TÚRBĂ1,turbe, s. f. Varietate de cărbune inferior, format prin carbonizarea parțială a unor resturi de plante de mlaștină și folosit mai ales drept combustibil. – Din fr. tourbe. (Sursa: DEX '98 )
TÚRBĂ2,turbe, s. f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv). (Sursa: DEX '98 )
TÚRBĂs.f. (Geol.) Varietate de cărbune care se formează în locuri mlăștinoase, prin carbonizarea lentă a plantelor. [< fr. tourbe, cf. lat. turba]. (Sursa: DN )
TÚRBĂs. f. 1. cărbune ușor, cafeniu-închis, în locuri mlăștinoase, prin carbonizarea parțială a plantelor. 2. depozit organic din resturi vegetale incomplet descompuse. (< fr. tourbe) (Sursa: MDN )
TÚRBĂ s. (prin Transilv.) mărăcie, (înv.) torf. (Cărbunele numit ~.) (Sursa: Sinonime )
TÚRBĂ s. v. rabie, turbare. (Sursa: Sinonime )
túrbă (-be), s. f. – Varietate de cărbune. Fr. tourbe. – Der. turbărie, s. f. (regiune cu turbă). (Sursa: DER )
túrbă (cărbune, turbare) s. f., g.-d. art. túrbei pl. túrbe (Sursa: Ortografic )
TURBÁ,turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare. (Sursa: DEX '98 )
A TURBÁ ~ézintranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-si supărarea. /<lat. turbare (Sursa: NODEX )
TÚRBĂ ~ef. geol. Cărbune inferior de culoare cafenie-închisă sau neagră, format prin descompunerea lentă a plantelor din mlaștini și întrebuințat drept combustibil și ca îngrășământ. [G.-D. turbei] /<fr. tourbe (Sursa: NODEX )
GÂNDAC DE TÚRBĂ s. v. cantaridă, gândac de frasin. (Sursa: Sinonime )
TURBÁ vb. v. înfuria, mânia. (Sursa: Sinonime )
turbá (turbéz, turbát), vb. – 1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios,, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie). (Sursa: DER )
turbá vb. ind. prez. 1 sg. turbéz, 3 sg. și pl. turbeáză (Sursa: Ortografic )
MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8. (Sursa: DE )
