CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatarile cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua in coarne = (despre vite) a impunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obraznici. A fi mai cu coarne decat altul = a fi mai grozav decat altul. A pune (cuiva) funia in coarne = a insela, a amagi (pe cineva), a-i impune (cuiva) vointa. A se lua in coarne cu cineva = a se incaiera, a se lua la harta. A-si arata coarnele = a-si manifesta rautatea, dusmania. A cauta(cuiva) in coarne sau a cauta (ori a se uita) in coarnele cuiva = a indeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a rasfata. A pune coarne = a calca credinta conjugala: a insela. (Pop.) Cel cu coarne = d****l. ♦ P. a**l. Fiecare dintre cele patru organe tactile si vizuale ale melcului; fiecare dintre cele doua excrescente chitinoase de langa ochii unor carabusi. 2. (La sg.) Substanta chitinoasa din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosita pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Si in sintagma corn de vanatoare) Instrument de suflat, folosit la vanatoare sau pentru chemari, semnalizari etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alama sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dubla. 4. Obiect facut din corn¹ (I 2) sau in forma de corn¹ (I 1), in care se pastreaza praful de pusca, sarea etc.; p. ext. continutul acestui obiect. ◊ Expr. Cornul abundentei = simbol al belsugului, reprezentat printr-un vas in forma de corn¹ (I 1), umplut cu fructe si cu flori. 5. Produs de panificatie din faina alba, de mici dimensiuni si in forma de semiluna. 6. (La pl.) Nume generic dat partilor unor constructii, organe de masini, unelte etc. in forma de corn¹ (I 1). ♦ Corn¹ (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pana de gasca prin care se scurge huma colorata, folosita in ceramica populara pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire data unur formatii anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (In sintagma) Cornul lunii = luna in primul si in ultimul patrar, cand are forma de secera. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secara = ciuperca parazita care traieste in ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boala provocata de aceasta ciuperca si manifestata prin aparitia in spic a unor formatii tari, negricioase, intrebuintate in farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colt, ungher, margine. 2. (Inv.) Aripa de oaste, de tabara. III. (La pl.) Capriorii casei. – Lat. cornu.

PUSCULITA, pusculite, s. f. 1. Diminutiv al lui pusca. 2. vas mic de lut, de lemn sau de metal, cu o deschizatura ingusta in partea de sus, prin care se introduc, pentru a se pastra, banii economisiti (de copii). – Pusca + suf. -ulita.

PLOSCA ~sti f. 1) vas mic (din lut ars, din lemn, din metal etc.), de obicei ornamentat, rotund si turtit, cu gat scurt si ingust, in care se tine o bautura. ◊ A umbla cu (sau a purta) ~sca cu minciuni a spune numai minciuni. 2) vas plat (din metal, din sticla, din material plastic etc.) cu gura larga, folosit pentru nevoile fiziologice de bolnavii ce nu pot cobori din pat. [G.-D. plostii] /<bulg., sb. ploska

ULCEA ~ele f. 1) vas mic de lut pentru pastrat sau baut lichide. 2) Continutul unui asemenea vas. [G.-D. ulcelei; Var. ulcica] /<lat. ollicella

URNA ~e f. 1) (la popoarele antice) vas de lut sau de bronz cu diverse intrebuintari. 2) vas mic in care se pastreaza cenusa mortului incinerat. 3) Cutie prevazuta cu o deschizatura ingusta in care se introduc buletinele de vot. /<fr. urne, lat. urna

PLOSCA, plosti, s. f. 1. vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mica, rotund si turtit, cu gatul scurt si stramt, in care se tine bautura si care se poarta atarnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, barfeli de la unii la altii. 2. (Inv.) vas in care vanatorul isi tinea praful de pusca. 3. vas facut din tabla smaltuita, sticla, material plastic etc., cu o deschizatura larga in partea de sus, in care urineaza bolnavii imobilizati la pat. – Din bg., scr. ploska.

ulcea (-ele), s. f. – Chiup, cana, vas de lut cu miner. Lat. *ollicella, dim. de la olla (Puscariu 1790; Iordan, Dift., 59; REW 6059), sau mai probabil dim. interior, de la oala, cf. ulcica s. f. (oala mica, chiup, cana; anumite vase mult folosite in farmece; Arg., capatina).

vas ~e n. 1) recipient din diferite materiale (sticla, lemn, metal, lut, plastic), de forme si dimensiuni diferite, destinat pentru pastrarea sau transportarea diverselor materiale (in special a lichidelor). 2) la pl. totalitate a recipientelor folosite la prepararea sau la servirea mancarii; vesela; blide. 3) Organ tubular inchis care permite circulatia substantelor lichide (sange, limfa) in organism. ~e limfatice. ◊ ~e capilare cele mai mici vase sangvine, care asigura legatura dintre vene si artere. 4) fiz.: ~e comunicante doua (sau mai multe) vase, unite intre ele la baza printr-un tub de legatura, astfel incat un lichid turnat intr-unul din vase trece si in celelalte, ajungand in toate la acelasi nivel. 5) Vehicul construit si echipat pentru transportul pe apa (sau sub apa); nava. ~ maritim. ~ de pescuit. ~-scafandru. 6) Tub prin care circula seva in plante. /<lat. vasum