TAMBUR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesa in forma de cilindru gol, fixa sau mobila in jurul unui ax, facuta din metal, din lemn etc., cu diverse intrebuintari in tehnica; toba. 2. S. n. Portiune de prisma poligonala goala sau de cilindru gol, interpusa intre o cupola si arcurile sau zidurile care limiteaza un spatiu boltit. ♦ Spatiu amenajat la intrarea intr-o cladire, cu o usa pivotanta, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior si a impiedica formarea curentilor de aer in timpul deschiderii usilor. 3. S. m. (Iesit din uz) Tobosar. ◊ Compus: tambur-major = subofiter care conducea o fanfara militara; p. ext. plutonier (intr-o fanfara militara). – Din fr. tambour.

TAMBUR s.n. 1. Piesa in forma de cilindru gol, folosita in diferite scopuri in tehnica. ◊ Tambur gradat = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat prevazuta cu gradatii la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatra care formeaza elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasica. 3. Vestibul construit la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ♦ Portiunea prismatica sau cilindrica, interpusa intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. ♦ Spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Toba. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].

TAMBUR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit in diferite scopuri in tehnica; toba. ◊ piesa cilindrica pentru spargerea si sortarea granulometrica a pietrei. ♦ ~ grad = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat, prevazuta cu gradatii la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatra, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei constructii. 3. vestibul la intrarea unei cladiri, delimitat de doua randuri de usi. ◊ portiune prismatica ori cilindrica, intre o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. 4. spatiu in care se invarteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)