absolutiza vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absoluta. (< fr. absolutiser)

ABSOLUTIZA, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui in mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absoluta prin ignorarea caracterului relativ, conditionat, limitat de celelalte laturi sau insusiri ale faptului sau ideii respective; a considera in mod gresit o latura a unui lucru ca o entitate de sine statatoare, rupand-o de complexul careia ii apartine. – Absolut + suf. -iza.

POZITRON, pozitroni, s. m. Particula elementara nestabila care are aceeasi masa ca electronul si a carei sarcina electrica este pozitiva si egala in valoare absoluta cu sarcina electronului; antielectron. – Din fr. positron, rus. pozitron, germ. Positron.

SUMA, sume, s. f. 1. Rezultatul operatiei de adunare a unor numere, a unor cantitati sau a unor lucruri de acelasi fel; total. ◊ Suma aritmetica = rezultatul adunarii unui sir de numere luate in valoare absoluta. Suma algebrica = rezultatul adunarii unor cantitati de acelasi fel, tinand seama de semnul lor. ♦ Cantitate totala, totalitate. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-si face suma = a agonisi atat cat crede ca ii trebuie. Numar (mare); multime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma.

MODUL s. (MAT.) valoare absoluta.

VALOARE s. 1. (MAT.) (inv.) pret. (Cifra O nu are adesea nici o ~.) 2. (MAT.) valoare absoluta modul. 3. v. pret. 4. v. curs. 5. v. bun. 6. v. putere. 7. putere, valabilitate. (Actul acesta are ~ de lege.) 8. v. sens. 9. eficacitate, putere. (~ nutritiva.) 10. calitate, insusire. (~ deosebita a unui produs de arta.) 11. v. nivel. 12. v. capacitate. 13. merit, (inv.) vrednicie. (Lipsit de orice ~.) 14. v. importanta. 15. v. insemnatate. 16. v. seriozitate. 17. importanta, insemnatate, (fig.) pret. (~ cuvantului scris.) 18. importanta, insemnatate, semnificatie, sens, (fig.) pret. (~ actului Unirii.)

FRIGORIE s.f. (Fiz.) Unitate de cantitate de caldura pe care o pierde un corp, egala in valoare absoluta cu o calorie. [Gen. -iei. / < fr. frigorie].

MODUL¹ s.m. 1. (Mat.) valoare absoluta a unei marimi reale (fara sa se ia in considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Varianta a caracteristicii (4) [in DN], inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. ◊ Modul al unui numar complex = radacina patrata a sumei patratelor partii reale si a coeficientului partii imaginare; modul al unui numar real = valoare absoluta a numarului. 2. Coeficient care caracterizeeaza o proprietate mecanica oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ◊ Modul de elasticitate = marime reprezentand raportul dintre efortul unitar normal si lungirea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate la intindere sau incovoiere. 3. Unitate de masura, in special pentru apele curgatoare. ◊ Modul de irigatie = cantitatea de apa necesara in unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

POZITRON s.m. Particula elementara instabila, care are aceeasi masa ca electronul, cu sarcina electrica pozitiva, egala in valoare absoluta cu sarcina electronului; antielectron. [Pl. -oni, (s.n.) -oane, var. poziton s.m. / < germ. Positron, engl. positron, fr. positon < pozi(tiv) + (elect)tron].

AMPLITUDINE s. f. 1. distanta dintre pozitiile externe ale unui corp care oscileaza. ◊ lungimea pasului unui cal. 2. (mat.) distanta care separa punctele extreme ale unul arc de curba. ♦ ~ a unui astru = arcul de orizont intre punctul c******l est si vest si punctul de pe orizont unde astrul rasare (apune). ◊ (fig.) intindere, amploare. 3. valoare absoluta, maxima a elongatiei unei marimi care variaza periodic. ♦ ~ climatica = diferenta dintre valorile maxima si minima inregistrate de un element meteorologic in evolutiile sale periodice. (< fr. amplitude, lat. amplitudo)

DIPOL s. m. fiecare dintr-o pereche de mici poli electrici sau magnetici, egali in valoare absoluta si de semn contrar, foarte apropiati unul de altul. (< fr. dipole)

MODUL s. n. 1. (mat.) valoare absoluta a unei marimi reale. ◊ numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor componentelor unui numar real. ◊ (stat.) varianta a caracteristicii (4), inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. 2. coeficient care caracterizeaza o proprietate mecanica oarecare. ◊ raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ♦ ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal si lungimea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate de intindere sau incovoiere. 3. debitul anual al unui curs de apa. 4. parte componenta a unui ansamblu cu functionalitate proprie. ◊ fiecare din partile detasabile ale unei nave spatiale. 5. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care indeplineste functia de etaj sau de celula intr-un aparat, ori intr-o instalatie electronica. 6. (arhit.) unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unui edificiu. (< engl., fr. module, lat. modulus)

POZITRON s. m. particula elementara de masa egala si sarcina electrica egala in valoare absoluta cu a electronului, dar pozitiva; antielectron. (< fr. positron, germ. Positron, rus. pozitron)

QUARC [CUARC] s. n. particula fundamentala ipotetica, din care par a fi constituite multe particule elementare, avand sarcina electrica egala in valoare absoluta cu 1/3 din sarcina electronului. (< engl., fr. quark)

PLUSVALOARE s. f. Valoare nou creata de catre muncitorii salariati in procesul de productie peste echivalentul valorii fortei lor de munca si insusita gratuit de catre patroni. ◊ Plusvaloare absoluta = forma a plusvalorii obtinuta prin prelungirea zilei de munca peste timpul de munca necesar sau prin intensificarea muncii. Plusvaloare relativa = forma a plusvalorii care rezulta prin reducerea timpului de munca necesar si marirea corespunzatoare a timpului de supramunca in urma cresterii productivitatii muncii. – Plus¹- + valoare (dupa fr. plus-value).

MODUL, module, s. n. 1. Unitate de lungime conventionala, folosita in arhitectura clasica pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) valoare absoluta a unui numar real (fara a se tine seama de semnul algebric). ♦ Numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor elementelor unui numar complex. 3. Fiecare dintre partile principale (si detasabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunara. 4. Parte componenta a unui ansamblu (cu functionalitate proprie). – Din fr. module.

SUPRAUNITAR, -A, supraunitari, -e, adj. (Mat.; despre numere reale) Care are valoarea absoluta mai mare decat unitatea. [Pr.: -pra-u-] – Supra- + unitar.

MODUL¹ ~i m. 1) valoare absoluta a unui numar real. 2) Radacina patrata, rezultata din suma patratelor componentelor unui numar complex. /<fr. module

NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

ABSOLUT, -A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut, (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte persoane asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarsit, complet, perfect. // adv. Cu desavarsire, intocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].

NORMA s. f. 1. regula, dispozitie obligatorie prin lege sau prin uz. 2. totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a se califica. 3. criteriu de apreciere. 4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. ♦ ~ de consum = cantitatea maxima de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumata pentru obtinerea unei unitati de produs. 5. numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (mat.) numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. (< fr. norme, lat., rus. norma)

PROTON s. m. particula elementara stabila, cu masa mult mai mare decat a electronului si sarcina electrica egala in valoarea absoluta cu a acestuia, dar pozitiva. (< fr. proton)

ABSOLUT², -A, absoluti, -te, adj. 1. Care nu este supus nici unei restrictii; nelimitat. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit in viitor, care reprezinta cunoasterea completa a lumii obiective. (In filozofia idealista) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = presupus factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, in legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte fenomene asemanatoare. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile in care a fost masurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. Desavarsit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus).

FIOROS¹ adv. 1) In mod ingrozitor; groaznic. 2) rar (urmat de prepozitia de atribuie adjectivului postpus valoare de superlativ absolut). e ~ de frumos. [Sil. fi-o-] /fior + suf. ~os

FOC² ~uri n. I. 1) Senzatie de arsura in interiorul corpului, cauzata de o boala. 2) Ardoare a sentimentelor; inflacarare deosebita. ~ul tineretii. 4) fig. Discutie aprinsa in contradictoriu. ◊ A turna gaz in (sau pe) ~ a agrava o neintelegere. II. (urmand un adjectiv, ii atribuie valoare de superlativ absolut) Scump ~. Urat ~. Frumos ~. ◊ (Frumos, urat etc.) de mama ~ului grozav, strasnic (de frumos, de urat etc.). /<lat. focus

HIDROGRAD s.n. Unitate de masura a variatiei nivelului apelor curgatoare, reprezentand a zecea parte din diferenta care rezulta intre valoarea nivelurilor maxime si minime absolute inregistrate intr-o perioada lunga de timp. [< germ. Hydrograd, cf. gr. hydor – apa, lat. gradus – treapta].

SUPRAPRESIUNE, suprapresiuni, s. f. (Tehn.) Diferenta pozitiva dintre presiunea absoluta a unui fluid si o presiune absoluta de referinta; presiune a carei valoare depaseste presiunea normala admisa sau o presiune de referinta. [Pr.: -si-u-] – Supra- + presiune (dupa fr. surpression).

INTRINSEC, -A adj. 1. Care constituie partea launtrica, esentiala, a unui lucru. ◊ valoare intrinseca = valoare pe care o are un lucru in chip absolut, prin el insusi. 2. (Fiz.; despre semiconductoare) A carui conductie electrica nu este conditionata de existenta impuritatilor. [< fr. intrinseque, cf. lat. intrinsecus].

INTRINSEC, -A adj. 1. care constituie partea launtrica, esenta unui lucru; imanent. ♦ valoare ~a = valoarea pe care o are un lucru in chip absolut, prin el insusi. 2. (anat.; despre muschi) in interiorul unui organ. 3. (despre semiconductoare) care nu contine impuritati. (< fr. intrinseque, lat. intrinsecus)

DOCUMENTAR, -A, documentari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Cu caracter sau valoare de document. 2. Adj., s. n. (Film sau scriere) care prezinta fapte absolut autentice. – Din fr. documentaire.

NUL, -A, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valoreaza nimic sau nu se manifesta in nici un fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezinta valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termina la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fara valoare legala, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni si despre actiunile lor) Lipsit de orice valoare, fara nici un merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu sti absolut nimic (intr-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

ZERO² zerouri n. 1) Numar constand din zero unitati. 2) Cifra 0. 3) Obiect marcat cu aceasta cifra. 4) valoare intr-un sistem de masurare de la care pornesc in sensuri opuse gradatiile semnificative. ◊ ~ absolut temperatura de minus 273 ºC considerata ca cea mai joasa. 5) fig. Om de nimic; persoana nula; nulitate. /<fr. zero

LASCAIE, lascai, s. f. Moneda de arama valorand o jumatate de para, care a circulat in tarile romane in a doua jumatate a sec. XVIII; p. gener. moneda de valoare foarte mica. ◊ Expr. A nu avea (nici o) lascaie (franta sau chioara) = a nu avea absolut nici un ban. [Pr.: -ca-ie. – Var.: lescaie, letcaie, litcaie s. f.] – Din ucr. ljackyj.

ESENTIALISM s. n. 1. orientare metafizica, dogmatica care postuleaza existenta unor calitati absolute ale realului. 2. orientare in pedagogia americana care vede educatia ca transmitere a mostenirii culturale, ce contine valorile spirituale fundamentale ale umanitatii. 3. doctrina medicala mai veche care atribuia bolile unor asa-numite „esente”, proprii fiecareia dintre ele. (< fr. essentialisme)

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, se afla inainte de unu si care se indica prin cifra 0. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus, pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Fig. Om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. – Fr. zero (< it.).

INFINIT, -A, (1, 3) infiniti, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfarsit², nemarginit, nemasurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decat... 2 S. n. Categorie care exprima natura absoluta a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitata in spatiu si in timp si inepuizabila pentru cunoastere; ceea ce nu are sau pare ca nu are limita in spatiu sau in timp; nesfarsit¹. ◊ Loc. adv. La infinit = in chip nelimitat, fara incetare. 3. S. m. (Mat.) Marime variabila care poate lua valori mai mari decat orice marime data. – Din. infinitus, fr. infini.

OBIECTIVARE (‹ obiectiv) s. f. Categorie prin care se desemneaza, in filozofia marxista, transformarea fortelor, aptitudinilor si gandirii omenesti in procesul muncii sau, in genere, in cursul oricarei activitati creatoare de valori, in produse de existenta obiectiva. Hegel a dezvoltat problematica o. in planul relatiei dialectice subiect-obiect, al actiunii transformatoare a subiectului in raport cu obiectul, dar, in opozitie cu Marx, a identificat o. cu instrainarea, reificarea, iar activitatea o prezenta ca pe ceva care, prima oara, isi genereaza continutul din ideea absoluta.

absolut, -a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictie, neconditionat. 2. total, complet, desavarsit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; (fiz.) miscare ~a = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric, facand abstractie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu vesnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine si prin sine. III. adv. cu desavarsire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)