IERI adv. 1. În ziua precedentă (față de cea în curs); în ajun. ◊ Ieri-noapte (sau -dimineață, -seară etc.) = în noaptea (sau dimineața, seara etc.) premergătoare celei de astăzi. De azi, de ieri sau de ieri, de alaltăieri = de curând, de puțină vreme. Mai (sau ca) ieri-alaltăieri sau mai (ori ca) ieri = de curând, zilele trecute. ◊ Expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu mai există, ce nu mai poate fi găsit. 2. În trecut (de obicei în trecutul apropiat). – Lat. heri.

iéri adv. – În ziua precedentă. – Var. aieri. – Mr. a(i)eri, megl., istr. ieri. Lat. hĕri (Pușcariu 707; Candrea-Dens., 809; REW 4115a; DAR), cf. it. ieri (sicil. ajeri), prov. er, fr. hier, cat. ahir, sp. ayer. Aier, considerat în general der. de la ad heri (Candrea-Dens., 810; Pascu, I, 28), poate să fi primit acel a- propriu formațiunilor adv., cf. acasă aminte, etc.

ASEÁRĂ adv. În seara zilei precedente. [Var.: (reg.) asáră adv.] – A³ + seară.

PREZÍUĂ s. f. (Construit cu prep. „în” și „din”; de obicei art.) ziua precedentă; ajun; p. ext. zi (sau perioadă) din trecut foarte apropiată de prezent sau de un eveniment, de o întâmplare etc. [Pr.: -zi-uă] – Pre¹- + ziuă.

TRECÚT², -Ă, trecuți, -te, adj. 1. Care nu mai este actual; p. ext. de demult, vechi, dispărut. ♦ Care nu mai este actual; demodat. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. zilele trecute. 3. Îmbătrânit sau bătrân. ♦ (Despre plante) Ofilit, veștejit. ♦ (Despre fructe) Care s-a degradat, nefiind recoltat la timp; răscopt. ♦ (Despre materiale, obiecte etc.) Consumat (în parte). – V. trece.

ASEÁRĂ adv. În seară zilei precedente; ieri seară. /a + seară

PREZIUĂ f. mai ales art. (construit cu prepozițiile în și din) ziua precedentă. [Sil. -zi-uă] /pre- + ziuă

ASEÁRĂ adv. În seara zilei precedente. [Var.: (reg.) asáră adv.] – Din a³ + seară.

1) ajún n., pl. urĭ (d. ajun 2). ziŭa precedentă uneĭ sărbătorĭ (cînd nu se mănîncă orĭ se mănîncă de post): ajunu Crăciunuluĭ (personificat în Moș Ajun). Orĭ-ce zi din aintea [!] alteĭa, fără noțiunea de sărbătoare: ajunu lupteĭ. Vechĭ. Trans. Post. – Fals preziŭa.

aláltăĭerĭ adv. (din a-laltă cea-laltă zi de ĭerĭ. V. aseară). În ziŭa precedentă celeĭ de ĭerĭ. – Și alaltaĭerĭ.

AZI adv. 1) În ziua în care ne aflăm. ~ noaptea în noaptea precedentă. ~-dimineața în dimineața acestei zile. În ziua de ~ în prezent. ~-mâine în zilele apropiate. Ba ~, ba mâine se zice când vrem să exprimăm ideea de amânare la nesfârșit. A trăi de ~pe mâine a trăi în lipsuri, în sărăcie. 2) În timpul sau în vremea de acum; în prezent. /<lat. hac die

SÂMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.

RETROGRÁD ~dă (~zi, ~de) 1) Care se opune progresului, susținând o etapă precedentă; opus progresului. O concepție ~dă. 2) (despre corpuri cerești) Care se mișcă în direcție opusă mișcării Soarelui. /<fr. rétro-grade, lat. retrogradus

MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. – Lat. mercuris [dies].

azĭ adv. (lat. hac die, în ziŭa asta). Astăzĭ. – Azĭ noapte (Munt.) fals îld. astă noapte, noaptea precedentă.

SPRE prep. 1. (Cu sens local) În direcția..., înspre, către, la. Pornesc spre școală. ♦ (În numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adăugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) În apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarnă. ♦ Către ziua de...; dintre ziua de...; și ziua de... Luni spre marți. ♦ (Arată o acțiune ulterioară celei exprimate de verbul precedent, având valoare copulativă) După aceea, și apoi. 3. (Introduce un complement circumstanțial de scop) În vederea..., pentru a..., ca să... Se duce spre a cerceta personal. ◊ Expr. Spre pildă = de pildă, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstanțial de mod) (În așa fel) încât (să producă, să cauzeze cuiva ceva). I-a dăruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Înv. și reg.; introduce un complement indirect) Echivalând cu..., drept, ca. Spre răsplată, cer două lucruri. – Lat. super.

SEÁRĂ, seri, s. f. Parte de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârșitul zilei și momentul când cineva își încheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; o dată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ◊ – Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-și lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) în timpul de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.

MOȘ ~i m. 1) (folosit și ca termen de adresare) Bărbat ajuns la o vârstă înaintată; moșneag. ◊ ~ Martin urs. 2) rar Bărbat privit în raport cu nepoții săi; bunic. 3) pop. Frate (sau văr) al unuia dintre părinți, privit în raport cu copiii acestora; unchi. 4) Persoană care aparține generațiilor precedente. ◊ Din (sau de la) moși-strămoși a) din vremuri foarte îndepărtate; b) (transmis) din generație în generație. 5) la pl. (în credințele religioase) ziua din ajunul sărbătorii pogorârii duhului sfânt. ◊ Sâmbăta ~ilor sâmbăta dinaintea Duminicii Mari. /Din moașă

ĂST, ÁSTĂ, ăști, aste, adj. dem. (Când urmează după substantiv are forma ăsta, asta) 1. Acest, aceasta. 2. Acesta de aici, de dincoace. 3. Prezent, de acum (sau dintr-un viitor apropiat). ziua asta. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = de data aceasta; acum. 4. (În expr.) Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna etc.) precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl.: ăstor; (când are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora. – Var.: ăsta, ásta adj. dem.]. – Lat. istum, ista.