TICNÍT, -Ă adj. v. tihnit. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

TICNÍ vb. IV v. tihni. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ȚICNÍ, țicnesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A-și pierde puterea de judecată; a înnebuni, a se sminti. a se zăpăci, a se țăcăni. – Cf. scr. ciknuti. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

ȚICNÍT, -Ă, țicniți, -te, adj. 1. (Fam.) Smintit, zăpăcit, țăcănit, nebun. 2. (Rar; despre obiecte) Plesnit2, crăpat. – V. țicni. (Sursa: DEX '98 ) Copy to clipboard

A SE ȚICNÍ mă ~ésc intranz. fam. A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a se sminti; a se scrânti; a înnebuni; a se trăsni; a se aliena. /cf. sb. ciknuti (Sursa: NODEX ) Copy to clipboard

ȚICNÍ vb. v. înnebuni. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

ȚICNÍT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. smintit. (Sursa: Sinonime ) Copy to clipboard

țicní (-nésc, -ít), vb. – 1. A sparge un obiect de ceramică sau de sticlă. – 2. (Refl.) A bate cîmpii, a-și pierde mințile. – Var. Mold. țîcni. Creație expresivă, care imită zgomotul bătăii ușoare, cf. țac, cu suf. tot expresiv -ni. – Der. țicneală, s. f. (nebunie, rătăcire). Țicni este față de tic, ca țăcăni față de țac. Țicnitoare, s. f. (Banat, pasăre, Picus maior), cf. ciocănitoare. (Sursa: DER ) Copy to clipboard

țicní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țicnésc, imperf. 3 sg. țicneá; conj. prez. 3 sg. și pl. țicneáscă (Sursa: Ortografic ) Copy to clipboard