CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasa cu mancare, bautura (si cantec). 2. Stare de (usoara) betie si de buna dispozitie a omului care a baut. 3. Buna dispozitie, voie buna, veselie; toane bune. 4. Voie, pofta, dorinta. ♦ Dorinta ciudata, neasteptata; capriciu, toana. 5. (Inv.) Tabiet. – Din tc. keyf (lit. keyif).

HEI interj. 1. Exclamatie care exprima o chemare sau prin care se atrage cuiva atentia. 2. Exclamatie care exprima: voie buna, satisfactie, placere, admiratie, nerabdare, rezerva, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamatie care lasa sa se inteleaga ca lucrurile sunt mult mai complicate decat par sau decat le crede cineva. [Var.: he, hehe interj.] – Onomatopee.

INDISPOZITIE, indispozitii, s. f. 1. Lipsa de voie buna, de dispozitie; suparare, mahnire (trecatoare). 2. Stare a celui usor bolnav; boala usoara. [Var.: indispozitiune s. f.] – Din fr. indisposition.

U² interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamatie care exprima surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (Insotit de „iu”) Strigat (de voie buna) care insoteste chiuiturile. 3. Cuvant care imita urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.

UI interj. 1. Vai ! ah ! of ! 2. (Adesea repetat) Strigat (de voie buna) care insoteste chiuiturile. – Onomatopee.

VOIOS, -OASA, voiosi, -oase, adj. Plin de voie buna; bucuros, vesel, bine dispus. – Voie + suf. -os.

MAHMUR, -A, mahmuri, -e, adj., s. n. 1. (Adesea substantivat) Care nu si-a revenit complet din betie sau din somn; care este cu capul inca tulbure; care se simte indispus dupa betie sau dupa un somn neimplinit. 2. Adj. Prost dispus, lipsit de voie buna, suparat, posomorat. 3. S. n. Dispozitie (buna sau rea) a cuiva. ◊ Expr. (Reg.) A scoate mahmurul (din cineva) = a duce la exasperare, a enerva (pe cineva). – Din tc. mahmur.

NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbala) Poftim! ia! tine! ◊ Expr. Na-ti-o (buna) sau na-ti-o franta (ca ti-am dres-o) se spune pentru a arata contrarietate, surpriza, deceptie, sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamatie care insoteste gestul unei lovituri; p. ext. (in limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bataie. 2. (Exprima nerabdare, nemultumire, surprindere fata de un lucru neplacut) Iata! uite! ei! 3. Strigat cu care se cheama sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigat de voie buna folosit ca refren in unele jocuri si cantece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.

VESEL, -A, veseli, -e, adj. 1. (Despre fiinte) Cu voie buna, bine dispus; voios. ♦ (Despre manifestarile oamenilor) Care exprima voie buna, buna dispozitie, voiosie. 2. Care produce veselie, inveseleste; desfatator, placut. 3. Care se face cu voiosie, cu veselie. – Din sl. veselu.

RAZATOR, -OARE, razatori, -oare, adj. Care rade, care raspandeste voie buna, veselie, buna dispozitie peste tot; vesel. – Rade + suf. -ator.

HAZ ~uri n. Stare de buna dispozitie; voie buna; veselie. ◊ Vorbe de ~ glume; vorbe spirituale. A face ~ a) a se veseli, facand glume; a se amuza glumind; b) a face glume pe seama cuiva. /<turc. haz

NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

SURAZATOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care surade; zambitor. 2) Care exprima bucurie; plin de voie buna; vesel. Ochi ~ori. 3) fig. Care avantajeaza; care convine; convenabil. /a surade + suf. ~tor

VESEL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie buna; voios; jovial; bucuros. 2) si adverbial (despre manifestarile oamenilor) Care manifesta voiosie, buna dispozitie, voie buna; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zambi ~. 3) Care inveseleste; care aduce dispozitie, voie buna. /<sl. veselu

VOIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care este cuprins de voie buna; vesel; jovial; bucuros. 2) (despre manifestari ale persoanelor) Care denota voie buna; vesel; jovial; bucuros. /voie + suf. ~os

VILANELA s.f. 1. Scurta poezie pastorala. 2. Cantec sau dans taranesc napolitan din sec. XVI-XVII, plin de voie buna, de vitalitate. [Cf. fr. villanelle, it. villanella].

INDISPOZITIE s.f. 1. Lipsa de voie buna, proasta dispozitie; suparare. 2. Boala usoara. [Gen. -iei, var. indispozitiune s.f. / cf. fr. indisposition, it. indispositione].

chef (chefuri), s. n. – 1. Buna dispozitie, voie buna. – 2. Pofta, dorinta. – 3. Capriciu, toana. – 4. Petrecere, zaiafet. 5. Betie. – Mr. k’efe, megl. chef. Tc. kef, keyif „dar, satisfactie; betie” (Roesler 596; Seineanu, II, 103; Lokotsch 1007; Ronzevalle 153); cf. ngr. ϰέφι, bg. kef. – Der. chefui (chefalui, chefeli), vb. (a face un chef, a benchetui; a se imbata); chefliu, s. m. (petrecaret; afumat, cherchelit; vesel, bine dispus), din tc. keiyfli; chefos, adj. (bine dispus; dornic de petrecere); chefir, s. n. (lapte fermentat), din tc. kefir, cf. it. chefir (Battisti, II, 884).

tarsag s.n. si m. (reg.) 1. asociere, tovarasie; taifas, voie buna. 2. (s.m.) tovaras de drum, ortac.

INDISPOZITIE s. f. 1. lipsa de voie buna, proasta dispozitie; suparare. 2. boala usoara. (< fr. indisposition)

UMOR s. n. 1. inclinare spre glume si ironii care se ascunde sub o infatisare serioasa; (p. ext.) voie buna, haz. ♦ ~ negru = umor care isi trage forta comica din fapte tragice, macabre. 2. categorie estetica apartinand comicului, a carei esenta consta in evidentierea ingaduitoare a nepotrivirii si a absurditatii unor situatii considerate normale. (< fr., engl. humour, lat. humor)

VILANELA s. f. 1. poezia cu forma fixa (in literatura franceza), cu 18 versuri, pe doua rime. ◊ scurta poezie pastorala. 2. cantec vocal cu caracter dansant, de origine napolitana, din sec. XV-XVI, plin de vivacitate ritmica, de voie buna. 3. piesa cu caracter de dans taranesc, in tempo vioi. (< fr. villanelle, it. villanella)

LIBOVIT, -A, liboviti, -te, adj. (Inv. si arh.) Cu voie buna, bine dispus, vesel. – V. libovi.

CHEF, chefuri, s. n. 1. Petrecere zgomotoasa cu mancare, bautura (si cantec). 2. Stare de (usoara) betie si buna dispozitie a omului care a baut. 3. Buna dispozitie, voie buna, veselie; toane bune. 4. Voie, pofta, dorinta. ♦ Dorinta ciudata, neasteptata; capriciu, toana. 5. (Inv.) Tabiet. – Tc. ke(yi)f.

AUTOIMPUNERE, autoimpuneri, s. f. Contributie baneasca pe care o colectivitate o fixeaza si o da de buna voie, in vederea unor lucrari locale de interes obstesc. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (dupa rus. samooblojenie).

bunavoie s. f. (In loc. adv.) De bunavoie sau de bunavoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din initiativa proprie; de la sine, singur. – buna + voie.

VOIOSIE, voiosii, s. f. voie buna, veselie, buna dispozitie. – Voios + suf. -ie.

bunavoie f. : De ~ din proprie initiativa; nesilit de nimeni; de la sine. [G.-D. bunavoiei] /buna + voie

A SE CONVERTI ma ~esc intranz. A trece de buna voie la o alta convingere (religioasa). /<fr. convertir, lat. convertere

JERTFA ~e f. 1) (in unele ritualuri religioase) Dar oferit unei divinitati; ofranda; prinos. 2) Renuntare de buna voie la ceva scump in folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop; sacrificiu. 3) fig. Persoana care sufera din cauza unor circumstante sau factori neprielnici; victima. 4) Persoana omorata sau ranita; victima. ◊ A cadea ~ a fi sacrificat; a muri. [G.-D. jertfei; Sil. jert-fa] /<sl. zrutva

NECAZ ~uri n. 1) Situatie complicata si neplacuta. ◊ Ce ~! ce suparare! La ~ a) in momente de suparare; b) intr-un moment critic. 2) Senzatie de suferinta (fizica sau morala); neplacere; impas. ◊ A trage multe ~uri a avea de suportat multe suferinte. 3) Pornire ascunsa (impotriva cuiva); pica; ciuda. ◊ De ~ de ciuda. Mai mare ~ul! se spune, cand cineva rateaza o ocazie sigura. A muri (sau a crapa) de ~ a nu mai putea de ciuda. A avea ~ pe cineva a) a nutri dusmanie nemarturisita impotriva cuiva; b) a fi suparat pe cineva. A face haz de ~ a simula voia buna pentru a-si ascunde amaraciunea. /cf. sl. nakazu

SPARTAN¹ ~a (~i, ~e) m. si f. 1) ist. Persoana care facea parte din populatia orasului Sparta. 2) fig. Persoana care indura lipsuri de buna voie. /Sparta n. pr. + suf. ~an

URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ◊ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspandit in regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De cand avea ~ul coada din timpuri foarte indepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrangerea e necesara pentru acei care nu inteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal incet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, avand tulpina e****a, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ◊ A trai ca ~ul in barlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu branza in mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus

VOLNICESTE adv. inv. In mod voluntar; de buna voie. /volnic + suf. ~este

VOLUNTAR¹ ~a (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care actioneaza de buna voie, din proprie initiativa. 2) Care isi impune vointa; autoritar. 3) (despre actiuni) Care se face fara constrangere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie

AUTOCLAUSTRA vb. I. refl. A se claustra singur, de buna voie. [Cf. fr. autoclaustrer].

INDISPUNE vb. III. tr., refl. A(-si) strica voia buna; a (se) supara. [P.i. indispun, perf.s. -pusei, conj. 3 -puna, part. -pus. / cf. fr. indisposer, dupa pune].

RENUNTA vb. I. intr. A parasi (de buna voie ceva), a se lasa de ceva. [P.i. renunt. / < lat. renuntiare, cf. fr. renoncer].

INDISPUNE vb. tr., refl. a(-si) strica voia buna; a (se) supara. (dupa fr. indisposer)

bunavoie s. f. (In expr.) De bunavoie sau de bunavoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din initiativa proprie; de la sine, singur. – Din buna + voie.

accept si -ez, a -a v. tr. (lat. acceptare, d. ac-cipere, ac-ceptum a primi. V. incep. Primesc de buna voie: accept un dar. Ma arat gata de: accept lupta. Accept o polita, ma angajez s' o platesc la scadenta.

STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).

CLINCANI pers. 3 clincane vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta buna Si cheile prins-au imbold, Si-ti joaca pe tanarul sold, Si clincane-n soare si suna. TOMA, C.V. 119 (Var.: clingani vb. IV – CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3)

FACULTATIV, -A adj. Lasat, facut la alegerea, dupa voia, dupa bunul plac al cuiva; benevol. [< fr. facultatif].

DISPOZITIE s. 1. (JUR.) norma, prescriptie, prevedere, (inv. si reg.) rost, (inv.) prescript. (Care sunt ~ in vigoare?) 2. v. clauza. 3. hotarare, ordin, porunca, (pop.) porunceala, (inv.) asezamant, carte, farmuta, invatatura, mandat, oranduiala, oranduire, pitac, poruncita, povelenie, povelire, pravila, randuiala, stransoare, sart, tertip, ucaz, (rusism inv.) pricaz. (A emis o ~ scrisa.) 4. v. consemn. 5. situatie, stare. (In ce ~ sufleteasca se afla?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.) 7. v. pofta. 8. v. tendinta.

PLAC s. n. (Azi mai ales in loc. adv.) Placere. ◊ Loc. adv. Pe (sau dupa) plac (ori placul cuiva) = dupa voia, dupa gustul (cuiva). Dupa bunul plac (al cuiva) = dupa capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul plac al cuiva = a fi la discretia, la cheremul cuiva. – Din placea (derivat regresiv).

PLACERE, placeri, s. f. 1. Actiunea de a placea si rezultatul ei; stare afectiva, fundamentala, determinata de satisfacerea unor tendinte, a unor cerinte vitale; sentiment sau senzatie de multumire, de bucurie, provocate de ceva care satisface gustul sau dorinta noastra. ◊ Loc. adv. Cu placere = a) cu drag, bucuros, din toata inima; b) formula de raspuns la multumirile exprimate de cineva pentru un serviciu. Fara placere = in sila, fara voie. ◊ Expr. Fa-mi placerea... = fii bun..., te rog... 2. Distractie, petrecere; desfatare, agrement. 3. Dorinta, voie, chef, gust. ◊ Loc. adv. Dupa (sau de) placere = pe plac, dupa voie, dupa gust. – V. placea.

A SE INVOI ma ~iesc intranz. pop. 1) A ajunge la o intelegere; a cadea de acord; a se intelege; a conveni. 2) A fi de aceeasi parere; a se declara de acord. ~ cu spusele cuiva. 3) A se intelege bine; a trai in buna intelegere; a se impaca. /in + voie

voie f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; vointa. ◊ Fara (de) ~ inconstient; fara intentie. Peste voia cuiva fara vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fara ~) vrand-nevrand. 2) Senzatie de satisfacere a gustului; vointa; placere; plac; pofta; chef. ◊ Dupa ~ la dorinta. In (sau la) ~ (sau in toata voia) fara a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face asa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A implini voia (sau voile) cuiva a indeplini dorinta cuiva. A se lasa (sau a umbla, a merge) in voia cuiva (sau a ceva) a face dupa placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispozitia cuiva. A-si face (sau a face cuiva) ~ buna a se inveseli sau a inveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; incuviintare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimtamantul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja

CHEREM s. n. (Pop. si fam.; in expr.) A fi (sau a se afla, a sta etc.). la cheremul cuiva = a fi (sau a se afla, a sta etc.) la discretia, la bunul plac al cuiva. A avea pe cineva la cheremul sau = a dispune de cineva dupa voie. – Din tc. kerem „favoare, bunavointa”.

PLAC n. Senzatie de satisfacere a gustului; placere; chef; voie. ◊ Pe (sau dupa) ~ (sau ~ul cuiva) dupa gustul cuiva; dupa cum ii place cuiva. Dupa bunul ~ al cuiva dupa cum vrea cineva; dupa capriciul cuiva. A-i fi cuiva pe ~ a placea cuiva. /v. a placea

CHEREM s. n. (In expr.) (A fi) la cheremul cuiva = (a fi) la discretia, la bunul plac al cuiva. A avea pe cineva la cheremul sau = a dispune de cineva dupa voie. – Tc. kerem „favoare, bunavointa”.

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda Dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

voie s. 1. v. incuviintare. 2. autorizatie, ingaduinta, permisiune. (~ data cuiva de a face ceva.) 3. v. putere. 4. v. dispozitie. 5. dispozitie, toane (pl.), (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.)

A PERMITE permit tranz. 1) (actiuni) A da voie (sa se efectueze ori sa aiba loc); a ingadui; a incuviinta. ~ organizarea mitingului. 2) (construit cu dativul subiectului si urmat, de regula, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-si da voie in mod constient; a-si asuma dreptul; a-si ingadui. Imi permit sa plec. ◊ A-si ~ prea multe a fi obraznic cu cineva; a trece de limita bunei-cuviinte. /< lat. permittere, fr. permettre

Agamedes, fratele lui Trophonius si fiul lui Erginus, regele din Orchomenus. Agamedes si Trophonius au fost doi arhitecti celebri, care au construit, printre altele, si edificiul care adapostea comoara lui Hyrieus, regele Boeotiei. Legenda spune ca cei doi frati ar fi lasat o intrare tainica, prin care puteau intra oricind ca sa prade. Faptul fiind descoperit de catre rege, Agamedes a fost ucis de Trophonius ca sa nu-l divulge si pe el. Fratricidul a fost insa pedepsit pe data. Pamintul s-a deschis si l-a inghitit pe Trophonius. Dupa o alta versiune, cei doi frati ar fi construit templul lui Apollo de la Delphi. Cerindu-i zeului rasplata cuvenita, Apollo le-a fagaduit-o in opt zile, ragaz in care i-a sfatuit sa petreaca in voie. La implinirea timpului, cei doi frati au fost gasiti fara viata in patul lor. Moartea usoara care le-a curmat zilele a fost, se pare, cea mai buna rasplata pe care zeul a crezut de cuviinta sa le-o ofere.

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

GRESEALA, greseli, s. f. Fapta, actiune etc. care constituie o abatere (constienta sau involuntara) de la adevar, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (si care poate atrage dupa sine un rau, o neplacere); eroare; (concr.) ceea ce rezulta in urma unei astfel de fapte, actiuni etc. ◊ Loc. adv. Fara greseala = perfect. Din greseala = fara voie, involuntar, neintentionat. – Gresi + suf. -eala.

SERVICIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei intreprinderi etc. ♦ Personalul care incadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacamurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura in care se serveste mancarea la masa. 7. (In diverse sporturi) Punerea in joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].

SERVICIU s. n. 1. Actiunea, faptul de a servi; munca prestata in folosul sau in interesul cuiva. ♦ slujba, post, functie. ◊ a fi (sau a se pune) in serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, cauze etc.; state de serviciu = lista a posturilor, a functiilor ocupate de un functionar, de un militar. 2. Sectie administrativa a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ (pl.) sector al economiei in care se desfasoara o activitate utila, menita sa satisfaca anumite nevoi sociale. 3. serviciu militar = stagiu militar; serviciu comandat = misiune speciala incredintata cuiva spre executare. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ a face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ scara de serviciu = scara secundara intr-un imobil. 5. Succesiunea in timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic impreuna cu duratele lor. ♦ ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea in bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Garnitura de vase, de sticlarie, de lenjerie de masa. 7. serviciu divin = slujba religioasa. 8. (sport) Punerea in joc a mingii. (< fr. service, lat. servitium)

binevoi (-oesc, -oit), vb. – A avea o dispozitie favorabila fata de o cerere, a catadixi. – Var. (inv.) binevrea. De la bine si voi. – Der. binevointa, bunavointa, s. f. (atitudine binevoitoare, ingaduinta); binevoitor, adj. (care are bunavointa). Binevointa, cuvint inv., modificat in limba mod., intrucit se considera instinctiv ca vointa, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. buna; si poate si prin influenta fr. bonne volonte.

RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva staruitor indeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toti dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formula de politete cu care te adresezi cuiva cand ii ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-si ruga moartea = a-si dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (In practicile religioase) A face o rugaciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau ingaduinta de a face ceva. ◊ Expr. Ma rog, formula intrebuintata ca element incidental, fara legatura cu restul frazei, insemnand uneori „daca vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.

INVOI, invoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o intelegere, a cadea de acord, a se intelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimti la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trai in buna intelegere cu cineva, a se intelege, a se impaca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a ingadui. ♦ A permite cuiva sa lipseasca (pentru scurt timp) de la serviciu, de la scoala, de la cazarma etc. – In + voie.

PACE f. 1) Situatie de intelegere in care nu exista razboi. 2) Tratat intre partile beligerante care prevede incetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera in care domneste linistea, armonia si buna intelegere intre oameni; raport calm intre oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ◊ A da ~ cuiva (sau a lasa in ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. Da-i ~! lasa-l in voia lui; da-l incolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astampar. ◊ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramai) in ~ mergi (sau ramai) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gand sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis

ZICE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~-i inainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvanta, a glasui, a grai. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a marturisi, a relata, a spune. (A ~ urmatoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunta. (A ~ urmatoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a sustine. (~ ca marfa e de buna calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se sopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ ca a plecat.) 9. a articula, a grai, a pronunta, a rosti. (N-a ~ un cuvant.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Sa ~ ca-i asa cum sustii.) 12. a contine, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fa ce-ti ~ el!) 14. a obiecta, a reprosa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

POFTA, pofte, s. f. 1. Dorinta puternica de a face sau a obtine ceva; nazuinta, dispozitie, chef, placere. ◊ Loc. adv. Cu pofta = manifestand multa placere, cu placere. ◊ Expr. A-si (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arata ca cineva este nevoit sa renunte la un lucru mult dorit. Pe (sau dupa) pofta (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorinta cuiva, spre multumirea cuiva. ♦ Dorinta, impuls s****l; p. ext. dorinta exagerata, patima, viciu. ♦ (Inv.) Lacomie. 2. Senzatie de foame sau de sete; dorinta, chef de a bea sau de a manca un anumit lucru. ◊ Expr. De pofta sau (ca) sa-si prinda pofta = in cantitate foarte mica, numai cat sa guste. Pofta buna (sau mare)! urare adresata celor care mananca sau se duc sa manance. [Var.: (inv. si reg.) pohta s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).

PLATA, plati, s. f. 1. Faptul de a plati o suma de bani datorata; achitare. ♦ Sistem, mod dupa care se plateste. 2. Suma de bani data cuiva pentru munca depusa, drept contravaloare a unui obiect cumparat, a folosintei unui lucru etc. 3. Rasplata (morala) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsa care se da cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-si lua plata = a-si primi pedeapsa cuvenita. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde stie, unde-i place. A lasa (pe cineva) in plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lasa in voia sortii, a lasa in pace. – Din sl. plata.

Eurystheus, fiul lui Sthenelus si al Nicippei. Cind Heracles era pe punctul de a se naste, Zeus, voind sa-i faca un dar fiului sau, a hotarit ca tronul cetatii Mycenae sa revina primului nou nascut dintre urmasii lui Perseus. De buna seama, el se gindise la erau. Geloasa, Hera i-a zadarnicit insa planurile, facind sa intirzie nasterea lui Heracles si grabind-o in schimb pe cea a lui Eurystheus. In felul acesta Eurystheus a devenit rege in Mycenae. Temindu-se toata viata de erou, atunci cind oracolul ii porunceste lui Heracles sa-l slujeasca pe Eurystheus, acesta din urma il pune la cele mai grele incercari, cu gindul ascuns sa-l piarda (v. si Heracles). Departe de a-i implini voia, cele douasprezece munci ale lui Heracles, savirsite la porunca lui Eurystheus, nu fac altceva decit sa sporeasca gloria eroului. Dupa moartea lui Heracles, ura lui Eurystheus se revarsa asupra fiilor celui dintii, pe care-i urmareste in toate peregrinarile lor (v. si Heraclidae). In cele din urma, Eurystheus cade rapus intr-o lupta impotriva atenienilor.