HULI, hulesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A spune vorbe de ocara sau de batjocura la adresa cuiva, a ocari pe cineva; p. ext. a vorbi de rau, a calomnia, a defaima. – Din sl. huliti.

A SE BALACARI ma ~esc intranz. pop. (despre persoane) A face schimb de vorbe de ocara (unul cu altul); a se certa; a se galcevi; a se sfadi. /<sb. balakati

A CERTA cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocara; a batjocori; a ocari. 2) (persoane) A face sa se certe; a sfadi. /<lat. certare

A SE CERTA ma cert intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocara (unul cu altul); a se sfadi; a se galcevi. 2) A rupe relatiile de prietenie; a se sfadi. ◊ A fi certat cu morala a se abate in mod sistematic de la regulile moralei. /<lat. certare

A DESCANTA descant 1. intranz. A fi descantator; a se ocupa cu descantecele. 2. tranz. (persoane) 1) A supune actiunii unui descantec. 2) pop. A trata cu vorbe de ocara; a ocari; a certa; a batjocori. /<lat. discantare

A SE D****I ma ~iesc intranz. A face schimb de vorbe de ocara (unul cu altul), pomenind de d****l. [Sil. -cu-i] /d**c + suf. ~ui

A SE GALCEVI ma ~esc intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe de ocara (unul cu altul); a se sfadi; a se certa. /Din galceava

A SE JUDECA ma judec intranz. 1) A fi in proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocara. /<lat. judicare

A ocari ~asc tranz. A trata cu vorbe de ocara; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati

A SE SFADI ma ~esc intranz. 1) A face (concomitent) schimb de vorbe de ocara (unul cu altul); a se certa; a se galcevi. 2) A rupe relatiile de prietenie; a se certa. /Din sfada

A TERFELI ~esc tranz. pop. 1) (mai ales obiecte de imbracaminte) A face sa se terfeleasca. 2) A umple de murdarie; a murdari; a manji. 3) fig. A trata cu vorbe de ocara; a batjocori; a ocari. /tearfa + suf. ~eli

imbalora, imbalorez, vb. I (reg.) a spune vorbe de ocara, a mustra pe cineva fara a fi vinovat.

polison, polisoni, s.m. (inv.) 1. mascarici, saltimbanc. 2. strengar. 3. persoana care spune vorbe de ocara sau obscenitati.

INVECTIVA, invective, s. f. Expresie violenta, jignitoare, ofensatoare, vorba de ocara la adresa cuiva; injurie. ♦ Procedeu stilistic care consta in folosirea expresiei violente, agresive. – Din fr. invective, lat. invectivae.

MASCARI, mascaresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocari, folosind vorbe urate; a batjocori. ♦ Fig. A injosi, a pangari o idee, un sentiment. – Din mascara.

BARFEALA ~eli f. vorba de ocara lipsita de veracitate; vorba defaimatoare. /a barfi + suf. ~eala

ingala, ingalez, vb. I 1. (pop.) a murdari. 2. (fig.) a murdari cu vorba, a ocari, a ponegri. 3. (reg.) a lucra neingrijit, de mantuiala; a imbredeli, a carcali, a inchipui. 4. a nu rosti ceva clar, a vorbi neprecis, a ingaima, a baigui, a ingana, a balbai, a bolborosi, a indruga.

INVECTIVA s. f. 1. vorba de ocara; injurie, insulta. 2. expresie violenta in unele scrieri literare, cu functie stilistica sau in scop polemic ori satiric. (< fr. invective, lat. invectivae)

MASCARA, mascari, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Fapta sau vorba necuviincioasa, nerusinata; ocara, obscenitate, p*********e. ◊ Expr. A face de mascara = a face de ras. – Din mascari (derivat regresiv).

OBRAZNICI, obraznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-si lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocari pentru o obraznicie. – Din obraznic.

SCARBA, scarbe, s. f. 1. Aversiune nestapanita (fizica sau morala) fata de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greata, sila. ◊ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scarba sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scarba (sau o scarba) = a se scarbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoaca scarba (1) sau, p. ext., spaima, groaza. 2. (Fam.) Epitet pentru o fiinta murdara, dezgustatoare sau josnica, marsava; p. ext. epitet pentru o fiinta neinsemnata. ♦ Fapta urata, nedemna; ticalosie. ♦ (La pl.) vorbe murdare, triviale; ocari, injuraturi. 3. (Reg.) Intristare, mahnire, suparare. ♦ Grija, necaz; nenorocire. 4. (Inv.) Manie, furie; dusmanie. – Din sl. skrubĩ.

ocara, ocari, s. f. (Pop.) vorba sau fapta care mustra, cearta, rusineaza pe cineva; ocarare; umilire, infruntare; defaimare, jignire, insulta; situatie rusinoasa, dezonoranta in care se afla cineva; rusine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocara = compromitator, jignitor, rusinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lasa, a ramane de ras si de ocara = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispret, de batjocura; a (se) compromite. (Rar) A da de ocara cu... = a (se) face de ras cu... – Din ocari (derivat regresiv).

A BATJOCORI ~esc tranz. 1) A trata cu vorbe de batjocura; a ocari; a certa. 2) A pune intr-o situatie de inferioritate, lezand demnitatea cuiva; a face de batjocura; a umili; a injosi. 3) A supune actului s****l prin violenta; a silui; a necinsti; a viola. /Din batjocura

INJURATURA, injuraturi, s. f. vorba sau expresie injurioasa, de ocara; sudalma. – Injura + suf. -atura.

BATJOCURA, batjocuri, s. f. Luare in ras, bataie de joc; vorba, fapta, lucru de ras, de ocara, de insulta. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a se face) de batjocura = a fi (sau a ajunge, a se face) de ras, a deveni ridicol. [Var.: batjocora s. f.] – Refacut din batjocuri (pl. lui batjoc inv. „bataie de joc” < bate + joc).

JIGNIRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) ranire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. (concr.) afront, injurie, insulta, ocara, ofensa, rusine, umilinta, (livr.) ultraj, vexatiune, (pop.) hula, sudalma, suduitura, (inv.) basau, dosada, infruntare, necinste, obida, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusa cuiva.)

INFRUNTA, infrunt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de fata cu altii; a certa, a ocari. 2. A tine piept, a da piept, a rezista cu curaj (in fata unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. *infrontare (< frons).

CEARTA s. 1. v. neintelegere. 2. discutie, vorba, zarva, (pop.) galceava, sfada. (Multa ~ s-a facut intre ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestatie, certare, dojana, dojenire, imputare, morala, mustrare, observatie, repros (pop. si fam.) besteleala, mustruluiala, ocara, (inv. si reg.) infruntare, probozeala, (reg.) probaza, probozenie, (prin Mold.) banat, (Mold.) smotru, (inv.) dascalie, imputaciune, invatatura, preobrazitura, probozire, rapste, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) sapuneala, scuturatura. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)

bodaprosti si (mai rar) bogdaprosti interj. (vsl. bg. bogu da prosti, „Dumnezeu sa ierte”, adica „pacatele”. V. prostesc 3). vorba pin care multumesc cersetorii. Iron. Pui de bodaprosti, copil de cersetor. A te umplea de bodaprosti, a te pricopsi, a te umplea de chichirita (a te alege c’un nesucces ori c’o ocara): m’am dus, dar m’am umplut de bodaprosti! A zice bodaprosti, a te simti multamit: zi bodaprosti c’ai scapat de el! In vest. -oste.