BUTADA s. f. vorba de spirit; ironie. (< fr. boutade)

BUTADA, butade, s. f. (Frantuzism) vorba de spirit; ironie. – Din fr. boutade.

FARSA, farse, s. f. 1. Comedie cu continut usor, in care comicul provine in primul rand din vorbe de spirit si din situatii amuzante, uneori burlesti (nu din studiul aprofundat al caracterelor). 2. Faptul de a pacali pe cineva cu scopul de a se amuza; mijloace folosite in acest scop; pacaleala, festa. – Din fr. farce.

FARSA ~e f. 1) Piesa comica de proportii mici, cu un subiect simplu, in care comicul rezulta din vorbe de spirit si din situatii amuzante. 2) Fapta prin care este pacalita o persoana; festa; mascarada. /<fr. farce

BUTADA s.f. vorba de spirit (spusa adesea cu intentie malitioasa). [< fr. boutade].

BUTADA, butade, s. f. (Frantuzism) vorba de spirit (ironica). – Fr. boutade.

NESARAT, -A, nesarati, -te, adj. 1. Care nu contine (in cantitate suficienta) sare. 2. Fig. (Despre oameni sau despre manifestari ale lor; spec. despre vorbe, glume) Fara spirit, fara haz, fara farmec, anost, fad, searbad; p. ext. (despre manifestarile oamenilor) fara continut, fara sens, prostesc. – Ne- + sarat.

NESARATURA, nesaraturi, s.i. (Rar) vorba, gluma, fapta etc. lipsita de spirit, de haz. – Ne- + saratura.

spirit s.n. I. 1. Factor ideal al existentei (opus materiei); totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. 2. Inteligenta; imaginatie. 3. (In superstitii) Fiinta imateriala, supranaturala. 4. Mod, fel de manifestare, de gandire. 5. Gluma, anecdota. ♦ vorba de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta din punctul de vedere al aspiratiei sunetul caruia i se adauga. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].

DUH ~uri n. 1) (in superstitii) Fiinta imaginara, creata de fantezie, care provoaca spaima; fantoma; spirit; vedenie; naluca; aratare; stafie. 2) Latura psihica a omului; suflet. 3) Facultate mintala; minte. ◊ Sarac cu ~ul naiv. vorba de ~ vorba spirituala. 4) inv. Proces fiziologic prin care organismul foloseste oxigenul si elimina bibxidul de carbon pentru intretinerea vietii; rasuflare; respiratie. ◊ A-si da ~ul a muri. Intr-un ~ intr-un suflet; intr-o fuga. 5) inv. Fel de a fi al omului; caracter; fire; natura. /<sl. duhu

A RASPUNDE raspund 1. intranz. 1) A da un raspuns. ◊ ~ in doi peri a da un raspuns evaziv. 2) A reactiona intr-un anumit fel (prin vorbe, gesturi etc.) la un imbold venit din afara. 3) fig. (mai ales despre obiecte) A fi in spiritul anumitor exigente; a corespunde cerintelor. 4) rar A avea iesire (in sau spre ceva). 5) (despre fenomene fizice sau psihice) A-si manifesta efectele. 6) A fi responsabil de cineva sau de ceva. 7) (despre obiecte) A produce efectul asteptat. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie complementara) A aduce la cunostinta. Mi-a raspuns ca n-are obiectii. /<lat. respondere

ASCUTIT ~ta (~ti, ~te) 1) Care are muchie sau varf taios. Cutit ~. ◊ Unghi ~ unghi mai mic de 90º. 2) fig. Care vadeste spirit de patrundere in esenta lucrurilor; ager. ◊ ~ la minte destept; inteligent. 3) (despre senzatii, sentimente) Care se caracterizeaza prin profunzime; intens. 4) fig. (despre privire, vorba) Care parca te strapunge sau te taie; taios. 5) (despre sunete) Care are timbrul inalt; subtire; strident. 6) (despre ciocniri, conflicte) Care s-a intetit; inversunat. /v. a (se) ascuti

PATRUNZATOR² ~oare (~ori, ~oare) 1) Care patrunde pana in adanc; care strabate; strapungator; penetrant. Sunet ~. Vant ~. 2) (despre ochi, privire, vorbe) Care parca strapunge; ascutit; sagetator; ager. 3) (despre sunete, voci etc.) Care are o sonoritate puternica si neplacuta; care supara auzul; ascutit si intens; strident. 4) (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste spirit de patrundere; cu finete spirituala; sagace; subtil; perspicace. Fire ~oare. 5) fig. Care patrunde in suflet; care impresioneaza puternic; miscator; emotionant. Cuvantare ~oare. [Sil. -trun-] /a (se) patrunde + suf. ~ator

spirit s. n. I. 1. totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. ◊ persoana considerata sub raportul capacitatii sale intelectuale, al insusirilor morale de caracter etc. 2. inteligenta; imaginatie. 3. (in conceptiile religioase) fiinta imateriala, supranaturala. 4. mod, fel de manifestare, de gandire. ♦ in ul = potrivit cu... 5. gluma, anecdota; vorba de duh. ♦ a face e = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic in scrierea greaca, care arata cum se pronunta, din punctul de vedere al aspiratiei, sunetul caruia i se adauga. (< lat. spiritus, it. spirito)

creier m., uzitat si la pl., si n., pl. e cind e vorba de creier ca organ anatomic: doua creiere de gips (lat. cerebrum, crebrum, de unde s´a facut creur, apoi creier, dupa greier; it. cervello, pv. cervel, fr. cerveau d. lat. cerebellum. V. cerebel. Cp. cu ciur). Substanta nervoasa din craniu. Fig. spirit, minte. Creierii muntilor, partea de unde inceteaza vegetatiunea si ramine stinca goala (ceia ce da impresiunea c´ai ajuns in craniu muntilor), coclauri, locuri neumblate pin [!] munti. A-ti zbura creierii (d. fr. se bruler la cervelle), a te impusca in cap. – In Banat criel.

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

iasma (iasme), s. f. – Spectru, fantasma, strigoi. – Var. iazma. Origine incerta. Este posibil sa fie vorba de o simpla reducere de la aghiasma „apa sfintita”, cf. forma aiasma, intrucit aceasta este maniera tipica de a alunga aparitiile fantastice; ar fi, in acest caz, o formula eufemistica, asa cum este cruce’n casa sau bata-l crucea „diavolul”. Celelalte explicatii nu sint suficiente: din sl. jazva „plaga”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jezna „ingrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 si Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasa” (DAR).