Dex turb, turb, definiţie turb, dex.ro Mobile

A se face (sau a se mânia, a se supăra) foc (și pară) = a se înfuria, a turba de mânie
A se face dunăre (turbată) = a se mânia foarte tare
Turbare de cap = zăpăceală, confuzie

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare. (Sursa: DEX '98 )

MILITARIS SINE DUCE TURBA CORPUS EST SPIRITU (lat.) o armată fără comandant este ca un corp fără suflet – Curtius, „Historia Alexandri Magni”, 10, 6, 8. (Sursa: DE )

turb substantiv masculin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	turb	turbul
nominativ-acuzativ	plural	turbi	turbii
genitiv-dativ	singular	turb	turbului
genitiv-dativ	plural	turbi	turbilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

turba (1 -b) verb		infinitiv	infinitiv lung	participiu	gerunziu	imperativ pers. a II-a
		(a) turba	turbare	turbat	turbând	singular	plural
		(a) turba	turbare	turbat	turbând	turbă	turbați

numărul	persoana	prezent	conjunctiv prezent	imperfect	perfect simplu	mai mult ca perfect
singular	I (eu)	turb	(să) turb	turbam	turbai	turbasem
	a II-a (tu)	turbi	(să) turbi	turbai	turbași	turbaseși
	a III-a (el, ea)	turbă	(să) turbe	turba	turbă	turbase
plural	I (noi)	turbăm	(să) turbăm	turbam	turbarăm	turbaserăm, turbasem*
	a II-a (voi)	turbați	(să) turbați	turbați	turbarăți	turbaserăți, turbaseți*
	a III-a (ei, ele)	turbă	(să) turbe	turbau	turbară	turbaseră

* Formă nerecomandată