CLESTE, clesti, s. m. 1. Unealta de fier sau de alt metal, alcatuita din doua brate incrucisate si articulate intre ele, care serveste la apucarea, intoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu clestele = a depune mari insistente pentru a face pe cineva sa vorbeasca. ♦ Unealta de fier asemanatoare cu un cleste (1), folosita in diverse operatii. Cleste pentru carbuni. 2. Fiecare dintre cele doua apendice anterioare, in forma de cleste (1), ale unor crustacee. [Pl. si: (n) cleste] – Din sl. klesta.

CLESTE ~i m. 1) Unealta alcatuita din doua piese incrucisate si articulate intre ele, folosita la apucarea, transportarea etc. unor obiecte. ~ pentru carbuni. ◊ A-i scoate cuiva vorba (din gura) cu ~ele a depune eforturi pentru a face pe cineva sa vorbeasca. 2) Fiecare din picioarele anterioare la unele crustacee; foarfece. ~ de rac. [Pl. si cleste] /<sl. klesta

SPURCAT² -A, spurcati, -te, adj. 1. Murdar; respingator, scarbos, scarnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gura = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit in contact cu ceva scarbos, murdar si nu mai poate fi mancat; (despre vase) in care (din acelasi motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserica (in posturi). 3. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Vrednic de dispret; marsav, ticalos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rau, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, pagan. ♦ (Substantivat, m. art.) D****l. – V. spurca.

BOACE s. v. cuvant, glas, grai, gura, termen, voce, vorba.

SCARBOS, -OASA, scarbosi, -oase, adj. 1. Care provoaca scarba (1), greata, repulsie, sila; dezgustator, respingator, gretos. 2. Care inspira dispret; josnic, detestabil. ♦ Expr. A fi scarbos la gura sau a avea gura scarboasa = a intrebuinta vorbe urate, triviale. 3. (Fam.; despre oameni) Care se ingretoseaza usor, caruia i se face usor greata. 4. (Fam.; despre oameni) Greu de multumit; dezagreabil, nesuferit. – Scarba + suf. -os.

VERB s. v. cuvant, glas, grai, gura, limbaj, termen, voce, vorba.

DOMN, domni, s. m. 1. Termen de politete pentru un barbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care insoteste de regula o fraza exclamativa, interogativa etc. ♦ Sot. ♦ (Pop.) Orasean. 2. Persoana care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stapan. 3. Titlu purtat de suveranii Tarii Romanesti si ai Moldovei; voievod, domnitor; persoana care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ◊ Expr. A da (sau a lasa pe cineva) in plata (sau mila) domnului = a lasa (pe cineva) in pace, a(-l) lasa sa faca ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamatie, invocatie impersonala exprimand mirare, amaraciune, surpriza. Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! ◊ Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. si (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.

BLEAU¹ subst. (Reg.; in expr.) A nu zice nici bleau = a tacea din gura, a nu (mai) scoate o vorba. -Et. nec.

pleasna, plesne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde carligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse inguste cu care se incheie cureaua la cioareci, prinse in trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de canepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stanca, piatra gata sa se despice intr-o mina; crapatura in stanca. 13. insecta care traieste in locuri intunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un carlig chitinos la unul din capete; cainele-babei.

ROST s. v. cioc, clont, cuvant, dispozitie, glas, grai, gura, norma, plisc, prescriptie, prevedere, tais, usor, voce, vorba, vorbire.

ZISA s. afirmatie, cuvant, declaratie, marturisire, relatare, spusa, vorba, (livr.) asertiune, propozitie, (astazi rar) parola, (inv.) voroava, (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.)

AFIRMATIE s. cuvant, declaratie, marturisire, relatare, spusa, vorba, zisa, (livr.) asertiune, propozitie, (astazi rar) parola, (inv.) voroava, (fig.) gura. (Nu te lua dupa ~ lui.)

gura s. v. afirmatie, cuvant, declaratie, margine, marturisire, relatare, spusa, tais, vorba, zisa.

LIMBA s. v. agava, cambula, cordar, cuvant, glas, grai, gura, iscoada, intinzator, natiune, neam, popor, spion, struna, tastiera, termen, voce, vorba.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

FLECAR s., adj. clantau, guraliv, limbut, palavragiu, vorbaret, vorba-lunga, (livr.) locvace, logoreic, (rar) ploscar, ploscas, taclagiu, (pop. si fam.) farfara, (pop.) gures, toaca-gura, (inv. si reg.) spornic, vorbaret, (reg.) palavatic, palavragit, tololoi, vorbar, (Mold.) dardala, lehau, leorbau, (Transilv.) stroncanitor, (prin Munt.) tandalit, (Mold.) trancalau, (inv.) limbaret, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) melita.

TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.

FRAU, fraie, s. n. Totalitatea curelelor, impreuna cu zabala, care se pun pe capul si in gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mana. ◊ Loc. adj. Fara frau = neinfranat, lasat (prea) liber; dezmatat. ◊ Expr. A-si pune frau limbii (sau gurii) sau a-si pune frau la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) in frau = a domoli avantul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) in sapte (sau noua) fraie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frau liber (sau slobod) = a lasa in voie. A pune (in) frau = a stavili; a infrana, a stapani. ♦ Fig. (Cu pl. frane) Conducere politica. [Pl. si frane, (rar) frauri] – Lat. frenum.

vorba s., adj. 1. s. v. cuvant. 2. s. v. afirmatie. 3. s. vorbire, (inv.) rost. (De ti-ar fi fapta ca ~.) 4. s., adj. vorba-lunga = clantau, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbaret, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscas, taclagiu, (pop. si fam.) farfara, (pop.) gures, toaca-gura, (inv. si reg.) spornic, vorbaret, (reg.) palavatic, palavragit, tololoi, vorbar, (Mold.) dardala, lehau, leorbau, (Transilv.) stroncanitor, (prin Munt.) tandalit, (Mold.) trancalau, (inv.) limbaret, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) melita. 5. s. v. exprimare. 6. s. vorba batraneasca v. proverb. 7. s. v. sfat. 8. s. v. angajament. 9. s. v. intelegere. 10. s. v. cearta. 11. s. v. zvon.

Fama intruchipa „zvonul public” si era considerata de cei vechi drept o divinitate, infatisata ca un monstru zburator, cu nenumarati ochi, urechi si guri. Salasluia intr-un palat de bronz, cu mii de porti de unde intrau si ieseau, amplificindu-se, tot felul de vorbe, sosite de pretutindeni.

A CIUPI ~esc tranz. 1) (boabe, farame etc.) A manca apucand (cu mana, cu gura, cu ciocul) in cantitati mici; a ciuguli. 2) (fiinte) A apuca de piele cu varful degetelor strangand (si provocand durere); a pisca. 3) (despre pasari) A musca cu ciocul. 4) fig. A intepa cu vorba; a critica usor; a pisca. 5) fam. A fura in cantitati neinsemnate si pe nesimtite; a pisca. 6) (bucati mici, varfuri, margini etc.) A inlatura cate putin prin rupere sau prin taiere; a pisca. 7) (coardele instrumentelor muzicale) A apuca cu varful degetelor, facand sa vibreze; a pisca. /cf. bulg. tupja, sb. tupati

cas n., pl. uri, si rar m. (lat. caseus si caseum, cas, brinza; it. cacio, sard. l. kasu, sp. quejo, pg. queijo; germ. kase). Brinza dulce nescursa de zer, asa cum se afla in zagirna sau dupa ce o scoti de acolo (V. telemea). Dunga galbena pe care o au puii de pasari la incheietura ciocului. Fig. A avea cas la gura, a fi cu casu la gura, a fi inca copil. Casu popii, un fel de nalba mica care creste ca o tufusoara si pe ale carei fructe le maninca copiii (malva rotundifolia). – Casi se zice cind e vorba de bucati de cas. Dar si in acest caz se poate zice casuri.

asez, a -a v. tr. (lat. ad-sediare, d. sedium, scaun, sediu, d. sedere, a sedea. – El aseaza, sa aseze. V. asediu). Pun cu rinduiala: a aseza copiii la masa, lucrurile in dulap. Intemeiez: a aseza un sat. Instalez: a aseza pe cineva in functiune, pe tron. V. refl. Ma pun cu rinduiala (indiferent daca in picioare sau sezind pe scaun): s´a asezat la dreapta lui. (Cind e vorba de masa, de a ocupa loc la masa, nu se zice corect romaneste de cit a se pune la masa si nici de cum a se aseza la masa, cum pretind unii semidocti de rau gust). Ma stabilesc: a te aseza intr´un oras. Ma depun: drojdia s´a asezat. Fig. Ma potolesc: gurile s´au asezat.

SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva tragand in gura putin cate putin, cu buzele tuguiate (si cu zgomot). ♦ A bea repede si cu lacomie, dintr-o singura inghititura (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) intr-o lingura (sau intr-un pahar) de apa, se spune: a) cand cineva se uita cu mare dragoste la altcineva; b) cand cineva isi manifesta antipatia fata de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atentie si interes pe cineva. 2. A inghiti. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage in piept (cu nesat), a inspira adanc (aer, vant, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

A INGHITI inghit tranz. 1) (mancaruri, bauturi, medicamente etc.) A face sa treaca din gura in stomac. ◊ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplacut fara a putea riposta. A-si ~ lacrimile (sau plansul) a-si stapani plansul. 2) rar A manca in graba; a imbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage in piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage in sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desisuri, intuneric etc.) A face sa nu se mai vada, captand in sine. 6) (carti, scrieri etc.) A citi foarte repede si cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fara riposta. ◊ ~ galusca a suporta o neplacere fara a cracni. 8) (cuvinte, parti de vorbire, sunete) A omite la pronuntare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire

APA ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fara gust si fara miros, fiind o combinatie de oxigen si hidrogen. ~ potabila. ~ dura. ◊ ~ chioara se spune despre supe, vinuri etc. care contin prea multa apa si nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fara continut. 2) Masa de lichid (mare, rau, lac etc.). ◊ ~ curgatoare apa care curge pe o albie si se varsa in alta apa. ~ statatoare apa care se aduna in depresiuni (lacuri, balti). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre pretioase, matasuri, metale). 4) Denumire a unor solutii, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regala amestec de acid clorhidric si acid azotic, care dizolva toate metalele. ~ oxigenata amestec de perhidrol cu apa, incolor sau albastru, cu proprietati dezinfectante si decolorante. 5) Secretie a organismului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ~ la plamani. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lasa cuiva gura ~ a avea pofta de ceva. [G.-D. apei] /