TRENULÉȚ, trenulețe, s. n. Diminutiv al lui tren; trenuț. – Tren + suf. -uleț. (Sursa: DEX '98 )
TRENULÉȚ s. trenuț. (Sursa: Sinonime )
trenuléț s. n., pl. trenuléțe (Sursa: Ortografic )
| trenuleț substantiv neutru | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | trenuleț | trenulețul |
| plural | trenulețe | trenulețele |
| genitiv-dativ | singular | trenuleț | trenulețului |
| plural | trenulețe | trenulețelor |
| vocativ | singular | — |
| plural | — |
