TRINÓM, trinoame, s. n. Expresie algebrică compusă din trei termeni. – Din fr. trinôme. (Sursa: DEX '98 )
TRINÓM s.n. Expresie algebrică formată din trei termeni. [Pl. -oame. / < fr. trinôme, cf. gr. tri – cu trei, nomos – parte]. (Sursa: DN )
TRINÓM, -Ă I. adj. (despre ecuații) din trei termeni. II. s. n. polinom cu trei termeni. (< fr. trinôme) (Sursa: MDN )
trinóm s. n., pl. trinoáme (Sursa: Ortografic )
TRINÓM ~oáme n. Polinom cu trei termeni (trei monoame). /<fr. trinôme (Sursa: NODEX )
| trinom substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | trinom | trinomul |
| plural | trinoame | trinoamele |
| genitiv-dativ | singular | trinom | trinomului |
| plural | trinoame | trinoamelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
