plemnita, plemnite, s.f. (reg.) scoaba batuta in usorul usii, in care intra zavorul.

pragar, pragare, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre grinzile care se asaza de-a curmezisul pe temelia unei case si prin care se delimiteaza incaperile. 2. grinda care se pune deasupra usorilor usii, formand pragul de sus; pragurita. 3. prag.

pravoi, -oaie, s.m. si f. (reg.) 1. (s.f.) barna care leaga intre ei (in partea de sus) stalpii unei case. 2. (s.f.) barna care se pune deasupra usorilor usii si ai ferestrei. 3. (s.m.) usor la usa.

tirstoc, tirstocuri, s.n. (reg.) stalp vertical de care se prind canaturile usii; usor.

POMELA s. f. balama in jurul careia pivoteaza o usa usoara, un volet. (< fr. paumelle)

intina, intinez, vb. I (pop.) 1. (inv.) a taia un copac de la radacina in asa fel, incat sa se tina doar intr-o aschie, pentru a fi pravalit peste cotropitori. 2. a face un lucru slab, prost, de la inceput. 3. a rezema usor o usa. 4. (refl.) a se fuduli. 5. (refl.) a se incapatana.

sarant, saranturi, s.n. si saranti, s.m. (reg.) 1. par, stalp, barna. 2. usor (la usa).

CERCEVEA, cercevele, s. f. Cadru in care este fixat geamul la o fereastra (v. pervaz) sau la o usa (v. usor); lemnaria (in forma de cruce) din mijlocul ferestrei. [Var.: gergevea, giurgiuvea s. f.] – Tc. cerceve.

intinare s.f. (pop.) 1. taiere partiala a unui copac, incat sa se mai tina. 2. rezemare usoara a unei usi.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

CHEPENG, chepenguri, s. n. 1. usa sau capac orizontal sau usor inclinat, cu care se inchide intrarea intr-o pivnita, intr-o magazie de nava etc. 2. (Rar) Oblon la o fereastra, la un galantar sau la o usa de pravalie, care se poate ridica si lasa vertical. – Din tc. kepenk.

CHEPENG ~uri n. 1) usa sau capac orizontal sau usor inclinat in podeaua unei incaperi sau in puntea unei nave; trapa. 2) inv. Oblon rulant la usa sau la fereastra unui magazin. /<turc. kepenk

ciocni (ciocnesc, ciocnit), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate in usa. – 3. A inchina, a lovi usor paharele inainte de a bea. – 4. A tabari, a navali, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucaes, megl. ciucnes. Formatie spontana, plecindu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitura”, care prezinta un paralelism perfect cu ciocani. Se considera, totusi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), ca trebuie sa provina din vreo forma sl. ca rus. coknuti, bg. ceknuvam; ceea ce nu pare posibil, daca se ia in consideratie aceeasi posibilitate expresiva, aplicata identic boc(a)ni si poc(a)ni. Der. ciocnas, s. m. (miner care munceste intr-o salina), cf. ciocanas, probabil prin contaminare cu ocnas; ciocneala s. f. (izbitura); ciocnet, s. f. (izbitura); ciocnitura, s. f. (izbitura).

BELCIUG ~ge n. Veriga de metal, fixata cu o scoaba sau cu un surub (pe o usa, pe o poarta, pe un usor etc.), prin care se trece un lacat, o franghie sau un lant etc. ◊ A pune (sau a atarna) cuiva ~gul la nas a pune stapanire pe cineva; a lua pe cineva in maini. /<sl. belitugu

A CIOCANI ~esc 1. intranz. 1) A bate cu ciocanul (sau cu un alt obiect). 2) A produce un zgomot prin lovirea repetata (intr-un obiect tare); a bocani. ~ la usa. 2. tranz. 1) med. A examina prin lovituri usoare cu degetul (sau cu un instrument). 2) (persoane) A deranja intruna si insistent cu acelasi lucru; a pisa; a plictisi; a necaji. 3) (mai ales copii) A bate usor. /Din ciocan

usor³ ~i m. Fiecare dintre cei doi stalpi, care sprijina usa; parte laterala a tocului unei usi. /<lat. osteolum

usor s. (CONSTR.) (inv. si reg.) stalp, (reg.) rost. (~ la o usa.)

CLANTANI, clantanesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinti) a se ciocni unul de altul cu zgomot si in mod ritmic (de frig, de frica etc.); (despre falcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prazii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmica a unor obiecte de metal sau de sticla. ♦ A apasa repetat, cu violenta si cu zgomot de clanta unei usi. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mereu; a flecari. ♦ Refl. recipr. A se certa (usor), a se ciorovai. [Var.: (pop.) clentani, clenteni vb. IV.] – Clant + suf. -ani.

CIOCANI, ciocanesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) intr-un corp tare; spec. a bate cu degetul (indoit) in usa, in fereastra (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atentia etc.). ♦ Tranz. A lovi usor cu degetele in toracele sau in abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. si refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (usor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul¹; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (marunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicali, a pisa. [Prez. ind. si: ciocan] – Din ciocan¹.

usor¹, usori, s. m. Fiecare dintre cei doi stalpi verticali de care se prind canaturile portii sau ale usii; partile laterale ale tocului usii sau ferestrei. [Var.: uscior, uscior s. m.] – Lat. osteolum.

DESCUIAT, -A, descuiati, -te, adj. (Despre usi, incaperi etc.) Care nu (mai) este incuiat; care a fost deschis cu cheia. ♦ Fig. (Despre oameni, despre caracterul lor etc.) Care se adapteaza usor la imprejurari, la situatii noi; receptiv, deschis; destept, ager. – V. descuia.