Rezultate din textul definițiilor
JUDECATA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata
PROBABILITATE ~ati f. 1) Caracter probabil. ◊ Dupa toate ~atile dupa cat se pare. 2) mat. Caracteristica numerica a gradului posibilitatii de realizare a unui eveniment sau fenomen. ◊ Teoria ~atilor ramura a matematicii care, dupa probabilitatile unor evenimente intamplatoare, permite aflarea probabilitatilor altor evenimente intamplatoare, legate de primele. Calculul ~atilor calcul matematic care da posibilitatea sa se afirme daca un eveniment va avea loc sau nu, in functie de alte evenimente cunoscute. /<fr. probabilite, lat. probabilitas, ~atis
A PUTI put intranz. 1) A emana un miros urat; a mirosi urat. 2) pop. A fi semne ca are sau va avea loc. Pute a bataie. ◊ Pute a pustiu se spune despre ceea ce este gol (camere, buzunare, pungi etc.). 3) fig. fam. A fi plin peste masura; a fi supraincarcat. Pute piata de legume. /<lat. putere
ABUKIR [Abū Qῑr], localit. in Egipt, la NE de Alexandria. In apropierea ei au avut loc citeva batalii: la 1 august 1798, flota engleza, comandata de amiralul Nelson, a distrus flota franceza, comandata de amiralul Brueys; la 24-25 iul. 1799 Napoleon Bonaparte i-a invins pe otomani, iar la 8 martie 1801 armata franceza din Egipt a fost infrinta de cea engleza.
Calydon, cetate din Aetolia, numita astfel dupa numele intemeietorului ei si cirmuita ulterior de Oeneus, tatal lui Meleager. In imprejurimile ei a avut loc celebra vinatoare a mistretului – zis din Calydon (v. si Meleager).
DESTIN ~e n. 1) Forta supranaturala care determina in mod irevocabil cursul evenimentelor; fatalitate; ursita; soarta. 2) Ansamblu de evenimente consecutive care au loc independent de vointa unui om si care compun viata lui. /<fr. destin
A INCUVIINTA ~ez tranz. 1) A sustine exprimandu-si acordul; a aproba; a consimti. Propunerea a fost ~ata. 2) (actiuni) A da voie (sa se efectueze sau sa aiba loc); a ingadui; a permite. [Sil. -vi-in-] /in + cuviinta
POSTDILUVIAN ~a (~i, ~e) geol. Care a avut loc dupa diluviu; posterior diluviului. [Sil. -vi-an] /<fr. postdiluvien
PRIMAvaRA ~eri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde lunile martie, aprilie si mai. ◊ De ~ a) necesar pentru primavara; b) care are loc primavara; caracteristic primaverii. La ~ cand va sosi primavara; in timpul primaverii viitoare. Asta ~ primavara trecuta. De cu ~ inca din timpul primaverii. ~ara vietii tinerete. 2) la pl. fig. Ani (in tinerete) fericiti. [G.-D. primaverii] /<lat. primavera
AURIGNAC [orinac], comuna in S Frantei (Haute-Garonne); 1.130 loc. (1985). Pe terit. ei, intr-o pestera, au fost descoperite resturi arheologice si faunistice.
coleg, -a s. (lat. collega, coleg, d. con, impreuna, si legatus, delegat). Cel care implineste aceiasi functiune la un loc cu altu ori cu altii si, adese-ori, in acelasi edificiu (ca scolarii, profesorii, ministrii s. a.). V. camarad.
MORMOloc, mormoloci, s. m. 1. Larva cu coada a batracienilor in prima faza de dezvoltare, avand branhii in loc de plamani. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, incet in miscari. ♦ Epitet glumet dat copiilor mici. – Din scr. mrmoljak.
POSTDILUVIAN, -A, postdiluvieni, -e, adj. Care a avut loc dupa diluviu, care apartine acestei perioade. [Pr.: -vi-an] – Din fr. postdiluvien.
Admetus, unul dintre argonauti, care a participat si la vinatoarea mistretului din Calydon. Era rege in cetatea Pherae, din Thessalia. L-a gazduit pe Apollo in vremea cind acesta era prigonit de catre Zeus, fapt pentru care mai tirziu zeul avea sa-si dovedeasca din plin recunostinta. Indragostindu-se de Alcestis, fiica regelui Pelias, Admetus, cu concursul lui Apollo, reuseste s-o ia in casatorie, indeplinind conditia impusa de Pelias: aceea de a veni s-o ia intr-un car la care erau inhamati alaturi un leu si un mistret. Tot datorita lui Apollo, lui Admetus i se fagaduieste nemurirea in schimbul vietii altui om care ar fi vrut sa se sacrifice in locul lui. Cind se-mplineste sorocul, singura care se hotaraste sa se sacrifice din dragoste pentru el este regina Alcestis. Tocmai atunci soseste insa la Pherae si Heracles, vechiul tovaras al lui Admetus de pe vremea expeditiei argonautilor. Auzind de trista veste a mortii reginei, Heracles porneste pe urmele ei in Infern, o readuce pe pamint si o reda sotului ei. Dupa o alta versiune, abnegatia lui Alcestis ar fi miscat inima Persephonei, care i-ar fi ingaduit, de bunavoie, sa se intoarca inapoi, pe pamint.
NEOM, neoameni, s. m. Persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal; persoana lipsita de omenie. ◊ loc. adv. Ca neoameni = altfel decat ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva intr-o stare de plans, distrugandu-l fiziceste sau sufleteste. [Pr.: ne-om] – Ne- + om.
SAMPANIZARE, sampanizari, s. f. Actiunea de a sampaniza si rezultatul ei; faza in procesul de fabricatie al sampaniei, in cursul careia au loc fermentarea vinului cu adaos de zahar si de drojdii, extragerea drojdiei, dozarea zaharului, astuparea ermetica a sticlelor si ambalarea. – V. sampaniza.
PRIBEAG, -A, pribegi, -ge, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care merge din loc in loc fara a avea o tinta sau o treaba precisa; hoinar; strain. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, razlet. – Din sl. prebegu.
NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.
vaGABOND, -A adj., s.m. si f. (Cel) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de asezare, meserie precisa, existenta stabila. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fara capatai. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rataci].
ascuns, -a adj. Acoperit, secret: loc ascuns. Fig. Tacut, necomunicativ: om ascuns. S. n., pl. uri. Ascundere repetata: am perdut [!] timpu cu ascunsu. Vechi. S. f. si n., pl. uri. Taina. De-a ascunsu sau n. pl. de-a ascunsele, joc copilaresc in care unii se ascund si altu-i cauta. In ascuns ori pe ascuns, in secret, pe furis, in taina.
COHLEOIDA s.f. Curba plana, loc geometric al extremitatilor arcelor cercurilor tangente unei drepte intr-un punct al ei, avand originea comuna si aceeasi lungime. [Pron. -le-o-i-. / < fr. cochleoide].
aglutinez v. tr. (lat. agglutinare, d. glutino, -are, a incleia, care vine), d. gluten ori glutinum, clei). Lipesc la un loc, inpreun pin [!] lipire.
SEAMAN, semeni, s. m. Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat in raport cu alt om). ◊ loc. adj. si adv. Fara (de) seaman = fara asemanare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seaman (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemanare. [var.: semen s. m.] – Din semana2 (derivat regresiv).
SASE num. card. Numar avand in numaratoare locul intre cinci si sapte si care se indica prin cifra 6 sau VI. ◊ (Adjectival) Sase vagoane. ◊ (Substantivat) Scrie un sase. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul sase. (In componenta numeralului adverbial corespunzator) Repeta de sase ori. ◊ (In componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De sase ori pe atata. (In componenta numeralului distributiv corespunzator) Le ofera cate sase carti. [var.: sese num. card.] – Lat. *sess (= s*x).
FIINTA, fiinte, s. f. 1. Tot ceea ce are viata (si se misca); vietuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoana. 2. Existenta; viata. ◊ In fiinta = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) in realitate, aievea. ◊ Expr. A da fiinta = a) a da viata, a naste; b) a realiza, a fauri, a concretiza. – Fi + suf. -inta.
COCHLEOIDA s. f. curba plana, loc geometric al extremitatilor arcelor cercurilor tangente la o dreapta intr-un punct al ei, avand originea comuna si aceeasi lungime. (< fr. cochleoide)
apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).
cufundatura (est) si sc- (vest) f., pl. i. Rezultatu cufundarii: m´am cufundat de trei ori, si la a treia cufundatura am ajuns la fund. Adincatura, depresiune de pamint, loc jos.
RUNC, manastire de calugari, situata in localit. componenta Runcu a orasului Buhusi, jud. Bacau, ctitorita de Stefan cel Mare in 1457, dupa batalia victorioasa impotriva lui Petru Aron de la Orbic (apr. 1457). Biserica veche a manastirii a fost demolata, pe locul ei zidindu-se biserica actuala cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil (1760-1787; picturile murale interioare au fost executate abia in 1987). Complexul monahal a fost restaurat in anii 1980-1990.
OARA1, ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul in care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumuland valoarea de numeral multiplicativ) va construi un bloc de trei ori mai mare decat cel construit anul trecut. ◊ loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de cate ori! = in repetate randuri, adesea. De putine ori = rareori. De cate ori = de fiecare data. ◊ loc. conj. Ori de cate ori = in toate randurile, in toate cazurile cand..., de fiecare data. – Lat. hora.
ANTERIOR ~oara (~ori, ~oare) si adverbial 1) Care a avut loc inainte; precedent; premergator. 2) Care se gaseste in fata; dinainte. Partea ~oara a corpului. [Sil. -ri-or] /<fr. anterieur, lat. anterior
PRINSOARE ~ori f. 1) Intelegere intre doua (sau mai multe) persoane care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa-i dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; pariu. 2) inv. pop. loc unde sunt inchisi cei lipsiti de libertate. 3) rar Capcana de prins pasari sau animale. /prins + suf. ~oare
ULTERIOR, -OARA adj. Care are loc, care se face, care se produce mai tarziu, dupa un alt eveniment; posterior. [Pron. -ri-or. / < fr. ulterieur, cf. lat. ulterior – comparativ al lui ultra].
Chryseis, fiica lui Chryses, preotul lui Apollo (v. si Chryses), luata de Agamemnon drept prada de razboi din Lyrnessus. Nevrind s-o inapoieze tatalui ei, Agamemnon si-a atras asupra-si minia lui Apollo, care a facut sa bintuie o molima in tabara greceasca. Speriati, grecii l-au silit pe Agamemnon s-o elibereze pe Chryseis si s-o redea tatalui sau. Atunci, in locul ei, Agamemnon a cerut-o pe Briseis, sclava lui Achilles (v. Achilles, Briseis). Mai tirziu, Chryseis s-a inapoiat insa la Agamemnon, cu care – se spunea intr-o legenda – ar fi avut doi copii: pe Iphigenia si pe Chryses.
ALIBI, alibiuri, s. n. 1. Dovada de nevinovatie rezultata din constatarea ca, la data savarsirii infractiunii, cel invinuit se afla in alta parte decat la locul savarsirii ei. 2. Mijloc de aparare care aduce in sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuza, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) detine (nici) o proba, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.
SEDIMENTARE, sedimentari, s. f. Actiunea de a se sedimenta si rezultatul ei. ♦ Totalitatea proceselor fizice, chimice si biologice care se desfasoara la suprafata scoartei terestre si in urma carora are loc depunerea unor fragmente sau particule de minerale, roci, organisme etc. din care provin rocile sedimentare. ♦ Fenomen de depunere lenta a particulelor solide dintr-o suspensie, dintr-o emulsie etc. prin cadere libera sau prin centrifugare; sedimentatie. ◊ (Med.) Viteza de sedimentare = intervalul de timp in care se depun globulele rosii dintr-o cantitate de sange recoltat intr-un tub de sticla gradat, care permite depistarea unor procese infectioase. – V. sedimenta.
vaRA1 veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, in emisfera nordica, lunile iunie, iulie, august. ◊ De ~ a) necesar pentru vara; b) care are loc vara. La ~ in timpul verii viitoare. Asta ~ vara trecuta. De cu ~ inca din timpul verii. Pierde-vara om care nu are nici o ocupatie, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera
PANTECE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului dintre torace si bazin in care se afla stomacul, intestinele si alte organe; burta; abdomen. ◊ A fi cu ~le la gura a fi intr-un stadiu avansat de graviditate. 2) Organ in forma de punga, in care are loc digestia alimentelor; stomac. ◊ Cu ~le lipit de coaste (sau de spinare) foarte flamand; rupt de foame. 3) pop. (la om si la animale vivipare) Cavitate interna a aparatului genital feminin, in care se dezvolta embrionul; uter; mitra. ◊ Inca din ~le mamei inca inainte de a se naste. A lua (sau a avea, a purta) in ~ a fi insarcinata. 4) fig. Parte proeminenta a unui obiect. ~le urciorului. 5) fig. Parte interioara a proeminentei unui obiect. /<lat. pantex, ~icis
GRADINA, gradini, s. f. 1. Suprafata de teren arabil, de obicei ingradita, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi, in vederea obtinerii unor produse; gradinarie. ◊ Expr. O gradina de om = om placut, simpatic. 2. Suprafata de teren plantata (si amenajata cu alei, banci etc.) care serveste ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ◊ Gradina botanica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt cultivate (in scopul prezentarii si studierii) colectii de plante vii. Gradina zoologica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pamantului. ♦ Gradina de vara = restaurant amenajat in timpul verii in aer liber. 3. (In sintagmele) Gradina de copii = gradinita (de copii). Gradina sezoniera = gradina de copii care functioneaza in mediul rural in timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.
URANUS (ORANUS) (in mitologia greaca), zeul cerului. Sotul Geei, zeita Pamantului si tatal Titanilor si Ciclopilor. Stiind ca va fi detronat de unul dintre copiii sai, ii tinea inchisi in Tartar. Totusi, fiul sau Cronos il va detrona, castrandu-l cu o secera si luandu-i locul de stapan al Universului. Din sangele sau raspandit pe Pamant s-au nascut Furiile, iar din cel cazut in spuma marii s-a nascut Afrodita. Personaj central in „Teogonia” lui Hesiod si in orfism.
UMIL, -A, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modesta, de om simplu, sarac, fara pretentii; care are o atitudine supusa, ascultatoare, smerita. 2. (Despre manifestari ale oamenilor) Care arata, tradeaza, denota pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Saracacios. – Din lat. humilis.
DISlocA, disloc, vb. I. Tranz. si refl. A (se) misca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din intregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-si modifica pozitia initiala (orizontala). ♦ Tranz. si refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulatii. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc in altul, a le schimba dintr-o garnizoana in alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea intre ei a unui cuvant sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.
TAMADUIRE, tamaduiri, s. f. (Pop.) Actiunea de a (se) tamadui si rezultatul ei; tamaduiala. ♦ Izvorul tamaduirii = a) sarbatoare bisericeasca crestina tinuta in prima vineri dupa Pasti; b) loc cu ape de baut sau de scaldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tamadui.
aici, adv. – In acest loc. – var. aice(a), ici, (a)icisa, ai. Lat. *ad hῑcce (Philippide, Principii, 92; Candrea-Dens., 26). var. ai (Maram.) reprezinta lat. ad hic (Puscariu, Dacor., VI, 305). Cf. aci.
ACTIVITATE ~ati f. 1) Ansamblu de actiuni fizice sau spirituale in vederea obtinerii unui rezultat. ~ pedagogica. ~ stiintifica. 2) fiziol. Functie a unui organ. 3): ~ solara totalitate a fenomenelor care au loc in paturile exterioare ale Soarelui. [G.-D. activitatii] /<fr. activite, lat. activitas, ~atis
SAT ~e n. 1) localitate rurala ai carei locuitori se ocupa, indeosebi, cu agricultura. ◊ De la ~(e) din mediul rural; de la tara. ~ fara caini loc fara stapan, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea asezari. ◊ A fi posta ~ului a umbla cu barfeli. S-a suparat (ca) vacarul pe ~ se spune despre cineva care se supara fara motiv si spre propria lui paguba. /<lat. fossatum
SUPERIOR, -OARA adj. 1. Asezat in partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc inalt (intr-o ordine, intr-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai inalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. Cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie fata de cei pe care ii are in subordine; cel care are un grad mai mare decat altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. superieur].
corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Tine locul persoanei despre care se vorbeste) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Sot, barbat; sotie, nevasta. 2. (La genitiv, in formele lui, ei, lor, adesea precedat de „al, a, ai, ale”, cu valoare posesiva) Casa lui. ◊ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumita persoana. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasa-l in ale lui! 3. (La dativ, in formele lui, ei, ii, i, lor, le li, cu functie de complement indirect sau de atribut) Prietenul ii iese inainte. ◊ (In forma i, cu valoare neutra) Da-i cu bere, da-i cu vin. 4. (In acuzativ, in formele il, l, o, ii, i, le, cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepozitii, in formele el, ea, ei, ele) Pe el il caut. ◊ (Precedat de prepozitii, in forma o, cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
CONTROL ~oale f. 1) Examinare a unei activitati pentru a asigura buna ei desfasurare. A tine sub ~. ◊ Lucrare de ~ lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. 2) Organ care are insarcinarea de a controla. ◊ Punct de ~ loc unde organele autorizate supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale. 3) Verificare a propriilor manifestari; autocontrol. /<fr. controle
INALT1 ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu scund si jos) 1) Care se intinde mult in sus. Casa ~ta. ◊ Frunte ~ta frunte lata, mare. 2) Care se afla la mare inaltime. loc ~. 3) Care este mare de statura; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, marime etc.). Curent electric de ~ta tensiune. Recolta ~ta. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subtire. Nota ~ta. /<lat. in altum
CRECY-EN-PONTHIEU [cresi-ã-potio], localit. in N Frantei (Picardia); 1,6 mii loc. (1982). Aici, la 26 aug. 1346, in timpul Razboiului de 100 de Ani, oastea franceza a regelui Filip VI a fost infrinta de cea engleza, condusa de Eduard III. In aceasta lupta au fost folosite pentru prima data in Occident armele de foc.
INFINIT, -A, (1, 3) infiniti, -te, adj., s. m., (2) infinituri, s. n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfarsit2, nemarginit, nemasurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ◊ (Adverbial) Infinit mai valoros decat... 2 S. n. Categorie care exprima natura absoluta a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitata in spatiu si in timp si inepuizabila pentru cunoastere; ceea ce nu are sau pare ca nu are limita in spatiu sau in timp; nesfarsit1. ◊ loc. adv. La infinit = in chip nelimitat, fara incetare. 3. S. m. (Mat.) Marime variabila care poate lua valori mai mari decat orice marime data. – Din. infinitus, fr. infini.
BORMANN, Martin (1900-1945?), om politic national-socialist german. Secretarul personal al lui Hitler si sef al Cancelariei partidului (din 1941). A avut o mare influenta politica; dupa moartea Fuhrer-ului a disparut, dind loc la numeroase speculatii privind sfirsitul sau.
MUSUROI ~oaie n. 1) Movilita de pamant pe care o fac cartitele sau furnicile in locul unde isi au cuibul. 2) Gramajoara de pamant adunata la baza unei plante (porumb, cartof etc.) in timpul prasitului pentru a-i favoriza dezvoltarea. 3) Ridicatura mica de pamant (naturala sau facuta de om). /<lat. mus araneus
BRUCKENTAL, Samuel (1721-1803, n. Nocrich, jud. Sibiu), om politic sas din Transilvania, guvernator (1777-1787). A initiat un sir de masuri care vizau reformarea administratiei, fiscalitatii, jurisdictiei, precum si viata economica si culturala din Transilvania. In timpul cirmuirii sale a avut loc marea rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan. Colectionar de arta. Palatul lui din Sibiu (1779-1795), azi muzeul B. (inaugurat in 1817, cel mai vechi din Romania), adaposteste colectia sa de arta.
capac n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapaki, alb. kapak, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcana, chepeng. 1). Placa, tabla (de metal, lemn, lut, hirtie) sau disc cu care acoperi un vas, o cutie, o lada, un secriu [!], o groapa. 2) La unele feluri de pantaloni, partea care acopere [!] pintecele si care, in loc de prohab, are doua deschizaturi laterale care se incheie la briu. 3) Vest. tumba, colac, invirtitura a zmeului pin [!] aer. Iron. A gasi sau a pune capacu, a gasi raspuns ori explicatiune la toate. Si-a gasit tingirea capacu (Iron.), si-a gasit sacu peticu, si-a gasit tovarasu care-i trebuie). – Dim. capacel, pl. e. V. pocris, opercul, obturator, dop.
NAPARCA ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru in forma de V; vipera. 2) Soparla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspandita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ◊ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke
alunec (sud), lunec (nord) si lurec (vechi), a -a v. intr. (lat. lubrico, -are, a face sa fie alunecos, lubric). Sint alunecos: gheata asta aluneca bine Merg fara pedeca [!] pe un loc alunecos: sania aluneca bine pe zapada, bucatele pe git. Imi perd [!] echilibru (si cad ori nu): caii aluneca pe gheata. Ma strecor pintre [!] ceva: banii mi-au alunecat pintre [!] degete. Fig. Cad, gresesc, comit un delict: acest om n' a alunecat nici-odata.
cald, -a adj. (lat. calidus, it. sp. pg. caldo, pv. caut, fr. chaud). Care are caldura: trupu omului viu e cald de 37 de grade, ceaiu se bea cald, clima calda. Rar. Calduros: haina calda. Fig. Viu, puternic: iubire calda. S. n. sing. Caldura (numai in loc.): mi-e cald, nu mai pot de cald. S. f. (Munt.) A-ti sari calda, a te speria, a o sfecli. Adv. Cu caldura: l-a primit cald (ob. calduros).
VIITOR, -OARE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va aparea dupa momentul de fata; proiectat intr-o perioada care va veni. ◊ Viata viitoare = (in conceptiile religioase) viata care ar continua si dupa moarte, intr-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (si substantivat, n.) = timp verbal care exprima o actiune ulterioara momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmeaza prezentului; viitorime. ◊ loc. adv. Pe (sau in) viitor = de acum inainte. 2. Situatie, stare care urmeaza sa existe; perspectiva. ◊ loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea sanse de succes intr-o actiune; a-l astepta o cariera plina de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.
RABDA, rabd, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A suporta (fara impotrivire si cu resemnare) greutati, neplaceri fizice sau morale; a indura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica usor. 2. Tranz. si intranz. A accepta, a ingadui, a permite, a tolera. ◊ Expr. (Tranz.) A (nu)-l rabda (pe cineva) inima (sa...) = a (nu) se putea stapani (sa nu...), a (nu) se indura sa... Cum il rabda locul (sau pamantul)? se spune despre un om rau, care savarseste fapte reprobabile. A (nu)-l mai rabda (pe cineva) puterile sa... = a (nu) mai putea sa... 3. Intranz. A-si infrana nelinistea, enervarea, a avea rabdare, a-si pastra calmul. – Et. nec.
CHILIA VECHE, com. in jud. tulcea, pe bratul Chilia; 2.919 loc. (1991). Fabrici de brinzeturi si de conserve din peste. Morarit; abator. Complex de crestere a porcilor. Pe terit. ei a existat o veche cetate ridicata de bizantini la sfirsitul sec. 10; in ev. med., a avut un rol comercial si strategic. Stapinita de genovezi (mijlocul sec. 14), a intrat inainte de 1372 sub autoritatea Tarii Romanesti; cucerita de Alexandru cel Bun, apoi din nou de Tara Romaneasca (in 1447), a fost dobandita de Stefan cel Mare in 1465; in 1479 a fost demantelata.
PERIODICITATE ~ati f. Caracter periodic. ~atea unei reviste. ◊ Legea ~atii lege conform careia proprietatile fizice si chimice ale elementelor variaza periodic in functie de locul acestora in sistemul periodic. ~atea elementelor repetarea proprietatilor elementelor chimice care au structura asemanatoare. [Sil. ri-o-] /<fr. periodicite
SUPRAORDONAT, -A adj. Care are un loc superior (intr-o clasificatie, intr-o ierarhie). ♦ Fractie supraordonata = fractie ordinara mai mare decat intregul; propozitie supraordonata = propozitie regenta; notiune supraordonata = notiune care cuprinde alte notiuni cu sfera mai mica. [Pron. -pra-or-. / < supra- + ordonat, dupa subordonat].
aman (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin [!] care musulmanii implora crutarea vietii. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoie (la extrem). loc. adv. Aman-zaman, zor-nevoie, cu ori-ce pret, numai de cit: zice sa-i dau, ca alt-fel, aman-zaman, moare!
arena f., pl. e (fr. arene, d. lat. arena, nisip. V. arina). Spatiu (acoperit cu nisip) in care se faceau exercitii si se bateau gladiatorii in circurile si anfiteatrele celor vechi. Azi locu unde alearga caii in circ ori loc de trinta (fals ob. la pl.). Fig. Cimp de activitate: arena vietii. V. cariera.
INTENTIE, intentii, s. f. Dorinta, gand de a face, de a intreprinde ceva; proiect, plan. ◊ loc. adv. Cu intentie = intentionat, inadins. Fara intentie = involuntar, fara sa vrea. ◊ loc. conj. Cu intentia sa... (sau, loc. prep., cu intentia de a...) = cu gandul, in dorinta de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intentie = a invinui pe cineva de ganduri pe care nu le-a avut. A avea intentii serioase (cu)... = a) a fi decis sa realizeze ceea ce si-a propus; b) a fi decis sa contracteze o casatorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihica a unei persoane care isi da seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevazandu-i si dorindu-i sau acceptandu-i efectele. [var.: intentiune s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
STAT1, state, s. n. 1. Teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ loc. adj. De stat = a) care emana de la stat1; b) care e condus si controlat de stat1, care apartine statului1; c) care angajeaza statul1, care se refera la stat1. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana care are un rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. 3. (Mil.; in sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofiteri, care functioneaza pe langa comandamentele marilor unitati militare sau la nivelul intregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri dupa fr. etat).
A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare
APRIG, -A, aprigi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, infocat, nestapanit. De-as avea pe gandul meu, Un cal aprig ca un leu (ALECSANDRI). 2. (Adesea adverbial) Aspru, crunt, nemilos; inversunat. Unchiul meu era, atunci cand interesele ii erau amenintate, aprig si fara crutare (CAMIL PETRESCU). 3. Lacom. Om aprig la castig. 4. Fig. (Despre un loc, un teritoriu etc.) Prapastios, primejdios. Se catara p-un munte stancos, inalt si aprig (NEGRUZZI).
STAT1, state, s. n. 1. Organizatie politica a clasei economiceste dominante, care are ca scop apararea ordinii economice existente si reprimarea impotriva altor clase; teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, infaptuit si condus de clasa muncitoare, a carui esenta o formeaza dictatura proletariatului si care are ca scop desfiintarea exploatarii si construirea societatii fara clase. ◊ loc. adj. De stat = a) care emana de la stat; b) care e condus si controlat de stat, care apartine statului; oficial; c) care angajeaza statul, care se refera la stat. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana cu rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in oranduirea feudala). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. Statele generale din Franta – Fr. etat (lat. lit. status).
RETROVIRUS (GENET.) (‹ fr. retro + virus) s. n. Oricare dintre virusurile al caror material genetic este reprezentat de ADN. Denumirea provine de la faptul ca r., folosind enzima numita reverstranscriptaza, sunt capabile sa sintetizeze ADN pornind de la ARN (invers fata de succesiunea normala a proceselor care au loc in celule). In acest fel genomul viral se poate integra in ADN-ul celulei gazda si este replicat de catre acesta. Cele mai cunoscute r. sunt virusul HIV (care provoaca SIDA) si oncovirusurile (responsabile pentru unele forme de cancer la om si animale).
antipod n., pl. uri si oade (vgr. antipodos, d. anti, contra, si pū, podos, picior. V. ahtapod). loc al pamintului opus diametral altuia. Fig. Lucru contrar: rationamentu lui e antipodu bunului simt. S. m. locuitor de la „antipod”. – Antipozii nostri isi au picioarele opuse cu ale noastre. Dar in realitate nefiind nici sus, nici jos in spatiu, iar josu fiind pentru toti centru pamintului, au ca si noi picioarele in jos, si capu in sus. Oceanu de la vestu Nouai Zelande e aproape antipodu Romaniii. Cind e ameaza la noi, e mezu noptii acolo. Cei vechi si cei din evu mediu nu credeau asta. De aceia Columb a reusit foarte greu sa obtina cele trei corabii pentru descoperirea Americii.
SIGUR adj., adv. 1. adj. v. adevarat. 2. adj. categoric, cert, precis, (rar) neaparat. (vrea un raspuns ~.) 3. adj. v. convins. 4. adj. cert, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. eficace, eficient. (Un remediu ~.) 6. adj. ferm, hotarat, neabatut, nesovaielnic, nesovaitor. (Cu pasi ~.) 7. adj. cert, inevitabil. (Caderea ~ a orasului.) 8. adj. v. categoric. 9. adv. adevarat, cert, serios. (- Asa s-au intamplat lucrurile! – ~?) 10. adv. indiscutabil, neaparat, negresit, neindoielnic, neindoios, precis, (pop.) nesmintit. (~ voi fi acolo la ora anuntata.) 11. adv. absolut, bineinteles, cert, desigur, fireste, garantat, indiscutabil, natural, negresit, neindoielnic, neindoios, normal, precis. (- Crezi ca vine azi? – ~!) 12. adj. adapostit, aparat, ferit, ocrotit, pazit, protejat, (inv.) scutit. (Un loc mai ~.)
NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ◊ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire cand se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune cand cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a insoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna in unele cantece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na
coloare f., pl. ori, (lat. color, -oris; it. colore, fr. couleur). Impresiune pe care o face asupra ochiului lumina reflectata de corpuri. Carnatiune: a avea colori frumoase. vapsea [!], boia, materie colorata: a amesteca colorile. Munt. Despartire (circumscriptiune, sector) de oras. Fig. Aparenta: colorile adevarului. Caracteru propriu unei opiniuni, parerea politica: coloarea unui ziar. Coloarea unui loc, unui oras, aspectu supt [!] care se prezenta [!] (strade, case, obiceiuri s. a.). Colorile nationale, colorile steagului tarii. Un om de coloare, un negru, un harap. – Barb. culoare (cp. cu colorat). Foarte des, (mai ales in est) si color, n., pl. oare (it. color. Cp. cu amor, favor, onor).
CINE pron. 1. (Interogativ; tine locul unui substantiv care denumeste o persoana sau un animal ori al unui pronume, asteptat ca raspuns la intrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) stie? = nu stiu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). tu nu stii cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) exista om care, (nu) se gaseste persoana care... 3. (Nehotarat) Fiecare, oricine, oricare. Zica cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).
vaNZARE, vanzari, s. f. 1. Actiunea de a vinde si rezultatul ei; vindere. ◊ (Pop.) vanzare buna! = urare facuta negustorului (sau vanzatorului) de catre cumparator, la plecarea acestuia dintr-o pravalie. vanzare silita = vanzare ordonata de autoritatea judiciara pentru datorii neachitate. ◊ loc. adj. De vanzare = oferit spre vanzare, destinat vinderii, menit sa fie vandut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. Tradare. – Vinde + suf. -are.
TACIUNE, taciuni, s. m. 1. Ramasita dintr-o bucata de lemn care a ars incomplet; carbune sau lemn in faza de ardere fara flacara. ◊ Expr. A nu avea nici taciune in vatra = a fi foarte sarac. Nu-i ard (nici) taciunii in vatra, se spune despre un om (sarac) caruia ii merge prost in toate, care nu izbuteste nimic. 2. Boala a plantelor (cerealiere) provocata de o ciuperca parazita care se manifesta prin distrugerea totala sau partiala a partilor atacate si prin aparitia in locul acestora a unei pulberi de culoare neagra; carbune. – Din lat. *titio, -onis.
CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) pe cineva sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ♦ Expr. A chema la ordine = a cere, a soma sa respecte anumite reguli de disciplina, liniste etc. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. II. Refl. (impers.) A avea numele..., a se numi; a insemna, a se zice, a se socoti. ♦ Expr. Se cheama ca... = insemneaza ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.
TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.
FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.
SItuATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation
CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ◊ Expr. A chema la ordine = a cere sa se respecte disciplina si linistea. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. A chema in judecata = a cita in fata justitiei. II. 1. Tranz. unipers. si refl. A se numi, a avea numele... 2. Refl. impers. (Fam.) A insemna, a se zice, a se socoti. ◊ Expr. Se cheama ca... = e vorba ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.
ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.
A URMA ~ez 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A insoti mergand in urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, avand ca orientare. 4) (in imbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de invatamant) A frecventa facand studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni incepute mai inainte) A desfasura in continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge in mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultand din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luand locul. L-a ~at in postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda intr-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda in timp sau in spatiu. Dupa sambata ~eaza duminica. ◊ va urma formula care se scrie la sfarsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma
Amulius, al cincisprezecelea rege al Albei. Era fiul lui Procas si frate cu Numitor. Dupa moartea tatalui sau, Amulius reuseste sa-si goneasca fratele, pe Numitor, care mostenise de drept coroana, si sa se inscauneze el rege. Temindu-se de urmasii regelui detronat, el il ucide pe fiul acestuia, Lausus, iar pe fiica lui Numitor, pe nume Rea Silvia, o face vestala pentru a o impiedica sa aiba copii. Iubita in taina de zeul Mars, Rea Silvia naste insa doi gemeni: pe Romulus si pe Remus. Aflind de existenta lor, Amulius o arunca in inchisoare si porunceste ca cei doi copii sa fie inecati in fluviul Tiber. Scapati ca prin minune de la moarte de niste pastori (dupa o alta varianta, de o lupoaica), Romulus si Remus cresc in salbaticie. In cele din urma ei il detroneaza pe Amulius, inscaunind in locul lui din nou pe bunicul lor Numitor (v. si Romulus).
BALTA, balti, s. f. 1. Intindere de apa statatoare, de obicei nu prea adanca, avand o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri in care stagneaza apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face un gest, a spune o vorba care stanjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. balte.
CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.
urca (-c, at), vb. – 1. A sui, a se catara. – 2. A se ridica. – 3. A se mari, a creste. – 4. (Refl.) A insuma. Origine incerta. Pare un lat. *oricāre ‹ ǒrior (Puscariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai putin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beitrage, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea gasi in lat. *ortiāre ‹ ǒrtus, deja afirmata de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a e*****” (Candrea, II, 440) nu este probabila. – Der. urcat, s. n. (suit); urcator, adj. (care urca, ascendent); urcus, s. n. (drum, loc in panta, repezis).
STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).
Amphion, fiul lui Zeus si al Antiopei. avea un frate geaman, pe Zethus. Parasiti imediat dupa nastere pe muntele Cithaeron, de catre unchiul lor Lycus (v. si Lycus), care voia sa-i piarda, cei doi frati au fost gasiti si crescuti de niste pastori. Ajunsi mari, ei au izbutit sa-si regaseasca mama, pe Antiope, tinuta mult timp prizoniera si persecutata de Lycus si de sotia acestuia Dirce (v. si Dirce). Ca sa-i razbune suferintele indurate, Amphion si Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. Dupa ce l-au ucis impreuna cu Dirce, au pornit sa recladeasca zidurile cetatii. Zethus cara pietrele in spate. Amphion avea o lira fermecata, daruita de Hermes (sau de Apollo), la acordurile careia pietrele, vrajite, se rinduiau singure la locul lor. Mai tirziu, Amphion s-a casatorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai multi copii. Si-a pus singur capat zilelor – dupa o legenda – indurerat de moartea copiilor sai ucisi de Apollo. Dupa o alta versiune, a fost el insusi sagetat de zeu.
RECOMBINARE (‹ re2 + combinare) s. f. 1. (FIZ.) Neutralizare reciproca a purtatorilor de sarcina electrica de semn contrar, produsa fie direct la intalnirea acestora, fie indirect, prin mijlocirea unei particule neutre, cu refacerea moleculelor substantei respective. 2. (GENET.) Rearanjare a materialului genetic ce are loc in momentul formarii celulelor reproducatoare (gameti). La organismele eucariote se intalnesc doua tipuri principale de r. intracromozomiala, prin schimb reciproc de gene intre cromozomii pereche (crossing-over), si intercromozomiala, prin separarea independenta a perechilor de cromozomi. Datorita r., gametii produsi de un individ sunt extrem de variati din punct de vedere genetic; prin combinarea probabilistica a lor in procesul fecundatiei se obtine un numar imens de genotipuri, astfel incat niciodata copiii unei familii nu sunt identici cu parintii sau bunicii si nici intre ei.
bursa f., pl. e (fr. bourse, it. borsa, d. lat. byrsa, pop. bursa, d. vgr. byrsa, pele, punga de pele. V. Birja). Stipendiu, pensiune platita de stat ori de un particular p. intretinerea unui elev ori unui student. Suma de 500 lei vechi in turcia (V. punga). loc unde se fac operatiuni financiare asupra valorilor publice, obligatiunilor, actiunilor s.a. (numit pop. pin porturi si borsa, dupa it. borsa, si turc. borsa, ca si soma ild. suma). – In vechime zarafii isi asezau mesele pe pietele publice ale marilor orase. La Ierusalim, Hristos, vazandu-i facind schimb chear in tinda biserii, i-a alungat batindu-i cu funia uda. Burse cu intelesu de astazi nu exista de cit din seculu 16. Primu oras care a avut bursa a fost Bruges (Belgia), unde un negustor invita la casa lui ca sa incheie afaceri. Ca semn de recunoastere a casei, pusese la intrare o punga (lat. bursa) sculptata pe o peatra. Apoi s’au infiintat burse la Anvers, Lyon, tuluza, Roma s.a. Cea dintii cladire de bursa publica a fost inaugurata de regina Elisabeta la Londra in 1571.
INTRE2 prep. 1. In locul dintre... Intre munti. ◊ Expr. A fi intre ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se intoarce etc.) cu coada intre picioare v. coada. ♦ Printre, in mijlocul... Intre straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. In intervalul scurs de la o intamplare la alta. L-a vizitat intre doua calatorii. ◊ Expr. Intre acestea sau intre timp = in rastimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit intre toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit intre ei. 5. (In legatura cu verbul „a imparti”) La2. Castigul s-a impartit intre participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii intre 12 si 13. – Lat. inter.
BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor. Bani de buzunar = suma mica de bani, prevazuta pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [var.: (reg.) pozunar s. n.] – Ngr. buzunari.
REVOLUTIA DIN 1905-1907 DIN RUSIA, ansamblu de actiuni ca urmare a crizei economice din 1900-1903, agravata de pierderile suferite in Razboiul Ruso-Japonez (1904-1905). A inceput prin manifestatia pasnica din 9/22 ian. 1905, de la Sankt-Petersburg, reprimata violent („Duminica sangeroasa”), careia i-a urmat in primavara si vara anului 1905, mari greve politice, in principalele centre industriale si puternice rascoale taranesti in regiunea Volgai. Au avut loc framantari in randurile armatei, culminand cu rascoala din iun. 1905 a marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin” din flota Marii Negre. Revolutia isi propunea rasturnarea tarismului, confiscarea pamanturilor mosieresti, ziua de munca de opt ore. In toamna lui 1905 miscarea revolutionara s-a extins in toata tara, creandu-se detasamente de muncitori inarmati. In oct., in urma unei puternice geve generale, tarul Nicolae II a dat la 17/30 oct. un manifest in care fagaduia satisfacerea unor revendicari general-democratice si convocarea Dumei de Stat. Miscarile au continuat, culminand cu insurectia armata din dec. 1905. Dupa infrangerea ei la Moscova, revolutia a intrat in declin, fiind, pana in 1907, inabusita.
BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga interioara cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici; de valoare redusa. Editie de buzunar. ◊ Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat sa cheltuiasca mereu. Bani de buzunar = suma de bani pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [var.: (reg.) pozunar s. n.] – Din ngr. buzunara.
NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis
Acrisius, rege al Argosului si fiu al lui Abas. De teama unui oracol care-i prezisese ca va fi ucis de catre unul dintre urmasii sai, Acrisius si-a zavorit unica fiica, pe Danae, intr-un turn inalt. Indragostindu-se de frumusetea tinerei fete, Zeus reuseste totusi sa patrunda pina la ea transformindu-se in ploaie de aur. Din unirea lor se naste un baiat, Perseus. Pentru a zadarnici prezicerea oracolului, Acrisius o inchide pe Danae impreuna cu Perseus intr-un cufar si le da drumul pe mare. Salvati de la inec, dupa ani de zile in care timp Perseus crescuse, cei doi se reintorc in Argos sa-l vada pe Acrisius. In cadrul unor intreceri care au loc in Thessalia si la care participa si Perseus, discul lansat de el il loveste din greseala pe Acrisius, ucigindu-l pe loc. In felul acesta oracolul se implineste (v. si Perseus).
colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.
DINTRE prep. 1. (Introduce un atribut care arata locul ocupat de cineva sau de ceva intre doua sau mai multe obiecte) Care se afla intre..., in mijlocul... Spatiul dintre pat si masa. ♦ (Introduce un complement care arata punctul de plecare) Din mijlocul... Iese luna dintre nori. 2. (Introduce un atribut care arata detasarea unui obiect din mijlocul mai multora de acelasi fel) Printre, intre, din. Dintre sute de elevi. 3. (Introduce un atribut exprimand o corelatie sau o alternanta) Intre. Raportul dintre parte si intreg. 4. (Introduce un atribut care indica rastimpul dintre doua momente cunoscute) Situat intre.. Momentul dintre noapte si zi. 5. (Introduce un atribut care exprima un raport de reciprocitate) Care exista intre... S-au intarit legaturile dintre ei. – De4 + intre.
DEPARTE adv. 1. (Cu sens local) La mare distanta. ◊ loc. prep. Departe de... = la mare distanta de... ◊ Expr. Departe de mine gandul = nici nu ma gandesc... Pana departe = pe o distanta mare. Pe departe = pe ocolite, nu de-a dreptul; indirect. Nici pe departe = nici macar putin; deloc. ♦ Intr-un loc indepartat; in departare. A plecat departe. ◊ Expr. Mai departe = dincolo de...; in continuare, inainte. De departe = de la mare distanta, din departare. Ruda de departe = persoana apartinand unei ramuri indepartate a familiei cuiva. 2. (Cu sens temporal) Intr-un moment departat de timpul prezent (in trecut sau in viitor). ◊ Expr. Mai departe, exprima continuarea unei actiuni sau dainuirea in timp a unei situatii. Nu mai departe = a) (in legatura cu un adverb de timp) nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decat..., nu mai tarziu decat... Nu mai departe de ieri; b) (rar, intarind un pronume personal) nu altul, chiar cu (tu, el etc.). Eu, nu mai departe, te-am vazut. – De4 + parte.
2) ca conj. (lat. quia, fiind-ca). In unire cu sa al conjunctivului, arata scopu (pentru a) sau rezultatu (in cit): Maninc ca sa traiesc. Adun azi ca sa am mine [!]. Era prea mindru ca sa cerseasca (era asa de mindru in cit nu putea cersi). Cu verbele de necesitate ori deciziune, se pune ca numai cind aceste vorbe-s separate de subjunctiv: e necesar, trebuie, se cuvine, s´a hotarit ca patria sa fie aparata. Dar: patria trebuie (sa fie) aparata, hotarim sa´ncepem lupta. Tot asa: ca sa porti razboi, iti trebuie bani (urit pentru ca sa!). Cu vorbele de miscare sau de afect e mai elegant fara ca: ma duc sa vad (nu ca sa vad), doresc, vreau sa ma duc (nu ca sa ma duc). Vechi (in porunci): ca sa n´aiba = sa n´aiba. Est. Fam. Ca mai ba, de loc, nici de cum (cu conjunctivu): auzind asta, ca mai ba sa plece (n´a mai plecat).
DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfarsesc mainile si picioarele. ◊ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminandu-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a invarti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste in detalii; a sti in amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitand dificultatile. A avea (ceva) in (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala in loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfarsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mainii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele in momentul taierii, separandu-le in fasii inguste. /<lat. digitus
