BARBARISM s. (LINGV.) (rar) strainism. (Multe ~ sunt eliminate din vocabularul limbii.)

LEXIC s. n. Totalitatea cuvintelor dintr-o limba; vocabular. ♦ P. restr. Totalitatea cuvintelor caracteristice limbii unei epoci, unei regiuni, unui scriitor etc. – Din fr. lexique.

LEXIC s.n. Totalitatea cuvintelor unei limbi; vocabular. [< fr. lexique, cf. gr. lexikon – vocabular].

VOCABULAR, vocabulare, s. n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ◊ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite in mod efectiv de cineva in exprimare si care variaza de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le inteleg, dar nu le utilizeaza (decat accidental). Vocabular de baza (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Vocabular secundar = masa vocabularului (1). ♦ Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 2. (Inv.) Dictionar, de obicei de proportii mici; lexic, glosar. [Var.: (inv.) vocabulariu s. n.] – Din fr. vocabulaire, lat. vocabularium.

PASIV² ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de lipsa de interes; lipsit de initiativa personala; inactiv. Participare ~a. Rol ~. ◊ Aparare ~a (sau civila) sistem de masuri menite sa protejeze populatia si obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac si sa efectueze lucrari urgente de salvare si restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosita frecvent in vorbire. 3) si substantival (despre verbe si categorii verbale) Care are forma ce indica ca actiunea realizata de cineva sau de ceva o sufera subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la actiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

VOLAPUK s.n. limba artificiala formata din elemente de vocabular din limbile germanice, mai ales din limba engleza, si cu flexiune gramaticala foarte arbitrara, creata in 1879 de pastorul german Johann Schleyer. [< fr. volapuk, germ. Volapuk, cf. engl. world – univers, speak – a vorbi].

vocabular s.n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ◊ vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite in mod curent de cineva; vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii nu le utilizeaza decat accidental. 2. Totalitatea cuvintelor intrebuintate de un scriitor, de un individ sau folosite intr-un text sau intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Dictionar mic, restrans ca numar de cuvinte; glosar. [< fr. vocabulaire, cf. lat. vocabulum – cuvant].

VOLAP'UK s. n. limba artificiala cu caracter international, din elemente de vocabular din limbile germanice si cu flexiune gramaticala arbitrara. (< germ. Volapuk, fr. volapuk)

SALA, Marius (n. 1932, Vascau, jud. Bihor), lingvist roman. Acad. (2001). Director al Institutului de Lingvistica din Bucuresti (din 1994). Studii de lingvistica generala si romanica, hispanistica, istoria limbii romane („Contributii la fonetica istorica a limbii romane”, „Phonetique et phonologie du iudeo-espagnol de Bucarest”, „El lexico infigena del espanol americano” in colab., „Le judeo-espagnol”, „Limbile lumii. Mica enciclopedie”, „Enciclopedia limbilor romanice” in colab., „vocabularul reprezentativ al limbilor romanice”, in colab., „Introducere in etimologia limbii romane”, „De la latina la romana”, „limba romana, limba romanica”). Redactor responsabil la „Dictionarul limbii romane”, serie noua si la „Micul dictionar academic”. Scrieri de popularizare. Membru al mai multor comitete internationale academii din strainatate.

SABIR s. n. limba mixta, rudimentara ca vocabular si structura gramaticala, care se vorbeste in porturile Marii Mediterane si care contine elemente din franceza, provensala, spaniola, greaca, catalana, italiana si araba. – Din fr. sabir.

BASIC-FRENCH /beizic-frenci/ s. f. forma simplificata a limbii franceze, cu un vocabular si o gramatica reduse. (<engl. basic-french)

BASIC-FRENCH BEIZIC-FRENCI/ s. f. forma simplificata a limbii franceze, cu un vocabular si o gramatica reduse. (< engl. basic-french)

ESPERANTO n. limba artificiala creata la sfarsitul sec. XIX din elemente de vocabular ale celor mai raspandite limbi europene pentru a servi drept limba internationala. /<fr. esperanto

CAVALLIOTI, Theodor Anastasie (c. 1728-1808, n. Moscopole, Albania), carturar aroman. Autor al unei carti de citire in limba neogreaca, insotita de un vocabular grec-aroman-albanez (1770).

ESPERANTO s. n. limba artificiala, formata din elemente de vocabular si de gramatica imprumutate din cele mai raspandite limbi europene, creata cu scopul de a deveni limba internationala. – Din fr. esperanto.

vocabular s. (LINGV.) 1. lexic. (~ul unei limbi.) 2. dictionar, lexicon, (inv.) condica, cuvantar, vorbar. (~ de termeni tehnici.) 3. v. glosar. 4. v. terminologie.

LEXIC n. Totalitate a cuvintelor dintr-o limba sau dintr-o opera literara; vocabular. /<fr. lexique

ESPERANTO s.n. limba internationala, formata din elemente de vocabular si de gramatica imprumutate din cele mai raspandite limbi europene, inventata la sfarsitul sec. XIX de catre dr. Zamenhof. [< fr. esperanto < Esperanto – pseudonimul creatorului].

ESPERANTO s. n. limba artificiala formata din elementele de vocabular si de gramatica imprumutate din cele mai raspandite limbi europene. (< fr. esperanto)

vocabular s. n. 1. totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ♦ ~ activ = totalitatea cuvintelor folosite in mod curent de cineva; ~ pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii nu le utilizeaza decat accidental. ◊ totalitatea cuvintelor caracteristice limbii unei epoci, a unui domeniu de activitate, a unui stil, scriitor etc. 2. dictionar de proportii reduse; glosar. 3. (inform.) multime de simboluri cu care se pot forma cuvinte. (< fr. vocabulaire, lat. vocabularium)

vocabular ~e n. 1) Totalitate a cuvintelor dintr-o limba; lexic. 2) Totalitate a cuvintelor specifice unui anumit domeniu de activitate (stiinta, arta, tehnica etc.). 3) Dictionar succint sau specializat. 4) Tota-litate a cuvintelor folosite efectiv de o anumita persoana; limbaj. /<fr. vocabulaire, lat. vocabularium, it. vocabulario

VOCABULA ~e f. livr. Unitate de baza a limbii, alcatuita dintr-o litera sau mai multe litere si dotata cu sens; element al vocabularului; cuvant. /<fr. vocable, lat. vocabulum

IDIS s. n. Idiom german al carui vocabular s-a imbogatit in cursul evolutiei cu alte elemente (ebraice, romanice, slave), vorbit de unele populatii evreiesti. ◊ (Adjectival, inv.) limba idis. – Din fr. yiddish, germ. judisch.