BOGATIE, bogatii, s. f. 1. Cantitate abundenta de bunuri materiale, de materii prime, de bani, de obiecte pretioase etc. 2. Starea, situatia in care se afla posesorul unei mari cantitati de bunuri materiale, de bani etc. 3. Resursele unei tari, ale unei regiuni etc. care, prin prelucrare, se transforma in bunuri utilizate de societate. Petrolul este o bogatie nationala. 4. Abundenta si varietate de valori spirituale. Bogatie de idei. Bogatie de cuvinte. – Bogat + suf. -ie.

BOGATIE ~i f. 1) Cantitate de bunuri care intrece cu mult necesitatile obisnuite; belsug; indestulare; abundenta. 2) Situatie de om bogat. 3) Multime de bunuri materiale (in natura sau in bani); avutie. 4) Cantitate mare de valori spirituale; abundenta. ~ de idei. ~ de mijloace de expresie. 5) Aparenta de lucru bogat; caracter bogat; fastuozitate; somptuozitate. ~a unui decor. [Art. bogatia; G.-D. bogatiei; Sil. -ti-e] /bogat + suf. ~ie

A FACE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casa. ~ poezii. 2) (obiecte care necesita ingrijire) A aranja in ordinea cuvenita. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ◊ ~ banul cu ciocanul a castiga usor bani multi. 4) (urmat de o propozitie complementara cu verbul la conjuctiv) A determina actionand intr-un anumit fel. ~ sa plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ◊ A-l ~ (pe cineva) cum ii vine la gura a ocari (pe cineva), folosind cuvinte la intamplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedand intr-un anumit fel. ~ un bine. ◊ Tace si face se spune despre cineva care infaptuieste pe tacute un lucru surprinzator. Una zice si alta face spune intr-un fel si procedeaza altfel. Usor de zis, greu de facut (sau usor a zice, greu ~) nu e usor sa rezolvi o problema complicata. ~ pomana a) a darui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstractie a nu lua in considerare; a ignora. ~ uz de forta a folosi puterea in scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce sa faca) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se impotrivi; a nu avea incotro. Ce are ~ ? a) ce importanta, ce legatura este? N-are ~ n-are importanta. 7) (suparari, necazuri, placeri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ◊ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ buna (sau lata) a pricinui un mare rau. 8) (pictura, stiinta, politica etc.) A practica in mod sistematic. 9) (in imbinari cu substantivul ce indica o institutie sau o forma de invatamant) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ◊ A-si ~ drum (la cineva) a cauta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuand un lucru. ◊ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (in imbinari stabile) 1) (sugereaza ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugereaza ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ◊ ~ de ocara (sau de rusine) a compromite, atragand oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal magar a-si bate joc de cineva, injosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l imbata tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pantece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ falci (burta sau pantece) a se ingrasa. ~ genunchi a se evidentia urmele genunchilor la pantalonii purtati mult. 3) (sugereaza ideea de imbolnavire) ~ galci. 4) (sugereaza ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugereaza ideea de relatie) ~ prietenie. ◊ ~ gura a face galagie. III. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-si ~ griji a se ingrijora. ~ dragoste (sau s*x) a savarsi actul s*xual; a se imperechea. 2. intranz. I. 1) A actiona dupa cum dicteaza imprejurarile sau constiinta; a proceda. 2) (mai ales in superstitii) A vesti aparitia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (in povesti si in superstitii) A lega prin vraji; a vraji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumita valoare (baneasca); a valora; a pretui; a costa. Cat face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac noua. 6) A prezenta interes. Face sa vezi acest oras. 7) A fi convenabil. Face sa zbori cu avionul. 8) (in vorbirea dialogata ca remarca a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstantial ce indica o directie) A lua directia; a se indrepta; a apuca. ~ la stanga. ~ spre sat. 10) A cauta sa apara altfel decat este. ~ pe desteptul. II. (impreuna cu onomatopeele formeaza locutiuni verbale intranzitive) ~ harsti! ~ zdup. /<lat. facere

ALIENARE s.f. Transmitere a dreptului de proprietate; instrainarea unui bun. ♦ (Fil.) Fenomenul de transpunere, in anumite conditii social-istorice, a intregii activitati umane si a rezultatelor acesteia (problemele muncii, institutiile sociale, valorile spirituale) in forte straine si vrajmase omului. [< aliena].

ESENTIALISM s. n. 1. orientare metafizica, dogmatica care postuleaza existenta unor calitati absolute ale realului. 2. orientare in pedagogia americana care vede educatia ca transmitere a mostenirii culturale, ce contine valorile spirituale fundamentale ale umanitatii. 3. doctrina medicala mai veche care atribuia bolile unor asa-numite „esente”, proprii fiecareia dintre ele. (< fr. essentialisme)

BOGATIE, bogatii, s. f. 1. Cantitate mare de bunuri materiale. ♦ Obiecte de mare pret; comori. 2. Starea, conditia celui bogat. 3. (Urmat de determinari) Resurse naturale ale solului si ale subsolului (unei tari). ♦ valori spirituale de care dispune o colectivitate. 4. Cantitate mare si variata (de lucruri concrete sau abstracte); abundenta. – Din bogat + suf. -ie.

BURTAVERDE s. m. invar. 1. Termen ironic, depreciativ, pentru burghez, mai ales pentru negustor. ♦ Om incapabil sa aprecieze la valorile spirituale; filistin. 2. (Inv.) Sort sau brau verde purtat altadata de negustori. – Din burta + verde.

RABEARIVELO, Jean-Joseph (1901-1937), poet malgas de expresie franceza. Lirica inspirata de miturile ancestrale ale poporului sau cu influente ale literaturii occidentale („Cupa cu cenusa”, „Aproape vise”, „Puiul noptii”). Printre primii care au afirmat valorile spirituale nationale („Vechi cantece din tinuturile Imerina”).

SANDBURG [sændbərg], Carl (1878-1967), scriitor american. Lirica robusta, in traditia lui W. Whitman, inspirata de civilizatia urbana si industriala moderna, celebrand valorile spirituale ale umanitatii („Buna dimineata, America”, „Poeme din Chicago”); biografii („A. Lincoln. Anii preriei”, „A. Lincoln. Anii razboiului”); literatura pentru copii.

PRETIOS, -OASA, pretiosi, -oase, adj. 1. Care are, reprezinta o mare valoare materiala, spirituala, morala etc.; care este de mare pret, de mare importanta; scump. ◊ Metal pretios v. metal. Piatra pretioasa v. piatra. ♦ Pe care cineva il pretuieste, il stimeaza, il iubeste mult. 2. De un rafinament exagerat, cautat; lipsit de simplitate si de naturalete; afectat. [Pr.: -ti-os] – Din fr. precieux, lat. pretiosus, it. prezioso.

AVUTIE, avutii s. f. Avere. ◊ Avutie nationala = totalitatea valorilor materiale si spirituale de care dispune un popor, o tara la un moment dat. – Avut + suf. -ie.

AVUTIE ~i f. Avere mare; bogatie. ◊ ~ nationala totalitate a valorilor materiale si spirituale de care dispune un popor. [G.-D. avutiei] / avut + suf. ~ie

CULTURA ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale si spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunostinte vaste in diferite domenii, pe care le poseda cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale si spirituale, descoperite in urma sapaturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, intr-o anumita epoca. 4) agr. Ansamblu de lucrari agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Crestere a unor animale. ~a viermilor de matase. 7): ~ de bacterii crestere in laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta in laborator pentru scopuri stiintifice. 8): ~ fizica ansamblu de metode si sisteme de educatie fizica care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura

GALA ~e f. Serbare mare, cu caracter solemn (cu sau fara reprezentatii artistice), avand drept scop punerea in evidenta a unor valori (materiale sau spirituale). ◊ De ~ de sarbatoare; solemn; de ceremonie. ~ de box spectacol de sport, constand din mai multe meciuri de box. [G.-D. galei] /<it. gala

CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

UMANISM s.n. 1. Orientare progresista a gandirii epocii Renasterii, aparuta ca expresie a luptei impotriva feudalismului si scolasticii, care a proclamat libertatea personalitatii umane. ♦ Ansamblul ideilor si conceptiilor care exprima aprecierea demnitatii si libertatii omului, grija fata de om si de valorile materiale si spirituale ale existentei sale, caracterizat prin cerinta dezvoltarii continue si multilaterale a personalitatii umane. 2. (P. ext.) Atitudine, manifestare umanitarista sau umana. [< fr. humanisme, cf. it. umanismo].

CULTURA¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♦ ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ in viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)

UMANISM s. n. 1. miscare culturala si orientare progresista a gandirii din epoca Renasterii, aparuta ca expresie a luptei impotriva feudalismului si scolasticii, care a insemnat o puternica afirmare a preocuparii fata de om, promovand, in opozitie cu ideologia si cultura medievala, o cultura militand pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatii, pe baza culturii antice. 2. ansamblul ideilor si conceptiilor care exprima aprecierea demnitatii si libertatii omului, grija fata de om si de valorile materiale si spirituale ale existentei sale, caracterizat prin cerinta dezvoltarii continue si multilaterale a personalitatii umane. ◊ (p. ext.) atitudine, manifestare umanitara sau umana. (< fr. humanisme, germ. Humanismus)

COSMOPOLITISM s.n. Conceptie politica prin care se propaga indiferenta fata de patrie, dispret fata de valorile culturii materiale si spirituale ale propriei natiuni, fata de limba si traditiile nationale progresiste. [< fr. cosmopolitisme, cf. rus. kosmopolitizm].

COSMOPOLITISM s. n. 1. conceptie din epoca de criza a sclavagismului grec si roman care promova ideea „cetateniei universale”. 2. conceptie care propaga indiferenta fata de patrie, neincrederea in capacitatile creatoare ale propriului popor, dispretul fata de valorile culturii materiale si spirituale ale propriei natiuni, fata de limba si traditiile nationale progresiste. (< fr. cosmopolitisme, rus. kosmopolitizm)

CAPITAL¹ s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita intr-o afacere; bunuri, valori. ◊ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. ♦ ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)

ARTS AND CRAFTS [a:ts ənd kra:fts], societate artistica de arte si meserii organizata sub conducerea lui W. Crane, in 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea si valoarea in artele aplicate, opunindu-se productiei industriale de serie. Preocuparea pentru obiectul de uz curent s-a extins si asupra arhitecturii, avind la baza conceptia despre confortul fizic si spiritual al spatiului de locuit sub semnul valorii si al esteticului. Ea a influentat „stilul 1900” si sta la baza conceptiei artei ambientale a sec. 20.

spiritual ~a (~i, ~e) 1) Care tine de spirit; propriu spiritului; imaterial; ideal. Viata ~a. valori ~e. 2) Care are spirit; dotat cu inteligenta; ager; inteligent. Om ~. 3) Care denota vivacitate; de spirit; plin de spirit; ager; inteligent. Gluma ~a. 4) (in filozofie) Care tine de factorul imaterial; caracteristic pentru factorul imaterial. Putere ~a. 5) Care apartine bisericii; propriu bisericii; bisericesc. [Sil. -tu-al] /<lat. spiritualis, fr. spirituel

TEZAUR ~e n. 1) Cantitate mare de monede, pietre scumpe, metale pretioase sau de obiecte de pret adunate impreuna. 2) Totalitate de bani sau de obiecte pretioase ascunse de mult timp (in pamant) si descoperite intamplator; comoara. 3) Ansamblu de mijloace financiare efective care se afla in depozitul unei banci de emisie. 4) Loc unde se pastreaza finantele statului sau ale unei banci; vistierie. 5) fig. Lucru sau fiinta pretioasa si draga; comoara. 6) Patrimoniu spiritual al unei societati sau al unei epoci acumulat pe parcursul istoriei de o anumita comunitate de oameni. 7) Opera culturala de mare valoare si de proportii deosebite (enciclopedie sau dictionar). [Sil. -za-ur] /<lat. thesaurus

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela

PATRIMONIU, patrimonii, s. n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ◊ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care apartin intregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii intregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.