comándă f., pl. e și comenzi (fr. commande, d. commander, a comanda. V. comendă). Poruncă, ordin, comandament: soldatu ascultă comanda. Cerere de marfă: vă vom trimete [!] după comandă. De comandă, comandat (Iron.): plîns, rîs de comandă.

BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea dispoziție, o atitudine favorabilă față de o cerere, de o plângere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi.

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

VOͲ, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti.

VOI³, voiuri, s. n. (Reg.) 1. Rând de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau în pereții unui pătul de păstrat porumb. 2. Fâșie de pământ (arabil). – Et. nec.

VOÍNȚĂ, voințe, s. f. 1. Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor. ♦ Trăsătură de caracter manifestată prin decizie fermă și perseverență în învingerea piedicilor, greutăților, încurcăturilor de orice fel. 2. Ceea ce hotărăște cineva; hotărâre, decizie, voie. ♦ Învoire, consimțământ, permisiune. 3. Intenție, scop, țel, țintă. 4. Dorință, poftă, chef. – Voi² + suf. -ință.

VOÍRE, voiri, s. f. (Înv.) Voință. – V. voi².

VOÍT, -Ă, voiți, -te, adj. Realizat în mod intenționat; făcut după voie. – V. voi².

VOITÓR, -OÁRE, voitori, -oare, adj. (Înv.; adesea substantivat) Care voiește, care dorește ceva. ◊ Voitor de bine (sau de rău) = care dorește binele (sau răul) cuiva. [Pr.: vo-i] – Voi² + suf. -tor.

ZĂPÓR, zăpoare, s. n. (Pop.) 1. Îngrămădire de sloiuri de gheață care se formează primăvara într-un punct al unui râu, îndeosebi la coturi sau pe secțiuni de curgere mai înguste, datorită căreia se produc creșteri de nivel și inundații; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau funcționarea morilor de apă; apa oprită la baraj. ◊ Expr. A pune zăpor = (despre cai) a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Din bg. zapor.

AStuPÁ, astúp, vb. I. Tranz. A închide, a acoperi, a înfunda o gaură, o deschizătură etc., a face să nu se mai vadă (acoperind). ◊ Expr. (Fam.) A astupa găuri = a reuși să realizeze unele lucruri strict necesare; a plăti (din) datorii. A-și astupa urechile = a nu voi să audă, să cunoască ceva. A-i astupa cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. ♦ A face să nu se mai audă ceva. ♦ A șterge, a face să dispară o urmă. – Din lat. *asstuppare.

ERIJÁ, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) A-și atribui fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept..., a voi să treacă drept... – Din fr. ériger.

TÁRE¹ adv. 1. Foarte, mult, extrem. ◊ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului). Îți voi rămânea tare recunoscător (ODOBESCU). 2. Cu forță, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca «a vorbi», «a spune», «a cânta» etc.; în opoziție cu în gând) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (în opoziție cu încet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (În opoziție cu agale, încet etc.) Iute, repede. Prin târg așa mâna de tare... de ți se părea că zboară iepele (CREANGĂ). – Lat. talem.

REFUZÁ, refuz, vb. 1. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser.

CRAMPONÁ, cramponéz, vb. I. Refl. A se agăța cu desperare de ceva sau de cineva; fig. a se ține morțiș, scai de ceva sau de cineva, a nu voi să renunțe, a se strădui din toate puterile să păstreze ceva. – Din fr. cramponner.

CÉRE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. și pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peți. 8. v. cerși. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.

CHEMÁ vb. 1. a invita, a pofti. (I-a ~ să meargă la el.) 2. a convoca, a invita, (înv., în Transilv. și Ban.) a conchema. (I-a ~ la poliție.) 3. v. solicita. 4. v. provoca. 5. v. cita. 6. v. acționa. 7. v. evoca. 8. v. supranumi. 9. a se numi, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (- Cum te ~? – Gheorghe!) 10. a se numi, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi această floare?)

CIOROVĂIÁLĂ s. ciondăneală, (rar) ciorovăire, (reg.) cioandă, (fam.) cârâială. (Ce e ~ asta între voi?)

COMÚN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obișnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Pânză ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obișnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.)

CONSIMȚÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii soția mea?)

DEZIDERÁ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.

DORÍ vb. 1. v. aspira. 2. v. ahtia. 3. a jindui, a pofti, a râvni, a voi, a vrea, (înv.) a dezidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 4. v. cere. 5. v. pofti. 6. v. ura.

DUMNEAVOÁSTRĂ pron. 1. v. voi. 2. v. tu.

DUȘMĂNÍE s. animozitate, discordie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scârbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urâciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblânzită între voi?)

INTENȚIONÁ vb. a plănui, a proiecta, a-și propune, a voi, a vrea, (pop.) a chiti, (înv. și reg.) a sfătui, (reg.) a scăpa, (prin Bucov.) a scoposi, (înv.) a așeza, a cugeta, a izvodi, (fig., în Mold. și Transilv.) a cumpăni. (~ să plece la mare.)

IUBÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.

ÎNCRÉDERE s. 1. (pop.) crezare, crezământ, (fig.) credit. (Se bucură de ~ lui.) 2. (livr.) confiență, (înv.) credință. (Nu am ~ în el.) 3. nădejde, siguranță. (Pot să am ~ în voi?) 4. optimism. (Privește cu ~ viitorul.)

NĂDÉJDE s. 1. v. speranță. 2. credință, speranță, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.) 3. încredere, siguranță. (Pot să am ~ în voi?)

NORÓC s., interj. 1. s. șansă, (înv. și pop.) norocire, striște, (înv.) selamet, (fam.) baftă, (rar fig.) venă. (Lipsit de ~; ~ul lui a fost acela ca....) 2. s. v. fericire. 3. interj. ferice!, halal! (~ de voi!) 4. s. v. soartă.

NUMÍ vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te numești?) 2. v. supranumi. 3. v. califica. 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se numește pe la voi această floare?) 5. v. constitui. 6. v. desemna. 7. v. înscăuna. 8. v. angaja.

ORDINÁR adj., s., adv. 1. adj. normal, obișnuit. (Sesiune ~.) 2. adj. banal, comun, obișnuit, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.) 3. adj. comun, grosolan. (Pânză ~.) 4. adj. v. inferior. 5. adj., s. v. mitocan. 6. adj. v. mitocănesc. 7. adv. v. mitocănește.

ORIÎNCOTRÓ adv. 1. orișiunde, oriunde, pretu-tindeni, (rar) fieunde, (înv.) oareunde, tutindeni. (~ te voi urma.) 2. v. oriunde.

ORIÚNDE adv. 1. oriîncotro, orișiunde, pretutindeni, (rar) fieunde, (înv.) oareunde, tutindeni. (~ te voi urma.) 2. încotro, oriîncotro, orișiunde. (Du-te ~ vezi cu ochii.)

POFTÍ vb. 1. v. aspira. 2. v. dori. 3. v. cere. 4. a dori, a-i plăcea, a voi, a vrea. (Rămâi cu cine ~.) 5. v. ura. 6. v. chema. 7. a invita, a ruga, a solicita. (Îl ~ să intre.) 8. v. invita. 9. v. îndemna. 10. a veni. (Îl roagă să ~ la catedră.) 11. v. îndrăzni.

POFTISÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.

PUNCtuÁL adj. exact, parolist. (Voi fi ~; un om ~-.)

PUȚÍN adj., adv. 1. adj. insuficient. (Oaste ~ ă; bani ~ i.) 2. adj. (înv.) scurt. (A scris în ~ cuvinte totul.) 3. adv. v. prost. 4. adj. v. câtva. 5. adv. nițel, (pop.) oleacă, (înv.) oarece, oareșice. (Stai ~!) 6. adv. v. câtva. 7. adj. scurt. (În ~ vreme voi fi la tine.) 8. adv. v. rar. 9. adv. v. ușor. 10. adv. v. întrucâtva. 11. adv. v. cam. 12. adj. v. redus. 13. adj. v. slab.

REPRODÚCE vb. 1. a cita, a reda. (Îți voi ~ întocmai vorbele lui.) 2. v. mima. 3. v. copia. 4. a copia, (înv.) a scoate, a scrie. (A ~ un act, un document.) 5. v. multiplica. 6. a se înmulți, a se prăsi, a procrea, (înv. și reg.) a se plodi, (reg.) a se puiți, (Mold.) a se puiezi, (înv.) a se propaga. (Cum se ~ aceste animale?) 7. (BIOL.) a se înmulți, (pop.) a (se) împuia, (înv. și reg.) a (se) plodi. (Se ~ prin ouă.)

SÍGUR adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adj. categoric, cert, precis, (rar) neapărat. (vrea un răspuns ~.) 3. adj. v. convins. 4. adj. cert, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. eficace, eficient. (Un remediu ~.) 6. adj. ferm, hotărât, neabătut, neșovăielnic, neșovăitor. (Cu pași ~.) 7. adj. cert, inevitabil. (Căderea ~ a orașului.) 8. adj. v. categoric. 9. adv. adevărat, cert, serios. (- Așa s-au întâmplat lucrurile! – ~?) 10. adv. indiscutabil, neapărat, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, precis, (pop.) nesmintit. (~ voi fi acolo la ora anunțată.) 11. adv. absolut, bineînțeles, cert, desigur, firește, garantat, indiscutabil, natural, negreșit, neîndoielnic, neîndoios, normal, precis. (- Crezi că vine azi? – ~!) 12. adj. adăpostit, apărat, ferit, ocrotit, păzit, protejat, (înv.) scutit. (Un loc mai ~.)

SIGURÁNȚĂ s. 1. apărare, asigurare, pază, protecție, protejare, securitate. (Măsuri de ~.) 2. (TEHN.) siguranță în funcționare = fiabilitate. 3. securitate, (înv.) sigurație, siguritate. (Un sentiment de ~.) 4. v. convingere. 5. încredere, nădejde. (Pot să am ~ în voi?) 6. fermitate, hotărâre. (Vocea lui capătă mai multă ~.) 7. certitudine, (livr.) infailibilitate. (~ unui remediu.) 8. precizie. (Dovedește o mare ~ în probele de tir.)

VOI pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)

VOÍ vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. v. vrea. 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

vrea vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

ZÍCE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a spune. (A ~ următoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunța. (A ~ următoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a susține. (~ că marfa e de bună calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ că a plecat.) 9. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti. (N-a ~ un cuvânt.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Să ~ că-i așa cum susții.) 12. a conține, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fă ce-ți ~ el!) 14. a obiecta, a reproșa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

ZÂZANIE s. 1. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență. (~ ivită între două persoane.) 2. dușmănie, învrăjbire, ostilitate, ură, vrajbă, vrăjmășie. (Ce e ~ asta neîmblânzită între voi?)

binevoí vb. → voi

voi pr., d. acc. vóuă, neacc. vă (vouă vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi, neacc. vă (vă duce pe voi), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-aș)

voí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, 2 sg. voiéști, 3 sg. voiéște, 1 pl. voím, imperf. 1 sg. și pl. voiám, 3 sg. voiá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiáscă; ger. voínd; part. voít

vóie s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii, pl. voi

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor

A AUZÍ aúd 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot. ◊ Să mă (te...) audă Dumnezeu! să mi (ți...) se împlinească cele dorite. 2) (vești, noutăți etc.) A cunoaște pe baza unor informații căpătate; a afla. ◊ A nu (mai) voi să audă de cineva a rupe relațiile cu cineva. Să (ne) auzim de bine formulă de rămas bun. 3) (mai ales interogativ) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simțul auzului. 2) A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

A BINEVOÍ ~iésc tranz. A voi, depășind anumite ambiții sau convenții; a avea bunăvoința, bunătatea să... /bine + a voi

CÂND² conj. 1) După ce. ~ voi termina, atunci voi veni. 2) În timp ce. ~ merge îl doare piciorul. ◊ De ~ (sau de pe ~) din timpul când. Pe ~ în timpul în care. Ca și ~ de parcă. /<lat. quando

CONVÓI ~oáie n. 1) Grup de vehicule care fac aceeași rută. 2) Grup de persoane care însoțește o ceremonie sau o personalitate; suită; alai; cortegiu; escortă. [Sil. con-voi] /<fr. convoi

DE¹ conj. 1) (exprimă un raport condițional) Dacă; în caz că. De voi prinde a cânta, munții toți s-or legăna. 2) (exprimă un raport concesiv) Cu toate că; deși. 3) (exprimă un raport completiv) Că. Se întâmplă de pleacă mai înainte. 4) Și. Pleacă de-ți fă datoria. 5) Ori. De plecăm, de nu plecăm, rămâne totul neschimbat. /cf. alb. de

NÓSTRU² noástră (nóștri, noástre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de un grup din care face parte vorbitorul) Voi chema dintre ai noștri să mă ajute. ◊ Ai noștri membrii familiei, rudele, prietenii. /<lat. noster, nostra

RĂU³ réle n. 1) Calitate care întruchipează tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu părere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) să aibă parte de lucruri neplăcute. De bine, de ~ deși nu este așa cum trebuie, dar te poți împăca și cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeață de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boală care apare la unii călători pe mare. ~ de munte stare de indispoziție generală care apare în timpul urcării la mari înălțimi. 2) Principiu care vine în contradicție cu morala; faptă nesocotită. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a bârfi pe cineva. /<lat. reus

ȘI¹ conj. 1. (cu funcție coordonătoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Eu și tu. E și frumos și deștept. ◊ Ei și? ce-mi pasă mie? Ce importanță are? 2) (exprimă un raport aditiv sau asociativ, formând numerale c*******e, numerale zecimale etc.) Treizeci și patru. Cinci întregi și două zecimi. ◊ Și cu plus. 3) (exprimă un raport adversativ) Dar; iar; însă. Îl aude și nu-l vede. 4) (exprimă un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus că fac și voi face. 5) (stabilește legătura cu cele spuse anterior, mai ales, la începutul unei propoziții interogative) Și unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu funcție subordonatoare) pop. (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că; măcar că. Și a știut dar n-a spus. /<lat. sic

VOI pron. pers.² pl. (vóuă, vă, vi, (pe) voi, vă) 1) (indică grupul de persoane către care se adresează vorbitorul) ~ plecați la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe lângă verb cu valoare posesivă) Luați-vă cărțile. 3) (se folosește ca pronume de politețe cu valoare de singular) vă rog să hotărâți singuri. /<lat. vos

A VOÍ ~iésc tranz. 1) A avea dorința; a vrea; a dori. 2) A fi de acord; a accepta; a consimți. /<lat. volere

VOÍNȚĂ ~e f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsă de ~. 2) Îndrăzneală în acțiuni; hotărâre; fermitate; decizie. 3) Intenție premeditată. 4) Senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef. A îndeplini ~a cuiva. ◊ ~a cea de pe urmă (sau ultima ~) dorința unei persoane care se află pe patul de moarte. Rea-~ atitudine răuvoitoare. [G.-D. voinței] /a voi + suf. ~ință

VOÍT ~tă (~ți, ~te) Care este realizat cu voință. /v. a voi

VOITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival Care voiește; care are o dorință. Spirit ~. /a voi + suf. ~tor

ETELÍSM s.n. (Fil.) Teorie potrivit căreia voința este forța fundamentală a conștiinței, a spiritului. [< it. etelismo, germ. Ethelismus, cf. gr. ethelein – a voi].

VELEITÁTE s.f. Pretenție, dorință, ambiție (nejustificată). [Pron. -le-i-. / cf. fr. velléité, lat. sc. velleitas < velle – a voi].

binevoí (-oésc, -oít), vb. – A avea o dispoziție favorabilă față de o cerere, a catadixi. – Var. (înv.) binevrea. De la bine și voi. – Der. binevoință, bunăvoință, s. f. (atitudine binevoitoare, îngăduință); binevoitor, adj. (care are bunăvoință). Binevoință, cuvînt înv., modificat în limba mod., întrucît se consideră instinctiv că voință, s., nu se putea compune cu adv. bine, ci cu adj. bună; și poate și prin influența fr. bonne volonté.

SINÓPTIC, -Ă adj. Care permite să se vadă dintr-o privire diferitele părți ale unui tot. ♦ Hartă sinoptică = hartă cu date culese simultan în diferite localități asupra diferitelor elemente meteorologice, cu ajutorul cărora se stabilește timpul probabil pentru următoarele 48 de ore. [< fr. synoptique, cf. gr. syn – cu, opsomai – voi vedea].

dereticá (derétic, dereticát), vb. – 1. (Înv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curățenie, a curăța. – Var. der(ă)dica, dereteca, diretica, d(i)rădica, der(e)dica. Lat. *dēradĭcāre „a dezrădăcina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortés 127), ipoteză confirmată de prima var., și de sensul vechi: cf. voi dărăteca pre cei fără de lege (Biblia 1688). Totuși, Pușcariu 503; Tiktin și Scriban preferă să se refere la lat. *directĭcāre, de la rectus.

nói pron. – Pers. I pl. a pron. personal. – Mr., megl. noi. Lat. nos (Pușcariu 1188; Candrea-Dens., 1239; REW 5960), cf. it. noi, prov., cat., v. sp., port. nos, fr. nous. Dativul are o formă tonică, nouă ‹ lat. nobῑs, și o formă atonă, ne ‹ lat. nῑs. Finala în -i nu este clară; cf. Rohlfs, It., 498, care se gîndește la un reflex al formelor oblice (nobῑs › noi, vobῑs › voi); după ipoteza mai puțin probabilă a lui Pascu, Beiträge, 18, ar fi terminație de plural.

știínță (-țe), s. f. – 1. Cunoaștere. – 2. Cunoștință. Lat. scientia (Tiktin; lipsește în REW 7718a), cf. ști sau rezultatul intern de la ști, ca voință ‹ voi, năzuință ‹ năzui, etc. – Der. științific, adj., după fr. scientifique; științificește, adv. (din punct de vedere științific); neștiință, s. f. (ignoranță); neștiințific, adj. (fără metodă științifică); înștiința, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunța, a preveni; refl., înv., a lua cunoștință, a-și asuma); înștiințător, adj. (informator, anunțător).

va vb. – A merge. Lat. vadĕre (Pușcariu 1847; REW 9117). Ca și în celalate idiomuri romanice este vb. defectiv, practic fără conjug. Se păstrează în expresia mai va „mai este mult” literalmente „merge mai mult”. Înv., în Trans., (sec. XVI) se citează formele de imperativ vă, pl. va(re)ți. Deși există părerea generală că viitorul rom. se formează cu auxiliarul a voi, probabil acest auxiliar este prezentul lui va, confundat pe urmă cu a voi (voi, vei, va, vom, veți, vor). Pentru această formare a viitorului, cf. fr. și sp. (voi cînta, cf. fr. je vais chanter, sp. voy a cantar) și Pușcariu, Dacor., VI, 387-93.

vói pron. – Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.

BACOVIA, George (pseud. lui George Vasiliu ) (1881-1957, n. Bacău), poet român. Lirică simbolistă („Plumb”, „Scîntei galbene”, „Cu voi”), exprimînd sentimentul solitudinii, monotonia vieții burgheze, obsesia morții, nevroze și atitudini halucinante, în decorul dezolant al periferiei provinciale. Poemele în proză („Bucăți de noapte”, „Dintr-un text comun”) prelungesc motivele, stările și imaginile poeziei. Opera sa depășește prin profunzime și modernitate categoriile tematico-stilistice ale simbolismului, ea fiind produsul unei conștiințe traumatizate, bîntuită de mari obsesii existențiale, anticipînd totodată literatura absurdului.

v-, -v- v. voi

ÁLDE art. invar. (Pop. și fam.) 1. Oameni ca...; specimene de felul..., de tagma... Ei îi trebuie alt soi de bărbat, nu ca de alde [Manolachi] (ALECSANDRI). ♦ Lucruri, întâmplări de felul... Nu mă sperii tu cu de-alde aceste (CREANGĂ). 2. Cei din familie, din jurul cuiva; al lui... La alde Gherghina acasă, fetele începuseră a face gură (BUJOR). 3. (Ca termen de reverență) Nu voi să plece alde neica (CARAGIALE). – Din al + de⁴.

ALTĂDÁTĂ adv. 1. În trecut; odinioară. Primăverile de altădată nu au lăsat urme în voi (BENIUC). 2. În viitor, de aici înainte; a doua oară. Cine-a face altădată ca mine, ca mine să pățească (CREANGĂ). – Din altă + dată.

v-, -v- v. voi

v- , -v- v. voi.

voi³ v. vrea².

vrea² (a ~) vb. aux. pentru viit., 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor (vor merge)

vă v. voi

vă v. voi

AStuPÁ, astúp, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaură, o deschizătură etc.; a înfunda o sticlă cu un dop. ◊ Expr. A-și astupa urechile = a-și pune ceva la (sau în) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi să audă ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva să tacă. (Fam.) A astupa găuri = a plăti datorii. 2. A închide, a bara o intrare, o deschizătură; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a înveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. ♦ A îngropa. Frunza că s-a scutura, Trupul că mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face să nu se mai audă ceva. ♦ A șterge, a face să dispară o urmă. – Lat. *asstuppare.

BINEVOÍ, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea bunătatea, bunăvoința să... ♦ A crede, a găsi de cuviință să... Va hotărî cum va binevoi (SADOVEANU). – Din bine¹ + voi.

CA² conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”, introduce o propoziție subordonată cu predicatul la conjunctiv) 1. (Introduce o propoziție finală) Dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca să te împac (ISPIRESCU). 2. (Introduce o propoziție consecutivă) Auzi, dar cine-i el, păgânul Ca să-mi sărute fete-n drum? (COȘBUC). 3. (Introduce o propoziție subiectivă) Ca să trecem prin pădure e peste poate (ISPIRESCU). 4. (Introduce o propoziție atributivă) Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți (EMINESCU). 5. (Introduce o propoziție completivă directă) Am jurat ca peste dânșii să trec falnic, fără păs (EMINESCU). 6. (Introduce o propoziție completivă indirectă) Mă tem ca nu cumva să mă cheme. 7. (Introduce o propoziție predicativă) Angajamentul nostru este ca până mâine să terminăm lucrarea. – Lat. qu[i]a.

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ◊ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... ◊ Refl. Aice s-au cerut ei ca să-i primească peste noapte (SBIERA). 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a revendica. ◊ Expr. A cere satisfacție = a pretinde satisfacție morală în urma unei jigniri sau unei insulte. A cere socoteală sau (înv.) seamă (cuiva) = a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. Cât ceri pe unt? 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti, a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

î́nșivă¹ adj., pr. m. (voi, vouă, pe voi ~); f. î́nsevă (voi, vouă, pe voi ~)

ZĂPÓR, zăpoare, s. n. 1. Baraj de sloiuri de gheață care se formează primăvara pe un râu; p. ext. revărsare, inundație. 2. Baraj făcut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau a morilor; apa oprită la baraje. ◊ Expr. (Despre cai) A pune zăpor = a nu voi să tragă; a se împotrivi. – Bg. zapor.

AUFRICHTIG ZU SEIN KANN ICH VERSPRECHEN, UNPARTEISCH ZU SEIN ABER NICHT (germ.) pot făgădui că voi fi sincer, nu însă și imparțial. – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.

DOMINUS VOBISCUM (lat.) Domnul (să) fie cu voi! – Formulă care revine frecvent în cursul oficierii serviciului liturgic (catolic).

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI INDICATIS TERRAM (lat.) și acum... luați aminte voi, cei ce judecați Pământul – Psalmii, 2, 10. O mare răspundere apasă pe umerii celor chemați să hotărască destinele semenilor.

ahótnic, -ă adj. (rus. ohótnik, voluntar, pron. și ah-, d. hotili, a voi. V. ahotă). Est. Fam. Înfocat, plin de poftă: a fi ahotnic după (saŭ pentru) cineva. Adv. A bea ahotnic. V. amator.

LASCIATA OGNI SPERANZA, VOI CH’ENTRATE! (it.) lăsați orice speranță, voi care intrați! – Dante, „Infernul,” III, 9. Inscripție gravată pe poarta Infernului dantesc.

KARINTHY [kórinti], Frigyes (1887-1938), scriitor ungur. Proză satirică și umoristică („Dați-mi voie, domnule profesor...”, „Călătorie în jurul craniului meu”); parodii („Așa scrieți voi”).

SI J’ECRIS QUATRE MOTS, J’EN EFFECERAI TROIS (fr.) dacă scriu patru cuvinte, voi șterge trei dintre ele – Boileau, „Satires”, III, 52. Vers celebru prin care se recomandă scriitorilor o mare exigență față de propria creație.

combát, -bătút, a -báte v. tr. (fr. combattre, d. lat. combattúere). Mă bat, lupt contra (maĭ ales fig.): combat demagogia, prejudiciile. V. intr. Voi combate pînă la moarte.

VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viață, de vigoare; iute în mișcări, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfățișare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, isteț. 2. Aprins, înflăcărat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; săltăreț; vesel. [Pr.: -vi-oi] – Viu + suf. -oi.

búcur, a -á v. tr. (alb. bukuronĭ, a înfrumuseța, bukură, frumos). Aduc bucurie: vă aduc o veste care vă va bucura, vă voĭ bucura pe toțĭ c’o veste bună. V. refl. Simt bucurie: s’a bucurat de vestea bună. Îmi arăt bucuria: să bem și să ne bucurăm! Mă folosesc, am, posed (după fr. se réjouir): se bucură de o bună sănătate, reputațiune. A te bucura la, a rîvni la, a te bucura să poțĭ ocupa (apuca): nu te bucura la bĭata luĭ căsuță, ci ĭartă-ĭ datoria! Fals se bucură de o sănătate zdruncinată orĭ asta mă bucură (după germ. das freut mich). Corect: are o sănătate zdruncinată, o urîtă reputațiune și mă bucur de asta. – În Trans. și îmbucur: pe toțĭ ĭ-a îmbucurat, toți s’aŭ îmbucurat.

VIOLENTÁRE, violentări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a violenta și rezultatul ei. [Pr.: -vi-o-] – V. violenta.

VIOLÁRE, violări, s. f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei. [Pr.: vi-o-] – V. viola.

A INTERVIEVÁ ~éz tranz. A supune unui interviu. [Sil. -vi-e-va] /<fr. interviewer

ȘEVIÓT s.n. 1. Rasă de oi cu lână fină și cu firul lung. 2. Stofă făcută din lâna acestor oi. [Pron. -vi-ot. / < fr. cheviotte, engl. cheviot, cf. Cheviot – provincie în Anglia].

VA¹ 1. (Prez. ind. pers. 3 sg. a unui verb defectiv, în expr.) Mai va = mai așteaptă; mai este (mult) până acolo; mai trece vreme până atunci. 2. (Reg., la imper. pers. 2 sg. și pl.) Va (rar vă) și vați = du-te sau duceți-vă. – (1) Lat. vadit, (2) va (= vade).

civíl, -ă adj. (lat. civilis, d. civis, cetățean. V. cetate). Cetățenesc: drepturĭ civile. Se zice în opoz. cu militar și ecleziastic [!]: funcțiune, autoritate civilă. Fig. Cĭoplit, civilizat, bine crescut. Moarte civilă, perderea [!] drepturilor de cetățean. Războĭ civil, între cetățeniĭ aceluĭașĭ stat. Dreptu, codu civil, cel relativ la drepturile și datoriile cetățeanuluĭ. Căsătorie, înmormîntare civilă, făcută numaĭ cu actele oficiuluĭ stăriĭ civile, decĭ fără preut [!]. Stare civilă, situațiunea unuĭ om conform actelor de la oficiŭ stăriĭ civile (la primărie), de ex. dacă e bărbat, femeĭe, însurat orĭ nu, viŭ saŭ mort: ofițeru stăriĭ civile. Bĭurou în care se țin hîrtiile acesteĭ situațiunĭ. S. m. Un civil, o persoană civilă (nu militar, nicĭ preut). Adv. A te cununa civil, fără preut, ci numaĭ la primărie. Cu politeță [!]: a te purta civil. – Vechĭ, azĭ pop. țivil (germ. zivil).

IRINA, numele a trei împărătese bizantine. Mai importantă este I. (c. 752-803), soția împăratului Leon IV, regentă (din 780) în timpul minoratului fiului ei Constantin VI și împărăteasă (790; 797-802); a restabilit cultul icoanelor în urma Sinodului de la Niceea (787). Detronată și exilată în insula Lesbos. Canonizată.

VIOLÉT, -Ă adj. De culoarea violetei, a micșunelei; vioriu, mov; liliachiu. // s.n. A șaptea culoare a spectrului solar. [Pron. vi-o-, pl. -eți, -ete. / < fr. violet].

actív, -ă adj. activus, d. agere, actum, a lucra). Viŭ, laborios, harnic: om activ. Care lucrează: principiŭ activ. Energic: remediŭ activ. Datoriĭ active, sume datorite [!] ție de alțiĭ. Gram. Verb activ, verb transitiv, care are un complement direct. Formă activă, care arată acțiunea. S. n., pl. e Com. Ceĭa ce posezĭ, în opoz. cu pasiv, ceĭa ce datorești [!]. Adv. În mod activ.

adáug, a adăuga și (est) -gésc, a adăugi și (vechĭ) a adáuge, part. adáus v. tr. (lat. adaugére, pop. adáugere, part. adauctum, id., d. augére, a mări. V. augment). Pun ceva pe lîngă altu saŭ altele: a adăuga un franc la sută, sare ciorbei. Fig. Maĭ spun ceva: nu maĭ adaug nimic la cele spuse. Vechĭ. Măresc, sporesc: a adăuga banii, averea. Încarc la plata biruluĭ: să n' aibă voĭe a-ĭ scădea, nicĭ a-ĭ adăugi. L-a adăugat cu pîra, l-a încărcat cu pîra. I-a adăugit pîntecele, a lăsat-o gravidă. V. refl. Vechĭ. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge [!]. Mă unesc. Trans. Mă recăsătorec. Mă înmulțesc: păcătoșiĭ se adaug [!]. Mă compar, mă asemăn (Cor.). Mă adaug la masa cuĭva, mă pun la masa luĭ. V. intr. Boala adăogea, se agrava. – Forme vechĭ: adao-: să-și adaogă, Domnu să vă adaogă, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, aŭ adaoș (adăuga), îl adaoseră (adăugără).

argínt n. (lat. argentum, it. argento, pv. argen, fr. argent, vsp. argento). Un metal prețios alb. Monetă [!] de argint: a plăti în argint. Pl. arginturĭ, lucrurĭ de argint, argintăriĭ. Pl. m. Banĭ de argint: Iuda îl vîndu pe Hristos pe treĭ-zecĭ de argințĭ. Ĭubitor de argint, ĭubitor de banĭ. Argint viŭ, mercur. Fig. Om vioĭ. – Argintu e foarte maleabil și dúctil și nu se alterează în aer. În ácide se alterează cu greŭ. Se aliază maĭ ales cu cupru (ca la monete) și cu mercuru. Se găsește maĭ tot-de-a-una amestecat cu sulf, clor, brom, ĭod ș. a. Se află mine de argint în Suedia, Norvegia, Rusia ș. a., dar cele maĭ bogate-s în Perú și Mexic.

ÎNVIORÁRE, înviorări, s. f. Acțiunea de a (se) înviora și rezultatul ei; dezmorțire, însuflețire. [Pr.: -vi-o-] – V. înviora.

țeávă (-țévi), s. f. – Tijă, tub. – Var. Bucov. țavie. Mr. țae, megl. țavă. Sl. cĕvĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 431; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Iordan, Dift., 79; Conev 61; Ivănescu, BF, VI, 102), cf. bg. cĕva, cr., slov. cĕv, pol. cewie.

REAPROVIZIONÁRE, reaprovizionări, s. f. Acțiunea de a (se) reaproviziona și rezultatul ei. [Pr.: re-a-pro-vi-zi-o-] – V. reaproviziona.

VIOLENTÁRE s.f. Acțiunea de a violenta și rezultatul ei; silire, siluire, forțare. [Pron. vi-o-. / < violenta].

SOVIÉTIC ~că (~ci, ~ce) Care aparținea fostei Uniuni Sovietice sau populației ei; din fosta Uniune Sovietică. [Sil. -vi-e-] /<fr. soviétique

ac n., pl. e (lat. acus, it. ago, pv. ac). Instrument supțire [!] de oțel în care se bagă ața și se coase: primu ac a fost sula. A scăpa ca pin [!] urechile aculuĭ, a scăpa ca pin minune, a fi fost foarte aproape de pericul. A avea (a găsi) ac de cojocu cuĭva, a avea cu ce să-ĭ viĭ de hac, să-l învingĭ. Organu cu care înghimpă albinele. Macaz, parte de șină mobilă în prejuru unuĭ punct fix ca să poțĭ abate trenu de pe o linie pe alta (după fr. aiguille). Ac de cap orĭ de păr (Munt.), spelcă. Ac cu gămălie (Munt.), bold. Ac magnetic, V. busolă. Acu în caru de fîn, V. car 2. – Acele de cusut s' aŭ fabricat cu mașina întîĭa oară în Anglia la 1824.

VIOLÁRE s.f. Acțiunea de a viola și rezultatul ei; forțare; încălcare, profanare; siluire, pângărire. [Pron. vi-o-. / < viola].

cúcă (cúci), s. f. – Culme izolată și golașă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are același sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocîrlă – cocîrlă, etc. Ar putea fi și formație regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puțin formă influențată de acest ultim cuvînt. Este puțin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării și singurătății ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca.

ABREVIÉRE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat. [Pr.: -vi-e-]

ALINIÉRE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjecție) Aliniați-vă! refaceți alinierea ! [Pr.: -ni-e-]

ALINIÉRE, alinieri, s. f. Acțiunea de a (se) alinia și rezultatul ei. ♦ (Mil.; articulat, cu valoare de interjecție) Aliniați-vă! Refaceți alinierea ! [Pr.: -ni-e-] – V. alinia.

ABREVIÉRE, abrevieri, s. f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia.

ȘEVIÓT s. n. 1. Rasă de oi originară din Anglia, cu lână albă fină și cu firul lung. ♦ Stofă țesută din lâna pură a acestor oi sau din amestec de lână cu fibre sintetice. [Pr.: -vi-ot] – Din fr. cheviot.

ABREVIÉRE, abrevieri, s.f. Acțiunea de a abrevia și rezultatul ei; (concr.) cuvânt, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviație; simbol. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia.

atît, f. -a (îld. -ă) adj. indef., gen. inuz. atîtuĭ, atîteĭ, pl. atîțĭ, atîtea (îld. atîte), gen. m. f. atîtor (lat. eccum tantum, „ĭaca atît”, de unde s´a făcut ecutînt, acutînt, ahtiniu, cum zic Macedoneniĭ, apoĭ atînt, cum se maĭ zice´n Serbia, la Țîrnareca, și de aci atît pin [!] infl. luĭ tot din tot atît). Așa de mare orĭ de mult, în cutare cantitate: atîta (îld. atît) om, atît vin, atîta pîne [!]. atîțĭ(a) oamenĭ, așa de mulțĭ oamenĭ, foarte mulțĭ. Vechĭ: atîta om s´a strîns (Nec.), așa de mulțĭ oamenĭ s´aŭ strîns. Atîta răŭ (subînț. să am eŭ), nu-mĭ pasă: atîta răŭ cît se sperie lupu de pelea [!] oiĭ! Atîta pagubă (subînț. să am eu), nu-mĭ pasă: S´a supărat? Atîta pagubă! Prov. Cîte bordeĭe, atîtea (îld. atîte) obiceĭe. Adv. atît (vest) și atîta (est), așa de mare, de mult: atît de milos, atît de bine, atît vă daŭ, atît știŭ, atît (adică: timp, vreme) aĭ lipsit. Atît (orĭ cu atît) maĭ bine, maĭ răŭ, arată o satisfacțiune orĭ un regret. Corelativ: atît (vest), atîta (est) cît vreĭ.

OBSECVIOZITÁTE f. 1) Caracter obsecvios. 2) Vorbă sau faptă de om obsecvios. 3) Exces de politețe care trece în lingușire și servilism. [Sil. -vi-o-] /<fr. obséquiosité

BERGMAN, Ingrid (1915-1982), actriță americană de film și teatru, de origine suedeză. Personajele interpretate poartă amprenta candorii și fac dovada multiplelor ei valențe în registrul tragic și comic („Lumina de gaz”, „Casablanca”, „Fascinație”, „vă place Brahms?”, „Vizita”, „Floarea de cactus”, „Sonată de toamnă ”).

husắn (husắni), s. m. – 1. Alică. – 2. Om care poate fi înșelat. – 3. Țăran. Idiș. germ. chôssen „logodnic, iubit” (Vasiliu, GS, VI, 116; Graur, GS, VII, 334; Iordan, BF, IV, 179). Pentru evoluția semantică de la „logodnic” la „inocent” și „prost”, cf. f****r. Arg.

GUTTA CAVAT LAPIDEM NON VI, SED SAEPE CADENDO (lat.) picătura găurește piatra nu prin forță, ci prin continua ei cădere – Ovidiu, „Ex Ponto”, IV, 10, 5. Voința stăruitoare învinge cu timpul orice obstacol.

IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Ioniei sau care era originară din Ionia. 2. Adj. Care aparținea Ioniei sau populației ei, privitor la Ionia sau la populația ei. ◊ Școala ioniană = cea mai veche orientare materialistă în filosofia greacă, apărută în sec. VII-VI a. Cr. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien.

ȘEVIÓT ~uri n. 1) Rasă de oi cu lână albă și cu firul lung. 2) Țesătură cu dungi oblice în relief, făcută din lâna acestor oi sau din amestec de lână cu fibre sintetice. 3) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [Sil. -vi-ot] /<fr. cheviotte

PELVIÁN ~ánă (~éni, ~éne) Care ține de pelvis; din regiunea pelvisului. ◊ Centură ~ană oasele ce formează bazinul (la om și la animalele superioare). Poziție (sau prezentare) ~ană poziție anormală a fătului la naștere, cu bazinul înainte. [Sil. -vi-an] /<fr. pelvien

VIETÁTE ~ăți f. Ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; viețuitoare. [G.-D. vietății; Sil. vi-e-] /viu + suf. ~tate

VICLENÍE ~i f. 1) Caracter viclean; perfidie. 2) Manifestare de om viclean; manevră iscusită prin care se înșală buna-credință a cuiva: hârtie; șiretenie; tertip; stratagemă; truc. [G.-D. vicleniei. Sil. vi-cle-] /viclean + suf. ~ie

f****r (f****ri), s. m. – 1. (Arg.) Om prost, care este furat sau de la care se obține vreun avantaj. – 2. (Arg.) Ins, tip. Germ. Freier „pretendent, logodnic” (Graur, GS, VI, 335), cf. pol. frajerz „logodnic” (Graur, BL, IV, 82), ceh. frajer (Berneker 283), cr. frajar. Semantismul pare să se explice prin ideea că logodnicul este întotdeauna tras pe sfoară. După Vasiliu, GS, VII, 114, din germ. Freiherr „domn”. Der. f*****i, vb. (a înșela, a trage pe sfoară, a escroca); f********ă, s. f. (escrocherie; lenevie); f********e, adv. (ca pungașii).

diréc (-ci), s. m. – Stîlp, coloană, montant. Tc. direk (Pascu, Arch. Rom., VI, 231; Candrea), cf. sb., alb. direk „bîrnă”. – Der. diricliu (var. direcliu, dereclie), s. m. (monedă turcească de argint, folosită la începutul sec. XIX, în valoare de 13 taleri și 60 de parale; însă valoarea ei a scăzut progresiv), din tc. direkli „cu coloane”, se pare dintr-o monedă sp. care reprezenta coloanele lui Hercule, bătută la 1764. Cf. dric.

ciur interj. – Exprimă zgomotul produs de un șuvoi de apă. Creație expresivă, cf. sp. chorro „șiroi”. – Der. ciuroi, s. n. (șuvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Aparțin aceleaiși rădăcini șiroi (var. șur(l)oi, șirloi, jirloi), s. n. (șuvoi); șirui (var. șiroi, șurui), vb. (a picura). Ciurgău, s. n. (izvor, șuvoi), din mag. csurgó (DAR), pare a face parte din aceeași familie expresivă. Cf. Iordan, BF, VI, 181.

căúș n., pl. e (pol. kousz, rut. kavúš, kovš, vsl. kovšŭ, d. litv. káuszas. Bern. 1, 594). Cáuc, ispol, vas de scos lichide orĭ făină dintr´o cantitate maĭ mare. Cantitatea care încape în asemenea vas: un căuș de fasole. A ajunge (saŭ a veni) drăguș la căuș, a ajunge să aĭ nevoĭe de cineva: lasă c´aĭ să-mĭ viĭ tu drăguș la căuș! V. cupă, meredeŭ, cofer.

VIITÓR¹ viitoáre (viitóri, viitoáre) Care ține de perioade ce urmează să vină; care va urma după prezent. Anul viitor. Generațiile viitoare. ◊ Viața viitoare viața care ar urma după moarte în lumea de apoi. Timp viitor timp verbal care exprimă o acțiune sau o stare ce urmează să se realizeze după momentul vorbirii. [Sil. vi-i-] /a veni + suf. ~tor

dátă f., pl. dățĭ (d. daŭ). Oară, moment: o dată (pl. de doŭă orĭ). Întîĭa dată saŭ întîĭa oară, prima dată saŭ prima oară (pl. a doŭa, a treĭa oară). Rînd, serie de timp: astă dată, de astă dată, data asta (acuma, în acest timp). Altă dată, odată, odinioară (lat. olim), nu acuma: altă dată eram maĭ fericit, să viĭ altă dată. De o cam dată. V. deocamdată. Pe dată, îndată, imediat (V. odată). Dintr’o dată, pe dată, îndată, dintr’o singură lovitură: dintr’o dată l-a învins. Dată, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziŭa, timpu cînd s’a făcut, cînd s’a emis un lucru: pe peatră era data anuluĭ 1504 (moartea luĭ Ștefan cel Mare). Pl. Noțiunĭ, înformațiunĭ ale științeĭ (fr. donée): în această carte îs date importante.

cînd adv. (lat. quando, it. pg. cuando, pv. quan, quant, fr. cat. quand, sp. cuando). În care timp: cînd viĭ? În timpu în care: cînd ploŭă, se curăță aeru. Conj. Dacă, o dacă [!] (cu subjunctivu): cînd să am banĭ, aș pleca; eh, cînd să fiŭ eŭ acolo! Dacă, o dacă (cu optativu): cînd aș ști, aș spune; eh, cînd aĭ ști ce bine-mĭ pare! Cînd și cînd, din cînd în cînd (vechĭ cînd de cînd), din timp în timp, cîte-odată, une-orĭ. Cînd... cînd, aci... aci, acú... acú: cînd unu, cînd altu. Cînd cu, în timpu cînd: cînd cu războĭu. Cînd să, cînd era aproape să: cînd să plec, ĭacătă și el! De cînd, din timpu în care, din acea epocă. Pînă cînd, pînă în ce timp. Pe cînd, 1) cînd: a venit pe cînd ploŭa, 2) cînd din contra: unu e alb, pe cînd cel-lalt e negru. Cînd colo, dar din contra: Credeam că-ĭ alb. Cînd colo, e negru! În amenințărĭ eliptice: cînd țĭ-oĭ trage una! (subînț. aĭ să vezĭ pe d***u, aĭ s´o pățeștĭ!).

colníc n., pl. e (bg. kolník, sîrb. kólnik, drum de țară, drum de care, d. kola, car, ca lat. carraria, cărare, d. carrum, car. Capidan, Dac. 2, 813). Vechĭ. Azĭ rar. Drum de munte orĭ de deal: ș´aŭ deschis colnic cătră vĭața cerească (Dos. V. S. 203, 2), șarpe în cale și aspidă în colnic (Palia, la Cip.). Suc. (Șez. 31, 138). Cărare pin [!] pădure: a plecat apoĭ pe un colnic anevoĭos pînă ce a ĭeșit din pădure (V. hățaș). Azĭ. Deal maĭ mic: pe cel deal, pe cel colnic trece-o fată șĭ-un voĭnic (P. P.) trecu dealurĭ, văĭ, colnice, străbătu pădurĭ întunecate (Isp.). Grădinile și livezile le avea pe colnicele Lapoșuluĭ (Od.). – În est și cólnic, deal. V. holm, momic, popic.

ármă f., pl. e (lat. arma, ĭar în înțelesurile noŭă de la fr. arme). Unealtă de atac orĭ de apărare, ca sabia, pușca, tunu ș. a.: a lua armele, a pune mîna pe arme. Fel de armată (infanterie, cavalerie, artilerie, marină ș. a.). Cariera armelor, milităria, profesiunea de militar. Maestru (saŭ profesor) de arme, maestru de scrimă. A fi supt arme, a fi soldat. A fi în arme, a fi armat (gata de războĭ). La arme, alergațĭ la arme, punețĭ mîna pe arme, armați-vă (strigăt de alarmă). Pl. Marcă, emblemă, semne simbolice distinctive ale uneĭ țărĭ, ale unuĭ oraș, ale uneĭ familiĭ ș. a.

1) am, avút, a avea v. tr. (lat. habére, a avea, ĭar rom. am e contras din avem, ca' n am avut eŭ sau noĭ. – Am, aĭ, are, avem, avețĭ, aŭ; aveam, avuĭ; am avut eŭ, am avut noĭ; avusesem; voĭ avea; voĭ fi avut; să am, să aĭ, să aĭbă și aĭvă, să avem, să avețĭ, să aibă și aivă; aș avea; aĭ, aĭbă, avețĭ, aĭbă; a avea, avere; avut). Posed: am avere, merit onoare. Simt: am curaj, gust de vorbă (dar mĭ-e frică, mĭ-e sete, mĭ-e poftă). Obțin: cu un franc aĭ o găină, veĭ avea un premiŭ. Am dimensiunea de: Etna are peste treĭ miĭ de metrĭ. Trebuĭe (cu inf. subj. orĭ supinu): am a scrie, am să scriŭ, am de scris. Cost, am prețu de (Pop.): aceasta [!] carte are un franc (maĭ des și maĭ lămurit costă un franc). V. refl. Îs în relațiune: mă am bine cu el. Mă refer: A se are la B, ca C la D. V. ajutător care servește la formarea perfectuluĭ (am zis) orĭ a viitoruluĭ (am să zic). A avea, a fi: n' are cine să mă ajute (nu e cine să mă ajute).

pitíc (pitícă), adj. – 1. Foarte mic, minuscul. – 2. (S. m.) Om foarte mic. – 3. Plevușcă, peștișori. – Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine îndoielnică, probabil din piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. În general, se consideră că ar fi vorba de gr. πίθηϰος „maimuță”, cf. sl. pitikŭ (Miklosich, Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar această apropiere pare întîmplătoare. – Der. pitică, s. f. (femeie foarte mică; varietate de iris pitic); piticesc, adj. (pitic); pitici, vb. (a micșora, a închirci); cicic, s. m. (plevușcă), formă asimilată din chitic (Drăganu, Dacor., VI, 131); piticenie, s. f. (stîrpitură); piticos, adj. (pitic); piticoace, s. f. (pitică).

VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.