CERCUIRE s. cercuiala, cercuit, legare, legat. (~ unui vas de lemn din doage.)

bute (buti), s. f. – 1. Butoi. – 2. Butucul rotii. – 3. Tub, teava. – 4. Pana de pasare. Var. butie. Mr. bute, megl. buti. Lat. buttem (Meyer, Alb. St., IV, 29; Puscariu 241; REW 1427; Candrea-Dens., 202, DAR); cf. ngr. βοῦτα, alb. bute (Meyer 56), it. botte, prov., sp., port. bota, fr., cat. bote. Nu se vede necesitatea ipotezei indo-europene sugerata de Lahovary 319. Der. butar, s. m. (dogar); butarie, s. f. (dogarie); butelnic, s. n. (burghiu); butoi, s. n.(vas de lemn din doage); butlan, s. n. (butoi); butloaga, s. f. (butoi). Din rom. provine mag. butoj(ka).

BOTA¹, bote, s. f. 1. vas din doage de lemn inalt ca o cofa si infundat la amandoua capetele, cu o mica deschidere pe capacul de deasupra, care serveste pentru transportarea apei sau pentru pastrarea bauturilor alcoolice. 2. (Reg.) Donita. – Et. nec.

hardau (hardaie), s. n. – vas din doage din lemn, ciubar. – Var. (Trans.) hurdoi. Mag. hordo (Miklosich, Fremdw., 75; Cihac, II, 505; Galdi, Dict., 91), cf. sb. ardov. – Der. hirgau, s. n. (Mold., oala, cratita).

BARBANTA, barbante, s. f. (Reg.) vas de lemn facut din doage, in care se pastreaza mai ales lapte si branzeturi. [Var.: berbinta s. f.] – Din magh. berbence.

BUTOI, butoaie, s. n. 1. vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fara fund = se spune despre cei care beau fara masura. A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere, in care se introduc cartusele. – Bute + suf. -oi.

HARDAU, hardaie, s. n. vas facut din doage de lemn, dintre care doua pot fi mai lungi si gaurite, servind ca toarte, intrebuintat la pastrarea sau la transportarea lichidelor; ciubar. ◊ Expr. A turna (pe cineva) la hardau (sau la hardaul lui Petrache) = a baga (pe cineva) la inchisoare, a aresta (pe cineva). ♦ Continutul vasului descris mai sus. – Din magh. hordo.

CLESTAR², clestare, s. n. Unealta de dogarie cu care se trag fortat cercurile la vasele de lemn facute din doage. – Cleste + suf. -ar.

DONITA, donite, s. f. 1. vas facut din doage de lemn, cu toarta (si capac), cu care se cara si in care se tine apa; cofa, bota. 2. Galeata de lemn (larga in partea de sus) in care se mulg vacile sau oile; sistar. 3. Continutul unei donite (1, 2). [Pl. si: doniti] – Din scr. dojnica.

BARBANTA, barbante, s. f. (Reg.) vas de lemn facut din doage, in care se pastreaza lapte si branzeturi, mai rar bauturi alcoolice. ◊ Expr. Cand e branza, nu-i barbanta = cand ai una, iti lipseste alta. [Var.: berbinta s. f.] – Magh. berbence.

BUTOI, butoaie, s. n. 1. vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc. ◊ Expr. Butoi fara fund, se spune despre cei care beau fara masura. A mirosi a butoi, se spune despre alimentele pastrate in butoaie care au prins un miros specific (neplacut). A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. A aprinde butoiul cu pulbere = a dezlantui un razboi, a provoca o catastrofa. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere de tip mai vechi, in care se introduc cartusele. – Din bute + suf. -oi.

cofa f., pl. e (sas. germ. kufe, galeata, d. lat. cupa, cada. De aici: bg. sirb. rut. kofa, alb. kova, turc. koga, kuga, pop. kova, kofa, kuva, mgr. kufa, ngr. kufas. V. cupa). Est. vas de lemn compus din doage de brad si cercuri, care are o toarta pe [!] care-l apuci si care serveste la dus apa c´o singura mina sau atirnat de cobilita. A pune pe cineva in cofa, a-l infunda, a-l intrece. Ploua cu cofa, ploua torential, cu galeata. – In vest donita.

CIUBAR, ciubere, s. n. vas mare facut din doage de lemn si prevazut cu torti, avand diferite intrebuintari. [Acc. si: ciubar] – Din bg. cebar.

PAPURI, papuresc, vb. IV. Tranz. A introduce frunze de papura intre doagele unui butoi, ale unui vas de lemn etc. pentru a astupa fisurile si a asigura etanseitatea vasului; a impapuri. – Din papura.

ciuvaie s.f. (reg.) 1. vas de doage, legat cu arcuri de lemn. 2. accesoriile stanei de oi.

ALBIE, albii, s. f. 1. vas lunguiet, facut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covata, copaie. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de caini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rau (pe cineva). 2. Portiune a unei vai, acoperita permanent sau temporar cu apa; matca. – Lat. alvea.

budai (-aie), s. n. – 1. Butoi, vas din doage. – 2. Sant, canal de scurgere din lemn. – Var. budii(e), budau, budiu, budae, buda(s)ca, budalau, budereu. Mag. bodony „butoi” (Cihac, II, 485; DAR). – Der. budalau, s. n. (linguroi de lemn cu care se bate untul); budihace (var. budiheci, budihala, buduhala, buduhaie, buduhoi, etc.), s. m. (sperietoare, monstru); buduroi, s. m. (butoias, burduf). Rom. budalau, a ajuns in mag. (dialectal) in forma bodolo (Tamas, Magyar Nyelvor, XXIX, 182). Cea mai mare parte a acestor der. au fost considerate creatii expresive (cf. Iordan, BF, VII, 277).

bota (bote), s. f. – 1. Butoi, ciubar. – 2. vas de lemn, donita. – Var. boata. Cuvint romanic (it. botte, cf. sp. bota), intrat pe filiera orientala (ngr. μπότης, alb. bote „urcior”, bg. bota „vas de lemn”). Dupa Miklosich, Lexicon, 49, din sl. butaru „vatra”, „doaga”; pare insa cuvint tarziu in sl. Din per. buta „vatra”, dupa Popescu-Ciocanel 16. – Der. botar, s. m. (dogar); botca, s. f. (celula de fagure in care se dezvolta matca; scobitura in trunchiul unui copac).

PUTINA, putini, s. f. vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, facut din doage legate cu cercuri si folosit mai ales la pastrarea unor branzeturi, muraturi etc. ◊ Expr. A spala (sau a sterge) putina = a fugi pe furis, a disparea din fata unui pericol sau a unei situatii neplacute. – Lat. *putina.

CIUTURA ~i f. 1) vas din doage cercuite, cu care se scoate apa din fantana; galeata de lemn. 2) Continut al unui asemenea vas. O ~ de apa. [G.-D. ciuturii] /<lat. cytola

doaga, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn (putin incovoiate) care formeaza corpul unor vase stranse in cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doaga sau a fi (cam) intr-o doaga = a fi trasnit, nebun; a avea comportari anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudata, sucita). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cadea) in doaga cuiva = a ajunge sa se identifice (in sens rau) cu cineva in felul de a fi, de a gandi. – Lat. doga.

doaga ~ge f. 1) Fiecare din piesele de lemn de forma plata (sau usor incovoiate), care constituie corpul unor vase (butoaie, ciubere, putini, vedre etc.). ◊ A-i lipsi cuiva o ~ a nu fi in toate mintile; a fi smintit. 2) Caracter straniu, sucit. ◊ A cadea in ~ga cuiva a ajunge in mintea cuiva; a deveni straniu ca cineva. A lasa pe (cineva) in ~ga lui a lasa (pe cineva) sa-si faca toanele. [Sil. doa-ga] /<lat. doga

CADA, cazi, s. f. 1. vas mare pentru imbaiat; baie¹, vana (1). 2. Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc.; in care se introduc lichidele folosite in diverse operatii tehnologice. 3. vas mare din doage, intrebuintat la prepararea vinului, a rachiului etc.; zacatoare. – Din sl. kadĩ.

LIN², linuri, s. n. 1. vas de lemn, de tabla sau de beton in forma de jgheab, in care se aduna si se storc strugurii. 2. vas de lemn, de tabla sau de beton in care se pune la fermentat materia prima folosita la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cada de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face tuica. – Din ngr. linos.

CADA cazi f. 1) vas mare pentru imbaiat; baie. 2) vas mare din doage, in forma de trunchi de con, in care se strivesc strugurii si se lasa sa fermenteze. 3) Recipient mare, deschis (din lemn, metal, beton etc.) pentru lichide, folosit in diverse operatii tehnologice. [G.-D. cazii] /<sl. kadi

cofer (Munt. vest), sofer (Olt.) si sofei (Ban.) n., pl. e (sas. schufel, germ. schaufel, lopata adincata, infl. de cofei. V. sufla). Caus facut din doage legate cu cercuri de lemn si prevazut c´o coada lunga de vre-o doi metri de scos borhotu ferbinte [!] din cazan. Munt. est. Canta, canata, ghium, vas metalic (cu sau fara capac) care contine 6-8 litri si serveste la adus si la tinut apa in casa. Fam. Iron. Stacan (ceasca sau pahar mare): bem cu coferu, c´asa ne e felu (Loc.). Trans. sofei. Cofita. V. si bracaci, donita, galeata, meredeu, mertic, sistar.

TEICA ~ci f. 1) vas mobil de lemn, in care cad grauntele din cosul morii si de unde trec intre pietre. 2) vas in forma de jgheab din care beau sau mananca animalele; treuca; troaca. 3) reg. Caldare din doage, prinsa la o prajina pentru a scoate apa din fantana. [Sil. tei-] /Orig. nec.

GALEATA ~eti f. 1) vas (de lemn, de metal sau de material plastic) de forma tronconica si cu toarta mobila, folosit pentru a transporta sau a pastra apa si alte lichide; caldare. ◊ A ploua cu ~eata a ploua foarte tare. 2) vas din doage pentru muls laptele; donita. 3) Continutul unui asemenea vas. 4) inv. Unitate de masura a capacitatii (pentru lichide si cereale). [G.-D. galetii] /<lat. galleta

ZACATOARE, zacatori [si zacatoare] s. f. 1. vas mare cu doage, in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ vas mare cu gura larga, ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. vas mare de lemn, captusit cu tinichea, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (intr-o moara de apa) piatra (fixa) aflata in partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (in special) Loc la stana unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]