TURMÉNT s.n. (Liv.) Chin, zbucium; durere cumplită. [< fr. tourment]. (Sursa: DN )
TURMÉNT s. n. chin, zbucium; durere cumplită. (< fr. tourment, lat. tourmentum) (Sursa: MDN )
turmént s. n., pl. turménte (Sursa: Ortografic )
| turment substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | turment | turmentul |
| plural | turmente | turmentele |
| genitiv-dativ | singular | turment | turmentului |
| plural | turmente | turmentelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
