PLANS¹, plansuri, s. n. Faptul de a (se) plange; tanguire; (concr.) lacrimi; planset, plansoare. ◊ Loc. adj. De plans = care provoaca mila, vrednic de mila, jalnic. – V. plange.

NENOROCIT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) v. A NENOROCI si A SE NENOROCI. 2) Care inspira mila; vrednic de mila; sarac; sarman; biet. 3) rar Care are consecinte dezastruoase; cu urmari extrem de grave; nefast. /v. a (se) nenoroci

SARAC ~ca (~ci, ~ce) 1) si substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenta; sarman; nevoias; mizer. ◊ La cel ~ nici boii nu trag se spune despre cineva caruia nu-i merge, care sufera esecuri in orice intreprindere. 2) si fig. Care nu are in masura suficienta ceea ce trebuie; gol. Tinut ~. 3) si substantival Care trezeste mila; vrednic de mila; biet; nenorocit; sarman. ~cii sinistrati! ◊ ~cul de mine (de tine) bietul de mine (de tine). /<sl. siraku

SARMAN ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenta; sarac; nevoias; mizer. 2) si substantival Care trezeste mila; vrednic de mila; biet; sarac; nenorocit. ~ul orb! 3) (despre copii) Care si-a pierdut ambii parinti sau numai unul dintre ei; orfan. /<sl. siromahu, sb. siromah

NEMERNIC, -A, nemernici, -ce, adj., s. m. si f. 1. (Om) ticalos, infam, marsav. ♦ (Om) de nimic, fara valoare; nevrednic, neputincios. 2. (Pop.) (Om) vrednic de mila, sarman. 3. (Inv.) (Om) strain, pribeag, pripasit. – Din sl. namerĩnu „care vine”.

TICALOS, -OASA, ticalosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Persoana) care comite fapte reprobabile; nemernic. 2. (Inv.) (Persoana) care se gaseste intr-o stare jalnica; (om) vrednic de mila, sarman, nenorocit. – Ticala (inv. „mizerie”, et. nec.) + suf. -os.

BIET biata (bieti, biete) si substantival 1) Care trezeste compasiune; vrednic de mila; sarman; sarac; nenorocit. 2) (despre morti) De care iti pare rau ca nu mai exista; regretat. 3) Care nu prezinta nici o importantat; demn de dispret. [Monosilabic] /<sl. bedinu

PLANS¹ n. v. A PLANGE si A SE PLANGE. ◊ De ~ care trezeste compatimire; vrednic de mila. /a (se) plange

TICALOS ~oasa (~osi, ~oase) si substantival (despre persoane) 1) Care este in stare sa comita fapte nedemne; netrebnic; abject; marsav; nemernic; josnic; infam. 2) Care se afla intr-o stare de plans; vrednic de mila; jalnic. /ticala + suf. ~os

MIZER, -A adj. (Liv.) Sarman, sarac, nenorocit; vrednic de mila, de compatimire. [< lat. miser].

MIZERABIL, -A adj. 1. (adesea s.) Ticalos, marsav, nemernic. ♦ (Fig.) Aspru, rau. 2. Lipsit de valoare, prost, rau. ♦ Neingrijit. 3. (Rar) Care este vrednic de mila, de plans. [Cf. fr. miserable, lat. miserabilis].

LAMENTABIL, -A adj. 1. vrednic de mila, de plans. 2. (si adv.) rau, prost, mizerabil. (< fr. lamentable, lat. lamentabilis)

MIZER, -A adj. sarman, nenorocit. ◊ vrednic de mila; (p. ext.) sarac, saracacios. (< lat. miser, it. misero)

LAMENTABIL ~a (~i, ~e) 1) Care inspira mila; vrednic de plans. Voce ~a. 2) Care este de calitate proasta; mizerabil. Spectacol ~. Orator ~. /<fr. lamentable

BIET, BIATA, bieti, biete, adj. 1. (Preceda nume de fiinte) vrednic de mila, de plans; sarman. ♦ (Despre morti) Regretat. 2. Vrednic de dispret; fara insemnatate, fara valoare. – Cf. sl. bedinu.

JALNIC, -A, jalnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Foarte trist, dureros ◊ Care provoaca mila; nenorocit; vrednic de compatimit; lamentabil, deplorabil. – Jale¹ + suf. -nic.

NETREBNIC, -A, netrebnici, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Ticalos, mizerabil, pacatos. 2. Care este lipsit de valoare, de folos, de utilitate sau de insemnatate; nefolositor, inutil. 3. (Inv.), vrednic de mila, mizerabil; umil, modest; p. ext. (curent) incapabil, nevrednic. – Din sl. netrebĩnu.

PACATOS, -OASA, pacatosi, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. Care are multe pacate, care se face vinovat de calcarea unor norme; p. ext. ticalos, rau, afurisit, nemernic. ♦ Care aduce neplaceri, plin de cusururi; suparator; defavorabil; defectuos; de proasta calitate. 2. vrednic de mila; nenorocit; nevoias. – Pacat + suf. -os.

NENOROCIT, -A, nenorociti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care se gaseste intr-o situatie vrednica de plans, care este lipsita de noroc, de fericire, care are de indurat un mare necaz, o mare suferinta; (om) nefericit. 2. Adj. (Despre situatii) Care inspira mila, tristete; vrednic de plans, dureros, trist, jalnic. ♦ (Despre starea, mediul in care se afla cineva) Care denota o situatie foarte proasta, vrednica de plans; p. ext. sarac, saracacios. 3. Adj. Care aduce sau constituie o nenorocire (2); dezastruos, funest, nefast, tragic. 4. Adj., s. m. si f. (Om) ticalos, de nimic. – V. nenoroci.

LAMENTABIL, -A adj. vrednic de mila, de plans; (p. ext.) rau, prost, mizerabil. [Cf. fr. lamentable, it. lamentabile].

BIET, BIATA, bieti, -te, adj. 1. (Preceda nume de fiinte) vrednic de mila, de plans. ♦ (Despre morti) Regretat, raposat. 2. Vrednic de dispret; neinsemnat, mizerabil. – Comp. v. sl. bedinu.

DEPLORABIL, -A adj. vrednic de plans, de mila; jalnic, lamentabil. [Cf. fr. deplorable].

MIZERIE s.f. 1. Stare de saracie extrema. ◊ De mizerie = saracacios, insuficient. ♦ Aspect exterior care dovedeste o mare saracie; stare vrednica de plans, de mila. 2. (La pl.) Lipsuri, griji; neplaceri, suparari, sicane. [Gen. -iei. / < lat. miseria, cf. fr. misere].

LAMENTABIL, -A, lamentabili, -e, adj. 1. Care este vrednic de plans, deplorabil; care inspira mila. 2. (Adesea adverbial) Prost, rau, mizerabil. Purtare lamentabila. – Din fr. lamentable, lat. lamentabilis.

DEPLANGE, deplang, vb. III. Tranz. A simti mila, parere de rau fata de cineva sau de ceva; a gasi, a socoti pe cineva vrednic de compatimire; a deplora. [Perf. s. deplansei, part. deplans] – De⁴ + plange (dupa fr. deplorer).

mila¹ ~e f. 1) Sentiment de compatimire fata de suferintele si nenorocirile altora; compasiune; milostenie; compatimire. ◊ (A fi) vrednic de ~ (a se afla) intr-o situatie jalnica. A-i plange (cuiva) de ~ a fi cuprins de parere de rau pentru suferintele cuiva. A avea ~ (de cineva) a se purta cu grija fata de cineva. 2) Dar facut unui nevoias. 3) rar Atitudine binevoitoare fata de cineva; bunavointa; ingaduinta. ◊ A nu avea ~ (undeva sau la cineva) a nu gasi bunavointa undeva sau la cineva. [G.-D. milei] /<sl. milu