GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Intr-un grai = intr-un glas, toti deodata. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a incepe sau a se hotari sa vorbeasca. A-i pieri (sau a-si pierde) graiul = a nu mai putea sa vorbeasca (de emotie, de frica etc.), a amuti; a nu mai avea ce sa spuna. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limba. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistica subordonata dialectului, caracteristica pentru o regiune mai putin intinsa; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorba, cuvant. – Din grai (derivat regresiv).

TRADITIE, traditii, s. f. Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datini si de credinte care se statornicesc istoriceste in cadrul unor grupuri sociale sau nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie in generatie, constituind pentru fiecare grup social trasatura lui specifica. ♦ Obicei, uzanta; datina. ♦ Informatie (reala sau legendara) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa pe cale orala. [Var.: (inv.) traditiune s. f.] – Din fr. tradition.

VIU, VIE, vii, adj., s. n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat), Care se afla in viata, care traieste; inzestrat cu viata. ◊ Loc. adj., adv. De viu = fiind inca in viata. ◊ Loc. adv. Pe viu = in mod direct, nemijlocit. ◊ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fara mila fata de cineva, a cere cuiva mai mult decat poate da; a jecmani, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = in orice stare s-ar afla, in viata sau mort; cu orice pret. ◊ (Substantivat, in expr.) A fi mort intre vii = a fi ca si mort. Nici cu viii, nici cu mortii, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se inzdraveneste. Mortii cu mortii si viii cu viii, se spune ca imbarbatare celor care se consoleaza greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simtire. ◊ Rana (sau carne) vie = rana (sau carne) a unui organism in viata care sangereaza, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persista, care dainuieste inca. Traditie vie. ◊ Limba vie = limba care se vorbeste in mod curent in prezent, limba in circulatie. ♦ (In conceptia crestina) Etern, nemuritor, vesnic. 2. Plin de viata, de neastampar; cu miscari iuti, vioaie. ♦ Animat, insufletit. Discutie vie. ♦ (Despre ochi) Care denota vioiciune, inteligenta; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de seva, sanatos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flacari mari. 4. (Despre sunete) Rasunator, puternic. ♦ (Despre lumina; p. ext. despre surse de lumina) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; stralucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S. n. (Rar) Viata. – Lat. vivus.

SPUS, -A, spusi, -se, adj., s. f. 1. Adj. Care a fost exprimat prin viu grai. 2. Adj. Care a fost relatat, povestit. 3. Adj. Care a fost mentionat. 4. Care a fost destainuit. 5. Adj. Care a fost explicat, lamuririt. 6. S. f. (Mai ales la pl.) Vorba. – V. spune.

VORBIT², -A, vorbiti, -te, adj. Care este exprimat prin cuvinte, rostit, exprimat, spus; p. ext. expus oral. ◊ Limba vorbita = limba intretinuta obisnuit in viu grai, limba uzuala. – V. vorbi.

VERBAL, -A, verbali, -e, adj. 1. Care se face, se transmite, se comunica prin viu grai, din gura in gura; care caracterizeaza graiul viu, vorbirea; oral. 2. Care apartine verbului (1), privitor la verb, de verb. ◊ Flexiune verbala = conjugare (2). – Din fr. verbal, lat. verbalis.

ORAL, -A, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se refera la gura, care apartine gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea caruia aerul trece numai prin gura. ♦ Care se ia pe cale bucala. 2. Care se transmite verbal, din gura in gura. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizeaza graiul viu, vorbirea (in opozitie cu limba scrisa). ♦ (Si substantivat, n.; despre examene) Care se desfasoara prin intrebari si raspunsuri expuse verbal. 3. (In sintagma) Stil oral = fel de exprimare in scris care imita naturaletea exprimarii prin viu grai. – Din fr. oral.

REDA, redau, vb. I. Tranz. A da² din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Din re- + da (dupa fr. redonner).

LIBERTATE, (4) libertati, s. f. 1. Posibilitatea de a actiona dupa propria vointa sau dorinta; posibilitatea de actiune constienta a oamenilor in conditiile cunoasterii (si stapanirii) legilor de dezvoltare a naturii si a societatii. ◊ Loc. adv. In libertate = dupa bunul plac, nestingherit. ◊ Expr. A-si lua libertatea sa... (sau de a...) = a-si ingadui, a-si permite sa... 2. Starea unei persoane libere, care se bucura de deplinatatea drepturilor politice si civile in stat. ♦ Starea celui care nu este supus unui stapan. ♦ Situatia unei persoane care nu se afla inchisa sau intemnitata. ◊ Expr. A pune in libertate = a elibera din inchisoare, din arest etc. 3. Independenta, neatarnare (a unui stat fata de o putere straina). 4. (De obicei la pl.) Drepturi cetatenesti. ◊ Libertate individuala = dreptul care garanteaza inviolabilitatea persoanei. Libertate de constiinta = dreptul oricarui cetatean de a avea o opinie proprie in orice domeniu de activitate. Libertate de gandire sau libertatea cuvantului = dreptul de a exprima prin viu grai sau prin scris opiniile proprii. – Din fr. liberte, lat. libertas, -atis.

REDA, redau, vb. I. Tranz. 1. A da din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Re¹- + da (dupa fr. redonner).

DIFUZA, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A raspandi, a propaga o stire, o idee etc. (prin viu grai, prin presa, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune in vanzare o carte, o publicatie etc. 2. Tranz. A propaga, a raspandi, a imprastia in toate directiile sunete, lumina, caldura etc. ♦ Refl. Razele luminoase se difuzeaza cand trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A patrunde in masa altui corp cu care se afla in contact. – Din fr. diffuser.

SPUNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin viu grai un gand, o parere etc.; a rosti, a zice, a declara. ◊ Expr. Ce-ti spuneam eu! = ai vazut ca a fost asa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formula care exprima mirarea, neincrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ti spune nimic lucrul acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuitie, a intui, a presimti. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva prin cantec; a canta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destainui, a marturisi ceva cuiva. ♦ A pari, a denunta pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lamuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se obisnui, a se zice intr-un anumit fel. – Lat. exponere.

A CUVANTA cuvant 1. tranz. 1) rar A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta in fata unui public. 2. intranz. A fi in stare sa-si exprime gandurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /<lat. conventare

ORAL ~a (~i, ~e) 1) (in opozitie cu scris) Care se realizeaza prin vorbire; verbal. ◊ Creatie (populara) ~ creatie care se transmite prin viu grai, din gura in gura; folclor. 2) Care se administreaza pe cale bucala. Tratament ~. /<fr. oral

A VORBI ~esc 1. tranz. (ganduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grai. ~ frumos. ◊ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber si corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumita limba. ~ englezeste. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorba. 5) A tine un discurs, o conferinta. /Din vorba

VERBAL, -A adj. Care se transmite prin viu grai, din gura in gura. ◊ Nota verbala = nota diplomatica nesemnata, echivalenta cu o declaratie orala. [Cf. lat. verbalis, fr. verbal].

BLAZON s.n. Semn, ansamblu de piese care constituie armoariile unui oras, ale unei familii nobile etc.; stema. ♦ (Rar) Scut. ♦ Descrierea prin viu grai sau in scris a unei steme. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. blason].

ORAL, -A adj. 1. Transmis prin viu grai, verbal; din gura in gura. ♦ (si s.n.; despre examene, probe) Care se face verbal; care caracterizeaza limba vorbita, vorbirea. ♦ Stil oral = maniera de exprimare scrisa care imita exprimarea prin viu grai. 2. Sunet oral = sunet la pronuntarea caruia aerul trece numai prin gura. 3. Care se administreaza pe cale bucala. [< fr. oral, it. orale, cf. lat. os, oris – gura].

ORAL, -A adj. 1. care se transmite prin viu grai. ◊ (despre examene, probe; si s. n.) care se face verbal. ◊ care caracterizeaza limba vorbita, vorbirea. ♦ stil ~ = maniera de exprimare scrisa care imita exprimarea prin viu grai. 2. sunet ~ = sunet la pronuntarea caruia aerul trece numai prin gura. 3. cavitate ~a = gura. 4. (despre medicamente) care se administreaza pe cale bucala. (< fr. oral)

VERBAL, -A adj. 1. care se transmite prin viu grai; oral. ♦ nota ~a = nota diplomatica nesemnata, echivalenta cu o declaratie orala. 2. referitor la verb, al verbului; provenit din verb. ♦ flexiune ~a = conjugare (1). ◊ cu valoare de verb. (< fr. verbal, lat. verbalis)

CATIHET (‹ ngr.) s. m. 1. (In Biserica primara) Trimisul lui Dumnezeu si al Bisericii, care impartaseste, prin viu grai, invatatura crestina, cel dintii c. fiind Iisus Hristos. 2. (In acceptia actuala) Persoana insarcinata cu predarea invataturii crestine.

ORALITATE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a parea vorbit, dand expunerii un caracter spontan si viu atat in dialogurile care noteaza particularitatile vorbirii personajelor, cat si in naratiunea propriu-zisa; ansamblu de particularitati ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. in sintagma) Principiul oralitatii = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit caruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralita.

ORALITATE f. 1) Caracter oral. 2) Ansam-blu de proprietati stilistice ale limbii vorbite, ale graiului viu. 3) jur. Principiu al dreptului procedural, potrivit caruia dezbaterile judiciare si pronuntarea sentintei se fac oral la sedinta de judecata. ~ea procesului. /oral + suf. ~itate

VORBIT ~ta (~ti, ~te) Care se realizeaza prin vorbire; oral. ◊ Limba ~ta limba uzuala; grai viu. /v. a vorbi

arina s. f. – Nisip. Mr. arina. Lat. arēna (Puscariu 120; Candrea-Dens., 87; REW 630; DAR; Philippide, II, 632); cf. alb. rere, it. rena, prov., sp. arena, v. fr. areine, port. area. Este inv. in limba literara, dar este inca viu in graiul din Trans. Der. arina, vb. (a amesteca cu nisip; a freca cu nisip); arinis, s. n. (teren nisipos); arinos, adj. (nisipos); megl. arinos (Puscariu 122 considera ca provine de la lat. arenosus, cf. it. renoso, prov., cat. arenos, sp., port. arenoso).

PAPAGAL s.m. 1. Pasare tropicala cu ciocul gros si incovoiat, cu pene viu colorate, care poate emite sunete asemanatoare graiului omului. 2. (Fig.) Om care repeta mecanic parerile sau vorbele altuia. 3. Cleste cu dinti folosit in lucrarile de montare si de reparare a tevilor. [< it. pappagallo].

PAPAGAL ~i m. 1) Pasare exotica de talie medie sau mica, cu cioc incovoiat, cu penaj divers si viu colorat, care, fiind dresata, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ◊ ~-tiganesc stanca mica; stancuta. ~-de-brazi pasare de talie mica, cu cioc scurt, incovoiat, cu penaj brun, avand varfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuta. A avea ~ a fi bun de gura. 2) fig. Persoana care repeta intocmai spusele cuiva, fara sa le patrunda. 3) fam. Organ al vorbirii; gura. 4) Cleste dintat folosit la montarea sau repararea tevilor. /<ngr. papaghalos, it. pappagallo

grai ~iuri n. 1) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ◊ A-i pieri (sau a-si pierde) ~iul a) a nu mai vorbi; a amuti; b) a nu mai avea ce spune. 2) Sistem de comunicare intre oameni, cu ajutorul limbii; limbaj; vorbire. ◊ Prin viu ~ in mod oral. 3) Mod de exprimare; vorbire; limba. ~ ales. 4) Unitate lingvistica subordonata dialectului. /Din a grai