NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

NECREDINCIOS, -OASA, necredinciosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Om) care isi calca cuvantul dat; (om) infidel. 2. (Om) care nu se increde (usor) in ceva. 3, (Om) care nu crede in nici o doctrina religioasa; ateu; (om) care se abate de la dogmele unei religii, in special de la dogmele religiei crestine; eretic. ♦ Spec. (Inv. si pop.) Mahomedan; turc. – Ne- + credincios.

STARE s. 1. v. situatie. 2. v. dispozitie. 3. situatie, soarta. (Nu stie nimic de ~ lor.) 4. situatie, (inv.) stepena. (~ infloritoare.) 5. v. conditie. 6. conditie, rang, teapa, treapta, (pop.) mana, seama. (Sunt de aceeasi ~.) 7. v. ierarhie. 8. rost, situatie. (Avea si el acum o ~.) 9. v. posibilitate. 10. avere, avut, avutie, bogatie, bun, mijloace (pl.), situatie, (inv. si reg.) bogatate, prilej, prindere, (reg.) blaga, prinsoare, (prin Transilv.) apucatura, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. si Transilv.) vlaga, (inv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale (pl.), (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~; om cu ~.)

INITIATOR ~i m. Persoana care initiaza ceva; om care ia o initiativa. /<fr. initiator

CAPACITATE s. f. 1. calitatea de a fi incapator. ◊ intindere, marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine; volum al unui recipient. 2. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva. 3. calitate a celui care este capabil sa inteleaga sau sa faca ceva. ◊ om destoinic, priceput; invatat, savant. 4. (in trecut) examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 5. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operatie, de a produce un efect, de a suferi o transformare. 6. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic. 7. (jur.) drept, putere legala de a face un act. 8. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfarsitul a opt clase elementare. (< fr. capacite, lat. capacitas)

aplec, a -a v. tr. (lat. applico, -are. – Aplec, apleaca. V. aplic, plec). Plec, inclin, misc spre o parte un lucru vertical: imi aplec capu la dreapta, aplec o prajina pe care o tin in mina. Alipesc la pept [!] un prunc ca sa-l alaptez: copilu, pina nu plinge, nu-l apleaca mama (Prov.) Fig. A-ti pleca urechea la nevoia cuiva, a-l asculta la nevoie, a-l ajuta. V. refl. Ma plec, ma inclin ca sa ridic [!] ceva ori in semn de salut. Se apleaca ziua, se apropie de seara. A ti se apleca, a ti se strica stomahu [!] de mincare, a ti se face greata, a te ciumurlui, a-ti veni sa versi (si deci a te inclina).

cinste f., pl. inuz. cinsti (mbg. censt, vsl. cisti, infl. poate de censti, parte. V. bicisnic, tist). Onoare. Onorabilitate, probitate, onestitate. Consideratiune. Tratatiune, oferire de vin ori alte bauturi sau mincari. A da cinstea pe rusine, a face o fapta rusinoasa, a te compromite. A da cuiva ceva pe cinste, pe credit, pe cuvint. A face cinste 1) a face onoare si 2) a oferi de baut sau si de mincat. A te pune pe cinste, a te pune pe betie, pe chef. V. onorar 2.

cobesc v. tr. si intr. (d. cobe, cobie; sirb. kobiti). Augurez (prezic) nenorocire, menesc a rau, fac a rau: cucuveaua i-a cobit moarte (ceia ce e o credinta falsa, caci ia [!], cind cinta, anunta vreme buna). Gaina asta cobeste a cutit, a stricat ceva ori ma plictiseste cu cotcodacitu si trebuie s´o tai.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

MUNTE, munti, s. m. 1. Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, de obicei stancoasa si depasind inaltimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munti si vai = peste tot, pretutindeni, pe tot intinsul. ♦ Regiune, zona muntoasa. 2. Fig. Gramada, cantitate mare (si inalta) din ceva; morman. ♦ Om foarte inalt (si solid). 3. (In sintagma) Munte de pietate = intreprindere capitalista de credit specializata in acordarea de credite pe baza amanetarii obiectelor de uz personal; casa de lombard. – Din lat. mons, -tem.

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

MILOG, -OAGA, milogi, -oage, s. m. si f. Cersetor (infirm). ♦ Persoana care se roaga de cineva cu insistenta, injosindu-se, pentru a obtine ceva. ♦ (Reg.) Om infirm, schilod. – Din mila¹, probabil prin contaminare cu olog.

PRESIMTI vb. IV. tr. A prevedea, a simti (vag, instinctiv) ceva care va veni, care se va intampla. [P.i. presimt si (pop.) presimt, conj. -ta. / dupa fr. pressentir].

ajut, a -a v. tr. (lat. adjuto, are, id.; it. ajutare, pv. aiudar, fr. aider, sp. ayudar, pg. ajudar. V. adjutant). Usurez greutatea sau nevoia cuiva: a ajuta pe cineva din punga, cu bani din punga. Slujesc, aduc folos: nu-l mai ajutau picioarele. V. intr. A ajuta cuiva la ceva, a-l ajuta sa faca ceva. V. refl. Ma servesc la nevoie: cu el m' am mai ajutat.

alt, -a adj. indef. (lat. alter, ac. alterum, pop. altrum; it. altro, pv. fr. autre, sp. otro, pg. outro). Nu acelasi, diferit, deosebit: cu alti ochi vezi greselile altuia de cit pe ale tale. Care seamana cu cineva ori cu ceva: aceasta e alt Napoleon. Alta data sau altadata, nu acum, in alt timp (in trecut ori in viitor). Alta oara (vechi), odinioara. De alta (vechi), in colo, de alt-fel. In alta parte, aiurea, nu aci. Pe de alta parte sau de alta parte, afara de asta. Vest. Fam. Te apuca alta aia sau alte alea, te apuca groaza ori paralizia. Te baga in alte alea, te ingrozeste. Se uita la ia [!] ca la alta aia, se uita la ia ca la ceva straniu. Pron. indef.: unu pleaca, altu vine; ce tie nu-ti place, altuia nu-i face; una e sa asculti, alta sa comanzi; atit si nimic alta sau alta nimic (alt-ceva nimic). Nu alta, nu alt-ceva. Nu de alta, nu din alte motive. Intre altele, pe linga altele. Nu mi-e de alta, nu mi-e grija de alta (de alt-ceva). – Barb. un altu, o alta (dupa fr. un autre, une autre).

3) ar, a -a v. tr. (lat. arare, it. arare, pv. sp. pg. arar, fr. nord arer). Scormonesc pamintu cu plugu ori cu masina ca sa seman cereale ori alt-ceva. V. grapez.

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

calus n., pl. uri si e (dim. d. cal, iar genu ca la cocos-cocoase ori tap-tapuri). Partea friului care se pune in gura calului. Bucatica de lemn ori alt-ceva care se pune in gura cuiva ca sa nu poata striga ori musca (V. protap). Bucatica de lemn despicata de prins rufele pe fringhie. (Azi se face din doua bucatele care prind rufa pintr´un [!] resort). Scaun de care se sprijina coardele viorii. Cavalet. Prajina de sprijinit pusca p. a trage mai precis. Rotocol ori sul de postav fixat pe umaru drept al uniformei soldatilor ca sa n´alunece cureaua pustii cind e purtata pe umar. S. m. (ca si bumb si nasture). Un fel de nasture lungaret la tunicile cu gaitane (ale cavaleriii). – Si scalus.

GARANTA (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranta ca va avea ceva, ca se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertatii), a unui drept (ex. a dreptului la munca, a dreptului de aparare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligatii, prin constituirea unei garantii reale (gaj, ipoteca) sau per¬sonale (fidejusiune / cautiune). 3. A raspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei fiinte, de autenticitatea unei afirmatii.

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga interioara cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici; de valoare redusa. Editie de buzunar. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat sa cheltuiasca mereu. Bani de buzunar = suma de bani pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Din ngr. buzunara.

ARGUS s. m. Om cu privire agera, patrunzatoare; om care pazeste ceva cu mare grija. – Din fr. argus.

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

COPARTICIPARE, coparticipari, s. f. Actiunea de a coparticipa si rezultatul ei; participare la ceva impreuna cu altii; coparticipatie. – V. coparticipa.

MISTOCAR, -A, mistocari, -e, adj., s. m. si f. (Arg.) (Om) care ironizeaza ceva sau pe cineva. – Din misto.

TENDENTIOS, -OASA, tendentiosi, -oase, adj. Care urmareste un anumit scop, care tradeaza o tendinta ascunsa; care vrea sa insinueze ceva; lipsit de obiectivitate, partinitor. [Pr.: -ti-os] – Din fr. tendancieux.

REFUZA, refuz, vb. 1. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ti se ofera. ♦ A nu da ceva ce ti se cere, a nu consimti la ceva, a nu voi sa faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunta la ceva. – Din fr. refuser.

SCHIMA, schime, s. f. I. 1. Ordin calugaresc sau preotesc; tagma, cin. 2. Haina calugareasca. II. Gest, miscare prin care cineva vrea sa exprime ceva. ♦ Miscare a fetei; grimasa, strambatura. – Din ngr. schima.

A ASTUPA astup tranz. 1) (gauri, crapaturi, adancituri etc.) A face sa nu se vada (acoperind cu ceva sau aplicand ceva). 2) (usi, ferestre, vase) A face sa nu mai aiba deschizatura. ◊ A-si ~ urechile a nu vrea sa auda ceva. ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ cuiva ochii a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. 3) (zgomote, melodii, sunete etc.) A face sa nu se auda, depasind in intensitate; a acoperi. 4) fig. (urme) A face sa dispara. /<lat. asstuppare

DONATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana care face o donatie; om care doneaza ceva. /<fr. donateur, lat. donator, ~oris

A SE INVARTI ma ~esc intranz. 1) A face o miscare de rotatie (in jurul axei sale sau al altui obiect); a realiza miscari circulare; a se roti. Pamantul se ~este. ◊ ~ casa (sau locul, pamantul) cu cineva a fi apucat de ameteli. 2) A umbla incolo si incoace (fara rost). ◊ ~ ca o curca chioara a umbla de ici pana colo (incurcand lumea). 3) A folosi in mod constient mijloace dubioase pentru a obtine ceva. /in + sl. vruteti

A SE OMORI ma omor intranz. 1) A-si cauza moartea; a se sinucide. 2) A se stradui din rasputeri sa faca ceva; a se epuiza realizand ceva. ◊ ~ de ras a rade foarte tare si cu pofta. 3) fig. fam. (despre persoane) A se ingramadi in numar foarte mare, vrand sa obtina ceva (deficitar). /<sl. umoriti

PREPELITA ~e f. Pasare de campie, migratoare, de talie mica, cu coada scurta, avand penaj brun cu alb pe spate, vanata pentru carnea ei gustoasa; pitpalac. ◊ A cauta coada ~ei a cauta ceva inexistent. [G.-D. prepelitei] /<bulg., sb. prepelica

TAUR ~i m. 1) Mascul reproducator al vitelor mari cornute; buhai.* A lua (sau a prinde) ~ul de coarne a actiona cu energie si curaj intr-o afacere dificila; a infrunta ceva pieptis. 2) pop. Om zdravan si brutal. 3) la sing. pop. art. Constelatie din emisfera boreala. ◊ Zodia ~ului unul dintre cele douasprezece sectoare zodiacale. [Sil. ta-ur] /<lat. taurus

prabalau, prabalai, s.m. (reg.) om care probeaza, care incearca sa vada daca ceva este bun; om smecher.

TENDENTIOS, -OASA adj. Cu tendinta, care are un anumit scop; care vrea sa insinueze ceva. [Pron. -ti-os. / cf. fr. tendancieux, it. tendenzioso].

ASTUPA, astup, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaura, o deschizatura etc.; a infunda o sticla cu un dop. ◊ Expr. A-si astupa urechile = a-si pune ceva la (sau in) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi sa auda ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva sa taca. (Fam.) A astupa gauri = a plati datorii. 2. A inchide, a bara o intrare, o deschizatura; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a inveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A ingropa. Frunza ca s-a scutura, Trupul ca mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Lat. *asstuppare.

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor. Bani de buzunar = suma mica de bani, prevazuta pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunar s. n.] – Ngr. buzunari.

albie (lat. pop. albia, cl. alveus, albie. V. albina). 1. Copaie, covata, vas lung scobit dintr' un singur lemn, cu fundu ratund [!], de pastrat ceva, de scaldat ori de leganat copiii. Fig. A face pe cineva albie de porci, a-l batjocuri [!] rau. (V. chersin, cop). 2. Patu (matca) unui riu. – Si alvie (Sadov. VR. 1928,1,29).

barbierie f. (d. barbier; it. barbieria). Meseria sau pravalia barbierului. A’nvata barbieria pe capu cuiva, a’nvata ceva pe socoteala ori cu paguba altuia. – Barbierii evita acest cuv. si zic frizerie ori salon de ras, tuns si frizat!

ance f. (fr. anche, it. ancia, d. vgerm. de sus ancha, fluier). Biziitoare, aparat compus dintr' o lama de lemn ori de alt-ceva care biziie cind sufli si care se pune la oboi, cimpoi, flautu pastoresc italian s. a. – Si ancie. V. biziitoare.

cadru n., pl. e (fr. cadre, d. it. quadro care vine d. lat. quadrum, patrat. V. cadra, patrat). Pervaz, cercevea, margine de lemn (ori de alt-ceva) care margineste spatiu unei usi ori ferestre. Rama, pervaz de tablou, de oglinda s. a. Fig. Planu unei lucrari intelectuale: un cadru ingenios. Totalitatea ofiterilor si subofiterilor unei armate.

caruta f., pl. e (lat. carrucea, d. carruca si carrucha, caruta; it. carrozza). Ghioci, car mai mic (c´un cal sau cu doi) p. oameni sau marfa. Trasura ordinara. Trasurica postala. Continutu unei carute: o caruta de nisip. Prov. Nici in car, nici in caruta, nici in teleguta, se zice cind cuiva nu-i place ceva in nici un fel. Scirba mea si patru bani si-o caruta de Jidani, se zice ironic in loc de „atita paguba, nu-mi pasa”! V. brisca, daradaica.

cite adv. (lat. cata, d. vgr. kata, din care, cind n´avea acc., s´a facut rom. cata, apoi, supt [!] infl prep. in -e, cate, pastrat in catelin ori supt infl. lui cit; lat. cata mane, in fiecare dimineata; it. cada-uno, cad-uno, pv. cada-un, vfr. che-un, sp. pg. cada). – In unire cu un num., formeaza num. distributive (lat. singuli, bini s. a.): cite unu (doi, doua s. a.) sau unu cite unu (doi, doua s. a.). Cite ceva, in fiecare data ceva: de cite ori vine, imi aduce cite ceva. Cite putin sau putin cite putin, incet, treptat, in fie-care data putin: malu s´a daramat [!] cite putin.

cit-va, cita-va pron. indef., pl. citi-va, cite-va (scris si citva, citava, citiva, citeva). Putin, ceva (din mai multi, din mai multe): citi-va oameni, cite-va femei, citor-va oameni, citor-va femei, cita-va hirtie, cit-va vin, cit-va timp (un oare-care timp), a vindut cit-va din marfa. Adv. A plouat cit-va.

comision n., pl. oane (germ. kommission, fr. commission, comisiune, comision). Com. Procurare pin [!] comisionar, insarcinare data cuiva sa cumpere ceva (sau sa si vinda) in numele tau. – E mult mai elegant si mai bine a zice comisiune, ca comision, ca si divizion, denota o influenta ruseasca si germana.

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

APRECIERE, aprecieri, s. f. Actiunea de a aprecia si rezultatul ei. ◊ Expr. A lasa (ceva) la aprecierea cuiva = a lasa pe cineva sa chibzuiasca si sa hotarasca singur (intr-o problema). [Pr.: -ci-e-] – V. aprecia.

DINAINTE, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de⁴ + inainte.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

PARA² pere f. 1) Fruct al parului. ◊ A-i cadea (sau a-i pica) cuiva para in gura a obtine ceva fara eforturi. Cand va face plopul pere si rachita micsunele niciodata. 2) Obiect care are forma unui asemenea fruct. [G.-D. perei] /<lat. pira

A SE vrea ma vreau intranz. A dori sa ajunga sau sa devina ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere

DELIBERATIV, -A adj. Referitor la o deliberare, de deliberare. ◊ Vot deliberativ = drept pe care il are o adunare sau un membru al ei de a hotari ceva prin vot. [Cf. fr. deliberatif, lat. deliberativus].

DELIBERATIV, -A adj. 1. care delibereaza. ♦ vot ~ = drept pe care il are o adunare sau un membru al ei de a hotari ceva prin vot. 2. despre forme verbale, (constructii) care exprima indecizia subiectului. (< fr. deliberatif, lat. deliberativus)

citesc (vest) si ce- (est) v. tr. (vsl. citati, cisti-citon. V. cinste, cin 1, cisla, procitesc). Strabat cu ochii ceia ce e scris pronuntind cuvintele ori nu: a citi un cuvint, o carte, un autor. Descifrez: a citi o bucata muzicala. Fig. Patrund, pricep ceva dificil: a citi ceva in ochii cuiva. – Barb. in Trans. Bucov. (dupa germ. lesen), predau un curs ca profesor.

consiliu m. (lat. consilium). Sfat, sfatuire, parere data cuiva ca sa faca ceva. Adunare p. a se sfatui. Localu consiliului. Consiliu de ministri, consiliu p. a delibera despre afacerile statului. Consiliu de razboi, consiliu p. justitia militara. Consiliu de stat, consiliu p. a prepara legi, ordonante si regulamente, a rezolva dificultatile care se ridica in materie administrativa si a judeca apelurile contentiosului administrativ. Consiliu judetenesc (gresit zis judetean), consiliu compus din 18 membri, p. afacerile judetului. Consiliu comunal, consiliu compus tot din 18 membri, p. afacerile comunei. Consiliu permanent, consiliu alaturat ministerului Educatiunii Nationale. Consiliu de familie, consiliu compus din rude si prezidat de un judecator ca sa apere interesele unui minor. Consiliu judiciar, persoana numita de un tribunal ca sa-l infrineze pe cel declarat in stare de prodigalitate sau incapacitate civila sau legala. Consiliu de disciplina, tribunal instituit p. disciplina. Consiliu de zece, un tribunal secret in foasta [!] republica a Venetiii.

contrazic, -zis, a -zice v. tr. (contra si zic, dupa fr. contredire). Spun ceva contra celor spuse de altu. V. refl. Spun sau fac ceva contrar celor spuse ori facute de mine in ainte [!].

APLECARE, aplecari, s. f. Actiunea de a (se) apleca si rezultatul ei. ♦ Fig. Predispozitie, inclinatie pentru ceva. – V. apleca.

ASTUPA, astup, vb. I. Tranz. A inchide, a acoperi, a infunda o gaura, o deschizatura etc., a face sa nu se mai vada (acoperind). ◊ Expr. (Fam.) A astupa gauri = a reusi sa realizeze unele lucruri strict necesare; a plati (din) datorii. A-si astupa urechile = a nu voi sa auda, sa cunoasca ceva. A-i astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Din lat. *asstuppare.

DINAINTE adv. 1) In spatiul aflat in fata; inainte; anterior. ◊ Pe ~ prin fata. A nu-i trece cuiva pe ~ a nu indrazni sa se arate in fata cuiva. A-l lua gura pe ~ a spune ceva ce nu ar fi vrut sa spuna. 2) Dintr-o perioada trecuta; de mai demult; de mai inainte. Hotarat ~. 3) Din timp. A se pregati de ceva ~. /de + inainte

FAGADUINTA ~e f. inv. Intentie declarata (de a intreprinde ceva); promisiune. ◊ Tara (sau pamantul) ~ei a) numele biblic al Palestinei; b) loc unde cineva tinde sa ajunga. /a fagadui + suf. ~inta

NAIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. ◊ La ~! se spune, cand cineva vrea sa se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerabdarea sau nemultumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuieste multa bataie de cap; b) care este foarte dezghetat si descurcaret. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A cauta pe ~ a se aventura in ceva, care poate avea urmari neplacute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri intr-o incurcatura. A da (sau a lasa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunta la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (sa fie)! se spune pentru a exprima o imprecatie sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.

CAPACITATE s.f. 1. Calitatea de a fi incapator. ♦ Intindere sau marime a unui lucru in raport cu ceea ce contine sau poate contine; continutul unui obiect (mai ales al unui vas). 2. Indemanare, abilitate, aptitudine, forta de a face ceva intr-un anumit domeniu. ♦ Om destoinic, priceput; invatat, savant. ♦ (In trecut) Examen pentru obtinerea titlului de profesor secundar. 3. Posibilitatea unui sistem tehnic sau a unui dispozitiv de a executa o operatie, de a produce un efect sau de a suferi o transformare. 4. Drept, putere (legala) de a face un act. [Cf. fr. capacite, lat. capacitas].

RECUZARE s.f. Actiunea de a recuza si rezultatul ei; recuzatie. ♦ Sustragere de la ceva. [< recuza].

COPARTICIPARE s.f. Actiunea de a coparticipa si rezultatul ei; participare in comun (la ceva); coparticipatie. [< coparticipa].

SUPRAVEGHERE s.f. Actiunea de a (se) supraveghea si rezultatul ei; urmarire atenta. ♦ A avea (ceva) in supraveghere = a avea (ceva) in paza. [< supraveghea].

aranjez v. tr. (fr. arranger, d. rang, rind, rang). Rinduiesc, deretic, asez, r*****z, ordonez: a aranja lucrurile pin [!] casa, cartile in dulap. Potrivesc, r*****z, indrept, dreg: a aranja o masina. Fig. R*****z, rinduiesc, intocmesc: a-ti aranja bine viata. Capatuiesc, pun intr' o situatiune buna: si-a aranjat fiii. Fam. Iron. Pun ceva la cale contra cuiva, astern, defaim: lasa, ca-l aranjez eu la minister! Pun la cale sau termin o afacere: a aranja o afacere. V. refl. Imi asez lucrurile pin [!] casa dupa mutare: pina mine [!] ne aranjam. Fig. Imi fac o situatiune: s' a aranjat bine pin [!] politica. Ma invoiesc, ajung la o intelegere: lasa, ca ne vom aranja usor!

ceva pron. indefinit (ce si -va). Un lucru oare-care: sa-ti spun ceva. Adv. Putin: ceva mai jos. ceva-ceva, (acc. ca si la incet-incet), foarte putin. Asa ceva (ca germ. so etwas). 1) asemenea lucru: n´am mai vazut asa ceva (asa lucru, asemenea comedie); 2) cam asa. – In Olt. ceva. V. oare-ce.

credincios, -oasa adj. si s. (d. credinta). Fidel, in care te poti increde: credincios cuiva. Fidel, care crede in ceva: credincios lui Dumnezeu.

FRANTURA, franturi, s. f. 1. Frangere; ceea ce se obtine frangand sau rupand ceva; bucata desprinsa de la locul ei sau ramasa dintr-un intreg imbucatatit. ◊ Expr. Frantura de limba = vorbire incalcita; p. ext. fraza incalcita, alcatuita din cuvinte greu de rostit. ♦ Portiune dintr-un intreg; fractiune (1). 2. (Pop.) Fractura. 3. (Rar) Spartura. – Lat. *franctura (=fractura) sau frant + suf. -ura.

ATARNARE, atarnari, s. f. Actiunea de a (se) atarna si rezultatul ei; dependenta de cineva sau de ceva. – V. atarna.

DEZLEGARE, dezlegari, s. f. Actiunea de a (se) dezlega si rezultatul ei. ♦ Permisiune, voie (de a face ceva). – V. dezlega.

CRAMPONA, cramponez, vb. I. Refl. A se agata cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se tine mortis, scai de ceva sau de cineva, a nu voi sa renunte, a se stradui din toate puterile sa pastreze ceva. – Din fr. cramponner.

FUND ~uri n. 1) Partea de jos a unui vas, care constituie baza lui. ~ul caldarii. 2) Fiecare din cele doua parti laterale ale unui butoi. 3) Scandura mica de diferite forme, intrebuintata la bucatarie (pentru a taia ceva, a rasturna mamaliga etc.). 4) (la om) Extremitatea dorsala a corpului, pe care se sade; dos; sezut. 5) Partea de jos a unei cavitati naturale. ~ul marii. 6) Partea din spate a unui spatiu. ~ul scenei. 7) Partea unor obiecte opusa deschizaturii. ~ul sacului. /<lat. fundus

MILOG ~oaga (~ogi, ~oage) m. si f. 1) Persoana (infima) care umbla cu cersitul; cersetor. 2) Persoana care se milogeste pentru a obtine ceva. 3) Persoana care are un betesug; om calic. /Din mila

A PLESCAI plescai intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (in semn de placere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A manca lacom, facand zgomot cu limba si cu buzele; a clefai. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafata unui lichid; a face „pleosc”. Vaslele plescaie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescaie. /pleasc + suf. ~ai

ULTERIOR ~oara (~ori, ~oare) si adverbial Care va urma sau se va petrece in viitor; care urmeaza dupa ceva sau cineva; posterior. [Sil. -ri-or] /<fr. ulterieur, lat. ulterior

MANIAC, -A adj., s. m. f. (suferind) de o manie; (om) preocupat in mod exagerat de ceva; tipicar. (< fr. maniaque)

adresa f., pl. e (fr. adresse). Aratarea numelui si locuintei cuiva ca sa i se trimeata ceva: a scrie pe plic adresa cuiva, i-am dat adresa, i-am scris pe (ori supt) adresa ta, scrisoarea s' a dus la o adresa gresita. Scrisoare de la o autoritate sau de la o societate, scrisoare oficiala: ministeru i-a trimes o adresa de multamire. La adresa cuiva, indreptat catre cineva: acolo s' au auzit multe laude la adresa lui, era o rautacioasa aluziune la adresa lui.

caprior m. (lat. capreolus). Masculu caprioarei. Lemn vertical care sprijina alte lemne transversale la acoperemint sau la alt-ceva. Fig. Iron. A muta cuiva capriorii falcilor, a-i trage niste pumni in cit sa-i strimbi falcile.

1) clot n., pl. uri (germ. sas. klotz, butuc, bulgare, de unde si pol. ceh. kloc, butuc. V. si colt). Munt. Mold. sud. Bulgare, sfaramatura [!]: cloturi de caramida. Munt. Olt. Bucata de lemn (ori si de metal) care sprijina ceva. Vechi. (Beld. s. a.). Canaf, ciucure. A ti se face minile clot de apa, a ti se zbirci de prea multa tinere in apa. S. m. Munt. vest (?). Bustean de brad (bila).

INSURUBA, insurubez, vb. I. Tranz. A strange un surub prin invartire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa in locasul ei o piesa cu ghivent. ♦ A asambla doua piese prevazute cu ghivent. – In + surub.

ULTERIOR, -OARA, ulteriori, -oare, adj. Care se face sau se intampla mai tarziu (in raport cu un moment, un eveniment etc. dat); care urmeaza dupa ceva sau dupa cineva; posterior (1). [Pr.: -ri-or] – Din fr. ulterieur, lat. ulterior.

SFASIERE, sfasieri, s. f. Actiunea de a sfasia si rezultatul ei; sfasietura. ♦ Locul unde s-a sfasiat ceva; spartura, gaura; sfasietura. [Pr.: -si-e-] – V. sfasia.

OBLIGATIE, obligatii, s. f. 1. Datorie, sarcina, indatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 3. Hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor si-i da dreptul de a primi, pentru suma imprumutata, un anumit venit fix sub forma de dobanda. [Var.: obligatiune s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.

ELANSARE, elansari, s. f. (Livr.) Actiunea de a se elansa si rezultatul ei; avantare, repezire; fig. avant, nazuire catre ceva. – V. elansa.

DEZMINTIRE, dezmintiri, s. f. Actiunea de a (se) dezminti si rezultatul ei; afirmatie, declaratie prin care se dezminte ceva. – V. dezminti.

AMBITIE ~i f. Dorinta puternica de a realiza ceva (de a dobandi glorie, onoruri etc.). Om lipsit de ~. ◊ A-si pune ~a a-si pune in gand sa faca ceva cu orice pret. A pune pe cineva la ~ a ambitiona pe cineva. [G.-D. ambitiei;Sil. -ti-e] /<fr. ambition, lat. ambitio, ~onis

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

IDONEU, -EE adj. (Liv.) Care are calitatile cerute si necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].

ARGUMENTARE s.f. Actiunea de a argumenta si rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentatie. [< argumenta].

ARGUMENTARE, argumentari, s. f. Actiunea de a argumenta si rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva.

cotlon si (Olt.) cotron n., pl. oane (ung. katlan, a. i.; ceh. kotel, caldare; pol. rus. kotlina, adincatura, birlog; sirb. kotlovina, basin; bg. rus. kotlovina, vale inchisa, d. got. katile, lat. catillus, farfurie strachina. V. cotlesc, coclau). Cuptor, loc scobit in pamint ori facut din caramida ca sa coci ceva. Cotruta supt [!] vatra. Scobitura facuta de apa in maluri: cotloanele pestilor. Ascunzatoare: cotloanele hotilor. V. birlog, crov, somina.

BOGAT, -A, bogati, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Om) care dispune de multe si mari mijloace materiale, care are multi bani; (om) avut. 2. Adj. Care se afla, care contine ceva in cantitate mare. Fructele sunt bogate in vitamine. ♦ (Despre flori) Involt. ♦ Manos, roditor. 3. Adj. (Despre lucruri) Scump, de mare valoare; fastuos, luxos. – Din sl. bogatu.

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. Loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) Mod de organizare (sociala). – V. aseza.

A vrea vreau tranz. 1) A avea in intentie; a proiecta in gand. vreau sa plec. vreau sa cant. ◊ Vrei nu vrei fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasma se spune despre cineva care trebuie sa faca ceva impotriva vointei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenta asupra cuiva. 2) A dori sa i se acorde; a pretinde; a cere. vrea o explicatie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. vrea sa ploua. [Monosilabic] /<lat. volere

DEZMINTIRE s.f. Actiunea de a dezminti si rezultatul ei; declaratie, act prin care se arata ca ceva nu este adevarat. [< dezminti].

REPARTIZARE s.f. Actiunea de a repartiza si rezultatul ei; repartitie; (spec.) inscris prin care este repartizat ceva. [< repartiza].

IDONEU, -EE adj. (despre om) care are calitatile cerute si necesare pentru ceva. ◊ adecvat, convenabil, apt, potrivit. (< it. idoneo, lat. idoneus)

ATARNARE, atarnari, s. f. Actiunea de a (se) atarna si rezultatul ei; agatare, suspendare; dependenta de cineva sau de ceva.

arvonesc (est) si -unesc (vest) v. tr. (ngr. arravonizo, aor. onisa). Dau arvona ca sa fiu sigur de un lucru: a arvoni o casa (pe care apoi o voi lua cu chirie ori o voi cumpara), a arvoni niste lucratori (dindu-le un acont), a arvoni o birja (primind tu ceva de la birjar ca asigurare ca se va prezenta la timp). V. refl. Ma angajez, promit altuia si el mie. – Si aravonesc, aravonesc, aravonisesc (Dos.) si arvunez (Pan).

carenta f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Putinatate, saracie: carenta unui ajutor dat cuiva. V. indigenta, deficienta.

bilticii, a -i v. intr. (d. biltic si ruda cu vsl. bultati, rus. bultyhati si boltati, a bilticii. V. bildibic, hilticii si heltiuga). Fam. Se zice despre zgomotu apei cind cade ceva greu in ia si face bildibic ori despre picioare cind calca pin apa si fac biltic. Clatin un lichid in vasu lui (hilticii). V. refl. Apa se bilticiie in butoi.

ISTORISIRE, istorisiri, s. f. Actiunea de a istorisi si rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creatie literara in care se istoriseste ceva. – V. istorisi.

JUDECARE, judecari, s. f. Actiunea de a (se) judeca si rezultatul ei; parere sau judecata formata asupra cuiva sau a ceva. – V. judeca.

PREVESTITOR, -OARE, prevestitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care anunta dinainte, care prevesteste ceva; care constituie un indiciu a ceea ce se va intampla. – Prevesti + suf. -tor.

PUTUROSENIE, puturosenii, s. f. 1. Ceea ce miroase urat, ceea ce raspandeste un miros greu; miros greu, urat, raspandit de ceva sau de cineva. 2. Trandavie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om lenes, murdar. – Puturos + suf. -enie.

TAGADUI, tagaduiesc, vb. IV. Tranz. A contesta o afirmatie, a nu recunoaste ceva; a nega; a dezminti. ♦ (Rar) A refuza. Iar ei ii tagaduia aceasta cerere (CORJAN). – Magh. tagadni.

INITIATIVA ~e f. 1) Predispozitie de a intreprinde primul ceva sau de a avea indrazneala sa faca ceva. 2) Chemare la o actiune si organizare a realizarii ei. [G.-D. initiativei; Sil. -ti-a-] /<fr. initiative

APRECIERE, aprecieri, s. f. Actiunea de a aprecia si rezultatul ei; pretuire, stima; considerare, judecata, analiza. ◊ Expr. A lasa (ceva) la aprecierea cuiva = a supune (ceva) judecatii sau opiniei cuiva. [Pr.: -ci-e-].

alunec (sud), lunec (nord) si lurec (vechi), a -a v. intr. (lat. lubrico, -are, a face sa fie alunecos, lubric). Sint alunecos: gheata asta aluneca bine Merg fara pedeca [!] pe un loc alunecos: sania aluneca bine pe zapada, bucatele pe git. Imi perd [!] echilibru (si cad ori nu): caii aluneca pe gheata. Ma strecor pintre [!] ceva: banii mi-au alunecat pintre [!] degete. Fig. Cad, gresesc, comit un delict: acest om n' a alunecat nici-odata.

BOCANIT s. n. Actiunea de a bocani si rezultatul ei; zgomot produs prin izbirea cu un obiect tare in ceva; bocaneala, bocanitura. – V. bocani.

SARACAN, -A, saracani, -e, s. m. si f., adj. (Pop.) 1. Om sarac (1), nevoias. 2. Adj. (Exprima compatimire fata de cineva sau ceva) Biet, sarman, nenorocit, sarac (7). [Var.: saracan, -a, sireican, -a s. m. si f., adj., aracan, iracan, iracan s. m.] – Sarac + suf. -an. Cf. saraca-mi [de mine].

RABLA, rable, s. f. (Fam. si depr.) 1. Lucru vechi, uzat sau de calitate proasta; vechitura. 2. Animal batran si slab; gloaba. 3. Om imbatranit si sleit de puteri, ramolit. – Cf. bg. hrabla „ceva care este spart, rupt, care are lipsuri etc.”

STRANGATOR, -OARE, strangatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Om) care strange, agoniseste, (om) econom; p. ext. (om) zgarcit. 2. S. m. si f. (Inv.) Persoana care aduna ceva. – Strange + suf. -ator.

AGHEASMA f. Apa sfintita. ◊ Vrei, nu vrei, bea, Grigore, ~ se spune cand cineva trebuie sa faca ceva fiind constrans. [G.-D. aghesmei; Sil. a-gheas-] /<sl. agiazma, ngr. agiasma

ciupara vb. I (reg.) 1. a jumuli (o pasare de pene), a ciupeli. 2. (refl.; despre pasari) a se curati cu ciocul. 3. (despre animale si pasari) a rupe cu gura (firele de iarba), a ciuguli, a ciupi; (despre om) a manca cite putin, a ciuguli. 4. a adauga cate ceva (la ceva). 5. a fura cate putin, a ciupi, a pisca.

cameleon m. (fr. cameleon, d. vgr. hamaileon, d. hamai, pe pamint, jos, si leon, leu). Un fel de sopirla care are coloarea [!] ei proprie, dar si-o schimba dupa imprejurari. Fig. Om fara pareri statornice. – Cameleonu, daca sta, de ex., pe ceva verde, din cauza reflexului, se face verzui. Supt [!] impresiunea fricii, devine ros, galben, negru, verde, albicios, cum se poate vedea pin [!] pelea [!] lui, extrem de transparenta. Aceasta singulara proprietate l-a facut sa fie emblema omului care-si schimba parerea si purtarea dupa interes.

INTERIOR² ~oara ( ~ori, ~oare) (in opozitie cu exterior) 1) Care se afla in partea de dinauntru a ceva; de dinauntru; intern; launtric. 2) Care tine de psihic. [Sil. -ri-or] /<lat. interior, ~oris, fr. interieur

A LINGE ling tranz. 1) (mai ales despre animale) A netezi cu limba (in semn de afectiune). 2) (mancare) A lua cate putin cu limba, atingand in mod repetat. ◊ A-si ~ degetele a incerca o placere deosebita mancand ceva gustos. 3) fig. fam. A lingusi in mod injositor. ◊ Linge-blide om care traieste pe socoteala altora; trantor; parazit. /<lat. lingere

ELIMINARE s.f. Actiunea de a elimina si rezultatul ei; inlaturare, indepartare. ◊ A proceda prin eliminare = a cauta sa descoperi ceva inlaturand pe rand elementele nerelevante pentru a retine esentialul, lucrul cautat etc. [< elimina].

PATIMA, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic si violent care copleseste pe om, intunecandu-i adesea dreapta judecata; p. ext. pasiune, iubire excesiva pentru ceva, pornire nestapanita; suferinta morala. ♦ Partinire, partialitate; dusmanie, ura. ♦ Loc. adv. Cu patima = patimas. 2. (Inv. si pop.) Suferinta fizica, cazna, chin; boala. ♦ (In credinta crestina) Patimile Mantuitorului = suferintele indurate de Isus Cristos. Saptamana patimilor = saptamana dinainte de Pasti; saptamana mare. [Var.: patema s. f.] – Din ngr. pathima.

PATRUNDERE, patrunderi, s. f. Actiunea de a patrunde si rezultatul ei; penetratie, razbatere. ♦ Fig. induiosare, impresionare; emotie. ♦ Fig. Capacitatea de a intelege ceva, agerime de minte; pricepere, iscusinta; perspicacitate. ♦ Fig. Convingere, incredintare; tarie. – V. patrunde.

ELIMINARE, eliminari, s. f. Actiunea de a elimina si rezultatul ei; inlaturare, indepartare. ◊ Expr. A proceda prin eliminare = a cauta sa descopere ceva inlaturand, pe rand, elementele nerelevante in scopul obtinerii esentialului. – V. elimina.

RECTIFICARE, rectificari, s. f. Actiunea de a rectifica si rezultatul ei; indreptare, corijare. ♦ (Concr.) Nota (intr-un ziar) prin care se rectifica (1) ceva. – V. rectifica.

ceva¹ adv. Putin. ~ mai mult. Macar ~. ◊ ~-~ macar putin; macar un pic. /ce + va

COPT coapta (copti, coapte) 1) (despre alimente) Care este pregatit pentru mancare prin incalzirea in cuptor. 2) (despre fructe sau despre plante) Care a ajuns in ultima faza de dezvoltare naturala; bun pentru consum. Mar ~. Cirese coapte. ◊ Mort-~ in orice conditii; cu orice pret. 3) fig. (despre oameni) Care are suficienta experienta de viata; ajuns la maturitate; matur. ◊ Om ~ la minte om cu buna judecata; om serios. 4) (despre stari de lucruri) Care este de acum gata de ceva; ajuns in faza superioara de dezvoltare. 5) (de-spre abcese) Care a facut puroi si este gata sa se sparga. /<lat. coctus

DIFICULTATE ~ati f. 1) Caracter dificil. 2) mai ales la pl. Factor care face ca ceva sa fie dificil de realizat; greutate. ◊ A face (sau a crea) ~ati a pune piedica; a se opune. [Art. dificultatea; G.-D. dificultatii] /<fr. difficulte, lat. difficultas

A SE IMPACA ma impac intranz. 1) A restabili raporturile de prietenie; a se impaciui. S-au ~at dupa un conflict. 2) pop. A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a conveni; a se invoi. ~ cu gandul. ◊ ~ cu ceva a se obisnui; a se deprinde. 3) A trai in buna intelegere. Ei se impaca bine. /in + lat. pacare

TREBUINTA ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. In caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta

DESCRIERE s.f. Actiunea de a descrie si rezultatul ei; descriptie. ♦ Lucrare sau pasaj dintr-o lucrare in care se descrie ceva. [< descrie].

PROGRAMARE s.f. Actiunea de a programa si rezultatul ei; (spec.; fin.) hartie prin care se atesta ca s-a programat ceva. ♦ Ramura a matematicilor aplicate care studiaza principiile si metodele de rezolvare a problemelor cu ajutorul calculatoarelor electronice. ♦ Operatia de elaborare a programului in vederea rezolvarii unei probleme la calculatorul electronic. [< programa].

SUPRAEVALUA vb. I. tr. a evalua (ceva mai mult decat trebuie, decat face; a supraestima. [Pron. -pra-e-va-lu-a, p.i. 3,6 -lu-ea-za, ger. -lu-and. / < supra- + evalua, dupa fr. surevaluer].

DACA (< de ³ + ca) conj. 1. (Introduce o propozitie conditionala) In cazul ca..., presupunand ca..., de. 2. (Introduce o propozitie optativa) Numai de... Daca as ajunge mai repede acasa. 3. (Introduce o propozitie temporala, uneori cu nuanta conditionala sau cauzala) Cand, de indata ce, dupa ce. 4. (Introduce o propozitie cauzala) Fiindca, pentru ca, deoarece. 5. (Introduce o propozitie interogativa in stilul indirect) Ca, de... Te intreb daca doresti ceva. 6. (Cu valoare adverbiala) Cu greu, abia. Cu banii acestia daca mi-oi cumpara un costum. 7. (LOG.) Daca...atunci = constanta logica exprimand raporturi de implicatie, relatii de inferenta, functii de adevar. Daca si numai daca = constanta logica exprimand conditionarea exclusiva intre starile de fapt, echivalenta logica, functia de adevar a echivalentei.

SUPRAEVALUA, supraevaluez, vb. I. Tranz. A evalua ceva peste valoarea reala; p. ext. a supraaprecia, a supraestima. [Pr.: -pra-e-va-lu-a] – Supra- + evalua (dupa fr. surevaluer).

POMINA f. Aducere-aminte de ceva sau de cineva (iesit din comun). Zi de ~. ◊ De ~ care nu se va uita datorita semnificatiei sale deosebite; vestit. A ramane (sau a se face) de ~ a se pastra mult timp in memoria oamenilor (datorita caracterului deosebit al celor intamplate). A ajunge de ~ a-si face reputatie proasta. /v. a pomeni

A RENUNTA renunt 1. tranz. A nu mai dori; a inceta in mod voluntar (sa mai vrea). A renuntat sa participe. 2. intranz. 1) A inceta de a mai ravni (la ceva). ~ la anumite privilegii. 2) A se retrage in mod benevol. ~ la putere. 3) A inceta de a practica, de a exercita. ~ la un drept. 4) A inceta de a mai intrebuinta. ~ la fumat. /

bogdaproste interj. – Multumesc, sa fie primit. – Var. bodaproste, bo(g)daprosti. Sl. Bogu da p******i „Domnul sa-i ierte (pe mortii tai)”. Este formula pastrata traditional de cersetori, care se foloseste numai pentru a multumi cind se primeste ceva de pomana. Se pare ca DAR greseste considerind ca pui de bogdaproste „om nenorocit, prapadit” trebuie sa se inteleaga drept „copil de cersetor”; este mai curind o aluzie la puii care se dadeau in dar sau ca bir manastirilor, si care nu se alegeau desigur dintre cei mai grasi si mari, cf. si expresia echivalenta de capatat.

INTENTIE, intentii, s. f. Dorinta, gand de a face, de a intreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intentie = intentionat, inadins. Fara intentie = involuntar, fara sa vrea. ◊ Loc. conj. Cu intentia sa... (sau, loc. prep., cu intentia de a...) = cu gandul, in dorinta de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intentie = a invinui pe cineva de ganduri pe care nu le-a avut. A avea intentii serioase (cu)... = a) a fi decis sa realizeze ceea ce si-a propus; b) a fi decis sa contracteze o casatorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihica a unei persoane care isi da seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevazandu-i si dorindu-i sau acceptandu-i efectele. [Var.: intentiune s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.

SCEPTICISM s.n. 1. Conceptie care proclama indoiala fata de posibilitatea cunoasterii lumii obiective de catre om, ducand de fapt la agnosticism. 2. Atitudine de rezerva, de indoiala, neincredere fata de ceva. [Cf. fr. scepticisme].

ciorna (ciorne), s. f. – Lucrare scrisa, provizoriu, concept, bruion. Sl. crunu „negru”, cf. rus. na corno „in forma de ciorna” (Cihac, II, 48). – Der. ciorni, vb. (a scrie ciorna); ciornoia, vb. (a face ceva pentru prima oara); ciornaie, s. f. (vita slaba si costeliva); ciornei, s. m. (om negricios, ars de soare). Toti acesti der. reproduc fonetismul rus. cornyi „negru,” cf. cerni.

cineva pron. indefinit, (cine si -va). Oare-care, oare-cine, o persoana indefinita: a venit cineva si a adus ceva. – In Munt. Pop. si cinevasilea.

cirpesc v. tr. (vsl. krpiti, iskrupiti, sirb. krpiti). Dreg, repar (hainele, incaltamintele sau si alt-ceva). Fig. Garnisesc, decorez: noi cirpim ceru cu stele (Em.). Iron. A cirpi cuiva o palma, a-i trage o palma. Fam. A cirpi o minciuna, a spune o minciuna. V. refl. Fam. Ma imbat.

IMPORTANTA s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; insemnatate; semnificatie. ◊ Loc. adv. Cu importanta = cu convingerea (nejustificata) ca spune sau face ceva important; cu infumurare. ◊ Expr. A-si da importanta = a se ingamfa, a se crede om de seama, superior. Plin de importanta = infumurat, ingamfat, increzut. – Din fr. importance.

MANIAC, -A, maniaci, -ce, adj., s. m. si f. (Persoana) care sufera de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixa sau care manifesta o preocupare exagerata pentru ceva, avand adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

A JINDUI ~iesc 1. tranz. A dori, a vrea foarte mult; a ravni; a pofti. 2. intranz. A avea jind; a pretinde sa acapareze ceva strain; a ravni. /<sl. zendati

A POFTI poftesc 1. tranz. 1) A dori tare; a jindui; a ravni. ◊ Cat poftesti cat doresti; cat vrei; oricat. 2) (persoane) A chema in mod politicos (sa vina undeva sau sa participe la ceva); a solicita printr-o invitatie; a invita. 3) pop. (sanatate, fericire, succes etc.) A dori cu deosebita afectiune; a ura. 4) (urmat de o propozitie completiva cu conjunctivul) A porunci pe un ton aparent politicos. L-a poftit sa inchida usa. 5) inv. A solicita intr-o forma categorica. A pofti bani. 2. intranz. A binevoi sa vina (pe undeva sau pe la cineva). Poftiti in ospetie la noi. ◊ Sa pofteasca a) sa intre; sa vina; b) numai sa incerce (daca vrea s-o pateasca). /<sl. pohoteti

RAMASITA ~e f. 1) Parte de ceva ramasa neconsumata sau neutilizata; rest. ~ dintr-o paine. 2) la pl. Parte a ceea ce s-a mai pastrat din ceva, care a existat mai inainte. ~ele unui oras. ◊ ~e pamantesti corpul neinsufletit al unui om. 3) inv. Numar care reprezinta rezultatul unei scaderi; rest. /ramas + suf. ~ita

SUPARARE ~ari f. 1) v. A SUPARA si A SE SUPARA. ◊ Fara (sau sa nu fie cu) ~ se spune cand vrem ca cineva sa nu se supere pentru faptul ca ne adresam sau il intrebam ceva. 2) Dispozitie rea. 3) Atitudine rezervata si ostila fata de cineva; manie. I-a trecut ~area. [G.-D. supararii] /v. a (se) supara

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-si aminti. ~ sa scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume traieste a pierde simtul realitatii. 2) A trata cu indiferenta; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-ma-uita planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face sa dispara din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) pastra ganduri de razbunare. 4) A scapa din vedere. Au uitat sa-l inscrie in lista. 5) (obiecte sau fiinte ce trebuiau luate cu sine) A lasa din nebagare de seama (fiind grabit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) A inceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distractii. /<lat. oblitare

OPERA¹ s. f. 1. actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. lucrare originala in domeniul artelor plastice, al literaturii, stiintei etc. ◊ totalitatea lucrarilor unui scriitor, om de stiinta, artist etc. 3. munca, treaba, actiune. ♦ a pune in ~ = a pune in aplicare ceva. 4. (mar.) ~ vie = parte a corpului unei nave sub linia de plutire; carena; ~ moarta = parte a corpului navei de deasupra liniei de plutire. (< lat., /3/ it. opera)

3) car, a cara v. tr. (d. car 2. De aci bg. karam, min, misc). Duc, transport cu caru sau si cu alt-ceva, chear cu minile: a cara lemne in spinare, cu spinarea. Iau mult, carabanesc: lacomu cara in farfuria lui mai mult de cit poate minca. A cara cuiva la pumni (Iron.), a-i trage multi pumni. A cara lemne in padure, a face ceva zadarnic. V. refl. Iron. Ma duc, plec: la pomana se cara toti calicii. Cara-te de aici, pleaca de aici!

contramarca f., pl. arci (fr. contre-marque). A doua marca pusa unui pachet de marfa sau alt-ceva. Bilet liberat la teatru (ca sa poata intra iar) celor care iese [!] pe cite-va momente.

corcitura f., pl. i (d. corcit). Om sau animal corcit: catiru e o corcitura de iapa cu magar. Fig. Iron. Amestecatura, ceva nehotarit, ceva care inspira dispret pin [!] amestec: acest partid e o corcitura politica. – In vest cu-.

VOITOR, -OARE, voitori, -oare, adj. (Inv.; adesea substantivat) Care voieste, care doreste ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rau) = care doreste binele (sau raul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi² + suf. -tor.

PRAJINA, prajini, s. f. 1. Bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

MURDARIE ~i f. 1) Strat de impuritati care acopera sau imbacseste ceva. 2) Totalitate de lucruri murdare. 3) Lipsa de curatenie. 4) fig. Fapta, actiune sau vorba nedemna de un om onest. /murdar + suf. ~ie

PUTIN¹ adv. 1) (in opozitie cu mult) In cantitate, in masura mica. A nins ~. A uda ~ florile. ◊ Cel ~ minimum. Catusi (sau cat) de ~ in masura cat de mica; macar un pic. Nu mai ~ tot atat; in aceeasi masura. Mai ~ in cantitate, in masura mai mica. ~ cate ~ a) cate un pic; b) fara graba; incet. Mult, ~ cat va fi; oricat. Mai mult sau mai ~ v. MULT. Pentru ~ raspuns politicos la multumirea cuiva pentru ceva. 2) Un timp scurt. A dormi ~. /<lat. putinus

SCARBA ~e f. 1) Sentiment de mahnire provocat de o nenorocire sau de o mare neplacere; suferinta morala. 2) Sentiment sau senzatie de neplacere fata de ceva sau de cineva; sila; dezgust; repulsie; aversiune; antipatie. 3) fig. rar Fiinta dezgustatoare care produce neplaceri; om marsav. [ G.-D. scarbei ] /<sl. skruvi

berbinta (sud) si barbinta si brabinta (nord) f., pl. e (ung. berbence si borbonce, butoias; rut. berbenicea). Putinica de pus brinza, lapte s.a. Prov. Cind e brinza, nu-i berbinta, cind ai una, n’ai alta, totdeauna iti lipseste ceva. Butoias (de vin, de rachiu). Mold. Vechi. Taxa pe care o platea cel ce vrea sa intre in breasla ciobotarilor.

FERECA, ferec, vb. I. Tranz. 1. A acoperi, total sau partial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistenta si durabilitate; a intari un obiect (de lemn) prin legaturi metalice. ♦ A imbraca un obiect cu placi din metal pretios, a impodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe. 2. A lega cu fiare, cu lanturi, in obezi etc. un om arestat sau condamnat; a incatusa. 3. A incuia, a zavori o usa, o incapere. ♦ Refl. (Despre oameni) A se inchide sau a se izola in casa, fara sa (mai) vada pe nimeni. 4. A bate cu ciocanul pietrele de moara spre a le face crestaturi, santuri, zimti. ♦ A face zimti pe muchia unei monede; a zimtui. – Lat. fabricare (apropiat de fier).

RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva staruitor indeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toti dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formula de politete cu care te adresezi cuiva cand ii ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-si ruga moartea = a-si dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (In practicile religioase) A face o rugaciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau ingaduinta de a face ceva. ◊ Expr. Ma rog, formula intrebuintata ca element incidental, fara legatura cu restul frazei, insemnand uneori „daca vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

SFARSIT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) sfarsi; partea care sfarseste sau cu care se sfarseste ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fara sfarsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ◊ Loc. adv. In sfarsit = in cele din urma, in fine. La sfarsit = la urma. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfarsit = a face sa inceteze, a termina. A lua sfarsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-si da sfarsitul (sau obstescul sfarsit) = a muri. 3. (Inv.) Scop, tinta. [Var.: (reg.) farsit s. n.] – V. sfarsi.

DESFIDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva ca nu il crezi; a spune, a declara cuiva ca il crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) sa dovedeasca un lucru despre care se stie ca nu va reusi sa-l faca. 2. A infrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfid. / dupa sfida, cf. it. desfidare, fr. defier, lat. diffidere].

posomog, posomogi, s.m. (reg.) 1. bucata mare din ceva; posolog. 2. (la pl.) fire de canepa rasarite tarziu si nedezvoltate sau ramase dupa recoltat; poghirca, barzoci. 3. om mic de statura (care merge impiedicindu-se).

banat n., pl. uri (ung. banat). Trans. Mold. Necaz, mihnire, cainta. Dor, jale. Minie, suparare. Sa nu-ti fie cu banat, sa nu te superi banuind ceva. A avea banat pe cineva, asupra lui, a avea necaz pe el. A aduce banat cuiva, a-l mustra. Banuiala, prepus.

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

CIRCUIT ~e n. 1) Miscare pe un cerc inchis cu revenire la punctul initial ◊ ~ul capitalului miscare a capitalului industrial in sfera productiei (bani-marfa-bani). 2) Sistem de medii sau de conducte prin care circula ceva (lichide, vapori, gaze, electricitate etc.). ◊ ~ul apei in natura proces continuu de circulatie a apei in diferitele ei stari. ~ electric ansamblu de fire, bune conducatoare de electricitate, care constituie un traseu inchis pentru circulatia unui curent. /<fr. circuit, lat. circuitus

VESTIGIU ~i n. 1) Ramasita din trecut, care aminteste despre ceva disparut demult. ~i ale unei civilizatii. 2) Obiect (ramas de la o persoana iubita sau de la un om de vaza) pastrat ca o amintire scumpa; relicva. ~i de familie. /<lat. vestigium, fr. vestige

cal m., pl. cai (lat. caballus, d. vgr. kaballes; it. pg. cavallo, pv. caval, fr. cheval, sp. caballo. V. cavaler, cobila). Un animal soliped domestic (mai rar salbatic [!]) care serveste la calarie si la tras. Fig. Iron. Persoana robusta: ce cal de femeie! Cal de bataie, motiv aparent, lucru exploatat ca sa obtii ceva: a-ti face un cal de bataie dintr´o chestiune. Cal de mare, ipocamp. Calu d******r, om rau, femeie rea. Cal-vapor (pl. cai-vapori) sau numai cal, forta de 75 de chilogramometri capabila sa ridice [!] intr´o secunda o greutate de 75 de chilograme la o inaltime de 1 metru: masina de 400 de cai. A vorbi cai verzi pe pareti, a aiura, a abera, a vorbi lucruri fantastice. A umbla dupa potcoave de cai morti, a umbla dupa afaceri proaste, dupa cistiguri irealizabile.

bratare (est) si -ara (vest) f., pl. ari (lat. brachiale, it. bracciale, sp. brazal, pg. bracal. Cp. cu spinare). Ornament de metal pretios ori de altceva pe care-l poarta femeile la brat. Inel sau veriga lata cu care se tine ceva fix (ca coasa pe cosie).

BALTA, balti, s. f. 1. Intindere de apa statatoare, de obicei nu prea adanca, avand o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri in care stagneaza apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face un gest, a spune o vorba care stanjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. balte.

URGIE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De urgie = aducator de nenorocire. ♦ Dezlantuire violenta de forte ale naturii; prapad. 2. Comportare, fapta, manifestare de om dusmanos, furios etc.; ura, furie. – Lat. o***a.

LIPAI, lipai, vb. IV. Intranz. 1. A face un zgomot caracteristic, mergand descult sau in papuci ori lovind cu palma; a cepai. 2. (Despre animale) A bea sau a manca ceva facand un zgomot caracteristic cu limba. [Prez. ind. si: lipaiesc. – Var.: lapai, lepai, leopai vb. IV] – Lipa + suf. -ai. Cf. bg. lapam.

ceva² adj. Care este in cantitate mica; putin; catva. Mai are ~ treaba. ~ bani. ◊ Mai ~ mai bun; mai frumos. /ce + va

NOROC ~oace n. pop. 1) Soarta, destin favorabil. ◊ La (sau intr-un) ~ la intamplare. 2) Concurs de imprejurari favorabile. ◊ A-i surade cuiva ~ocul a-i merge cuiva in viata. A-si incerca ~ocul a intreprinde ceva fara a fi sigur de reusita. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da targul si ~ocul cum va fi; dupa imprejurari. A avea ~ a reusi, a avea succes. Joc de ~ joc (de carti, de zaruri etc.) in care castigul este intamplator; joc de ha-zard. ~! formula de salut. 3) Stare de satisfactie deplina; fericire. A-si gasi ~ocul. ◊ A fugi de ~ a evita inconstient ceea ce putea sa aduca fericire. /<sl. naroku

VOIE f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vointa. ◊ Fara (de) ~ inconstient; fara intentie. Peste voia cuiva fara vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fara ~) vrand-nevrand. 2) Senzatie de satisfacere a gustului; vointa; placere; plac; pofta; chef. ◊ Dupa ~ la dorinta. In (sau la) ~ (sau in toata voia) fara a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face asa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A implini voia (sau voile) cuiva a indeplini dorinta cuiva. A se lasa (sau a umbla, a merge) in voia cuiva (sau a ceva) a face dupa placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispozitia cuiva. A-si face (sau a face cuiva) ~ buna a se inveseli sau a inveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; incuviintare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimtamantul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja

bateala f. pl. eli (d. bat). Nord. Ban. Olt. Batatura (la pinza). Est. Munca marunta si multa. A-i sta cuiva bateala, a te tinea de capu cuiva (a-i bate capu) sa faca ce doresti tu. A-ti sta bateala sa, a dori mult (sa termini ceva). V. batal 1.

ASEMENEA¹ adj. invar. 1) Care seamana cu cineva sau cu ceva; asemanator. 2) (despre figuri geometrice) Care au unghiurile corespunzatoare egale cu laturile corespunzatoare proportionale. 3) Care este astfel de...; atare; asa. ~ om. /<lat. assimile

POFTIM interj. 1) (se foloseste pentru a invita o persoana sa intre, sa se aseze sau pentru a i se inmana ceva). 2) (se foloseste cand cineva, nedeslusind cele spuse, cere sa i se repete inca o data). 3) (fiind precedat de interjectia ei, exprima indignare, ciuda, protest) Iaca na; (ei) uite; na-ti-o buna. /v. a pofti

SUBIECTIVISM s.n. 1. Orientare filozofica idealista care neaga existenta lumii obiective cu legile ei, existenta unui determinism obiectiv, considerand vointa si constiinta ca singurul factor determinant. 2. Atitudine personala, partinitoare fata de cineva sau ceva. [Cf. fr. subjectivisme].

TERMEN I. s. n. 1. data dinainte fixata pentru executarea unei plati, obligatii etc.; scadenta. 2. interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca, sa se intample ceva. 3. eveniment viitor si sigur in ce priveste producerea lui, dar incert in ceea ce priveste data la care se va produce. 4. (despre ostasi) in termen = in curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvant, vorba, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparatii. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunt sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = marime proportionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relatie (buna sau rea) cu cineva. (< lat. termen, dupa fr. terme)

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.

DECLINA, declin, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; in expr.) A-si declina numele, calitatea etc. = a-si spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza sa-si asume o sarcina, o raspundere, o functie, a nu vrea sa solutioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la indoiala, a nu admite, a nu recunoaste competenta cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre astri) A cobori spre asfintit; a apune, a scapata. – Din fr. decliner, lat. declinare.

OARECARE pron., adj. 1. pron. careva, cineva, unul, vreunul, (pop.) cinevasilea, (inv. si reg.) oarecine, oaresicine, (inv.) cinevasi, nestine. (~ dintre ei a intarziat.) 2. adj. vreun, (prin Transilv.) atare. (~ om.) 3. adj. obisnuit. (Un individ ~.) 4. adj. neinsemnat, (livr.) insignifiant. (Un ziar ~.) 5. adj. catva, nitel, putin. (~ vreme a stat in casa.) 6. adj. ceva, catva, oaresicare, (inv. si reg.) cevasi, cevasilea, oarecat, oarecatva, oaresice. (Are ~ treaba acolo.) 7. adj. anumit, (inv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispret.)

ceva³ pron. nehot. Un obiect oarecare, neinsemnat, necunoscut, neidentificat. Am adus ~. ◊ Asa ~ a) un astfel de lucru; b) aproximativ asa. /ce + va

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca sa-i primeasca peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfactie = a pretinde satisfactie morala in urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteala sau (inv.) seama (cuiva) = a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cat ceri pe unt? 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

calina f., pl. e (bg. kalina, fruct de calin, sora mai mica a barbatului; rut. kalina). Fruct de calin. Olt. Fam. Epitet alintator unei cumnate mai mici ori intre femei (Izv. Sept. 1923, 22 si rev. I. Crg. 2, 163). Munt. Nume de taranca. A poftit Calina la tei prajit, topirlanca doreste ceva care e de nasu ei. V. cirn, malina, scroafa.

MANIFESTARE, manifestari, s. f. Actiunea de a (se) manifesta si rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, actiuni) a gandurilor, sentimentelor, personalitatii etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Actiune, fapt prin care cineva sau ceva isi manifesta existenta, activitatea; p. ext. realizare, infaptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V. manifesta.

PLACERE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ Loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.

ESCAMOTA, escamotez, vb. I. Tranz.1. A face sa dispara ceva fara sa se bage de seama, a ascunde ceva cu iscusinta. ♦ Fig. A denatura, a falsifica. 2. A introduce trenul de aterizare al unei aeronave in locurile anume construite in corpul ei, pentru a micsora rezistenta la inaintare a avionului in timpul zborului. [Var.: scamota vb. I] – Din fr. escamoter.

LUCRARE, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. Lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.

POL¹ ~i m. 1) geogr. Fiecare dintre cele doua puncte situate la capetele (de nord si de sud) ale axei de rotatie a Pamantului. 2) Regiune situata in jurul acestor puncte. ~ul nord. ~ul sud. ◊ ~ ceresc fiecare dintre punctele de intersectie a axei Pamantului cu sfera cereasca. 3) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet. 4) mat. Fiecare dintre cele doua puncte de intersectie a unei sfere cu diametrul ei. 5) fiz. Fiecare dintre extremitatile unui circuit electric, una cu sarcina pozitiva, iar cealalta cu sarcina negativa. 6) fig. Parte extrema, opusa a ceva. ~ii unei discutii. /<fr. pole, lat. polus

SURD, -A, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau partial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea sa auda, sa inteleaga; neinduplecat, nesimtitor, fara suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = in zadar, degeaba. ◊ Expr. A ramane surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitari, a nu se impresiona de ceva, a ramane rece, neintelegator. 2. (Fon.; despre consoane; si substantivat, f.) Care se emite fara participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuata, lipsit de rezonanta; slab, inabusit, infundat, confuz. ◊ (In sintagma) Camera surda = incapere cu absorbtie acustica foarte ridicata, folosita pentru masuratori acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tainuit. ♦ Fig. (Despre senzatii, dureri etc.) Inabusit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.

TRANSMITE, transmit, vb. III. Tranz. 1. A trimite sau a comunica ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc. ♦ A aduce la cunostinta cuiva un lucru, un fapt; a comunica cuiva ceva. ♦ A comunica ceva cu ajutorul unui post emitator de radio, de televiziune, de telegraf; a emite. 2. A face sa ajunga la altul, a trece din om in om. 3. (Jur.) A trece un bun, un drept etc. de la o persoana la alta. 4. A realiza o deplasare de energie, de radiatii, de unde etc. ♦ Refl. (Despre energie, radiatii, unde etc.) a trece dintr-un loc in altul; a se propaga. 5. A comunica o miscare de la o masina la alta sau de la un organ al unei masini la altul. [Perf. s. transmisei, part. transmis] – Din fr. transmettre, lat. transmittere.

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a sterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (in mod repetat) ceva de mancare, a lua cu limba mancarea. ◊ Expr. A-si linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua si ultimele resturi dupa ce a mancat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzatii de placere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. = (fam.) om care traieste pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A lingusi cu slugarnicie. – Lat. lingere.

SOLIDAR, -A, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate si un interes comun; unit. ♦ De care raspund in egala masura si impreuna mai multe persoane; spec. care leaga intre ei intr-un raport de obligatii mai multi creditori si un debitor sau mai multi debitori si un creditor. 2. Care este legat prin constructie de alta piesa sau de alt obiect, formand impreuna un tot unic. – Din fr. solidaire.

POSTERIOR, -OARA adj. 1. Care urmeaza, care este dupa ceva (in ordinea scurgerii timpului); ulterior. 2. Aflat in partea dinapoi; dorsal. ♦ (Despre vocale) Care se articuleaza in partea dinapoi a cavitatii bucale. [Pron. -ri-or. / cf. fr. posterieur, lat. posterior].

GASCA, gaste, s. f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gatul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ◊ Gasca salbatica = specie mai mica de gasca, vanata pentru carne (Anser anser). ◊ Expr. A strica orzul pe gaste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.

OISTE ~i f. 1) Bara in partea din fata a unei carute, de partile careia se inhama caii si care serveste pentru carmuire. ◊ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea in gard a spune sau a face ceva nepotrivit intr-o situatie data. 2) Dispozitiv cu ajutorul caruia o moara de vant e intoarsa cu aripile in bataia vantului. [Sil. o-is-] /<bulg. oiste

INTARCA, intarc, vb. I. 1. Tranz. A inceta alaptarea copiilor sau puilor de mamifere, a dezvata de supt. ◊ Expr. L-a intarcat d****l, se spune despre un om foarte siret. 2. Intranz. (Despre mamifere) A pierde laptele, a nu mai avea lapte. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A dezobisnui, a dezvata, a lipsi pe cineva de ceva. – In + tarc.

TARI, tarasc, vb. IV. 1. Tranz. A misca un lucru (greu) dintr-un loc in altul, tragandu-l pe jos; a trage dupa sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A tari barca pe uscat = a trai greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A indemna, a impinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a inainta cu greu atingand pamantul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a inainta prin miscari specifice, cu trupul lipit de pamant. ♦ A merge incet, a inainta cu greu, abia miscandu-si picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atarna) A atinge pamantul cu partea de jos, a se freca de pamant. – Din sl. treti.

astept, a -a v. tr. (lat. ex-spectare. V. destept, aspect). Stau atent pina vine cineva sau se intimpla ceva: astept invierea mortilor. Am rabdare: nu mai pot astepta. Fig. Is gata de: armata asteapta, prinzu asteapta. V. refl. Prevad, ma tem sa nu se, ori doresc sa se intimple: ma asteptam la un atac, la una ca asta.

DORI, doresc, vb. IV. Tranz. 1.. A fi stapanit de tendinta launtrica de a face, de a avea sau de a dobandi ceva; a tine, a ravni, a nazui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit= a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lasa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intentia; a vrea. Cum doresti (sau doriti etc.), formula prin care se lasa la aprecierea interlocutorului luarea unei hotarari. 2. A tine mult sa vada sau sa revada pe cineva sau ceva drag, a astepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerabdare. 3. A simti o atractie e*****a. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.

MATA ~e f. 1) pop. Mamifer carnivor de talie mica, cu blana neteda, cu ochi ageri (care vad si in intuneric), foarte sprinten, cu gheare ascutite retractile; pisica. ◊ A trai ca ~a cu cainele a trai in dusmanie; a nu se impaca. A umbla cu ~a in sac a se ocupa cu lucruri necinstite. ~a blanda zgarie rau se spune despre oamenii in aparenta buni, cu infatisare inofensiva, dar cu fire plina de venin. A trage ~a de coada a) a duce un trai greu; b) a-si indeplini obligatiile cu mare greutate, anevoios. ~ blanda om fatarnic. 2) Femela motanului si a unor animale salbatice (a jderului, rasului etc.). 3) rar Obiect (unealta, instrument, dispozitiv) cu care se apuca, se trage sau se fixeaza ceva. /Onomat.

A NUMARA numar tranz. 1) (lucruri, fiinte etc.) A socoti pe rand, unul cate unul, determinand intreaga cantitate; a evalua numeric. ~ banii. ◊ A (putea) ~ (ceva) pe degete se spune despre obiecte sau despre fiinte care sunt (foarte) putine la numar. Slab (sau gras) de-i numeri coastele se spune despre un om foarte slab. 2) (numerele) A insira succesiv (de regula, in ordine crescanda). ~ de la unu pana la zece. 3) A considera ca facand parte (dintr-un grup, dintr-o categorie etc.). 4) A face sa figureze intr-un total, intr-o entitate; a include. /<lat. numerare

VRERE ~i f. 1) rar Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vointa; voie. ◊ Fara ~ involuntar. 2) Dorinta de a avea sau de a realiza ceva; pofta; chef. 3) Anticipare mintala a rezultatului spre care este orientata o activitate; scop; tel. 4) Atitudine cu caracter determinant adoptata dupa o serie de deliberari; hotarare. /v. a vrea

IDEAL, -A adj. 1. Referitor la o idee sau la ideatie; de idei; care nu exista sau nu poate exista decat in gandire; creat de gandire. 2. Perfect, desavarsit; model. // s.n. 1. Model considerat perfect; perfectiune pe care incearca s-o imite un artist, un poet etc. 2. Scop suprem al existentei, al activitatii cuiva sau a ceva. 3. (Mat.) Multime de elemente ale unui inel pentru care atat diferenta dintre doua elemente, cat si produsul dintre un element al inelului si un element al ei sunt tot elemente ale multimii. [Pron. -de-al, pl.s. -luri, -le. / cf. lat. idealis, fr. ideal, it. ideale].

IDEAL, -A I. adj. 1. referitor la o idee sau la ideatie; care nu exista sau nu poate exista decat in gandire. 2. perfect, desavarsit; model. II. s. n. 1. model considerat perfect; perfectiune pe care incearca s-o imite un artist, un poet etc. 2. scop suprem al existentei, al activitatii cuiva sau a ceva. 3. (mat.) multime de elemente ale unui inel pentru care atat diferenta dintre doua elemente, cat si produsul dintre un element al inelului si un element al ei sunt tot elemente ale multimii. (< fr. ideal, lat. idealis)

comitet n., pl. e (rus. comitet, germ. komitee, fr. comite, [de unde it. comitato] d. engl. kommittee, d. to commit, care e lat. com-mittere, -missum, a insarcina, a incredinta. V. comisiune). Comisiune, membri alesi intr´o adunare si insarcinati sa execute ceva. Comitet secret, din care publicu e exclus. Comitet de lectura, care examineaza piesele teatrale, articulele [!] de revista s. a. in ainte [!] de a fi admise ori respinse. Comitet de salvare publica, cel ales de Conventiunea din Francia la 6 April 1793, celebru pin [!] cruzime.

POFTIM interj. Formula de politete care se foloseste: a) pentru a da ceva cuiva; ia, na, tine; b) pentru a invita o persoana sa vina sau sa se aseze undeva; pentru a indemna la actiune; c) (adesea precedat de exclamatia „ei”) pentru a exprima indignare, ciuda, repros, nemultumire, necaz, revolta etc.; asta-i buna, na, uite. – Din pofti.

OPRIRE, opriri, s. f. Actiunea de a (se) opri si rezultatul ei; incetare a unei actiuni, a unei miscari, ramanere pe loc; stationare, stagnare; oprit¹. ◊ Loc. adv. Fara oprire = neintrerupt, neincetat, continuu. ♦ (Concr.) Loc unde se opreste cineva sau ceva; statie, popas. ♦ Tinere pe loc, retinere. ♦ (Inv.) Interdictie, prohibitie, piedica, opreliste. – V. opri.

complement n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plere, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceia ce adaugi unui lucru ca sa-l completezi (umplutura): complementu unei sume. Gram. Ori-ce cuvint care completeaza intelesu altuia: complement direct. Geom. Ceia ce lipseste unui unghi ascutit ca sa egaleze unu drept. – Fals compliment, care inseamna alt-ceva.

UNIVERS, universuri, s. n. 1. Lumea in totalitatea ei, nemarginita in timp si spatiu, infinit de variata in ce priveste formele pe care le ia materia in procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamantesc; parte populata a globului pamantesc (impreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamantesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata in care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.

A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ Va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma

bircii si -iesc, a -i v. tr. (vsl. brukati, sirb. brkati, bg. burkam, amestec, deranjez. V. obircui, burcut, zbircesc. Cp. cu zbirnii). Sud. Murdaresc, mizgalesc cu creionu ori cu condeiu, vorbind de carti si de caiete. V. intr. Olt. Obircui, orbacai, ratacesc mult pina nemeresc. V. refl. Ma scotocesc (pin buzunare) ca sa gasesc ceva. – Si zbircii, (ca sirb. zbrka, amestecatura, dezordine), mizgalesc; mozolesc tita ca sa se scurga tot laptele, vorbind de vitel dup ce s’a muls vaca. V. bodicai.

PLESCAI, plescai, vb. IV. Intranz. 1. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (in semn de placere); a pleoscai. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscai. 3. (Despre lichide, substante vascoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producand un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Pleasc + suf. -ai.

CURMEI, curmeie, s. n. 1. Bucata, capat de funie sau de franghie, intrebuintate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proasta (facuta din coaja de tei sau de rachita). 2. (Reg.) Mladita care creste din tulpina vitei de vie. – Curm + suf. -ei.

cata f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde si it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caca. V. catuie, acat, catar, captez). Bita lunga ciobaneasca cu capatu´ncovoiat de prins oile. Furca cu dinti incovoiati de amestecat borhotu cu sisca (Bc.). Fig. Om care se tot tine dupa tine si de care nu poti scapa. Adv. A te tinea cata de cineva, a te tinea girba, lipca, scai (ca sa-ti dea ceva).

bucata f., pl. ati (d. buca, adica „imbucata, imbucatura”). Fragment, parte din ceva: o bucata de pine. Obiect intreg, dar considerat ca parte din ceva: o bucata de pinza. Piesa, articul: aparatu se desface in mai multe bucati. Fragment dintr’o opera literara: o bucata din satirele lui Eminescu. Opera (piesa) muzicala ori literara: o bucata de muzica, de teatru. Spatiu, timp: o bucata de loc, de vreme. Pl. ate. Mincari, alimente preparate p. masa: bune bucate! Cereale, produse ale plugariii. – In nord si bi-.

AXA, axez, vb. I. 1. Tranz. A aduce o piesa cilindrica in pozitia in care axa ei de simetrie sau de rotatie coincide cu o axa data. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) orienta, a (se) defasura intr-un anumit sens, a (se) concentra in jurul a ceva. – Din fr. axer.

TAIETURA, taieturi, s. f. 1. Actiunea de a taia; (concr.) locul unde s-a taiat ceva; spec. rana provocata de un instrument taios. ♦ Suprafata rezultata dintr-un corp dupa ce a fost taiat. ♦ Fel, mod de a taia. 2. Drum (adancit) sapat de o apa in curgerea ei. ♦ Povarnis drept, prapastios; perete stancos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trasatura, contur. 4. Teren despadurit pe care se mai vad inca butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzatie de durere asemanatoare cu aceea provocata de o taiere; junghiuri. 6. Stersatura; fragment, text sters sau anulat. 7. Portiune, articol decupat dintr-o tiparitura. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -atura.

ceva pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

CLOCI, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. (Despre pasari) A sedea pe oua incalzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boala = a fi pe cale de a cadea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a planui, a urzi. ♦ A se gandi in tacere si insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trandavi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urat; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se molesi de trandavie. Fata ei se clocise de sedere (ISPIRESCU). – Bg. kloci.

RAZA, raze, s. f. 1. Linie dreapta dupa care se propaga lumina; traiectorie luminoasa. ♦ Zona luminoasa; lumina, stralucire. 2. Fig. Licarire, palpaire, semn slab, indiciu vag de... 3. (Fiz.) Radiatie. ◊ Raze X (sau rontgen) = unde electromagnetice cu lungimi de unda mult mai mici decat acelea ale luminii. 4. Distanta de la centrul unui cerc pana la orice punct de pe circumferinta sau de la centrul unei sfere pana la orice punct de pe suprafata ei. 5. Distanta pana la care se exercita o actiune in jurul centrului de unde porneste. ◊ Raza de actiune (sau de activitate) = loc pana unde se intinde puterea sau influenta cuiva sau a ceva. 6. (Reg.) Ramificatie a coarnelor cerbului. – Lat. radia (= radius).

NEPUTINCIOS adj., s. 1. adj. incapabil. (~ sa faca ceva.) 2. adj., s. incapabil, necapabil, prapadit, slabanog, (rar) impotent, (pop.) becisnic, nemernic, nevoias, nevolnic, (inv. si reg.) sec, ticalos, (prin Munt. si Olt.) sfoiegit, (inv.) misel, neputernic, neputinte, secat. (E un biet om ~.) 3. adj. v. impotent.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, se afla inainte de unu si care se indica prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus, pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Fig. Om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. – Fr. zero (< it.).

BINE¹ adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene

CHIP¹ ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; fizionomie; figura. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redata prin desen, sculptura etc.; portret. 4) Forma particulara de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kep

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

NEGATIE, negatii, s. f. 1. Faptul de a nega. ♦ Cuvant, gest, fapt etc. care neaga, contrazice, contesta (ceva sau pe cineva). ♦ Functor logic pe baza caruia se contesta valoarea de adevar sustinuta intr-o afirmatie. ♦ Cuvant cu ajutorul caruia se neaga ideea exprimata de o propozitie sau de una dintre partile ei. 2. (Fil.) Proces obiectiv de inlocuire a unor calitati ale obiectelor prin altele, care asigura dezvoltarii un sens ascendent; negare (2). – Din fr. negation, lat. negatio.

SPIRITUAL adj. 1. (FILOZ.) ideal, imaterial. (Elemente materiale si elemente ~.) 2. imaterial, nematerial, sufletesc. (Aspectul ~ al...) 3. moral, sufletesc, (inv.) moralic, moralicesc. (ceva despre viata ~ a unui popor.) 4. psihic, psihologic, sufletesc. (Starea ~ a cuiva.) 5. intelectual. (Cultura ~.) 6. cerebral, intelectual, mintal, rational. (Activitate ~.) 7. (BIS.) bisericesc, ecleziastic, religios, (inv.) religionar. (Dogma ~.) 8. (BIS.) bisericesc, duhovnicesc, religios, sufletesc. (Pastor ~.) 9. adoptiv, sufletesc. (Ei sunt parintii mei ~.) 10. destept, inteligent, (inv.) spirituos. (O conversatie ~.) 11. hazliu. (Gluma ~.)

A POMENI ~esc 1. tranz. 1) A aminti printre altele. 2) A pastra bine in memorie; a tine minte (pentru mult timp). ◊ Are sa ma ~easca amenintare prin care cineva este avertizat ca va avea de suferit pentru cele savarsite. Nici ca se ~este nici nu poate fi vorba. 3) A aminti peste un anumit timp (intr-un anumit fel). Ma va ~ de bine. 4) rel. (persoane) A numi in timpul slujbei (pentru a atrage harul divinitatii). 5) (in constructii interogative sau negative) A se intampla sa vezi sau sa auzi. Unde s-a mai ~it asa ceva? 2. intranz. A aduce vorba in treacat (despre ceva sau despre cineva); a aminti. /<sl. pomineti

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

CAPACITATE ~ati f. 1) Cantitate care poate incapea intr-un recipient. 2) tehn. Proprietate pe care o are un corp sau un sistem de a acumula o cantitate de materie sau de energie. ~ termica. ~ electrica. 3) Posibilitate de a realiza ceva intr-un domeniu de activitate; aptitudine; facultate. ~ de munca. 4) Proprietate de patrundere in esenta lucrurilor; competenta. [G.-D. capacitatii] /<fr. capacite, lat. capacitas, ~atis

JUMATATE ~ati f. 1) Fiecare dintre cele doua parti egale in care poate fi impartit un intreg. ◊ ~ de masura masura incompleta, partiala. Pe (sau in) ~ a) in doua parti egale sau aproximativ egale; b) partial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce pana la capat un lucru inceput. A spune cu ~ de gura a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi in mod nehotarat, fara convingere. Cu ~ de inima (sau cu inima pe ~) fara curaj; indecis. 2) fam. Persoana casatorita de s*x feminin in raport cu barbatul ce i-a devenit sot; femeie; nevasta. 3) Punct care marcheaza mijlocul unei distante in spatiu sau al unui interval in timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de masura a capacitatii sau a greutatii, egala cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumatatii] /Orig. nec.

DERIVA vb. I. intr. 1. a se trage, a rezulta din (ceva). ◊ (lingv.) a-si avea originea in... 2. (despre /aero/nave) a devia de la directia de mers sub influenta vanturilor, a curentilor. II. tr. 1. (mat.) a calcula derivata unei functii. 2. a abate o apa din cursul ei firesc. (< fr. deriver, lat. derivare)

RAMAS¹ ~uri n. 1) v. A RAMANE. ◊ ~ bun (sau bun ~) formula de salut adresata de cel care pleaca. A-si lua ~ bun a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire pe cei care raman. De ajuns si de ~ din belsug; (foarte) mult. 2) reg. Intelegere intre persoane care sustin lucruri contrare si care se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; ramasag; pariu; prinsoare. /v. a ramane

STIINTA ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta in dobandirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ◊ Om de ~ invatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ◊ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ◊ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ in mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

POSTERIOR, -OARA, posteriori, -oare, adj. 1. Care vine, urmeaza sau se petrece dupa cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai tarziu. 2. Care se afla sau este asezat in partea dindarat, de dinapoi. ♦ (Despre sunete, in special despre vocale) Al carui punct de articulatie este situat in partea de dinapoi a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. posterieur, lat. posterior.

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a baga cu totul in apa sau in alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A disparea sau a face o nava sa dispara sub nivelul apei (in urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre astri) A apune. 2. Refl. A intra (adanc) in ceva, a se afunda (intr-o materie moale); a se adanci, a se infunda. ♦ (Despre ochi) A se infunda in orbite. ♦ (Despre pamant) A se prabusi, a se surpa. ◊ Expr. N-are sa se scufunde pamantul = nu se va intampla nici un rau, nu va fi prea mare paguba. 3. Tranz. si refl. Fig. (Rar) A face sa fie sau a se lasa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

cimp n., pl. uri (lat. campus, it. sp. pg. campo, pv. camp, fr. champ). Ses, loc, plan. Cimp de bataie, de batalie, loc de batalie. Fond pe care zugravesti ceva: cimpu unui tablou. Teren de lucru, de munca: cimpu chimiii. Pl. Munt. Haturi. Cimpu lui Marte, cimp de exercitii militare in vechea Roma si azi la Paris. M. pl. A-ti lua cimpii, a fugi de frica ori de intristare, a-ti lua lumea´n cap, a te retrage de lume. A bate cimpii, a vorbi in dodii, fara inteles.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda Dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (ingusta) de pamant situata (in panta) de-a lungul unei ape; tarm; p. ext. regiune de langa o apa. ◊ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfarsit, a o scoate la capat. A se ineca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai cand telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui rau, a unui sant, a unei gropi. ♦ Rapa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamant mai putin inalta decat dealul, avand coastele cu povarnisuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cat un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. mall „munte”.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

CREDINTA ~e f. 1) Incredere deplina in adevarul unui lucru; convingere adanca. ~ in succes. ◊ Om de (buna) ~ persoana pe care te poti bizui; om in care poti avea incredere. A-si pune ~a in cineva (sau a se lasa in ~a cuiva) a se increde in cineva; a se bizui pe cineva. A-si manca ~a a pierde increderea tuturor. 2) Devotament fata de cineva sau ceva; fidelitate. A jura ~. ~ conjugala. 3) Forma a constiintei sociale in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de fiinte si forte supranaturale; confesiune; cult; religie. [G.-D. credintei] /<lat. credentia

DIRECTOR¹, -OARE, directori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care dirijeaza sau conduce ceva, care indica directia. ◊ Roti directoare = rotile din fata ale unui vehicul, cu ajutorul carora se stabileste directia de mers. Plan director = harta sau plan al unei regiuni la scara de 1/20000. Linie directoare = linie fixa pe care aluneca alta linie care, prin miscarea ei in spatiu, descrie o suprafata. ♦ Fig. Care indica linia de conduita, care indrumeaza (activitatea). 2. S. f. Curba pe care se sprijina generatoarele rectilinii ale unei suprafete riglate. 3. S. n. (Elt.) Element constructiv al unei antene (2), folosit pentru marirea directivitatii. – Din fr. directeur, lat. director, -oris.

A SE URCA ma urc intranz. 1) A se deplasa pe un loc mai ridicat; a se inalta in sus; a se sui. ~ pe coasta dealului. ◊ ~ (sau a se sui) pe tron a veni la domnie. Daca nu stii ce-i apa nu te urca in luntre nu te apuca de lucrul pe care nu-l cunosti sau nu esti sigur ca-l vei realiza. A i ~ (sau a i se sui) cuiva in cap a face abuz de bunatatea cuiva. A i ~ (sau a i se sui) cuiva bautura (sau vinul) la cap a se ameti. 2) (despre unele plante) A se ridica agatandu-se de ceva; a se sui; a se catara. /<lat. oricare

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

JUDECATA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata

EXTERIOR² ~oara (~ori, ~oare) 1) Care este situat in spatiul de dinafara (a ceva sau a cuiva); extern. 2) Care poate fi vazut de dinafara. Aspect ~. Manifestare ~oara. 3) Care exista in afara fiintei sau constiintei individului. Lume ~oara. 4) Care este de dincolo de o anumita limita. ◊ Comert ~ comert facut (de o tara) cu tarile straine. [Sil. ex-te-ri-or] /<fr. exterieur, lat. exterior

bun, -a adj. (lat. bŏnus, vlat. dvonus si benus, de unde vine bene, bine; it. buono, pv. bo, fr. bon, sp. bueno, pg. bom). Care are bunatate, care face bine: tata bun. Care poseda calitatile dorite, e propriu la ceva: cal bun, cal bun de calarie. Care se distinge: lucrator bun. Favorabil: timp bun. Tare, puternic: o lovitura buna. Valabil: bilet bun pentru trei persoane. Pur, nefalsificat: aur bun. Adevarat, drept, nevitreg: frate bun. Adevarat, primar: var bun. Mare: un bun numar de cetateni. Om bun la Dumnezeu, iubit de Dumnezeu. Bun de gura, elocuent. Oameni buni! formula de chemare adresata mai ales taranilor si care corespunde cu domnilor. A pune un cuvint bun pentru cineva, a starui p. cineva. A fi bun plecat, buna plecata, a fi plecat pentru totdeauna. Nu e a buna (Munt.), nu e cea mai buna (treaba), nu e spre bine, e semn rau. A lua cu buna (Trans.), a lua cu binele, a proceda incet (cu ogodu). S.m. si f. Vechi. Bunic, bunica. S.n., pl. uri si e. Vechi. Bunatate. Azi (pl. uri). Avere (propriu si fig.): bunuri mobile si imobile, sanatatea e cel mai mare bun. – Bun! interj. ild. bine!.

OISTE, oisti, s. f. 1. Bara lunga de lemn fixata in crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se inhama caii (sau se injuga boii). ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate in prelungirea careului care seamana cu un car. 2. Parte componenta a morii de vant, cu ajutorul careia aceasta se intoarce in bataia vantului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oiste.

DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politete pentru un barbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care insoteste de regula o fraza exclamativa, interogativa etc. ♦ Sot. ♦ (Pop.) Orasean. 2. Persoana care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stapan. 3. Titlu purtat de suveranii Tarii Romanesti si ai Moldovei; voievod, domnitor; persoana care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lasa pe cineva) in plata (sau mila) domnului = a lasa (pe cineva) in pace, a(-l) lasa sa faca ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamatie, invocatie impersonala exprimand mirare, amaraciune, surpriza. Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! ◊ Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. si (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice ramasa la mijlocul abdomenului (la om si la mamifere) dupa taierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spatiu sau a unei suprafete situata la o distanta egala de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ◊ ~cul pamantului centrul pamantului. 3) fig. Organ, persoana, institutie etc. cu rol decisiv in ceva; centru. ◊ A se crede ~cul pamantului a se considera cel mai important dintre toti. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat in organismul mamei si primeste de la ea hrana. ◊ Copilul cu multe moase ramane cu ~cul netaiat cand se apuca prea multi de o treaba, nu se realizeaza nimic. 5): ~cul degetului partea bombata de la varful degetului. /<lat. umbulicus

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

MARCAJ, marcaje, s. n. Actiunea de a marca si rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn facut pe copaci, pe stanci etc. sau pe tablite speciale, pentru a indica turistilor un anumit drum; p.ext totalitatea semnelor care indica un drum turistic; spec. semn conventional care indica ceva (pe o suprafata, pe drumurile rutiere etc.) 2. (Sport) Supraveghere a unor jucatori din echipa adversa, pentru a-i impiedica sa intreprinda actiuni ofensive sau sa marcheze (4). 3. (In sintagma) Tabela de marcaj = tabela pe care se afiseaza scorul intr-o competitie (sportiva). – Din fr. marquage.

RAS¹, rasuri, s. n. Actiunea de a rade si rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimata printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, insotita de un sunet specific, nearticulat; raset. ◊ Expr. De ras (sau de rasul lumii) = de ocara, de batjocura; ridicol. A lua (pe cineva) in ras = a-si bate joc (de cineva). A-si face ras de cineva (sau de ceva) = a-si bate joc de cineva sau de ceva. ♦ (Rar) Sunet in cascade, scos de unele pasari. – Lat. risus.

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, inv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (in urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus

INTREG² ~eaga (~egi) 1) A carui integritate nu este atinsa; integral. Paine ~eaga. Lan ~. Text ~. ◊ Numar ~ numar care nu contine o fractie. 2) (mai ales inaintea cuvantului determinat) Care cuprinde ceva in totalitatea sa; caruia nu-i lipseste nimic; tot; deplin; complet. ~ satul. ~eaga scoala. ~ echipajul. ~eaga livada. ◊ Pe de-a-ntregul in intregime; cu totul. 3) (despre unitati de timp) Care dureaza de la inceput pana la sfarsit; tot. Anul ~. Noaptea ~eaga. 4) (despre persoane) Care nu are infirmitati (fizice sau psihice); fara nici o leziune; teafar. Om ~. ◊ Cu mintea ~eaga (sau ~ la minte) sanatos din punct de vedere psihic. /<lat. integer, ~gra

PIEPT¹ ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului cuprinsa intre gat si abdomen; torace. ◊ Cosul ~ului cavitate toracica. Boala de ~ tuberculoza pulmonara. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla unul langa altul; lupta corp la corp. Cu ~ul deschis fara frica. Cu capul in ~ cu capul in jos, aplecat. Cu mainile (incrucisate) la ~ fara a face ceva; fara treaba. Cu mainile pe ~ decedat. A strange la ~ a cuprinde; a imbratisa. A se bate cu pumnii in ~ a se lauda peste masura. A tine ~ a rezista. 2) (la unele animale) Carne de pe aceasta parte a corpului folosita in alimentatie. ~ de gaina. 3) la sing. Organ-pereche de secretie a laptelui la femei, dispus in partea de sus a corpului; tata; san; mamela. ◊ A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte (in perioada de alaptare). 4) Coasta de deal sau de munte; versant. /<lat. pectus

TATA tati m. 1) (si cuvant de adresare) Barbat considerat in raport cu copiii sai. ◊ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit in raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ in fiu din generatie in generatie. 2) Barbat de varsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tanar catre un om mai in varsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau ii acorda un sprijin. 6) (in religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) „~l nostru” a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata

JUDECATA, judecati, s. f. 1. Facultatea (1) de a gandi logic; ratiune, inteligenta, gandire. ◊ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data intr-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ◊ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. in ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema in fata justitiei. (In unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfarsitul lumii, pentru a le hotari soarta (fericirea sau osanda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

capatii (vest) si -ai (est) n., pl. ie (lat. capitaneum, cap, capat, d. caput, cap, ca intii d. antaneus). Ceia ce pui supt [!] cap ca sa dormi, ca perna sau alt-ceva. Partea patului unde se pune perna. Lemn scurt si gros pus supt o lada, un butoi s. a. (V. chezas). Bucata, virf dintr´o prajina, dintr´un drug, dintr´o funie s. a. A da de capatii, a afla, a descurca, a ajunge la un rezultat. A iesi la capatii, a ajunge la rezultat, a sfirsi bine. Om fara capatii (perna), vagabond, haimana.

DRAMA, drame, s. f. 1. Piesa de teatru cu caracter grav, in care se reda imaginea vietii reale in datele ei contradictorii, in conflicte puternice si complexe, adesea intr-un amestec de elemente tragice si comice. ◊ Drama lirica (sau muzicala) = (spectacol) de opera; (sens curent) creatie de opera cu un puternic caracter dramatic. 2. Arta dramatica. 3. Fig. Intamplare, situatie nefericita, zguduitoare; nenorocire. ◊ Drama pasionala = crima sau sinucidere determinate de gelozie sau de o dragoste nefericita. ◊ Expr. A face drama din ceva = a exagera gravitatea unei situatii. ♦ Conflict sufletesc puternic, care produce cuiva mari suferinte morale. – Din fr. drame, lat. drama.

EXPLOATARE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Insusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere in valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos in mod abuziv din ceva. [< exploata].

LA prep. 1) (exprima un raport spatial indicand directia) A pleca la oras. 2) (exprima un raport temporal, concretizand o perioada, un interval de timp) Plecarea la ora patru. Vom vedea la primavara. 3) (exprima un raport modal) A merge la pas. Te intorci la fuga. 4) (exprima un raport instrumental) A canta la pian. 5) (exprima destinatia) Le-am comunicat la ai mei. 6) (exprima o aproximatie) Cam; aproape. S-au adunat la doua sute de oameni. 7) (se foloseste in componenta prepozitiilor compuse) Se intoarce de la serviciu. Vine pe la doua si ceva. /<lat. illac

INTARZIERE, intarzieri, s. f. Actiunea de a intarzia si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. si adj. Cu intarziere = (care se produce) mai tarziu decat trebuie sau decat este prevazut. ◊ Loc. adv. Fara intarziere = numaidecat, fara zabava. ◊ Expr. A exploda cu intarziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) dupa momentul punerii sau al lansarii. A fi in intarziere = a fi ramas in urma, a fi intarziat. ♦ Timpul, durata cat cineva sau ceva intarzie. [Pr.: -zi-e-] – V. intarzia.

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se misca necontenit la vale. ◊ ~ garla a veni cu prisosinta. 2) fig. (despre fiinte sau vehicule) A se deplasa in lant; a veni intr-un suvoi permanent. 3) fig. (despre viata, unitati de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge inca multa apa pe rau (sau pe garla, pe Dunare etc.) va trece inca multa vreme. 4) (despre ploaie) A cadea din belsug. 5) (despre invelitori, acoperisuri, poduri) A lasa sa patrunda apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A iesi prelingandu-se. 7) (despre sange) A se misca continuu intr-un anumit sens si intr-un anumit spatiu. 8) (despre recipiente) A lasa sa iasa lichidul dinauntru. 9) pop. (despre bube, rani) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, cazand cate putin si succesiv. Graul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi imbracat in haine zdrentaroase. 11) A atarna liber in jos. Parul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se insira cu usurinta. /<lat. currere

APROAPE adv., s. m. art. I. Adv. 1. La o distanta mica in spatiu de cineva sau de ceva; in preajma, in vecinatate. Gara este aproape. ◊ Expr. A cunoaste (pe cineva) de aproape = A cunoaste (pe cineva) foarte bine. 2. La un interval mic de timp (in viitor sau in trecut) fata de prezent. Vara este aproape. ◊ Aproape de... = cu putin timp inainte de... Aproape de sfarsitul anului. 3. Cam, mai, aproximativ. N-a mancat aproape nimic. ♦ Gata, mai-mai, cat pe ce. Aproape sa-l prinda. II. S. m. art. Orice om (in raport cu altul, considerat apropiat); semen¹. Aproapele nostru. – Lat. ad-prope.

LEGATURA ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) Mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura

adaug, a adauga si (est) -gesc, a adaugi si (vechi) a adauge, part. adaus v. tr. (lat. adaugere, pop. adaugere, part. adauctum, id., d. augere, a mari. V. augment). Pun ceva pe linga altu sau altele: a adauga un franc la suta, sare ciorbei. Fig. Mai spun ceva: nu mai adaug nimic la cele spuse. Vechi. Maresc, sporesc: a adauga banii, averea. Incarc la plata birului: sa n' aiba voie a-i scadea, nici a-i adaugi. L-a adaugat cu pira, l-a incarcat cu pira. I-a adaugit pintecele, a lasat-o gravida. V. refl. Vechi. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge [!]. Ma unesc. Trans. Ma recasatorec. Ma inmultesc: pacatosii se adaug [!]. Ma compar, ma aseman (Cor.). Ma adaug la masa cuiva, ma pun la masa lui. V. intr. Boala adaogea, se agrava. – Forme vechi: adao-: sa-si adaoga, Domnu sa va adaoga, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, au adaos (adauga), il adaosera (adaugara).

STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

STRAIN ~a (~i, ~e) si substantival 1) Care tine de alta tara; propriu altei tari. Turisti ~i. 2) Care este originar din alta parte. Om ~. ◊ Prin ~i printre oameni necunoscuti; departe de casa, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu apartine vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se afla in relatii de rudenie; care nu este inrudit; care este membru al altei familii. Copil ~. 5) Care impartaseste conceptii contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de alta natura. 6) si adverbial Care este despartit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natura) de mediul in care se afla. Corp ~. 8) Care nu se leaga (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupari. /<lat. extraneus

PERDEA ~ele f. 1) Bucata de tesatura care se atarna la ferestre (uneori la usi, la paturi etc.) in scop decorativ sau pentru a ascunde ceva vederii. ◊ A avea ~ la ochi a) a nu observa; b) a nu intelege ceva. A pune cuiva ~ (sau ~ele) la ochi a impiedica pe cineva sa inteleaga corect lucrurile. A-i lua cuiva ~eaua de pe ochi a face pe cineva sa inteleaga lucrurile asa cum se prezinta ele in realitate. Cu ~ a) in mod indirect; b) cuviincios. Fara ~ a) in mod direct; b) necuviincios; obscen. 2) Fasie continua de vegetatie (arbori, tufari) menita sa protejeze culturile agricole sau drumurile. 3) fig. Factor ce impiedica vederea. ~ de ceata. ~ de fum. 4) pop. Boala de ochi care se manifesta prin opacifierea cristalinului; cataracta. 5) Adapost de iarna pentru oi. [Art. perdeaua; G.-D. perdelei] /<turc. perde

PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

DINTRE prep. 1. (Introduce un atribut care arata locul ocupat de cineva sau de ceva intre doua sau mai multe obiecte) Care se afla intre..., in mijlocul... Spatiul dintre pat si masa. ♦ (Introduce un complement care arata punctul de plecare) Din mijlocul... Iese luna dintre nori. 2. (Introduce un atribut care arata detasarea unui obiect din mijlocul mai multora de acelasi fel) Printre, intre, din. Dintre sute de elevi. 3. (Introduce un atribut exprimand o corelatie sau o alternanta) Intre. Raportul dintre parte si intreg. 4. (Introduce un atribut care indica rastimpul dintre doua momente cunoscute) Situat intre.. Momentul dintre noapte si zi. 5. (Introduce un atribut care exprima un raport de reciprocitate) Care exista intre... S-au intarit legaturile dintre ei. – De⁴ + intre.

BOALA, boli, s. f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ◊ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin intepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga pe cineva in (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.

GAT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ◊ A-si rupe (sau a-si frange) ~ul a) a se accidenta grav; a muri intr-un accident; b) a-si pierde situatia in urma unor greseli. A strange de ~ (pe cineva) a) a omori (pe cineva) prin strangulare; b) a constrange. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a imbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere in ~. ◊ A se satura (sau a fi satul) pana-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta in ~ a) a nu putea inghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mancare sau de bautura care poate fi inghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu

GREUTATE ~ati f. 1) Forta exercitata asupra unui corp sau cu care un corp este atras de pamant. ◊ ~ specifica a) greutatea unitatii de volum dintr-un corp; b) valoare. 2) Valoarea numerica a unui corp aflat la cantarire. ~atea unei banderole. 3) Piesa de metal etalonata, care serveste drept unitate de masura la cantarit. 4) sport Obiect metalic, de forma sferica, folosit in probele atletice de aruncari. 5) sport Dispozitiv de atletica grea, constand dintr-o bara de metal prevazuta la capete cu discuri de diferite dimensiuni; haltera. 6) Ceea ce se incarca intr-un vehicul (pentru a fi transportat); incarcatura. 7) Factor care incurca la realizarea unui lucru; dificultate. ◊ Cu (mare) ~ foarte greu. 8) fig. Senzatie neplacuta apasatoare. A simti o ~ pe suflet. 9) fam. Importanta recunoscuta intr-un anumit domeniu; pondere. 10) Putere de convingere in ceva; grad de incredintare de ceva. ~atea documentului. 11) Caracter grav; gravitate. ~atea crimei. [G.-D. greutatii] /<lat. grevitas, ~atis

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)