TOI,toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”. (Sursa: DEX '98 )
TOÍ1,toiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face gălăgie; a hăui. – Din toi2. (Sursa: DLRM )
TOI s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tărie, temei, (reg.) vipie, viu. (În ~ul nopții.)2. zor, (pop. și fam.) dârdoră. (În ~ul muncii.) (Sursa: Sinonime )
TOÍ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, moraliza, mustra, striga, țipa, urla, zbiera. (Sursa: Sinonime )
toí, toiésc, vb. IV (reg.) 1. a certa, a mustra. 2. a face zgomot. 3. a (se) calma, a (se) liniști. (Sursa: DAR )
tói (-iuri), s. n. – 1. Zgomot, gălăgie, hărmălaie. – 2. Punct, maxim, culme, moment de maximă intensitate. Cuman., tc. toy „chef, ospăț” (Pușcariu, Lr., 315; cf. Șeineanu, II, 363). Primul sens azi înv., supraviețuiește în Mold. și Trans. de V. – Der. toi, vb. (a face zgomot; Trans., a certa, a dojeni). (Sursa: DER )
toi s. n., (învălmășeli, cete) pl. tóiuri (Sursa: Ortografic )
ȚOI1,țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
ȚOI2,țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
TOI ~iurin. 1) Moment de maximă intensitate în desfășurarea unei acțiuni sau a unui fenomen; miez ~ recoltei. 2)pop. Forfotă a unei mulțimi de oameni; învălmășeală. 3) înv. Grup mare de oameni, de animale aflat în dezordine; cârd. [Monosilabic] /<turc. toy (Sursa: NODEX )
ȚOI1 ~m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic și cu penaj divers colorat; țiclete; scorțar. /Onomat. (Sursa: NODEX )
ȚOI2 ~urin. Păhărel în formă de sticluță, din care se bea țuică. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
TOÁIE,toi, s. f. (Bot.; reg.) Omag. – Ucr. toja. (Sursa: DLRM )
TOÁIE s. v. bulboacă, bulboană, iarbă-mare, ochi, omag, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură. (Sursa: Sinonime )
ȚOI s. v. scorțar, țiclean. (Sursa: Sinonime )
ȚOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.) (Sursa: Sinonime )
toáie (-ói), s. f. – (Bucov.) Omag. Rut. toja (Candrea). Der. din pol. tojad, tojan „plantă otrăvitoare” (Tiktin) sau din gr. θολία (Diculescu, Elementele, 484) nu este probabilă. (Sursa: DER )
ȚOI2,țóiuri, s. n. ~ (din (și variantă curentă pt.) puțoi [puță + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviință) (Sursa: DER )
țoi (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țóii (Sursa: Ortografic )
țoi (păhărel) s. n., pl. țóiuri (Sursa: Ortografic )
