TEMPORA SI FUERINT NUBILA, SOLUS ERIS (lat.) daca timpul se schimba in rau, vei ramane singur – Ovidiu, „Tristele”, I, 1, 40. V. si Donec eris felix, multos numerabis amicos.

PARABOLOID, paraboloizi, s. m. (Mat.) 1. Suprafata descrisa de o parabola¹ care se deplaseaza astfel incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful ei descrie o parabola¹ fixa. 2. (In sintagma) Paraboloid de rotatie = suprafata generala prin rotatia unei parabole¹ in jurul axei de simetrie. – Din fr. paraboloide.

ASTAZI adv. 1. In ziua de fata, in ziua in curs; azi. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e in curs. Acest astazi va ramane neuitat. ♦ (In corelatie cu „maine”) a) Zi cu zi, zi dupa zi; b) Cand..., cand. ◊ Expr. De ieri pana azi = intr-un timp neasteptat de scurt. Ba astazi, ba maine, exprima ideea de amanare continua. Astazi-maine = in curand, zilele acestea. 2. in epoca prezenta, in timpul sau in vremea de acum. – Lat. ista die (sau asta + zi).

TARE¹ adv. 1. Foarte, mult, extrem. ◊ (Pe langa adjective sau adverbe, ajuta la formarea superlativului). Iti voi ramanea tare recunoscator (ODOBESCU). 2. Cu forta, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe langa verbe ca «a vorbi», «a spune», «a canta» etc.; in opozitie cu in gand) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (in opozitie cu incet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (In opozitie cu agale, incet etc.) Iute, repede. Prin targ asa mana de tare... de ti se parea ca zboara iepele (CREANGA). – Lat. talem.

POFTI vb. 1. v. aspira. 2. v. dori. 3. v. cere. 4. a dori, a-i placea, a voi, a vrea. (Ramai cu cine ~.) 5. v. ura. 6. v. chema. 7. a invita, a ruga, a solicita. (Il ~ sa intre.) 8. v. invita. 9. v. indemna. 10. a veni. (Il roaga sa ~ la catedra.) 11. v. indrazni.

VESNIC adj., adv. 1. adj. etern, nemuritor, nepieritor, nesfarsit, neuitat, perpetuu, viu, (livr.) sempitern, (inv.) neapus, pururelnic, nesavarsit, (fig.) nestins. (O amintire ~.) 2. adv. etern, pururi, totdeauna. (~ va ramane in inimile noastre.) 3. adj. v. continuu. 4. adv. v. continuu. 5. adv. v. intotdeauna.

DEOARECE conj. (exprima raporturi cauzale) Fiindca; intrucat; pentru ca; din cauza ca. ~ ploua, vom ramane pe loc. [Sil. de-oa-] /de + oare + ce

PARABOLOID ~zi m. geom. Suprafata formata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza in asa fel, incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful descrie o alta parabola situata intr-un plan perpendicular. /<fr. paraboloide

ESEU s.n. 1. Studiu de proportii reduse, in care autorul ataca probleme de ordin filozofic, literar, stiintific etc., expunand un punct de vedere personal, fara a epuiza subiectul. 2. Incercare; proba. ♦ (Filat.) Proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite, din care se alege cea care va ramane prototipul definitiv al intregului tiraj. 3. (La rugbi) Asezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl. -uri. / < fr. essai].

ESEU s. n. 1. studiu de proportii reduse asupra unor probleme filozofice, literare, stiintifice etc., care expune un punct de vedere personal, fara intentia de a epuiza subiectul. 2. incercare; proba. ◊ proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite, din care se alege cea care va ramane prototipul definitiv al intregului tiraj. 3. (sport) incercare. ◊ (rugbi) asezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. (< fr. essai)

INTERFECUNDITATE s. f. (biol.) posibilitate de incrucisari fecunde intre doua specii inrudite, descendetii hibrizi ramanand ei insisi fecunzi. (< fr. interfecondite)

PARABOLOID s. m. suprafata descrisa de o parabola² care se deplaseaza astfel incat planul ei ramane paralel cu el insusi, iar varful descrie o parabola fixa. (< fr. paraboloide)

Harmonia, fiica zeului Ares si a Aphroditei (intr-o alta varianta, a lui Zeus si a Electrei), casatorita cu Cadmus (v. si Cadmus). De numele ei au ramas legate niste daruri faimoase pe care le-a primit la nunta: e vorba de un colier daruit de Hephaestus si de o rochie din partea zeitei Athena. Aceste daruri – imbibate cu o otrava ucigatoare de catre cei doi zei care nu puteau uita legatura nelegiuita dintre Ares si Aphrodite, parintii Harmoniei, – aveau sa aduca nenorocire urmasilor Harmoniei si aveau sa joace un rol hotaritor in organizarea expeditiei celor sapte impotriva cetatii Thebae, precum si a expeditiei epigonilor (v. si Amphiaraus, Eriphyle).

DECLORIZA, declorizez, vb. I. Tranz. A curata apa de clorul ramas dupa dezinfectia ei. – Din fr. dechloriser.

BATRAN¹ ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre fiinte) Care traieste de mult timp; ajuns la o varsta inaintata. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de varsta inaintata. ◊ Fata ~a fata care a trecut de vremea maritisului, ramanand nemaritata. Lup ~ om cu multa experienta de viata; om incercat in viata. 3) rar (despre lucruri) Care este facut de mult timp; care este in intrebuintare de mult timp; vechi. [Sil. ba-tran] /<lat. veteranus

PAI paie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, avand noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ◊ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a incerca intr-o situatie grea chiar si cel mai neinsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ◊ Om de paie. v. OM. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a inrautati o situatie (favorizand o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea

GIROSCOP s.n. Aparat constituit dintr-o roata care se poate misca rapid in jurul axei sale, astfel incat planul ei de rotatie ramane fix in spatiu. [Pl. -scoape. / < fr. gyroscope, cf. gr. gyros – cerc, skopein – a privi].

DECLORIZA vb. tr. a curata apa de clorul ramas dupa dezinfectia ei. (< fr. dechloriser)

CICEU, veche cetate in Transilvania, construita intre 1203 si 1304. Impreuna cu terit. inconjurator, a constituit din 1489 un apanaj al domnilor Moldovei; cu toate ca cetatea a fost darimata in 1544 din ordinul reginei Isabela, domeniul ei feudal a ramas in stapinirea domnilor Moldovei pina in vremea lui Alexandru Lapusneanu; incorporat ulterior domeniului cetatii Gherla. Ruinele cetatii se afla linga com. Ciceu-Giurlesti (jud. Bistrita-Nasaud).

cioata f., pl. e (d. ciot). Buturuga, ciotac, bucata de radacina ori de trunchi ramas in pamint ori scos.

PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.

pircit, -a, adj. (reg.) 1. care a ramas mic, nedezvoltat, chircit. 2. (om) care este rau la suflet, inchis, sucit sau zgarcit.

MOFLUZ, -A, mofluji, -ze, s. m. si f., adj. 1. (Inv.) (Om) falit; (om) saracit, ruinat; (om) sarac. ◊ Expr. A iesi (sau a ramane) mofluz = a da faliment. 2. (Om) inselat, pagubit; p. ext. (om) nemultumit, dezamagit, blazat. [Pl. si: mofluzi. – Var.: mufluz, -a s. m. si f., adj.] – Din tc. mufluz.

RAMASITA, ramasite, s. f. 1. Ceea ce a ramas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, dupa ce a disparut sau a fost utilizata cea mai mare parte; rest. ◊ Ramasitele pamantesti (sau trupesti) = corpul neinsufletit al unui om; cadavru. 2. Ceea ce a ramas neexecutat, neimplinit dintr-o datorie, dintr-o obligatie. 3. (Inv.) Ceea ce prisoseste. 4. Ceea ce lipseste pana la cantitatea sau limita prevazuta. 5. (Inv.) Rezultatul unei scaderi; rest. – Ramas + suf. -ita.

PRIMITIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de stadiile cele mai timpurii ale societatii umane; de la inceputul omenirii. Om ~. 2) (despre oameni) Care a ramas mult in urma in privinta nivelului de dezvoltare; necivilizat; salbatic. 3) Care se prezinta simplu de tot; elementar; rudimentar. Constructie ~a. 4) fig. (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de educatie si de cultura; grosolan; necioplit. 5) Care a ramas asa cum a fost la inceput. Forma ~a. ◊ Cuvant ~ cuvant de la care, cu ajutorul afixelor, sunt formate alte cuvinte. Culori ~e culorile de baza ale spectrului solar. /<fr. primitif, lat. primitivus

posomog, posomogi, s.m. (reg.) 1. bucata mare din ceva; posolog. 2. (la pl.) fire de canepa rasarite tarziu si nedezvoltate sau ramase dupa recoltat; poghirca, barzoci. 3. om mic de statura (care merge impiedicindu-se).

ERIPITUR PERSONA, MANET RES (lat.) persoana piere, lucrul ramane – Opera supravietuieste intotdeauna creatorului ei.

coscan m. (cp. cu ung. kacskanyak, o planta). Mold. Restu cotorului ramas in pamint dupa cosit ori secerat. A calca ca pe coscani, a calca ca pe tepi, a calca cu greu sau cu frica. V. corcan.

SUPRAVIETUI vb. 1. a ramane, a scapa. (N-au ~ decat ei.) 2. v. dainui.

POPONET² ~i m. 1) Soarece de camp si de padure, care sta si in doua picioare. ◊ A sta (sau a ramane) ~ a sta (sau a ramane) nemiscat. 2) Obiect cu infatisare de om, asezat pe un teren cu anumite culturi, pentru a speria pasarile ce pot aduce daune; sperietoare de pasari; momaie; matahala. /Orig. nec.

REANGAJARE s.f. Actiunea de a (se) reangaja si rezultatul ei. ♦ (In vechea armata) Act de ramanere in cadrele active ale armatei ale unor grade inferioare (sergenti), care primeau primul grad de subofiter. [< reangaja].

POGHIRCA, poghirci, s. f. 1. (Pop., la pl.) Fire de canepa, rasarite tarziu si nedezvoltate; resturi de canepa ramase dupa cules. 2. Porecla data unui om mic de statura.

DECALARE, decalari, s. f. Actiunea de a (se) decala si rezultatul ei; distantare in spatiu sau in timp; ramanere in urma; fig. nepotrivire, dezacord intre situatii, evenimente, conceptii etc. – V. decala.

INDIFERENT adj. 1. v. nepasator. 2. apatic, delasator, indolent, lasator, nepasator, pasiv, placid, tembel, (livr.) impasibil, (reg.) nebristit, (fig.) rece. (Om ~; atitudine ~.) 3. nepasator, nesimtitor, (fig.) surd. (A ramas ~ la rugamintile mele.)

posconita, posconite, s.f. (reg.) 1. pleava (amestecata cu samanta) ramasa de la vanturatul canepii si folosita adesea ca hrana pentru oi; pleava de grau. 2. vrejurile si tecile ramase dupa ce se bate fasolea. 3. maciulie de polen la canepa. 4. (in forma: posponita) crusta subtire formata la suprafata casului, a laptelui etc. 5. (in forma: ploscanita) tigva.

cenusa (est) si -use (vest) f., pl. i (lat. cinusia, d. cinus ild. cinis, cineris, cenusa; din cinisia vin it. cinigia, pv. sp. ceniza, pg. cinza; din cinis, cineris vine it. cenere, pv. fr. cendre, cat. cendra). Materia minerala (prafu) care ramine din lemnu ars ori din cadavrele arse (cum obisnuiau Romanii. De aci si int. de „ceia ce a mai ramas dintr´un mort, oasele”). A lua cuiva si cenusa din vatra, a-l despoia [!] de tot ce are. E un ger de ingheata si cenusa´n vatra, e mare ger. Nu s´a ales nici cenusa (ori prafu) de el, n´a mai ramas nimic, s´a perdut [!] tot. V. scrum.

OPRIRE, opriri, s. f. Actiunea de a (se) opri si rezultatul ei; incetare a unei actiuni, a unei miscari, ramanere pe loc; stationare, stagnare; oprit¹. ◊ Loc. adv. Fara oprire = neintrerupt, neincetat, continuu. ♦ (Concr.) Loc unde se opreste cineva sau ceva; statie, popas. ♦ Tinere pe loc, retinere. ♦ (Inv.) Interdictie, prohibitie, piedica, opreliste. – V. opri.

CAZATURA ~i f. 1) v. A CADEA. 2) la pl. Parte care ramane de la prelucrarea unei materii prime; deseuri. 3) Om (sau animal) batran si ramolit. 4) fig. Om degradat moraliceste. /a cadea + suf. ~atura

POMINA f. Aducere-aminte de ceva sau de cineva (iesit din comun). Zi de ~. ◊ De ~ care nu se va uita datorita semnificatiei sale deosebite; vestit. A ramane (sau a se face) de ~ a se pastra mult timp in memoria oamenilor (datorita caracterului deosebit al celor intamplate). A ajunge de ~ a-si face reputatie proasta. /v. a pomeni

RAMAS¹ ~uri n. 1) v. A ramane. ◊ ~ bun (sau bun ~) formula de salut adresata de cel care pleaca. A-si lua ~ bun a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire pe cei care raman. De ajuns si de ~ din belsug; (foarte) mult. 2) reg. Intelegere intre persoane care sustin lucruri contrare si care se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; ramasag; pariu; prinsoare. /v. a ramane

RAMASAG ~uri n. Intelegere intre persoane care, sustinand lucruri contrare, se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; pariu; prinsoare. A castiga un ~. /ramas + suf. ~sag

ZABOVI vb. 1. v. intarzia. 2. a intarzia, a sta. (Sa nu ~ mult acolo!) 3. v. poposi. 4. a ramane, a sta, (inv.) a prebandi. (Cat ai ~ la ei?) 5. v. astepta.

RAMASITA ~e f. 1) Parte de ceva ramasa neconsumata sau neutilizata; rest. ~ dintr-o paine. 2) la pl. Parte a ceea ce s-a mai pastrat din ceva, care a existat mai inainte. ~ele unui oras. ◊ ~e pamantesti corpul neinsufletit al unui om. 3) inv. Numar care reprezinta rezultatul unei scaderi; rest. /ramas + suf. ~ita

catur m. (sirb. kotur, vlastar, de unde si cotor. Bern. 1, 591). Hateg. Trunchi retezat ramas la pamint (de unde, de cele mai multe ori, rasar vlastare si se formeaza tufis). Mold. Tufis ratund: sare un iepure din catur.

butuc m. (gep. buttuk, anglosaxon, buttuc, capatii, butuc; engl. buttok, crupa. D. rom. vine rut. butuk, id. Cp. cu bont 2). Bustean, trunchi (mai mare ori mai mic, retezat si fara ramuri). Restu trunchiului ramas la pamint. Bucata de lemn gros: a pune un butuc in foc (V. naclad). Mijlocu roatei, in care-s intepenite spitele si pin care trece osia. Bucata de trunchi pe care macelaru taie carnea ori pe care se despica lemne ori se bate ceva cu ciocanu (Cind e de fer se numeste nicovala). Diba, lemn gros in care prindeau odinioara picioarele criminalilor si si se intrebuinteaza si azi contra celor indaratnici. Fig. Om prost ori trindav: ce butuc si acest om! Butuc de vita, trunchi de vita: o vie cu o mie de butuci. A trage cuiva un butuc (Mold.), a-l insela, a-l pacali. A fi din butuci, a fi din neam prost. Adv. A dormi butuc, a dormi adinc, greu, bumben, bustean, tun. A lega butuc, a lega teapan asa in cit sa nu se mai poata misca.

MOASTE f. pl. 1) (in religia crestina) Ramasita (oseminte, resturi de imbracaminte sau alte obiecte) apartinand unei persoane considerate ca sfanta; relicva. 2) fig. poet. Obiect (ramas de la o persoana iubita sau de la un om de vaza) pastrat ca o amintire scumpa; relicva; vestigiu. /<sl. mosti

VESTIGIU ~i n. 1) Ramasita din trecut, care aminteste despre ceva disparut demult. ~i ale unei civilizatii. 2) Obiect (ramas de la o persoana iubita sau de la un om de vaza) pastrat ca o amintire scumpa; relicva. ~i de familie. /<lat. vestigium, fr. vestige

LITERA s. f. 1. semn grafic care corespunde, in general, unui fonem al limbii; semn din alfabet. 2. (fig.) intelesul strict formal al unui text. ♦ a legii = exact asa cum prevede legea; a ramane ~ moarta = a ramane fara nici o urmare. 3. (pl.) studiul literaturii; stiintele umaniste. ♦ om de e = literat. (< lat. littera)

CORIOEPITELIOM, corioepiteliomuri, s. n. Tumoare maligna dezvoltata in uter din resturile placentare ramase dupa o sarcina. [Pr.: -ri-o-e-pi-te-li-om] – Din fr. chorio-epitheliome.

ISTORIE ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natura si din societate. 2) Perioada a evolutiei umane, posterioara preistoriei si protoistoriei cunoscuta din documente scrise. 3) Stiinta care se ocupa cu studiul evolutiei societatii omenesti si a legitatilor ei de dezvoltare. ~a antica. ~a contemporana. ◊ A intra in ~ a ramane in memorie. 4) Stiinta care studiaza succesiunea evolutiei faptelor intr-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesiva a unor evenimente, fapte; povestire; naratiune. 6) fam. Intamplare neprevazuta si impresionanta care intervine in viata cuiva; peripetie. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia

poteras, poterasi, s.m. (inv. si reg.) 1. persoana inarmata care facea parte dintr-o potera; nefer. 2. gonaci la vanatoare. 3. copil strengar. 4. arac de vie. 5. radacina si partea de jos a tulpinii porumbului, ramase pe loc dupa taiatul acestuia. 6. lastar crescut din radacina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) tarus de care se leaga funia cu care se priponeste calul; pripon, stanog. 9. (s.n.) lemn mic.

PARABOLOID s.m. Suprafata rezultata prin miscarea unei parabole care se deplaseaza astfel incat planul ei sa fie mereu paralel cu el insusi, iar varful sa ramana mereu pe alta parabola situata intr-un plan perpendicular. [Pron. -lo-id. / < fr. paraboloide, cf. gr. parabole – parabola, eidos – forma].

CNEAZ (‹ sl.) s. m. 1. Titlu purtat de conducatorul unei formatiuni statale feudale; persoana avind acest titlu. In ev. med. la romani, categorie sociala constituita inainte de formarea statelor feudale printr-un proces de dezvoltare social-economica si alcatuita din stapini de pamint si sateni. Cu timpul a cunoscut un proces de diferentiere sociala; o parte dintre ei au intrat in rindul starilor privilegiate, iar altii, majoritatea, au ramas oameni liberi, fara privilegii, intermediind intre stapinii feudali taranimea saraca sau dependenta. C. din Transilvania au avut un important rol militar in lupta impotriva turcilor. In Banat ei s-au mai numit si chineji. 2. (In ec. 16-17 in Tara Romaneasca) Om liber de servitute; primar; jude.

STAT³, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Sedere, ramanere, zabovire. 2. Inaltime a corpului omenesc, statura; p. ext. infatisare. ◊ Un stat de om = masura pentru inaltimi (egala cu lungimea obisnuita a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.

RUSINA, rusinez, vb. I. ~ 2. Tranz. fact. ~ ♦ (Invechit si arhaizant) A face ca cineva sa se simta jenat, incurcat; a face de batjocura. Se adusera toti vracii... ramasera insa rusinati, care n-avura ce-i face. – Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rusinat urat, mai badeo.

ciolpan (ciulpan), ciolpani, s.m. (pop.) 1. trunchi de arbore fara crengi, uscat si ramas la pamant; arbore rupt de vant; arbore batran; cioata, ciung, ciompleu, ciomp. 2. picior, crac. 3. om mare si diform.

RAMASAG, ramasaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a tine”) Conventie intre persoane care sustin lucruri contrare si prin care cel ce va avea dreptate va primi o rasplata (in bani sau in obiecte) stabilita in momentul incheierii conventiei; prinsoare, pariu, ramaseala, ramas. – Ramas + suf. -sag.

ALEGE vb. 1. v. selectiona. 2. v. opta. 3. a (se) decide, a (se) fixa, a (se) hotari, a (se) stabili, (pop.) a (se) indemna, (inv.) a (se) rezolva, (fig., in Mold. si Transilv.) a (se) cumpani. (Ei, ai ~?) 4. a vota. (L-au ~ deputat.) 5. a desemna, a investi, a pune. (Poporul il ~ domn.) 6. a ramane. (Cu ce te-ai ~?)

A AUZI aud 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Sa ma (te...) auda Dumnezeu! sa mi (ti...) se implineasca cele dorite. 2) (vesti, noutati etc.) A cunoaste pe baza unor informatii capatate; a afla. ◊ A nu (mai) voi sa auda de cineva a rupe relatiile cu cineva. Sa (ne) auzim de bine formula de ramas bun. 3) (mai ales interogativ) A patrunde cu mintea; a intelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simtul auzului. 2) A capata informatii curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

DAINUI vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se mentine, a se pastra, a se perpetua, a persista, a ramane, a trai, a tine, (rar) a subzista, (inv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cat va ~ lumea si pamantul.) 2. v. mentine.

COCOLOS ~oase n. 1) Bucata nu prea mare sferica dintr-un material; bot; ciuculete. ~ de hartie. ~ de lut. 2) Bulgare de faina sau crupe, ramas nefiert intr-o mancare; bol; bulz. 3) Bot de mamaliga fierbinte in care s-a pus branza de oi; bulz. /Onomat.

corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).

BULZ ~i m. 1) Bulgare de faina sau de malai, ramas nefiert intr-o mancare; bot; cocolos; bol. 2) Bot de mamaliga fierbinte, in care s-a pus branza de oi; cocolos. /Orig. nec.

Eurydice 1. Sotia lui Orpheus. Odata, in timp ce se afla pe cimp, Aristaeus a vazut-o si, indragostindu-se de ea, a vrut s-o violeze (v. si Aristaeus). Cautind sa se salveze, Eurydice a luat-o la fuga, dar a fost muscata de un sarpe si a murit. Indurerat, Orpheus n-a pregetat sa coboare in Infern ca s-o intilneasca. Acolo, prin cintecele lui minunate a reusit sa-i induplece pe zeii subpaminteni sa i-o inapoieze pe Eurydice. El s-a legat insa cu juramint sa n-o priveasca inainte de a fi pasit dincolo de hotarele lumii subpamintene. Altfel urma s-o piarda pentru totdeauna. Orpheus nu si-a putut tine insa juramintul. El n-a putut rezista dorintei arzatoare de a-si privi sotia inainte de a ajunge pe pamint. In felul acesta Eurydice a ramas pentru totdeauna in lumea mortilor. 2. Mama lui Danae. 3. Sotia lui Creon, regele din Thebae. Auzind de moartea fiului ei, Haemon, s-a sinucis. 4. Fiica lui Amphiaraus si a Eriphylei.

SURD, -A, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau partial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea sa auda, sa inteleaga; neinduplecat, nesimtitor, fara suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = in zadar, degeaba. ◊ Expr. A ramane surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitari, a nu se impresiona de ceva, a ramane rece, neintelegator. 2. (Fon.; despre consoane; si substantivat, f.) Care se emite fara participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuata, lipsit de rezonanta; slab, inabusit, infundat, confuz. ◊ (In sintagma) Camera surda = incapere cu absorbtie acustica foarte ridicata, folosita pentru masuratori acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tainuit. ♦ Fig. (Despre senzatii, dureri etc.) Inabusit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.

A SE MIRA¹ ma mir intranz. A fi cuprins de admiratie; a ramane profund impresionat; a se uimi; a se minuna. ◊ Te miri unde in orice loc; oriunde. Te miri cine un om intamplator; oricine. Te miri ce o cantitate neinsemnata; foarte putin. /<lat. mirari

poghirca, poghirci, s.f. (reg.) 1. (mai ales la pl.) fire de canepa rasarite tarziu si nedezvoltate, ramase mici si subtiri; posomogi, barzoci (din care se face cea mai buna canura). 2. (la pl.) cereale, legume, fructe etc. slab dezvoltate. 3. om mic de statura, pipernicit; (in forma: boghirca) om cu mintea slaba, prost, neghiob; jucator prost la jocurile de noroc; femeie urata. 4. nume de pasare. 5. s.m. (in forma poghirc) nume de planta taratoare.

RAMBLEIERE, rambleieri, s. f. Actiunea de a rambleia si rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operatiilor de umplere cu steril, cu deseuri rezultate de la prepararea substantelor minerale utile, cu nisip, cu prundis etc. a golurilor ramase in urma unor excavari subterane. 2. Ansamblul operatiilor de executare a unei umpluturi de pamant sau a unui rambleu de drum sau de cale ferata. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia.

adeveresc v. tr. (din adevar sau din mai vechiu adeverez, din care a ramas azi numai adj. adevarat). Dovedesc ca adevarat: a adeverit ca e asa, stirea s' a adeverit. Vechi. Asigur, promit: le adeverea ca se va face catolic, numai sa-l primeasca sa le fie crai (Nec.). V. refl. Ma incredintez, ma asigur: m' am adeverit ca nu spunea cu direptate [!] (Dos.). Ma oblig: se adeveri cu juramint ca nu se va marita (Moxa).

anfibol n., pl. uri (vgr. amphibolos, ambiguu, fiind-ca a ramas mult timp nedeterminat din ce se compune). Min. Silicat anidru de protoxid de fer, de magnezie si de calce, de cele mai multe ori supt forma de cristale verzi. – Fals amf-.

Hestia, cea mai mare dintre fiicele lui Cronus si ale Rheei si sora cu Zeus si cu Hera. Cu toate ca a fost curtata de Apollo si de Poseidon ea a ramas, cu ingaduinta lui Zeus, pururea fecioara. Nu parasea niciodata Olympul si era considerata, atit de zei cit si de muritori, drept protectoarea caminului. Atributiile ei se suprapuneau cu cele ale Vestei, din mitologia romana.

STANDARD s.n. 1. Tip, model facut de proba. ♦ Totalitatea prescriptiilor de standardizare; document, act (oficial) in care sunt consemnate aceste prescriptii. ♦ Standard de viata = nivel de trai; limba standard = aspect al unei limbi care reprezinta trasaturile ei comune si modul general de folosire. ♦ (Fig.; peior.) Care nu este original, facut dupa sablon. 2. Melodie care a rezistat modificarilor gustului de-a lungul anilor, ramanand in repertoriul permanent al jazului. [Var. standard s.n. / < engl., fr. standard].

OBIECTIVISM (‹ germ.) s. n. Orice doctrina sustinand capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoastere sigura, controlabila intr-o anumita masura, a anumitor lucruri, in opozitie cu scepticismul si relativismul. ♦ (In etica) Conceptie sustinand ca anumite teze morale raman adevarate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepartinire, de renuntare la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor, teoriilor, ideilor despre societate si om in interpretarea si aprecierea fenomenelor social-politice; pretentie de a elimina din campul stiintelor socio-umane tor ce tine de ideologie, de judecati de valoare, scopuri, idealuri etc.

BUSTEAN ~eni m. 1) Tulpina a unui copac curatata de crengi; trunchi. 2) Bucata groasa de lemn de foc; butuc; buturuga. 3) fig. fam. Persoana lipsita de pricepere si de simtire; om nepriceput si nesimtit. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute. A (se) lamuri ~ a da (sau a primi) o explicatie neclara; a lasa (sau a ramane) nelamurit. /Orig. nec.

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

DE¹ conj. 1) (exprima un raport conditional) Daca; in caz ca. De voi prinde a canta, muntii toti s-or legana. 2) (exprima un raport concesiv) Cu toate ca; desi. 3) (exprima un raport completiv) Ca. Se intampla de pleaca mai inainte. 4) Si. Pleaca de-ti fa datoria. 5) Ori. De plecam, de nu plecam, ramane totul neschimbat. /cf. alb. de

LITERA, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.

MANEA, man, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a ramane, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aseza, a sta. ◊ Expr. (Parca) i-au mas soarecii in pantece (sau in burta), se spune despre un om care este mereu flamand, caruia ii este mereu foame, care mananca mult, cu lacomie. [Prez. ind. si: mai; part. mas] – Lat. manere.

conservator, -oare adj. si s. Pastrator, care tine de partidu celor ce, in politica, se opun schimbarilor brusce si nu instiga plebea. Conservator progresist, nume pe care, in Decembre [!] 1918, si l-au luat vechii conservatori (urmasi ai lui Catargiu, Carp si Maiorescu si condusi de Marghiloman) ca raspuns la acuzatiunea de retrograzi, pe care le-o aruncau demagogii (ceilalti conservatori, care l-au urmat pe N. Filipescu in 1915 si au ramas fara sef dupa moartea lui, intimplata in Sept. 1916, s´au confundat in partidu tachist, mort si el apoi). S. n., pl. oare (fr. conservatoire, adica „scoala care conserva tradidiunea muzicii”). Scoala oficiala de muzica ori de declamatiune. V. ciocoi, liberal, colectivist, tachist.

caputiner n., pl. e (germ.). Cafea cu lapte cu caimac gros (ori cu frisca). – La 1683, Turcii, in fuga lor de la asediu Vienei, parasise [!] o mare cantitate de boabe de cafea in saci. Austriecii, nefiind pe atunci deprinsi cu cafeaua, aruncara in Dunare mai toata cantitatea. Cita ramasese nearuncata fu cumparata de un Polon care traise in Orient si stia de bautura cafelei. Deschise prima cafenea, dar nu prea avu clienti. Atunci se gindi s´o strecoare si sa-i adauge putin zahar si lapte, precum si un caimac ori niste frisca care acoperea tot, ca gluga unui capucin. De aceia o numi kaputziner. – Pe urma Polonu se´ntovarasi cu femeia Cecila Krapf, care facea niste chifle foarte bune de consumat cu caputineru, si de atunci li s´a zis krapfen, de unde vine rom. crafle, gogosi. V. chifla.

batut, -a adj. Lovit, agitat: batut de vinturi, (si fig.) batut de ginduri. Bataturit, calcat, netezit: drum batut. Tesut des: pinza batuta. Ornat: batut cu pietre scumpe. Stricat, vatamat: vie batuta de bruma, boi batuti de jug. Fig. Nenorocit, pedepsit: om batut de Dumnezeu. Batut la cap, smintit. Berbec batut, batal. Un franc batut, un franc intr’o singura moneta, in opoz. cu: un franc marunte sau maruntele (adica in parale marunte). Munt. Lapte batut (de unde si bg. batut), chisleag, laptele ramas dupa luarea smintinii si batut.

SUPARAT adj. 1. (pop. si fam.) burzuluit, (livr. si fam.) ofuscat, (fam.) imbufnat, mofluz, zborsit, (fam. fig.) sifonat, zbarlit. (A ramas o vreme ~.) 2. v. certat. 3. v. inciudat. 4. abatut, amarat, deprimat, descurajat, indispus, indurerat, intristat, mahnit, necajit, trist, (pop.) obidit, (inv. si reg.) scarbit, suparacios, (inv.) dosadit, ponosit, pricajit, (fig.) catranit, pleostit, plouat. (E tare ~ de vestea primita.) 5. v. necajit. 6. agasat, enervat, iritat, plictisit, sacait, (livr.) tracasat, (pop.) zadarat. (Om ~.) 7. v. nervos.

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. Isi lua ramas bun si apoi pleca. ♦ Pe langa asta. Si-apoi tot nu ma pot duce. ♦ Mai, in plus. Dupa ce ca e frig, apoi si ploua. 2. Totusi. Apoi tot am sa-ti mai vorbesc putin. 3. Atunci, in cazul acesta; daca e asa, asa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei si! n-are importanta! S-apoi ce daca a plecat! 4. (De obicei precedat de conjunctii) a) Doar; b) (precedat de „si”) si inca; unde mai pui ca; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „ca”) altminteri; g) (serveste la introducerea unui raspuns concesiv, evaziv, sau ca scuza) Apoi de, ce pot sa-ti spun?; h) (precedat de „si”, serveste ca introducere in poezie, proverbe etc.) S-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BARSEANU). – Lat. ad-post.

preluca, preluci, s.f. (reg.) 1. poiana mica de padure. 2. loc cultivat inconjurat de o padure sau de un teren sterp. 3. loc nesemanat, ramas in interiorul unui loc semanat. 4. (inv.; in forma: preloaca) teren despadurit, arat si pregatit ca ogor. 5. izlaz, imas. 6. lunca, crang, zavoi. 7. vale ingusta, valcea infundata. 8. spartura, despicatura, gaura; scobitura, loc prin care se scurge apa. 9. (in forma: priluca) crestatura facuta in piciorul de sus al prispei. 10. staul pentru oi.

BALTA, balti, s. f. 1. Intindere de apa statatoare, de obicei nu prea adanca, avand o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri in care stagneaza apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face un gest, a spune o vorba care stanjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. balte.

INTARZIERE, intarzieri, s. f. Actiunea de a intarzia si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. si adj. Cu intarziere = (care se produce) mai tarziu decat trebuie sau decat este prevazut. ◊ Loc. adv. Fara intarziere = numaidecat, fara zabava. ◊ Expr. A exploda cu intarziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) dupa momentul punerii sau al lansarii. A fi in intarziere = a fi ramas in urma, a fi intarziat. ♦ Timpul, durata cat cineva sau ceva intarzie. [Pr.: -zi-e-] – V. intarzia.

NUCLEU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic si care ramane neschimbat la toti derivatii corpului respectiv. ♦ (Fiz.) Partea centrala a unui atom, care poarta electricitate pozitiva si in care se concentreaza aproape intreaga masa a atomului. ♦ (Biol.) Element central al unei celule, situat in plasma, cu structura proprie si care are functii importante in celula. ♦ (Astr.) Portiune centrala a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esential al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucleus, lat. nucleus].

PALAMISM (‹ fr.; n. pr. Gr. Palamas) s. n. Teologia energiilor divine necreate, dupa numele autorului ei, Sfantul Grigorie Palamas, formulata impotriva scolasticilor latini si pornind de la experienta sfintilor isihasti, indeosebi Pseudo-Macarie, Maxim Marturisitorul si Ioan Damaschin; lumina de pe Muntele Tabor nu este doar un simbol al dumnezeirii lui Hristos, ci o energie care iradiaza din esenta divina ca o revarsare a Duhului Sfant, necreata si fara ipostaza; indumnezeirea este o participare reala, o comunicare personala cu Dumnezeu, fara confuzie de natura; desi Dumnezeu este prezent in energiile necreate, misterul esentei sale ramane necunoscut. P. a stat la baza renasterii spirituale in Imp. Bizantin (sec. 14). O miscare neopalamista a luat nastere in sec. 20, in sanul emigratiei ruse si din Romania.

BURIC ~ce n. 1) Cicatrice ramasa la mijlocul abdomenului (la om si la mamifere) dupa taierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spatiu sau a unei suprafete situata la o distanta egala de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ◊ ~cul pamantului centrul pamantului. 3) fig. Organ, persoana, institutie etc. cu rol decisiv in ceva; centru. ◊ A se crede ~cul pamantului a se considera cel mai important dintre toti. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat in organismul mamei si primeste de la ea hrana. ◊ Copilul cu multe moase ramane cu ~cul netaiat cand se apuca prea multi de o treaba, nu se realizeaza nimic. 5): ~cul degetului partea bombata de la varful degetului. /<lat. umbulicus

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.