PLAVAI, -AIE, plavai, adj. 1. (Pop.; despre animale, mai ales despre oi) Care are parul sau lana de culoare alba-galbuie sau alba-cenusie; (despre parul sau lana animalelor) de culoare alba-galbuie sau alba-cenusie. 2. (In sintagma) Poama plavaie (si substantivat, f.) = varietate de struguri cu boaba alba-verzuie si rotunda. – Plav (reg., despre boi, „care are parul de culoare (alba-)galbuie” < sl.) + suf. -ai.

gaiard s. m. varietate de struguri cu boabele mari, de culoare albã–rozale. (din fr. gaillard)

ceaus, ceausi, s.m. (inv.) 1. functionar inferior al Sultanului turcesc (usier, curier, aprod). 2. functionar inferior in tarile romane cu aceleasi functii: usier, curier, aprod. 3. capetenie, comandant, sef, vataf al slugilor. 4. grad vechi in armata (caprar). 5. mijlocitor intre plutasi si expeditorul plutelor; dragoman. 6. varietate de struguri albi. 7. numele unei hore.

afuma (afum, afumat), vb. – 1. A expune la fum. – 2. A fumega, a scoate fum. – 3. A se ameti, a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Puscariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare, prov., cat., port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (ametit, cherchelit), cf. Iordan, BF, VI, 160, si can. ajumado; afumata, s. f. (varietate de struguri); afumator, s. n. (utilaj pentru producerea fumului in vederea linistirii familiei de albine); afumatoare, s. f.; afumatura, s. f. (carne afumata).

cioinac¹ (cioinag) s.n. sg. (reg.) varietate de struguri.

agust, s. m. – August. – Var. gust, agustru. Mr. avgustru, megl. avgust. Lat. pop. agustus, forma redusa de la augustus (Puscariu 40; Candrea-Dens., 24; REW 786; DAR); cf. alb. gust, it., sp., port. agosto, prov., cat. agost, fr. aout. Coexista in prezent cu dubletul neol. august, inainte pronuntat de asemenea avgust (‹ ngr. αὔγουστος). – Der. agustos, s. m. (varietate de struguri timpurii); gustar, s. m. (august), rezultat din contaminarea cu a gusta, etimologie populara care a interpretat numele lunii ca momentul cind se gusta si se incearca roadele culesului, si mai ales ale viei.

gamza s.f. (reg., inv.) varietate de struguri.

goardina s.f. (reg., inv.) varietate de struguri albi.

nova s.f. (reg.) varietate de struguri hibrizi.

basica (basici), s. f. – 1. Vezica. – 2. Glob. – 3. Bula, bulbuc. – Var. besica. Mr. bisica, megl. bisoca. Lat. vessica (Puscariu 189; REW 9276; Candrea-Dens., 141; DAR); cf. alb. mesike, it. vescica, fr. vessie, sp. vejiga, basc. bisika, port. bexiga. Der. basica, vb. (a face basici); basicata, s. f. (varietate de struguri); basicos, adj. (cu basici); basicos, s. m. (arbust, Coluta arborescens); basicuta, s. f. (Gentiana asclepiadea); Vb. a basica poate deriva si direct din lat. vessῑcāre (cf. Puscariu 188; REW 9277 si mr. mbisic, abruz. avvesekka). Din rom. provine bg. busuka (Capidan, Raporturile, 228), sb. besika si rut. besyka (Miklosich, Wander., 8 si 12, Candrea, Elemente, 407; Berneker 53), si probabil ngr. μπετσϰώνω „a bate, a ciomagi” (G. Meyer, Neugr. St., II, 76) si sb. beska „varietate de struguri” cf. basicata. – V. si bestea.

parci², parci, s.m. 1. (inv. si pop.) tap de prasila; berbec de prasila. 2. (pop.) miros caracteristic pe care il au tapii in perioada de imperechere; sudoare de tap, parceala, parcit, parcitura, parcioc, parcita. 3. (reg.) hormonii s*****i la om. 4. (reg.) tanar d*******t, usuratic. 5. (reg.) om de statura mica, pipernicit; copil. 6. (reg.) varietate de struguri cu boabe mici.

parcigan s.m. sg. (reg.) varietate de struguri cu boabe dulci, de culoare neagra-rosietica; branete.

pergan s.m. (reg.) varietate de struguri.

pitoesa s.f. (reg.) varietate de struguri cu boabe mari, albe, sferice si putin turtite.

plavau, plavai, adj. m. (reg.; in sintagma) strugure plavau = varietate de struguri cu boabe sferice, de culoare verde-galbuie.

porfira, porfire, s.f. (inv.) 1. purpura (pentru vesminte); vesmant facut din purpura. 2. (fig.) putere politica suprema a suveranului; stapanire, conducere, guvernare. 3. (inv. si pop.) varietate de vin rosu deschis. 4. varietate de struguri cu boabe rosietice. 5. culoare purpurie.

bruma (brume), s. f. – 1. Chiciura, promoroaca. – 2. Strat fin stralucitor care acopera unele fructe proaspete, cind sint gata coapte. – 3. (In expresia ce bruma) Nimic, cantitate neinsemnata, mica. – Mr., megl. bruma. Lat. brūma „timp de iarna” (Diez, Gramm., I, 91; Puscariu 224; REW 1335; Candrea-Dens., 185; DAR); cf. alb. brume „chiciura” (Meyer 49), fr. brume, cat. broma, prov., sp., port. bruma; in general in rom. cu sensul de „ceata”. Der. bruma, vb. (a acoperi cu chiciura); brumar, s. m. (brumar mic, octombrie; brumar mare, noiembrie); brumarel, adj. (cenusiu); brumarel, s. m. (octombrie); brumarele, s. f. pl. (planta ornamentala, Phlox paniculata); brumariu, adj. (cenusiu; varietate de struguri); brumat, adj. (acoperit cu chiciura; cenusiu; prost dispus); brumatic, adj. (friguros); brumos, adj. (rece, acoperit cu bruma fina, cetos); imbruma, vb. (a acoperi cu chiciura).

puroios, puroioasa, adj., s.m. si f. 1. (adj.; inv. si reg.) purulent. 2. (s.f.; reg.) varietate de struguri cu boabe marunte, albe si dulci.

romostin s.m. (reg.) varietate de struguri.

sasca² s.f. (reg.) 1. varietate de struguri agrisori, cu pielita bobului tare. 2. planta erbacee, cu flori albe sau liliachii; roinita. 3. lacusta mica; cosas mic.

sein, seina, adj. si s.f. (reg.) 1. (adj.; despre lana, blana) de culoare roscata-cenusie. 2. (adj.; despre oi) cu lana roscata-cenusie; sura. 3. (adj.; despre par, barba, mustati; despre oameni) carunt. 4. (s.f.) varietate de struguri cu bobul de culoare alba-cenusie sau neagra-vinetie; corb. 5. (s.f. art.) numele unui cantec care se canta la culesul strugurilor. 6. (s.f.) varietate de mere.

slavita s.f. (reg.) varietate de struguri cu boabe mari, rare si dulci.

somoveanca s.f. (reg.) varietate de struguri, cu bobul alb, rotund si coaja subtire.

caldare (caldari), s. f. – 1. Galeata. – 2. Alambic. – 3. Cristelnita. – 4. Depresiune circulara in munti. – Mr. caldare, megl. caldari. Lat. caldāria (Puscariu, 259; REW 1503; Candrea-Dens., 229; DAR); cf. it. caldaia, caldaio, prov. caudera, fr. chaudiere, sp. caldera, port. caldeira. Der. caldarar, s. m. (mestesugar care face sau repara caldari); caldararesc, adj. (de caldarar); caldararie, s. f. (atelier de facut caldari, cazane etc.); caldararit, s. n. (meseria de caldarar); caldari, vb. (Trans., a murdari); caldarit, s. n. (inv., impozit pe distilarea alcoolului); caldaruse, s. f. (dim. al lui caldare; planta Aquilegia vulgaris; recipient pentru aspersor; varietate de struguri negri). Din rom. poate proveni ngr. ϰαρδάρι.

tartara s.f. (reg.) 1. ploaie inghetata, mazariche. 2. varietate de struguri.

tatan s.m. (reg.) varietate de struguri.

tatar s.m., n. 1. (s.m.) varietate de struguri. 2. (s.n.) biberon, suseta.

cioi (-iuri), s. n. – 1. Nod, umflatura, batatura. – 2. Strachina, blid. Origine necunoscuta. Dupa Bogrea, Dacor., II, 655, ar fi var. de la acioaie; insa aceasta der. pare putin probabila. Ar putea fi un der. de la acest cuvint, cioinac (var. cioinag), s. n. (foarfeca; varietate de struguri), pe care Seineanu, I, 138 si DAR il deriva de ciuin.

corn (-oarne), s. n. – 1. Fiecare din cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. – 2. Instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasa. – 5. Simbol al calcarii credintei conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Brat al crucii. – 9. Produs de panificatie in forma de semiluna. – 10. Semiluna. – 11. Virful unei stele. – 12. Colt, ungher, margine. – 13. Punct c******l. – 14. Aripa de oaste. – 15. Capat, extremitate. – 16. Bucata, codru de piine. – 17. Virf de palarie. – 18. Filacteriu. – 19. (Inv.) Putere, stapinire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, nating. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Puscariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne serveste numai pentru sensurile 1, 5, 6 si 7; in celelalte cazuri, se foloseste pl. cornuri, si in ultimul, corni, m. Der. cornulet, s. m. (planta, Ceratocephalus orthoceras); cornuta, s. f. (planta, Xanthium spinosum); cornita s. f. (cornulet; minciuna, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); cornit, s. n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brinza); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s. m. (plugar care tine coarnele plugului; planta acvatica, Trapa natans; diavolul); cornac, s. m. (bondar); corneci, s. m. (bondar; corn pentru praf de pusca); coarnes, adj. (incornorat, cu coarne); goarnes, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s. m. (diavolul); cornici, s. m. (persoana care tine coarnele plugului); cornisor, s. m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovina, s. f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascutit, cu virf); cornorat (var. incornorat), adj. (cu coarne; ascutit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (in)cornorat, s. m. (diavolul); cornut, s. m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune birnele care alcatuiesc coltul unei cladiri); incorna, vb. (a alcatui coltul unei constructii; a pune coarne); cornar, s. m. (vinzator de cornuri, chifle; plugar care tine coarnele plugului; inv., perceptor care stringea darea pe vite); cornar, s. m. (plug cu un singur corn; stilp care alcatuieste coltul unei constructii); cornarie, s. f. (placintarie); cornari, vb. (a rani cu coarnele; a pune coarne; a tine coarnele plugului; a alcatui coltul unei constructii; inv., a stringe, darea pe vite; refl., a-si rupe un corn); cornarit, s. n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vindut la tirg, impusa in Moldova de Antioh Cantemir, in 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornatel, s. m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidenta incrucisarea cu corn „planta”; cornatar, s. m. (insecta, Naucornis cinicoides); cornisor, s. n. (colt; planta); incornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalina, s. f., din fr.; cornee, s. f., din fr.; cornet, s. n. (coarne de animal; instrument muzical; hirtie rasucita in forma de corn; lame osoase in forma de cornet situate pe peretii celor doua nari), din fr.; cornet, s. m. (goarna), din fr. cornette, in parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s. m. (trompetist), din fr. corniste; cornise, s. f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s. n. (rindea), din bg. korniz, si acesta din germ. Karnies (DAR); si corniza, s. f. (vergea de draperie), din acelasi cuvint german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat in general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Puscariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kerrute (Philippide, II, 639), ca si ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).

crac (craci), s. m. – 1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, brat la diverse instrumente. – 4. Creanga. – 5. Brat de riu. – 6. Ramificatie a unui lant muntos. – 7. Piesa care leaga furgonul de avantren. Bg. krak „picior” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok. – Der. craca, s. f. (ramura, creanga; corn de animal). DAR declara ca relatia etimologica a lui crac cu craca nu este clara, ceea ce este poate prea subtil, avind in vedere identitatea de sensuri, rut. krak „ramura” si folosirea comuna in toate limbile a notiunii de „picior” in locul celei de „tulpina”. – Der. cracui, s. n. (picior de pasare); cracel, s. m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachita, s. f. (craca bifurcata cu care se culeg fructele mari); cracos, adj. (cu picioarele desfacute; cu picioarele curbate); cracoiat, adj. (cu picioarele curbate); cracarie, s. f. (morman de crengi; multime de crengi); cracos, adj. (frunzos, stufos); cracuros, adj. (frunzos); cracan, s. m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan „cu picioare lungi”; cracana, s. f. (ramura bifurcata, folosita ca prajina, sprijin, proptea etc.; sapa cu doua virfuri; corn de plug; fiecare dintre cele doua virfuri ale suveicii; ac de impanat; mai pentru pavaj; trepied; furca; varietate de struguri), pe care DAR il leaga in mod curios de fr. carcan; cracanel, s. m. (cu picioarele curbate); cracana, vb. (a desface picioarele; a intinde; a propti crengile cu furci); cracanos, adj. (ramuros); craci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a desparti, a despica), pentru a carui raspindire generala cf. ALR, II, 67.

crai (crai), s. m. – 1. Rege, domnitor. – 2. Mag. – 3. (La cartile de joc) Rege. – 4. Capetenie, conducator al diferitelor asociatii. – 5. Vagabond, golan, haimana. – 6. Barbat usuratic, caruia ii plac aventurile amoroase, donjuan. Sl. krali „rege” (Miklosich, Slaw. Elem., Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 80; Meyer 203; Berneker 573), din germ. Karl: este numele lui Carol cel Mare considerat drept suveran prin autonomazie. Cf. mag. kiraly, alb. kralj, ngr. ϰράλις, tc. kiral (din mag.). – Der. craisor, s. m. (dim. al lui crai; print; haimana; pasare, ausel; varietate de pastrav, Salmo trutta; varietate de struguri); craita, s. f. (regina; printesa; regina albinelor; la cartile de joc, regina; trandafir de India, Tagetes e****a; varietati de pere, struguri, ciuperci), cf. bg. cralica, sb. kraljica, desi poate fi vorba de o der. interna; craielici, s. m. (planta, lupoaie, Orobancha caryophyllacea), din sb. kraljic „print”; craiet, s. m. (nume dat mai multor pesti mici de riu); craiasa, s. f. (regina; zina); craiesc, adj. (regesc, imparatesc; de haimana; de donjuan); craieste, adv. (regeste; ca o haimana); craie, s. f. (regat, imparatie; domnie); craime, s. m. (multime de crai; multime de haimanale); craiet, s. n. (multime de haimanale); crai, vb. (a domni); crailic, s. m. (curtare, galanterie; viata de haimana); craidon, s. m. (crai, donjuan), a carui formatie este putin clara (dupa Diculescu, Originile limbii romane, Bucarest, 1907, si DAR, de la crai si domn). Evolutia de la „rege” la „donjuan” se explica in general prin imprejurarea ca ruinele palatului domnesc din Bucuresti au folosit, in a doua jumatate a sec. XVIII, drept han pentru diversi vagabonzi, care se distingeau de obicei cu numele de Craii de la Curtea-Veche. Aceasta explicatie este posibila, dar nu cu totul sigura (ideea de „rege” nu este fireasca in legatura cu un palat unde n-au existat niciodata regi). Este vorba mai curind de un sens inv. si disparut al lui crai, care trebuie sa fi insemnat si „vestitor”, cf. crainic, sp. rey de armas, fr. roi d’armes etc. Deoarece crainicii faceau multe drumuri, este fireasca evolutia la „vagabond”, si de aici la „haimana” si „golan, derbedeu”; cf. paralelismul cu der. lui crainic.

creanga (crengi), s. f. – 1. Ramura, craca. – 2. Brat (de riu). – 3. Ramificatie ( a unui lant de munti). – Var. cranga, cranca, Trans. de Sud, cramba. Mr. cranga. Origine incerta. Se admite in general ca deriva din bg. granka „ramura” (Weigand, Jb., XV, 168; Pascu, II, 188; Candrea; Scriban; DAR); insa, dimpotriva, bg. poate proveni din rom., atita vreme cit nu s-a dovedit ca este vorba de un cuvint autentic sl. In bg. este cuvint izolat, fara familie, in timp ce in rom. a dat nastere la numerosi der. Pe de alta parte, nu pare posibil sa despartim cuvintul rom. de cring (DAR citeaza un exemplu, destul de rar, in care se poate chiar identifica creanga cu crug „firmament”); pare prin urmare mai prudent sa se plece, ca in cazul acela, de la sl. krǫgu „rotund”. Este posibil sa existe o contaminare cu craca „ramura”. Der. cringie, s. f. (gramada de crengi); crengarie, s. f. (multime de crengi; frunzis); crengare, s. f. (furca ce fixeaza oistea la caruta); crengos, adj. (ramuros); cringuroasa, s. f. (varietate de struguri); crengurat, adj. (ramuros); crengui, vb. (a taia crengile, a curata de crengi); increngatura, s. f. (grupa, familie, ramura).

cruh (-huri), s. n. – (Mold.) Pietricica. Sl. kruchu „bucata”, rut. krucha „piatra”, sb. kruh „colt de piine”. Circula si (in Trans.) in forma crinf, s. n. (colt de piine), cu infixul nazal si modificarea finalei, ca in praf, virf; si in numeroase forme der.: crihan, crifan, crifoi, clihan, calhan, cilfan, cilfete, s. n. (Trans. si Mold., colt de piine), cf. rut. kricha (DAR). Der. cruhos, adj. (tare); crimpoi, s. n. (bucata); crimpei, s. n. (fragment, bucata), cuvint folosit curent, care se pune in legatura in general cu sl. krǫpu „mic”; krǫpeti „a contacta” (Cihac, II, 80; Byhan 316; Puscariu, Lr., 291), cf. curpen; crimpi, vb. (Trans., a face ghemotoc); crimpita, s. f. (Trans., incurcatura, incilceala a urzelii la razboi; incurcatura, belea; greutate; greseala); crimpot, s. n. (fragment, bucata); crimpoti (var. crimpoti, crimpota), vb. (a face bucati; a rupe, a sfisia; a desface, a anihila); crimpoteala, s. f. (actiunea de a face bucati); crimposie, s. f. (varietate de struguri).

drag (draga), adj. – Iubit, scump. Sl. dragu „pretios” (Mikosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb. drag, mag. draga. Vocativul m. suna draga, ca f.; dupa Tiktin, aceasta anomalie se explica prin provenienta din n. sl. drago. – Der. drag, s. n. (amor); drag, s. m. (iubit, indragostit); dragalas, adj. (frumos, fermecator, incintator); dragalasenie (var. dragalasie), s. f. (farmec, atractie, gratie); dragut, adj. (amabil; dragalas; s. m., indragostit); dragalau (var. sdrangalau), s. m. (crai, curtezan), termen depreciativ, der cu un suf. expresiv (Iordan, BF, VII, 244); indragi, vb. (a iubi); indragosti, vb. refl. (a prinde drag de cineva). Aceleiasi radacini pare a-i apartine Dragaica, s. f. (larve; iele; sinziana, Galium Verum, planta care protejeaza impotriva larvelor; sarbatoare de 24 iunie; dans tipic), care ar putea fi un eufemism bazat pe drag, cu suf. -oaica, ca strigoaica (etimon necunoscut, dupa Tiktin si Candrea; din bg. dragaika dupa Conev 58 si 104 si Scriban; dar cuvintul bg. poate proveni din rom.). Draganele, s. f. pl. (farmece, atractie; varietate de struguri), provine din sb. draganela, dragunela, in privinta celui de-al doilea sens, pare der. interna de la drag cu primul. Nu este clara der. de la dragavei, s. m. (macris, Rumex crispus); dupa Tiktin, ar fi in legatura cu sb. draga „vale”. Cf. dragoste.

ALIGOTE s. n. varietate de struguri din vita franceza de Burgundia, cu boabe mici, rotunde. ◊ vin din acest soi de struguri. (< fr. aligote)

BORDO I. s. m. varietate de struguri cu boabele mari, negre. ◊ vin rosu din regiunea Bordeaux. II. adj. inv., s. n. (de) culoare rosu-inchis. (< fr. bordeaux)

DURIF s. m. varietate de struguri cu boabele turtite, de culoare neagra. (< fr. durif)

HAMBURG s. m. varietate de struguri cu boabele rare, usor sferice, cu pielita groasa, de culoare neagra-violacee. ◊ vin din acesti struguri. (cf. Hamburg)

ISCHIE s. f. varietate de struguri cu boabele mari, sferice, de culoare alba-galbuie. ◊ vin din acesti struguri. (< it. ischia)

MACABE s. n. varietate de struguri albi cu bobul rotund si mare. (< fr. maccabeo)

MADERA s. n. varietate de struguri cu boabele mari, rare, de culoare neagra. ◊ vin dulce din acesti struguri. (< port. madera)

MALAGA s. m. varietate de struguri cu bobul mare, rosu inchis. ◊ vin dulce din vita de Malaga. (< sp., fr., it. malaga)

MALBEC s. m. varietate de struguri cu boabele sferice, negre-albastrui. (< fr. malbec)

MUSCAT s. m. varietate de struguri cu gust tamaios. ◊ vin din astfel de struguri. (< fr. muscat)

NAPOLEON s. m. 1. veche moneda franceza de aur, de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I sau al III-lea. 2. varietate de mere sau de pere, de marime mijlocie, cu pielita subtire si neteda. ◊ varietate de struguri cu boabe mari, ovale, albe-galbui. (< fr. napoleon)

RISLING s. n. varietate de struguri cu boabele dese, galbene-verzui, cu mici puncte negre. ◊ vin obtinut din acesti struguri. (< germ. Riesling)

SEIBEL ZAI-BAL/ s. n. varietate de struguri hibrizi, cu bobul rotund, mare, de culoare vinetie sau neagra; zaibar. ◊ vin din acesti struguri. (< fr. seibel)

SASLA/CEASLA s. f. varietate de struguri de masa cu boabele de marime mijlocie, sferice, de culoare galbena-aurie sau roz. (< fr. chasselas)

TERAS s. m. varietate de struguri hibrizi cu boabe mici, negre, cu miezul incolor si moale. ◊ vin din acesti struguri. (< fr. terras)

frinc (franci), s. m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgu (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai putin probabila. Sec. XVII, inv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frincesc, adj. (inv., francez, gal); frinceste, adv. (inv., in franceza, in latina); fringhie (var. frenghie), s. f. (inv., brocart), din tc. frengi (Seineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frente (var. (s)frintie, (s)frentie, (s)frintie), s. f. (s*****s), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Galdi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frintit, s. m. (s*******c); francez, s. m., din it. francese; frantuz, s. m., din germ. Franzose (Borcea 188), in parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); frantuzesc, adj. (francez); frantuzeste, adv. (in franceza); frantuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)frantuzit, adj. (care imita pe francezi); frantuzism, s. n. (galicism); frantuzoaica, s. f. (femeie care face parte din populatia Frantei); frincuse, s. f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plati taxele de transport), din fr. franchir, dar refacut dupa franc; franchete, s. f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (in care cheltuielile de transport sint cuprinse in pretul de vinzare). Cf. franzela, farmazon.

galben (galbena), adj. – 1. De culoarea aurului, a lamiiei. – 2. Blond. – 3. Palid, decolorat. – 4. (S. m. si f.) Nume dat unor animale domestice cu parul galben. – 5. Ducat, moneda veche de aur, de marime si valoare variabila. – 6. (S. f.) varietate de struguri de provenienta din Odobesti. – Var. (dial.) mr., megl. galbin. Lat. galbinus (Puscariu 696; Candrea-Dens., 713; REW 3646; DAR), cf. alb. gelbere (Meyer 119; Philippide, II, 643), it. gavinello „vindereu” (Battisti, III, 1775), fr. jaune. Pentru numele monedei, cf. port. amarela, iud. port. amariio. Der. galbenas, s. m. (ducat, moneda; persoana care stringe darile, inv.) galbenare (var. galbinare), s. f. (icter; rar, galbenus; cimbru, Serratula tinctoria); galbinatec, adj. (rar, galbui); galbeneala, s. f. (paliditate, culoare galbuie; vopsea galbena; rar, dropica); galbenel, s. m. (ducat, moneda; nume de plante, Nasturtium amphibium, Ranunculus aureus, Ranunculus pedatus, etc.); galbenea, s. f. (hrenita, Nasturtium); galbinica, s. f. (musetel, Matricaria chamomilla); galbenet, s. n. (galbeni, banet); galbenet (var. galbinet), adj. (oaches); galbenicios, adj. (galbui; palid); galbenita, s. f. (planta, Galeobdolon luteum); galbeniu, adj. (galbui); galbenus, s. m. (planta, Crepis setosa); galbenus, s. n. (partea centrala, sferica, de culoare galbena a oului); galbenut, s. m. (varietate de ciuperci comestibile); galbior, adj. (galbui); galbior, s. m. (ducat; varietate de ciuperci, Cantharellus cibarius; varietate de struguri); galbiu (var. galbui), adj. (galbui); galburiu, adj. (galbui), provenind dintr-o incrucisare cu alburiu; galbenime, s. f. (galbejeala); ingalbeni (var. galbeni, (in)galbini, etc.), vb. (a se face galben; a deveni palid, a-si pierde culoarea); ingalbenitor, adj. (care face sa devina galben). – Din rom. provine ngr. νγάλπινος, bg. galbin „ducat” (Capidan, Raporturile, 231).

gras (grasa), adj. – 1. Care are sub piele un strat gros de grasime. – 2. Unsuros. – 3. Carnos, zemos (despre fructe si plante). – 4. Fertil, roditor (despre pamint). – 5. (S. m., inv.) Grasime. – Mr., megl. gras, istr. gros. Lat. grassus (Diez, I, 251; Puscariu 726; Candrea-Dens., 749; Densusianu, Hlr., 111; REW 2299; DAR; Rosetti, I, 73), cf. it. grasso, prov., fr. gras, sp. graso, port. graxo. – Der. grasa, s. f. (varietate de struguri); grascean, adj. (gras, dolofan, rotofei); grasime, s. f. (inv., ingrasamint; untura), cu suf. -ime; grasun, s. m. (purcel de lapte), cu suf. -un (dupa Candrea-Dens., 750 si DAR, din. lat. pop. *grassonem); ingrasa, vb. (a deveni gras; a pune ingrasamint, balegar), care, dupa Puscariu 856; Candrea-Dens., 751 si DAR, ar proveni din lat. *ingrassiāre, cf. mr. ngrasu, dar care pare mai curind un der. intern; ingrasetor, adj. (care ingrasa); ingresamint, s. n. (ingrasamint).

iepure (iepuri), s. m. – 1. Mamifer rozator de cimp cu urechile lungi, vinat pentru carne si blana (Lepus timidus). – 2. Varietate de casa a animalului anterior (Lepus cuniculus). – 3. Cotlet de porc. – 4. Supapa la foalele fierarilor. – 5. Boala bucala a vitelor. – 6. (Arg.) Soldat de infanterie. – Mr. l’epure, megl. l’epuri, istr. l’epur. Lat. lepǒrem (Puscariu 765; Candrea-Dens., 807; REW 4991; DAR), cf. alb. ljepur (Meter 240; Philippide, II, 646), it. lebre (calabr. liepuru, riepule), prov. lebra, fr. lievre, sp. liebre, port. lebre. Pentru semantismul sensului 3, cf. lat. musculus, de la mus, fr. souris. – Der. iepura, s. f. (nume tipic al animalului, datorita culorii blanii sale); iepuroaica, s. f. (femela iepurelui; varietate de struguri); iepuresc, adj. (de iepure); iepureste, adv. (ca iepurii); iepurar, s. m. (ciine de vinatoare; varietate de vultur, Aquila fulva), pe care Candrea-Dens., 808 il deriva direct din lat.; iepurime, s. f. (multime de iepuri de cimp sau de casa); iepurarie, s. f. (crescatorie de iepuri; lasitate); iepurarita, s. f. (la cai, umflare a piciorului). – Din rom. provine tig. yepuro (Wlislocki 92).

iorgovan (iorgovani), s. m. – Liliac (Syringa vulgaris). – Mr. argavan, megl. ragavam. Tc. erguvan (Seineanu, II, 227), prin intermediul sb. jorgovan; in dialecte, din bg., alb. argavan. – Der. iorgovana, s. f. (varietate de struguri).

late s. f. pl. – 1. Plete, chica. – 2. Smoc, mot. – Var. (lo)loate. Origine necunoscuta. Giuglea, Dacor., II, 394 pornea de la var. loate pe care o considera reprezentanta din germ. Locke „bucla”. DAR se gindeste la un lat. *lacia „petic”, din aceeasi radacina cu lacerāre. – Der. latos, adj. (pletos, cu par lung; Trans. zdrentaros, murdar); loloti, vb. refl. (a face noduri, a se incurca); lolotata, s. f. (varietate de struguri).

lemn (lemne), s. n. – 1. Bustean. – 2. Arbore. – 3. Trunchi, buturuga, ciot. – 4. Surcea, tandara, retezatura. – 5. Vreascuri, trunchiuri (de foc). – 6. (Inv.) Crucea lui Iisus. – 7. (Rar) Cosciug, sicriu. – Mr. lemnu, megl. lemu, istr. lęmnę. Lat. lignum (Puscariu 963; Candrea-Dens., 976; REW 5034; DAR), cf. it. legno, sp. leno, port. lenho. Sensul de „arbore” exista si in lat. tirzie si in it.; explicarea acestui sens prin influenta sl. drevo (Seineanu, Semasiol., 80; Rosetti, III, 99) este lipsita de fundament. Der. lemnus, s. n. (betisor de tac sau puscoci de copil, intinzator al ferastraului de mina; scoarta folosita drept colorant; Trans., fosfor); lemnusca, s. f. (planta, Lythrum salicaria); lemnos, adj. (de lemn, tare), cu suf. -os (dupa Puscariu 965; Candrea-Dens., 978; REW 5033 si DAR, din lat. lignōsus, cf. mr. limnos); lemnoasa, s. f. (varietate de struguri); lemniu, adj. (culoarea lemnului crud); lemnie, s. f. (planta, Lythrum salicaria); lemnar, s. n. ( taietor de lemne; tocator; dalta), cu suf. -ar (dupa REW 5032 si DAR, din lat. lignārium); lemnar, s. m. (dulgher, timplar), cu acelasi suf. (dupa Puscariu 964; Candrea-Dens., 977 si DAR, din lat. lignārius, cf. mr. limnar); lemnareasa, s. f. (nevasta dulgherului); lemnarie, s. f. (timplarie, depozit de lemne; cherestea, lemne de constructie); lemnarit, s. n. (mestesugul lemnarului; impozit pe dreptul de a taia lemne); lemnama, s. f. (multime de lemne), care pare sa reproduca lat. lignamen (DAR), se foloseste in Banat; lemnet, s. n. (Olt., Banat, lemnarie, lemne multe), cu suf. -et; lemnitura, s. f. (Trans., armatura care sustine galeria unei mine); inlemni (var. lemni), vb. (a intepeni, a ajunge teapan; a ramine stupefiat, a ramine paf); lemnosa (var. lemnosi), vb. refl. (a se face fibros). – Cf. untdelemn.

marunt (marunta), adj. – Mic. – Var. (Banat., Mold) manunt. Mr., megl. minut. Lat. minutus (Puscariu 1037; Candrea-Dens., 1058; REW 5600), cf. it. minuto, prov. menut, fr. menu, sp. menudo, port. miudo. in rezultatul normal, cu n propagat, primul n s-a disimulat. Cf. minut. Der. maruntaie, s. f. pl. (viscere; maruntisuri; Arg., maruntis), din lat. minūtalia (Puscariu 1038; Candrea-Dens., 1060; REW 5596), cf. it. minutaglia, cat. menudall; marunta, s. f. (rar, ramasita, rest; dans tipic cu pasi marunti); maruntica, s. f. (Arg., bita, par, ciomag); marunte, s. f. (pl., Arg., bani); maruntel, adj. (micut); maruntel, s. m. (varietate de struguri); marunti (var. rara, marunta), vb. (a farimita, a ciuguli); marunteli, vb. (a ciuguli, a farimita), cu suf. expresiv -li, sau direct din maruntel; maruntime, s. f. (micime); maruntis, s. n. (lucru fara importanta, fleac, nimic; detaliu; bani in monede mici); maruntisar, s. m. (negustor de maruntisuri). – Din rom. provine bg. maruncuku „contributie de mica importanta” (Capidan, Raporturile, 229).

mierla (mierle), s. f. – Pasare cintatoare (Turdus merula). – Mr. ńerla, ńirla, megl. (m)ńierla, istr. merlę. Lat. merula (Puscariu 1073; Candrea-Dens., 1104; Iordan, Dift., 95; REW 5534; Barbulescu, Arhiva, XXX, 62 si XXXIX, 61), cf. it., prov., cat. merla, fr. merle, sp. mirla, port. miero. Fonetismul normal ar cere un rezultat *miarla, cf. herba › iarba; reducerea ia › ie, s-a explicat diferit, prin influenta formelor cu diftong aton, ca mierloi (Candrea-Dens., 1104), din pl. mierle (Pascu, Beitrage, 18) sau de la un alb. mierle (Pascu, Arch. Rom., IX, 320). – Der. mierloi, s. m. (barbatusul mierlei); mierlesc, adj. (Olt., varietate de struguri).

mocru (-oaca), adj. – (Trans.) Varietate de cirese. Mag. makra „varietate de struguri” (Scriban).

pirlui (-uiesc, -it), vb. – (Trans.) A m**a rufele inainte de spalat. – Var. pirloi. Mag. parlani (Candrea). – Der. pirlau, s. n. (ciubar de rufe), din mag. parlo (Galdi, Dict., 148); pirnaie, s. f. (butoi, oala mare; Arg., inchisoare, puscarie; varietate de struguri), in loc de pirlaie, pl. cuvintului anterior (dupa ipoteza improbabila a lui Diculescu, Elementele, 450, in loc de *paranaie, din gr. πελινάλιον ‹ πελίνη „butoi”, si ultimul sens din gr. *περϰναλέα ‹ περϰνός „albastru-inchis”; dupa Scriban, din sb. parni „de abur”.

plavan (plavana), adj. – Balan. – Var. plavii, plaviu, plavit. Sl. plavu „alb”, plavinu „balan” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 262), cf. slov. plavec „bou balan”. Se foloseste mai ales ca nume de bou; doar plavita se zice si despre femeile blonde si inv. despre orice obiect auriu sau galbui; cf. Coresi: cautati paminturile, ca sint plavite, spre seceris sint. Cf. plavaie, s. f. (varietate de struguri), format ca balaie din balan.

porfira (porfire), s. f. – 1. (Inv.) Purpura. – 2. Roca vulcanica dura. Mgr. πορφύρα, in parte prin intermediul sl. porufira; cu al doilea sens, prin fr. porphyre. Este dubletul lui porfir (var. profiriu), adj. (rosu-deschis, se zice despre vinuri), din ngr. προφύρα; profira (var. prohira), s. f. (varietate de struguri).

TARTARATICA s. f. (In expr.) Poama tartaratica = varietate de struguri cu boabe marunte si gust acrisor. – Din tartara + suf. -at-ica.

tei (-i), s. m. – Arbore cu frunze in forma de inima (Tilia). – Mr. tel’u. Lat. tilia, redus la modelul decl. m., ca toate numele de arbori (Puscariu 1725; REW 8735), cf. it. tiglio, prov. telh, fr. til, cat. tell. – Der. teios, adj. (dur, rezistent; fibros; se zice despre o varietate de struguri); teisor, s. m. (arbust exotic, Kerria japonica; aglica, cununita; Spiraea ulmifolia); teita, s. f. (odogaci, Saponaria officinalis); teis, s. n. (padure de tei); inteiosa, vb. refl. (Olt., a se face fibros).

verde (-e), adj. – 1. Care are culoarea vegetatiei proaspete de vara. – 2. Proaspat, tinar, viguros. – 3. Crud. – 4. Puternic, viteaz. – 5. (Adv.) Clar, deschis, fatis. – Mr. vearde, megl. verdi, istr. verde. Lat. virdis, in loc de viridis (Puscariu 1874; REW 9368a), cf. it., sp., port. verde, prov., fr., cat. vert, alb. verde (Philippide, II, 658). Cf. varza. – Der. verdeata, s. f. (culoare verde; zarzavat); verdet (var. Olt. verdete), s. m. (pestisor de riu, Phoxinus laevis; nuia); verdare (var. vardare, Banat vardaica, verdaica), s. f. (specie de ciocanitoare, Gecinus viridis); verdoi (var. verdoniu), s. m. (virdare, Fringilla chloris); verdisor, s. n. (Mold., tuica, de menta); verdunc, adj. (verzui; varietate de struguri); verdon, s. n. (Olt., varietate de fasole verde); verzis, s. n. (ramuri cu frunze), cuvint creat de Alecsandri; verzisor, s. m. (corp de cavalerie creat in Munt. la jumatatea sec. XVII; varietate de mere); verzui (var. verzuriu), adj. (care bate in verde); inverzi, vb. (a redeveni, a se face verde; refl., a se ingalbeni la fata); inverzitor, adj. (care inverzeste). – Din rom. provine sb. verdun „verzolin” „foarte verde” (Candrea, Elemente, 405).

CAPSUNICA, capsunele, s. f. 1. Diminutiv al lui capsuna. 2. varietate de struguri nealtoiti. 3. Vin rezultat din capsunica (2). – Capsuna + suf. -ica.

MACABE s. n. varietate de struguri albi cu bob mare si rotund. ◊ (Adjectival) Struguri macabe. – Din fr. maccabeo.

TERAZ s. n. varietate de struguri de calitate inferioara, cu boabe mici si negre; vin facut din astfel de struguri. [Var.: teras s. n., terasa s. f.] – Et. nec.

FRANCUSA, francuse, s. f. varietate de struguri cu boabe mici, neuniforme si rare, folosita pentru vinuri de masa. – Franc + suf. -usa.

CORNITA¹, cornite, s. f. varietate de struguri cu boabe negre-rosietice, asemanatoare cu coarna (2). – Coarna + suf. -ita.

MISCHET s. n. varietate de struguri tamaiosi cu samburi foarte mici. – Din tc. miske [uzumu].

COARNA, coarne, s. f. 1. Fructul comestibil, rosu si acrisor, al cornului. 2. (La sg.) varietate de struguri de masa, cu boaba mare, lunguiata, neagra sau galbena-verzuie si cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum).

NAPOLEON, napoleoni, s. m. 1. Veche moneda franceza de aur in valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I si, mai tarziu, cu cea a lui Napoleon al III-lea, care a circulat si la noi. 2. Varietate de mere de marime mijlocie, cu pielita subtire si neteda, de culoare alba-galbuie, cu pulpa alba, moale, fina, dulce si parfumata. ♦ Varietate de pere de marime mijlocie, cu pielita subtire, neteda, de culoare verzuie sau galbena cu puncte cafenii, cu pulpa alba, dulce si foarte mustoasa. ♦ varietate de struguri cu boabe mari, ovale, galbui, cu pielita groasa si miezul nu prea carnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoleon.

RISLING s. n. varietate de struguri cu boabele dese, de culoarea galbena-verzuie cu mici puncte negre, cu pielita groasa; p. ext. vin din astfel de struguri. [Scris si: riesling] – Din germ. Riesling, fr. riesling.

CRACANA, cracane, s. f. I. 1. Craca ramificata in forma de V; lemn sau alt obiect desfacut la un capat in doua sau in mai multe brate; fiecare ramificatie a unui obiect bifurcat; crac². 2. Prajina provenita dintr-o ramura de copac bifurcata la un capat, folosita pentru a sprijini crengile prea incarcate de fructe, cumpana fantanii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealta facuta din trei prajini impreunate la capatul de sus si asezate in forma de piramida, de care se atarna caldarea deasupra focului. II. varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: cracan s. n.] – Craca + suf. -ana.

COARNA¹ f. 1) varietate de vita de vie avand struguri dulci, cu boabe alungite si coa-ja tare. ~-neagra. 2) strugurii acestei varietati de vita de vie. /<lat. corna

FETEASCA f. 1) varietate de vita de vie autohtona avand struguri cu bobite dese, ovale, galbene-verzui. 2) strugurii acestei varietati de vita de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /Din Fetesti n. pr. + suf. ~easca

STAFIDA ~e f. mai ales la pl. Boaba uscata (si lipsita de seminte) a unor varietati de struguri. [G.-D. stafidei] /<ngr. stafida

ZAIBAR m. pop. 1) varietate de vita de vie nealtoita, avand struguri nu prea mari, cu boabe alungite, de culoare neagra. 2) strugurii acestei varietati de vita de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /Orig. nec.

ALIGOTE s.n. varietate de struguri din vita franceza de Burgundia, cu boabe mici, rotunde, de culoare alba verzuie. ♦ (p. ext.) Vin obtinut din astfel de struguri. [< fr. aligote].

CABERNET s.n. varietate de struguri cu ciorchinii mici si boabele indesate, mici si rotunde, de culoare neagra-violeta. ♦ Varietate de vin obtinut din astfel de struguri. [< fr. cabernet].

aurel s.n. (pop.) 1. aur (in poezia populara) 2. varietate de strugure alb-galbui cu boabe marunte

carloganca s.f. (reg.) varietate de strugure.

chihoara s.f. (reg.) varietate de strugure cu boabe mari, rare si galbui.

aua s. f. – struguri. Lat. ūva (Puscariu 166; Candrea-Dens., 117; DAR); cf. it., sp., port. uva (sard. ua, engad. ua). Cuvint vechi, care pare sa fi fost arhaism inca in sec. XVII; totusi, s-a pastrat, partial, in Olt., ca nume al unei varietati de strugure. (Cf. Puscariu, Dacor., VIII, 324).

porumbiu, -ie, adj., s.f. (reg.) 1. (adj.) de culoarea porumbei; negru-vinetiu. 2. (s.f.) varietate de strugure cu boabele negre-vinetii.

MACABE s.n. varietate de struguri albi cu bobul rotund si mare. [< fr. maccabeo].

MUSCAT s.n. varietate de struguri cu gust aromat; vin extras din astfel de struguri. [< fr. muscat].

PINOT s.n. varietate de struguri de vita nobila de origine franceza, cu ciorchini mici, cilindrici. ♦ (P. ext.) Vin obtinut din acesti struguri. [Pron. pi-no. / < fr. pinot].

RISLING s.n. varietate de struguri cu boabele dese, galbene-verzui cu mici puncte negre; (p. ext.) vin obtinut din astfel de struguri. [Scris si riesling. / < fr. riesling].

gimza s. f. – varietate de strugure. Bg. gamza (DAR; Conev 47).

gordin (-na), adj. – varietate de struguri. – Var. gordean, g(o)ardina, gorgan, gordan. Rus. gordina „coacaza” (Tiktin; DAR). Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 90, pleca de la dacica; Cihac, II, 123, de la sl. grozdovina „strugure”.

mischet s. n. – varietate de struguri tamiioasa. – Var. mischet. Tc. misket, din per. musk (Seineanu, II, 261; Berneker, II, 62), cf. bg. misk.

razachie (-ii), s. f. – varietate de struguri de masa. Tc. (arab.) razaki (Seineanu, II, 300; Lokotsch 1715), cf. ngr. ῥαζάϰι, alb. rezaki, sb. razaklija.

vulpe (-pi), s. f. – 1. Mamifer carnivor salbatic, de marimea unui ciine, cu coada stufoasa (Vulpes vulgaris). – 2. varietate de struguri. – Mr., istr. vulpe. Lat. vulpes (Puscariu 1921; REW 9464), cf. it., gal. volpe, prov. volp, v. fr. goupil, sp. vulpeja. – Der. vulpenie, s. f. (siretenie); vulpesc, adj. (de vulpe); vulpeste, adv. (ca o vulpe; siret, perfid); vulpoi, s. m. (masculul vulpii); vulpoaica, s. f. (vulpe; oaie cu coada lunga); vulpiu, adj. (roscat).

BRAGHINA s. f. varietate de struguri cu boabe rare, rosii, care se coc devreme.

PINOT [pr.: pino] n. 1) varietate de vita de vie avand struguri cu bobite dese, rotunde, deseori deformate, de diferite culori. 2) strugure al acestei varietati de vita de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /<fr. pinot

RISLING n. 1) varietate de vita de vie, avand strugurii cu boabe mici, rotunde, de culoare galbena-verzuie. 2) struguri din aceasta varietate. 3) Vin alb produs din acest soi de struguri. /<germ. Riesling, fr. riesling

ROSIOARA¹ f. 1) varietate autohtona de vita de vie, avand struguri mici, rosietici. 2) struguri din aceasta varietate. /rosu + suf. ~oara

TAMAIOS ~oasa (~osi, ~oase) (despre struguri si unele varietati de fructe) Care are un miros asemanator mirosului de tamaie. /tamaie + suf. ~os

BUSUIOC², -OACA, busuioci, -oace, adj. Cu aroma si miros de busuioc¹. ♦ (Substantivat) varietate de vita de vie; strugure produs de aceasta vita. ♦ (Substantivat, f.) varietate romaneasca de pere varatice. – Din busuioc¹.

ALBISOR, -OARA, albisori, -oare, adj., s. m. si f. I. Adj. Diminutiv al lui alb; albior. II. S. m. si f. (Iht.) Oblet. III. S. m. 1. Nume dat unor bureti comestibili. 2. (Pop.; la pl.) Bani de argint. IV. S. f. Albitura (2). 2. varietate de vita de vie cu struguri albi. – Alb + suf. -isor.

ZARNA, zarne, s.f. 2. varietate de vita de vie avand struguri cu bobite mici si negre.

TAMAIOS, -OASA, tamaiosi, -oase, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Despre unele varietati de fructe, in special de struguri) Care are un gust aromat, asemanator cu aroma de tamaie; muscat. 2. Adj., s. f. (varietate de vita de vie) care produce struguri cu boabele sferice, carnoase, dese si verzi sau violet-roscate, puternic aromate. 3. S. f., s. n. Vin facut din tamaioasa (2). – Tamaie + suf. -os.

CRACANA² ~e f. 1) varietate de vita de vie, avand struguri cu boabe mari, albe sau negre. 2) Vin din astfel de struguri. /crac + suf. ~ana

FRAGA¹ ~gi f. varietate de vita de vie, avand struguri cu bobite rotunde, placut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga

GORDIN m. varietate de vita de vie avand struguri cu bobite ovoide, de culoare verde-galbuie, folositi pentru producerea vinurilor de masa. /Orig. nec.

MAJARCA f. 1) varietate de vita de vie, avand struguri cu boabe mari verzui-ruginii. 2) Vin de calitate superioara produs din acest soi de struguri. /Orig. nec.

PLAVAIE f. varietate de vita de vie avand struguri cilindrici cu boabe albe-verzui, folosita pentru obtinerea vinurilor. /plav + suf. ~ai

RAR² ~a (~i, ~e) 1) (despre elemente omogene) Care se afla la intervale mai mari sau care sunt mai putin numeroase decat in mod obisnuit. Padure rara. ◊ Rara-neagra varietate de vita de vie, avand struguri cu boabe mari negre, distantate una de alta. 2) Care este mai putin dens, mai putin compact. 3) Care este putin raspandit, putin frecvent. Frumusete rara. 4) rar Care este de mare valoare; pretios; scump. Piatra rara. Exemplar rar. /<lat. rarus

RAZACHIE ~i f. varietate de vita de vie avand struguri cu boabe mari, carnoase, de culoare alba sau rosie. /<turc. razaki, ngr. razaki

SaslA f. varietate de vita de vie avand struguri cu bobite rare, de culoare galbe-na-verzuie, folositi ca desert. [Var. ceasla] /<fr. chasselas

VERDUNCA ~ci f. varietate de vita de vie, avand struguri cu bobite de culoare verzuie. /verde + suf. ~unca

ZARNA ~e f. 1) Planta erbacee avand frunze dintate, flori mici albe si fructe rotunde, de culoare neagra. 2) varietate de vita de vie avand struguri cu bobite mici si negre. /<sl. zruno

ALBISOARA, albisoare, s. f. 1. (Iht.) Oblet. 2. Albitura (2). 3. varietate de vita de vie cu struguri albi. – Din alb² + suf. -isoara.

RAZACHIE s. f. varietate de vita de vie care da struguri cu boabe mari, lunguiete si foarte carnoase. – Din tc. razakı, ngr. razaki.

ALIGOTE n. 1) varietate de vita de vie altoita avand struguri cu boabe mici, rotunde, albe-verzui, dulci. 2) Vin obtinut din acest soi de struguri. /<fr. aligote

CABERNET [pr.: caberne] n. 1) Soi de vita de vie avand struguri cu bobite mici, de culoare neagra-albastrie. 2) varietate de vin rosu, obtinut din acest soi de vita. /< fr. cabernet

VIN ~uri n. 1) Bautura alcoolica, obtinuta prin fermentarea sucului de struguri (sau de alte fructe). ~ vechi. ~ sec. 2) la pl. Varietati de astfel de bautura. /<lat. vinum

3) corn, coarna adj. (d. corn 1). Se zice despre o varietate de poama cu boabele de forma fructelor cornului: strugure corn, poama coarna. – In Munt. se zice coarna, ca s. f. cu int. de „poama coarna”.

TERAZ n. 1) varietate de vita de vie hibrida (de calitate inferioara), avand struguri cu boabe mici si negre. 2) Vin facut din astfel de struguri. /<fr. Terras

grozama (grozame), s. f. – 1. varietate de arbust mic cu flori galbene (Cytisus sagittalis). – 2. Bucsau (Genista aligosperma). Sb., insa nu cunoastem etimonul exact. Cf. sb. grozcezmijnno, grozcemorsko, „coacaza spinoasa”, etc., de la grozce „strugure”. Dupa Tiktin si Scriban, din germ. Grausen.