PARC ~uri n. 1) Teren cu vegetatie naturala sau plantata, cu alei, adesea cu lacuri sau bazine, care serveste drept loc de plimbare si odihna. ◊ ~ national suprafata de teren, unde flora si fauna sunt supuse protejarii. ~ sportiv complex sportiv amenajat in mijlocul unor spatii verzi. 2) Spatiu imprejmuit in care sunt crescute si ingrijite animale pentru vanat. 3) Loc pentru stationarea si repararea vehiculelor. 4) Totalitate a vehiculelor de care dispune o institutie sau o intreprindere. /<fr. parc

IARBA ierburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ◊ ~-creata menta. ~a d******i tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, impiedicandu-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina e****a, avand frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant, avand frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita in scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina e****a inalta, cu frunze inguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ◊ Cata frunza si ~ in numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba

PAIS, paisuri, s. n. 1. Cantitate mare de paie. 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de paioase care se gasesc in vegetatia pajistilor naturale. – Pai + suf. -is.

PAIUS, paiuse, s. n. 1. Diminutiv al lui pai; paisor, paiut (1). 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de graminee care se gasesc in vegetatia pajistilor naturale. [Pl. si: paiusuri] – Pai + suf. -us.

FIRUT, -A, firute, s. n., s. f. 1. S. n. (Reg.) Firicel. 2. S. f. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, foarte raspandite in vegetatia pajistilor naturale (Poa). – Fir + suf. -ut.

paius, paiuse, s.n. (pop.) 1. nume generic dat mai multor specii de graminee care se gasesc in vegetatia pajistilor naturale. 2. paie ramase pe camp dupa seceris; pais. 3. pai mic, paiut de grau; pais. 4. loc pe care creste paisul. 5. (art.) numele unui joc de copii.

PAIUS (‹ pai) s. n. Nume dat mai multor specii de poacee spontane, cu tulpina in forma de pai, care se gasesc in vegetatia pajistilor naturale (Agrostis tenuis, Deschampsia caespitosa, Deschampsia flexuosa, Festuca ovina etc.). Se cunosc c. 500 de specii; pais. ◊ P. rosu = graminee larg raspandita in pajistile din etajul montan, adesea dominanta (Festuca rubra).

CERNOZIOM ~uri n. Sol de culoare inchisa, avand o fertilitate naturala ridicata, format din vegetatie ierboasa, in conditii de clima temperata. [Sil. -no-ziom] /<rus. ternozem

BILEA, lac glaciar in M-tii Fagaras, la 2.034 m alt.; 0,46 km². Ad. max.: 11 m. Din el izv. riul cu acelasi nume (22,5 km). Punct turistic. Cabana. Pe aici trecea soseaua transfagarasana (inaugurata in 1974). Linie de teleferic (804 m diferenta de nivel) intre Bilea-lac si Bilea-cascada (inaugurata in 1975). In jurul lacului B., exista rezervatia naturala complexa omonima (120,40 ha), cu vegetatie variata, constituita din tufarisuri de smirdar (Rhododendron kotschyi) si merisor (Vaccinium vitis-idaea) si numeroase alte plante, printre care rogozuri (Carex pyrenaica, C. dacica), garofita de munte (Dianthus compactus), floarea de colti (Leontopodium alpinum).

PODZOL, podzoluri, s. n. Sol nisipos si lutos, de culoare cenusie, sarac in calciu, cu fertilitate naturala slaba, care se formeaza sub vegetatia padurilor, intr-un climat rece si umed. – Din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol.

BADLANDS (cuv. engl.) [bædləndz] s. n. Forma de degradare intensa a terenurilor (argiloase sau marnoase), rezultata in urma ploilor torentiale in zone cu pronuntata ariditate si lipsite de vegetatie; terenurile astfel degradate devin inutilizabile in agricultura. Denumirea provine de la reg. naturala B. din N S.U.A. (Dakota de Sud si Nebraska), cu depozite fosile de interes geologic (monumentul national Agate Fossil Beds).

LANDSAFT (‹ germ.) s. n. Portiune din invelisul geosferic care poseda trasaturi proprii, diferite de la cele ale portiunilor invecinate de care este despartita prin limite naturale; se caracterizeaza printr-o anumita forma a interactiunii dintre relief, clima, ape, soluri, vegetatie, fauna si activitatea omului; peisaj geografic.

vegetatie, vegetatii, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, zona, tara etc., distribuite si asociate dupa anumite conditii naturale; multime de plante. 2. Excrescenta care se formeaza, se dezvolta pe corpul omului sau al animalelor; polip. [Var.: vegetatiune s. f.] – Din fr. vegetation, lat. vegetatio, -onis.

CIMPIA SIBERIEI DE VEST, mare cimpie de acumulare in Asia Occidentala (Federatia Rusa), intre M. Kara la N, M-tii Altai si Pod. Kazahstan la S, M-tii Ural la V si Pod. Siberiei Centrale la E. Supr.: c. 3 mil. km². Alt.: 50-300 m. Climat continental excesiv. Strabatuta. de c. 2.000 de riuri (Obi, Irtis, Enisei) si cu numeroase lacuri, unele sarate si mlastini. vegetatie de tundra, silvotundra, taiga si stepa; zacaminte de petrol si cele mai mari rezerve de gaze naturale ale lumii. Mare zona ind. (Novosibirsk, Omsk, Celeabinsk, Barnaul, Tomsk), iar la S o importanta reg. agricola cerealiera si de plante tehnice.

POPINA, insula in N lacului Razim, la 6 km NV de gura de varsare a canalului Dunavat. Supr. 98 ha. Este formata din calcare mezozoice, acoperite de un strat de loess. vegetatie cu tufisuri de catina si cateva specii de plante erbacee (cimbrisor, nalba, volbura s.a.). Rezervatie naturala in cadrul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Loc de cuibarit sau de pasaj pentru numeroase pasari (gaste, rate, pescarusul argintiu, califarul alb, califarul rotu s.a.).

CAZANE, sector al defileului Dunarii la trecerea prin Carpati (lung de 9 km), cuprins intre localit. Dubova si Ogradena (azi in com. Ieselnita, datorita constructiei lacului de acumulare Portile de Fier I); format din Cazanele Mari (4 km) si Cazanele Mici (5 km). Aici valea Dunarii si lacul de acumulare se ingusteaza la 180-250 m (in trecut de 152 m) si este dominata de pereti verticali, stincosi (Ciucare Mare pr stg. si Strbac pe dr.). Viteza de scurgere a apei la viituri depaseste 5 m/s. In zona Cazanelor Mari se afla pesterile Ponicovei si Veterani. Rezervatie naturala complexa (150 ha), care cuprinde stincile calcaroase ale masivelor Ciucarul Mare si Mic pe care se dezvolta o vegetatie submediteraneana cu numeroase endemisme si plante rare. Aici se intilnesc stinjenelul balcanic (Iris reichenbachi), deditelul banatean (Pulsatilla montana ssp. australis), Laleaua Cazanelor (Tulipa hungarica), liliacul salbatic (Syringa vulgaris) etc. Zona turistica.

OPTIM, -A I. adj. cel mai bun; minunat, excelent, grozav. ◊ care asigura cea mai buna eficienta economica. II. s. n. stare a unui lucru, a unei situatii considerate ca cea mai favorabila. ♦ ~ ecologic = ansamblul conditiilor de vegetatie in care o specie apare cel mai frecvent intr-o regiune; ~ de populatie = densitatea populatiei unei tari care permite cea mai buna folosire a resurselor naturale. (< fr. optime, lat. optimus)

LAMANTIN (‹ fr.) (ZOOL.) Gen de mamifere din ordinul sirenienilor, asemanatoare cu foca, cu corpul fusiform, vederea slaba, labele anterioare lipsa, adultii putand atinge 2,5-3 m lungime si greutatea de 700 kg (Trichechus). Traiesc in fluvii si estuare (T. inunguis – Amazon, Orinoco; T. senegalensis – rauri din V Africii) si in zonele litorale tropicale din America de Nord si de Sud (T. manatus – Oc. Atlantic). Strict ierbivore, nu au dusmani naturali, dar in unele locuri sunt vanate pentru carnea, grasimea si pielea lor sau ucise de paletele barcilor cu motor; intalnite singure, in mici grupuri familiale sau in carduri de 15-20; au fost introduse in canale de navigatie pentru combaterea proliferarii vegetatiei subacvatice. Sunetele scoase de aceste mamifere au stat la baza legendei sirenelor.

LARISTAN (LARESTAN), regiune naturala si fosta provincie in partea de S a Iranului, cu iesire la G. Persic; 216,5 mii km ²; 5,2 mil. loc. (1991). In arealul sau se afla in prezent prov. Būshehr, Fārs si Hormozgān. Relief predominant muntos (alt. max.: 3.202 m, vf. Kūh-e Kharmān), iar de-a lungul G. Persic se desfasoara o campie litorala. Clima secetoasa. vegetatie de stepa. Pastorit. Orase pr.: Būshehr, Shῑraz, Bandar-e ’Abbās, Jahrom, Firūzābād.