(A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire
(Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni
A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu îndrăzneală sau protestând împotriva cuiva; a striga, a țipa; a protesta
A scoate (sau a da) la iveală = a da pe față, a face cunoscut, evident; a face să fie văzut; a tipări
A se îmbrăca tiptil = a se deghiza, a se travesti
A trage la tipar = a tipări
A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot
A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit
A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri
Dare la lumină = publicare, tipărire
Pe furiș = în ascuns; tiptil, pe furișate
Pe neștiute = a) fără să-și dea seama; b) în ascuns, pe furiș, tiptil
Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni
a umbla cu șopârcăieli = a recurge la minciuni, la tertipuri, la subterfugii, la vicleșuguri
cu de-a șteamătu = tiptil, pe furiș
În serie = (produs, fabricat) în număr mare, după același tip
În serie = în multe exemplare după același tip, în număr mare
În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni
În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; fără a face zgomot, tiptil
TIP, (1, 2, 3) tipuri, (4) tipi, s. m. 1. S. n. Obiect care reprezintă modelul pe baza căruia se produc alte obiecte de același fel; prototip. 2. S. n. Individ, exemplar, obiect, fenomen care întrunește anumite trăsături reprezentative, esențiale pentru un grup întreg de indivizi, de exemplare, de obiecte etc. de același fel. ♦ Spec. Personaj din literatură sau din artă care întrunește, în modul cel mai expresiv, trăsăturile, caracterele esențiale ale indivizilor din categoria (socială sau psihologică) pe care o reprezintă. ♦ Totalitatea caracterelor distinctive fundamentale ale unui grup, ale unei familii, ale unei rase etc. ♦ Caracter distinctiv; particularitate. 3. S. n. Soi3, fel, gen, categorie. 4. S. m. (Fam.) Individ, ins. – Din fr. type, lat. typus. (Sursa: DEX '98 )
TIPs.n.1. Formă sau model căruia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, eșantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele și prețul unui produs pus în vânzare. 3. Formă exemplară la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schemă ideală, exemplificatoare a unei categorii de persoane, ființe sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristică a unei rase, a unei populații etc. // s.m.1. Individ care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. 2. Plantă ale cărei caractere formează trăsăturile esențiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoană de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matriță”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model]. (Sursa: DN )
TIP1 I. s. n. 1. model, formă căreia îi corespunde o anumită grupă de obiecte sau de fenomene; model original după care se efectuează obiecte de același fel; prototip. 2. individ, exemplar care întrunește anumite trăsături caracteristice pentru un grup, o rasă etc. ◊ totalitatea caracterelor distinctive esențiale ale unui grup, ale unei rase, familii etc. ◊ caracter distinctiv, particularitate. ◊ exemplar ale cărui caractere constituie trăsăturile esențiale ale unei specii, familii etc. de plante sau de animale. II. s. m. f. 1. personaj care întrunește trăsăturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezintă. 2. (fam.) persoană de mare originalitate; individ, ins. (< fr. type, lat. typus) (Sursa: MDN )
TIP s. v. chip, față, figură, individ, ins, om, persoană. (Sursa: Sinonime )
TIP s. I. 1. v. prototip. 2. model, prototip, tipar. (A construit teatrul după ~ul grec.)3. v. sistem. 4. v. mostră. II.1. v. specie. 2. v. categorie. 3. categorie, fel, gen, soi, specie, speță, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămânță, sculă, stambă, tacâm. (Ce ~ de om o fi și ăsta?)4. fel, gen, mod, soi, specie, specimen, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~uri de silogisme ...) (Sursa: Sinonime )
tip (-puri), s. n. – Individ, personaj. Fr. type, cf. tipos. – Se folosește în limbajul familiar ca m. (pl. tipi) pentru a indica pe un individ necunoscut, uneori cu nuanță depreciativă, cf. sp. tipejo. Este dubletul lui tipă, s. f. (literă tipografică), din it. tipo. (Sursa: DER )
tip (ins) s. m., pl. tipi (Sursa: Ortografic )
tip (obiect reprezentativ, personaj, soi) s. n., pl. típuri (Sursa: Ortografic )
ȚIPÁ1,țip, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă); a zbiera. ♦ A vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva. ♦ A scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical. 2. (Despre animale) A scoate strigăte specifice puternice, ascuțite. 3. Fig. (Despre culori sau obiecte colorate) A face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
ȚIPÁ2,țip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc. 2. A scoate, a da afară. 3. A alunga, a goni. – Et. nec. (Sursa: DEX '98 )
A ȚIPÁ țipintranz. 1) (despre ființe) A scoate țipete; a răcni; a striga. ~ de durere. 2) A vorbi pe un ton ridicat; a-și manifesta nemulțumirea sau mânia prin vorbe răstite; a striga; a vocifera. ~ la copii. /Orig. nec. (Sursa: NODEX )
TIP1 ~im. 1) depr. Persoană care trezește o atitudine negativă; om excentric; individ; subiect. 2) Persoană de o mare originalitate; om care iese din comun prin comportamentul său original. /<lat. typus, ngr. tipós, fr. type (Sursa: NODEX )
TIP2 ~urin. 1) Model ideal care întrunește caracteristicile esențiale ale unui grup de obiecte sau de fenomene similare; etalon. 2) Individ sau exemplar care întrunește caracterele esențiale ale unui grup de ființe sau de obiecte. /<lat. typus, ngr. tipos, fr. type (Sursa: NODEX )
ȚIPÁ vb. 1. v. striga. 2. a răcni, a striga, a urla, a zbiera, (reg.) a țivli, (Transilv.) a puhăi, (Transilv. și Maram.) a țipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.)3. a răcni, a striga, a urla, v. vocifera. 4. v. răsti. 5. v. chiui. (Sursa: Sinonime )
ȚIPÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta, lepăda, zvârli. (Sursa: Sinonime )
A țipa ≠ a șopti (Sursa: Antonime )
țip (-puri), s. n. – (Trans.) Sursă, izvor. – Var. țîp. Creație expresivă, cf. șop, șipot. – Der. țipă (var. Trans. țîpă), s. f. (fluier, țignal; trișcă), nu pare să fie în legătură cu alb. tsipë „piele”, ngr. τσίπα „caimac” (Drăganu, Dacor., VII, 138); țipa, vb. (a striga; a arunca, a azvîrli, a împrăștia), megl. țop, țăpări; țipăt, s. n. (strigăt); țipătură, s. f. (strigăt; acțiunea de a arunca; boală rezultată din vrăjitorie în care se aruncă un obiect în fața celui fermecat), cf. întîlnitură, întunchinătură, turnătură; țipoti, vb. (Trans., a răcni, a zbiera). – Cf. țop. Țipa „a zbiera” se consideră adesea drept cuvînt distinct de la țipa „a arunca”. Totuși, trebuie să fie un singur cuvînt, care se explică prin varietatea utilizărilor expresive, cf. dudui, tuna, tuli. Al doilea sens este actualmente propriu Trans. dar e posibil să nu fi fost mereu așa, deoarece îl întîlnim la Eliade: țipă-l peste gard. A fost, credem, explicat insuficient, prin intermediul sl. piti „a țipa” (Cihac, II, 434); din sl. tŭpŭtŭ › țipăt (Miklosich, Slaw. Elem., 50); sau din lat. *tinnĭpāre (Pascu, I, 64). Apropierea de rom. de sursa expresivă țip a fost făcută prima dată de Drăganu, Dacor., VII, 138 și de Scriban. Țipar, s. m. (pește, Cobitis fossilis, Anguila vulgaris) trebuie să aparțină aceleiași familii expresive; probabil trebuie să se pornească de la ideea de „a fierbe” sau „a se mișca” (după Cihac, II, 535, din mag. csik; legătura cu ngr. τσιποῦρα „doradă” nu este sigură). Același înțeles pare că se poate găsi pe baza lui țipenie, s. f. (ființă, suflet), care se folosește numai în expresia nici țipenie „nici o suflare” sau „nici o mișcare” (după Tiktin, Pascu, I, 64 și Candrea, ar însemna „nimeni care să strige”). (Sursa: DER )
țip s. n., pl. țípe (Sursa: Ortografic )
țipá (a striga, a arunca) vb., ind. prez. 1 sg. țip, 3 sg. și pl. țípă (Sursa: Ortografic )
Declinări/Conjugări
tip (persoană) substantiv
masculin
feminin
nearticulat
articulat
nearticulat
articulat
nominativ-acuzativ
singular
tip
tipul
tipă
tipa
plural
tipi
tipii
tipe
tipele
genitiv-dativ
singular
tip
tipului
tipe
tipei
plural
tipi
tipilor
tipe
tipelor
vocativ
singular
tipule
tipo
plural
tipilor
tipelor
tip (s.n.; -uri) substantiv neutru
nearticulat
articulat
nominativ-acuzativ
singular
tip
tipul
plural
tipuri
tipurile
genitiv-dativ
singular
tip
tipului
plural
tipuri
tipurilor
vocativ
singular
—
plural
—
țip
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.