INTIM ~a (~i, ~e) 1) Care tine de insasi esenta unui lucru, fenomen; inclus in partea launtrica a unui lucru, fenomen. 2) (despre persoane) Care este strans legat prin ceea ce exista mai frumos, mai profund; atasat prin sentimente puternice. 3) Care tine de viata personala. 4) Care este foarte apropiat (unul cu altul). 5) Care se produce intr-un cerc restrans. Petrecere ~a. [Acc. si intim] /<fr. intime, lat. intimus

HALAHA (cuv. ebr. „a merge”) subst. (In traditia ebraica) Ansamblu de legi cu caracter normativ-juridic, cuprinse in „Tora” si codificate in „Talmud”, care organizeaza viata personala si colectiva in comunitatile evreiesti.

CAUZALITATE (‹ fr.) s. f. 1. (FILOZ.) Raport necesar intre cauza si efectul sau, cauza desemnand antecedentul producator al efectului. ♦ Principiul cauzalitatii = principiu fundamental al gindirii enuntat astfel: in aceleasi conditii, aceleasi cauze produc aceleasi efecte. C. sociala = proces de atribuire a rolului de cauza anumitor elemente sau factori ai vietii sociale (personali, interpersonali sau extrapersonali) in raport cu altii. 2. (GENET.) Raport genetic existent intre anumite stari ale formelor si varietatilor materiei, aparute in procesele de miscare si dezvoltare ale acesteia.

INTIM, -A, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esentiala, profunda, a unui lucru, a unei probleme etc.; launtric. ♦ Fig. Strans, apropiat. Contactul intim dintre doua limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie stransa, prin relatii foarte apropiate. ♦ (Despre relatiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, c*****l. 3. Care se refera la viata particulara sau familiala a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrans, unui cadru limitat, familial; care are loc intr-un cadru restrans. [Acc. si; intim] – Din fr. intime, lat. intimus.

PSIHISM n. 1) viata psihica. 2) Ansamblu de fenomene psihice personale. /<fr. psychisme

INTIM, -A adj. 1. Esential, profund (intr-un lucru, intr-o problema etc.); launtric. ♦ (Fig.) Strans, apropiat. 2. (Despre unele sentimente) Puternic, tare profund. 3. Legat prin prietenie puternica, prin sentimente puternice. // s.m. Prieten bun, de aproape; confident. 4. Care se refera la viata particulara sau familiala a cuiva; personal, secret. [< fr. intime, cf. lat. intimus].

ŌE, Kenzaburo (n. 1935), scriitor japonez. Creator al unei opere impresionante ca dimensiuni, influentata de literatura europeana, intr-un stil propriu, indepartat de maniera japoneza traditionala. Romane in care creaza o lume imaginara unde mitul se condenseaza intr-un spectacol bulversat al situatiei omului in lumea contemporana („Anotimpul soarelui”, „Captura”, „Jocul secolului”, „Tipete”, „O problema personala”, „Perversii”, „Epoca noastra”, „Strigatul linistit”, „viata linistita”). Eseuri. Premiul Nobel pentru literatura (1994).

MEMORIAL, -A, memoriali, -e, s. n., adj. I. S. n. 1. Specie literara, asemanatoare cu insemnarile de calatorie si cu memoriile, care consemneaza observatii stiintifice, amintiri ori impresii personale asupra faptelor sau evenimentelor la care a participat cineva sau care s-au petrecut in timpul vietii cuiva. 2. (Inv.) Memorandum (1). 3. (Livr.) Monument ridicat in amintirea unui eveniment sau a unei personalitati. II. Adj. 1. Care este inregistrat in minte; din memorie (1). 2. Care serveste pentru a aminti un eveniment insemnat, o persoana etc.; comemorativ. [Pr.: -ri-al] – Din germ. Memorial, fr. memorial, lat. memorialis.

MEMORIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisa, amanuntita si documentata, asupra unei probleme, unei situatii etc. ◊ Memoriu de titluri si lucrari = lista in care sunt consemnate titlurile si lucrarile de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisa a activitatii desfasurate de o persoana intr-un anumit domeniu stiintific. 2. (La pl.) Colectie de conferinte, comunicari, discutii etc. ale unei societati stiintifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristica cu caracter evocator, continand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului (si la care el a luat parte). 4. Petitie, cerere (colectiva) in care motivele sunt expuse pe larg. 5. (In vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofiter sau al unui subofiter. – Din lat. memorium, fr. memoire.

FILOZOFIE ~i f. 1) Conceptie generala despre lume si viata, proprie unui ganditor sau unui grup de ganditori. 2) Stiinta care se ocupa cu studierea legilor si principiilor generale ale existentei si dezvoltarii naturii, societatii si gandirii. 3) Baza metodologica pe care se sprijina o stiinta; ansamblu de principii metodologice. ~a limbii. 4) Atitudine specifica; comportament personal. 5) Problema greu de rezolvat; lucru greu de facut. 6) iron. Vorbire incurcata si abstracta. A inceput o ~ ! [Art. filozofia; G.-D. filozofiei; Sil. -fi-e] /<gr. philosophia, fr. philosophie

IMPERATIV, -A, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordona; poruncitor. ◊ Mod imperativ (si substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprima un ordin, o interdictie, un sfat, un indemn, o rugaminte etc. a subiectului. Propozitie imperativa = propozitie care exprima un ordin, un indemn, o rugaminte etc. 2. S. n. Necesitate categorica si neconditionata; obligatie. ◊ Imperativ categoric = principiu (enuntat de Kant) dupa care obligatia morala are un caracter absolut, neconditionat, spre deosebire de cerintele conditionate ale vietii cotidiene. – Din fr. imperatif, lat. imperativus.