CALE s. 1. drum, (inv. si reg.) poteca. (Ii sta in ~.) 2. cale ferata = drum-de-fier, linie-ferata, (pop.) sina, (Transilv., Bucov. si Ban.) strec. (Se deplaseaza pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferenta v. cale motoare; cale motoare = cale aferenta. 4. directie, linie, sens. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filiera, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) braul-Cosanzenii, braul-lui-Dumnezeu, braul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-schiopilor, calea-tiganului, drumul-laptelui, paiele-tiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.

SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, insemnare, inteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (inv.) noima, simt, talc. (~ul unui cuvant.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. inteles, mesaj, semnificatie, talc, (inv.) socoteala. (~ul adanc al unei poezii.) 6. semnificatie, talc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, insemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (In ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii in acelasi ~.)

DEPARTE adv. 1) La mare distanta; intr-un loc indepartat. ◊ De ~ din departare. Mai ~ mai incolo, mai la distanta. Nici pe ~ catusi de putin; deloc. Pe ~ pe ocolite; indirect. A ajunge ~ a) a dobandi succes; b) a trece granitele permise. 2) Intr-un moment care a precedat cu mult sau va urma. ◊ Mai ~ in continuare. /de + parte

POSTERIOR ~oara (~ori, ~oare) 1) si adverbial Care se va petrece mai tarziu; care va urma mai tarziu; ulterior. Actiune ~oara. 2) Care se afla in spate; din spate; de dinapoi. 3) (despre sunete vocale) Care se articuleaza in partea de dinapoi a cavitatii bucale. [Sil. -ri-or] /<fr. posterieur, lat. posterior

ULTERIOR ~oara (~ori, ~oare) si adverbial Care va urma sau se va petrece in viitor; care urmeaza dupa ceva sau cineva; posterior. [Sil. -ri-or] /<fr. ulterieur, lat. ulterior

VIITOR¹ viitoare (viitori, viitoare) Care tine de perioade ce urmeaza sa vina; care va urma dupa prezent. Anul viitor. Generatiile viitoare. ◊ Viata viitoare viata care ar urma dupa moarte in lumea de apoi. Timp viitor timp verbal care exprima o actiune sau o stare ce urmeaza sa se realizeze dupa momentul vorbirii. [Sil. vi-i-] /a veni + suf. ~tor

coadjutor (oa 2 silabe), s. (lat. coadjutor, -oris. V. ajutor). La catolici, adjunctu unui prelat caruia-i va urma.

ASADAR adv. Prin urmare, va sa zica; astfel. – Asa + dar.

CONTINUARE, continuari, s. f. Actiunea de a continua si rezultatul ei; urmare, prelungire. ◊ Loc. adv. In continuare = fara intrerupere, continuu; mai departe, mai incolo. [Pr.: -nu-a-] – V. continua.

ORIINCOTRO adv. 1. orisiunde, oriunde, pretu-tindeni, (rar) fieunde, (inv.) oareunde, tutindeni. (~ te voi urma.) 2. v. oriunde.

ORIUNDE adv. 1. oriincotro, orisiunde, pretutindeni, (rar) fieunde, (inv.) oareunde, tutindeni. (~ te voi urma.) 2. incotro, oriincotro, orisiunde. (Du-te ~ vezi cu ochii.)

A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma

ASADAR adv. Prin urmare, va sa zica; deci. – Din asa + dar.

MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindeca-te pe tine! – Dicton prin care se recomanda celor care dau sfaturi altora, sa le urmeze ei insisi, mai intai.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

Absyrtus, fiul lui Aeetes, regele Colchidei, si fratele Medeei. Fugind cu Iason dupa ce furasera Lina de Aur, Medea l-a luat cu ea si pe Absyrtus. Ca sa zadarniceasca urmarirea lui Aeetes, care se luase dupa fugari, ea si-a taiat fratele in bucati si le-a aruncat in urma ei, in mare (v. si Medea).

Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. Tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.

cneaz m., pl. cneji (vsl. knenzi, hunenzi si kunengi, rus. kneazi, d. vgerm. kuning, care vine d. kuni, neam, rasa: ngerm. konig, ol. koning, engl. king, rege. V. si chinez 1). Numai in doc. slavonesti. Mosnean, mai ales in actele in care el se vinde ca „ruman [!]”, pin [!] urmare, om liber, megias, (Giur. 74). Nu exista nici o relatiune intre denumirea de „cneaz” si calitatea de judecator ori intinderea proprietatii si un anumit fel de proprietate. Cneji is de o potriva [!] atit proprietarii mari, cit si cei mici. Cneaz inseamna „stapin de ruman” (Giur. 77-77). Cneaz e omu liber fara dregatorie (89). Cnejii reprezenta [!] clasa stapinitoare si-s mai vechi in Tara Romaneasca de cit cei cu acelasi nume in Ungaria si Polonia, unde intelesu acestui cuvint a suferit schimbari insemnate. In Ungaria, cnejii au fost inlocuiti in stapinirea satelor si mosiilor lor de catre cuceritorii Unguri. Dupa deposedare, numele lor a continuat insa a se da celor insarcinati de noii stapini cu administrarea satelor romanesti (Giur. 91-92). Azi. Principe rusesc si titlu de nobleta. V. judec 1.

Amulius, al cincisprezecelea rege al Albei. Era fiul lui Procas si frate cu Numitor. Dupa moartea tatalui sau, Amulius reuseste sa-si goneasca fratele, pe Numitor, care mostenise de drept coroana, si sa se inscauneze el rege. Temindu-se de urmasii regelui detronat, el il ucide pe fiul acestuia, Lausus, iar pe fiica lui Numitor, pe nume Rea Silvia, o face vestala pentru a o impiedica sa aiba copii. Iubita in taina de zeul Mars, Rea Silvia naste insa doi gemeni: pe Romulus si pe Remus. Aflind de existenta lor, Amulius o arunca in inchisoare si porunceste ca cei doi copii sa fie inecati in fluviul Tiber. Scapati ca prin minune de la moarte de niste pastori (dupa o alta varianta, de o lupoaica), Romulus si Remus cresc in salbaticie. In cele din urma ei il detroneaza pe Amulius, inscaunind in locul lui din nou pe bunicul lor Numitor (v. si Romulus).

2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) Insa: Pot da nu vreau. vreau, da nu pot. Multi, da prosti. Da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? Da lasa-ma’n pace! Da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! Da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).

deci conj. concluziva (d. de si ici). Asa dar, pin urmare, vrea sa zica: cuget: deci exist sau cuget, deci exist (O vorba a lui Decartes).

RADIOECOU, radioecouri, s. n. Radiounda receptionata dupa emisie, in urma reflexiei ei pe suprafata unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio² + ecou.

KALIU s.n. Metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care in natura se gaseste sub forma de saruri si se intrebuinteaza ca ingrasamant agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -liu; art. kaliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = saricica, ciurlan, planta din care, prin ardere, se obtinea soda] < ar. qalī, forma vulg. din qily = saricica; cenusa rezultata in urma arderii ei; v. si alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]

OTRAVIT adj. 1. inveninat, (inv. si reg.) topsicat. (Om ~ in urma muscaturii unui sarpe.) 2. into-xicat. (Om ~ intr-un mediu nociv.)

TREBUI vb. 1. v. cuveni. 2. a se cadea, a se cere, a se cuveni, a se impune, (inv. si pop.) a cauta. (~ sa procedam astfel ...) 3. a fi, a urma. (Cand va ~ sa plec ...) 4. a avea. (~ sa mai fac un singur pas.)

PADURE ~i f. 1) Multime de copaci care acopera compact o intindere relativ mare de pamant. ~ de salcami. ~ de pini. 2) Suprafata de teren pe care creste o astfel de multime de copaci. ◊ ~ v*****a padure neexplorata. ~-livada padure de copaci si arbusti care furnizeaza material de constructie si materie prima pentru industria alimentara. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oras destinat odihnei oamenilor. De ~ care traieste sau creste in padure. Din ~ a) salbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut in ~ a) a fi needucat; b) a fi inapoiat. A cara lemne in (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fara uscaturi nu exista colectivitate fara elemente criticabile in sanul ei. 2) fig. (urmat de determinari) Multime omogena si compacta de obiecte in pozitie verticala. O ~ de maini s-au ridicat in clasa. [G.-D. padurii] /<lat. padule

SANCTITATE ~ati f. (urmat de un pronume posesiv constituie o formula de adresare catre papi si patriarhi ortodocsi) Sfintenie. ~atea voastra. [G.-D. Sanctitatii] /<lat. sanctitas, ~atis

DECADENTISM s.n. 1. Denumire generala pentru curentele antirealiste aparute in literatura si arta claselor pe cale de disparitie, caracterizate prin involutie, regres sau disolutie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. Curent, nascut in Franta la sfarsitul sec. XIX, care se supune rigiditatilor scolii parnasiene si in buna masura naturalismului, apropiat ca formula artistica de simbolism, in care, pana la urma, se va dizolva. [Cf. fr. decadentisme, it. decadentismo].

SUPERSTRAT s.n. Totalitatea elementelor dintr-o limba adaugate dupa formarea ei, in urma unui contact de bilingvism foarte strans cu alta limba; suprastrat. [Pl. -turi, -te. / < fr. superstrat].

SUPRASTRAT s. n. totalitatea elementelor dintr-o limba adaugata dupa formarea ei, in urma unui contact de bilingvism, foarte strans, cu alta limba; superstrat. (< it. soprastrato)

ALTADATA adv. 1. In trecut; odinioara. Primaverile de altadata nu au lasat urme in voi (BENIUC). 2. In viitor, de aici inainte; a doua oara. Cine-a face altadata ca mine, ca mine sa pateasca (CREANGA). – Din alta + data.

CISTICERCOZA (‹ fr.) s. f. Grup de boli parazitare intilnite la animale (si rareori la om), ca urmare a localizarii in muschi, membrane seroase, creier etc., a formelor larvare ale unor tenii. Carnea animalelor bolnave de c. este improprie pentru consum.

afix n., pl. e (lat. af-fixus, infipt. V. fix, infig). Gram. Particula care se pune la inceputu cuvintului (prefix) ori la urma (sufix) ca sa-i schimbe intelesu. De ex.: in a-prind-ere a si ere is afixe la radacina prind.

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

urmaRE, urmari, s. f. 1. Actiunea de a urma si rezultatul ei. ◊ Loc. conj. Prin (sau, inv., in) urmare = asadar, deci. ♦ Consecinta, efect. 2. (Inv.) Procedeu, fapta, purtare. – V. urma.

INSOTI vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a intovarasi, a petrece, (reg.) a introloca. (L-a ~ pana la poarta.) 2. a intovarasi, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. escorta. 4. v. asocia.

INTOvaRASI vb. 1. v. insoti. 2. a insoti, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. asocia.

A ALEGE aleg tranz. 1) (fiinte, lucruri, situatii) A considera ca fiind mai acceptabil (in raport cu altcineva sau cu altceva); a prefera. 2) (persoane) A desemna prin vot; a vota. 3) pop. A deosebi dintre altii; a distinge. 4) A separa de restul masei. ~ samanta. ~ untul din zara. 5) A curata prin selectie. 6) rar A admite cu fermitate; a hotari; a decide. ◊ urma alege (sau va alege) la sfarsit se va vedea rezultatul. 7) A face sa se aleaga. /<lat. allegere

POSTLUDIU s.n. Sectiune suplimentara de sine statatoare a unei lucrari muzicale, care urmeaza dupa sectiunile ei de baza; incheiere instrumentala dupa cant. ♦ Lucrare pentru orga care se executa la incheierea serviciului divin. [Pron. -diu. / cf. germ. Postludium, fr. postlude < lat. post – dupa, ludus – joc].

SUFECT, -A adj., s. m. (magistrat roman, de obicei consul) care suplinea functia respectiva ca urmare a parasirii ei, din diferite motive, de catre titular. (< lat. suffectus)

va vb. – A merge. Lat. vadere (Puscariu 1847; REW 9117). Ca si in celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fara conjug. Se pastreaza in expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Inv., in Trans., (sec. XVI) se citeaza formele de imperativ va, pl. va(re)ti. Desi exista parerea generala ca viitorul rom. se formeaza cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urma cu a voi (voi, vei, va, vom, veti, vor). Pentru aceasta formare a viitorului, cf. fr. si sp. (voi cinta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) si Puscariu, Dacor., VI, 387-93.

Althaea, fiica lui Thestius si sotia lui Oeneus, regele Calydonului. Cuprinsa de deznadejde in urma mortii fiului ei Meleager, pe care ea singura o provocase, Althaea s-a spinzurat (v. si Meleager).

CARE² pron. rel. (se foloseste pentru a indica un obiect neidentificat) Ce. Cainele ~ latra nu musca. ◊ ~ va sa zica prin urmare. Sa nu ~ cumva nu cumva sa. /<lat. qualis

DARA ~e f. 1) urma neintrerupta lasata de un obiect tarat (pe pamant, pe nisip, pe zapada), de un lichid ce se scurge etc. 2) Sir de urme lasate de un om sau de un animal (pe pamant, pe nisip sau pe zapada). 3): ~ de lumina raza de lumina proiectata in intuneric de o sursa. /<sl. dira

DOAR adv. 1) Numai. ~ tu ai venit. 2) Cum se stie. ~ n-ai plecat! 3) Dupa cum se pare; poate; probabil. va reusi ~ pana la urma! ◊ Fara ~ si poate fara nici o indoiala; numaidecat; neaparat. Intr-o ~a la intamplare. [Monosilabic] /<lat. de-hora

OWENISM s.n. Doctrina sociala a lui Robert Owen, care vedea principala cauza a raului social in ignoranta oamenilor, socotind ca societatea socialista va lua nastere ca urmare a cunoasterii adevarului, si nu a luptei de clasa impotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owenisme, cf. Owen – socialist utopic englez].

CALIFICARE s.f. Actiunea de a (se) califica si rezultatul ei; titlul obtinut in urma trecerii unor examene sau a unor probe; calificatie. [< califica].

sovolt s.n. (reg.) rupere a unei bucati din aluatul dospit si modelarea ei ca paine care urmeaza a fi introdusa in cuptor.

urmaretic, urmaretica, adj. (inv. si reg.; despre oi) care merge in urma.

AGRICOLA (Iulius Agricola, Cneus) (40-93), general si om politic roman. In urma unor campanii grele a invins triburile bastinase ale Britanniei al carei guvernator a devenit (78-84). Socrul istoricului Tacitus, care-i dedica o biografie.

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis, dar. ♢ Expr. (Substantivat) La o adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Lat. adde... quod.

SALEH (SALIH), Ali Abdallah (n. 1942), ofiter si om politic yemenit. In urma unei lovituri de stat a devenit seful statului Yemenul de Nord (1978), apoi (din 1990) al Republicii arabe Yemen (stat realizat prin unificarea celor doua Yemenuri).

CLANCAI, pers. 3 clancaie, vb. IV. Intranz. (Despre doua obiecte) A produce un zgomot caracteristic in urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ai.

DOAR adv. 1. (Exprima ideea unei delimitari sau restrictii) Numai. Stai doar o clipa! ◊ Expr. Doar ca nu... = aproape ca..., putin a lipsit sa nu... 2. Vezi bine, cum se stie; desigur. Doar nu m-ai cautat! 3. Poate; probabil. va reusi doar pana la urma! ◊ Expr. Fara doar si poate = fara nici o indoiala; neaparat. ♦ In speranta ca... L-a intrebat, doar va afla ce sa faca. ◊ Expr. Intr-o doara = la noroc, la intamplare, pe nimerite. 4. (Reg., la inceputul unei propozitii interogative) Oare? [var.: doara adv.] – Lat. de-hora.

DINAPOI adv. 1. In partea din urma; in spate, inapoi, dindarat. ♦ (Adjectival) Care se afla in spate; posterior. ♦ (Substantivat; in forma dinapoia) Jumatatea din spate a corpului unui animal sau al unui om. 2. De la spate, din urma, dindarat. – De⁴ + inapoi.

POSTERITATE s. 1. descendenti (pl.), urmasi (pl.), (inv.) maradic. (Ce va zice ~?) 2. viitor, viitorime, (inv.) viitorie. (~ va aprecia eforturile noastre.)

A ZICE zic 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a spune. ◊ Ce mai zici? ce mai faci? va sa zica adica; prin urmare. 2) A enunta cu fermitate; a afirma. 3) A aduce ca obiectie; a obiecta. Ai ce zice? 4) A gasi de cuviinta; a crede; a considera; a socoti. ◊ Sa zicem a) sa admitem; b) de exemplu. 5) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a canta, a interpreta; a executa. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. /<lat. dicere

CAvaLER s.m. I. (Ist.) Membru al ordinului ecvestru din vechea Roma, format din cetateni bogati. ♦ Nobil feudal admis intr-un ordin militar in cadrul unei ceremonii speciale; (si astazi in unele tari) membru al unui ordin militar religios. ♦ Membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoratii. ♦ Cavaler de industrie = imbogatit in urma speculatiilor, sarlatan, escroc. II. 1. Om generos, nobil, plin de abnegatie; om cu purtari alese. 2. Barbat care insoteste o femeie in societate. 3. Barbat necasatorit; holtei, burlac. [< it. cavaliere, fr. chevalier].

CAvaLER s. m. I. 1. membru al ordinului ecvestru din vechea Roma, din cetatenii bogati. 2. nobil feudal admis intr-un ordin militar in cadrul unei ceremonii speciale; (astazi) membru al unui ordin militar religios. 3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoratii. 4. ~ de industrie = imbogatit in urma speculatiilor; sarlatan, escroc. II. 1. om generos, nobil, plin de abnegatie; om cu purtari alese. 2. barbat care insoteste o femeie in societate. 3. barbat necasatorit; holtei, burlac. ♦ ~ de onoare = tanar necasatorit care-i insoteste pe miri la cununie. (< rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)

anevrizm n., pl. e (fr. anevrisme, d. vgr. [dupa pronuntarea ngr.] aneurisma, dilatare). Med. Unflatura [!] a unei artere intr' un punct oare-care. (Aceasta unflatura se umple de singe lichid ori coagulat, iar daca, in urma unei emotiuni sau incordari, se rupe, moartea se produce fulgerator). – Mai bine ar fi anevrizma, ca prizma, sofizma, agheazma s. a.

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica. – var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Et. nec.

JUMULI, jumulesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge fulgi de pe o pasare; a curata de pene, de fulgi o pasare taiata. ◊ Expr. (Fam.) Gasca (buna) de jumulit = om naiv si increzator, de pe urma caruia se poate profita. ♦ P. ext. A smulge parul din radacina. 2. Fig. A estorca pe cineva (de bani); a jefui, a escroca. – Cf. bg. zmulja, magh. gyomlalni.

FARMEC, farmece, s. n. 1. (In basme si in superstitii) Actiunea de a vraji si rezultatul ei; transformare miraculoasa a lucrurilor (in urma unor vraji); mijloace magice intrebuintate pentru o asemenea transformare; vraja, vrajitorie. ◊ Loc. adv. Ca prin farmec = intr-un mod miraculos, pe neasteptate, dintr-o data. 2. Ansamblu de calitati (frumusete, gratie etc.) care incanta, atrage pe cineva. Farmecul padurii. ♦ Desfatare, placere, incantare pe care o simte cineva in fata unui lucru fermecator. – Lat. pharmacum.

PARCARE s.f. Actiunea de a parca si rezultatul ei; parcaj; parking. ♦ Stationarea avioanelor care urmeaza sa decoleze. [< parca].

dans (dansuri), s. n. – Joc, miscari ritmice ale corpului omenesc. – var. dant (inv.). Fr. danse; var. cu fonetismul it. danza, cf. germ. Tanz. – Der. dansa, vb. din fr. danser; dansant, adj. (care poate fi dansat; urmat de dans); dansator, s. m. (om care danseaza; balerin); dansatoare, s. f. (femeie care danseaza; balerina); dantui, vb. (a dansa); dantuitor, s. m. (dansator; balerin); dantuitoare, s. f. (dansatoare); dancing, s. n. (local unde se danseaza), din engl. dancing, pronuntat dansing si vulg. danting.

LITERA s. f. 1. semn grafic care corespunde, in general, unui fonem al limbii; semn din alfabet. 2. (fig.) intelesul strict formal al unui text. ♦ a legii = exact asa cum prevede legea; a ramane ~ moarta = a ramane fara nici o urmare. 3. (pl.) studiul literaturii; stiintele umaniste. ♦ om de e = literat. (< lat. littera)

HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (REL.) Sacrificiu practicat in Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta in arderea integrala a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari parti a populatiei evreiesti (c. 6 mil.) din Europa (in Germania, precum si in terit. ocupate vremelnic in timpul celui de-al doilea razboi mondial) de catre nazisti si aliatii lor. In prezent, se foloseste tot mai frecvent, termenul de shoah (in ebraica „nimicire, distrugere”). ♦ (In prezent) Ucidere in masa datorata unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului inconjurator sau h. atomic, prin consecintele nefaste ale unui razboi nuclear).

HABItuDINE (‹ fr., lat.) s. f. 1. (SOCIOL.) Mod de comportament al indivizilor ce apartin aceluiasi grup, format in procesul de socializare, reprezentand un act standardizat si reprodus ca atare timp indelungat, nu prin constrangere, ci in virtutea normelor morale acceptate; obicei, obisnuinta. ◊ H. mentala = actiune sau grup de actiuni ori operatii mentale, automatizate prin repetare, care faciliteaza realizarea unor performante intelectuale. 2. (FILOZ.) Mod de a fi general si permanent, stare a unei existente considerata in ansamblul ei; p. restr. stare rezultata in urma unei schimbari, ca efect al adaptarii.

TELEMASURA, telemasuri, s. f. Transmitere la distanta a valorii unei marimi masurate, dupa traducerea ei intr-o marime intermediara, la receptie urmand sa se faca traducerea inversa. – Din fr. telemesure.

TRANTORITA, trantorite, s. f. Femeie care nu vrea sa munceasca si traieste de pe urma muncii altora. – Trantor + suf. -ita.

EGRENARE s.f. Actiunea de a egrena si rezultatul ei; egrenaj. ♦ Indepartare a asperitatilor sau a urmelor de ipsos inainte de a zugravi. [< egrena].

ochelari, s. m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. Origine indoielnica. Probabil din it. occhiali, cu suf. de agent -ar. Der. din lat. ocularius (Koerting 6662) sau din pol. okulary incrucisat cu ochi (Densusianu, Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigura. Sas. okelar, indicat ca etimon al rom. (Draganu, Dacor., VI, 299), provine mai curind din acesta din urma. Dupa Capidan, apud REW 6038 N, din sb. okelar. – Der. ochelarist, s. m. (persoana care poarta ochelari); ochelarita (var. chelarea), s. f. (planta, Buscutella laevigata), numita asa datorita formei samarei sale.

closca f., pl. ste, sti si sci (bg. klocka, kvacka, closca; sirb. rut. kvocka, rus. klusa, kluska; alb. klocka, kvacka; turc. kolocka, kulucka, ven. chioca, sp. clueca, pg. choca, germ. glucke s. a. V. clocesc). Gaina ori alta pasare care cloceste, si pe urma, si creste puii. Fig. Persoana foarte suparacioasa. A te rapezi [!] ca o closca, a te rapezi cu mare furie. Closca cu puii, constelatiunea Pleiadelor. – In Trans. si cloca, pl. i (nsl. bg. vsl. kloka), in Ban. si Olt. (NPl. Ceaur, 143), clota, pl. e (d. sirb. kvocati, a cloncani, klocati, a clampani).

DESPAGUBIRE, despagubiri, s. f. Actiunea de a (se) despagubi si rezultatul ei; compensare a unei pagube. ♦ (Concr.) Suma ce urmeaza a fi platita unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infractiune; desdaunare, dauna, compensatie. ◊ Despagubire de razboi = suma pe care un stat raspunzator de dezlantuirea unui razboi de agresiune este obligat s-o plateasca statului victima a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. – V. despagubi.

FAVORIT, -A, favoriti, -te, adj., subst. I. Adj. Care este preferat de cineva, pe care cineva il place mai mult. Mancare favorita. II. S. m. si f. 1. Persoana iubita sau pretuita cu predilectie de cineva. ♦ Spec. Persoana care se bucura de protectia unui suveran sau a unui om influent (si care trage profituri de pe urma acestei situatii). ♦ Spec. (La f.) Amanta a unui monarh. 2. Participant la o competitie, la un concurs, considerat cu cele mai mari sanse de reusita. III. S. m. (Mai ales la pl.) Barba care incadreaza de o parte si de alta obrazul, lasand barbia libera. [Pl. si: (III, n.) favorite] – Din fr. favori, -ite, it. favorito, (III) si rus. favorit.

DIFERENTA s. 1. v. deosebire. 2. deosebire, (inv. si pop.) osebire, (Ban., Transilv. si Maram.) deschilinire, (inv.) osebitura. (Ce ~ este intre ei?) 3. (MAT.) rest, (inv.) ramasita, restanta. (~ obtinuta in urma unei scaderi.)

PRIMITIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de stadiile cele mai timpurii ale societatii umane; de la inceputul omenirii. Om ~. 2) (despre oameni) Care a ramas mult in urma in privinta nivelului de dezvoltare; necivilizat; salbatic. 3) Care se prezinta simplu de tot; elementar; rudimentar. Constructie ~a. 4) fig. (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de educatie si de cultura; grosolan; necioplit. 5) Care a ramas asa cum a fost la inceput. Forma ~a. ◊ Cuvant ~ cuvant de la care, cu ajutorul afixelor, sunt formate alte cuvinte. Culori ~e culorile de baza ale spectrului solar. /<fr. primitif, lat. primitivus

SI¹ conj. 1. (cu functie coordonatoare) 1) (exprima un raport copulativ) Eu si tu. E si frumos si destept. ◊ Ei si? ce-mi pasa mie? Ce importanta are? 2) (exprima un raport aditiv sau asociativ, formand numerale c*******e, numerale zecimale etc.) Treizeci si patru. Cinci intregi si doua zecimi. ◊ Si cu plus. 3) (exprima un raport adversativ) Dar; iar; insa. Il aude si nu-l vede. 4) (exprima un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus ca fac si voi face. 5) (stabileste legatura cu cele spuse anterior, mai ales, la inceputul unei propozitii interogative) Si unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu functie subordonatoare) pop. (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca; macar ca. Si a stiut dar n-a spus. /<lat. sic

DEFERLARE s.f. Actiunea de a deferla si rezultatul ei. ♦ Cadere a crestelor de val inainte ca urmare a faptului ca valul intalneste un obstacol; deferlaj. [< deferla, dupa fr. deferlement].

RATATINARE s.f. Actiunea de a (se) ratatina si rezultatul ei; incretire a tesuturilor, a celulelor etc. ca urmare a unor tulburari metabolice. [< ratatina].

ACEL², ACEA, acei, acele, adj. dem. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina este (mai) departat de subiectul vorbitor; cand urmeaza dupa substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (cand are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – var.: acela, aceea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

DESCOMPUNERE s.f. Actiunea de a (se) descompune si rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ♦ Reactie chimica in urma careia o substanta cu o structura mai complicata trece in substante cu molecule mai simple sau in elementele din care era compusa. [< descompune].

BERTOLA, Clody (1913-2007, n. Bucuresti), actrita romana de teatru, interpreta de sensibilitate si rafinament intelectual („Cea din urma” de Gorki, „Sfinta Ioana” de Shaw, „Cum va place?” de Shakespeare, „Elisabeta I” de Foster, „Un tramvai numit dorinta” de T. Williams, „Opera de trei parale” de Brecht, „Pescarusul” de Cehov).

HODZA [hoja], Milan ((1878-1944), om politic cehoslovac. Prim-min. (1935-1938). A demisionat in urma Acordului de la Munchen (1938), care hotarase dezmembrarea Cehoslovaciei, si s-a exilat.

IRINA, numele a trei imparatese bizantine. Mai importanta este I. (c. 752-803), sotia imparatului Leon IV, regenta (din 780) in timpul minoratului fiului ei Constantin VI si imparateasa (790; 797-802); a restabilit cultul icoanelor in urma Sinodului de la Niceea (787). Detronata si exilata in insula Lesbos. Canonizata.

Aegeus, rege al cetatii Athenae, fiul lui Pandion si tatal lui Theseus. Pentru a scapa de tributul singeros impus cetatii Athenae de catre regele Minos, Theseus porneste sa lupte impotriva Minotaurului. La plecare ii fagaduieste tatalui sau Aegeus, ca, in cazul cind va pieri in lupta, corabia sa va arbora la intoarcere o flamura neagra, iar in cazul in care se va intoarce biruitor, una alba. Prada ratacirii, ca urmare a blestemului Ariadnei, pe care o parasise in insula Naxos (v. si Ariadne), Theseus uita sa arboreze flamura alba. De desperare, crezindu-si fiul mort, Aegeus, care il astepta pe tarm, s-a aruncat in marea, ce-i poarta de atunci numele.

ULTERIOR, -OARA, ulteriori, -oare, adj. Care se face sau se intampla mai tarziu (in raport cu un moment, un eveniment etc. dat); care urmeaza dupa ceva sau dupa cineva; posterior (1). [Pr.: -ri-or] – Din fr. ulterieur, lat. ulterior.

DECALARE, decalari, s. f. Actiunea de a (se) decala si rezultatul ei; distantare in spatiu sau in timp; ramanere in urma; fig. nepotrivire, dezacord intre situatii, evenimente, conceptii etc. – V. decala.

CHIMIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de chimie; propriu chimiei. Reactie ~ca. 2) Care aplica chimia si metodele ei. Curatatorie ~ca. ◊ Creion ~ creion care, pe umed, lasa urme foarte pronuntate ce se sterg greu. /<fr. chimique

TERATOM ~uri n. (la om sau la animale) tumoare benigna congenitala, aparuta in urma unor tulburari in dezvoltarea embrionara a tesuturilor. /<fr. teratome

vaNATAIE ~ai f. Pata vanata ce apare pe corp in urma unei lovituri; echimoza. [G.-D. vanataii] /vanat + suf. ~aie

DESOSARE s.f. Actiunea de a (se) desosa si rezultatul ei. ♦ Fenomen natural de expulzare a radacinii puietilor in urma inghetarii si dezghetarii repetate a solului; descaltare. [< desosa].

2) ciocan n., pl. e (d. cioc, interj. care exista si la Rusi si la alti Slavi, inrudita cu vgr. tykos, ciocan, si cu typos, lovitura, urma, tip, ca ciocnesc fata de cioplesc ori ca vgr. lykos fata de lat. lupus, lup. Din aceiasi rad. vsl. rus. cekanu, bg. cuk si cukan, ciocan, [de unde ngr. tsukani], cekan, barbie; pol. czekan, pers. cugan. V. cocean. Cp. Bern. 1, 159). O unealta de batut cuie s. a.: ciocan de zidar, de dogar, de potcovar, de batut la poarta (ild. clopot) s. a. Fig. Intre ciocan si nicovala, intre doua primejdii (V. mai 2). Paharut, toi ori sipusor de baut rachiu (ca si sirb. cokanj rakije). S. m. Zool. Un peste marin cu capu ca ciocanu (zygaena malleus).

Alcmene (sau Alc(u)mena), fiica lui Electryon, regele cetatii Mycenae, si sotia lui Amphitryon. In timpul absentei sotului ei, care plecase sa lupte impotriva teleboenilor, Alcmene e vizitata de Zeus, care ia chipul si asemanarea barbatului plecat. Imediat dupa aceea soseste si adevaratul Amphitryon. In urma dublei sale uniri, cu Zeus si cu sotul ei, Alcmene naste doi fii: pe Heracles cu Zeus si pe Iphicles cu Amphitryon. Se spunea ca Alcmene s-ar fi casatorit a doua oara cu Rhadamanthus si ca, dupa moarte, ar fi fost dusa in Olympus.

BIGOT, -A, bigoti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care urmeaza cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot.

SFARSIT¹ s. n. 1. Faptul de a (se) sfarsi; partea care sfarseste sau cu care se sfarseste ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fara sfarsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ◊ Loc. adv. In sfarsit = in cele din urma, in fine. La sfarsit = la urma. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfarsit = a face sa inceteze, a termina. A lua sfarsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-si da sfarsitul (sau obstescul sfarsit) = a muri. 3. (Inv.) Scop, tinta. [var.: (reg.) farsit s. n.] – V. sfarsi.

COLA DI RIENZO [riento], (Nicola di Lorenzo [lorento] Gabrini) (1313-1354), om politic italian. Tribun (1347-1354) al Republicii din Roma, instaurata in urma rascoalei populare din 1347. A urmarit unificarea statelor italiene sub conducerea Republicii Romane.

INCINGERE¹, incingeri, s. f. Actiunea de a (se) incinge¹ si rezultatul ei. ♦ Marire a temperaturii unui obiect sau a unui material ca urmare a unei actiuni normale de incalzire, ca rezultat al fermentarii sau al altor fenomene biologice ori de alta natura. – V. incinge¹.

PREACUVIOSIE, preacuviosii, s. f. (urmat de un adj. pos.) Termen de referenta pentru clerici. [Pr.: -vi-o-] – Prea + cuviosie.

CUVIOSIE ~i f. 1) Sentiment religios manifestat prin indeplinirea scrupuloasa a practicilor bisericesti; cucernicie; pietate; smerenie; evlavie. 2) (urmat de pronume posesive) Cuvant de adresare catre slujitorii bisericii. [Sil. -vi-o-si-e] /cuvios + suf. ~ie

NODOZITATE ~ati f. 1) Formatie secun-dara pe radacinile unor plante leguminoase, rezultata in urma infectarii cu anumite bac-terii. 2) Proeminenta noduroasa la articulatiile corpului. 3) Mica ridicatura pe suprafata unor obiecte. /<fr. nodosite

VIITOR² n. 1) Timpul care vine; perioada care succede prezentului. ~ul va demonstra adevarul. ◊ Pe (sau in) ~ de acum inainte. 2) Situatie care urmeaza sa existe. ◊ (Plin) de ~ (sau cu ~) care are perspective mari intr-un anumit domeniu de activitate. A avea ~ a avea sanse sigure de supravietuire in timp. /a veni + suf. ~tor

VICTIMA s. f. 1. (ant.) animal sau om care era jertfit unei divinitati. 2. cel care sufera de pe urma unei nenorociri, care are o durere, o suferinta, un accident. (< fr. victime, lat. victima)

canura f., pl. i (lat. cannula, canula, teava care se' nvirteste in suveica si deapana firu. De aci a trecut numirea asupra firului de cinepa, si apoi s' a aplicat la lina. D. rom. vine ngr. vsl. sirb. bg. kanura. Cp. cu brinza). Lina cea mai proasta care iese din pieptenei la urma si din care se fac sumane s. a. V. fuior, puzdere.

IMBINARE, imbinari, s. f. 1. Actiunea de a (se) imbina si rezultatul ei; unire intr-un tot; impreunare, impletire, ingemanare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat in urma unirii, impreunarii sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizeaza o imbinare (1). – V. imbina.

PUNCTARE, punctari, s. f. Actiunea de a puncta si rezultatul ei. ♦ Indicarea cu punctatorul, pe suprafata unei piese, a unor repere care urmeaza sa fie perforate. – V. puncta.

REDRESARE, redresari, s. f. Actiunea de a (se) redresa si rezultatul ei. ♦ Actiune prin care o aeronava in coborare ajunge in pozitia de zbor orizontal, in urma comenzilor date de pilot sau a reactiilor aerodinamice provocate de deplasarea ei. ♦ Transformare a energiei electromagnetice de curent alternativ in energie electromagnetica de curent continuu. – V. redresa.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) Lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

GRAFOLOGIE s.f. Studiul raporturilor care exista intre scrisul unei persoane si caracterul ei. ◊ Grafologie patologica = disciplina care se ocupa cu studierea deformarii scrisului in urma unei boli mintale. ♦ Studiul asupra caracterului scrisului cuiva in scopul recunoasterii autenticitatii unor documente, inscrisuri etc. [Gen. -iei. / < fr. graphologie, cf. gr. graphein – a scrie, logos – stiinta].

DEGRADARE s.f. Actiunea de a (se) degrada si rezultatul ei. ♦ Stricare; decadere; degradatie. ◊ Degradarea terenurilor = proces de deformare a terenurilor, ca urmare a eroziunii sau a deplasarii de teren; reducere treptata a inaltimii reliefului prin actiunea distructiva exercitata de agenti geomorfologici externi. ♦ Defertilizare. [< degrada].

ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-si incorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se canta. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (intr-un proces) 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse de cineva, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face intocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

VICTIMA, victime, s. f. 1. Persoana care sufera chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societatii, din cauza propriilor greseli etc. 2. Persoana care sufera de pe urma unei intamplari nenorocite (boala, accident, jaf, crima etc.). 3. (In antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-si incorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se canta. ♦ Tranz. A examina oral pe un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (intr-un proces). ♦ Tranz. (Med.) A ausculta. 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face intocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

ROWLANDS [rouləndz], Gena (n. 1934), actrita americana de teatru si film. Talent de tragediana pus in valoare mai ales pe scena si in filmele sotului ei, John Cassavetes, care creeaza personaje special pentru ea („O femeie dominata”, „Gloria”, „Urmele dragostei”).

PAEZ HERRERA, Jose Antonio (1790-1873), om politic venezeulean. Combatant (1810-1822) in Razboiul de Independenta impotriva spaniolilor, a devenit, in urma infrangerii acestuia, sef al armatei Venezeulei (care facea parte din Republica Marea Columbie). In 1829 a inabusit revolta lui S. Bolivar. A declarat independenta tarii, devenind presedinte al Republicii Venezuela (1830-1835; 1839-1843; 1861-1863); a condus tara in mod dictatorial.

ADAPTARE, adaptari, s. f. 1. Actiunea de a (se) adapta si rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptatie. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, in urma caruia rezulta o corelare a structurii morfologice si a functiunilor fiziologice ale vietuitoarelor in raport cu mediul inconjurator. 3. (In sintagma) Adaptare literara = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, in vederea reprezentarii lui pe scena, la radio, intr-un film. – V. adapta.

PIEIRE s. f. Actiunea de a pieri si rezultatul ei. 1. Moarte (violenta, naprasnica); ucidere, omor. ♦ (In limbajul bisericesc) Pierdere a vietii vesnice ca urmare a degradarii morale si a caderii in pacat. ♦ (Inv. si reg.) Pericol, primejdie de moarte; p. ext. necaz, suparare. 2. Distrugere, nimicire; disparitie; decadere, ruinare. ♦ Incetare, anulare, suprimare. [var.: (reg.) pierire s. f.] – V. pieri.

EXPERTIZA, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport intocmit de un expert asupra cercetarilor facute. 2. (Med.; in sintagma) Expertiza medicala = a) stabilire, in urma unui examen medical, a capacitatii de munca a unui bolnav sau a unui om sanatos in conditiile solicitarilor fizice si psihice din diferite profesiuni; b) consultatie sau autopsie efectuata de medicul legist in cazuri de ranire, accident, viol, otravire, omor etc. – Din fr. expertise.

REABILITARE, reabilitari, s. f. Actiunea de a (se) reabilita si rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus in drepturile personale pierdute (in urma unei condamnari). [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

ROD roade n. 1) Produs vegetal (mai ales fruct) al plantelor cultivate; recolta. ◊ Cu ~ roditor. ~ul-pamantului planta erbacee otravitoare, cu frunze mari, lucioase, dupa a carei dezvoltare florala, in popor, se apreciaza recolta asteptata. 2) fig. Rezultat al unei actiuni; consecinta; urmare; efect. ~ul convorbirilor. 3) inv. pop. Persoana (de orice varsta) in raport cu parintii ei; odrasla. /<sl. rodu

ANGHELOS, dinastie de imparati bizantini (1185-1204), intemeiata de Isac II (1185-1195). In timpul ei s-a inasprit exploatarea fiscala si s-a consolidat puterea marilor feudali. In urma rascoalei valahilor si bulgarilor (1185-1186) s-a creat statul condus de dinastia Asanestilor, iar participantii la cea de-a patra cruciada (1202-1204) au cucerit capitala bizantina (apr. 1204), ceea ce a marcat sfirsitul dinastiei, precum si crearea Imperiului latin de Constantinopol.

CLEOPATRA, numele a sapte regine ale Egiptului elenistic. Mai importanta: C. VII (51-49 si 48-30 i. Hr.). Inlaturata de la domnie de fratele ei Ptolemeu XII; a fost readusa pe tron de Cezar, pe care l-a urmat apoi la Roma (46-44 i. Hr.); dupa batalia de la Philippi (42 i. Hr.) s-a apropiat de Marc Antoniu, a carui sotie a devenit. Dupa infringerea de la Actium (31 i. Hr.) si cucerirea Egiptului (30 i. Hr.) de catre Octavian, s-a sinucis.

Agenor 1. Fiul lui Poseidon si al nimfei Libya. S-a casatorit cu Telephassa, cu care a avut patru copii: Cadmus, Cilix, Phoenix si Europa. Cind aceasta din urma a fost rapita de catre Zeus, Agenor si-a trimis fiii in cautarea ei (v. si Cadmus). 2. Erou troian, fiul lui Antenor.

Anaxarete, fecioara de familie nobila, din insula Cyprus. Tratindu-l cu aroganta si indiferenta pe Iphis, tinar de origine umila care o iubea nebuneste, l-a determinat in cele din urma sa-si puna singur capat zilelor. Iphis s-a spinzurat de pragul usii ei. Nici moartea lui nu a miscat-o insa pe Anaxarete. Singurul gest pe care l-a facut a fost sa se aplece pe fereastra ca sa priveasca, din pura curiozitate, multimea care alcatuia convoiul mortuar al nefericitului tinar. Indignata de nepasarea ei, Aphrodite a transformat-o pe Anaxarete intr-o stana de piatra.

IMPUNERE, impuneri, s. f. Actiunea de a (se) impune si rezultatul ei. ♦ (Fin.) Operatie fiscala care consta in stabilirea persoanei, a termenului si a sumei ce urmeaza sa fie platita statului ca impozit; (concr.) impozit. – V. impune.

MASINA, masini, s. f. 1. Sistem tehnic alcatuit din piese cu miscari determinate, care transforma o forma de energie in alta forma de energie sau in lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, masinarie. ◊ Masina-unealta = masina de lucru care prelucreaza materiale prin operatii mecanice. 2. Locomotiva. 3. Autovehicul, automobil. 4. Soba de bucatarie, care serveste la pregatirea mancarii. 5. Fig. (De obicei urmat de determinari) Ansamblu de mijloace folosite intr-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucreaza mult si cu miscari automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

SEDIMENTARE, sedimentari, s. f. Actiunea de a se sedimenta si rezultatul ei. ♦ Totalitatea proceselor fizice, chimice si biologice care se desfasoara la suprafata scoartei terestre si in urma carora are loc depunerea unor fragmente sau particule de minerale, roci, organisme etc. din care provin rocile sedimentare. ♦ Fenomen de depunere lenta a particulelor solide dintr-o suspensie, dintr-o emulsie etc. prin cadere libera sau prin centrifugare; sedimentatie. ◊ (Med.) Viteza de sedimentare = intervalul de timp in care se depun globulele rosii dintr-o cantitate de sange recoltat intr-un tub de sticla gradat, care permite depistarea unor procese infectioase. – V. sedimenta.

MAINE adv. In ziua care urmeaza dupa azi. ◊ De ~ a) incepand cu ziua care vine; de a doua zi; b) care va veni in viitor. (Ca) ~-poimaine in timpul cel mai apropiat; in curand; degraba. Pe ~! sa ne revedem a doua zi! la revedere! salut! Ba azi, ba ~ se zice cand este vorba de o amanare continua. /<lat. mane

MISTRET¹ ~eata (~eti, ~ete) 1) (despre fructe, vin etc.) Care este cam acru; acrisor. 2) rar Care provine de pe urma unei incrucisari a doua specii diferite; amestecat; corcit; hibrid. 3) rar Care nu este nici prea bun, nici prea rau. /<lat. mixticius

INTRERUPERE s.f. Actiunea de a (se) intrerupe si rezultatul ei; oprire, suspendare. ◊ Fara intrerupere = neintrerupt, continuu. ♦ Replica, exclamatie etc. care impiedica pe cineva sa-si urmeze cursul vorbirii. [< intrerupe].

ACUMULARE, acumulari, s. f. 1. Actiunea de a acumula si rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de crestere la nivel micro si macroeconomic pe baza adaugarii de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinari) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vanturi, ghetari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturala a mineralelor utile in scoarta Pamantului, sub forma de filon, strat, lentila, cuib. – V. acumula.

caputiner n., pl. e (germ.). Cafea cu lapte cu caimac gros (ori cu frisca). – La 1683, turcii, in fuga lor de la asediu Vienei, parasise [!] o mare cantitate de boabe de cafea in saci. Austriecii, nefiind pe atunci deprinsi cu cafeaua, aruncara in Dunare mai toata cantitatea. Cita ramasese nearuncata fu cumparata de un Polon care traise in Orient si stia de bautura cafelei. Deschise prima cafenea, dar nu prea avu clienti. Atunci se gindi s´o strecoare si sa-i adauge putin zahar si lapte, precum si un caimac ori niste frisca care acoperea tot, ca gluga unui capucin. De aceia o numi kaputziner. – Pe urma Polonu se´ntovarasi cu femeia Cecila Krapf, care facea niste chifle foarte bune de consumat cu caputineru, si de atunci li s´a zis krapfen, de unde vine rom. crafle, gogosi. V. chifla.

COROIANU, Iuliu (1847-1927, n. Dorolt, jud. Satu Mare), avocat si om politic roman. Unul dintre conducatorii Partidului National Roman din Transilvania si al actiunii memorandiste din 1892-1894, in urma careia a fost condamnat la inchisoare.

Aristaeus, fiul lui Apollo si al nimfei Cyrene. Casatorit fiind cu Autonoe, fiica lui Cadmus, cu care a avut la rindul lui un fiu, pe Actaeon, Aristaeus s-a indragostit de Eurydice, sotia lui Orpheus. In timp ce o urmarea fugarind-o de-a lungul unui riu, Eurydice a fost muscata de un sarpe. Moartea ei a atras asupra lui Aristaeus minia zeilor. Ispasindu-si vina, el a fost in cele din urma iertat si primit in rindul semizeilor. Aristaeus era considerat ca protector al pastorilor si se spunea ca i-ar fi invatat pe oameni cum sa planteze vita de vie si cum sa creasca albinele.

TIRAJ s.n. 1. Numarul de exemplare in care se tipareste o publicatie periodica, o carte etc. ♦ Imprimare. ♦ Productia orara normala a unei masini de tipar, exprimata in coli tiparite pe fata. ♦ (Cinem.) Multiplicare, prin copiere, a unui film. 2. (Tehn.) Deplasare a unui gaz intr-o conducta, datorita diferentei de presiune dintre cele doua extremitati sau dintre doua sectiuni ale ei. 3. Operatie de turnare in sticle a vinului pregatit pentru fabricarea sampaniei. 4. Tragere a aerului in plamani ca urmare a contractiei muschilor inspiratori. ♦ Efort inspirator in dispnee. [< fr. tirage].

CALIFICARE s. f. 1. actiunea de a (se) califica; pregatire teoretica si practica intr-o profesiune. ◊ etapa eliminatorie intr-un concurs, intr-o competitie sportiva. 2. titlu obtinut in urma trecerii unor examene, a unor probe. 3. (jur.) a infractiunii = stabilirea caracterului penal al unei fapte si incadrarea ei in textul de lege. (< califica)

TIRAJ s. n. 1. numar de exemplare in care se tipareste o publicatie periodica, o carte etc. ◊ productia orara normala a unei masini de tiparit, exprimata in coli tiparite pe fata. 2. (cinem.) multiplicare, prin copiere, a unui film. 3. deplasare a unui gaz intr-o conducta datorita diferentei de presiune dintre cele doua extremitati sau dintre doua sectiuni ale ei. 4. operatie de turnare in sticle a vinului pregatit pentru fabricarea sampaniei. 5. tragere a aerului in plamani ca urmare a contractiei muschilor inspiratori. ◊ efort inspirator in dispnee. (< fr. tirage)

Anna Perenna, veche divinitate romana. Anna, fiica lui Belus si sora lui Dido, s-a refugiat dupa moartea acesteia din urma (v. si Dido) in Italia, unde a fost gazduita de Aeneas. Rascolind amintirile si trecutul eroului, sosirea ei nu e insa privita cu ochi buni de Lavinia, sotia lui Aeneas, care hotaraste s-o piarda. Dido i se infatiseaza Annei in vis si-i dezvaluie uneltirile Laviniei. Inspaimintata, Anna paraseste in miez de noapte palatul lui Aeneas si se arunca in apele riului Numicius. Transformindu-se in nimfa, ea devine nemuritoare, luind numele de Anna Perenna.

CLIENTELAR, -A, clientelari, -e, adj. Care apartine clientilor (3), privitor la clienti. ◊ Relatii (sau raporturi etc.) clientelare = relatii existente intre statul roman si unele populatii straine, prin care acestea din urma, fara a fi incluse in imperiu recunosteau autoritatea Romei in schimbul protectiei de care se bucurau din partea ei. [Pr.: cli-en-] – Din client.

RECESIV, -A (‹ fr.) adj. 1. (GENET.) (Despre o insusire determinata genetic a unuia dintre parinti) Care este mascata la urmasi de insusirea dominanta sau alternativa corespondenta de la celalalt parinte, deci nu se manifesta la heterozigoti in F₁ (prima generatie de urmasi) dar poate sa apara in generatiile urmatoare daca ambii parinti sunt purtatori ai genei respective (de ex. la om gena care determina culoarea albastra a ochilor este recesiva). 2. Care da indarat, care este pe cale de a disparea; care exista in stare latenta.

A NADAJDUI ~iesc 1. intranz. A trage nadejde; a nutri sau a avea speranta; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie completiva) A conta asteptand cu incredere; a considera ca trebuind sa se realizeze; a vrea sa creada. ~ intr-o reusita. /nadejde + suf. ~ui

TOAMNA ~e f. Anotimp al anului care urmeaza dupa vara si cuprinde, in emisfera nordica, lunile septembrie, octombrie si noiembrie. ◊ ~ tarzie sfarsit de toamna. La ~ a) cand va sosi toamna; b) in timpul toamnei viitoare. Asta ~ toamna trecuta. [G.-D. toamnei] /<lat. autumnus

VOINTA ~e f. 1) Capacitate de a-si concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsa de ~. 2) Indrazneala in actiuni; hotarare; fermitate; decizie. 3) Intentie premeditata. 4) Senzatie de satisfacere a gustului; voie; placere; plac; pofta; chef. A indeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urma (sau ultima ~) dorinta unei persoane care se afla pe patul de moarte. Rea-~ atitudine rauvoitoare. [G.-D. vointei] /a voi + suf. ~inta

SATELIT I. s. m. 1. (ant.) mercenar care isi insotea stapanul. ◊ (fig.) cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. corp ceresc obscur care graviteaza in jurul unei planete, insotind-o in miscarea ei de revolutie. 3. ~ artificial = corp metalic de forme diverse cu aparataj stiintific, lansat de savanti in spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste in jurul Pamantului. 4. (mec.) roata dintata a unui mecanism planetar care se roteste liber in jurul unui ax. 5. mica masa cromatica atasata unui cromozom printr-un filament subtire. 6. localitate de importanta secundara in apropierea unui oras, dependenta de acesta. II. adj., s. n. (stat) ~ = (stat) care depinde de un altul pe plan politic sau economic. (< fr. satellite)

SAS² (‹ saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szasz) s. m. Persoana apartinand populatiei germane originare din Flandra (flandrensi), din partile Rinului si ale Mosellei, din Saxonia si colonizata in Transilvania, locuita de romani, de catre regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) si Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populatii regalitatea ungara urmarea consolidarea si extinderea stapanirii in Transilvania, exploatarea ei sistematica, precum si asigurarea pazei sudice. In schimbul unor obligatii financiare si militare fata de regii Ungariei, acestia din urma au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmasilor de azi ai acestor colonisti sunt etnicii germani, organizati in Forumul Democrat al Germanilor din Romania.

FIE¹ conj. 1. (In corelatie cu sine insusi sau cu „or” si „sau”, introduce o propozitie disjunctiva, exprimand nu numai alternanta sau opozitia, ci si o nuanta de conditie) Ori... ori... 2. (urmat de „si” introduce o propozitie concesiva) Chiar (si), macar. – Lat. fiat.

SATELIT s.m. 1. Nume dat in antichitate mercenarului care isi insotea stapanul. ♦ (Fig.) Cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. Corp ceresc obscur care graviteaza in jurul unei planete, insotind-o in miscarea ei de revolutie. 3. Satelit artificial = corp metalic de forme diverse, prevazut cu aparataj stiintific, lansat de savanti in spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste in jurul Pamantului. 4. (Tehn.) Roata dintata care se roteste liber in jurul unui ax. 5. Localitate de importanta secundara in apropierea unui oras, dependenta de acesta. [< fr. satellite, cf. lat. satelles].

vaCCIN, vaccinuri, s. n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secretii microbiene, care se administreaza prin injectii sau pe cale bucala unui om sau unui animal in scop preventiv (pentru a capata imunitate impotriva bolilor infectioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) urma, semn, cicatrice ramasa pe corp in urma administrarii unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. vaccino.

tuSA s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimiteaza un teren de joc. ♦ Iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. Lovitura care atinge pe adversar la jocul de scrima. II. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. [< fr. touche].

fagas (-se), s. n. – urma, brazda, urma de roata. – var. (Mold., Trans.) vagas, ogas, hogas, (Trans.) hagas, hagau. Mag. vagas (Cihac, II, 537; Galdi, Dict., 95; DAR). Dupa Draganu, Dacor., VI, 275, alterarea consoanei initiale se explica prin incrucisarea cu mag. forga „cotitura”, ipoteza putin probabila. Cf. sb., cr., rut. vagas. Dupa DAR, var. hagau ar proveni din mag. hago. – Der. hoaga, s. f. (groapa cu apa; piriu).

ALBA (Fernando ALvaREZ [alvareθ]) DE TOLEDO, duce de) (1507-1582), general si om de stat spaniol. Ca guvernator al Tarilor de Jos (1567-1573) a incercat sa inabuse revolutia burgheza izbucnita in 1566. A ocupat Portugalia in urma campaniei din 1580-1581.

Agave, fiica lui Cadmus si a Harmoniei si mama lui Pentheus. Fiindca acesta din urma s-a opus la introducerea cultului lui Dionysus in Boeotia, zeul s-a razbunat pe Agave luindu-i mintile. In nebunia ei, Agave l-a ucis pe Pentheus cu ajutorul sorei ei, Autonoe.

tuSA s. f. I. 1. maniera de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care devineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimiteaza un teren de joc. ◊ iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. lovitura care atinge pe adversar, la scrima. II. 1. mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. (< fr. touche)

IA interj. 1. Cuvant prin care se atrage atentia ascultatorului asupra unui indemn care i se va adresa; ian! 2. Iata! iaca¹! uite! vezi! ian! ◊ Expr. Ia asa = numai asa, fara nici o intentie precisa. 3. Arata indiferenta fata de ceea ce urmeaza. 4. Introduce un raspuns. Unde te duci? – Ia, pana la colt. Cf. bg. ja.

SUFLARE ~ari f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RASUFLA. ◊ A-si retine ~area a intrerupe respiratia. A i se taia cuiva ~area a i se opri cuiva respiratia (de spaima, de mirare etc.). Fara (de) ~ mort. A-si da ~area (de pe urma) a muri. Intr-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce sufla, respira (fiind viu); ceea ce are viata; vietuitoare; vietate; fiinta. ◊ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla

Cassandra, fiica lui Priamus si a Hecubei si sora geamana cu Helenus. Apollo, care o indragise, i-a fagaduit sa-i implineasca orice dorinta daca va consimti sa se uneasca cu el. Cassandra i-a cerut s-o inzestreze cu darul profetiei dar, de indata ce zeul i-a implinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Minios, Apollo i-a lasat atunci darul facut, luindu-i insa inapoi puterea de a-si convinge semenii. Intr-adevar, toate profetiile ei in legatura cu destinele Troiei, cu rapirea Helenei sau cu Calul Troian n-au fost luate in seama de troieni, desi pina la urma s-au adeverit. In noaptea incendierii cetatii, Cassandra s-a refugiat in templul Athenei. A fost smulsa insa chiar de la picioarele statuii zeitei de catre Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinsteasca. Mai tirziu, revenind ca prada de razboi lui Agamemnon, Cassandra i-a daruit doi fii: pe Teledamus si pe Pelops. Prezicindu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l asteptau cind avea sa se intoarca acasa, Cassandra isi vede, o data mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon tine cu orice pret sa se inapoieze la Mycenae si o ia si pe Cassandra cu el. Acolo insa sint ucisi amindoi de mina Clytaemnestrei (v. si Agamemnon).

Eurytus 1. Unul dintre gigantii care au participat la lupta impotriva olimpienilor. A fost ucis de Dionysus. 2. Regele Oechaliei. Fiind un arcas iscusit, a fagaduit-o pe fiica sa, Iole, aceluia care-l va intrece in minuirea arcului. A fost invins de catre Heracles si, fiindca a refuzat sa-si tina fagaduiala, a fost in cele din urma ucis de catre erou. 3. Fiul lui Hermes si unul dintre argonauti.

INCERCARE, incercari, s. f. 1. Actiunea de a incerca si rezultatul ei; verificare, proba. 2. Tentativa; straduinta, silinta. 3. (La jocul de rugbi) Asezare a mingii cu mana in terenul de tinta al echipei adverse; punctele obtinute in urma acestei actiuni; eseu. 4. Lucrare (literara) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau stiintific). 5. Necaz, suferinta. primejdie; dificultate pe care o indura cineva. 6. (Inv.) Experienta practica; cunoastere. – V. incerca.

RUPT², -A, rupti, -te, adj., s.f. I. Adj. 1. ~ , gaurit (prin intrebuintare). ♦ Cu carnea trupului sfasiata; ranit. ♦ Fig. (Despre oameni, urmat de determinari introduse prin prep. de, aratand cauza) Zdrobit, coplesit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, ~ Lant rupt. ♦ Expr. (Reg.) Rupt-ales = precizat, accentuat. Iar eu va zic rupt-ales Ca asa fara nici o randuiala Nu putem nici pana dimineata Ramanea. ~ 3. ~; smuls, v. cules. Floare rupta. ♦ Expr. Bucatica rupta = v. bucatica. 4. ~ , indepartat; care a pierdut legatura cu....

acel, acea pron demonstrativ, pl. acei, acele (lat. eccu-ille). Arata persoana ori lucru departat, in opoz. cu accest [!]: acel om, acea femeie; omu acela, femeia aceia; acei oameni, acele femei, oamenii aceia, femeile acelea. O bataie ca aceia (Fam.), o bataie teapana (ca aceia pe care o stiti.) Un betiv ca acela, un mare betiv. Eu nu-s de aceia, de acelea, is om onest ori bun (nu din acei oameni ori din acele femei cu nume rau). De aceia, pentru aceia, din acest motiv, de asta. Dupa aceia (nord), dupa asta, pe urma, apoi. Tot acela, acelasi. V. si cel.

OCULOS HABENT ET NON VIDENT (lat.) au ochi si nu vad – „Oculos habent et non videbunt. Quid habet aures audiendi audiat” („Au ochi si vor vedea. Cine nu are urechi de auzit sa auda”). Cuvinte care se gasesc de mai multe ori in Evanghelie (Matei, 13, 14; Luca 8, 10; Ioan, 12, 40 s.a.) urmand parabolele lui Iisus. Se folosesc pentru a avertiza pe cineva ca trebuie sa tina seama de un sfat.

ERIJA, erijez, vb. I. Refl. (urmat de determinari introduse prin prep. „in”) A-si atribui fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, a se da drept..., a voi sa treaca drept... – Din fr. eriger.

NOTIFICARE, notificari, s. f. Actiunea de a notifica si rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, in scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost indeplinit sau urmeaza sa fie indeplinit; notificatie. ♦ Instiintare oficiala facuta de un stat altor state, printr-o nota diplomatica, cu privire la pozitia sa intr-o anumita problema internationala. – V. notifica.

ERIJAT, -A, erijati, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinari introduse prin prep. „in”) Care isi atribuie fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, care se da drept..., care vrea sa treaca drept... – V. erija.

RAMBLEIERE, rambleieri, s. f. Actiunea de a rambleia si rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operatiilor de umplere cu steril, cu deseuri rezultate de la prepararea substantelor minerale utile, cu nisip, cu prundis etc. a golurilor ramase in urma unor excavari subterane. 2. Ansamblul operatiilor de executare a unei umpluturi de pamant sau a unui rambleu de drum sau de cale ferata. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia.

CAvaLER, cavaleri, s. m. I. (In organizatia feudala din Apus) Nobil consfintit pentru cariera armelor (de rege sau de un reprezentant al lui) printr-o ceremonie speciala; (urmat de determinari; in unele tari si astazi) membru al unui ordin militar-religios; membru al unui ordin onorific, posesor al anumitor decoratii. II. 1. (Adesea adjectival) Om plin de abnegatie, generos si nobil; om amabil, binevoitor. 2. Barbat care insoteste o femeie in societate. 3. Tanar necasatorit; holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tanar necasatorit care insoteste pe miri la cununie. – Rus kavaler (< fr.).

PARABIOZA s. f. (biol.) 1. situatie in care doi indivizi sunt legati intre ei prin nastere. 2. grefa in care doi indivizi sunt uniti artificial printr-o circulatie sangvina comuna, pentru observatii fiziologice. 3. pierdere a conductibilitatii normale a unui nerv ca urmare a unei vatamari locale. 4. stare a unui organism la limita conditiilor vitale. (< fr. parabiose)

ORTEGA SAAVEDRA, Daniel (n. 1945), om politic nicaraguan. Lider al Frontului Sandinist de Eliberare Nationala. Coordonator al Consiliului de Guvernamant si al Juntei Guvernului de Reconstructie Nationala din Rep. Nicaragua (din 1979), in urma inlaturarii regimului A. Somoza. Presedinte al statului (1984-1990). A promovat reforme de nationalizare si improprietarire a taranilor saraci. Radicalizarea miscarii sandiniste, apropierea de Cuba si El Salvador, ca si relatiile tensionate S.U.A. au dus la alegeri anticipate (febr. 1990), pe care le-a pierdut in favoarea Violetei Chamorro.

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, inv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (in urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

POSTERIOR, -OARA adj. 1. Care urmeaza, care este dupa ceva (in ordinea scurgerii timpului); ulterior. 2. Aflat in partea dinapoi; dorsal. ♦ (Despre vocale) Care se articuleaza in partea dinapoi a cavitatii bucale. [Pron. -ri-or. / cf. fr. posterieur, lat. posterior].

Acontius, tinar din insula Ceos care, sosind la Delos la sarbatorile date in cinstea zeitei Artemis, s-a indragostit de Cydippe, fiica unui nobil atenian. Pentru a cistiga dragostea tinerei, pe care a urmarit-o pina in templul lui Artemis, Acontius a recurs la un siretlic: el i-a aruncat fetei un mar pe care statea scris: „Jur pe templul lui Artemis sa ma casatoresc cu Acontius”. Citind cu glas tare ceea ce era scris pe mar, Cydippe a rostit in fata altarului zeitei cuvintele care constituiau de fapt un juramint. Reintorcindu-se la Athenae, unde tatal ei dorea s-o marite cu alt barbat, Cydippe a cazut bolnava: era la mijloc mina zeitei, care o pedepsea in felul acesta pentru sperjur. In cele din urma, consultind oracolul, tatal fetei a aflat de juramintul facut de fiica lui si a consimtit sa-i dea lui Acontius mina Cydippei.

Clytaemnestra, fiica Ledei si a lui Tyndareus, regele Spartei, si sora cu Castor, cu Pollux si cu Helena. A fost casatorita mai intii cu Tantalus, fiul lui Thyestes, apoi cu Agamemnon, regele Argosului (v. si Agamemnon). In lipsa sotului ei, plecat sa lupte in razboiul troian, Clytaemnestra il insala, aducindu-l in casa pe varul acestuia, Aegisthus (v. si Aegisthus). Dorind sa-l pastreze pe acesta din urma pe de o parte, geloasa pe Chryseis pe de alta parte si in acelasi timp dornica sa razbune moartea fiicei sale, Iphigenia, la intoarcerea lui Agamemnon, Clytaemnestra isi ucide sotul. Sapte ani mai tirziu insa e si ea, la rindul ei, ucisa de catre propriul ei fiu, Orestes, care in felul acesta razbuna moartea tatalui sau (v. si Orestes).

Europa 1. Fiica lui Agenor si a Telephassei. Intr-o zi, in timp ce Europa se juca impreuna cu prietenele ei pe cimp, Zeus a vazut-o si s-a indragostit de frumusetea ei. El s-a transformat intr-un taur alb si a venit sa se culce la picioarele fetei. Desi la inceput tematoare, Europa a prins in cele din urma curaj si, la imbierile lui, i s-a urcat in spinare. Atunci taurul a rupt-o la fuga peste cimpuri, a intrat in mare si, cu toate tipetele deznadajduite ale fetei, nu s-a oprit decit in insula Creta. Acolo, el s-a unit cu Europa, care i-a daruit trei fii: pe Minos, Rhadamanthus si Sarpedon. Mai tirziu, Zeus a casatorit-o cu Asterion, regele Cretei. Dupa moarte Europa a fost divinizata. 2. Fiica lui Tityus si mama lui Euphemus. 3. Una dintre oceanide.

consecuenta f., pl. e (lat. consequentia. V. secuenta). urmare, rezultat. Concluziune, deductiune. Importanta: lucru fara consecuenta. In consecuenta, conform celor precedente: fiind-ca te-ai purtat rau, vei fi tratat in consecuenta. – Fals -cventa ori -cinta.

SUFLARE, suflari, s. f. 1. Actiunea de a sufla si rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trai, de a exista. ◊ Loc. adv. Intr – o suflare = intr-o clipa, foarte repede. ◊ Expr. Fara (de) suflare = a) cu respiratia oprita (ca urmare a unei stari psihice sau fizice neobisnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fara viata, mort. A-si da suflarea (de pe urma) = a muri. 2. Fiinta, vietuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vant. – V. sufla.

Aloidae, denumire purtata de doi giganti, Otus si Ephialtes, fiii lui Poseidon si ai Iphimediei, sotia lui Aloeus. Crescind nemasurat, cei doi frati au pornit sa lupte cu zeii; ca sa ajunga la cer, au pus unul peste altul trei munti: Olympul, Ossa si Pelionul. Au incercat apoi sa pravaleasca muntii in mare si sa inunde uscatul. In cele din urma l-au prins pe Ares si l-au tinut prizonier pina cind Hermes a reusit sa-l elibereze. Miniati de indrazneala lor, zeii i-au pedepsit. Dupa o legenda, ei au fost fulgerati de catre Zeus. Dupa o alta, Artemis, luind chipul unei caprioare, a trecut in goana printre ei intr-o zi, in timp ce se aflau la vinatoare. Cautind s-o doboare, ei s-au ucis reciproc. Pravaliti in Tartarus dupa moarte, au fost apoi inlantuiti, spate in spate, de o coloana. Li se atribuia intemeierea mai multor cetati printre care si Ascra, situata la poalele muntelui Helicon.

Deucalion 1. Fiul lui Prometheus. S-a casatorit cu Pyrrha, fiica lui Epimetheus si a Pandorei. In epoca de bronz, cind Zeus a pus la cale sa nimiceasca semintia umana dezlantuind potopul, el a hotarit sa-i crute numai pe Deucalion si pe Pyrrha, singurii oameni drepti si cucernici de pe pamint. Sfatuiti de Prometheus, cei doi au construit o corabie, cu care au plutit noua zile si noua nopti pe apa. In cea de-a noua zi, dupa ce potopul se sfirsise, ei au coborit de pe corabie in muntii Thessaliei. Dorind sa reinvie neamul omenesc, Deucalion l-a rugat pe Zeus sa-l ajute. Zeus i-a poruncit sa arunce peste umar in urma lui oasele mamei lui. Prin mama, Zeus a inteles glia strabuna. Pricepind tilcul vorbelor lui si socotind ca oasele pamintului sint pietrele, Deucalion si Pyrrha au facut intocmai: au aruncat inapoia lor, peste umar, pietrele intilnite in cale. Din pietrele aruncate de Deucalion au rasarit de indata barbati, din cele aruncate de Pyrrha – femei. 2. Fiul regelui Minos cu Pasiphae. Era prieten cu Theseus si a participat la vinatoarea mistretului din Calydon.

SANTA ANNA, Antonio LOPEZ de (1794-1876), general si om politic mexican. Presedinte al Republicii Independente Texas (1833-1836, si apoi al Mexicului, 1841-1855, cu intreruperi). Politica dictatoriala si conservatoare. Infrant si luat prizonier in batalia de la San Jacinto, a pierdul Texasul. In urma razboaielor cu S.U.A., prin tratatul de pace de la Guadelupe Hidalgo (1848) si prin cumpararea (1853) de catre americani a unei parti din Arizona de 76.768 km² Mexicul a pierdut 55% din teritoriu (California, Texas, parti din Arizona si New Mexico), primind in schimb unele compensatii financiare. Dupa 1855, a trait in exil.

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

AStuPA, astup, vb. I. Tranz. A inchide, a acoperi, a infunda o gaura, o deschizatura etc., a face sa nu se mai vada (acoperind). ◊ Expr. (Fam.) A astupa gauri = a reusi sa realizeze unele lucruri strict necesare; a plati (din) datorii. A-si astupa urechile = a nu voi sa auda, sa cunoasca ceva. A-i astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Din lat. *asstuppare.

Harpalyce, fiica regelui trac Harpalycus. Crescuta de mica prin tabere, ducind o viata de razboinic, Harpalyce lupta cot la cot cu tatal ei, pe care o data, intr-o incaierare, l-a salvat chiar de la moarte. Obisnuia sa organizeze si sa conduca dese incursiuni de jaf, dar a fost prinsa si ucisa in cele din urma de niste pastori.

PENALITATE ~ati f. 1) Caracter a ceea ce este pasibil de o pedeapsa judiciara conform prevederilor legii. 2) sport Abatere a unui sportiv in cadrul unei competitii penalizata de arbitru conform regulamentului de joc. 3) Sanctiune aplicata cuiva (in urma incalcarii unei legi, a unui regulament etc.). /<fr. penalite

GAT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ◊ A-si rupe (sau a-si frange) ~ul a) a se accidenta grav; a muri intr-un accident; b) a-si pierde situatia in urma unor greseli. A strange de ~ (pe cineva) a) a omori (pe cineva) prin strangulare; b) a constrange. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a imbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere in ~. ◊ A se satura (sau a fi satul) pana-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta in ~ a) a nu putea inghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mancare sau de bautura care poate fi inghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca sa-i primeasca peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfactie = a pretinde satisfactie morala in urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteala sau (inv.) seama (cuiva) = a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cat ceri pe unt? 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

VIITOR, -OARE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va aparea dupa momentul de fata; proiectat intr-o perioada care va veni. ◊ Viata viitoare = (in conceptiile religioase) viata care ar continua si dupa moarte, intr-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (si substantivat, n.) = timp verbal care exprima o actiune ulterioara momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmeaza prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau in) viitor = de acum inainte. 2. Situatie, stare care urmeaza sa existe; perspectiva. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea sanse de succes intr-o actiune; a-l astepta o cariera plina de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.

A AStuPA astup tranz. 1) (gauri, crapaturi, adancituri etc.) A face sa nu se vada (acoperind cu ceva sau aplicand ceva). 2) (usi, ferestre, vase) A face sa nu mai aiba deschizatura. ◊ A-si ~ urechile a nu vrea sa auda ceva. ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ cuiva ochii a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. 3) (zgomote, melodii, sunete etc.) A face sa nu se auda, depasind in intensitate; a acoperi. 4) fig. (urme) A face sa dispara. /<lat. asstuppare

REVOLUTIA DIN 1905-1907 DIN RUSIA, ansamblu de actiuni ca urmare a crizei economice din 1900-1903, agravata de pierderile suferite in Razboiul Ruso-Japonez (1904-1905). A inceput prin manifestatia pasnica din 9/22 ian. 1905, de la Sankt-Petersburg, reprimata violent („Duminica sangeroasa”), careia i-a urmat in primavara si vara anului 1905, mari greve politice, in principalele centre industriale si puternice rascoale taranesti in regiunea Volgai. Au avut loc framantari in randurile armatei, culminand cu rascoala din iun. 1905 a marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin” din flota Marii Negre. Revolutia isi propunea rasturnarea tarismului, confiscarea pamanturilor mosieresti, ziua de munca de opt ore. In toamna lui 1905 miscarea revolutionara s-a extins in toata tara, creandu-se detasamente de muncitori inarmati. In oct., in urma unei puternice geve generale, tarul Nicolae II a dat la 17/30 oct. un manifest in care fagaduia satisfacerea unor revendicari general-democratice si convocarea Dumei de Stat. Miscarile au continuat, culminand cu insurectia armata din dec. 1905. Dupa infrangerea ei la Moscova, revolutia a intrat in declin, fiind, pana in 1907, inabusita.

REDUCERE, reduceri, s. f. 1. Actiunea de a reduce si rezultalul ei. ♦ Micsorare, scadere, diminuare. 2. (Med.) Metoda ortopedica prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la loc; reductie. 3. Operatie logica care consta in probarea validitatii modurilor silogistice, pornind de la considerentul ca numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmand ca validitalea celorlalte moduri sa fie probata. ◊ Reducere la absurd = demonstrare a adevarului unei teze prin aratarea faptului ca teza contrara este falsa. – V. reduce.

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

SAN MARTIN, Jose de (1778-1850), general si om politic argentinian. Unul dintre conducatorii luptei pentru independenta coloniilor spaniole din America (1810-1826). A avut un rol important in eliberarea de sub dominatia spaniola a Argentinei si a republicilor Chile (1817-1818) si Peru (1821-1822). A primit titlul de „protector” al Perului. In urma unor neintelegeri cu S. Bolivar, a emigrat in Franta (1822).

CIUPERCA (‹ bg.) s. f. 1. (La pl.) Increngatura de talofite lipsite de clorofila, heterotrofe (saprofite sau parazitare) uni- sau pluricelulare, care se reproduc prin spori si au ca aparat vegetativ un tal. Se cunosc c. 10.000 de specii. Au importanta in circuitul elementelor minerale in natura, in fermentatii (drojdia de bere); unele sint comestibile (zbirciogul, hribul) altele sint otravitoare (palaria-sarpelui); din ele se extrag antibiotice (penicilina din Penicillium), iar altele (parazite) produc pagube importante in agricultura (malura, taciunele). Multe dintre ele produc micoze la om. Sin. fungi. 2. Obiect de lemn, de forma unei ciuperci (1), pe care se intinde ciorapul cind se cirpeste. 3. Ciuperca sinei = partea superioara, ingrosata, a unei sine de cale ferata pe care ruleaza rotile. 4. C. eoliana = forma de relief eolian rezultata in urma procesului de coraziune. (ex.: Babele din masivul Bucegi, Tigaile din masivul Ciucas s.a.).

IN HOC SIGNO VINCES (lat.) sub acest semn vei invinge – Eusebiu, „De vita Constantini”, I, 28. Deviza a imparatului crestin Constantin cel Mare, inscrisa sub semnul unei cruci pe stindardele armatei sale, inainte de lupta cu Maxentiu. Astazi expresia se foloseste pentru a arata calea pe care trebuie sa o urmeze cineva pentru a-si realiza un ideal.

INALTIME ~i f. 1) Distanta de la pamant pana la un anumit punct de deasupra lui. ~ea norilor. 2) Dimensiune a unui corp luata de la baza lui orizontala pana la varf. ~ea unui copac. 3) mai ales la pl. Spatiu situat la o distanta mare de deasupra pamantului; bolta cereasca; cer. 4) Perpendiculara coborata din varful unei figuri geometrice pe baza ei. ~ea unui con. 5) Lungimea acestei perpendiculare. 6) Forma inalta de relief (munte, deal). A ocupa o ~. 7) fig. Stare de superioritate (corespunzatoare momentului sau situatiei). ◊ A fi la ~ a corespunde cerintelor in situatia data. 8) Calitate a unui sunet de a fi ascutit. 9) inv. (urmat de un pronume posesiv) Termen reverentios, folosit la adresa unei persoane de rang inalt. ~ea sa. ~ea voastra. [G.-D. inaltimii] /inalt + suf. ~ime

Amphiaraus, vestit prezicator si erou grec care a domnit in Argos. Era fiul lui Oecleus si al Hypermnestrei. A participat la vinatoarea mistretului din Calydon si la expeditia argonautilor. S-a casatorit cu Eriphyle, sora lui Adrastus (v. si Adrastus), cu care a avut patru copii: pe Alcmaeon, Amphilochus, Eurydice si Demonassa. Indemnat de Eriphyle, careia Polynices ii cistigase complicitatea daruindu-i colierul Harmoniei, Amphiaraus il insoteste pe cumnatul sau Adrastus in expeditia organizata de acesta impotriva cetatii Thebae, desi cunostea dinainte sfirsitul ei tragic si faptul ca-i va aduce moartea. La plecare, ii cere insa fiului sau Alcmaeon sa-l razbune, ucigind-o pe Eriphyle de indata ce-i va sosi vestea mortii lui (v. si Alcmaeon). In luptele de la portile cetatii Thebae Amphiaraus savirseste minuni de curaj, dar nu poate schimba voia soartei. urmarit de Periclymenus, el incearca sa scape fugind. Cind e gata sa fie insa ajuns din urma, dispare din ochii dusmanului sau, fiind inghitit, impreuna cu car, cai si vizitiu, de pamintul care se deschisese inaintea lui. Dupa moarte, Amphiaraus a fost onorat ca un erou. Se spunea ca Zeus i-ar fi daruit nemurirea. I s-a ridicat un templu si i s-a instituit un oracol in Attica, la Oropos.

conservator, -oare adj. si s. Pastrator, care tine de partidu celor ce, in politica, se opun schimbarilor brusce si nu instiga plebea. Conservator progresist, nume pe care, in Decembre [!] 1918, si l-au luat vechii conservatori (urmasi ai lui Catargiu, Carp si Maiorescu si condusi de Marghiloman) ca raspuns la acuzatiunea de retrograzi, pe care le-o aruncau demagogii (ceilalti conservatori, care l-au urmat pe N. Filipescu in 1915 si au ramas fara sef dupa moartea lui, intimplata in Sept. 1916, s´au confundat in partidu tachist, mort si el apoi). S. n., pl. oare (fr. conservatoire, adica „scoala care conserva tradidiunea muzicii”). Scoala oficiala de muzica ori de declamatiune. V. ciocoi, liberal, colectivist, tachist.

ACUMULARE, acumulari, s. f. 1. Actiunea de a acumula si rezultatul ei. 2. (Ec. pol.; in sintagmele) Acumulare de capital = transformarea plusvalorii in capital in procesul reproductiei largite a capitalului. Fond de acumulare = parte a unui venit folosita pentru acumulare. Rata acumularii = raportul dintre fondul de acumulare si venitul pe baza caruia se formeaza. 3. (Geogr.; urmat de determinari) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vanturi, ghetari etc. – V. acumula.

SPATE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gatului pana la sale); spinare. ◊ In ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata in sus. Din (sau la, pe la, de la, in) ~ din (sau in) urma; din dos. Adus de ~ incovoiat, indoit. A-i intoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) in ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau in) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa in seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de inot (cu fata in sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. In ~le casei. 4) Teritoriu aflat in urma frontului. In ~le dusmanului. /<lat. spatha

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnal dat pentru strangerea unei trupe etc. intr-o formatie ordonata. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Grup de oameni stransi la un loc cu un anumit scop. ♦ (urmat de determinari) Organ reprezentativ constituit dupa norme dinainte fixate, capabil sa ia anumite hotarari. ◊ Marea Adunare Nationala = organ suprem al puterii de stat in Republica Populara Romana. 4. Culegere, colectie (de texte). 5. (Inv.) Petrecere.

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. Punere in siguranta; garantare. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca, in schimbul unei prime, sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a oamenilor muncii constand in acordarea de ajutoare materiale si medicale in cazuri de boala, in trimiterea la odihna sau la cura etc.

adica conj. (lat. ad id quod. V. ca. Cp. si cu dica). vrea sa zica, cu alte cuvinte: regele animalelor, adica „leu”. Si anume: a platit si restu, adica un franc. Oare: Adica crezi ca ma tem? Adica ce te crezi tu? – Mai rar si lit. adica (vechi adeca), mai ales in locutiunea la adica, la urma urmei, judecind bine, in momentu deciziv [!] (la dica), la adica, nu-s nici eu asa de slab; sa n' o patim tocmai la adica! – De acest cuv. (ca si de anume) abuzeaza Romanii germanizati traducind pe germ. namlich: era adica bolnav (corect rom. caci era bolnav). Altii, ca sa evite o pretinsa cacofonie, zic ca adica, care adica ild. adica ca, adica care, cum zice poporu, care nu stie de asemenea fleacuri. Tot asa, nu e mai corect sa zici cum adica ild. adica cum.

ASIGURARE, asigurari, s. f. Actiunea de a (se) asigura si rezultatul ei. 1. Punere in siguranta. 2. Incredintare, promisiune ferma. 3. Operatie financiara, decurgand dintr-un contract sau dintr-o obligatie prevazuta de lege, prin care asiguratorul se obliga ca in schimbul unei sume primite periodic sa despagubeasca pe asigurat pentru pierderile pe care acesta le-ar suferi in urma unor intamplari independente de vointa lui. ◊ Asigurari sociale = forma de ocrotire a populatiei, constand in acordarea de ajutoare materiale si asistenta medicala. – V. asigura.

POSTERIOR, -OARA, posteriori, -oare, adj. 1. Care vine, urmeaza sau se petrece dupa cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai tarziu. 2. Care se afla sau este asezat in partea dindarat, de dinapoi. ♦ (Despre sunete, in special despre vocale) Al carui punct de articulatie este situat in partea de dinapoi a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. posterieur, lat. posterior.

AtuNCI adv. I. 1. In momentul acela (despre care este vorba), pe vremea aceea. ◊ Expr. Atunci si nici atunci = niciodata. 2. Intr-un moment concomitent cu o actiune sau urmand imediat dupa aceasta. Pun mana pe revolver, atunci auz tare un glas (CARAGIALE). ◊ (Precedat de adverbe sau prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Tot atunci. De atunci. Pe atunci. II. Numai asa, numai in acest caz. Sa te vedem cum lucrezi, si atunci te vom aprecia. ♦ (Cu rol de conjunctie) In cazul acesta. [var.: atunce, atuncea adv.] – Lat. *ad-tuncce.

aplecatoare si plecatoare f., pl. ori (d. a se [a]pleca. D. rom. vine rut. plekotora, plecatoare, si ung. pleketor, vita stearpa). Alaptatoare, doica (Vechi). Oaie careia i-a murit mielu si care se lasa sa fie supta putin de alt miel ca sa fie mulsa pe urma (Sin. cu mulgare).

Andromacha (sau Andromache), fiica lui Eetion, regele cetatii Thebae din Mysia, si sotia lui Hector, fiul lui Priamus, cu care a avut un copil, pe Scamandrius, zis si Astyanax. Dupa ce si-a vazut intreaga familie – atit tatal cit si cei sapte frati – nimicita de Achilles, Andromacha a asistat la uciderea sotului ei, Hector, sub zidurile Troiei, de catre acelasi Achilles (v. si Achilles). Ulterior, grecii i-au omorit si copilul. Ea insasi, indurerata si neconsolata, a fost luata ca prada de razboi de catre fiul lui Achilles, Neoptolemus (sau Pyrrhus) si dusa in Epirus. Cu acesta din urma Andromacha a avut trei fii: pe Molossus, Pielus si Pergamus. La moartea sa, Neoptolemus a lasat-o pe Andromacha impreuna cu regatul sau lui Helenus, fratele lui Hector. In timpul trecerii lui Aeneas prin Epirus, Andromacha domnea acolo alaturi de Helenus, cu care a avut inca un fiu, pe Cestrinus. In sfirsit, dupa moartea lui Helenus, Andromacha a plecat in Mysia cu fiul ei Pergamus, care a intemeiat acolo cetatea Pergamului.

ciorba f., pl. e (turc. corba, fertura [!], d. ar. sorba, fertura, sariba, a bea; alb. bg. sirb. corba, ung. csorba. V. nastrapa, serbet, sirop, sorb 3). Munt. Fertura acra (bors) ori neacra in care s´a fert carne ori peste ori de post. Fig. Amestecatura (un discurs prea lung, o societate pestrita s. a.) Prov. Cine s´a fript in (sau cu) ciorba, sufla si´n iaurt, cine a fost muscat de sarpe, se teme si de sopirla; cine s´a´nselat odata, e precaut pe urma. V. heltuga.

barometru n., pl. e (vgr. baros, greutate, si metron, masura). Fiz. Instrument de constatat presiunea aerului si pin urmare, schimbarile atmosferice. – Acest instrument, inventat la 1643 de Toricelli, discipulu lui Galileu, cuprinde o coloana de mercur care se coboara cu cit te sui in atmosfera, fiindca sus e aeru mai usor. Cu el a masurat Pascal inaltimile muntilor. El anunta, pina la un oarecare punct, timpu frumos ori rau, caci aeru uscat, fiind mai usor decit cel umed, mercuru se urca atunci cind nu va ploua si se coboara in caz contrar. Principalele barometre-s cele cu mercur (cu cescuta, sifon sau cadran) si barometru aneroid.

bota (bote), s. f. – Bat, toiag, par. – var. boata. Mag. bot (DAR), din sl. butu; prin urmare este dubletul lui bita. Se foloseste in Mold. si Trans. – Der. botas, s. m. (haitas); botca, s. f. (bobirnac), pe care DAR il deriva de la bota „butoi”; botei (var. botau), s. n. (turma), pus in legatura de Diculescu, Elementele, 444, cu gr. βότον, si cu bota de Draganu, Dacor., VI, 263; botie, s. f. (inflorescenta).

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-si aminti. ~ sa scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume traieste a pierde simtul realitatii. 2) A trata cu indiferenta; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-ma-uita planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face sa dispara din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) pastra ganduri de razbunare. 4) A scapa din vedere. Au uitat sa-l inscrie in lista. 5) (obiecte sau fiinte ce trebuiau luate cu sine) A lasa din nebagare de seama (fiind grabit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) A inceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distractii. /<lat. oblitare

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. Isi lua ramas bun si apoi pleca. ♦ Pe langa asta. Si-apoi tot nu ma pot duce. ♦ Mai, in plus. Dupa ce ca e frig, apoi si ploua. 2. Totusi. Apoi tot am sa-ti mai vorbesc putin. 3. Atunci, in cazul acesta; daca e asa, asa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei si! n-are importanta! S-apoi ce daca a plecat! 4. (De obicei precedat de conjunctii) a) Doar; b) (precedat de „si”) si inca; unde mai pui ca; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „ca”) altminteri; g) (serveste la introducerea unui raspuns concesiv, evaziv, sau ca scuza) Apoi de, ce pot sa-ti spun?; h) (precedat de „si”, serveste ca introducere in poezie, proverbe etc.) S-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BARSEANU). – Lat. ad-post.

ROBESPIERRE [robespie:r], Maximilien de (1758-1794), om politic francez. Avocat. Figura centrala a Revolutiei Franceze, supranumit „incoruptibilul” (credea in virtutea morala absoluta). Unul dintre conducatorii revolutiei si ai iacobinilor. Sef al guvernului revolutionar (1793-1794); a instituit dictatura iacobina, prin care urmarea sa instaureze o republica democratica si egalitara. In timpul guvernarii sale, revolutia a atins apogeul. Rasturnat in urma loviturii de stat de la 9 thermidor (27 iul.) 1794 si ghilotinat.

SCUFUNDA, scufund, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a baga cu totul in apa sau in alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A disparea sau a face o nava sa dispara sub nivelul apei (in urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre astri) A apune. 2. Refl. A intra (adanc) in ceva, a se afunda (intr-o materie moale); a se adanci, a se infunda. ♦ (Despre ochi) A se infunda in orbite. ♦ (Despre pamant) A se prabusi, a se surpa. ◊ Expr. N-are sa se scufunde pamantul = nu se va intampla nici un rau, nu va fi prea mare paguba. 3. Tranz. si refl. Fig. (Rar) A face sa fie sau a se lasa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.

furnicel (-ei), s. m. – Furuncul. – var. (inv.) funecel, funigel, funi(n)cel, furincel. Lat. *furuncellus, in loc de furunculus (Densusianu, Rom., XXXIII, 77; Candrea-Dens., 692; REW 3607; DAR). Este dublet al lui furuncul, s. n., din lat. (sec. XIX). var. sale indica o confuzie cu funigel si cu furnicei, explicabil acesta din urma datorita ideii de intepatura.

ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana superficiala pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urma superficiala cu ajutorul unui corp ascutit si dur; a racai. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial. A zgaria hartia = a scrie o literatura proasta. 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgarie-branza s. m. si f. invar. = epitet dat unui om zgarcit, avar, carpanos; zgarie-nori s. m. invar. = cladire inalta cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

TOAMNA, toamne, s. f. Anotimp care urmeaza dupa vara si preceda iarna, cuprinzand (in emisfera boreala) intervalul dintre 23 septembrie si 22 decembrie, caracterizat prin scaderea treptata a duratei zilei, insemnate precipitatii si vestejirea vegetatiei. ◊ Loc. adj. De toamna = care se face sau se intampla toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Asta toamna = in toamna trecuta. La toamna = cand va veni toamna; in timpul toamnei viitoare. De (cu) toamna = fiind inca toamna. Pe (sau in) toamna = cand a sosit (sau cand va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Pana la toamna = pana la inceputul toamnei. ♦ (Adverbial; in forma toamna) In timpul toamnei. – Lat. autumnus.

FARA, conj., prep. I. (urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.

Eurydice 1. Sotia lui Orpheus. Odata, in timp ce se afla pe cimp, Aristaeus a vazut-o si, indragostindu-se de ea, a vrut s-o violeze (v. si Aristaeus). Cautind sa se salveze, Eurydice a luat-o la fuga, dar a fost muscata de un sarpe si a murit. Indurerat, Orpheus n-a pregetat sa coboare in Infern ca s-o intilneasca. Acolo, prin cintecele lui minunate a reusit sa-i induplece pe zeii subpaminteni sa i-o inapoieze pe Eurydice. El s-a legat insa cu juramint sa n-o priveasca inainte de a fi pasit dincolo de hotarele lumii subpamintene. Altfel urma s-o piarda pentru totdeauna. Orpheus nu si-a putut tine insa juramintul. El n-a putut rezista dorintei arzatoare de a-si privi sotia inainte de a ajunge pe pamint. In felul acesta Eurydice a ramas pentru totdeauna in lumea mortilor. 2. Mama lui Danae. 3. Sotia lui Creon, regele din Thebae. Auzind de moartea fiului ei, Haemon, s-a sinucis. 4. Fiica lui Amphiaraus si a Eriphylei.

BLOCARE (‹ bloca) s. f. 1. Actiunea de a bloca si rezultatul ei. 2. (POLIGR.) Culegere intentionata a uneia sau a multor litere cu floarea in jos, pentru a atrage atentia corectorului asupra unor cuvinte indescifrabile din manuscris ori pentru a arata ca ii lipsesc culegatorului literele sau semnele adecvate. 3. (CONT.) Blocarea contului = situatia unui cont curent sau de decontare din care nu se pot efectua toate platile scadente, ca urmare a lipsei disponibilului necesar. Blocarea preturilor = reglementare limitata a preturilor anumitor bunuri si servicii la nivelul pe care ele le-au atins intr-o perioada de referinta. 4. (AGRON.) Proces prin care se reduce asimilarea de catre plante a unui element nutritiv, determinat fie de deficitul lui in sol, fie de existenta altor elemente care provoaca scaderea mobilitatii sale in sol (ex. ionul de calciu in exces genereaza ioni de magneziu, cupru, zinc).

A POFTI poftesc 1. tranz. 1) A dori tare; a jindui; a ravni. ◊ Cat poftesti cat doresti; cat vrei; oricat. 2) (persoane) A chema in mod politicos (sa vina undeva sau sa participe la ceva); a solicita printr-o invitatie; a invita. 3) pop. (sanatate, fericire, succes etc.) A dori cu deosebita afectiune; a ura. 4) (urmat de o propozitie completiva cu conjunctivul) A porunci pe un ton aparent politicos. L-a poftit sa inchida usa. 5) inv. A solicita intr-o forma categorica. A pofti bani. 2. intranz. A binevoi sa vina (pe undeva sau pe la cineva). Poftiti in ospetie la noi. ◊ Sa pofteasca a) sa intre; sa vina; b) numai sa incerce (daca vrea s-o pateasca). /<sl. pohoteti

Heraclidae se numeau toti descendentii lui Heracles: atit fiii eroului si ai Deianirei, cit si urmasii acestora. Dupa apoteozarea lui Heracles, copiii sai, urmariti de ura lui Eurystheus, au gasit o vreme adapost la curtea regelui Ceyx, din Trachis. Apoi, cum Eurystheus ameninta cu razboiul, ei au fost siliti sa se refugieze din nou, de data aceasta la atenieni. Eurystheus le-a declarat razboi si acestora, dar a fost infrint si ucis in lupta. Dupa victoria repurtata impotriva lui Eurystheus, heraclizii, sub conducerea lui Hyllus, fiul cel mai mare al lui Heracles, s-au indreptat spre Peloponnesus, patria tatalui lor, cu gindul sa se stabileasca acolo (v. si Hyllus). Prima incercare se soldeaza cu un esec: pe drum ei se intilnesc cu armata regelui Echemus, care-i invinge. Insusi Hyllus cade in lupta. Heraclizii mai fac, de-a lungul timpului, cateva tentative de a ajunge in Peloponnesus. Condusi mai tirziu de Aristomachus, sint din nou infrinti si alungati. In schimb, sub conducerea lui Temenus si a fratilor sai – Aristodemus si Cresphontes – izbindesc, reusind in cele din urma sa ia in stapinire si sa-si imparta Peloponnesul.

INTARZIERE, intarzieri, s. f. Actiunea de a intarzia si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. si adj. Cu intarziere = (care se produce) mai tarziu decat trebuie sau decat este prevazut. ◊ Loc. adv. Fara intarziere = numaidecat, fara zabava. ◊ Expr. A exploda cu intarziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) dupa momentul punerii sau al lansarii. A fi in intarziere = a fi ramas in urma, a fi intarziat. ♦ Timpul, durata cat cineva sau ceva intarzie. [Pr.: -zi-e-] – V. intarzia.

CROI², croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A taia un material dupa forma si masura indicata sau dupa un contur desenat in prealabil, pentru a obtine piese ce urmeaza a fi asamblate in vederea confectionarii unui obiect. 2. Tranz. A planui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicatii, de planuri etc.; a incepe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciuna. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o sosea etc., inlaturand obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om (facandu-i dungi sau vanatai pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; in expr.) A o croi la fuga = a fugi in cea mai mare graba (spre a scapa de o primejdie). – Din sl. krojiti.

BARITIU, George (1812-1893, n. Jucu, jud. Cluj), om politic, publicist si istoric roman. Acad. (1866). Conceptii iluministe („Cuvintare scolaticeasca”). Intemeietorul presei romanesti din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inima si literatura”, 1838). Unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848-1849; vicepresedinte al Adunarii Nationale de la Blaj (3-5/15-17 mai 1848). Membru fondator al ASTREI si al Academiei Romane. Preocupari privind istoria romanilor („Parti alese din istoria Transilvaniei. Pre doua sute de ani in urma”). Contributii la elaborarea unor teme de filozofie a culturii si filozofie a istoriei („Despre filozoful Schopenhauer”).

ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dimbovita), jurist si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Fruntas al Partidului National-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A indeplinit succesiv, intre 6 sept. 1940 si 23 aug. 1944, functiile de ministru al Propagandei Nationale, de Externe, vicepresedinte al Consiliului de Ministri. Teoretician al regimului autoritar condus de maresalul Antonescu. Din 1942 a initiat actiuni diplomatice secrete vizind scoaterea Romaniei din razboi. Arestat in urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Rosie (sept. 1944); adus in tara in apr. 1946; a fost judecat in mai 1946 de „tribunalul poporului” din Bucuresti, condamnat la moarte si executat la Jilava (1 iun. 1946).

SARCINA, sarcini, s. f. 1. Greutate, incarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fan, de paie) care poate fi dusa in spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, indatorire, raspundere (materiala sau morala). ◊ Expr. A da pe cineva in sarcina cuiva = a da pe cineva in grija cuiva. A pune (ceva) in sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cat o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica intr-un corp solid deformabil sau intr-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea in jurul sau un camp electric sau de a fi actionat atunci cand se afla in campul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.

CAZ, cazuri, s. n. I. 1. Imprejurare, circumstanta, situatie. In acest caz. In tot cazul. ◊ Caz de forta majora = situatie in care cineva nu poate proceda cum ar vrea, din cauza unor imprejurari mai puternice decat vointa sa. Caz de constiinta = imprejurare in care cineva ezita intre sentimentul datoriei si un interes propriu. ◊ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate in evidenta in mod exagerat meritele cuiva. 2. Intamplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (urmat de determinari) Imbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. II. Fiecare dintre formele prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Lat. lit. casus (fr. cas).

CA² conj. (urmat, cu sau fara intercalari, de „sa”, introduce o propozitie subordonata cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propozitie finala) Daca ti-am fagaduit atunci, a fost numai ca sa te impac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propozitie consecutiva) Auzi, dar cine-i el, paganul Ca sa-mi sarute fete-n drum? (COSBUC). 3. (Introduce o propozitie subiectiva) Ca sa trecem prin padure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propozitie atributiva) Veti crede c-aveti dreptul si voi ca sa traiti (EMINESCU). 5. (Introduce o propozitie completiva directa) Am jurat ca peste dansii sa trec falnic, fara pas (EMINESCU). 6. (Introduce o propozitie completiva indirecta) Ma tem ca nu cumva sa ma cheme. 7. (Introduce o propozitie predicativa) Angajamentul nostru este ca pana maine sa terminam lucrarea. – Lat. qu[i]a.

Arion, cintaret din Lesbos, care a trait la curtea lui Periander, tiranul cetatii Corinthus. In timp ce se intorcea in patrie invingator si incarcat cu daruri, in urma unui concurs cistigat in Sicilia, marinarii de pe corabia care-l purta au pus la cale uciderea lui ca sa-l prade. Prevenit in somn de catre Apollo de pericolul care-l pindea, Arion a cerut voie echipajului ca, inainte de a muri, sa mai cinte odata. Cind i-au auzit cintecul, delfinii lui Apollo i-au alergat in ajutor. Sarind in apa, el a fost purtat in spate de catre unul dintre ei si a reusit sa ajunga teafar la tarm. Acolo i-a istorisit patania lui Periander. Cind corabia a sosit in port, marinarii si-au primit pedeapsa meritata. Se spunea ca Apollo ar fi transformat atit lira lui Arion cit si delfinul care l-a salvat in doua constelatii.

ROBOT (‹ fr.; {s} ceh. robota „munca”) s. m. Aparat automat al carui program contine un sistem complex de legaturi inverse (cu reactie) stabilite la anumite e*******i exterioare si care, ca urmare, este capabil de o serie de actiuni dirijate. El poate inlocui efortul uman, desi nu are, in cele mai multe cazuri, vreo asemanare cu omul sau sau un mod de functionare de tip uman. Termenul a fost preluat din piesa „R.U.R.” (1920) apartinand scriitorului ceh Karel Capek. In prezent se utilizeaza r. foarte performanti la fabricarea de automobile, asamblarea de avioane, realizarea de produse electronice sau executa unele lucrari in conditii periculoase pentru om. R. cu forma omeneasca sunt numiti androizi.

aret s. n. – Sprijin, ocrotire, protectie (cuvint vechi, care pare a se fi folosit numai cu prep. de sau in). Sl. na reti „pentru a ocroti” (Draganu, Dacor., VI, 251-9; cf. Rosetti, I, 160), probabil prin intermediul rut. aretij; cf. pol. rat, ret „ajutor, sprijin”. Nu figureaza in nici un text de dupa jumatatea sec. XVIII; s-a confundat in mod nejustificat cu aret „capat, sfirsit”, de la arie. Hasdeu (si Geheeb 14) il derivau de la lat. *ad rectum; Viciu, Limba romana poporana si dialectul sicilian, p. 79, il punea in legatura cu sicil. arre(tu); Max Auerbach, Jb, XIX, 212, cu lat. *in e****o; Bogrea, Dacor., I, 257; (urmat de Scriban) cu lat. halitus; si DAR, desi cu rezerve, cu a arata. – Rut. aretij nu poate fi, prin urmare, der. din rom., cum credea Candrea, Elemente, 400.

AStuPA, astup, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaura, o deschizatura etc.; a infunda o sticla cu un dop. ◊ Expr. A-si astupa urechile = a-si pune ceva la (sau in) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi sa auda ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva sa taca. (Fam.) A astupa gauri = a plati datorii. 2. A inchide, a bara o intrare, o deschizatura; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a inveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A ingropa. Frunza ca s-a scutura, Trupul ca mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Lat. *asstuppare.

PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete in raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei intr-o pictura, intr-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si intr-un cadru constant. ♦ Mod de incadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere in aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. in momentul cand au fost coordonate intre ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie indeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzand o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

NOE (in „Vechiul Testament”), patriarh, considerat reintemeietorul neamului omenesc in urma potopului. Fiul lui Lameh. La indemnul lui Dumnezeu, a construit o arca, in care a urcat familia sa si perechi ale tuturor vietuitoarelor de pe Pamant, precum si hrana pentru toti, pentru a fi salvate de la potop. Dupa incetarea ploii, care a durat 150 zile, arca lui s-a oprit pe muntele Ararat. N. este considerat garantul intelegerii dintre Dumnezeu si omenirea reinnoita prin fiii sai, Sem, Ham si Iafet, stramosii semitilor, hamitilor si iafetizilor. Pentru crestini, N. este o prefigurare a lui Iisus Hristos, care va invinge apele mortii, mantuindu-i pe oameni.

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).

cheie f., pl. chei (lat. clavis; it. chiave, pv. cat. clau, fr. clef, sp. llave, pg. chave. V. clavicula, clavir). Instrument de deschis si inchis un lacat ori o broasca. Un fel de surubelnita care insurubeaza apucind surubu: cheie de ceasornic, de bicicleta. Semn muzical care determina numele si inaltimea notelor: cheia sol, cheia fa. La trompete (cornuri, goarne), mecanizmu care, impins cu mina, modifica sunetu: corn cu chei (sau cornet cu pistoane sau fligorn). Fig. Carte care te face sa pricepi alta carte, cum ar fi o traducere. Punct foarte important: Strassburgu e cheia Franciii. Cheie de bolta, peatra [!] din mijlocu boltei si pe care se reazama toate petrele, fiind pusa cea din urma. Fig. Principiu, baza: religiunea e cheia de bolta a ordinii sociale.