AMORAS s.m. Statueta reprezentand pe Amor – zeul dragostei. [Pl. -si. / < amor + -as].

AMORETA s. f. 1. statueta de copil cu aripioare. 2. statueta reprezentand pe Amor, zeul dragostei la romani. (< germ. Amorette)

KAMA (KAMADEVA) (in mitologia vedica), zeul dragostei, personificarea dorintei si a desfatarii. Atributele sale fundamentale sunt simbolizate prin cele doua sotii: Prῑti sau Māyāvatῑ (Iubirea, Prietenia) si Rati (Voluptatea). Reprezentat ca un adolescent frumos, calarind un papagal si insotit de alaiul fecioarelor ceresti; inarmat cu un arc cu sageata din flori. Sub egida lui ar fi fost scrise in Antichitate tratatele „Kāmasūtra” si „Kāmatāntra” despre arta sau stiinta dragostei. Potrivit legendei, a fost transformat in cenusa de Siva devenind astfel acorporal.

Amor (sau Cupido), zeul dragostei, la romani. Era fiul zeitei Venus cu Mercur (Iupiter sau Mars). Era infatisat ca un copil frumos, purtind un arc si o tolba plina cu sageti. Corespundea in mitologia greaca zeului Eros (v. si Eros).

Cupido, cunoscut si sub numele de Amor, era, in mitologia romana, zeul dragostei. Era fiul lui Venus. Tatal sau se credea ca ar fi fost Iupiter, Mars sau Mercurius (v. si Eros).

CHANDIDAS [tʃandidas] (sec. 14-15), poet liric indian, de limba bengali. Adept al unei secte mistico-e*****e, a cintat dragostea tinarului zeu Krishna pentru pastorita Radha.

Anteros, zeu al dragostei reciproce. Era fiul lui Ares si al zeitei Aphrodite si fratele lui Eros (v. si Eros).

Eros, in mitologia greaca, zeul iubirii. Era fiul lui Hermes (Ares sau Zeus) si al Aphroditei, si frate cu Anteros (v. si Anteros). Sub infatisarea unui copil frumos, uneori inaripat, se ascundea un zeu temut. Cu sagetile lui care nu greseau niciodata tinta, Eros semana chinurile mistuitoare ale dragostei atit printre zei, cit si in rindul muritorilor. Insasi Aphrodite se ferea de fiul ei cel capricios si necrutator. Figura zeului Eros apare in numeroase episoade legate de Heracles, Apollo, Zeus etc. Cel mai cunoscut il constituie insa dragostea dintre Eros (denumit si Amor) si Psyche (v. Psyche).

BALDER (BALDUR) (in mitologia scandinava), fiul zeului suprem Odin si al zeitei dragostei conjugale, Frigg. Cel mai bun si mai frumos dintre zei, ucis la instigarea demonului Loki, cu o ramura de visc.

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare Aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.

A DEIFICA deific tranz. 1) (fiinte sau lucruri) A trata cu dragoste sau admiratie exagerata; a iubi ca pe un zeu; a adora; a zeifica; a diviniza; a idolatriza; a venera. 2) (fiinte) A trece in randul zeitatilor; a diviniza; a zeifica; a idolatriza. [Sil. de-i-] /<lat. deificare, fr. deifier

Cassandra, fiica lui Priamus si a Hecubei si sora geamana cu Helenus. Apollo, care o indragise, i-a fagaduit sa-i implineasca orice dorinta daca va consimti sa se uneasca cu el. Cassandra i-a cerut s-o inzestreze cu darul profetiei dar, de indata ce zeul i-a implinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Minios, Apollo i-a lasat atunci darul facut, luindu-i insa inapoi puterea de a-si convinge semenii. Intr-adevar, toate profetiile ei in legatura cu destinele Troiei, cu rapirea Helenei sau cu Calul Troian n-au fost luate in seama de troieni, desi pina la urma s-au adeverit. In noaptea incendierii cetatii, Cassandra s-a refugiat in templul Athenei. A fost smulsa insa chiar de la picioarele statuii zeitei de catre Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinsteasca. Mai tirziu, revenind ca prada de razboi lui Agamemnon, Cassandra i-a daruit doi fii: pe Teledamus si pe Pelops. Prezicindu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l asteptau cind avea sa se intoarca acasa, Cassandra isi vede, o data mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon tine cu orice pret sa se inapoieze la Mycenae si o ia si pe Cassandra cu el. Acolo insa sint ucisi amindoi de mina Clytaemnestrei (v. si Agamemnon).

Bona Dea, veche divinitate romana, al carei cult era strins legat de cel al lui Faunus. Bona Dea era socotita o zeita casta, inzestrata cu darul profetiei si protectoare a femeilor. Era considerata, dupa o traditie, fiica (sau sora) zeului Faunus, pentru care se spunea ca acesta din urma ar fi nutrit o dragoste incestuoasa. Dupa o alta traditie ea era sotia lui Faunus, pe care zeul omorind-o, si caindu-se apoi, ar fi cinstit-o dupa moarte ca pe o divinitate (v. si Faunus).

amor n., pl. uri (lat. amor, amoris). dragoste, iubire (intre sexe). Amor de patrie, patriotizm; amor propriu, amor de sine. S. m. zeu iubirii la Romani.

Byblis, fiica lui Miletus, a carei dragoste incestuoasa pentru fratele ei Caunus i-a atras moartea. Ulterior ea a fost metamorfozata de zei intr-un izvor.

Clytia (sau Clytie), una dintre fiicele lui Oceanus si ale lui Tethys. A fost iubita de Apollo, apoi parasita de zeu, care se indragostise intre timp de Leucothea. Din gelozie, Clytia i-a dezvaluit tatalui lui Leucothea dragostea celor doi, atragind in felul acesta moartea rivalei ei. Ca s-o pedepseasca, Apollo a parasit-o definitiv si n-a vrut s-o mai vada niciodata. Indurerata, Clytia s-a transformat intr-o planta numita heliotropium (floarea-soarelui), care cauta, se spune, de atunci mereu soarele si-si intoarce intotdeauna fata dupa el.

E****C adj. Referitor la iubire. ♦ Care contine sentimente de dragoste; care canta dragostea. ♦ (s.f.) Totalitatea operelor literare care canta iubirea. ♦ Senzual. [Cf. fr. e******e, it. e*****o < gr. e******s < Eros – zeul iubirii la greci].

A ZEIFICA zeific tranz. 1) (persoane, fiinte sau lucruri) A trata cu dragoste sau admiratie exagerata; a iubi ca pe o zeitate; a idolatriza; a deifica; a diviniza; a adora. 2) (fiinte) A trece in randul zeitatilor; a diviniza; a deifica; a idolatriza; a apoteoza. [Sil. ze-i-] /Din zeu

AFRODITA (in mitologia greaca), zeita dragostei si a frumusetii. Fiica a lui zeus si a nimfei Dione sau, dupa alta versiune, nascuta din spuma marii, ca fiica a lui Uranus. Sotia lui Hefaistos; iubita de Ares, Dionysos, Hermes si Poseidon, dintre zei, iar dintre muritori de Adonis si Anchise, de la care l-a avut pe Enea. La romani se numea Venus.

Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. Tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.

Bellerophon(tes), fiul lui Glaucus, regele Corinthului, si al Eurymedei. Savirsind din greseala o crima, Bellerophon e nevoit sa-si paraseasca patria si sa se refugieze la curtea lui Proetus, regele Tiryntului. Acolo insa Antea, sotia lui Proetus, se indragosteste de el. Cu toate ca Bellerophon ii respinge dragostea, el trezeste gelozia lui Proetus care-l indeparteaza, trimitindu-l la curtea socrului sau, Iobates, spre a fi ucis. Ca sa-l piarda, Iobates ii da o serie de insarcinari: sa se lupte cu himera (v. si Chimaera), pe care Bellerophon izbuteste s-o omoare, calarind pe calul sau inaripat Pegasus (v. si Pegasus), sa se razboiasca cu amazoanele, pe care le invinge etc. Plin de admiratie fata de vitejia lui Bellerophon, Iobates sfirseste prin a-i cruta zilele si a-i da pe fiica sa de sotie, impreuna cu o parte din regat. Scapat de razbunarea muritorilor, Bellerophon e urmarit totusi de minia zeilor. El se duce in pustiu unde, dupa o viata retrasa, moare in cele din urma departe de oameni. Intr-o alta varianta, minat de o trufie oarba, el ar fi incercat sa ajunga pe calul sau inaripat, pina la lacasul zeilor. A fost insa pravalit de zeus inapoi pe pamint, unde si-a curmat singur viata.