A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat)
A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipă neocupat
A uda prânzul (sau bucatele) = a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice
A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut
A-i sosi (cuiva) ceasul (sau veleatul) = a-i veni cuiva timpul să moară
A-i trece (cuiva) veleatul = a-i trece (cuiva) vremea, epoca, timpul
A-și omorî timpul = a-și întrebuința timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea
A-și pierde (sau a-și trece, a-și omorî) vremea = a-și irosi timpul în zadar, a lenevi
A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede
Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea
Cu vremea = după un timp oarecare, cândva, odată și odată, cu timpul
De timpuriu = înainte de data sau de timpul obișnuit sau prevăzut, din vreme; devreme
Frate de mână = băiat care servește mireasa în timpul nunții
La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit
Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp
Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează
Pe viață = (care este) pentru tot timpul cât trăiește cineva
Printre picături = din când în când, câteodată; în timpul liber, pe apucate
Zi (și) noapte (sau ziua și noaptea) = tot timpul, fără încetare; fără preget, fără odihnă
Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu
În (sau de) sărbători = cu ocazia sărbătorilor, în timpul sărbătorilor (religioase); în timpul Paștilor sau al Crăciunului
În tot momentul = în permanență, tot timpul
În vreme ce (sau în vreme când) = în timpul în care, pe când
TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s. n., (IV, înv. și II) timpi, s. m. I. S. n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris. (Sursa: DEX '98 )
TIMP1 ~urin. 1) filoz. Categorie filozofică care desemnează durata, succesiunea și simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; vreme. ◊ Câtva ~ o perioadă scurtă. Tot ~ul mereu; întruna. Cu ~ul cu încetul; treptat. În același ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; împrejurare potrivită pentru o acțiune; prilej; ocazie. La ~. ◊ (Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Pe ~uri demult; cândva. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); vreme. ~ ploios. 7)lingv. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care are loc acțiunea. /<lat. tempus, ~oris (Sursa: NODEX )
TIMP2 ~im. 1) Fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei acțiuni. ◊ În doi ~i și trei mișcări foarte repede. 2) muz. Fiecare dintre părțile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3) Fiecare dintre fazele ciclului unui motor. Motor în patru ~i. /<lat. tempus, ~oris (Sursa: NODEX )
CONSECUȚIA TÍMPURILOR s. v. corespondența timpurilor. (Sursa: Sinonime )
TIMP s. 1. vreme. (~ul trece pe nesimțite.)2. v. perioadă. 3. v. răstimp. 4. v. ani. 5. v. curs. 6. v. durată. 7. răstimp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumpărături.)8.(FIZ.) timp de înjumătățire = perioadă de înjumătățire. 9. v. sezon. 10. v. vreme. 11. v. moment. 12. v. dată. 13. v. răgaz. 14. v. vremuri. 15.(TEHN.) fază. (Motor cu 4 ~.)16.(MUZ.) bătaie. (La primul ~ ...)17.(MET.) vreme, (reg.) veac. (~ frumos.) (Sursa: Sinonime )
TIMP s. v. anotimp, cadență, etate, măsură, ritm, ritmică, rodul-pământului, sezon, tact, vârstă. (Sursa: Sinonime )
TIMPUL SĂVÂRȘÍT s. v. perfectul simplu. (Sursa: Sinonime )
timp (timpuri), s. n. – Vreme. – Megl. timp. Lat. tempŭs (Pușcariu 1729; REW 8634), cf. it., port. tempo, prov., fr., cat. temps, sp. tiempo. – Der. timpuriu, adj. (prematur), mr. timburiu, probabil, din pl. timpuri, ca fumuriu de la fum (după Densusianu, Hlr., 163; Pușcariu 1732 și REW 8632, de la un lat. temporῑvus, cf. mil. temporiv, ven. gen. temporivo); (i)estimp, adv. (anul acesta); pretimpuriu, adj. (prematur). Der. neol. (din fr.) temporal, adj.; temporar, adj.; temporiza, vb.; contemporan, adj.; contratimp, s. n.; extemporal, adj. – Cf. răstimp. (Sursa: DER )
țimp (-pi), s. m. – (Banat) Coapsă. – Var. țîmp. Mag. comb (Candrea). (Sursa: DER )
în tímp ce loc. conjcț. (Sursa: Ortografic )
î́ntre tímp loc. adv. (Sursa: Ortografic )
timp (fază a unei mișcări, a ritmului) s. m., pl. timpi (Sursa: Ortografic )
timp (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri (Sursa: Ortografic )
timp (formă de existență a materiei, stare a atmosferei) s. n. (Sursa: Ortografic )
