KALOKAGATHIA s.f. (Liv.) Caracterul si conduita unui om de o probitate scrupuloasa. ♦ (In filozofia greaca) Termen desemnand idealul armonizarii virtutilor morale cu frumusetea fizica, uniunea indisolubila dintre bine si frumos, dintre etic si estetic. [< gr. kalokagathia].

ROBESPIERRE [robespie:r], Maximilien de (1758-1794), om politic francez. Avocat. Figura centrala a Revolutiei Franceze, supranumit „incoruptibilul” (credea in virtutea morala absoluta). Unul dintre conducatorii revolutiei si ai iacobinilor. Sef al guvernului revolutionar (1793-1794); a instituit dictatura iacobina, prin care urmarea sa instaureze o republica democratica si egalitara. In timpul guvernarii sale, revolutia a atins apogeul. Rasturnat in urma loviturii de stat de la 9 thermidor (27 iul.) 1794 si ghilotinat.

virtute (integritate morala) s. f., g.-d. art. virtutii; pl. virtuti

JANKELEVITCH [jankelevitʃ], Vladimir (1903-1985), filozof, eseist si muzicolog francez de origine rusa. Prof. univ. la Toulouse, Lille si Sorbona. Influentat de H. Bergson. Lucrarile sale trateaza aspecte morale, estetice si metafizice ale filozofiei existentei („Tratat despre virtuti”, „Paradoxul moralei”, „Ireversibilul si nostalgia”, „Moartea”, „Ironia”, „Iertarea”). Exeget al operei lui Schelling. Contributii in domeniul muzicologiei („De la muzica la tacere”).

HABITUDINE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (SOCIOL.) Mod de comportament al indivizilor ce apartin aceluiasi grup, format in procesul de socializare, reprezentand un act standardizat si reprodus ca atare timp indelungat, nu prin constrangere, ci in virtutea normelor morale acceptate; obicei, obisnuinta. ◊ H. mentala = actiune sau grup de actiuni ori operatii mentale, automatizate prin repetare, care faciliteaza realizarea unor performante intelectuale. 2. (FILOZ.) Mod de a fi general si permanent, stare a unei existente considerata in ansamblul ei; p. restr. stare rezultata in urma unei schimbari, ca efect al adaptarii.

virtute, virtuti, s. f. 1. Insusire morala pozitiva a omului; insusire de caracter care urmareste in mod constant idealul etic, binele; integritate morala. ♦ Inclinatie statornica speciala catre un anumit fel de indeletniciri sau actiuni frumoase. 2. (In loc. prep.) In virtutea... = pe baza, in puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri dupa fr. vertu).

virtute ~ti f. 1) Forta morala prin care omul tinde catre bine si frumos; perfectiune morala. 2) Fidelitate sentimentala sau/si conjugala (a unei femei); castitate. 3) mai ales la pl. Pornire statornica spre a infaptui anumite acte morale (printr-un efort volitiv). ◊ Cele patru ~ti curajul, justetea, prudenta si temperanta. 4): In ~tea... in baza...; ca urmare a...; conform... [G.-D. virtutii] /<lat. virtus, ~utis

virtute s. f. 1. calitate, forta morala de a urmari consecvent un ideal etic etc.; integritate morala. ◊ castitate, curatenie. 2. in virtutea... = pe baza, ca urmare a... (< lat. virtus, dupa fr. virtu)

virtute s.f. 1. Calitate, forta morala de a urmari consecvent un ideal etc; perfectiune morala. ♦ Castitate, curatenie. ♦ Inclinatie speciala catre un anumit fel de indeletniciri sau actiuni frumoase. 2. In virtutea... = pe baza, ca urmare a ... [< lat. virtus, cf. fr. vertu, it. virtu].

STOICISM s. n. 1. Curent filozofic in Grecia si Roma antica, care continea elemente materialiste in ceea ce priveste problema cunoasterii si care in domeniul eticii sustinea ca oamenii trebuie sa traiasca potrivit ratiunii, sa renunte la pasiuni si la placeri, sa considere virtutea ca singurul bun adevarat si sa se dovedesca neclintiti in fata vicisitudinilor vietii. 2. Tarie, fermitate morala in incercarile vietii. [Pr.: stoj-] – Din fr. stoicisme.