TUTORÁ vb. I. tr. (Agr.) A sprijini cu un tutore; a propti. [< fr. tuteurer]. (Sursa: DN )
tutorá vb., ind. prez. 1 sg. tutoréz, 3 sg. și pl. tutoreáză (Sursa: Ortografic )
| tutora verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) tutora | tutorare | tutorat | tutorând | singular | plural |
| tutorează | tutorați |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | tutorez | (să) tutorez | tutoram | tutorai | tutorasem |
| a II-a (tu) | tutorezi | (să) tutorezi | tutorai | tutorași | tutoraseși |
| a III-a (el, ea) | tutorează | (să) tutoreze | tutora | tutoră | tutorase |
| plural | I (noi) | tutorăm | (să) tutorăm | tutoram | tutorarăm | tutoraserăm, tutorasem* |
| a II-a (voi) | tutorați | (să) tutorați | tutorați | tutorarăți | tutoraserăți, tutoraseți* |
| a III-a (ei, ele) | tutorează | (să) tutoreze | tutorau | tutorară | tutoraseră |
* Formă nerecomandată
