TOLOMÁC, -Ă, tolomaci, -ce, s. m. și f., adj. (Om) molâu, bleg, tont. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
tolomác s. m., adj. m., pl. tolomáci; f. sg. tolomácă, g.-d. art. tolomácei, pl. tolomáce (Sursa: Ortografic )
TOLOMÁC ~ci m. Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane; bădăran; țopârlan; mârlan; mitocan. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
| tolomac substantiv | masculin | feminin |
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat |
| nominativ-acuzativ | singular | tolomac | tolomacul | tolomacă | tolomaca |
| plural | tolomaci | tolomacii | tolomace | tolomacele |
| genitiv-dativ | singular | tolomac | tolomacului | tolomace | tolomacei |
| plural | tolomaci | tolomacilor | tolomace | tolomacelor |
| vocativ | singular | — | — |
| plural | — | — |
