VICIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsa. ◊ Viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) viciu de forma = greseala in redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].

VICIOS, -OASA, viciosi, -oase, adj. 1. Care are defecte (de constructie, de functionare, etc.); defectuos. ♦ Fig. (Adesea substantivat) Plin de vicii morale, de comportare, de caracter; depravat, destrabalat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispozitii, etc.) Cu vicii de forma sau de fond. [Pr.: -ci-os. – Var.: (inv.) vitios, -oasa adj.] – Din fr. vicieux, it. vizioso.

VICIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre cladiri, instalatii, aparate) Care are vicii (de constructie sau de functionare); defect. 2) (despre persoane) Care are vicii (morale sau etice); depravat; d*******t; destrabalat; corupt. 3) jur. (despre acte) Care are vicii (de forma sau de continut). [Sil. -ci-os] /<fr. vicieux, it. vizioso

CONTESTATIE s.f. (Jur.) Cerere de anulare a executarii unei hotarari pentru vicii de forma. ♦ Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei masuri etc. [Gen. -iei, var. contestatiune s.f. / cf. fr. contestation, it. contestazione, lat. contestatio].

VICIOS, -OASA adj. 1. Defectuos. ◊ (Log.) Cerc vicios = eroare de logica constand in a demonstra o teza cu ajutorul alteia, care trebuie sa fie ea insasi demonstrata. ♦ (Fig.) Stricat, depravat, corupt. 2. (Jur.; despre acte, dispozitii etc.) Care are vicii de forma sau de fond; gresit, defectuos. [Pron. -ci-os. / cf. fr. vicieux, it. vizioso, lat. vitiosus].

FORMA s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

VICIOS, -OASA adj. 1. defectuos. ♦ (log.) cerc ~ = eroare de logica in a demonstra o teza cu ajutorul alteia, care trebuie sa fie ea insasi demonstrata. ◊ (fig.) depravat, corupt. 2. (jur.; despre acte, dispozitii etc.) cu vicii de forma sau de fond. (< fr. vicieux, it. vitioso)

ANIZOMETROPIE s.f. viciu de refractie, de forma si grad diferit, la ambii ochi; ametropie asimetrica. [Gen. -iei. / < fr. anisometropie, cf. gr. anisos – inegal, metron – masura, ops – ochi].

nafaca, nafacale, s.f. (inv.) 1. toate mijloacele de subzistenta (in bani si in natura) ce-i revin unei persoane; portie, tain, mertic. 2. salariu, leafa; pensie. 3. (cu forma nacaf) ospat, praznic. 4. (cu forma nacafa) obicei, deprindere, narav. 5. (cu forma nacafa) preocupare, pasiune. 6. pretentie; capriciu, toana. 7. necaz, neajuns; belea, pacoste, napasta. 8. defect, viciu.

viciu ~i n. 1) Imperfectiune grava care face ca un lucru sa nu corespunda modelului sau ideal sau destinatiei sale. ◊ ~ de forma neglijare a unor cerinte si formalitati obliga-torii la intocmirea unui act juridic. 2) Obis-nuinta anormala nedirijata de vointa si de ratiune; patima. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio

viciu s. n. 1. defect, imperfectiune; lipsa. ♦ ~ de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica; (jur.) ~ de forma = greseala in redactarea unui act, care il face anulabil. 2. deprindere de a face fapte rele; obicei urat, patima rea. (< fr. vice, lat. vitium)

viciu, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de constructie, de functionare etc.). ◊ viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica. ♦ Fig. Pornire nestapanita si statornica spre rau, apucatura rea, patima; desfrau, dezmat, destrabalare. 2. Neindeplinire a unor conditii legale de forma sau de continut in intocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (inv.) vitiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.