Dex.Ro Mobile
Rezultate din textul definițiilor
BIOSOCIOLOGIE s. f. Conceptie care explica viata sociala si politica in primul rand prin factori biologici, redusi la notiunea de rasa. [Pr.: -bi-o-so-ci-o-] – Din fr. biosociologie.

CATACLISM, cataclisme, s. n. Schimbare brusca in caracterul si in conditiile naturii si ale vietii pe pamant, sub influenta unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Rasturnare brusca, distrugatoare, in viata sociala. – Din fr. cataclysme, lat. cataclysmos.

ELITAR, -A, elitari, -e, adj. 1. Care apartine elitei (sociale), referitor la elita (sociala), de elita (sociala). 2. (Despre unele teorii, doctrine) Care atribuie elitei rolul conducator in viata sociala. – Din fr. elitaire.

ETIC, -A, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Stiinta care se ocupa cu studiul teoretic al valorilor si conditiei umane din perspectiva principiilor morale si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare; morala. 2. Adj. Privitor la etica (1), de etica, bazat pe etica, conform cu etica; moral. – Din fr. ethique, lat. ethicus.

DENAZIFICARE s. f. Actiune de desfiintare a nazismului (fascismului) si a urmarilor lui din viata sociala, politica si economica a Germaniei. – Cf. fr. denazification.

CATACLISM ~e n. 1) Schimbare brusca de mare intensitate, provocata de dezlantuirea unor fenomene naturale; dezastru; calamitate. 2) fig. Nenorocire mare in viata sociala; dezastru; catastrofa; calamitate; urgie; flagel; prapad. /<fr. cataclysme, lat. cataclysmus

CLERICALISM n. Curent politic care tinde sa instaureze hegemonia bisericii si clerului in viata sociala, politica si culturala a unei tari. /<fr. clericalisme

CRIZA ~e f. 1) Faza primejdioasa si hotaratoare in viata sociala, constand intr-o manifestare violenta a contradictiilor economice, politice si sociale. ◊ ~ de guvern perioada cand un guvern a demisionat iar altul inca nu este format. 2) Moment critic in evolutia unei boli, dupa care urmeaza schimbarea in bine sau in rau. 3) Agravarea brusca a unei boli cronice. 4) Lipsa acuta a ceva necesar vietii materiale sau spirituale. 5) fig. Tensiune, zbucium sufletesc. /<fr. crise, lat. crisis

ELITISM n. Conceptie care sustine rolul determinant al elitei in viata sociala. /<fr. elitisme, engl. elitism

EVENIMENT ~e n. 1) Intamplare importanta in viata sociala ori particulara; fapt remarcabil. ~ istoric. 2) Intamplare dramatica intr-o opera literara. /<fr. evenement

FOR ~uri n. 1) (in Roma antica) Piata publica unde era concentrata viata sociala, economica si culturala si unde se tineau procesele judiciare. 2) Organ de stat; autoritate. 3) Organ politic sau stiintific care se bucura de mare autoritate. /<lat. forum, fr. for

MIT ~uri n. 1) Povestire de origine populara, cu continut fabulos, care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si viata sociala. 2) Lucru sau realitate lipsita de un temei real. /<ngr. mithos, fr. mythe

PICTOR ~i m. 1) Artist plastic care profeseaza pictura. 2) Persoana care picteaza. 3) Scriitor care descrie cu mare expresivitate diferite personaje, scene din viata sociala sau din natura. /<lat. pictor

PICTORITA ~e f. 1) Artista plastica care profeseaza pictura. 2) Femeie care picteaza. 3) Scriitoare care descrie cu mare expresivitate diferite personaje, scene din viata sociala sau din natura. [G.-D. pictoritei] /pictor + suf. ~ita

CIVILIZATIE s.f. Nivel de dezvoltare la care se gaseste viata sociala, materiala si spirituala a unei formatii sociale sau a unui grup social; stare a vietii sociale, economice si culturale a unui popor, a unei epoci etc. ♦ Grad dezvoltat de cultura materiala a unui popor, a unei societati etc. [Gen. -iei, var. civilizatiune s.f. / cf. fr. civilisation].

EVOLUTIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) Proces cu caracter istoric constand mai ales intr-o forma a dezvoltarii, care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, in viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. 3. Desfasurare, curs. 4. Miscare larga (mai ales circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, de un avion etc. [Var. evolutiune s.f. / cf. fr. evolution, it. evoluzione, lat. evolutio].

MORALISM s.n. 1. Recunoasterea unei legi etice obligatorii atat in activitatea proprie, cat si in viata sociala. 2. Parerea ca morala este unicul scop al vietii. [< fr. moralisme].

PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].

ANTROPOLOGIC, -A adj. Al antropologiei, referitor la antropologie. ◊ Scoala antropologica = a) scoala intemeiata de Lombroso, care concepea infractiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip innascut de „om criminal”; b) scoala sociologica care sustine in mod eronat ca viata sociala a popoarelor este determinata cauzal de caracteristicile anatomofiziologice ale rasei. [Cf. fr. anthropologique].

BIOSOCIOLOGIE s.f. 1. Conceptie antistiintifica referitoare la societate, care explica viata sociala si politica in primul rand prin factori biologici, redusi la notiunea de rasa; teorie, preconizata de sociologii fascisti, care pretinde ca factorul determinant al dezvoltarii sociale este factorul biologic, redus la notiunea de rasa. 2. Disciplina care se ocupa cu studiul biocenozelor. [< fr. biosociologie].

IZOLA vb. I. 1. tr. A da, a pune deoparte, a separa de ceea ce inconjura. ♦ A impiedica trecerea unei forme de energie in alta sau a unor substante dintr-un mediu (sau dintr-un corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. 2. tr., refl. A (se) indeparta de viata sociala. [< fr. isoler, it. isolare].

MATRIARHAT s.n. Forma de viata sociala in dezvoltarea comunei primitive, caracterizata prin filiatie materna si in care femeia avea un rol predominant in viata economica si sociala. [Pron. -tri-ar-, pl. -te. / < germ. Matriarchat, fr. matriarcat, cf. lat. mater – mama, gr. arche – conducere].

PATRIARHAT s.n. Forma de viata sociala caracteristica societatii gentilice, in care gradele de rudenie sunt socotite in linie paterna, iar barbatul domina in mod nelimitat asupra femeii si copiilor. [Cf. germ. Patriarchat, fr. patriarcat < lat. pater – tata, gr. arche – conducere].

SINCRETISM s.n. 1. Stare de nediferentiere a elementelor unui fenomen, specifica fazelor primitive de dezvoltare. 2. Contopire a unor elemente de gandire, de viata sociala, artistica etc. intr-un complex in care inca nu-si pot semnala specificul. ♦ (Fil.) Amestec de teorii diferite si contradictorii. [< fr. syncretisme, cf. gr. synkretizein – a reuni].

SITUATIE s.f. 1. Stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la inaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ♦ Stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. Asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].

ANTROPOLOGIC, -A adj. referitor la antropologie. ♦ scoala ~a = a) scoala intemeiata de Lombroso, care concepea infractiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip innascut de „om criminal”; b) orientare sociologica care sustine in mod eronat ca viata sociala a popoarelor este determinata de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei. (< fr. anthropologique)

BIOSOCIOLOGIE s. f. conceptie care explica viata sociala si politica prin factorii biologiei, redusi la notiunea de rasa. (< fr. biosociologie)

CATACLISM s. n. 1. schimbare violenta, brusca in natura sub influenta unor fenomene interne si de scurta durata (cutremure, eruptii vulcanice etc.). 2. (fig.) rasturnare brusca, distrugatoare, in viata sociala; calamitate, dezastru. (< fr. cataclysme, gr. kataklysmos)

DARWINISM s. n. conceptie evolutionista potrivit careia speciile animale si vegetale se transforma treptat unele in altele ca urmare a interactiunii dintre variabilitate, ereditate, suprapopulatie, lupta pentru existenta si selectia naturala. ♦ ~ social = conceptie sociologica din a doua jumatate a sec. XIX care extinde legile biologice ale luptei pentru existenta si ale selectiei naturale la viata sociala. (< fr. darwinisme)

ELITAR, -A adj. 1. care apartine elitei; elitist. 2. (despre teorii, doctrine) care atribuie elitei rolul conducator in viata sociala. (< fr. elitaire)

EVOLUTIE s. f. 1. forma de dezvoltare care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, in viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. ♦ teoria ~ i emergente = teorie idealista si metafizica cu privire la procesul dezvoltarii, potrivit careia aparitia noilor calitati este absolut spontana si imprevizibila. 2. dezvoltare in timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei fiinte etc. 3. desfasurare, curs. 4. miscare larga (circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, un avion etc. (< fr. evolution, lat. evolutio)

FRATRIARHAT s. n. forma de viata sociala in dezvoltarea comunei primitive in care legatura esentiala intre membrii societatii era determinata de gradul de fraternitate naturala sau prin adoptiune si alianta. (< fratri- + /patri/arhat)

IZOLA vb. I. tr. 1. a desparti, a separa. 2. a impiedica trecerea unei forme de energie in alta, sau a unor substante dintr-un mediu (sau corp) in altul cu ajutorul unei materii izolante. II. refl. (despre oameni) a se indeparta de viata sociala. (< fr. /s'/isoler)

MATRIARHAT s. n. forma de viata sociala in dezvoltarea comunei primitive in care filiatia se stabileste matriliniar. (< germ. Matriarchat, fr. matriarcat)

MORALISM s. n. 1. recunoastere a unei legi etice obligatorii atat in activitatea proprie cat si in viata sociala. 2. parerea ca morala este unicul scop al vietii. (< fr. moralisme)

PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)

SITUATIE s. f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de imprejurari in care se afla la un moment dat o persoana, o localitate, o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ a fi la inaltimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate. ◊ loc, stare pe care o are cineva in viata sociala. ◊ stare a unei persoane in raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale: avere. ♦ ~ limita = situatie exceptionala, extrema, care impune hotarari radicale. 2. dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)

BOURDIEU [burdio], Pierre (1930-2002), sociolog francez. A studiat procesul transmiterii bunurilor culturale si modul in care integrarea acestora in „habitusuri” (limbaj, de ex.) asigura individului un statul determinat in viata sociala („Sensul practic”, „Schita unei teorii despre practica”).

BUCK [bac], Pearl (1892-1973), scriitoare americana. Romanele sale evoca aspecte patetice din viata sociala a Chinei din primele decenii ale sec. 20 („Vint de rasarit, vint de apus”, „Ogarul”, „Casa de lut”). Premiul Nobel (1938).

BUNEA, Augustin (1857-1909, n sat Vad, jud. Brasov), prelat si istoric roman. Acad. (1909). Unul dintre aparatorii fruntasilor politici romani implicati in procesul „Memorandumului”. Contributii privind istoria romanilor in evul mediu, cu deosebire viata sociala, politica si culturala din sec. 18 („Din istoria romanilor”, „Episcopul Ioan Inocentiu Klein (1728-1751)”, „Incercare de istoria romanilor pina la 1382”).

CARTA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunosteau, in ev. med., anumite privilegii si libertati unor clase sau paturi sociale (ex., in Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzind revendicari ale unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale (ex. Carta Organizatiei Natiunilor Unite). 4. Document prin care doua sau mai multe state se obliga sa respecte si sa aplice anumite principii in relatiile dintre ele si cu alte state. 5. P. ext. Document de o insemnatate deosebita pentru viata sociala si politica a unei tari (ex. „Carta 77”, in Ceho-Slovacia).

CATACLISM, cataclisme, s. n. Schimbare brusca, in caracterul si conditiile naturii si ale vietii pe pamant, sub influenta unor procese atmosferice, tectonice sau vulcanice nimicitoare. ♦ Fig. Rasturnare brusca, distrugatoare, in viata sociala. – Fr. cataclysme (lat. lit. cataclysmos).

NON SCHOLAE, SED VITAE DISCIMUS (lat.) nu invatam pentru scoala, ci pentru viata – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 106. Instruirea nu este un scop in sine. Ea are in vedere pregatirea omului pentru viata sociala.

BIBLIOLOGIE s. f. Studiul cartii ca fenomen al vietii sociale, care cuprinde istoria, productia si raspandirea cartii. [Pr.: -bli-o-] – Din fr. bibliologie.

TAOISM s. n. Curent in filozofia chineza veche bazat pe actiunea de tao „drum, cale”, inteleasa ca ordine universala, proprie fenomenelor naturii, vietii sociale si gandirii omenesti; religie chineza care a existat pana in sec. XVII si care a avut la baza aceasta conceptie. [Pr.: ta-o-ism.Var.: daoism s. n.] – Din fr. taoisme.

CONSTIENT, -A, constienti, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care isi da seama de realitatea inconjuratoare, care are constiinta. 2. Care isi da seama de posibilitatile sale, de rolul care-i revine in societate; ♦ Care realizeaza scopuri dinainte stabilite; care actioneaza pe baza cunoasterii legilor obiective ale vietii sociale si isi da seama de consecintele sociale ale actiunilor sale. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. conscient (dupa sti).

FOR, (2) foruri, s. n. 1. Piata publica in Roma antica, unde era concentrata viata social-politica, religioasa si economica a orasului si unde se judecau procesele. 2. Autoritate, instanta, organ de stat. 3. (In sintagma) For interior = constiinta. – Din lat. forum, (3) fr. for.

ASOCIAL, -A, asociali, -e, adj. (Despre oameni) Care nu este adaptat vietii sociale; refractar la integrarea sociala. [Pr.: -ci-al] – Din fr. associer, lat. associare.

SEMIOTICA s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul general al semnelor intrebuintate in cadrul vietii sociale.

PROGRESA, progresez, vb. I. Intranz. 1. Trecere la etape, stari, niveluri calitativ superioare, manifestata in diferite domenii ale vietii sociale (economic, cultural, moral etc.); a face progrese, a inainta, a propasi; a avansa; a se dezvolta. 2. (Despre boli) A evolua; a se agrava; a se intensifica. – Din fr. progresser.

MILITARISM s. n. Politica de subordonare a activitatii de stat, si prin aceasta a intregii vieti sociale, intereselor de marire a potentialului militar si de pregatire pentru razboi, precum si de mentinere cu ajutorul fortei a relatiilor de dominatie atat pe plan intern, cat si pe plan international. – Din fr. militarisme.

SEMIOLOGIE s. f. 1. Parte a medicinii care se ocupa cu descrierea simptomelor si a semnelor diferitelor boli, precum si a metodelor de a le pune in evidenta si de a le diagnostica; simptomatologie. 2. Stiinta care studiaza semnele intrebuintate in cadrul vietii sociale; semiotica. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. semiologie.

CENTRALISM n. Sistem de organizare si de conducere centralizata a vietii social-politice conform caruia organele locale se afla in subordinea celor centrale. /<fr. centralisme

CONSERVATISM n. Atasament fata de formele vechi ale vietii sociale, politice, economice si culturale, manifestat in tendinta de a le mentine si de a se opune fata de tot ce e nou. /<fr. conservatisme

INVATAMANT ~inte n. 1) la sing. Activitate social organizata de instruire si de educare a tinerei generatii. 2) la sing. Totalitate a institutiilor de instruire dintr-o tara. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatatura; lectie. ~intele istoriei. 4) fam. Indrumare data cuiva sau primita de cineva. /a invata + suf.~amant

INVATATURA ~i f. 1) Totalitate a tezelor teoretice si a indrumarilor practice intr-un domeniu de activitate; doctrina. 2) Ansamblu de cunostinte acumulate de cineva; studii. 3) Proces de acumulare a cunostintelor intr-o institutie de invatamant. A se afla la ~. Drept la ~. 4) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatamant; lectie. ◊ A-i fi cuiva de (sau spre) ~ a-i servi drept povata pentru a se feri de greseli. [G.-D. invataturii] /a invata + suf. ~atura

A MILITA ~ez intranz. 1) A participa in mod activ la viata social-politica. 2) A desfasura o lupta intensa pentru biruinta unei idei sau a unei cauze. 3) A constitui o dovada, un argument pentru ceva; a pleda. Aceste dovezi militeaza in favoarea noastra. /<fr. militer

ORGAN1 ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care indeplineste anumite functii. 2) Piesa sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicatie periodica (ziar, revista). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Institutie cu functii speciale intr-un domeniu anumit al vietii sociale. /<ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe

PUBLICISTICA f. 1) Literatura care trateaza probleme actuale ale vietii social-politice si culturale, reprezentata prin publicatii periodice (ziare si reviste). 2) Totalitate a publicatiilor periodice. 3) Ocupatie a publicistului; gazetarie; ziaristica; jurnalistica. /<germ. publizistisch

REFORMA ~e f. 1) Transformare (radicala sau partiala) operata in vederea amelio-rarii unei stari de lucruri din viata social-politica sau economica. 2) (in Europa din sec. XV- XVI) Miscare social-politica si religioasa indreptata impotriva feudalismului si a catoli-cismului, in urma careia a aparut al treilea curent in crestinism – protestantismul. /<fr. reforme, germ. Reform

STAT2 ~e n. 1) Institutie politico-administrativa a societatii in frunte cu un guvern si cu organele acestuia, cu ajutorul carora se asigura functionarea vietii sociale pe un anumit teritoriu; tara. ◊ De ~ a) care reprezinta interesele statului; b) care este condus de stat; c) care apartine statului. 2) (in unele tari) Unitate administrativ-teritoriala autonoma. 3) : ~-major a) organ de conducere a fortelor armate (pe langa mari unitati militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. etat, it. stato, germ. Status

DOCUMENTOLOGIE s.f. Stiinta documentelor ca fenomene ale vietii sociale. [Gen. -iei. / cf. it. documentologia].

ESCAPISM s.n. (Liv.) Tendinta de a cultiva evadarea din realitatea vietii sociale, de a cauta refugiu in atemporabilitate. [< engl. escapisme, germ. Eskapismus, cf. engl. escape – a evada].

EVAZIONISM s.n. Tendinta reactionara in arta, de a cultiva evadarea din realitatea vietii sociale. [Pron. -zi-o-. / cf. fr. evasionnisme].

INTEGRALISM s.n. 1. Curent de avangarda in literatura dintre cele doua razboaie mondiale care proclama eliberarea de sub autoritatea oricaror dogme estetice, logice, etice sau sociale. 2. Aspiratie catre actualizarea completa a propriei ideologii in viata social-politica. [Cf. it. integralismo si „Integral” – titlul unei reviste din Bucuresti].

MEDIU s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

MICROSOCIOLOGIE s.f. 1. Curent pozitivist in sociologia contemporana care considera in spirit idealist-subiectiv ca factorul fundamental al vietii sociale il constituie relatiile afective din cadrul unor microgrupuri sau dintre membrii unor grupuri diferite. 2. Studiul microgrupurilor. [< fr. microsociologie].

PSIHOLOGIE s.f. 1. Stiinta care are ca obiect studierea activitatii psihice a omului, a starii si a insusirilor sale psihice. 2. Structura psihica a unui individ, a unei colectivitati. ◊ Psihologie sociala = latura a vietii sociale a societatii care, impreuna cu ideologia si cu stiintele naturii, alcatuieste constiinta sociala; psihologia artei = disciplina care isi propune examinarea structurilor psihologice definitorii pentru crearea si receptarea valorilor artistice. [Gen. -iei. / < fr. psychologie, cf. gr. psyche – suflet, logos – studiu].

Asocial, -A adj. Neadaptat vietii sociale. [Cf. fr. asocial].

BILDUNGSROMAN s.n. (Lit.) Roman care prezinta procesul de formare a unei personalitati sub actiunea educatiei si a experientei dobandite prin participarea la framantarile vietii sociale. [< germ. Bildungsroman].

BIOLOGISM s.n. Pozitie teoretica care reduce procesul social la factorii biologici; transpunerea mecanica a unor legi biologice la viata societatii, teorie care substituie legilor vietii sociale legi biologice. [Pron. bi-o-. / cf. fr. biologisme, germ. Biologismus].

CLERICALISM s.n. Curent politic reactionar care tinde la extinderea influentei si dominatiei bisericii asupra vietii sociale, politice si culturale a unei tari. [Cf. fr. clericalisme].

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

ELITA s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ De elita = ales, deosebit. 2. Parte a unei societati care are o pozitie superioara in ansamblul grupului social respectiv; ◊ teoria elitelor = teorie adoptata de unele curente sociologice care sustine ca in orice societate sarcina conducerii vietii sociale ii revine unui grup restrans de oameni, superior dotati, elitei. [< fr. elite, cf. lat. eligere – a alege].

ESTETISM s.n. (Lit.) Conceptie care consta in pretuirea exclusiva a formei artistice, considerata independent de continut, opusa realitatii si vietii sociale. [Cf. fr. esthetisme].

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

ACTIONALISM s. n. analiza ce se bazeaza, in explicarea dinamicii vietii sociale sau a naturii umane, pe conceptul de actiune. (< fr. actionnalisme)

Asocial, -A adj. neadaptabil vietii sociale, careia i se opune violent. (< fr. asocial)

CLERICALISM s. n. curent politic care considera legitima extinderea influentei si dominatiei bisericii asupra vietii sociale, politice si culturale. (< fr. clericalisme)

ECOLOGIE s. f. stiinta care studiaza interrelatiile dintre organismele vii si mediul lor de viata. ♦ ~ sociala = disciplina sociologica avand ca obiect studiul relatiilor omului cu mediul sau, natural si social. (< fr. ecologie)

ESTETISM s. n. conceptie care consta in pretuirea exclusiva a valorii estetice, considerata independent de continut, opusa realitatii si vietii sociale. (< fr. esthetisme)

EVAZIONISM s. n. 1. evaziune de la anumite obligatii. 2. tendinta in arta de a cultiva evadarea din realitatea vietii sociale. (< fr. evasionnisme)

EXISTENTA s. f. 1. faptul de a exista. ◊ viata. 2. categorie filozofica fundamentala, natura, materia, realitatea obiectiva. ♦ ~ sociala = categorie fundamentala a materialismului istoric desemnand latura materiala si cea spirituala a vietii sociale; mijloacele de trai. (< fr. existence, lat. existentia)

INTEGRALISM s. n. 1. curent de avangarda in literatura dintre cele doua razboaie mondiale care proclama o arta a imediatului si a autenticitatii totale. 2. aspiratie catre actualizarea completa a propriei ideologii in viata social-politica. (< it. integralismo)

LIBERTATE s. f. 1. (fil.) intelegerea necesitatii, cunoasterea legilor obiective si stapanirea constienta a fortelor naturii si a vietii sociale, intemeiata pe aceasta cunoastere. 2. situatie a unei persoane libere. 3. (pl.) drepturi cetatenesti. 4. posibilitatea de a actiona dupa propria vointa sau dorinta, de a face sau de a nu face o actiune. (< fr. liberte, lat. libertas)

MICROSOCIOLOGIE s. f. 1. studiu sociologic al microgrupurilor. 2. curent pozitivist in sociologia contemporana, care considera, in spirit idealist-subiectiv, ca factorul fundamental al vietii sociale il constituie relatiile afective din cadrul unor microgrupuri. (< fr. microsociologie)

RADICALISM s. n. 1. miscare cu caracter liberal-democrat, in sec. XVIII si XIX in Anglia impotriva ideilor si institutiilor politice si economice. 2. conceptie si atitudine politica urmarind masuri categorice, radicale in solutionarea problemelor vietii sociale; practicarea unor astfel de masuri. (< fr. radicalisme, germ. Radikalismus)

AUTOMISCARE, automiscari, s. f. Stare de schimbare si de miscare neintrerupta a naturii si a societatii, cauzata de contradictiile interne, proprii tuturor obiectelor si fenomenelor naturii si vietii sociale. – Din auto1- + miscare.

BIBLIOLOGIE s. f. Studiul cartii ca fenomen al vietii sociale, care cuprinde istoria, productia si raspandirea cartii. [Pr.: -bli-o-] – Fr. bibliologie (<gr.).

CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) Raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) Raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.

OPTIMUS LEGUM INTERPRES CONSUETUDO (lat.) uzul este cel mai bun interpret al legilorviata sociala perfectioneaza legile, impunandu-le anumite modificari.

HONDA, Toshiaki (1744-1821), matematician, astronom si economist japonez. A sustinut introducerea unor elemente ale civilizatiei occidentale (dezvoltarea cailor si mijloacelor de transport), in viata social-economica japoneza, care, in viziunea sa, aveau rolul de a impulsiona dezvoltarea Japoniei.

DABROWSKA [dobrofsca], Maria (1889—1965), scriitoare poloneza. A continuat traditia romanului realist polonez (ciclul „Nopti si zile“), realizand o ampla cronica a vietii sociale prin intermediul istoriei unei familii. Eseuri sociologice si povestiri („Cei fara pamant“) consacrate mediului taranesc.

HAMADHᾹNῙ (al-Hamadani) (pe numele adevarat Bazi’az-Zamān Abu al-Fadl Ahmad ibn al-Husayn al Hamadhānῑ) (c. 969-c. 1008), poet si prozator arab de origine persana. Initiator al genului literar numit macama. Opera lui, adevarata fresca, cu accente picaresti, a vietii sociale cotidiene din Orientul musulman, s-a impus prin originalitate si rafinament.

PERSONAJ, personaje, s. n. 1. Persoana (1) care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personalitate (3). 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figureaza intr-o opera literara; erou intr-o literatura, muzicala, cinematografica sau plastica. ♦ P. a**l. Persoana care are un rol in anumite intamplari. [Var.: (astazi rar) personagiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

CLERICALISM s. n. Curent politic care considera legitima dominatia bisericii si a clerului asupra vietii politice, sociale si culturale a unei tari. – Din fr. clericalisme.

CONFERINTA, conferinte, s. f. 1. Expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei, politicii etc., cu intentia de a informa, de a instrui, de a omagia etc. 2. Reuniune a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii politice, stiintifice etc., cu scopul de a dezbate si de a hotari asupra unor probleme curente si de perspectiva ale activitatii lor. 3. For superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale activitatii organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. Consfatuire, convorbire. ◊ Conferinta de presa = intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice, sociale, culturale etc. face o expunere sau declaratii si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [Var.: (inv.) conferenta s. f.] – Din fr. conference, lat. conferentia.

CONFERINTA ~e f. 1) Expunere in public a opiniilor asupra unei teme (stiintifice, politice etc.). 2) Reuniune a reprezentantilor unor state (organizatii politice, obstesti etc.) cu scopul de a face un schimb de pareri asupra unor probleme importante. ~ de pace. ~ internationala.~ de presa intalnire in cadrul careia o personalitate a vietii politice (sociale, culturale etc.) face o expunere si raspunde la intrebarile reprezentantilor presei. [G.-D. conferintei] /<fr. conference, lat. conferentia

MUNICIPIU ~i n. Oras mare care se impune prin importanta deosebita in viata economica, sociala, politica si cuturala a statului, avand o administratie proprie. /<lat. municipium

REVOLUTIE1 ~i f. 1) Etapa a dezvoltarii in care se produc transformari sociale profunde in toate domeniile vietii. 2) filoz. Actiune organizata si condusa de o clasa progresista (care antreneaza la lupta masele populare), avand adesea ca rezultat o schimbare radicala a vietii economice, sociale si politice. 3) Schimbare radicala intr-un domeniu de activitate (in stiinta, tehnica, arta etc.). [G.-D. revolutiei; Sil. -ti-e] /<fr. revolution, lat. revolutio, ~onis, germ. Revolution

CONFERINTA s. f. 1. expunere facuta in public asupra unei teme din domeniul stiintei, artei etc. 2. reuniune a reprezentantilor unor state, organizatii etc. pentru a discuta si a lua hotarari in anumite chestiuni. ♦ ~ la nivel inalt = intrunire a unor sefi de state sau de guverne. 3. for superior al unei organizatii de partid, care se intruneste pentru a dezbate probleme ale organizatiei, a alege organele sale de conducere etc. 4. consfatuire, convorbire. ♦ ~ de presa = intalnire intre o personalitate a vietii politice, sociale sau culturale si reprezentanti ai presei. (< fr. conference, lat. conferentia)

NEOREALISM s. n. 1. curent in filozofia contemporana care identifica constiinta cu existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. doctrina literara sau artistica inspirata din realism. ◊ miscare artistica in cinematografia italiana contemporana, care se manifesta printr-o tendinta de apropiere de problemele sociale, de viata cotidiana a oamenilor obisnuiti. (< fr. neorealisme, it. neorealismo)

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

STATUT s. n. 1. document, lege de baza cuprinzand dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si indatoririlor prevazute si garantate de constitutie, in virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)

BREJNEV, Leonid Ilici (1906-1982), om politic sovietic. Prim-secretar (1964-1966) si secretar general (1966-1982) al C.C. al P.C.U.S. Presedinte (1960-1964 si 1977-1982) al Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. (sef al statului). A organizat inabusirea „Primaverii de la Praga” (1968) si a elaborat doctrina „suveranitatii limitate”. Pe plan intern a promovat o linie politica rigida, fapt ce a dus la o perioada de stagnare accentuata in societatea sovietica in domeniile vietii economice, sociale si spirituale.

TALIBAN, talibani, s. m. (Si adjectival) membru al unei grupari fundamentaliste din Afganistan, care promoveaza principiile fundamentalismului islamic in viata politica, sociala etc. – Din fr., engl. Taliban

ETATISM s. n. Teorie conform careia rolul statului este primordial in organizarea si administrarea vietii economice si sociale. – Din fr. etatisme.

ETATISM n. Doctrina politica care preconizeaza extinderea rolului statului asupra intregii vieti economice si sociale. /<fr. etatisme

MATRIARHAT n. Perioada istorica in dezvoltarea oranduirii comunei primitive, in care apartenenta etnica se stabilea pe linia materna si in care femeii ii revenea rolul principal in viata economica si sociala. [Sil. -tri-ar-] /<fr. matriarcat, germ. Matriarchat

ETATISM s. n. teorie care cere statului sa realizeze reformele recunoscute ca necesare. ◊ doctrina politica potrivita careia statul trebuie sa intervina direct in viata economica si sociala. (< fr. etatisme)

ARISTOFAN (c. 446-c. 386 i. Hr.), poet dramatic grec. Cel mai de seama autor comic al antichitatii. Comediile sale (11 pastrate), remarcabile prin virulenta satirica si bogata inventivitate verbala, constituie o izbutita fresca a vietii politice si sociale a timpului („Norii”, „Pacea”, „Lysistrata”, „Pasarile”, „Broastele”, „Adunarea femeilor”).

BIOGRAFIE (‹ fr. {i}) s. f. 1. Scriere care expune (comenteaza si analizeaza) in scopuri documentare, istorice, portretistice, viata unor persoane. ♦ B. romantata = povestirea literara sau literaturizata a vietii unei persoane celebre. ♦ B. sociala = metoda de (auto)inregistrare a experientei de viata a indivizilor utilizata in sutdierea unor fenomene psiho-sociale, precum adaptarea si integrarea social-culturala, in vederea prezentarii cit mai veridice a vietii acestora in conditiile social-economice concrete. 2. viata unei persoane; totalitatea evenimentelor existentei sale.

SATIRA (‹ fr., lat.) 1. Categorie estetica apartinand sferei comicului, care ridiculizeaza violent obiectivul vizat, subliniindu-i c*********l laturile negative. S. poate folosi, in functie de fenomenul satirizat, deopotriva tonalitatii comice sau grave si procedee diverse, de la ironie pana la invectiva. 2. Specie a poeziei lirice cultivata inca din Antic., care ridiculizeaza cu intentii moralizatoare aspecte negative ale vietii individuale sau sociale. Au scris s. Horatiu, Martial, Boileau, Hugo, Byron, iar in literatura romana Gr. Alexandrescu, M. Eminescu, Al. Macedonski s.a. ♦ Orice scriere cu caracter de critica batjocoritoare, vehementa.

SANDEL, Cora (1880-1941), scriitoare norvegiana. Romane de fina analiza psihologica a sufletului feminin (trilogia „Alberte”, „Patiseria lui Krane”). Nuvele de satira sociala („Sofaua albastra”, „viata noastra dificila”).

BOEM2, -A, boemi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Artist care duce o viata dezordonata, neconforma convenientelor sociale. 2. Adj. Care corespunde firii sau felului de viata caracteristic boemilor2 (1). 3. S. f. Mediu in care traiesc boemii2 (1); viata dusa de boemi2 (plina de privatiuni, dezordonata). – Din fr. boheme.

BIOLOGISM n. Teorie care transpune in mod mecanic legile biologice in viata societatii, reducand procesul social la factorii biologici. [Sil. bi-o-] /<fr. biologisme

BURLACIE f. 1) viata de burlac. 2) Stare sociala de burlac. 3) Perioada de timp cat un barbat este burlac; holteie. [Art. burlacia; G.-D. burlaciei; Sil. -ci-e] /burlac + suf. ~ie

ORDINE f. 1) Stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim.~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

PARAZITISM n. 1) Mod de viata al unui organism parazit. 2) Stare a unei persoane sau a unui grup social care duce o viata de parazit. /<fr. parasitisme

REGIM s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].

DEMOCRATIZARE s. f. actiunea de a democratiza; proces menit sa permita o participare larga a cetatenilor la conducerea vietii politice, economice si sociale a tarii. ♦ (ec.) a capitalului = teorie potrivit careia dezvoltarea societatilor pe actiuni si plasarea actiunilor in randurile muncitorilor ar schimba natura capitalului, fiecare posesor al unei actiuni devenind coproprietar al unei intreprinderi si putand participa la conducerea ei. (< democratiza)

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

REGIM s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)

BOEM2, -A, boemi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana, mai ales literat sau artist, care duce o viata neregulata, dispretuind convenientele sociale. 2. Adj. Care corespunde firii sau felului de viata caracteristic boemilor2 (1).Fr. boheme.

CINIC, -A, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care da pe fata, cu sange rece, fapte sau ganduri condamnabile, care calca, fara sfiala, regulile moralei, de convietuire sociala si de buna-cuviinta; (despre manifestari ale oamenilor) care tradeaza, exprima asemenea atitudini. 2. (In sintagmele) Filozofie cinica = doctrina filozofica din Grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reintoarcerea la natura. Filozof cinic (si substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.

TRAI s. n. 1. viata, existenta. ◊ Mod de trai = ansamblul conditiilor materiale si spirituale specifice vietii unei persoane, unui grup social, unei societati. ◊ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trai din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea indura ceva. 2. viata buna, fericita si imbelsugata; desfatare, petrecere. 3. Convietuire. – Din trai (derivat regresiv).

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. ♦ Situatie (in spatiu). Asezarea geografica a unei tari. 2. Loc unde s-a asezat sau s-a stabilit cineva; locuinta, casa. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. ♦ (Rar) Constructie. 3. Oranduire (sociala).

COCEA 1. N.D.C. (1880-1949, n. Birlad), scriitor si publicist roman. Editor de ziare si reviste, pamfletar. Romane sociale satirice („Vinul de lunga viata”, „Fecior de sluga”, „Nea Nae”). 2. Tanti C. (1909-1990, n. Bucuresti), actrita romana. Fiica lui C. (1). Interpretari memorabile in: „Trei nurori” de Cehov, „Nunta insingerata” de F.G. Lorca, „Razvan si Vidra” de B.P. Hasdeu s.a. 3. Dina C. (1912-2008, n. Bucuresti), actrita romana de teatru. Fiica lui C. (1). Roluri remarcabile prin inteligenta constructiei („Maria Stuart” de Fr. Schiller, „Anna Christie” de O’Neill, „Doamna lui Ieremia” de N. Iorga).

ASEZARE, asezari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. Loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) Mod de organizare (sociala). – V. aseza.

CHAPLIN [tʃæplin], Sir Charles Spencer (1889-1977, n. Londra), actor, regizor si producator de film englez. Indelungata activitate in cinematografie (debut 1914). Creator al celebrului Charlot, personaj comic si in acelasi timp tragic, simbol al omului simplu in lupta cu viata. Comedii cu substrat de polemica sociala („Piciul”, „Goana dupa aur”, „Luminile orasului”, „Dictatorul”, „Timpuri Noi”, „Luminile rampei”, „Un rege la New York”).

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

PATRIE, patrii, s. f. 1. Mediu politic, social si cultural in care isi desfasoara viata si lupta fiecare popor; teritoriu locuit de un popor; tara in care s-a nascut cineva si al carei cetatean este. ◊ Patrie-mama (sau -muma) = tara din care s-a desprins o alta tara, o provincie etc., care este legata de prima prin unitate nationala, de limba, cultura, etc. ♦ Orasul, satul, regiunea in care s-a nascut cineva; pamant natal, loc de bastina. ♦ Tara in care cineva se stabileste definitiv, fara sa-i apartina ca origine, dar fiind recunoscut ca cetatean al ei. ♦ Loc de origine a unei idei, a unui curent etc. 2. Loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. – Din lat. patria, fr. patrie.

RENASTERE s.f. 1. Trezire la o viata noua, refacere; reinflorire, reviriment, avant. 2. Miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI in Europa occidentala, care s-a caracterizat prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si a artelor si prin reinvierea interesului pentru cultura antica. [< renaste, dupa fr. Renaissance, it. Rinascimento].

RENASTERE s. f. 1. trezire la o viata noua, refacere; reinflorire, reviriment, avant. 2. miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI in Europa occidentala, in lupta burgheziei contra feudalismului, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si a artelor si prin reinvierea interesului pentru cultura antica. (< renaste, /II/ dupa fr. Renaissance)

ANDREEV, Leonid Nikolaievici (1871-1919), scriitor rus. Exponent al realismului psihologic si al simbolismului, precum si al expresionismului. Nuvele („Risul rosu”, „Poveste calor sapte spinzurati”) si piese de teatru („Anatema”, „viata omului”) axate pe o problematica filozofica, sociala si dominate de o atmosfera tragica.

RAMOS, Graciliano (1892-1953), prozator brazilian. Romane sociale si de analiza psihologica („Caetes”, „Nelinisti”, „Vieti uscate”). Memorialistica.

COMUNA ~e f. 1) Colectiv de persoane care s-au unit pentru a munci si a duce o viata in comun. ~ de munca.~ primitiva prima formatie social-economica omeneasca. 2): ~a din Paris guvern revolutionar, creat de muncitorii parizieni in 1871. 3) Diviziune administrativ-teritoriala rurala compusa din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. 4) (in evul mediu in Europa Occidentala) Oras care a obtinut independenta fata de stapanul unui domeniu feudal. [G.-D. comunei] /<fr. commune

NOTABILITATE ~ati f. 1) Caracter notabil. 2) mai ales la pl. livr. Persoana care are un rol important in viata publica (detinand un rang inalt in ierarhia sociala). ~ati locale. /<fr. notabilite

AGARBICEANU, 1. Ion. I. (1882-1963, n. Cenade, jud. Alba), prozator roman. Preot unit. Acad. (1955). Povestiri, nuvele („Doua iubiri”, „Fefeleaga”, „Popa Man”, „Trasurica verde”) si romane („Arhanghelii”, „Faraonii”, „Legea trupului”, „Strigoiul”, „Sectarii”) remarcabile prin autenticitatea surprinderii vietii taranesti traditionale si prin acuitatea revelarii problemelor sociale, in care configureaza tipuri si conflicte caracteristice mediului ardelean. Memorialistica („Amintiri”, „Licean... odinioara”). 2. Ion I. A. (1907-1971, n. Bucium, jud. Alba), fizician roman. Fiul lui A. (1). M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Contributii in spectroscopie, polarizarea luminii, fluorescenta, optica fizica. Conducatorul cercetarilor care au dus la realizarea primului laser romanesc (1962).

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

EDUCATIE s. f. 1. activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice; totalitatea acestei actiuni. 2. buna crestere, buna cuviinta. (< fr. education, lat. educatio)

NUVELA, nuvele, s. f. 1. Specie literara a genului epic, mai ampla si mai complexa decat schita, mai scurta si mai simpla decat romanul, care infatiseaza un episod semnificativ din viata unuia sau mai multor personaje (prezentate in mediul lor social). 2. (Inv.) Noutate (3). [Var.: (rar) novela s. f.] – Din fr. nouvelle, it. novella.

COMUNITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credinte, obiceiuri, norme de viata comune; colectivitate, societate. ◊ totalitatea organismelor vegetale care ocupa o anumita zona geografica, avand relatii reciproce. (<lat. communitas, dupa fr. communaute, it. comunita)

RENASTERE, renasteri, s. f. Faptul de a renaste; trezire la o viata noua; refacere; avant, reinflorire, reviriment. ♦ (Si ca n. pr.) Miscare social-politica si culturala, din sec. XIV pana in sec. XVI, in Europa occidentala, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin inflorirea stiintelor si artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antica; epoca din istoria Europei in care s-a manifestat aceasta miscare. – Din renaste.

INTELECTUALITATE s. f. 1. categorie sociala ale carei activitati si preocupari se desfasoara indeosebi in sfera vietii spirituale. 2. totalitatea intelectualilor. (< fr. intellectualite, germ. Intellektualitat)

NUVELA s. f. specie a genului epic in proza, mai redusa decat romanul, care cuprinde parti caracteristice din viata unor personaje prezentate in diversitatea caracterelor lor, in mediul lor social. (< fr. nouvelle, it. novella)

HERCZEG [hærtæg], Ferenc (1863-1954), scriitor si publicist ungur. Romane („Fetele Gyurkovics”, „Paganii”, „Poarta vietii”) si piese („Bizant”, „Vulpea albastra”) de factura realista, pe teme sociale si istorice.

SOCIAL, -A, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societatii; care este legat de viata oamenilor in societate, de raporturile lor in societate sau fata de societate; care priveste societatea omeneasca. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenenta la o anumita categorie sociala, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

INTERPSIHOLOGIE s. f. Domeniu al psihologiei sociale care studiaza relatiile dintre indivizi in conditiile imitatiei considerate ca lege a vietii psihice. – Din fr. interpsychologie.

BOAS, Franz (1858-1942), antropolog american de origine americana. Initiatorul morfologismului (istoricismului), din perspectiva catuia cultura apare ca indisolubil legata de grupul social, de limba, practicile cotidiene si riturile acestuia („Gindirea omului primitiv”, „Antropologia si viata moderna”).

NUVELA s.f. Specie a genului epic in proza, mai redusa decat romanul, care cuprinde parti caracteristice din viata unor personaje pe care le prezinta in diversitatea caracterelor lor, in mediul lor social, urmarind un conflict unic, concentrat. [Var. novela s.f. / < fr. nouvelle, cf. it. novella – povestire < lat. novella – lucru nou].

ASISTENTA s. f. 1. asistare. ◊ public care ia parte la o conferinta, la un spectacol etc. 2. sprijin, ajutor (medical, material etc.). ♦ ~ juridica = ajutor competent, de specialitate, dat unei persoane pentru a-si sustine drepturile in fata justitiei. ~ sociala = sprijinire materiala a unei persoane inapte de munca. ◊ cooperare materiala sau morala in viata internationala. (< fr. assistance)

PUBLIC2 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

COLONIE1, colonii, s. f. 1. (In antichitate) Cetate sau oras intemeiat, in scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras intemeiat de romani in tinuturile cucerite, avand rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat intr-o tara sau intr-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna in statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata in comun. Colonie de corali.Colonie microbiana = grup de bacterii aflat in cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au inmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.

VOLUNTARISM s. n. 1. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. conceptie sociologica subiectivista care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. conceptie psihologica potrivit careia in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. (< fr. volontarisme)

VOLUNTARISM s.n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau anumite tendinte irationale ale vointei umane sau o vointa cosmica oarba. 2. Conceptie socio-politica, care considera vointa umana ca factor hotarator al istoriei, atribuind proceselor volitionale un rol determinant in actiunea sociala, negand existenta legitatilor obiective sau opunand vointa umana acestor legi. 3. Conceptie in psihologie dupa care in viata psihica rolul hotarator il au procesele volitionale. [Cf. germ. Voluntarismus, fr. voluntarisme].

BJORNSON [biornson], Bjørnstjerne (1832-1910), scriitor si ziarist norvegian. Nuvele inspirate din viata taranimii, influentate de vechile saga („Synnove Solbakken”), drame istorice (trilogia „Sigurd Slembe”), psihologice („Paul Lange si Tora Parsberg”) si sociale („Peste puterile noastre”), balade si cintece cu caracter folcloric, patrunse de un vibrant patriotism. Premiul Nobel (1903).

PATRIARHAT s. n. 1. Forma de organizare sociala in care gradele de rudenie sunt socotite in linie masculina, iar barbatul este considerat sef al familiei, cu rol predominant in viata comunitatii. 2. Demnitatea de patriarh (1). ♦ Perioada de preistorie a unui patriarh. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. patriarcat (dupa patriarh).

NOMAD, -A, nomazi, -de, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana, grup social) care nu are asezare statornica intr-un loc, care se muta dintr-un loc in altul, care rataceste. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. viata nomada. – Din fr. nomade.

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

BELDICEANU 1. Nicolae B. (1844-1896, N. Preutesti, jud. Suceava), poet roman. Lirica e*****a si sociala („Poezii”, „Doine”). Lucrari de arheologie („Antichitatile de la Cucuteni”). 2. Nicolae N.B. (1881-1923, n. Radaseni, jud. Suceava), prozator roman. Fiu lui B. (1). Schite din viata periferiei bucurestene („Chipuri de mahala”) si din lumea satului („Cea dintii iubire”).

BISERICA, biserici, s. f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin. ◊ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) respecta morala religioasa, a (nu)-si ingadui abateri de la morala religioasa, a (nu) duce o viata pioasa; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta convenientelor sociale; a nu se sfii sa spuna cuiva in fata lucruri neplacute. 2. Institutia crestinismului in ansamblu. 3. Comunitate religioasa de acelasi cult. Biserica ortodoxa.Lat. basilica.

CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a.Stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis

OSTROVSKI, Aleksandr Nikolaevici (1823-1886), dramaturg rus. Creatorul teatrului national. Numeroasele sale piese, relevand conflicte acute, contradictii, caractere puternice si idealurile morale ale poporului sunt reprezentative pentru relatiile sociale din Rusia sec. 19. Comedii descriind lumea negustorilor si a aspiratiilor lor („Nu te aseza in sania altuia”), a birocratilor („Un post rentabil”) sau a nobililor („Padurea”, „Lupii si oile”); drame prezentand viata de familie zguduita de tragedii individuale („Furtuna” – capodopera sa, „”Nu poti trai cum vrei„, ”Fata fara zestre„, ”Orfana„, ”Si cei mai intelepti cad in lat„); drame istorice (”Vasilisa Melentieva„). Feerie sa folclorica ”Fetita de zapada„ este una dintre cele mai poetice ale dramaturgiei ruse.

NATURALISM s. n. 1. curent, tendinta in arta si literatura care isi propune reproducerea obiectiva a realitatii, acordand preferinta aspectelor urate, vulgare ale naturii omenesti. 2. curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura. 4. doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. (< fr. naturalisme)

CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].

conditiune f. (lat. condicio, -onis [d. con-, impreuna, si dicere, a zice], citit gresit conditio in evu mediu; fr. condition. Corect ar fi condiciune). Natura, stare, calitate a unei persoane sau a unui lucru. Treapta sociala inalta: un om de conditiune. Mod, situatiune: a trai in bune conditiuni. Obligatiune: admit, dar cu conditiunea de a contribui si tu (sau cu conditiune [!] sa contribui si tu). Lucru necesar: respiratiunea e una din conditiunile vietii. – Si -itie.

POPORANISM s. n. curent social-politic, cu implicatii literare, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care considera masele taranesti drept elementul de baza al natiunii si factorul hotarator in crearea culturii nationale, recomandand, pe plan literar, crearea de opere inspirate din viata taranimii. (dupa rus. narodnicestvo)

NATURALISM s.n. 1. Tendinta in literatura si arta de a reconstitui realitatea cat mai fidel, chiar in aspectele ei neesentiale (uneori accentuand laturile urate, vulgare). 2. Curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si (mai ales) biologic in explicarea caracterelor umane. 3. Stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].

IOAN PAUL, numele a doi papi. I.P. I (Albino Luciano) (1912-1978), patriarh al Venetiei (1969-1978), c******l (1973), ales papa la 26 aug. 1978 (a incetat din viata la 28 sept. 1978). I.P. II (Karol Vojtyla) (1920-2005), arhiepiscop de Cracovia (1963-1978), c******l (1967), ales papa la 16 oct. 1978. Primul papa polonez (primul papa neitalian incepand din 1523). Promotor al umanismului crestin (enciclica „Redemptor hominis”), accentuand necesitatea apararii drepturilor omului in numele unei doctrine sociale a Bisericii. Rol important in prabusirea comunismului in Europa de Est. Op. pr.: „Reconciliere si penitenta”, „Ecumenism”.

TARANISM s. n. 1. curent politic si ideologic, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducator al taranimii, considerata ca o clasa sociala unitara, intr-un stat preponderent agrar. 2. curent aparut in gandirea economica dupa primul razboi mondial, care isi propunea sa studieze legile de dezvoltare in economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generala a economiei politice. 3. tendinta a unor scriitori de a-si alege motive de inspiratie din viata satului. 4. vorba, fapta, comportare grosolana. (< taran/ime/ + -ism)

ORGAN1, organe, s. n.1. Parte din corpul unei fiinte vii, care indeplineste una sau mai multe functii vitale sau utile vietii. ♦ Gura; p. ext. voce, glas. 2. Parte componenta a unui mecanism, a unei masini, formata din una sau din mai multe piese, avand o anumita functie. 3. Fig. Mijloc, instrument de actiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinari care indica felul sau apartenenta) Ziar, revista. 4. Grup de persoane care indeplineste o functie politica, sociala, administrativa etc.; institutie politica, sociala, administrativa etc. reprezentata de aceste persoane. – Din ngr. organon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.

URBANISM (‹ fr., it.; lat. urbanus „orasenesc”). s. n. Ramura a arhitecturii care proiecteaza si planifica lucrarile de construire, de sistematizare, de reconstruire sau de restructurare a unei asezari omenesti (oras, sat etc.), impreuna cu complexul de masuri social-economice, tehnice, igienice care se iau in vederea satisfacerii necesitatilor materiale si social-culturale ale noilor asezari; urbanistica. Elemente de sistematizare urbana au existat chiar si in orasele antice (inclusiv sisteme de aductiune a apei si canalizare) si in cele medievale, dar u. si-a definit obiectul indeosebi de la sfarsitul sec. 19 si in sec. 20 ca urmare a cresterii explozive a populatiei urbane si a noilor cerinte de aprovizionare, transport, activitati recreative etc. legate de viata moderna.

ROWNTREE, Benjamib Seebohm (1871-1954), reformator si cercetator social englez. Director si presedinte al companiei producatoare de ciocolata „Rowntree” din York. A preconizat un management stiintific in care eficienta industriala se afla in legatura cu nevoile muncitorilor („Nevoile umane ale muncii”) si a introdus o serie de reforme: ziua de munca de opt ore, saptamana de lucru de cinci zile, un proiect al pensiilor. A efectuat cercetari privind saracia orasului York („Saracia. Un studiu al vietii orasului”).

CONVERGENTA s. f. 1. faptul de a converge. ♦ teoria ~tei = teorie burgheza care preconizeaza evolutia celor doua sisteme social-economice si politice, socialismul si capitalismul, spre un tip comun de societate, fara a fi nevoie de revolutia sociala. 2. proprietate a unui fascicul de radiatii de a-si micsora sectiunea, concentrandu-se intr-un singur punct. ◊ insusire a unui sistem optic de a transforma fasciculele paralele sau divergente in fascicule convergente. 3. (mat.) proprietate a unui sir si a unei serii de a fi convergente. 4. (biol.) aparitie, in cursul evolutiei, a unor caractere structurale sau functionale aparent similare la specii inrudite, datorita adaptarii la aceleasi conditii de viata. (< fr. convergence)

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].