TRIMÉTERE s. f. v. trimitere. (Sursa: DEX '98 )
TRIMÉTE vb. III v. trimite. (Sursa: DEX '98 )
| trimete verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a |
| (a) trimete | trimetere | trimes | trimețând | singular | plural |
| trimete | trimeteți |
|
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect |
| singular | I (eu) | trimet | (să) trimet | trimeteam | trimesei | trimesesem |
| a II-a (tu) | trimeți | (să) trimeți | trimeteai | trimeseși | trimeseseși |
| a III-a (el, ea) | trimete | (să) trimeată, trimeață | trimetea | trimese | trimesese |
| plural | I (noi) | trimetem | (să) trimetem | trimeteam | trimeserăm | trimeseserăm, trimesesem* |
| a II-a (voi) | trimeteți | (să) trimeteți | trimeteați | trimeserăți | trimeseserăți, trimeseseți* |
| a III-a (ei, ele) | trimet | (să) trimeată, trimeață | trimeteau | trimeseră | trimeseseră |
* Formă nerecomandată
| trimetere substantiv feminin | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | trimetere | trimeterea |
| plural | trimeteri | trimeterile |
| genitiv-dativ | singular | trimeteri | trimeterii |
| plural | trimeteri | trimeterilor |
| vocativ | singular | trimetere, trimetereo |
| plural | trimeterilor |
