CETATUIE s. (IST., MIL.) citadela. (O ~ pe varful dealului.)

IN prep. 1. (local) pe. (Au poposit ~ varful dealului.) 2. (local) la. (Merge ~ vale.) 3. (local) de. (O trece ~ partea cealalta a drumului.) 4. (instrumental) (inv.) spre. (~ tine imi pun nadejdea.)

CULME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungita orizontal, a unui munte sau a unui deal; varf, culmis. ♦ Punctul cel mai inalt in drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai inalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta intrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prajina lunga in casele taranesti, fixata orizontal de grinzi, de care se atarna haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.

PISC² ~uri n. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; varf; culme; creasta; coama; spinare; crestet. 2) Capatul de dinainte, ascutit si incovoiat in sus al unei luntre; bot. 3) pop. Parte a carului sau a saniei in care se fixeaza protapul. /Orig. nec.

chicera chicere, s.f. (reg., inv.) varf, deal conic, munte.

GURGUI, gurguie, s. n. 1. Partea din varf a opincii, stransa cu nojite. 2. Partea mai stramta, in forma de cioc, de la gura urciorului¹. 3. varful sanului; sfarc, m*****n. 4. varful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat. gurgulio „beregata”.

TUGUI, tuguie, s. n. Varf de deal sau de munte; crestet, pisc; p. gener. varful ascutit al unor obiecte; tuguitura, tutui. – Et. nec.

PADINA, padini, s. f. Loc aproape plan sau usor scobit, de obicei in varful unui deal sau al unui munte. ♦ Mica depresiune, circulara sau alungita, dezvoltata de obicei pe loess prin tasare; crov. [Pl. si: padine] – Din bg. padina.

CUCA³, cuci, s. f. (Reg.) deal inalt si izolat; varf de deal. – Et. nec.

PADINA ~i f. Suprafata (aproape) plana pe varful unui deal sau al unui munte. [G.-D. padinii] /<bulg. padina

TUGUI ~ie n. 1) Parte conica a unui varf de deal sau de munte. 2) varf ascutit al unor obiecte. Acoperis cu ~. /Orig. nec.

cioaca, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, inaltime, varf de deal. 2. carlig care tine un obiect de altul; scoaba, clobant, carliont. 3. capatul lemnului vertical al ferastraului. 4. (reg.) tarnacop, cazma, crampan, gheunoaie, chirlopan, tarsita. 5. unealta de taiat si de scobit; ciuc, ticlu, pupaza, dihoroi, scobitor, salmoc. 6. lingura de lemn de baut apa; polonic, caus, cauc, cupa, hargaie, cofa. 7. trunchiul unui arbore scos cu radacinile din pamant. 8. cioara neagra de clopotnita. 9. unealta de dogarie cu care se imping cercurile la locul lor.

copaita, s.f. sg. (reg.) scoarta de cires uscata, amestecata cu paie, aprinsa de flacai in postul Pastilor pe un varf de deal, de unde striga fetele.

cuca⁴, cuci, s.f. (reg.) loc ridicat, deal inalt si izolat, varf de deal; colina, batca, bobalnau, buba, bulz, cioaca, cobza, curcubeta, dalma, damb, geana, galma, glanui, glomila, gomardoi, grui, holm, hula, monic, motalva, movila, talva, titva, tigmau, talfa, tutui, guguleu, tuclau.

cucuioara, cucuioare, s.f. (reg.) 1. umflatura, cucui, cocor, tugui, neoaca, bolfa, motalca. 2. varf de deal, pisc.

tic s.n. (reg.) 1. nume de jocuri de copii. 2. ciocanitoare. 3. bibilica. 4. cantitate, masura, farama mica. 5. varf, ridicatura, deal.

ticau s.n. (reg.) varf de deal; loc izolat, ascuns.

ticlet s.n. (reg.) varf de deal.

tutudan, tutudane, s.n. (reg.) 1. varf de deal. 2. ferestruica.

TIGMAU s. n. (Reg.) varf de deal sau de munte. – V. ticlau.

PLAI, plaiuri, s. n. 1. Versant al unui munte sau al unui deal; creasta, culme, varf al unui munte sau al unui deal; p. gener. munte, deal mare. 2. Regiune de munte sau de deal aproape plana, acoperita in general cu pasuni. 3. Drum (sau carare) care face legatura intre poala si creasta unui munte; poteca. 4. Regiune, tinut; (la pl.) meleaguri. 5. Subimpartire administrativa a judetelor si a tinuturilor (mai ales a celor de munte) in evul mediu, in Tara Romaneasca; plasa. – Et. nec.

mututui s.n. (reg.) varf tuguiat (de deal, capita, caciula).

tacalie, tacalii, s.f. (reg.) 1. frigare, tagla. 2. (la pl.) stinghii, surcele. 3. varf (ascutit) de deal. 4. persoana cu chelie.

ticloi s.m. (reg.) 1. ticlean. 2. ciocanitoare. 3. pesti marunti. 4. varf ascutit de deal. 5. tarnacop. 6. turtur.

ticlui, ticlus, ticman, ticman, ticui, s.n.; ticma, s.f. (reg.) varf ascutit de deal, de stanca.

tiflan, tifleu, s.n.; tifla, tifleica, s.f. (reg.) varf ascutit de deal.

tigmandau, tigmandaie, s.n. (reg.) varf ascutit de deal de munte.

COAMA ~e f. 1) (la unele animale) Par lung si aspru pe partea superioara a gatului sau de-a lungul sirei spinarii. 2) Parul lung si aspru al unui om. 3) Partea cea mai inalta a unui deal sau munte; creasta; varf; culme; spinare; crestet; pisc. 4) Linie de intersectie a versantelor unui acoperis. 5) fig. Coroana deasa a unui copac. [Sil. coa-ma] /<lat. coma

CRESTET ~e n. 1) varful capului. ◊ Din ~ pana-n talpi din cap pana-n picioare. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau deal; creasta; culme; pisc; varf; coama; spinare. /a creste + suf. ~et

TICLAU ~ri n. reg. Stanca ascutita pe varful unui munte sau deal. /<ung. szikla

sleme s.f. (reg.) 1. stalp de lemn sau de barna, par, prajina, scandura etc. folosite in diferite lucrari de constructie (la casele si acareturile taranesti). 2. schelaria podului unei case. 3. (in forma: slemn) loc ingradit. 4. culme a unui deal. 5. linie de despartire a apelor pe coama unui deal. 6. paiele de pe varful caselor acoperite cu snopi.

DALMA, dalme, s. f. (Reg.) Forma de relief cu aspect de deal scund, izolat si cu varful rotunjit. – Probabil contaminare intre damb si galma.

TICLAU, ticlauri, s. n. (Reg.) Stanca foarte ascutita si inalta; varf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

CULME ~i f. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; coama; creasta; spinare; crestet; varf; pisc. 2) Punctul cel mai inalt fata de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cereasca. 3) fig. Punct culminant in evolutia unui fenomen, a unei situatii sau a unei actiuni; apogeu. In ~ea fericirii. ◊ (Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta intrece orice masura; e nemaipomenit. 4) Bat lung sprijinit de grinzi intr-o casa taraneasca, pe care se atarna haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen

ticlau, ticlaie si ticlauri, s.n. (reg.) 1. varf de munte sau de deal inalt; pisc. 2. alunecare de teren.

COAMA, coame, s. f. 1. Par lung (si stufos) care creste pe grumazul sau de-a lungul spinarii unor animale. ◊ Par lasat sa creasca (excesiv de) lung pe capul unei persoane, mai ales al unui barbat. ♦ Fig. Frunzis des din varful coroanei arborilor. 2. Culme prelungita de deal sau de munte; creasta. 3. Partea de deasupra, orizontala, a unui zid. ♦ Linie de intersectie (orizontala sau oblica) a doua versante de acoperis. – Lat. coma.

PISC², piscuri, s. n. 1. varf ascutit (si golas) de munte sau de deal, dominand o vale sau o depresiune; piscan. 2. Capatul din fata, ascutit si incovoiat in sus, al unei ambarcatii. 3. (Pop.) Parte a carului (sau a saniei) de care se fixeaza protapul. – Et. nec.

GURGUI ~ie n. 1) Parte in forma de cioc de la gura unor vase (care inlesneste turnarea unui lichid). 2) varf al opincii, strans cu curelusa. 3) varf al m*****i; m*****n; sfarc. 4) Creasta a unui deal sau a unui munte. /cf. lat. gurgulio

SPINARE ~ari f. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spate. Maduva ~arii. Sira ~arii. ◊ In (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) in spate. A cadea in ~area cuiva a reveni in sarcina cuiva. A arunca ceva in ~area cuiva a da vina pe o persoana (nevinovata). A trai pe ~area cuiva a trai pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai inalta a unui deal sau a unui munte; creasta; coama; pisc; varf; culme; crestet. [G.-D. spinarii] /<lat. spinalis

sleau², sleauri, s.m. 1. (inv. si reg.) drum batatorit, neamenajat (de mare circulatie); itinerar, traseu; (in expr.) a da pe sleau = a aduce pe calea cea buna. 2. (reg.; in forma: sleah) sosea. 3. (pop.) fagas lasat (pe drum) de rotile unui vehicul; (in expr.) a merge pe sleau = a reusi; a avea spor; a merge sleau = a se desfasura in mod curgator. 4. (reg.) jgheab prin care se scurge mustul din teasc. 5. (reg.) curs al unei ape. 6. (pop. si fam.; in loc. adv.) pe sleau = de-a dreptul fara inconjur. 7. (reg.) loc de trecere prin gard sau peste gard. 8. (reg.) loc deschis, expus vantului; spulberis. 9. (reg.; in forma: sleu) loc plan pe varful unui munte; coama de munte sau de deal.

snait, -a, s.n., s.f. (reg.) 1. (s.n.) carare prin padure pe care se trag bustenii. 2. (s.n.) varf, culme. 3. (s.f.) fasie de pamant intre doua dealuri.

COGAIONON, munte sfint al geto-dacilor identificat astazi in mod ipotetic cu dealul Gradistea din Muntii Orastiei; intr-o pestera de pe virful acestuia si-ar fi avut resedinta marele preot Zamolxis.

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

SPIC ~ce n. 1) Inflorescenta caracteristica gramineelor, alcatuita din mai multe flori mici dispuse pe o axa centrala. ◊ A da in ~ a incepe sa formeze spicul, sa se apropie de maturizare. ~ de zapada fulg de zapada ratacit printre picaturile de ploaie. 2) varf al firelor de par mai lungi din blana unor animale (avand si o culoare mai deschisa sau mai inchisa decat a blanii). 3) Partea cea mai inalta a unui deal, a unui munte sau a unui acoperis. /<lat. spicum

varf ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) Punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

REPEDEA 1. deal cu caracter structural, situat la marginea NE a Pod. Central Moldovenesc, la SE de Iasi, alcatuit dintr-o succesiune de straturi de argile, gresii si calcare oolitice sarmatiene. Spre NE este delimitat de cueste puternice, afectate de alunecari de straturi. Alt. max.: 404 m. Acoperit cu paduri de fag, stejar, gorun si, partial, de livezi si podgorii. A fost studiat din punct de vedere geologic de catre Grigore Cobalcescu, in 1862, care a elaborat prima lucrare geologica din Romania („Calcarul de la Rapidea”). Cunoscut si sub numele de Rapedea sau Rapidea. Declarat monument al naturii (1955). Punct turistic. 2. Com. in jud. Maramures, situata in depr. Poienile de sub Munte, la poalele m-tilor Maramures, la confl. raului Repedea cu Ruscova; 4.877 loc. (2005). Rezervatiile naturale Poiana cu narcise Tomnatec, Sehleanu, varfurile Farcau, Vinderelu si Mihailecu.