Rezultate din textul definițiilor
AGONALE s. f. pl. Intreceri atletice la vechii greci. ♦ (La romani) Serbari in cinstea zeului Ianus. – Din lat. agonalia.
HEPTACORD, heptacorduri, s. n. Lira cu sapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.
HEXACORD, hexacorduri, s. n. 1. Lira cu sase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de sase trepte succesive ale unei scari muzicale. – Din fr. hexacorde.
HLAMIDA, hlamide, s. f. 1. Mantie facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de stofa alba sau rosie, prinsa cu o agrafa pe umar, purtata de vechii greci si romani in calatorii, la festivitati etc. 2. Mantie imparateasca sau arhiereasca la bizantini. – Din (1) fr. chlamyde, (2) sl. hlamida.
HOPLIT, hopliti, s. m. Soldat echipat cu armament greu, la vechii greci. – Din fr. hoplite.
HOPLOMAC, hoplomaci, s. m. Gladiator care era echipat cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomaque, lat. hoplomachus.
HOPLOMAHIE, hoplomahii, s. f. Intrecere intre gladiatori inarmati cu arme grele, la vechii greci. – Din fr. hoplomachie.
PANCRATIU, pancratii, s. n. Proba atletica la vechii greci, constand in tranta si pugilat. – Din fr. pancrace.
ENCAUSTIC, -A, encaustici, -ce, s. f., s. m. 1. S. f. (La vechii greci) Procedeu de pictura in care culorile se foloseau diluate cu ceara. 2. S. m. Preparat pe baza de ceara folosit la impregnarea statuilor de marmura sau de ipsos pentru a le da un aspect catifelat sau pentru a le feri de umezeala. – Din fr. encaustique.
EPAGOG, epagogi, s. m. Arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. – Din fr. epagogue.
DITIRAMB, ditirambi, s. m. 1. (La vechii greci si la romani) Poem liric in onoarea lui Bachus; p. ext. poem liric caracterizat prin inspiratie entuziasta. 2. Fig. Elogiu exagerat, in termeni bombastici, adus cuiva. – Din fr. dithyrambe, lat. dithyrambus.
STATER, stateri, s. m. Moneda de argint sau de aur la vechii greci si macedoneni. – Din lat. stater, fr. statere.
CREPIDA ~e f. (la vechii greci si romani) Incaltaminte in forma de sandale. /<fr. crepide, lat. crepida
PANEGIRIC ~ce n. 1) (la vechii greci si la romani) Discurs public in care se proslaveau faptele de vitejie ale stramosilor sau se elogiau oamenii ilustri. 2) fig. Lauda exagerata; elogiu emfatic; ditiramb. /<fr. panegyrique
AGONISTICA s.f. Disciplina gimnastica la vechii greci care se ocupa cu luptele atletice. [< fr. agonistique].
AGONOTESIE s.f. Presedintia intrecerilor atletice la vechii greci. [Pl. -ii, gen. -iei. / < gr. agonothesia].
BARBITON s.n. (Ant.) Instrument muzical mare, asemanator cu lira, folosit de vechii greci. [Pl. -oane. / < fr. barbiton, lat., gr. barbiton].
CALATOS s.n. Vas de lut in forma de cupa la vechii greci. [Scris si calathos. / < fr. calathos, cf. gr. kalathos].
COSMOS s.n. (La vechii greci) Universul considerat ca un sistem, ca un tot unitar si armonios. ♦ Lumea care ne inconjura, nemarginita in spatiu si in timp; univers. [Var. (rar) cosm s.n. / cf. fr., it. cosmos, gr. kosmos – lume].
DIONISIAC, -A adj. 1. Referitor la Dionysos; zbuciumat, plin de fervoare; bahic. 2. (Fil. op. apolinic) Termen folosit de Nietzsche pentru a denumi o atitudine afectiva, exprimand impulsurile irationale ale vietii; extatic, pasionat, zbuciumat. [Pron. di-o-ni-si-ac. / < fr. dionysiaque, cf. lat. dionysiacus, gr. dionysiakos < Dionysos – zeul vinului la vechii greci].
EFEB s.m. (La vechii greci) Tanar ajuns la pubertate; adolescent. ♦ Membru al unei efebii. [< fr. ephebe, cf. lat. ephebus, gr. ephebos].
ENEACORD s.n. Lira cu noua coarde, folosita de vechii greci. [Pron. -ne-a-. / < fr. enneacorde, cf. gr. ennea – noua, lat. corda – coarda].
GEROFANT, -A (Ant.) Hierofant. // s.f. Preoteasa la vechii greci si egipteni. [Cf. it. gerofante < gr. hierophantes].
ISTMIC, -A adj. Care apartine unui istm. ◊ Jocuri istmice = serbari la vechii greci care se organizau din doi in doi ani in Istmul Corintic, in timpul carora aveau loc intreceri de lupte, alergari, aruncarea discului si a sulitei etc. [Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus].
LOGOGRAF s.m. 1. Scriitor de proza si de istorie la vechii greci. 2. Orator care scria pledoarii pentru particulari. [< gr. logographos < logos – cuvant, graphein – a scrie].
MELOPEE s.f. 1. Arta declamatiei la vechii greci; arta de a compune muzica (pentru versuri). 2. Melodie monotona, lenta, dar ritmica; recitativ. ♦ Melodie. [Pron. -pe-e, pl. -ei, -ee. / < fr. melopee, cf. lat. melopoeia, gr. melopoiia < gr. melos – cantec, poiein – a face].
PALIU1 s.n. (Latinism) 1. Manta la vechii greci si la romani. 2. Banda de lana alba cu cruci negre, pe care papa o poarta pe deasupra vesmintelor pontificale. 3. Rasfrangere a tegumentului care captuseste cochilia gasteropodelor; manta (3). [Pron. -liu, var. palium s.n. / < lat. pallium, it. pallio].
PARANIMF s.m. (La vechii greci) Prieten al mirelui care mergea alaturi de el in car. [Pl. -fi. / cf. fr. paranymphe, lat. paranymphus].
PARANIMFA s.f. (La vechii greci) Fata care asista pe mireasa la ceremonialul casatoriei. ♦ (Fig.) Insotitoare. [Pl. -fe. / cf. fr. paranymphe, lat. paranympha].
SINEGOR s.m. Aparator in justitie, la vechii greci. ♦ Avocat public insarcinat sa apere legile impotriva reformelor propuse. [< fr. synegore, gr. synegoros].
SIRMA s.f. (Ant.) Mantie mare folosita in tragedia greaca de cei care aveau roluri de zei. ♦ Haina lunga cu trena la vechii greci. [< fr., gr. syrma].
AED s.m. Poet-cantaret la vechii greci, care isi recita propriile-i versuri in acompaniament de lira. [Pron. a-ed, pl. -ezi. / < fr. aede, cf. gr. aoidos – cantaret].
AGONALE s.f.pl. Intreceri atletice la vechii greci. ♦ (La romani) Serbari in cinstea zeului Ianus. [< lat. agonalia].
CREPIDA s.f. Incaltaminte nationala la vechii greci si la romani, asemanatoare cu sandalele. [< lat. crepida, gr. krepis, cf. fr. crepide].
DISCOBOL s.m. (La vechii greci) Aruncator cu discul. [< lat. discobolus, gr. diskobolos < diskos – disc, bole – aruncare].
EPAGOG s.m. Arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. [< fr. epagogue, gr. epagogos].
HEPTACORD s.n. Lira cu sapte coarde, la vechii greci. [< fr. heptacorde, cf. gr. hepta – sapte, lat. corda – coarda].
HETAIRA s.f. (Rar) Curtezana la vechii greci. [Acc. si -tai-, pl. -re. / cf. fr. hetaire, gr. hetaira].
HEXACORD s.n. 1. Lira cu sase coarde la vechii greci. 2. Sase trepte ale unei scari muzicale dispuse una dupa alta. [< fr. hexacorde, cf. gr. hexachordos].
HLAMIDA s.f. Mantie de forma dreptunghiulara din stofa purtata pe umar de vechii greci si romani. [< lat., gr. chlamys, cf. fr. chlamyde].
HOPLIT s.m. Soldat pedestru greu inarmat la vechii greci. [< fr. hoplite, gr. hoplites].
HOPLOMAC s.m. Gladiator greu inarmat la vechii greci. [Cf. fr. hoplomaque < lat. hoplomachus, gr. hoplomachos].
MINA3 s.f. (La vechii greci) Moneda valorand o suta de drahme. [< fr. mine, lat. mina].
MISTAGOG s.m. Preot initiator in mistere la vechii greci. ♦ (P. ext.) Epitet dat unui om inzestrat cu puterea de a patrunde aspectele ascunse ale realitatii. [Cf. fr. mystagogue].
OBOL s.m. Mica moneda care a circulat la vechii greci si care constituia a sasea parte dintr-o drahma. ♦ Bani marunti. ♦ (Fig.) Suma mica; (p. ext.) contributie modesta (in bani); contributie. [< fr. obole, cf. gr. obolos].
ORFIC, -A adj. Referitor la Orfeu. ♦ (Despre doctrine, mistere, mituri etc.) Care i se atribuise lui Orfeu. ♦ Poeme orfice = poeme antice grecesti cu continut mitologic, filozofic si mistic, atribuite lui Orfeu. // s.f.pl. (Ant.) Sarbatori in cinstea lui Dionysos. [< fr. orphique, cf. Orfeu – cantaret legendar la vechii greci].
PALESTRA s.f. (La vechii greci si la romani) Loc special amenajat pentru exercitii de gimnastica, lupte etc. ♦ Scoala ateniana de educatie fizica, urmata de baieti intre 13 si 15 ani dupa absolvirea scolii de gramatica si a celei de chitara. [Cf. lat. palaestra, gr. palaistra < pale – lupta].
PANEGIRIC s.n. 1. Discurs la vechii greci si la romani in care se elogiau faptele de vitejie ale inaintasilor sau se aduceau laude unui oras, unei persoane insemnate. 2. Elogiu, lauda. ♦ Tamaiere, lauda exagerata si nemeritata, lingusitoare. [Pl. -ce, -curi. / < fr. panegyrique, lat. panegyricus, cf. gr. panegyris].
PATRONIMIC adj. (si s.n.) Nume patronimic = a) (la vechii greci) nume format de la numele tatalui cu ajutorul unui sufix special; b) (la unele popoare) nume de familie. [Cf. fr. patronymique, lat. patronymicus, gr. patronymikos].
PENTATLON s.n. 1. Ansamblu de cinci jocuri atletice la vechii greci (aruncare cu discul, lupta, salt, fuga, aruncare cu sulita). 2. Concurs sportiv constand din cinci probe diferite la care participa aceiasi sportivi. [Pl. -oane, -onuri. / < fr., gr. pentathlon, cf. pente – cinci, athlon – lupta].
PIROMANTIE s.f. Practica constand in observarea focului sau a flacarilor, prin care vechii greci pretindeau ca ghicesc viitorul. [Gen. -iei. / < fr. pyromancie, cf. gr. pyr – foc, manteia – ghicit].
AGONALE s. f. pl. 1. intreceri atletice la vechii greci. 2. serbari romane in cinstea zeului Ianus. (< lat. agonalia)
AGONISTIC, -A I. adj. 1. referitor la lupte; atletic. 2. (fil.) referitor la lupta de idei. II. s. f. parte a gimnasticii la vechii greci care cuprindea luptele atletice. (< fr. agonistique)
AGONOTESIE s. f. conducere a intrecerilor atletice la vechii greci. (< gr. agonothesia)
ATENEU s. n. 1. (la vechii greci) sanctuar al zeitei Atena. 2. institutie specializata in activitati cultural-stiintifice. (< fr. athenee, lat. athenaeum)
BARBITON s. n. instrument muzical asemanator cu lira, la vechii greci. (< fr., lat., gr. barbiton)
CALATOS s. n. 1. acoperamant de cap, inalt, cilindric, drapat de un val, caracteristic unor zeite greco-romane. 2. vas de lut, cupa la vechii greci. (< fr. calathos, gr. kalathos)
CREPIDA s. f. incaltaminte nationala la vechii greci si la romani, asemanatoare cu sandalele. (< fr. crepide, lat. crepida)
DIAULOS s. n. (la vechii greci) instrument de suflat, din doua tuburi cu ancie, dintre care unul canta melodia, iar celalalt emitea o nota lunga de acompaniament. (< fr. diaule)
ENEACORD s. n. lira cu noua coarde, la vechii greci. (< fr. enneacorde)
EPAGOG s. m. arbitru care reglementa anumite chestiuni maritime la vechii greci. (< fr. epagogue, gr. epagogos)
GEROFANT, -A I. s. m. hierofant. II. s. f. preoteasa la vechii greci si egipteni. (< it. gerofante)
HEXACORD s. n. 1. lira cu sase coarde, la vechii greci. 2. scara muzicala de sase trepte diatonice. (< fr. hexacorde)
HLAMIDA s. f. mantie ampla, purtata de vechii greci si romani, fara maneci, dreptunghiulara, prinsa cu o agrafa pe piept sau pe umar. (< fr. chlamyde)
HOPLOMAHIE s. f. lupta de gladiatori inarmati cu arme grele, la vechii greci. (< fr. hoplomachie)
ISTMIC, -A adj. care apartine unui istm. ♦ jocuri e = serbari la vechii greci care se organizau din doi in doi ani, in Istmul Corintic, cu intreceri de lupte, alergari, aruncarea discului si a sulitei etc. (< fr. isthmique)
LAMPADOFOR s. m. 1. (la vechii greci) purtator de torta la ceremoniile religioase. 2. cel care continua, extinde si consolideaza o conceptie, un mod de gandire, un stil etc. (< fr. lampadophore, gr. lampadephoros)
LOGOGRAF s. m. 1. scriitor de proza si de istorie la vechii greci. 2. orator care scria pledoarii pentru particulari. (< fr. logographe)
MELOPEE s. f. 1. (la vechii greci) ansamblu de reguli referitoare la cant. 2. declamatie muzicala, de forma libera; (p. ext.) melodie monotona lenta. (< fr. melopee)
OBOL s. m. 1. mica moneda care a circulat la vechii greci, a sasea parte dintr-o drahma. 2. bani marunti. ◊ (fig.) suma mica; (p. ext.; s. n.) contributie modesta (in bani). (< fr. obole, lat. obolus, gr. obolos)
OLIMPIC, -A I. adj. 1. olimpian. 2. jocuri e = jocuri sportive organizate de vechii greci din patru in patru ani in Olimpia (Peloponez) in cinstea lui Zeus, reluate in timpurile noastre sub forma de competitii internationale complexe; olimpiada (2). 3.referitor la jocurile din cadrul unei olimpiade. II. s. m. participant la o olimpiada. (< fr. olympique, lat. olympicus, gr. olympikos)
PALIU1 s. n. 1. mantie la vechii greci, dintr-o fasie de stofa dreptunghiulara care se drapa in jurul corpului. 2. banda de lana alba cu cruci negre, pe care papa o poarta pe deasupra vesmintelor pontificale. 3. rasfrangere a tegumentului care captuseste cochilia gasteropodelor; manta (3). 4. cortexul cerebral (care acopera creierul ca o manta). (< lat., fr. pallium)
PANCRATIU s. n. (la vechii greci) exercitiu atletic compus din tranta si pugilat. (< fr. pancrace, gr. pankration)
PANEGIRIC s. n. 1. discurs la vechii greci si la romani in care se elogiau faptele de vitejie ale inaintasilor sau se aduceau laude unui oras, unei persoane insemnate. 2. elogiu, lauda. ◊ tamaiere, lauda exagerata si nemeritata, lingusitoare. (< fr. panegyrique)
PARANIMFA s. f. 1. (la vechii greci) fata care o insotea pe mireasa la ceremonialul casatoriei. 2. (fig.) insotitoare. (< fr. paranymphe, lat. paranympha)
PENTATLON s. n. complex de cinci jocuri atletice la vechii greci (aruncare cu discul, lupta, salt, alergari, aruncare cu sulita); proba de atletism combinata din cinci exercitii (diferite dupa s*x). ♦ ~ modern = concurs sportiv din cinci probe diferite (calarie, scrima, tir, natatie si cros), la care participa aceiasi sportivi. (< fr. pentathlon)
SINEGOR s. m. (la vechii greci) aparator in justitie. ◊ avocat public insarcinat sa apere legile impotriva reformelor propuse. (< fr. synegore, gr. synegoros)
SIRINX s. n. 1. (la vechii greci) instrument muzical de suflat de tipul naiului; flautul lui Pan. 2. organ fonator al pasarilor, la bifurcatia bronhiilor. (< fr., gr. syrinx)
stater (-ri), s. m. – Moneda la vechii greci si macedoneni. – Var. inv. statir. Fr. statere, si mai inainte (sec. XVII) din gr. στατήρ.
AHEI s. m. pl. 1. Populatie indo-europeana asezata la inceputul mileniului al doilea i.Hr. in Pelopones, unde a intemeiat puternice centre de civilizatie. ♦ Una dintre cele patru ramuri ale vechilor greci. 2. Denumirea generala a vechilor triburi grecesti la Homer. – Cf. Ahaia (n. pr.).
GRECO-ROMAN, -A, greco-romani, -e, adj. Care tine de epoca vechii grecii si a Imperiului Roman, privitor la vechea Grecie si la Imperiul Roman. – Din fr. greco-romain.
ELEN, -A, eleni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine greciei antice sau populatiei ei, privitor la grecia antica sau la populatia ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; in forma elina) Limba greaca veche. 2. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a greciei antice. [Var.: elin, -a adj.] – Din ngr. Ellin, lat. Hellenes.
ELENA f. mai ales art. Limba greaca veche. [Var. elina] /<ngr. Hellen, lat. Hellenes
ELIZEU ~e n. Loc unde, conform credintei vechilor greci, se duc dupa moarte sufletele oamenilor virtuosi. /<fr. elisee, lat. elysium
GRECO-ROMAN ~a (~i, ~e) Care tine de vechea Grecie si de Imperiul roman; propriu vechii grecii si Imperiului roman. /grec + roman
HAOS ~uri n. 1) (in mitologia si in filozofia greaca veche) Spatiu nemarginit conceput ca un amestec confuz de elemente materiale, care ar fi existat pana la aparitia lumii. 2) fig. Dezordine completa; confuzie generala. /<fr., lat. chaos
AORIST s.n. Forma temporala a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericeasca etc.) care exprima aspectul momentan al unei actiuni trecute, fara nici o referire la prezent. [Pron. a-o-, pl. -te, -turi. / < fr. aoriste, lat. aoristus < a – fara, oristos – marginit, determinat].
NOM s.n. (Ant.) Cantec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citera sau de fluier, adresat unui zeu si alcatuit dintr-o invocatie, o povestire mistica din viata acestuia si o rugaciune. [Var. noma s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
ELEN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din grecia antica (Elada). ◊ s. f.; in forma elina) limba greaca veche. (< fr. hellene)
NOM1 s. n. (ant.) cantec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de chitara sau de fluier, adresat unui zeu si alcatuit dintr-o invocatie, o povestire mistica din viata acestuia si o rugaciune. (< fr. nome, gr. nomos)
AORIST, aoriste, s. n. Denumire data unei forme temporale din limba sanscrita, greaca veche si slava bisericeasca, care exprima aspectul momentan al unei actiuni trecute. – Fr. aoriste (lat. lit. aoristus).
aed m. (vgr. aoidos). Poet si cintaret (la vechii greci): Orfeu era un aed.
agonistic, -a adj. (vgr. agonistikos, d. agon, lupta. V. agonie). Relativ la luptele atletice ale vechilor greci: jocuri agonistice. S.f., pl. i. Partea gimnasticii relativa la luptele atletice.
agora f. (vgr. agora). Piata publica (foru) la vechii greci.
anfiction m. (vgr. amphiktyon, ild. amphiktion, d. ktizo, colonizez). Reprezentant al unui oras confederat al vechilor greci. – Fals amf.
anfictionie f. (vgr. amphiktionia). Adunarea confederatilor politici sau religiosi numiti anfictioni la vechii greci. – Fals amf-.
aorist n., pl. e (vgr. aoristos, nehotarit, d. orizo, limitez. V. afurisesc, ursesc). Gram. Perfectu indefinit ori simplu (la vechii greci).
atlet m. (vgr. athletes, d. athlos, lupta). Luptator la jocurile solemne ale vechii grecii. Luptator, gimnastic. Fig. Om robust. V. gladiator, boinic, pehlivan.
cap-intortur m., pl. cap-intorturi (d. cap 2 si intortur, adj., d. lat. intortulus, dim. d. intortus, intors, intort [!], sucit). Mold. s. a. Un fel de ciocanitoare cinepie mare cit ciocirlanu (iynx torquilla). Isi face cuibu pin [!] scorburi si, cind o prinzi, isi intoarce capu´n apoi [!] si se preface moarta. De aceia, e amestecata in farmecele vechilor greci. – Gresit scris cap-in-tortur ori cap-in-tortura: un cap-in tortura striga in agud (Sadov. VR. 1911, 1, 6). V. ghionoaie.
ciclic, -a adj. (vgr. kyklikos). Relativ la un ciclu: an ciclic. Poeme ciclice, poeti ciclici, care trateaza istoria fabuloasa a vechii grecii.
cinetic, -a adj. (vgr. kinetikos). Cinematic. – Acest cuv. e mai corect, de cit cinematic, ca-i facut chear [!] de vechii greci.
crater n., pl. e (vgr. krater, d. kerannymi, amestec). Mare vas in care, la masa vechilor greci, se amesteca vinu cu apa. Gura unui vulcan.
SAFIC, -A, safice, adj. (In sintagmele) Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit in vechea lirica greaca si latina. Strofa safica = strofa compusa din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. – Din fr. saphique, lat. sapphicus.
DIGAMMA s.f. Numele celei de-a sasea litere a vechiului alfabet grec. [< fr., gr. digamma].
ORICALC s.n. Un fel de metal pretios de care vorbesc vechii autori greci. [< fr. orichalque, cf. gr. oros – munte, chalkos – arama].
EPISOD s.n. 1. Parte a actiunii in vechea tragedie greaca, desfasurata intre doua interventii ale corului. ♦ Parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. Actiune secundara legata de actiunea principala a unui poem, a unui roman etc. ♦ (Muz.) Sectiune mijlocie construita intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalata intre partile principale ale unei compozitii mari. 3. Intamplare, incident, fapt accesoriu. [Pl. -oade, -oduri, var. epizod s.n. / < fr. episode, cf. gr. episodion – ceea ce vine din afara].
DIGAMA/DIGAMA s. m. inv. a sasea litera a vechiului alfabet grec (F), corespunzand sunetului u consonantic. (< fr., gr. digamma)
EPISOD s. n. 1. parte a actiunii in vechea tragedie greaca, intre doua interventii ale corului. ◊ parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la infatisarea unei singure situatii. 2. diviziune a unei actiuni dramatice (film serial etc.) 3. (muz.) sectiune mijlocie intr-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intre partile principale ale unei compozitii mari (sonata, rondo etc.) 4. intamplare, incident. (< fr. episode, gr. epeisodion)
MICENIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Micene (grecia). ♦ arta ~a = arta dezvoltata in lumea aheeana, din mileniul II i.Chr. ◊ (s. n.) foarte vechi dialect grec. (< fr. mycenien)
BOPP, Franz (1791-1867), lingvist german. Principalul creator al metodei comparatist-istorice, aplicata la limbile indo-europene („Gramatica comparata a limbilor sanscrita, zenda, armeana, greaca, latina, lituaniana, slava veche, gotica si germana”).
MINERVA (in mitologia romana), una dintre cele mai vechi zeite, asimilata la greci cu Atena; era venerata ca zeita a razboiului si a oraselor. Alaturi de Iupiter si Iunona, face parte din triada capitolina. Protectoare a Romei, a artelor, stiintei, mestesugurilor, simboliza cunoasterea si intelepciunea. Era reprezentata cu un coif pe cap, iar in mana avea un scut, cu chipul Medeei, in mijloc, sau o lance.
IONIAN, -A, ionieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Ioniei sau care era originara din Ionia. 2. Adj. Care apartinea Ioniei sau populatiei ei, privitor la Ionia sau la populatia ei. ◊ Scoala ioniana = cea mai veche orientare materialista in filosofia greaca, aparuta in sec. VII-VI a. Cr. in Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien.
STADIU s.n. 1. Veche masura pentru distante la greci si romani (in lungime de circa 125 de pasi). 2. Etapa de dezvoltare in timp a unui fenomen, a unui proces; faza. [Pron. -diu, pl. -ii. / < lat. stadium, cf. fr. stade].
SEPTUAGINTA s. f. versiunea alexandrina a vechiului Testament tradusa in limba greaca. (< lat. septuaginta)
STADIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte in evolutia unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natura; faza, etapa. 2. Veche unitate de masura pentru lungime la greci, care varia intre 147 si 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium.
GINECEU1 ~e f. 1) (in casele grecilor antici) Apartament rezervat femeilor. 2) bis. (in vechile biserici crestine) Loc special pentru femei. /<lat. gynaeceum, fr. gynecee
Diana, veche divinitate italica, identificata mai tirziu cu Artemis din mitologia greaca. Era considerata zeita luminii, al carei simbol stralucitor era Luna (v. Artemis).
BETIL (cuv. ebraic) s. n. Piatra care, la vechii semiti, era un simbol al divinitatii. Cultul ei a fost preluat de greci si romani. Dupa traditie, b. este numele pietrei pe care Cronos a inghitit-o, crezind ca-si inghite primul nascut, pe Zeus.
Ceres, la romani, zeita griului si a recoltelor. Desi de origine veche latina, aceasta divinitate s-a identificat mai tirziu intru totul cu Demeter, din mitologia greaca (v. Demeter).
babilonie f. (din forma mai veche si mai rara azi vavilonie, d. Vavilon, celebru oras unde s’au amestecat limbile, pron. de grecii de azi Vavilon, iar de cei vechi Babylon). Mare amestec, mare confuziune: acest minister e o adevarata babilonie.
CUMAE, numele latin al celei mai vechi colonii grecesti ( Kyme), intemeiata in S Italiei la jumatatea sec. 8 i. Hr. In 474 i. Hr. flota greaca a invins aici flota etruscilor, oprind expansiunea acestora spre S.
Faunus, una dintre cele mai vechi divinitati italice. Era considerat drept protectorul muncilor agricole, al turmelor si al pastorilor, la fel cu zeul Pan din mitologia greaca (v. si Pan). Mai tirziu, Faunus si-a pierdut din caracterul sau divin si a ajuns sa fie considerat drept unul dintre primii regi ai Latiumului, urmasul regelui Picus si tatal lui Latinus. Natura divina a lui Faunus a persistat totusi: figura sa a fost multiplicata, cu timpul, sub forma a numerosi fauni (v. si Fauni).
ORIGENE (c. 185 – c. 253), filozof, teolog crestin si scriitor grec nascut in Egipt, la Alexandria. Celebru datorita vastei sale culturi filozofice, a fost comparat cu Socrate. Conducator al Scolii catihetice din Alexandria. A realizat prima editie critica a „vechiului Testament”, continand sase versiuni (de unde titlul lucrarii Hexapia) insotite de comentarii. O. a reformulat invatatura crestina in sens platonizant si gnosticizant, folosind in special metoda alegorica; a aparat doctrina preexistentei sufletelor si a propovaduit apocastaza, mantuirea tuturor lucrurilor, inclusiv a diavolului; pentru astfel de idei, a fost nevoit sa renunte la activitatea didactica si sa se stabileasca in Cezarea, unde, in timpul prigonirii crestinilor (250) sub Decius, a fost prins si torturat. Controversele starnite in secolele urmatoare de doctrinele sale au dus la condamnarea lor ca eretice la Conciliul de la Constantinopol (553); aceasta a dus la disparitia unei mari parti a numeroase scrieri, din care s-au pastrat doar fragmente traduse in latina in sec. 4. Op. pr.: „De principiis”, „Contra Celsus”.
ODISEEA, epopee greaca, care impreuna cu Iliada, a fost atribuita lui Homer. Compusa (probabil sec. 8-7 i. Hr.) din 24 de canturi, povesteste peripetiile lui Ulise (Odiseu) de la plecarea sa din Troia, pana la intoarcerea acasa, in Itaca; totodata descrie lupta lui impotriva pretendentilor la tron si la mana sotiei sale, Penelopa. O. este una dintre sursele principale de informatie privind societatea gentilica elena din sec. 10-7 i. Hr. (moravuri, credinte religioase, mitologia s.a.). Capodopera a genului epic din literatura elena si universala, O. a constituit o sursa de inspiratie inepuizabila pentru scriitori, artisti, muzicieni din cele mai vechi timpuri pana azi.
