VELAR¹, -A, velare, adj.n. si f., s. f. (Sunet) care se articuleaza in partea posterioara a cavitatii bucale, prin atingerea sau prin apropierea radacinii limbii de valul palatului. – Din fr. velaire.

PALAT¹ s. n. Peretele superior al cavitatii bucale, in forma de bolta, alcatuit din apofizele palatine² ale celor doua maxilare superioare, precum si din oasele palatine², acoperite de o mucoasa groasa; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau valul palatului = portiune musculara care continua palatul¹ in partea posterioara a cavitatii bucale. Palat artificial = muschi al palatului¹, care se foloseste in fonetica experimentala pentru a se vedea suprafata atinsa de limba la pronuntarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.

LABIOVELAR, -A, labiovelari, -e, adj. (Despre consoane) A carei articulare se realizeaza concomitent prin rotunjirea buzelor si atingerea limbii de valul palatului. ◊ (Substantivat, f.) In cuvantul latinesc „aqua”, qu este o labiovelara. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. labiovelaire.

VAL s. 1. v. voal. 2. (ANAT.) val palatin = palat moale, valul palatului; valul palatului v. val palatin.

LABIOVELAR ~a (~i, ~e) (despre consoane) A carei articulatie se produce concomitent prin rotunjirea buzelor si atingerea limbii de valul palatului. /<fr. labiovelaire

VELAR, -A adj. Consoana velara (si s.f.) = care se produce prin apropierea bazei limbii de valul palatului; gutural. [< fr. velaire].

LABIOPALATAL, -A adj., s. f. (consoana) care se articuleaza cu ajutorul buzelor si prin atingerea dosului partii anterioare a limbii de valul palatului. (< fr. labiopalatal)

LABIOVELAR, -A adj., s. f. (consoana) care se articuleaza prin rotunjirea buzelor si atingerea limbii de valul palatului. (< fr. labiovelaire)

PALAT¹ s.n. peretele superior al cavitatii bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioara, osoasa, a cavitatii bucale; palat moale = partea posterioara a cavitatii bucale; valul palatului. (< lat. palatum, it. palato)

PALATOPLASTIE s. f. refacere chirurgicala a unei parti din valul palatului. (< fr. palatoplastie)

VELAR², -A adj., s. f. (consoana) care se pronunta prin apropierea bazei limbii de valul palatului; gutural (2). (< vela + -ar, dupa fr. veliaire)

VELOPALATIN, -A adj. referitor la valul palatului, la partea posterioara a cavitatii bucale. (< fr. velo-palatin)

VAL, valuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucata de tesatura fina, de obicei transparenta, pe care si-o pun femeile pe cap sau cu care isi invaluie corpul ori o parte a lui. *Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un val (de) pe ochi = a inceta (sau a incepe) sa vada, sa judece limpede, sa inteleaga ceva. 2. (Anat.; in sintagma) valul palatului = portiunea musculara care continua, in partea posterioara a cavitatii bucale, palatul tare (dur) si care se termina cu omusorul. 3. (Bot.; in compusul) Valul-miresei = planta erbacee anuala, mica, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.

POSTPALATAL, -A, postpalatale, adj. s. f. (Sunet) care se articuleaza in partea posterioara a valului palatului¹. – Din fr. postpalatal.

STAFILOPLASTIE s.f. (Med.) Operatie reparatorie a valului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphyloplastie, cf. gr. staphyle – lueta, plassein – a forma].

STAFILORAFIE s.f. Sutura a valului palatului. [Gen. -iei. / < fr. staphylorraphie, cf. gr. staphyle – lueta, raphe – sutura].

URANOPLASTIE s.f. (Med.) Operatie plastica de refacere a valului palatului. [Gen. -iei. / < fr. uranoplastie, cf. gr. ouranos – cerul gurii, plassein – a forma].

VAL s.n. 1. Bucata de panza fina si transparenta cu care-si acopera femeile capul. 2. Sal, broboada. ◊ A(-si) lua valul = a se calugari. 3. valul palatului = membrana care desparte cavitatea bucala de cea nazala, acoperind cerul gurii si prelungindu-se pana spre faringe. [Pl. -luri. / < lat. velum, cf. fr. voile, it. velo].

LABIOVELAR, -A adj., s.f. (Sunet) pronuntat cu ajutorul buzelor si al partii posterioare a valului palatului. [Pron. -bi-o-. / cf. fr. labiovelaire].

POSTPALATAL, -A adj., s.n. (Sunet) articulat in partea posterioara a valului palatului. [< fr. postpalatal].

MEDIODORSAL, -A adj. 1. (anat.) la mijlocul spatelui. 2. consoana ~a (si s. f.) = consoana pentru articularea careia dosul limbii se ridica la nivelul partii mediane a valului palatului. (< fr. mediodorsal)

NAZOFARINGE s. n. parte a faringelui deasupra valului palatului si inapoia foselor nazale. (< fr. nasopharinx)

PALATOPLEGIE s. f. paralizie a valului palatului. (< fr. palatoplegie)

PALATORAFIE s. f. sutura a valului palatului. (< fr. palatorrafie)

POSTPALATAL, -A adj., s. n. (sunet) articulat in partea posterioara a valului palatului; velar. (< fr. postpalatal)

PREPALATAL, -A adj., s. f. (consoana) care se articuleaza in partea anterioara a valului palatului. (< fr. prepalatal)

STAFILOPLASTIE s. f. operatie reparatorie a valului palatului. (< fr. staphyloplastie)

URANOPLASTIE s. f. refacere chirurgicala a valului palatului. (< fr. uranoplastie)

URANORAFIE s. f. sutura a valului palatului. (< fr. uranorraphie)

palat s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. val palatin.

PALAT¹ n. anat. Partea de sus a cavitatii bucale, avand forma de bolta; bolta palatina; cerul gurii. ◊ ~ dur partea anterioara osoasa a palatului. ~ moale (sau valul ~ului) v. VAL. /<lat. palatum, it. palato

val s. n. 1. bucata de panza fina si transparenta cu care-si acopera femeile capul. 2. sal, broboada. ♦ a(-si) lua ul = a se calugari. 3. ul palatului = membrana care desparte cavitatea bucala de cea nazala, acoperind cerul gurii. (< lat. velum)

perdea (perdele), s. f. – 1. Obiect de dantela, de pinza etc. care se atirna la ferestre si la usi. – 2. Cortina. – 3. Brizbriz, draperie, val. – 4. Tulburare a vederii sau a intelegerii. – 5. Albeata, cataracta. – 6. (Inv.) Ton muzical. – 7. Gard viu. – Mr. perde, pirde, megl. perdi. Tc. (per.) perde (Loebel 75; Seineanu, II, 290; Roesler 601; Lokotsch 1630; Ronzevalle 58), cf. ngr. μπερδές, alb., bg., sb. perde. – Der. perde(le)giu, s. m. (inv., portar de palat), din tc. perdeci; perdelui, vb. (a invalui, a acoperi); perdeluta, s. f. (perdea mica).

val ~uri n. 1) Bucata de tesatura transparenta folosita de femei pentru a-si acoperi fata sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cadea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a inceta (sau a incepe) sa inteleaga si sa vada lucrurile clar, limpede. 2) anat: ~ul palatului (sau ~ul palatin) portiune musculara care continua, in partea posteri-oara a cavitatii bucale, palatul tare si se termina cu o prelungire numita uvula. /<lat. velum