BĂRBĂTÓS, -OÁSĂ, bărbătoși, -oase, adj. (Reg.) Care are aspect viril, care are însușiri morale de bărbat (I). – Bărbat + suf. -os.

INDIVIDUALITÁTE, individualități, s. f. 1. Totalitatea particularităților specifice unui individ sau unei persoane, care deosebesc un individ de altul sau o persoană de alta. 2. Persoană cu însușiri morale sau intelectuale deosebite; personalitate. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualité.

PROFÚND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu o mare putere de pătrundere, de înțelegere; care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace; (despre înțelegerea, despre gândurile, judecățile, creațiile etc. omului) care dovedește profunzime, seriozitate, inteligență. 2. (Despre însușiri morale, despre stări fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverențe etc.) Care se face înclinând foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprimă respect, considerație. 3. (Despre ochi, privire) Care exprimă, care sugerează însușiri morale deosebite, profunzime, sentimente adânci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adânc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esențial, radical. 6. (Despre ape, cavități, săpături, obiecte concave etc.) Al cărui fund este situat la o distanță (foarte) mare față de marginea de sus, de suprafață; adânc. – Din lat. profundus, fr. profond.

MONSTRUÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care are aspect de monstru; asemănător cu un monstru. 2) Care se caracterizează prin trăsături morale de monstru; cu însușiri morale oribile. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care vădește cruzime sau oroare; caracterizat prin cruzime și oroare excesivă. Faptă ~oasă. Crima ~oasă. [Sil. -stru-os] /<fr. monstrueux

CARACTÉR s.n. 1. Totalitatea trăsăturilor psihice esențiale și stabile ale omului, care se manifestă în modul specific de a se comporta al acestuia. ◊ Dans de caracter = dans prin ale cărui figuri se exprimă acțiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a cărei intrigă izvorăște din conflictul creat între caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trăsături psihice complexe prezentată într-o operă literară. ♦ Ansamblu de însușiri morale manifestate prin voință fermă, corectitudine și consecvență, integritate etc. 2. Particularitate distinctivă care constituie specificul unui lucru. 3. Literă, semn grafic. 4. (Mat.) Numărul de elemente care ocupă după o permutare același loc ca și înainte de aceasta. [Acc. și carácter. / < fr. caractère, cf. lat. character, gr. charakter – semn].

ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – După fr. abrutir.

ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil, brutal. – V. abrutiza.

CAPACITÁTE, capacități, s. f. 1. Volum al unui recipient. 2. Însușirea de a fi încăpător; mărime care reprezintă cantitatea maximă de materii sau de energie pe care o poate acumula un corp, un sistem etc. ◊ Măsuri de capacitate = măsuri cu care se determină volumul lichidelor, al cerealelor etc. 3. Posibilitatea pe care o are un corp, un sistem etc. de a acumula o cantitate de materii sau de energie. 4. Posibilitatea de a lucra într-un domeniu, de a realiza ceva. ♦ Posibilitatea, însușirea morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Persoană capabilă. 5. Însușirea de a face acte juridice valabile. – Din fr. capacité, lat. capacitas, -atis.

CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 3. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însușire, particularitate a unui organism. Caractere moștenite (sau ereditare) și caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. – Din fr. caractère, lat. character.

VIRTÚTE, virtuți, s. f. 1. Însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic, binele; integritate morală. ♦ Înclinație statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri după fr. vertu).

FACULTÁTE, facultăți, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, însușire morală sau intelectuală a cuiva; aptitudine. ♦ Însușire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a acționa, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactică și administrativă în cadrul unei instituții de învățământ superior, condusă de un decan și cuprinzând un ansamblu de discipline înrudite între ele, pentru pregătirea studenților și a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculté, lat. facultas, -atis.

NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse.

ABRUTIZÁT, -Ă adj. Care și-a pierdut însușirile morale, specific umane; insensibil; brutal. [< abrutiza].

SPÍRIT s. n. I. 1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. ◊ persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc. 2. inteligență; imaginație. 3. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală. 4. mod, fel de manifestare, de gândire. ♦ în ŭl = potrivit cu... 5. glumă, anecdotă; vorbă de duh. ♦ a face ĕ = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă. (< lat. spiritus, it. spirito)

ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde însușirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută. – După fr. abrutir.

ABRUTIZÁT, -Ă, abrutizați, -te, adj. (Care a devenit) insensibil, care și-a pierdut însușirile morale, specific umane. – V. abrutiza.

CARACTÉR, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentală a unei persoane, care se manifestă în orientarea, unitatea și consecvența ideilor și acțiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia naștere din conflictul între caracterele personajelor. ♦ Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentând trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. 2. Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; literă. – Fr. caractère (lat. lit. character).

EDUCÁȚIE, educații, s. f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate. ◊ Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educație fizică = ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. [Var.: (înv.) educațiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.

ZEU², zei, s. m. Divinitate păgână; idol. ♦ Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale. ♦ (Fam.; ir.) Om cu putere, cu influență (politică); șef, conducător. ◊ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute de cei mari, de conducători. – Lat. deus.

PERSONALITÁTE, personalități, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane (1) și o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridică = calitatea de a fi persoană juridică. 2. Persoană cu aptitudini deosebite și cu alese însușiri intelectuale și morale, care se realizează și se manifestă în mod practic prin reușite într-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personaj (1). 4. (Astăzi rar; mai ales la pl.) aluzie tendențioasă și jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.

ZEÍȚĂ, zeíțe, s.f. 2. (Fig., fam.) Femeie înzestrată cu însușiri fizice și morale excepționale. 3. (Fig.) Femeie foarte frumoasă.

A SE ABRUTIZÁ mă ~éz intranz. A se transforma în brută; a-și pierde însușirile umane și morale. [Sil. a-bru-] /<fr. abrutir

DEFÉCT² ~e n. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficiență; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal; defecțiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcțională a unui organ; deficiență. /<lat. defectus, germ. Defect

DEFICIÉNȚĂ ~e f. 1) Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahnă. 2) Lipsă a integrității anatomice sau funcționale a unui organ; defect. [G.-D. deficienței; Sil. -ci-en-] /<fr. déficience, lat. deficientia

A SE ÎNDOBITOCÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A deveni ca un dobitoc; a pierde însușirile intelectuale și morale; a se imbeciliza; a se c*******a; a se idiotiza. /în + dobitoc

SCĂDÉRE ~i f. 1) v. A SCĂDEA. 2) Micșorare a ceva din punct de vedere cantitativ. ~ea prețurilor. 3) (în opoziție cu adunare) Operație aritmetică prin care dintr-un număr (descăzutul) se scot atâtea unități, câte are altul (scăzătorul), calculându-se diferența dintre ele. ◊ Semnul ~ii minus. 4) fig. Lipsă a unei însușiri fizice sau morale; neajuns; cusur; defect; meteahnă. /v. a scădea

ZEÍȚĂ zeíțe f. 1) Divinitate la păgâni; zeitate. 2) fig. fam. Femeie înzestrată cu însușiri fizice și morale excepționale. 3) fig. Femeie foarte frumoasă. /zeu + suf. ĩță

ZEU zei m. 1) Divinitate la păgâni; zeitate. 2) fig. fam. Persoană înzestrată cu însușiri fizice și morale excepționale. /<lat. deus

ZEU², zei, s. m. Divinitate păgână, idol. ♦ Fig. Om cu însușiri fizice și morale excepționale. ♦ (Fam., ir.) Om cu putere (politică); șef, conducător. ◊ Expr. A fi în secretele zeilor = a fi la curent cu lucruri cunoscute numai de cei mari, de conducători. – Lat. deus.

MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité.

V*********E, v*********i, s. f. 1. Însușirea unei persoane v*****e (1); feciorie, castitate. 2. Fig. Curățenie morală; candoare, nevinovăție. – Din fr. v*******é, lat. v********s, -atis.

RECTITÚDINE s. f. 1. însușirea unei linii drepte. 2. (fig.) conformitate cu rațiunea, morala, datoria. (< fr. rectitude, lat. rectitudo)

FERMITÁTE s. f. Însușirea de a fi ferm, starea a ceea ce este ferm; stabilitate; hotărâre neclintită, tărie morală, statornicie. – Ferm + suf. -itate (după fr. fermeté).

MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva; p. restr. bun obținut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

SUBLÍM, -Ă I. adj. aflat la un înalt grad de perfecțiune, de desăvârșire morală sau intelectuală; superb, înălțător. ◊ de o perfecțiune, de o frumusețe neîntrecută. II. s.n. categorie a esteticii, care exprimă însușirea unor obiecte sau procese de o amploare neobișnuită, a unor acte umane de excepțională noblețe morală, capabile să provoace un sentiment de elevație, uimire și admirație; forma cea mai înaltă a perfecțiunii. (< fr. sublime, lat. sublimis)

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit forței divine sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o dată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție. ◊ Cele șapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute șapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni și realizare tehnică. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamație care exprimă uimire, admirație, neîncredere etc. față de cele văzute sau auzite. Mare minune să... = m-aș mira să... Minunea minunilor, formulă care exprimă o apreciere superlativă. (Fam.) A se face de minune = a se face de râs; a produce uimire. 3. Lucru cu însușiri excepțional de frumoase, care uimește, produce admirație; minunăție. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoană cu calități (fizice sau morale) excepționale. – Lat. *mirio, -onis.

FĂT, feți, s. m. 1. Produs de concepție din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mișcări proprii și formele caracteristice speciei și până când se naște; fetus. 2. (Pop. și poetic) Fecior, fiu; băiat, copil. ◊ (Pop.) Fătul meu, formulă cu care un bătrân se adresează cu afecțiune, bunăvoință etc. unui tânăr. ♦ Făt-Frumos = erou principal din basme, înzestrat cu frumusețe fizică și morală, cu bunătate, curaj și vitejie ieșite din comun; p. gener. (ca nume comun) băiat, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. (Pop.) Făt-logofăt = copil cu însușiri (fizice) deosebite, minunate. – Lat. fetus.

A DEGENERÁ ~éz intranz. 1) A pierde (total sau parțial) însușirile naturale caracteristice speciei sau genului. 2) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa; a decădea. 3) fig. A ajunge în stare de declin moral; a se degrada; a decădea; a se p******i; a se declasa; a se corupe; a se vicia. /<fr. dégénérer, lat. degenerare

UNIVERSALÍSM s.n. 1. Caracterul, însușirea a ceea ce este universal; multilateralitate în cunoștințe; universalitate. 2. (Fil.) Denumire dată teoriilor care afirmă existența unei realități ca un tot unic, universal. 3. Direcție idealistă care promovează ideea unei morale unice, general-umane, în cadrul societății. [Cf. fr. universalisme].

A SEDÚCE sedúc tranz. 1) (persoane) A căuta să pună stăpânire pe deplin (prin comportare, exterior, vorbe etc.); a capta prin însușiri deosebite; a cuceri. 2) fig. (despre lucruri, activități etc.) A atrage foarte puternic; a fascina; a captiva. 3) (persoane) A determina la relații s*****e prin promisiuni false; a ademeni; a înșela. 4) A face să ajungă în stare de declin moral; a corupe; a p******i; a declasa; a vicia. /<lat. seducere, fr. séduire

RĂU² rea (răi, réle) 1) (în opoziție cu bun) Care are însușiri negative; lipsit de calități bune. Purtare rea. ◊ Viață rea (sau trai ~) viață plină de greutăți; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. Veste rea veste care întristează. ~ conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în dușmănie. A-și face sânge ~ (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om ~. ◊ Poamă rea (sau soi ~) persoană cu apucături, deprinderi urâte. ~ de mama focului foarte rău. ~ la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acțiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiții) Care aduce sau prevestește nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus