AVEA, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stapani, a poseda, a detine. ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut si ce-am pierdut = n-am ce pierde; putin imi pasa. ◊ Fig. (Complementul indica abstracte) A avea o idee. ◊ Loc. vb. A avea asemanare = a se asemana. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorinta = a dori. A avea nadejde = a nadajdui. 2. A primi, a capata, a obtine, a castiga. Ai un leu de la mine daca imi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de ragaz. ◊ Expr. A avea un post (sau o slujba etc.) = a detine un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaste (si a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcatuit din...; a fi inzestrat sau prevazut cu... Blocul are doua etaje. ♦ A contine, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A tine, a purta. In mana avea un buchet. ◊ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi in relatii de dragoste cu cineva. A se avea rau cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dusmani. ♦ A fi imbracat cu... Avea un pantalon de blana. 6. A fi de o anumita dimensiune, greutate, varsta etc. Bara are 2 m. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a intrece orice masura. 7. A fi cuprins de o senzatie sau de un sentiment. A avea foame. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ti s-a intamplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a intamplat nici un rau; b) nu are nici o importanta. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boala}. Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui sa... Are de facut cumparaturi; b) (In forma negativa) A fi destul sa... N-are decat sa spuna si se va face; c) (In forma negativa) A nu putea sa... N-are ce zice; d) (Rar) A fi in drept. ◊ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decat! = fa cum vrei (sau faca cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A sti cum..., cand..., unde..., cine..., ce...), a gasi. Are ce sa faca. ♦ Unipers. A fi, a se gasi cineva (sa faca ceva). N-are cine sa-l mangaie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Serveste la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Serveste la formarea modului optativ-conditional) Ar veni. 3. (Serveste urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au sa vina. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveti, au, (III 1) am, ai, a, am, ati, au, (III 2) as, ai, ar, am, ati, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai si (reg.) aibi, pers. 3 aiba] – Lat. habere.

PERIFRASTIC, -A, perifrastici, -ce, adj. Exprimat prin perifraza; care contine perifraze. ◊ Forma (verbala) perifrastica = forma verbala compusa cu un verb auxiliar. – Din fr. periphrastique, germ. periphrastisch.

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completiva directa cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotarat, a fi decis sa...; a avea de gand sa..., a voi, a intentiona. ◊ Expr. Vrea (sau va) sa zica = a) inseamna, are semnificatia de...; b) (cu valoare de conjunctie) asadar, deci. Ce vrea (sau va) sa zica asta? = ce inseamna, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde, a cere; a astepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i placea ceva sau cineva. ◊ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent daca doreste sau nu, vrand-nevrand. ◊ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie sa indeplineasca ceva impotriva dorintei sale. Vrand-nevrand = mai mult de sila decat de buna voie; constrans de imprejurari. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenta asupra cuiva. ♦ Refl. A dori sa fie, sa devina ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimti, a primi, a se invoi, a fi de acord. 5. (Mai ales in forma negativa) A putea, a fi in stare. Focul nu vrea sa arda. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Cand vru sa moara isi chema feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveste la formarea viitorului) Maine vei merge la teatru. ◊ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. si pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va sa vie. ◊ Expr. Va sa fiu (sau sa fii etc.) = trebuie sa fiu (sau sa fii etc.) [Prez. ind. si: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ai, ei, ii, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veti (pop. ati, eti, oti), vor (pop. or). – Var.: vroi vb. IV] – Lat. *volere.

COMPUS, -A, compusi, -se, adj., s. m. 1. Adj. Alcatuit din mai multe parti sau elemente; combinat. ◊ (Muz.) Masura compusa = masura formata din fractiuni ale masurii simple. (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (Bot.) Frunza compusa = frunza cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal. Inflorescenta compusa = inflorescenta constituita din mai multe inflorescente simple. Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeasi axa. 2. S. m. (Chim.) Combinatie (4); corp compus (1). – V. compune.

A AVEA am tranz. I. 1) A tine in posesiune; a stapani; a poseda; a detine. A avea casa. Cati bani ai? A avea profesie buna. ◊ A avea la dispozitie a utiliza dupa bunul plac; a dispune. Ce-am avut si ce-am pierdut putin imi pasa. 2) A contine in sine. Odaia are doua ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ◊ A avea o anumita varsta a fi de o anumita varsta. 3) A duce cu sine. Avea in mana o geanta. ◊ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pica cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simturilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ◊ N-are (n-am, ...) decat ma (te, il...) priveste. 6) rar (urmat de o propozitie complementara) A patrunde cu mintea; a sti. Are cum sa iasa din incurcatura. 7) rar A se afla in realitate; a fi; a exista. Are cine ma ajuta. Are cine vorbi. II. (in imbinari) 1) (sugereaza ideea de suferinta, durere fizica sau morala) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ◊ Ce ai? a) ce ti s-a intamplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a intamplat nimic; b) n-are nici o importanta. 2) (sugereaza ideea de a dispune) A avea multa energie. A avea capacitate de lucru. A avea o ora de ragaz. 3) (sugereaza ideea de cunoastere, urmat de o propozitie complementara) Am ce face. Are unde pleca. III. (in imbinari substantivale ce redau sensul verbului de acelasi radical cu substantivul din imbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemanare a se asemana. A avea bucurie a se bucura. A avea nadejde (sau speranta) a nadajdui (sau a spera). A avea scapare a scapa. A avea un vis a visa. IV. (cu functie de verb semiauxiliar) Avea sa plece. Aveai sa fii medic. V. (cu functie de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am vazut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are sa ajunga. /<lat. habere

A FI sunt intranz. I. (cu functie de verb predicativ) 1) A se afla in realitate; a avea fiinta; a fiinta; a exista. ◊ Este (sau e) ceva (la mijloc) exista ceva neclar (la mijloc). Este cum este treaca-mearga. 2) A se afla de fata; a se gasi intr-o anumita situatie. Cartea este pe masa. Am fost la lucru. ◊ A fi la putere a se afla la conducere; a guverna. A fi in joc a se afla intr-o situatie critica. 3) A-si avea obarsia; a se trage; a proveni. De unde esti? 4) A se afla in viata; a trai; a vietui. El nu mai este. ◊ Cat vom fi si vom trai pana la sfarsitul vietii. 5) A avea loc; a se intampla; a se petrece. Ce a fost a trecut. ◊ A fost odata ca nici odata formula cu care incep unele basme. 6) A avea o anumita valoare baneasca; a costa; a valora. Cat e kilogramul de mere? II. (cu functie de verb copulativ) 1) (urmat de un nume predicativ) El este medic. Noi suntem trei. 2) (precedat de un pronume in dativ si urmat de un determinativ) Mi-i foame. Mi-a fost greu. ◊ A-i fi oarecum (a-i fi nu stiu cum) a nu indrazni; a se rusina. A-i fi cuiva drag de ceva (sau de cineva) a indragi ceva (sau pe cineva). III. (cu functie de verb semiauxiliar) Era s-o pateasca. Ii era a canta. IV. (cu functie de verb auxiliar) 1) (la formarea diatezei pasive) Ogorul este arat. 2) (la formarea unor moduri si timpuri compuse) Copiii vor fi dormind. Sa fi ramas. /<lat. sum, fui, fire

PERIFRASTIC ~ca (~ci, ~ce) Care contine o perifraza; care realizeaza o perifraza. Constructie ~ca ◊ Forma ~ca forma verbala compusa cu ajutorul unui verb auxiliar. /<fr. periphrastique, germ. periphrastisch

COPULATIV, -A adj. 1. (Despre conjunctii) Care uneste parti de propozitii sau propozitii de acelasi fel. ◊ Verb copulativ = verb auxiliar care leaga subiectul de numele predicativ; propozitie copulativa = propozitie coordonata care exprima asocierea fata de coordonata ei. 2. (Log.; despre judecati afirmative) Care are mai multe subiecte unite de acelasi predicat. [Cf. lat. copulativus, fr. copulatif].

avea (am, avut), vb. – 1. A poseda, a detine, a stapani (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a capata, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi var, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoana, care indica rudenie sau relatii de serviciu). – 4. A contine, a insuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafata sau de capacitate). – 5. A detine, a suporta, a trebui sa etc. (compl. direct este determinat in calitatea sa fundamentala de alt compl. direct, de o apozitie, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a detine (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boala sau betesug. – 8. (Refl.) A intretine relatii trupesti. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obtine, a dobindi. – 11. A fi, a se gasi cineva (cu valoare impersonala, mai ales in expr. n-are cine, nu exista nimeni). – 12. A trebui sa (cind este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep. de, sau de un conjunctiv; sensul oscileaza intre ideea de viitor si aceea de actiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, serveste la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. si a conditionalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. habēre (Puscariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 si 10 sint galicisme. Der. avere, s. f. (bunuri, bogatie, avutie), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s. n. (bogatie, bunuri); avutie, s. f. (bogatie); inavuti, vb. (a imbogati); neavere, neavutie, s. f. (saracie). Din rom. provine sas. avere „bogatie”.

AVEA, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stapani, a poseda. Am auzit ca ai o furca de aur (CREANGA). ◊ Expr. (Fam.) Ce-am avut si ce-am pierdut = n-am ce pierde; putin imi pasa. ◊ Fig. (Complementul este un abstract) Avea o parere proasta despre el (CAMIL PETRESCU). ◊ (In locutiuni verbale) A avea asemanare = a se asemana. A avea (de) bucurie = a se bucura. A avea o dorinta = a dori. A avea nadejde = a nadajdui. ◊ (Complementul indica un raport social) A avea un sef energic. ♦ A fi autorul a... Alecsandri are multe piese de teatru. ♦ A primi, a capata. Cine-o zice „Nitu vine” Are-un galben de la mine (TEODORESCU). 2. A dispune de ceva; a se bucura de ceva. Nu-i chip oare... sa am un ceas tihnit? (SADOVEANU). ◊ Expr. A avea un post (sau o slujba etc.) = a detine un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaste (si a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). ♦ A se folosi de serviciile cuiva sau de ceva. Are un doctor bun. 3. A fi compus din..., alcatuit din... Blocul are doua corpuri. ♦ A fi inzestrat sau prevazut cu ceva. Sapca are cozoroc. A avea talent. ♦ A contine, a cuprinde. Cartea are ilustratii. 4. A tine, a purta. In bratul drept Avea flori albe (COSBUC). ◊ Expr. A avea pe cineva la mana = a avea pe cineva in puterea sa (stiind despre el lucruri compromitatoare). A avea (de-)a face cu cineva (sau cu ceva) = a fi in legatura, in relatii cu cineva (sau cu ceva). A avea drag pe cineva sau (refl.) a se avea drag cu cineva = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi in relatii de dragoste cu cineva. A se avea rau cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dusmani. ♦ A fi imbracat cu... Avea palton de blana. 5. A fi de o anumita dimensiune, greutate, varsta etc. ◊ Expr. A nu (mai) avea margini = a intrece orice masura. 6. A fi cuprins de o senzatie sau de un sentiment. ◊ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ti s-a intamplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a intamplat nici un rau; b) n-are nici o importanta. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boala}. 7. A-i trece ceva prin minte, a fi preocupat de... A avea o idee. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui sa... Sa stii de la mine ce ai sa faci cand vei ajunge acolo! (CREANGA). b) (In forma negativa) A fi destul sa... N-au avut decat cu ochiul ori cu mana semn a face, Si apusul isi impinse toate neamurile-ncoace (EMINESCU). ◊ Expr. (Eliptic) N-ai decat! = fa cum vrei! treaba ta!; incearca! c) (In forma negativa) A nu putea sa... N-am a ma plange de nimic (ISPIRESCU). d) (Rar) A fi in drept; a i se cuveni. Sa faci tocmeala... sa ai a lua din casa lui ce-i vrea tu (CREANGA). 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A sti (cum..., cand..., unde..., cine..., ce...), a gasi. Ea-i raspunde: n-am ce face (ALECSANDRI). ♦ Unipers. A fi, a se gasi cineva (sa faca ceva). N-are cine sa ma hraneasca (ISPIRESCU). III. (Cu valoare de verb auxiliar) 1. (Serveste la formarea perfectului compus) Bine ati venit sanatosi! (ISPIRESCU). 2. (Serveste la formarea modului optativ-conditional) Daca m-ati fi anuntat, as fi putut merge. 3. (Serveste, urmat de conjunctiv, la formarea unui viitor popular si familiar) In van aveti sa ma chemati (SADOVEANU). 4. (In constructii perifrastice) A urma sa..., a fi pe punctul de a... Aici avea sa se ridice o fabrica. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveti, au, (III 1) am, ai, a, am, ati, au, (III 2) as, ai, ar, am, ati, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai si (reg.) aibi, pers. 3 aiba] – Lat. habere.

verb e n. lingv. 1) Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce indica actiunea, starea sau existenta unui obiect. ◊ ~ auxiliar verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse. 2) la sing. livr. Mod de exprimare prin cuvant; limbaj. /

COMPUS, -A I. adj. alcatuit din mai multe elemente. ♦ (gram.) timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare; frunza ~a = frunza avand limbul alcatuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax; inflorescenta ~a = inflorescenta din mai multe inflorescente simple; fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescenta. II. s. n. cuvant rezultat prin compunere (3). III. s. m. combinatie (3). (<compune)

AUXILIAR, -A adj. Care ajuta la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutator. ♦ (gram.) verb auxiliar = verb cu care se formeaza timpurile si modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].

COMPUS, -A adj. Format din mai multe elemente. ♦ (Gram.) Timp compus = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare. // s.m. Substanta chimica obtinuta prin unirea mai multor elemente diferite. [< compune].

PERIFRASTIC, -A adj. Exprimat prin perifraza. ♦ (Gram.) Forma perifrastica = forma verbala compusa cu ajutorul verbului auxiliar „a fi”. [< fr. periphrastique].

INSTRUMENT s. n. 1. unealta, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ◊ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, masurarea sau controlul unor marimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ♦ ~ de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 4. ~ gramatical = cuvant cu functie exclusiv gramaticala, care nu se poate folosi singur in vorbire, exprimand doar raporturi (prepozitiile, conjunctiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)

AUXILIAR, -A, auxiliari, -e, adj. (Adesea substantivat) Care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; ajutator. ◊ verb auxiliar = verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse. ♦ (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-xi-li-ar] – Fr. auxiliaire (lat. lit. auxiliaris).

auxiliar, -a adj. (lat. auxiliaris, d. auxilium, ajutor). Care ajuta: armata auxiliara. Serviciu auxiliar, serviciu oamenilor care nu-s destul de robusti p. serviciu militar, dar care-s luati in timp de razboi p. lucrari mai usoare. Gram. verbe auxiliare sau ajutatoare), acelea care le ajuta pe altele in compozitiune: am fost, a fi mers, voi trece, urmeaza sa vina.

auxiliar adj., s. 1. adj. ajutator. (verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ pretios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (Element ~ intr-un mecanism.)

SIMPLU adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din elemente omogene. ♦ s.n. Proba la jocurile de tenis, disputata intre doi jucatori. 2. Usor de facut, de priceput etc. ♦ Fara ornamente, neincarcat, necautat. ♦ (Gram.) Timp simplu = timp al verbului care se conjuga fara auxiliar. 3. Care este intr-un singur plan; care se petrece o singura data. 4. (Despre oameni sau manifestarile lor) Lipsit de rafinament, de afectare; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultura; (peior.) necioplit. [Cf. fr. simple, lat. simplex].

SIMPLU adj. 1. format dintr-un singur element sau din elemente omogene; care nu se poate imparti in elemente diferite. ◊ (s. n.) partida de tenis intre doi jucatori; single (1). 2. care nu este complicat, usor de facut, de inteles. ◊ (gram.) timp ~ = timp al verbului care se conjuga fara auxiliar. 3. care este intr-un singur plan; care se petrece o singura data. 4. (despre oameni) lipsit de rafinament, de afectare; modest, sincer. ◊ lipsit de cultura. (< fr. simple)

FOARTE adv. 1. (Ca determinativ pe langa un adjectiv sau un adverb; ajuta la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ◊ (Asezat dupa adjectiv, inv. si arh.) Suparat foarte. ◊ (Ca determinativ pe langa o locutiune adjectivala sau adverbiala) Foarte de dimineata. ◊ (Ca determinativ pe langa un substantiv care exprima o insusire) E foarte copil pentru varsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe langa un verb si asezat inaintea lui) Mult, tare. Prajiturile foarte ii placeau. ◊ (In legatura cu „a multumi”, azi mai ales ir.) Iti foarte multumesc de asa serviciu. ◊ (Pop.; asezat dupa verb) Se manie foarte. ◊ (Pop.; asezat intre auxiliar si participiu) Baile de namol mi-au foarte priit. – Lat. forte.

SEMIauxiliar, semiauxiliare, adj. (In sintagma) verb semiauxiliar (si substantivat, n.) = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala, care izvoraste din intelesul sau lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.

SEMIauxiliar ~a ( ~i, ~e) : verb ~ verb cu rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, care da o nuanta modala, reiesita din sensul sau lexical. /<fr. semi- auxiliaire

SEMIauxiliar adj. n. (Gram.) verb semiauxiliar = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala izvorata din intelesul sau lexical. [Pron. -mi-a-u-xi-li-ar. / cf. fr. semi-auxiliaire].

SEMIauxiliar adj., s. n. (verb) avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala, izvorata din intelesul sau lexical. (< fr. semi-auxiliaire)

ajutator, -oare adj. Care ajuta: un prieten ajutator, o prietena ajutatoare. Gram. auxiliar, care serveste la ajutat in compozitiune: verb ajutator (ca am fost, voi fi).

auxiliar ~a (~i, ~e) Care are o functie secundara; ajutator. Material ~. ◊ verb ~ verb cu ajutorul caruia de formeaza timpurile si modurile verbal compuse. [Sil. a-u-xi-li-ar] /<fr. auxiliaire, lat. auxiliaris

auxiliar, -A I. adj., s. n. (element) care ajuta la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutator. ♦ verb ~ = verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajuta la exprimarea gradului de realizare a actiunii. ◊ (mat.) cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. II. s. m. ostas roman apartinand unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

auxiliar, -A, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; (element) ajutator. ♦ (Parte de vorbire) care exprima raporturi intre cuvinte; (verb) care ajuta la formarea timpurilor si a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.