ELIXIR, elixire, s. n. 1. Bautura cu proprietati miraculoase pe care o cautau, in evul mediu, alchimistii pentru a obtine viata vesnica; p. ext. (azi) bautura scumpa, aleasa. 2. (Fam.) Solutie alcoolica cu continut variabil de zahar si cu diverse esente sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. elixir.

NEMURIRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trai vesnic; stare a celui ce este nemuritor; (in limbajul bisericesc) viata vesnica. ◊ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fara sfarsit, vesnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menita sa reziste timpului, destinata sa traiasca vesnic; glorie vesnica. ◊ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).

ELIXIR s.n. 1. Bautura miraculoasa pe care cautau s-o prepare alchimistii cu scopul de a obtine viata vesnica; (p. ext.) bautura de pret. 2. Bautura preparata din diferite substante dizolvate in alcool; (p. ext.) medicament. [Pron. -gz-, pl. -re, -ruri. / < fr. elixir, cf. ar. al iksir – medicament].

ELIXIR s. n. 1. bautura miraculoasa pe care cautau s-o prepare alchimistii pentru a obtine viata vesnica; (p. ext.) bautura aleasa. 2. bautura preparata din diferite substante dizolvate in alcool. (< fr. elixir)

AD VITAM AETERNAM (lat.) pentru viata vesnica – Pentru totdeauna, pentru vecie.

PIEIRE s. f. Actiunea de a pieri si rezultatul ei. 1. Moarte (violenta, naprasnica); ucidere, omor. ♦ (In limbajul bisericesc) Pierdere a vietii vesnice ca urmare a degradarii morale si a caderii in pacat. ♦ (Inv. si reg.) Pericol, primejdie de moarte; p. ext. necaz, suparare. 2. Distrugere, nimicire; disparitie; decadere, ruinare. ♦ Incetare, anulare, suprimare. [Var.: (reg.) pierire s. f.] – V. pieri.

pierzare, pierzari, s.f. (inv. si pop.) 1. moarte (naprasnica, violenta); ucidere in masa, masacru; pieire, pierzanie, piericiune, pierzaciune, pieiste, primejdie de moarte. 2. (la pl.) spanzuratoare. 3. pierdere a vietii vesnice ca urmare a degradarii morale. 4. decadere, degradare morala, desfrau, perditie, pierzanie. 5. paguba in vieti sau in bunuri materiale; prapad, dezastru. 6. supliciu, chin, tortura, cazna. 7. ruinare, distrugere, nimicire. 8. (reg.; in sintagma) marha de pierzare = vita de pripas. 9. (in loc. adj.) de pierzare = a) (despre unitati de timp) care este risipit in zadar, irosit; b) care este de desconsiderat, de neluat in seama, de lepadat.

pierzator, pierzatoare, pierzatori, pierzatoare, adj., s.m. (inv. si pop.) 1. care nimiceste, distruge sau vatama; care aduce un prejudiciu moral; nimicitor, distrugator, vatamator; ucigas. 2. (s.m.) persoana care provoaca pagube, ruina, distrugere. 3. care provoaca dezordine, rascoala. 4. care duce la osanda si la pierderea vietii vesnice. 5. (s.m. art.) diavolul. 6. care cauzeaza un prejudiciu moral, care duce la pierzanie; degradant. 7. (s.m.) persoana care incalca principiile morale si religioase; om pacatos, defaimator, batjocoritor. 8. (persoana) care sufera o paguba, o pierdere materiala.

ODIHNA ~e f. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; pauza; ragaz; repaus; recreatie. ~ de vara. A pleca la ~. ◊ ~ activa activitate recreativa insotita de efort fizic (sport, turism, plimbari etc.). Casa de ~ institutie in care oamenii se odihnesc in timpul concediului. 2) Perioada de timp cat cineva se odihneste. ◊ ~ de veci (sau vesnica) incetare din viata; moarte. Locas de ~ mormant. 3) Stare fiziologica a omului care doarme; refacere a fortelor prin somn. ◊ A se da ~ei a merge la culcare; a dormi. A-si pierde ~a a) a nu putea dormi; b) a-si pierde linistea sufleteasca. 4) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; pace; astampar; tihna. ◊ A nu avea ~ a nu avea liniste; a fi sacait, sustras. 5) rar Platforma a scarii (la nivelul fiecarui etaj si intre ele). [G.-D. odihnei] /v. a (se) odihni

NEMURIRE f. 1) rel. viata fara de moarte; existenta vesnica. ◊ La ~ fara sfarsit. 2) fig. Amintire nemuritoare; slava vesnica. /Din nemuritor

ALCHIMIE s.f. Stiinta oculta aparuta in Egiptul antic si raspandita in evul mediu, care urmarea gasirea „elixirului vietii” pentru a obtine tineretea vesnica si a „pietrei filozofale” miraculoase cu care sa prefaca toate metalele in aur. [Gen. -iei. / cf. fr. alchimie, it. alchimia < lat. med. alchemia, ar. al-kimiya].

AVERROISM s. n. curent in filozofia medievala occidentala avand la baza invatatura lui Averroes, care afirma ca materia si miscarea sunt vesnice si nega nemurirea sufletului si viata de apoi. (< fr. averroisme)

PERPETUU, -UA adj. Neincetat, nesfarsit; vesnic, etern. ◊ (Ant.) Dictator perpetuu = dictator pe viata in vechea Roma. [Pron. -tu-u. / < lat. perpetuus].

AVERROISM s.n. Curent in filozofia medievala occidentala avand la baza invatatura lui Averroes, care sustinea ca materia si miscarea sunt vesnice si nu au fost create si nega nemurirea sufletului si viata de apoi. [Pron. -ro-ism. / < fr. averroisme, cf. Averroes – numele latinizat al filozofului arab Ibn-Rosd].

INFERN s. n. 1. Loc unde salasluiesc sufletele celor pacatosi, dupa moarte, supuse la chinuri vesnice; iad, gheena, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine si de confuzie; viata plina de chinuri, mizerabila; situatie chinuitoare, greu de suportat, tortura sufleteasca. [Pl. si: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

Danaides, cele cincizeci de fiice ale lui Danaus, regele Argosului (v. si Danaus). Cind Aegyptus, fratele lui Danaus, a sosit in Argos cu cei cincizeci de feciori ai lui, Danaus le-a fagaduit sa-i insoare cu fetele sale. Un oracol ii prezisese insa ca va muri de mina unuia dintre nepotii sai. Pentru a zadarnici prezicerea, Danaus le-a cerut fetelor lui sa-si ucida sotii in noaptea nuntii. Danaidele s-au tinut de cuvint. Singura Hypermnestra i-a crutat viata sotului sau, Lynceus. Mai tirziu el isi va ucide socrul, drept razbunare pentru moartea fratilor sai. In felul acesta oracolul se va implini. Pentru crimele savirsite, Danaidele au fost condamnate sa umple vesnic, in Hades, un butoi fara fund.