TRONCĂNÍT,troncănituri, s. n. Troncănire. – V. troncăni. (Sursa: DEX '98 )
TRONCĂNÍT s. v. troncănire. (Sursa: Sinonime )
troncănít s. n., pl. troncăníturi (Sursa: Ortografic )
TRONCĂNÍ,troncănesc, vb. ÎV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani. (Sursa: DEX '98 )
A TRONCĂNÍ ~éscintranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni (Sursa: NODEX )
TRONCĂNÍ vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni. (Sursa: Sinonime )
troncăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănésc, imperf. 3 sg. troncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. troncăneáscă (Sursa: Ortografic )
