SPECIFIC², -A, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen. ♦ Care se raporteaza la o unitate. Greutate specifica. – Fr. specifique.

SPECIFIC, -A, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raporteaza la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, nota distinctiva. – Din fr. specifique.

SPECIFIC, -A adj. Propriu unei fiinte, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raporta la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); nota distinctiva. ♦ Specific national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. [Cf. fr. specifique, it. specifico].

INTERCONDITIONARE, interconditionari, s. f. Legatura si conditionare reciproca intre lucruri, fenomene, procese etc.; interdependenta. [Pr.: -ti-o-] – Inter¹-+conditionare.

INTERDEPENDENT, -A, interdependenti, -te, adj. Care este (strans) legat sau conditionat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se afla in dependenta reciproca. – Din fr. interdependant.

INTERDEPENDENTA s. f. Legatura si conditionare reciproca intre lucruri, fenomene, procese etc. ♦ Categorie a dialecticii care desemneaza totalitatea formelor de legatura dintre obiectele si fenomenele naturii, ale societatii si ale gandirii. – Din fr. interdependance.

PERMANENTA, permanente, s. f. 1. Stare, insusire a unui lucru, a unei actiuni, a unui fenomen care dureaza fara intrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durata lunga a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. In permanenta = fara intrerupere, in mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu insarcinat la anumite institutii sau intreprinderi cu asigurarea functionarii permanente a unor sectii (de obicei a celor care lucreaza cu publicul). – Din fr. permanence.

PERFID, -A, perfizi, -de, adj. (Despre oameni) Care, sub o infatisare binevoitoare sau indiferenta, ascunde rautate, viclenie, necinste; care vatama pe cel care ii acorda incredere. ♦ (Despre manifestarile oamenilor, fenomene, lucruri) Care este vatamator, periculos, fara sa para astfel. – Din fr. perfide.

CORESPONDENTA, corespondente, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute intr-o localitate, facuta de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene, organe, parti ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordanta, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propozitii subordonate si predicatul regentei. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al unei multimi este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta multime. 4. (In sintagma) Corespondenta conturilor = schimbul de scrisori, legatura reciproca dintre conturi care reflecta aceeasi operatie economica. [Var.: (inv.) corespondinta s. f.] – Din fr. correspondance.

NEX, nexuri, s. n. 1. (Livr.) Legatura, inlantuire (intre lucruri, fenomene etc.); relatie, raport. ◊ Nex cauzal = raport cauzal, legatura de la cauza la efect. 2. (Jur.) Contract de vanzare, de cesiune; drept de a aliena ceva. – Din lat. nexus.

EVIDENTA, (2) evidente, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) in evidenta = a scoate la iveala, a sublinia. 2. Activitate care asigura informarea permanenta si precisa despre situatia dintr-un anumit domeniu prin inregistrarea si controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ si calitativ. – Din fr. evidence, lat. evidentia, it. evidenza.

SPAIMA, spaime, s. f. 1. Emotie puternica si violenta provocata de ceva neprevazut si primejdios; groaza. ◊ Loc. adj. si adv. De spaima = infiorator, ingrozitor; extraordinar, neobisnuit. ◊ Loc. vb. A baga spaima (in cineva) = a infricosa, a inspaimanta (pe cineva). A da spaima in cineva = a se infricosa, a se inspaimanta. ◊ Expr. A intra spaima in cineva, se spune cand cineva e mereu inspaimantat, se sperie usor (dupa ce a trecut printr-o sperietura mare). A trai cu frica-n san = a fi stapanit continuu de frica. A trage o spaima = a trece printr-o sperietura mare ♦ (Pop.) Frica bolnavicioasa, nevroza. 2. Fiinta, lucru, fenomen care infricoseaza. – Et. nec.

TURNURA, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neasteptata) survenita in desfasurarea unor imprejurari, unor evenimente etc.; cotitura, intorsatura. 2. Fel in care se prezinta lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel in care sunt asezate cuvintele intr-o fraza. II. Pernita sau bucata de stofa pe care femeile o purtau odinioara sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din fr. tournure.

SPIRITUALIZA, spiritualizez, vb. I. Tranz. A incerca sa dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un continut spiritual, a incerca sa le detaseze de materie. ♦ Refl. A capata o anumita adancime spirituala. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.

AGERIME ~i f. 1) Caracter ager. 2) Putere de patrundere (in esenta lucrurilor, fenomenelor etc.). /ager + suf. ~ime

A ANTROPOMORFIZA ~ez tranz. (lucruri, fenomene etc.) A inzestra cu insusiri omenesti. /<fr. anthropomorphiser

CARACTERISTICA ~ci f. 1) Trasatura predominanta proprie unei fiinte sau unui lucru, fenomen etc.; insusire tipica; semn distinctiv. 2) mat. Parte intreaga a unui logaritm. 3) fiz. Reprezentare grafica a dependentei unei marimi in functie de o anumita variabila. /<fr. caracteristique

A DESCOPERI descopar tranz. 1) (obiecte, fiinte) A lipsi de ceea ce acopera lasand sa se vada. ~ o caldare. ~ o casa. 2) A scoate la iveala (cautand sau din intamplare); a gasi; a afla. 3) (lucruri, fenomene etc. necunoscute) A face pentru prima data. 4) fig. A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. 5) fig. (taine, secrete etc.) A face cunoscut publicului larg; a destainui; a dezvalui; a divulga. 6) (flancul unei armate) A lasa neaparat; a expune unui atac. /<lat. disco[o]perire

DESTEPTACIUNE ~i f. 1) Facultatea de a intelege usor si profund fenomenele, lucrurile; agerime a mintii; inteligenta. 2) Fapta sau vorba de om destept. [Art. desteptaciunea; G.-D. desteptaciunii; Sil. -ciu-ne] /destept + suf. ~aciu-ne

DISPROPORTIE ~i f. Lipsa de pro-portie intre doua sau mai multe lucruri, fenomene etc.; diferenta mare intre doua sau mai multe lucruri. [Art. disproportia; G.-D. disproportiei; Sil. -ti-e] /<fr. disproportion

ENIGMA ~e f. lucru, fenomen necunoscut sau greu de patruns cu mintea omeneasca; mister; taina. /<fr. enigme, lat. aenigma

INTELIGENTA ~e f. 1) Facultatea de a intelege usor si profund fenomenele, lucrurile; agerime a mintii; desteptaciune. 2) Persoana inteligenta. /<lat. intelligentia, fr. intelligence, germ. Intelligenz

INTIM ~a (~i, ~e) 1) Care tine de insasi esenta unui lucru, fenomen; inclus in partea launtrica a unui lucru, fenomen. 2) (despre persoane) Care este strans legat prin ceea ce exista mai frumos, mai profund; atasat prin sentimente puternice. 3) Care tine de viata personala. 4) Care este foarte apropiat (unul cu altul). 5) Care se produce intr-un cerc restrans. Petrecere ~a. [Acc. si intim] /<fr. intime, lat. intimus

NEX ~uri n. 1) livr. Legatura, inlantuire intre lucruri, fenomene etc. 2) jur. Contract de vanzare, de cesiune. /<lat. nexus

A PERSONIFICA personific tranz. 1) (animale, plante, fenomene, lucruri) A inzestra cu insusiri omenesti; a umaniza. 2) (caractere, calitati, defecte etc.) A prezenta dand expresie materiala; a exemplifica printr-o persoana sau printr-un personaj; a intruchipa; a intrupa; a incarna. El personifica onestitatea. /<fr. personnifier

A PREFIGURA ~ez tranz. 1) (obiecte inexistente) A prezenta schematic din inchipuire (ca ceva realizabil in viitor). 2) (lucruri, fenomene, actiuni viitoare) A prezenta cu mult inainte in linii mari, prin cele mai importante trasaturi. Manifestarile in masa au ~at trezirea constiintei nationale. /<fr. prefigurer

SIMILITUDINE ~i f. 1) Relatie intre doua lucruri, fenomene sau actiuni care seamana exact; asemanare; analogie. 2) Comparatie bazata pe existenta unor proprietati comune intre doua lucruri. /<lat. similitudo, ~inis, fr. similitude

TOT³ n. 1) Ansamblu complet din punct de vedere al partilor componente. Un ~ organic. 2) fig. Ansamblu de lucruri, fenomene etc. existente in realitate. 3) mai ales art. lucru esential (in raport cu celelalte). Stiinta e ~ul. ◊ Aici e ~ul prin aceasta se explica tot; in aceasta consta tot. /<lat. totus

fenomenALISM s.n. Conceptie filozofica idealist-agnostica care sustine ca esenta obiectelor este incognoscibila, cunoasterii omenesti fiindu-i accesibile numai manifestarile exterioare ale lucrurilor, fenomenelor. V. agnosticism. [Var. fenomenism s.n. / < germ. Phanomenalismus, rus. fenomenalizm, fr. phenomenalisme].

CORESPONDENTA s.f. I. 1. Schimb de scrisori (intre doua sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care si le-au scris doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute intr-o localitate, intr-o tara etc. facuta de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene etc.; concordanta, armonie. 2. (Mat.) Relatie care exista intre perechile formate din elemente apartinand la doua multimi cand acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = concordanta timpurilor. ♦ Paralelism intre fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiasi idiom. [Var. corespondinta s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].

INTELIGENTA s.f. Intelegere profunda, usoara a unor lucruri mai ales din domeniul culturii si al stiintei; facultatea de a intelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; desteptaciune; intelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].

spamantoaica, spamantoaice, s.f. (reg.) fiinta, lucru, fenomen care produce spaima.

ACCIDENT I. s. n. 1. eveniment intamplator si neprevazut, cu consecinte daunatoare. 2. ridicatura, adancitura a unui teren. 3. insusire a unui lucru, fenomen nelegata de esenta lui. 4. ~ fonetic = modificare fonetica intamplatoare (asimilatia, epenteza, metateza). II. s. m. alteratie. (< fr. accident, lat. accidens)

CARACTER s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. ♦ dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat intre caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, intr-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ◊ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ◊ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si inainte de aceasta. (< fr. caractere, lat. character, gr. kharakter)

CARACTERISTIC, -A I. adj. care constituie trasatura distinctiva a cuiva sau a ceva. II. s. f. 1. insusire tipica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, fenomen etc. 2. partea intreaga a unui logaritm. 3. curba reprezentand variatia unei marimi importante a unui sistem fizic sau tehnic in functie de un anumit parametru. ◊ marime, element care determina, dintr-un anumit punct de vedere, modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (stat.) trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau proces social-economic. (< fr. caracteristique)

CORESPONDENTA s. f. I. 1. schimb de scrisori intre persoane, institutii etc.; totalitatea acestor scrisori. ◊ continutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute intr-o localitate, intr-o tara etc. facuta de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legatura intre lucruri, fenomene etc.; afinitate care leaga parti ale unui intreg; concordanta, armonie. 2. (mat.) relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al uneia este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta. 3. raport constant existent intre doua fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiasi idiom. ♦ a timpurilor = concordanta timpurilor. (< fr. correspondance)

DEMITIZA vb. tr. 1. a face ca un lucru, o idee sa-si piarda caracterul mitic; a demistifica, a demitifica, a demitologiza. 2. a inlatura exagerarile, deformarile, iluziile despre originea si evolutia lucrurilor, fenomenelor etc., prezentandu-le in conformitate cu realitatea; a nega anumite idei susceptibile de a se fi golit de intelesul lor primordial. (< it. demitizzare)

DIFAZIC, -A adj. (despre fenomene, lucruri, fiinte) care prezinta in existenta sau evolutia sa doua perioade alternante. (< fr. diphasique)

DISCREPANTA s. f. nepotrivire (flagranta); dezacord intre doua lucruri, fenomene, situatii etc. (< it. discrepanza, lat. discrepantia)

FILIATIE s. f. 1. inrudire in linie descendenta; descendenta. 2. (fig.) inlantuire intre lucruri, fenomene, idei etc. (< fr. filiation, lat. filiatio)

FINIT, -A I. adj. 1. care nu depaseste valori oricat de mari; marginit, limitat. ♦ (mat.) numar ~ = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operatiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofica desemnand caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor si proceselor in spatiu si in timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)

PARALEL¹, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

APODICTIC, -A, apodictici, -ce, adj. (Despre judecati, demonstratii etc.) Care exprima raporturi si legaturi necesare intre lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opozitii. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus.

CARACTERISTIC, -A, caracteristici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Insusire specifica predominanta, proprie unei fiinte, unui lucru, unui fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul. 2. Adj. Care constituie trasatura distinctiva a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. 3. S. f. Partea intreaga a unui logaritm. 4. S. f. Parametru sau data tehnica utilizata pentru aprecierea comportarii in exploatare a unui sistem tehnic sau a unui material. 5. S. f. Curba care reprezinta modul cum variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. – Din fr. caracteristique.

EMPIRIOCRITICISM s. n. Curent filozofic pozitivist de la sfarsitul sec. XIX, care nega existenta obiectiva a lumii materiale si considera lucrurile ca fenomene ale constiintei, ca simple complexe de senzatii; machism. [Pr.: -ri-o-] – Din rus. empiriokrititizm.

DINTAI adj. invar. (De obicei precedat de „cel”) 1. Primul dintr-o serie de lucruri, fiinte, fenomene de acelasi fel. ♦ (Adverbial) In primul moment, (mai) intai. 2. Primul ca importanta, ca valoare, ca rang etc. dintre mai multi. [Var.: (reg.) dentai adj. invar.] – De + intai.

ANTROPOMORFISM s. n. Credinta mistica potrivit careia se atribuie lucrurilor si fenomenelor naturii insusiri si sentimente omenesti. ♦ Reprezentare a zeilor si a divinitatii sub infatisare omeneasca. – Din fr. anthropomorphisme.

ANTROPOMORFIZA, antropomorfizez, vb. I. Tranz. A atribui unui lucru, unui fenomen, unei divinitati etc. sentimente si insusiri umane. – Din fr. anthropomorphiser.

FILIATIE, filiatii, s. f. Legatura de rudenie intre copii si parinti, descendenta; p. gener. legatura de rudenie in linie dreapta. ♦ Fig. Legatura intre lucruri, intamplari, fenomene etc. care deriva unul din celalalt. [Pr.: -li-a-. – Var.: filiatiune s. f.] – Din fr. filiation.

PROPORTIONA, proportionez, vb. I. Tranz. A face sa fie proportionat, a stabili un raport de proportionalitate intre lucruri, notiuni, fenomene etc. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. proportionner, lat. proportionare.

PROPORTIONALITATE, proportionalitati, s. f. 1. Insusire a lucrurilor, a fenomenelor, a notiunilor etc. de a fi proportionale intre ele, de a forma proportie. 2. (Mat.) Raport intre marimi care variaza proportional. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. proportionnalite, lat. proportionalitas, -atis.

PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.

MINUNE, minuni, s. f. 1. fenomen iesit din comun, surprinzator, atribuit fortei divine sau altor forte supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-o data, pe neasteptate. 2. P. gener. lucru, fapt, fenomen uimitor, neobisnuit, extraordinar; minunatie. ◊ Cele sapte minuni ale lumii = nume sub care sunt cunoscute sapte monumente din antichitate, impresionante prin dimensiuni si realizare tehnica. ◊ Expr. Mare minune sau minune mare, exclamatie care exprima uimire, admiratie, neincredere etc. fata de cele vazute sau auzite. Mare minune sa... = m-as mira sa... Minunea minunilor, formula care exprima o apreciere superlativa. (Fam.) A se face de minune = a se face de ras; a produce uimire. 3. lucru cu insusiri exceptional de frumoase, care uimeste, produce admiratie; minunatie. ◊ Loc. adj. si adv. De minune = admirabil, minunat, extraordinar. ♦ Persoana cu calitati (fizice sau morale) exceptionale. – Lat. *mirio, -onis.

CORELATIE, corelatii, s. f. 1. Relatie, legatura reciproca intre doua sau mai multe lucruri sau fenomene; relatie in care unul dintre termeni nu poate exista fara celalalt. 2. Dependenta reciproca, relatie a doua fenomene sau procese intre variatiile carora exista o anumita legatura. – Din fr. correlation.

NOIAN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belsug. ♦ Multime, numar mare de fiinte, de lucruri, de fenomene. 2. Intindere mare de apa; nemarginire, imensitate. 3. Genune, abis, hau. [Pr.: no-ian. – Pl. si: noianuri] – Et. nec.

TALMUDISM s. n. 1. Studiul Talmudului. 2. Fig. Tendinta de a privi lucrurile si fenomenele in mod formal, static, rigid, dogmatic; interpretare speculativa, excesiv analitica si complicata, a unei probleme. – Din fr. talmudisme.

COEXISTENTA, coexistente, s. f. Existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. ◊ Coexistenta pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu sisteme sociale diferite, potrivit caruia aceste state se angajeaza sa traiasca in pace si sa rezolve litigiile dintre ele fara a apela la forta armata – Din fr. coexistence

CRESTERE, cresteri, s. f. Actiunea de a creste. Dezvoltare, marire treptata. 2. Sporire, marire a numarului, volumului, intensitatii, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prasire, inmultire. ◊ Cresterea animalelor = ramura a agriculturii care are ca obiect inmultirea si cresterea animalelor si pasarilor, a viermilor de matase, a pestilor si stuparitului. 4. Educare, educatie. ◊ Loc. adj. Fara crestere = prost crescut, needucat. ◊ Expr. Buna crestere = educatie aleasa. – V. creste.

ANTROPOMORFISM n. Conceptie care atribuie lucrurilor, animalelor, fenomenelor naturii, precum si divinitatilor forme si particularitati omenesti. /<fr. anthropomorphisme

GENERIC¹ ~ca (~ci, ~ce) Care tine de un gen; propriu unei categorii, unui gen. Termen ~. 2) Care cuprinde toate lucrurile sau fenomenele de acelasi fel. Nume ~. /<fr. generique

IMANENT ~ta (~ti, ~te) Care se contine in insasi natura sau esenta unui lucru sau fenomen; existent prin insasi natura sau esenta unui lucru sau fenomen; intrinsec. /<lat. immanens, ~ntis, fr. immanent

INERENT ~ta (~ti, ~te) Care apartine in mod firesc unui lucru sau fenomen; propriu esentei unui lucru sau fenomen; intrinsec; esential. Contradictii ~te acestei epoci. /<fr. inherent, lat. inhaerens, ~ntis

INTRINSEC ~ca (~ci, ~ce) Care se contine in insasi natura sau esenta unui lucru sau fenomen; existent prin insasi natura sau esenta unui lucru sau fenomen; imanent. [Sil. in-trin-] /<fr. intrinseque, lat. intrinsecus

A INTUI ~iesc tranz. (esenta lucrurilor sau fenomenelor) A intelege prin intuitie. /Din intuitie

PERFID ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde ganduri dusmanoase; care insala increderea cuiva tradandu-l; viclean; insidios. 2) (despre fenomene, actiuni, lucruri etc.) Care este periculos, fara sa para astfel. /<fr. perfide

SUBSTANTIV ~e n. lingv. Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce denumesc obiecte (fiinte, lucruri, stari, fenomene etc.). [Sil. sub-stan-] /<lat. substantivum, fr. substantif

CORELATIE s.f. Relatie, legatura reciproca intre lucruri sau fenomene. ♦ (Mat.) Transformare biunivoca prin care unui punct ii corespunde un plan si reciproc, deci unei drepte o dreapta. ◊ Coeficient de corelatie = marime masurand relatia de similitudine dintre doi factori. [Gen. -iei, var. corelatiune s.f. / cf. fr. correlation].

ANTROPOMORFISM s.n. 1. Conceptie mistica care atribuie divinitatilor nascocite (zei, spirite etc.) sau lucrurilor si fenomenelor naturii forme, insusiri si sentimente umane. 2. (Arte) Reprezentare a divinitatilor sub infatisare omeneasca. [< fr. anthropomorphisme].

ANTROPOMORFIZA vb. I. tr. (Rar) A atribui unui lucru, unui fenomen, unei divinitati etc. calitati si sentimente umane. [P.i. -zez. / < fr. anthropomorphiser].

APODICTIC, -A adj. (Despre judecati, rationamente) Care exprima raporturi si legaturi necesare intre lucruri sau fenomene si insusirile lor; care nu permite posibilitatea unei opozitii; indiscutabil. [< fr. apodictique, lat. apodicticus, gr. apodeiktikos – peremptoriu, convingator].

MODEL s.n. 1. Sistem ideal (logic-matematic) sau material cu ajutorul caruia pot fi studiate, prin analogie, proprietatile si transformarile unui alt sistem mai complex. ♦ Obiect destinat sa fie reprodus prin imitatie; tipar. ♦ Reprezentare in mic a unui obiect care urmeaza a fi executat la dimensiuni normale. ♦ Tipul unui obiectiv confectionat. 2. Schema teoretica elaborata in diferite stiinte pentru a reprezenta elementele fundamentale ale unuia sau mai multor fenomene sau lucruri. 3. Persoana, lucrare, opera etc. vrednica de imitat. 4. Persoana care pozeaza pictorilor, sculptorilor. [Cf. fr. modele, it. modello].

STUDIU s.n. 1. Faptul de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. lucrare, opera stiintifica. 3. Schita unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucata muzicala compusa mai ales pentru exercitii. 4. Materie de invatamant. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. etude].

ANALIZA vb. tr. 1. a cerceta un lucru, un fenomen etc. descompunandu-l in elementele lui componente. ◊ a identifica compozitia unei substante. 2. a examina cu atentie in vederea unor concluzii documentate. ◊ a examina un text (gramatical, literar, stilistic etc.). (< fr. analyser)

ANALOGON s. n. (fil.) caz asemanator pentru toate lucrurile si fenomenele de acelasi fel. (< gr. analogon)

ANTROPOMORFISM s. n. 1. conceptie care atribuie divinitatilor sau lucrurilor si fenomenelor naturii forme, insusiri si sentimente umane. 2. reprezentare a divinitatilor sub infatisare omeneasca. (< fr. anthropomorphisme)

ANTROPOMORFIZA vb. tr. a atribui unui lucru, unui fenomen, unei divinitati calitati si trasaturi umane. (< fr. anthropomorphiser)

COEXISTENTA s. f. existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. ♦ ~ pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu oranduiri sociale diferite, potrivit caruia acestea se angajeaza sa renunte la folosirea razboiului ca mijloc de rezolvare a problemelor litigioase. (< fr. coexistence)

CORELATIE s. f. 1. relatie reciproca intre lucruri sau fenomene; interdependenta. ◊ relatie de reciprocitate intre cuvinte sau unitati sintactice, in cadrul propozitiei sau frazei. 2. raport de excludere intre termeni care contracteaza aceeasi relatie in mod alternativ. ◊ (mat.) transformare biunivoca prin care unui punct ii corespunde un plan, si reciproc, deci unei drepte, o dreapta. ♦ coeficient de ~ = marime masurand relatia de similitudine intre doi factori. (< fr. correlation, lat. correlatio)

DENUMIRE s. f. faptul de a denumi; denominatie. ◊ nume dat unei fiinte, unui lucru sau fenomen; cuvant care denumeste ceva. (< denumi)

GENEZA¹ s. f. 1. proces de aparitie a unei fiinte, a unui lucru sau fenomen; nastere, origine. 2. (fig.) aparitie, creatie. 3. prima carte a Bibliei. (< fr. genese, gr. genesis)

MODEL s. n. 1. sistem ideal sau material cu ajutorul caruia pot fi studiate, prin analogie, proprietatile si transformarile unui alt sistem mai complex. ◊ sistem de relatii matematice care leaga intre ele marimile de stare ale sistemului modelat. 2. obiect destinat sa fie reprodus prin imitatie; tipar. ◊ reprezentare in mic a unui obiect care urmeaza a fi executat la dimensiuni normale. ◊ tipul unui obiect confectionat. 3. schema teoretica elaborata in diferite stiinte pentru a reprezenta elementele fundamentale ale unor fenomene sau lucruri. 4. persoana, lucrare, opera etc. vrednica de imitat. 5. persoana care pozeaza pictorilor, sculptorilor. (< fr. modele, it. modello)

RATIUNE s. f. 1. facultate a omului de a cunoaste, operand cu notiuni, judecati, rationamente, de a patrunde dincolo de aparentele lucrurilor si fenomenelor; judecata, gandire; inteligenta. 2. motiv, cauza, justificare, temei. ♦ ~ de stat = teorie politica si diplomatica potrivit careia interesele generale primeaza asupra oricaror considerente de drept sau morala. ♦ ~ a de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica existenta (unui lucru). ♦ scop, tel. (< lat. ratio)

SPECIFIC, -A I. adj. caracteristic, propriu unei fiinte, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raporteaza la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; nota distinctiva. ♦ ~ national = suma a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trasaturile proprii poporului si istoriei sale. (< fr. specifique, lat. specificus)

VIZIUNE s. f. 1. perceptie vizuala; imagine, reprezentare; (p. ext.) previziune; perspectiva. 2. mod specific de a intelege si interpreta lucrurile sau fenomenele; opinie. 3. vedenie, halucinatie. 4. (ret.) folosirea prezentului in locul unui timp trecut. (< fr. vision, lat. visio)

ANTROPOMORFISM s. n. Credinta mistica specifica unui stadiu inapoiat al cunoasterii, care atribuie lucrurilor si fenomenelor naturii forme si sentimente omenesti. – Fr. anthropomorphisme.

APODICTIC, -A, apodictici, -e, adj. (Despre judecati, demonstratii etc.) Care exprima raporturi si legaturi necesare intre lucruri sau fenomene si insusirile lor, care exclude posibilitatea unei opozitii; indiscutabil. – Fr. apodictique (lat. lit. apodicticus).

CARACTERISTICA, caracteristici, s. f. 1. Caracter predominant, propriu unei fiinte, unui lucru, unui fenomen etc. (si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul). 2. Partea intreaga a unui logaritm. 3. Curba care reprezinta modul in care variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. – Fr. caracteristique.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

INDICIU, indicii, s. n. Semn (aparent) dupa care se deduce existenta unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovada concreta dupa care se poate recunoaste un obiect, o fiinta sau un fenomen. ♦ (Jur.) Fapta, imprejurare, situatie, care, privita in legatura cu alte fapte, imprejurari sau situatii, poate servi ca proba intr-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri dupa fr. indice).

VARIABILITATE, variabilitati, s. f. Insusirea unui lucru, a unui fenomen etc. de a varia, de a lua forme si aspecte diferite. ♦ Spec. (Biol.) Proprietate a fiintelor vii de a-si schimba, sub influenta mediului si a ereditatii, insusirile morfologice, fiziologice, biochimice etc. ♦ Spec. (Mat.) Proprietate pe care o are o cantitate, o marime sau o functie algebrica de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. variabilite.

MONOGENEZA, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directa (prin oua sau prin ovule) cu faze de dezvoltare identice. ♦ P. ext. Punct de plecare unic al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenese.

fenomenALISM s. n. Conceptie filozofica dupa care omul poate cunoaste numai latura exterioara a fenomenelor, nu esenta lucrurilor, a proceselor etc. – Din rus. fenomenalizm, fr. phenomenalisme.

PREFIGURA, prefigurez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prezenta, a schita ceva in linii mari, inainte de realizare, de aplicare; a avea sau a sugera toate trasaturile unui lucru, ale unui fenomen etc. viitor. – Din fr. prefigurer.

PERSONIFICA, personific, vb. I. Tranz. 1. A atribui lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natura insusiri omenesti si a le reprezenta ca atare; a personaliza; p. ext. a simboliza. 2. A gasi expresia concreta in cineva sau in ceva; a exemplifica printr-o persoana (1) sau printr-un personaj (2) care poseda in cel mai inalt grad o calitate, un anumit caracter, un defect; a intruchipa, a intrupa, a incarna. – Dupa fr. personnifier. Cf. it. personificare.

PERSONIFICARE, personificari, s. f. Faptul de a personifica; personificatie; spec. figura de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natura insusiri omenesti. – V. personifica.

PERSONIFICAT, -A, personificati, -te, adj. 1. (Despre lucruri, animale sau fenomene din natura) Care este reprezentat sub infatisarea sau cu insusirile unei persoane (1). 2. Care exemplifica (prin persoana sa) o calitate, un anumit caracter, un defect pe care il poseda in cel mai inalt grad. – V. personifica.

PERTURBARE, perturbari, s. f. 1. Deranjament, tulburare in starea sau in mersul firesc al unui lucru, al unui fenomen. 2. Impiedicare, modificare, deranjament in functionarea normala a unui sistem tehnic, a unui organism etc.; perturbatie. – V. perturba.

PURCEDE, purced, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. si refl. (Despre lucruri si despre fenomene vazute in miscare, in evolutie) A incepe, a (se) porni, a (se) dezlantui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau ingreunata) = a ramane insarcinata. ♦ A intreprinde, a incepe o actiune. ♦ A proceda, a actiona (intr-un anumit fel). ♦ (Despre actiuni, stari) A izvori, a proveni, a lua nastere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere.

ORIGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; inceput, provenienta; izvor, obarsie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de provenienta, de natura; b) originar. 2. Apartenenta prin nastere la o anumita familie, la un anumit grup social, la o anumita natiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obarsie, de bastina, de neam, de nationalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvant). 3. Punct pe o linie, pe o suprafata sau in spatiu, de la care se masoara coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotatie sau cu o gradatie, de la care incepe numerotatia sau gradatia. [Var.: origina s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. origine.

CIUDATENIE, ciudatenii, s. f. 1. Aspect, caracter ciudat, bizar, curios al unui lucru, al unei atitudini, al unui fenomen etc. 2. (Concr.) lucru, fiinta, intamplare etc. ciudata. – Ciudat + suf. -enie.

NEGA, neg, vb. I. Tranz. A contesta existenta, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaste, a nu admite un fapt; a tagadui. – Din lat. negare.

CONTEMPLARE, contemplari, s. f. Actiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditatie sau de privire, de observare pasiva a fenomenelor, opusa atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocita, concreta a lucrurilor si a fenomenelor naturii, care apare in procesul interactiunii dintre om si lumea inconjuratoare si care da oamenilor, pe baza practicii, o justa reflectare a insusirilor obiectelor; intuire vie. – V. contempla.

TRAVALIU, travalii, s. n. 1. (Tehn.; iesit din uz) lucru mecanic. ♦ lucru, munca. 2. Totalitatea fenomenelor produse in perioada cuprinsa intre aparitia durerilor de nastere si expulzarea fatului. – Din it. travaglio. Cf. fr. travail.

COMPARATIE, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

APODICTIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre judecati, rationamente) Care exprima raporturi si legaturi necesare intre lucruri sau intre fenomene. 2) Care exclude posibilitatea unei opozitii. /<lat. apodicticus, gr. apodeiktikos

RADICAL² ~a (~i, ~e) 1) Care tine de esenta lucrurilor sau a fenomenelor; de baza; fundamental; esential. Deosebire ~a. 3) si substantival (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care tine de radicalism; propriu radicalismului. 3) (despre tratamente, medicamente) Care vindeca complet. /<fr. radical, germ. Radikal

SUBSTANTA ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichida. ~ gazoasa. ~ solida. 2) Esenta calitativa a materiei, care exista prin sine insasi si constituie esenta lucrurilor indiferent de varietatea si modificarea lor. 3) chim. fiz. Corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii si al compozitiei. ~ organica. ~ toxica. 4) Parte concreta sau materiala a lucrurilor si a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutiva a unui lucru; continut principal; esenta. [G.-D. substantei] /<lat. substantia, fr. substance

VARIANTA ~e f. 1) Forma a unui lucru, a unui fenomen sau a unei actiuni care variaza partial fata de forma de baza. 2) lingv. Unitate lingvistica (cuvant, imbinare, pronuntie) care variaza partial fata de normele literare. ~ stilistica. [Sil. -ri-an-] /<fr. variante

ARHEU s.n. (Fil.) Termen care exprima esenta tuturor fenomenelor, prototipul tuturor lucrurilor si fiintelor; forta vitala; principiu. [< it., gr. arche].

VIZIUNE s.f. 1. Perceptie vizuala; (p. ext.) imagine, reprezentare. 2. Mod specific de intelegere si de interpretare a lucrurilor sau a fenomenelor; (p. ext.) previziune, perspectiva. 3. Vedenie, inchipuire, halucinatie, nalucire. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. vision, it. visione, lat. visio].

ACCIDENT s.n. 1. Intamplare neprevazuta, venita pe neasteptate, care curma o situatie normala. ♦ Intamplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicatura sau adancitura care schimba perspectiva unui teren. 3. Insusire a unui lucru, a unui fenomen nelegata de esenta, de fiinta lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care altereaza intonatia unei note. V. alteratie. ♦ Accident fonetic = modificare fonetica intamplatoare (asimilatia, epenteza, metateza etc.). [Pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nti. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].

COEXISTENTA s.f. Existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene. ◊ Coexistenta pasnica = politica bazata pe principiul coexistentei tarilor cu oranduiri sociale diferite, hotarate sa renunte la folosirea razboiului ca mijloc de rezolvare a litigiilor dintre state. [Cf. fr. coexistence].

COMPARATIE s.f. 1. Alaturare a mai multor lucruri, fiinte, evenimente, fenomene pentru a stabili asemanari sau deosebiri intre ele; asemanare, comparare. ♦ Forme ale adjectivului si ale adverbului care indica un anumit grad al insusirii, al caracteristicii denumite de adjectivul sau de adverbul respectiv. ◊ Termen de comparatie = expresie, idee care serveste pentru a compara ceva. 2. Alaturare a doua lucruri, persoane etc. pe baza unor trasaturi sau a unor insusiri comune. [Gen. -iei, var. comparatiune s.f. / cf. lat. comparatio, it. comparazione].

CONTEMPLARE s.f. Actiunea de a (se) contempla. ◊ Contemplare vie = percepere senzoriala nemijlocita, concreta a lucrurilor si a fenomenelor, care apare in procesul interactiunii dintre om si lumea inconjuratoare. [< contempla].

ARHEU s. m. (fil.) termen care exprima esenta tuturor fenomenelor, prototipul tuturor lucrurilor si fiintelor; forta vitala; principiu. (< fr. archee, lat. archeus, gr. arkhe)

NUMEN s. n. (fil.) esenta cognoscibila numai prin ratiune, in opozitie cu fenomenul. ◊ (la Kant) „lucru in sine”. (< fr. noumene, germ. Noumenon, gr. noumenon)

PERSONIFICA vb. tr. 1. a atribui unui lucru, unui animal, fenomen etc. insusiri omenesti; a personaliza. 2. a realiza, a contura perfect un personaj, o idee etc.; a intruchipa, a incarna. (< fr. personnifier, it. personificare)

SOZISM s. n. (fil.) conceptie care descrie fenomenele umane drept lucruri. (< fr. chosisme)

CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentala a unei persoane, care se manifesta in orientarea, unitatea si consecventa ideilor si actiunilor sale. ◊ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul intre caracterele personajelor. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate prezentand trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. 2. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 3. Semn grafic; litera. – Fr. caractere (lat. lit. character).

CARACTERIZA, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Il caracterizeaza modestia. 2. A descrie, a infatisa, a face sa reiasa trasaturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Din fr. caracteriser.

CARACTERIZARE, caracterizari, s. f. Actiunea de a caracteriza si rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. – V. caracteriza.

EREDITATE, ereditati, s. f. 1. Proprietate a vietuitoarelor de a transmite urmasilor caracterele genetice specifice fiecarei specii. 2. (Jur.) Mostenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de actiunile momentane, precum si de starile succesive anterioare. – Din fr. heredite, lat. hereditas, -atis.

DISCREPANTA, discrepante, s. f. Nepotrivire sau deosebire flagranta intre doua lucruri, doua aspecte, doua fenomene etc. – Din it. discrepanza, lat. discrepantia.

CURIOZITATE² ~ati f. mai ales la pl. Caracter ciudat al unei persoane, al unui lucru sau al unui fenomen. [G.-D. curiozitatii; Sil. -ri-o-] /<fr. curiosite, lat. curiositas, ~atis

ELEMENTAR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de esenta unui lucru sau a unui fenomen, de principiile si notiunile de baza ale unei discipline sau arte. Curs ~. 2) Care reprezinta prima treapta, primul nivel. Invatamant ~. 3) Care este simplu de tot; primitiv; rudimentar. /<fr. elementaire, lat. elementarius

ESENTIAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de esenta; care constituie esenta unui fenomen sau a unui lucru; radical; elementar. 2) Care este de prima importanta; foarte important; principial; substantial; primordial; c******l; fundamental. [Sil. -ti-al] /<fr. essentiel, lat. essentialis

EXTRINSEC ~ca (~ci, ~ce) Care nu apartine esentei unui lucru; strain de natura unui lucru sau a unui fenomen. Cauze ~ce. /<fr. extrinseque, lat. extrinsecus

TRAVALIU s. n. 1. lucru, munca. 2. (med.) totalitatea fenomenelor care se produc in momentul nasterii, concurand la expulzarea fatului. 3. dispozitiv cu care se fixeaza animalele in timpul taierii unghiilor, al potcovitului etc. (< it. travaglio)

CARACTERISTIC, -A, caracteristici, -e, adj. Care constituie trasatura distinctiva a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. – Fr. caracteristique.

CARACTERIZA, caracterizez, vb. I. Tranz. 1. A constitui caracteristica cuiva sau a ceva. Modestia care-l caracteriza nu i-a permis sa primeasca (GHICA). 2. A infatisa, a face sa reiasa trasaturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. – Fr. caracteriser.

CARACTERIZARE, caracterizari, s. f. Actiunea de a caracteriza si rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen.

DISCREPANTA ~e f. Deosebire intre doua lucruri, doua aspecte sau doua fenomene. /<it. discrepanza, lat. discrepantia

MERS n. 1) v. A MERGE. 2) Deplasare dintr-un loc in altul (a oamenilor si a vehiculelor, pe cai de comunicatie). ◊ Din ~ fara a se opri. ~ul trenurilor orarul de circulatie a trenurilor. 3) Mod de a merge; umblet. ~ usor. ~ apasat. 4) Mod de functionare a unui sistem tehnic. ~ul motorului. 5) Felul sum se desfasoara un fenomen sau un proces. ~ul lucrurilor. /v. a merge

MIT ~uri n. 1) Povestire de origine populara, cu continut fabulos, care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si viata sociala. 2) lucru sau realitate lipsita de un temei real. /<ngr. mithos, fr. mythe

DETERMINA vb. I. tr. 1. A fi cauza imediata a unui fenomen sau proces, a unui lucru; a conditiona, a cauza. 2. A stabili cu precizie; a lamuri, a preciza. ♦ A deduce; a calcula (pe baza unor date anumite). 3. A hotari la ceva, a convinge, a decide (pe cineva). 4. A preciza, a lamuri sau a restrange sensul unui cuvant, al unei propozitii. [P.i. determin si determin. / < fr. determiner, it., lat. determinare].

EXPLOZIE s.f. 1. Detonatie produsa prin descompunerea unei substante explozive sau prin expansiunea unui gaz; reactie fizico-chimica rapida in care se produce o cantitate mare de gaz la temperatura inalta, efectuandu-se si un lucru mecanic. 2. Trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una noua, prin distrugerea calitatii vechi. 3. (Fig.) Manifestare, izbucnire violenta a unui fenomen, a unui sentiment etc. ♦ Explozie demografica = crestere brusca a unei populatii. 4. Iesire brusca a aerului din aparatul fonator dupa ce a fost oprit de un obstacol. [Gen. -iei, var. esploziune, exploziune s.f. / cf. fr. explosion, lat. explosio].

TERMODINAMICA s.f. Ramura a fizicii care studiaza legile generale carora le sunt supuse fenomenele care implica transformarea caldurii in lucru mecanic si invers. [Gen. -cii. / < fr. thermodynamique, cf. gr. thermos – cald, dynamis – forta].

TERMODINAMIC, -A I. adj. referitor la termodinamica. II. s. f. ramura a fizicii care studiaza legile generale carora le sunt supuse fenomenele ce implica transformarea caldurii in lucru mecanic si invers. (< fr. thermodynamique)

MAGNETISM s.n. Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ Magnetism terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pamant; magnetism animal = pretins fluid care ar lucra asupra simturilor si imaginatiei, producand diferite fenomene. ♦ Capitol al fizicii care studiaza proprietatile magnetice ale materiei. [Cf. fr. magnetisme, germ. Magnetismus].

fenomen¹ s. n. 1. manifestarea exterioara a esentei lucrurilor si proceselor. 2. proces, transformare, evolutie din natura si din societate. 3. ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, intamplare, fiinta extraordinara. (< fr. phenomene, gr. phainomenon)

INTUITIE s. f. 1. capacitate a gandirii de a descoperi nemijlocit si imediat adevarul pe baza experientei si a cunostintelor dobandite anterior, fara rationamente logice preliminare. 2. metoda didactica de predare si insusire a cunostintelor pornind de la reflectarea senzoriala nemijlocita a obiectelor si fenomenelor studiate. ◊ patrunderea instinctiva in esenta unui lucru; descoperire brusca, revelatorie a unui adevar, a solutiei unei probleme. ◊ inspiratie, presentiment. (< fr. intuition, lat. intuitio, it. intuizione)

MAGNETISM s. n. 1. proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ♦ ~ terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pamant; geomagnetism; ~ animal = pretins fluid care ar lucra asupra simturilor si imaginatiei, producand diferite fenomene. ◊ (fig.) atractie; influenta, fascinatie. 2. ramura a fizicii care studiaza fenomenele magnetice. (< fr. magnetisme, germ. Magnetismus)

PANLOGISM s. n. conceptie idealist-obiectiva potrivit careia esenta ultima a lucrurilor ar fi o ratiune cosmica, desfasurarea fenomenelor universului constituind un proces logic, subordonat scopurilor acestei ratiuni. (< fr. panlogisme)

APARENTA, aparente, s. f. Infatisare exterioara, vizibila si adeseori inselatoare a unui lucru, a unei fiinte sau a unui fenomen. ◊ Loc. adv. In aparenta = judecand dupa exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparentele = a da unui lucru, unei situatii etc. o infatisare care sa ascunda un rau launtric. – Fr. apparence (lat. lit. apparentia).

ACTIVITATE, activitati, s. f. Ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, indeletnicire, lucru. ♦ Sarguinta, harnicie. 2. (In sintagma) Activitate solara = totalitatea fenomenelor care se produc in paturile exterioare ale suprafetei soarelui si care pot influenta suprafata terestra. 3. (Fiz.) Numarul de particule emise pe secunda de o sursa radioactiva. – Din fr. activite, lat. activitas, -atis.

fenomen, fenomene, s. n. 1. Manifestare exterioara a esentei unui lucru, unui proces etc., care este accesibila, perceptibila in mod nemijlocit. 2. Proces, transformare, evolutie, efect etc. din natura si din societate. ♦ Fapt. 3. Aspect, intamplare, fiinta, obiect care surprinde (prin calitati, noutate etc.). – Din fr. phenomene.

TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei actiuni sau al unui fenomen in desfasurare. ♦ (Pop.) Partea principala, miezul unui lucru. 2. Invalmaseala, incaierare; taraboi, zarva. 3. (Inv.) Ceata, stol, card, grup. – Din tc. toy „banchet”.

EFEMERIDA, efemeride, s. f. 1. Efemera (2). 2. (La pl.) Notite (de ziar sau de calendar) care arata evenimentele petrecute in aceeasi data in ani diferiti. 3. (La pl.) lucrare, sub forma de tabele, alcatuita cu anticipatie de un observator astronomic si in care se indica pozitiile astrilor si unele fenomene ceresti din anul respectiv. 4. Fig. (La pl.) lucruri, ganduri etc. trecatoare; stiri cotidiene de mica importanta. – Din fr. ephemeride, lat. ephemeris, -idis.

REVELATIE, revelatii, s. f. Dezvaluire, descoperire (neasteptata) a unui fenomen neobservat, a unui adevar ascuns; p. ext. lucru revelat. ◊ Expr. A fi o revelatie = a depasi asteptarile, a surprinde in chip neasteptat (si placut). ♦ (In conceptiile religioase) fenomen prin care Dumnezeu isi dezvaluie natura si vointa sa anumitor persoane. [Var.: revelatiune s. f.] – Din fr. revelation, lat. revelatio, -onis.

fenomenALISM n. Curent in filozofie care neaga posibilitatea cunoasterii esentei lucrurilor, recunoscand drept cognoscibile numai latura lor exterioara, fenomenele. /<rus. fenomenalizm, fr. phenomenalisme

MINUNATIE ~i f. 1) fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minune; miracol. 2) lucru cu calitati extraordinare si imprevizibile care provoaca admiratie; minune; miracol. /minunat + suf. ~ie

MIRACOL ~e f. 1) fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. lucru cu calitati extraordinare si imprevizibile, care provoaca admiratie; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle

CARACTERIZA vb. tr. 1. a constitui caracteristica unei fiinte sau a unui lucru. 2. a infatisa, a descrie o fiinta, un fenomen in ceea ce are particular, esential. (< fr. caracteriser)

CONJUNCTURA s. f. totalitatea conditiilor, a imprejurarilor care influenteaza un fenomen sau o situatie; ocazie, situatie, stare de lucruri intr-un moment dat; concurs de imprejurari. (dupa fr. conjoncture)

PARALELISM, (2) paralelisme, s. n. 1. Proprietate a doua drepte sau a doua planuri de a fi paralele (1); stare a doua sau a mai multor lucruri paralele (2). 2. Comparare a doua fiinte, a doua opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele); paralela. – Din fr. parallelisme, it. parallelismo.

SIMILITUDINE, similitudini, s. f. 1. Potrivire, asemanare, identitate (intre doua lucruri sau doua actiuni). 2. (Fiz.; Tehn.) Proprietate a doua fenomene de a putea fi puse intr-o corespondenta partiala sau totala, astfel incat valorile marimilor caracteristice unuia dintre fenomene sa poata fi obtinute, printr-un calcul relativ simplu, din valorile cunoscute ale marimilor corespondente caracteristice celuilalt fenomen. 3. (Mat.) Asemanare. – Din fr. similitude, lat. similitudo, -inis.

MINUNE ~i f. 1) fenomen iesit din comun; fapt supranatural; minunatie; miracol. 2) fig. lucru cu calitati extraordinare si imprevizibile care provoaca admiratie; minunatie; miracol. 3) Persoana cu calitati (fizice sau morale) iesite din comun. [G.-D. minunii] /<lat. mirio, ~onis

CONJUNCTURA s.f. Totalitatea conditiilor, a imprejurarilor care influenteaza asupra unui fenomen sau asupra unei situatii; ocazie, situatie, stare de lucruri intr-un moment dat; concurs de imprejurari. [Cf. fr. conjoncture].

NUMEN s. n. lucru in sine, cunoscut numai prin ratiune, in opozitie cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumene.

CAZ¹ ~uri n. 1) Stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

A CONDITIONA ~ez tranz. 1) (fapte, fenomene etc.) A determina printr-o conditie. 2) (actiuni, stari de lucruri) A accepta cu anumite conditii. 3) (valabilitatea unor acte) A supune unei conditii. [Sil. -ti-o-] /<fr. conditionner

PERLAT, -A adj. 1. Impodobit cu perle; ca perlele. 2. (Fig.) Perfect. ♦ Executat cu o claritate perfecta. 3. Greva perlata = greva in care muncitorii dintr-o intreprindere intrerup lucrul pe sectii. 4. Tipar perlat = tiparitura cu aspect neuniform, datorita fenomenului de perlare a cernelii de tipar. [< fr. perle].

INTERVAL s.n. 1. Distanta in timp intre doua fenomene, intre doua evenimente consecutive; rastimp. 2. Spatiu care separa doua lucruri. 3. Diferenta de inaltime dintre doua sunete muzicale. 4. (Mat.) Multimea punctelor sau numerelor cuprinse intre doua puncte sau numere date. [< fr. intervalle, it. intervallo, lat. intervallum].

INDICIU s. n. semn, dovada concreta potrivit careia se poate deduce existenta unui lucru. ◊ particularitate dupa care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt. ◊ (jur.) fapta, imprejurare care poate servi ca proba intr-un proces. (< lat. indicium, dupa fr. indice)

INTERVAL s. n. 1. distanta in timp intre doua fenomene, faze, evenimente etc. consecutive; rastimp. 2. spatiu care separa doua lucruri. 3. (muz.) raport dintre inaltimile a doua sunete. 4. (mat.) multimea punctelor (sau numerelor) intre doua puncte (sau numere) date. (< fr. intervalle, lat. intervallum)

TABU, tabuuri, s. n. Interdictie cu caracter religios, in anumite societati primitive, aplicata la ceea ce este considerat sacru; interdictie rituala; fig. persoana, lucru despre care nu se discuta de teama, din pudoare etc. ♦ fenomen de evitare a folosirii unui cuvant si de inlocuire a lui cu un altul, din superstitie sau din pudoare; interdictie de limbaj. – Din fr. tabou.

INDICIU s.n. Semn, dovada concreta potrivit careia se poate deduce existenta unui lucru; semn, particularitate dupa care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium].

MIRAJ s.n. 1. fenomen optic datorit refractiei luminii, care face ca uneori imaginea unor lucruri departate si ascunse dincolo de orizont sa apara mai apropiata si rasturnata. ♦ (Fig.) Iluzie. 2. Farmec, atractie. [Var. miragiu s.n. / < fr. mirage].

fenomenALISM s. n. conceptie filozofica idealista potrivit careia esenta lucrurilor este incognoscibila, cunoasterii omenesti fiindu-i accesibile doar manifestarile exterioare, fenomenele. (< germ. Phanomenalismus, rus. fenomenalizm, dupa fr. phenomenisme)

MIRAJ s. n. 1. fenomen optic datorat refractiei luminii, care face uneori ca imaginea unor lucruri departate si ascunse dincolo de orizont sa apara mai apropiata si rasturnata. 2. (fig.) iluzie. 3. lucru atragator; farmec, atractie. 4. examinare a oualor supuse incubatiei cu ajutorul ovoscopului. (< fr. mirage)

STUDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)

PROCES ~e n. 1) Desfasurare in timp a unui eveniment sau a unui fenomen. 2) Succesiune de actiuni sau de operatii prin care se realizeaza o lucrare. ◊ ~-verbal document in care este notat pe scurt continutul discutiilor desfasurate si a hotararilor adoptate la o adunare sau sedinta ori prin care se consemneaza o constatare, un acord etc. 3) jur. Actiune pentru care cineva apare in fata judecatii; cauza. /<fr. proces, lat. processus

INDICATOR, -OARE I. adj. care indica, face cunoscut. II. s. n. 1. aparat, instrument, element care arata valoarea unei marimi masurate. 2. panou de semnalizare a directiei, a distantei pe un drum etc. 3. lucrare ca indrumator. III. s. m. 1. expresie numerica ce caracterizeaza cantitativ un fenomen sau proces, ori ii defineste evolutia. 2. substanta care, printr-o modificare a culorii sale, indica caracterul acid sau bazic al altei substante. 3. planta care, prin prezenta sau absenta sa intr-un ecosistem, indica caracterul sau intensitatea acestuia. IV. s. f. (mat.) curba auxiliara care ajuta la studiul curbelor si al suprafetelor. (< fr. indicateur)

PERLAT, -A adj. 1. impodobit cu perle; cu aspect de perle. 2. (fig.) perfect. ◊ (muz.) executat cu o claritate perfecta. 3. greva ~a = greva in care muncitorii dintr-o intreprindere intrerup sau incetinesc lucrul la o faza de productie. 4. tipar ~ = tiparitura cu aspect neuniform, datorita fenomenului de perlare a cernelii de tipar; expectoratie ~a = expectoratie eliminata la sfarsitul unei crize de astm. (< fr. perle)

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

EPOCA ~ci f. 1) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; era. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repeta cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mica decat perioada din care consta istoria Pamantului. [G.-D. epocii] /<fr. epoque

NOTIUNE ~i f. 1) Idee generala, contura-ta logic, despre o clasa de obiecte sau despre un fenomen din realitatea inconjuratoare; concept. ~ abstracta. 2) la pl. Cunostinte elementare despre esenta unui lucru; element de baza dintr-un anumit domeniu. ~i ge-nerale. [G.-D. notiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. notion, lat. notio, ~onis

MARGINALIZA, marginalizez, vb.I Tranz. si refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanta unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare in mod voit, prin neluare in seama. – Marginal + suf. -iza.

TRASATURA ~i f. 1) mai ales la pl. Linie specifica a fetei unei persoane. A avea ~i alese. 2) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; caracter; particularitate; proprietate; calitate. 3) Aspect general, care determina fondul unui fenomen. ~ specifica a romanului. 4) Linie trasa pe hartie. ◊ Dintr-o ~ de condei fara a se gandi prea mult; la repezeala. [G.-D. trasaturii] /tras + suf. ~atura

EXPERIENTA s.f. 1. Totalitatea cunostintelor despre realitatea inconjuratoare pe care oamenii le obtin in procesul practicii social-istorice. 2. Provocare intentionata a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Incercare, proba facuta personal cu un lucru. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. experience, lat. experientia].

EXPERIENTA s. f. 1. totalitatea cunostintelor despre realitatea inconjuratoare pe care oamenii le obtin in procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare in stiinta, constand in reproducerea sau modificarea intentionata a unui fenomen, cu scopul observarii lui in conditiile speciale create; experiment (1). ◊ incercare, facuta personal cu un lucru. (< fr. experience, lat. experientia)

OBSERVATIE ~i f. 1) v. A OBSERVA. ◊ Foaie de ~ document in care sunt inre-gistrate zilnic evolutia bolii unui bolnav si tratamentul aplicat. A tine sub ~ a supra-veghea. 2) Constatare cu privire la un fenomen sau la un fapt observat. 3) Obiectie la o actiune, la un fapt sau la o lucrare a cuiva. ◊ A face ~ a atrage atentia asupra unei greseli. [G.-D. observatiei; Sil. -ti-e] /<germ. Observation, fr. observation, lat. observatio, ~onis

PARALELISM s.n. Starea a doua linii, a doua planuri paralele; (p. ext.) corespondenta intre doua lucruri, intre doua persoane situate in comparatie. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. ♦ Procedeu de compozitie, specific in general poeziei populare, constand in succesiunea unor sintagme identice sau asemanatoare ca schema a structurii sintactice. [< fr. parallelisme, cf. gr. parallelismos < para – langa, allelos – unul cu altul].

INTERVAL, intervale, s. n. 1. Distanta in timp intre doua fenomene, intre doua perioade, intre doua evenimente consecutive; rastimp. 2. Distanta in spatiu intre doua puncte, intre doua lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse intre doua valori date. 3. Diferenta de inaltime intre doua sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.

INTUITIE, intuitii, s. f. 1. Capacitatea constiintei de a descoperi, pe cale rationala (in mod spontan), esenta, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform caruia procesul predarii si insusirii cunostintelor trebuie sa porneasca de la reflectarea senzoriala nemijlocita a obiectelor si fenomenelor studiate. 2. Descoperire brusca, neasteptata, a unui adevar, a unei solutii etc. ♦ Patrundere instinctiva in esenta unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.

SOCOTINTA ~e f. inv. pop. 1) Opinie a unei persoane despre cineva sau ceva; judecata; parere. 2) Cumpanire atenta a lucrurilor; judecata dreapta. 3) Facultate a omului de a gandi si de a intelege sensul si relatiile dintre fenomene; intelect; ratiune. /a socoti + ~inta

LEGENDA, legende, s. f. 1. Povestire in proza sau in versuri care contine elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explica geneza unui lucru, a unei fiinte etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. 2. (Rar) Inscriptie pe o moneda sau pe o medalie. 3. Text, inscriptie prin care se explica semnele conventionale de pe o harta, de pe un plan, o imagine fotografiata sau desenata. ♦ Completare sub forma de memoriu anexata la o schema, la o harta etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. legende, lat. legenda.

PARALEL ~a (~i, ~e) 1) (despre drepte sau planuri) Care nu se intretaie oricat s-ar prelungi. 2) si adverbial (despre fenomene, actiuni etc.) Care are loc in acelasi timp cu altceva; produs concomitent cu altceva. Miscari ~e. 3) (despre lucruri) Care pot fi comparate. Concluzii ~e. /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele

fenomen s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativa cu esenta, desemnand aspectul exterior in care se manifesta esenta lucrurilor si a proceselor, care este perceput in mod direct prin organele senzoriale; ansamblul insusirilor unui lucru care pot sa se schimbe intre anumite limite specifice fara ca lucrul sa inceteze de a mai fi el insusi; orice aspect al naturii in miscare perceptibil prin simturi. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, intamplare, fiinta extraordinara. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. phenomene, it. fenomeno, cf. gr. phainomenon – ceea ce apare].

IPOTEZA s. f. 1. presupunere, supozitie enuntate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relatia dintre anumite fenomene sau la legaturile dintre acestea si cauzele launtrice care le determina. 2. figura retorica constand in presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecinta. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza carora se dezvolta o demonstratie. (< fr. hypothese)

SOMAJ s. n. fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care consta in aceea ca o parte dintre salariati raman fara lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea si oferta de forta de munca; situatia aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilitatii de a gasi un loc de munca. – Din fr. chomage.

ESENTA s.f. 1. Ceea ce este principalul din obiecte si din fenomene, totalitatea celor mai profunde si stabile insusiri si relatii ale obiectelor si proceselor, ceea ce face ca un lucru, o fiinta sa fie ceea ce este, constituind natura lui. 2. Lichid volatil care se extrage din plante sau din anumite substante. ♦ Substanta concentrata care, diluata, da un produs alimentar. 3. Specie de arbori care alcatuiesc arboretul principal dintr-o padure. ♦ Varietate de lemn. [< lat. essentia < esse a fi, cf. it. essenza, fr. essence].

OBIECT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt

SOMAJ s.n. fenomen economic caracteristic societatii capitaliste, constand in inactivitatea fortata a unui numar mare de oameni ai muncii care raman fara lucru; situatia celui care nu are unde munci. [< fr. chomage].

SOMAJ s. n. fenomen social-economic caracteristic economiei de piata, constand in inactivitatea fortata a unui numar mare de oameni, care raman fara lucru. (< fr. chomage)

MEDIU¹ s. n. 1. natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc.; complexul tuturor factorilor care afecteaza viata si dezvoltarea organismelor. ◊ orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ♦ ~ de cultura = solutie nutritiva sterilizata, pentru inmultirea microbilor in laborator. 2. substanta care poate fi strabatura de un fluid. 3. societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 4. (in forma medium) cel care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. (< lat. medium)

DIALECTICA f. 1) (in opozitie cu metafizica) Stiinta care se ocupa cu studiul celor mai generale legi de dezvoltare a naturii, societatii si gandirii. 2) Teorie si metoda generala de cercetare a realitatii, care priveste fenomenele ca fiind in stransa legatura si in conditionare reciproca. 3) (in filozofia antica) Arta descoperirii adevarului prin confruntarea rationamentelor contrare. 4) Evolutie a lucrurilor; dezvoltare; miscare. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus

MONUMENT s.n. 1. lucrare de arhitectura sau de sculptura ridicata in amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. ; (p. ext.) constructie mare cu felurite elemente arhitectonice sau ornamentale. 2. (Fig.) Document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau care are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. ◊ Monument al naturii = planta, animal, obiect sau fenomen din natura care are o importanta deosebita sau o semnificatie speciala. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. monument, lat. monumentum].

MIEZ ~uri n. 1) Partea inferioara, de obicei moale, a unui fruct, a unui sambure, a painii. ~ de nuca. 2) Partea din mijloc a unui lucru. ~ul osului. 3) pop. Partea comestibila, curatata de coaja, a semintelor (de floarea-soarelui, de dovleac etc.). 4) Moment cand o actiune sau un fenomen in desfasurare atinge cea mai mare intensitate; toi. ◊ ~ul noptii mijlocul, toiul noptii. ~ul verii mijlocul, toiul verii. 5) fig. Partea esentiala a unei probleme; esenta; fond. ◊ Cu ~ cu continut, cu talc. /<lat. medius

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

ESENTA, esente, s. f. 1. Ceea ce exprima principalul si stabilul din obiecte si din fenomene, natura lor interna, ascunsa, latura lor care nu este data sau perceptibila nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecand de forma exterioara a lucrurilor, patrunzand in adancul lor cu ajutorul gandirii. ◊ Loc. adv. In esenta = in ceea ce este fundamental; in ultima analiza. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic si intrebuintat in farmacie, in parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales in alimentatie. ♦ Substanta concentrata care, diluata (cu apa), da un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcatuiesc o padure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

A PATRUNDE patrund 1. intranz. A intra (intr-un mediu) avansand cu greu; a penetra; a razbate; a razbi. Hotul a patruns in apartament. Vantul patrunde in camera. 2. tranz. 1) (despre fenomene ale naturii, stari fizice sau morale etc.) A cuprinde pe de-a intregul; a razbi. Ploaia m-a patruns pana la piele. 2) fig. (esenta lucrurilor) A fi in stare sa cuprinda cu mintea; a descifra prin rationamente; a intelege; a pricepe. ◊ ~ cu privirea a strapunge cu ochii. 3) fig. A zgudui sufleteste; a impresiona. [Sil. -trun-] /<lat. pertundere

REPREZENTARE, reprezentari, s. f. Actiunea de a reprezenta si rezultatul ei. 1. Infatisare, redare, reproducere a unui lucru (prin mijloace plastice). ♦ Reprezentare topografica = inscriere pe un plan, pe o harta etc. a detaliilor de pe teren cu ajutorul semnelor topografice. 2. Imagine senzoriala a obiectelor si fenomenelor realitatii, evocata mintal, in absenta acestora, pe baza perceptiilor anterioare. 3. Interpretare pe scena a unei lucrari dramatice; reprezentatie (1). 4. (In sintagma) Cheltuieli de reprezentare = sume prevazute intr-un buget cu scopul de a acoperi cheltuielile rezultate din indeplinirea functiilor oficiale pe care le detine o persoana. – V. reprezenta.

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 2. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 3. Publicatie, almanah, magazin cu caracter stiintific-literar. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – It. calendario (lat. lit. calendarium).

INCEPE, incep, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o actiune, dintr-o serie de lucrari sau de actiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima portiune din ceva. A inceput o paine. 2. Intranz. (Despre stari, fenomene) A se arata, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. si refl. A porni. – Lat. incipere.

EXPLICATIE, explicatii, s. f. 1. Lamurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ◊ Expr. A cere cuiva explicatii = a cere cuiva socoteala. A avea o explicatie cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lamuri asupra unui lucru, pentru a inlatura un conflict etc. ♦ Predare a unei lectii, expunere a unei teme. 2. Cauza. – Din fr. explication, lat. explicatio.

TEMA s.f. 1. Subiect, materie, problema (principala) care urmeaza sa fie lamurita; ideea fundamentala care se dezvolta intr-o expunere, intr-o opera literara etc. ♦ Grup de fenomene, de aspecte ale vietii materiale si spirituale prezente in opera de arta. ♦ Motiv melodic al unei compozitii muzicale, pe care se compun variatiunile. 2. Subiect de compozitie pentru scolari. ♦ lucrare (scrisa) pregatita de un scolar. 3. (Gram.) Parte a unui cuvant alcatuita de radacina, impreuna cu prefixele si sufixele. [Cf. fr. theme, it. tema, lat. thema < gr. thema – subiect].

ACTIVITATE s.f. 1. Indeplinirea unor acte fizice, intelectuale, morale etc. in vederea unui anumit rezultat; ocupatie, munca, lucru, indeletnicire. ♦ Situatie a unui ofiter care face parte din cadrele active ale armatei. 2. (Fiz.) Numarul de particule emise de o sursa radioactiva intr-o secunda. 3. (Astr.) Activitate solara = totalitatea fenomenelor (pete, protuberante, eruptii etc.) care au loc in paturile exterioare ale Soarelui. [Cf. lat. activitas, fr. activite].

ACCIDENT (1-4, 6) accidente, s. n. (5) accidenti, s. m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care intrerupe mersul normal al lucrurilor (provocand avarii, raniri, mutilari sau chiar moartea). ♦ Fapt intamplator, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Insusire trecatoare, neesentiala a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; in sintagma) Accident fonetic = modificare intamplatoare a unui sunet, fara caracter de lege. 5. (Muz.) Alteratie. ♦ Semn care indica aceasta modificare a intonatiei unei note. 6. (Med.) fenomen neasteptat care survine in cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.

IDEE ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea

CALENDAR, calendare, s. n. 1. Sistem de impartire a timpului in ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (in forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ◊ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunandu-i foarte multe lucruri. A se uita ca mata (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 3. Publicatie cu caracter variat, care apare o data pe an, cuprinzand cronologia zilelor anului si diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, stiintific etc. [Var.: (pop.) calindar s. n.] – Din lat. calendarium.

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. fenomen optic produs prin refractia treptata a luminii in straturi de aer cu densitati diferite, datorita caruia in unele regiuni apar la orizont imagini rasturnate si suplimentare ale unor parti din natura, ale unor lucruri indepartate etc., ca si cum s-ar reflecta intr-o apa; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine inselatoare; inchipuire, iluzie desarta. 3. Fig. Farmec, atractie irezistibila. II. (In sintagma) Mirajul oualor = operatie de examinare a oualor supuse incubatiei naturale sau artificiale.pentru a urmari starea si dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

SINTEZA, sinteze, s. f. 1. Metoda stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; imbinare a doua sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie prin care se obtine formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. – Din fr. synthese.

MUTATIE s.f. 1. (Liv.) Schimbare, modificare radicala. ◊ Mutatie consonantica = transformare a unei serii de consoane in limbile germanice. ♦ Transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ♦ Totalitatea formelor necesare pentru o schimbare de domiciliu. ♦ Schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 2. (Biol.) Modificare calitativa brusca a unui organism sub influenta conditiilor de viata. ♦ (Genet.) fenomen prin care o gena plasata intr-un anumit loc pe cromozom se transforma intr-o alela a ei. 3. (Jur.) Schimbare a raporturilor de proprietate, de posesiune etc. [Gen. -iei, var. mutatiune s.f. / cf. lat. mutatio, fr. mutation].

METODA s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ♦ Manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si ale societatii. [< germ. Methode, fr. methode, lat., gr. methodos < gr. meta – dupa, hodos – cale].

METODA s. f. 1. ansamblu de mijloace proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ◊ totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ◊ manual care contine principiile de invatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si societatii. (< fr. methode, lat. methodus, gr. methodos, germ. Methode)

FAPT, fapte si (4) fapturi, s. n. 1. Intamplare sau imprejurare reala, lucru petrecut in realitate. Fapt istoric. ◊ Loc. adv. si adj. De (sau in) fapt = (care este) in realitate, efectiv. ◊ Expr. Fapt e ca... = nu e mai putin adevarat ca..., adevarul e ca..., in orice caz. ♦ fenomen. Fapte de limba. 2. Actiune savarsita de cineva; fapta. ◊ Expr. Fapt implinit = actiune care s-a incheiat, care nu mai poate fi schimbata; situatie definitiva. 3. (Pop.; in legatura cu unele momente ale zilei; urmat de determinari in genitiv sau introduse prin prep. „de”) Inceput. Faptul zilei. In fapt de seara. 4. (Pop.; in superstitii) Farmec, vraja. – Lat. factum.

MERS s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, miscare dintr-un loc in altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar dupa care circula trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau brosura care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = in timpul deplasarii, fara a se opri; mergand. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, calcatura; ritm sau viteza cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgatoare). 3. Iesire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evolutie, dezvoltare, desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers inainte = progres. ♦ (Rar) Desfasurare a unei activitati. ♦ (Mod de) functionare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers in gol = regim de functionare in care nu se produce lucru mecanic util. Mers in sarcina = regim in care se furnizeaza o anumita putere utila. – V. merge.

GRUP ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte sau de lucruri asemanatoare, aflate impreuna sau in vecinatate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ◊ In ~ in colectiv; impreuna. 2): ~ sanitar incapere inzestrata cu closet, chiuveta (uneori si cu cada). 3) Asociatie bazata pe idei, conceptii, scopuri sau activitate comuna; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trasaturi comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe

MEDIU s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

TIP s.n. 1. Forma sau model caruia ii corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, esantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele si pretul unui produs pus in vanzare. 3. Forma exemplara la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schema ideala, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinte sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristica a unei rase, a unei populatii etc. // s.m. 1. Individ care intruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. 2. Planta ale carei caractere formeaza trasaturile esentiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoana de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care intruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia „exemplar”, „model”, „imprimat”, „matrita”. [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].

ISTORIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii si societatii. 2. Stiinta care studiaza dezvoltarea complexa a societatii, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere continand evenimente si fapte care se incadreaza in aceasta stiinta. 3. (Cu determinarea domeniului) Stiinta care studiaza dezvoltarea si schimbarile succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) lucrare care trateaza probleme din aceste domenii. 4. Povestire, naratiune. 5. (Fam.) intamplare, patanie. ♦ Pozna, incurcatura. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire.

JUDECATA ~ati f. 1) Facultate a omului de a gandi logic si de a intelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ◊ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gandirii, exprimata printr-o propozitie in care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gand exteriorizat in care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvant. 5) jur. Intrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ◊ A da (sau a chema, a trimite) in ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfarsitul lumii. /<lat. judicata

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.

A INCEPE incep 1. tranz. 1) (actiuni, lucruri etc.) A realiza in partea initiala; a porni. 2) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a prinde. ~ a tipa. ~ sa fuga. 3) A face sa nu mai fie intreg, consumand prima portiune. ~ o paine. 2. intranz. (despre actiuni, stari, fenomene etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a porni. Sedinta incepe. Ninsoarea incepe. /<lat. incipere

PARTICULAR³ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a. ◊ Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

OBIECTIVISM (‹ germ.) s. n. Orice doctrina sustinand capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoastere sigura, controlabila intr-o anumita masura, a anumitor lucruri, in opozitie cu scepticismul si relativismul. ♦ (In etica) Conceptie sustinand ca anumite teze morale raman adevarate indiferent de ceea ce crede un subiect sau altul. ♦ Atitudine de nepartinire, de renuntare la orice apreciere critica in domeniul cunostintelor, teoriilor, ideilor despre societate si om in interpretarea si aprecierea fenomenelor social-politice; pretentie de a elimina din campul stiintelor socio-umane tor ce tine de ideologie, de judecati de valoare, scopuri, idealuri etc.

RATIUNE, (2, 3) ratiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaste, de a gandi logic, de a intelege sensul si legatura fenomenelor; p. ext. judecata, minte. ♦ Treapta a doua a cunoasterii, caracterizata prin faptul ca opereaza cu notiuni, judecati si rationamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Ratiune de stat = principiu in baza caruia o autoritate de stat ia unele masuri de interes general, trecand peste interesul particular. ◊ Expr. Ratiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifica, motiveaza existenta (unui lucru). 3. (Mat.) Ratie (2). [Pr.: -ti-u-] – Din lat. ratio, -onis.

CARACTERISTICA s.f. 1. Caracter predominant propriu unei fiinte, unui lucru, unui proces etc.; insusire tipica. 2. Partea intreaga a unui logaritm. 3. Curba reprezentand modul in care variaza o proprietate a unui sistem sau a unui dispozitiv in functie de o anumita variabila. ♦ Marime sau element care determina dintr-un anumit punct de vedere modul de functionare a unui sistem tehnic. 4. (Statist.) Caracteristica statistica = trasatura cantitativa comuna a unui fenomen sau a unui proces social-economic. [Cf. fr. caracteristique].

REPREZENTARE s.f. 1. Actiunea de a reprezenta si rezultatul ei. ♦ Reproducere, infatisare a unui lucru (cu mijloace plastice). ♦ Reprezentare topografica = inscrierea pe un plan, pe o harta a detaliilor de planimetrie si de nivelment; cheltuieli de reprezentare = sume prevazute intr-un buget pentru acoperirea cheltuielilor rezultate din indeplinirea functiilor oficiale pe care le detine o persoana. 2. Prezentare pe scena a unei piese de teatru; reprezentatie. 3. Reproducere in constiinta omului a obiectelor si a fenomenelor care au actionat anterior asupra simturilor sale; imagine senzoriala concreta a fenomenelor lumii exterioare. [< reprezenta, cf. fr. representation].

CONTRACTIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Micsorare a volumului unui corp in urma unui proces fizic si tehnologic (uscare, solidificare, sinterizare etc.). ◊ Teoria contractiei = teorie prin care se explica formarea muntilor pornind de la racirea planetei, contractarea nucleului sau si cutarea scoartei terestre. Emisa de geologul francez Leonce Elie de Beaumont, in 1852. 2. fenomen de reducere treptata a sectiunii transversale a unei vine de lichid pina la o valoare minima in raport cu aria orificiului prin care a trecut fluidul. 3. (FIZIOL.) Diminuare in volum, lungime sau diametru a unor tesuturi sau organe, determinata de actiunea anumitor stimuli (fizici, chimic etc.). ◊ C. musculara = scurtare a unui muschi in urma e*******i sale; are ca efect realizarea unui lucru mecanic si asigura miscarile animalelor pluricelulare. 4. C. gravitationala = reducerea volumului unei stele datorita fortelor de atractie gravitationala, insotita de eliberarea unei mari cantitati de energie.

REPREZENTA, reprezint, vb. I. Tranz. 1. A avea forma sau infatisarea unui anumit obiect; a realiza (in miniatura) un obiect. ♦ A infatisa, a evoca ceva prin procedee plastice, grafice sau prin limbaj. 2. A interpreta pe scena o lucrare dramatica in fata publicului. 3. A actiona in numele unei persoane, al unei colectivitati, al unui stat in temeiul imputernicirii primite de la acestea sau de la lege; a avea un imputernicit sau un mandatar. ♦ A fi exponentul unui curent, al unei scoli etc., infatisand, intruchipand aspectele lor caracteristice, esentiale. 4. A constitui, a fi, a insemna. 5. A-si readuce in constiinta imaginea obiectelor sau a fenomenelor percepute anterior; p. ext. a-si imagina, a-si inchipui. 6. A exprima o legatura intre mai multe marimi printr-o relatie matematica. – Din fr. representer, lat. repraesentare.

cinematograf n., pl. e (vgr. kinema, kinematos, miscare, si grapho, scriu). O masina care reproduce pe un plan miscarile fiintelor si lucrurilor. Localu in care se vad proiectiunile acestei masini. – A fost inventata la 1895 de Francezu Ludovic Lumiere si fratele lui prin studierea cinetoscopului lui Edison si a fotografiilor luate in laboratoriu de fiziologie al profesorului Marcy, care studia zboru pasarilor si miscarea altor animale luind fotografii succesive la intervale scurte. Fratii Lumiere au perfectionat aceasta sistema dindu-i o intrebuintare practica. Ei au inventat mijlocu de a lua mai multe fotografii intr´o secunda pentru ca miscarile care se repeta iute sa dea ochilor impresiunea continuitatii. E acelasi fenomen care se intimpla cind, miscind repede un chibrit aprins, capatam aparenta unor linii luminoase. – Primu film a aratat iesirea lucratorilor de la uzina tatalui inventatorului la 22 Martie 1895 la o conferenta [!] a „Societatii p. Incurajarea Industriii Nationale”.

LATERAL, -A, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ◊ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (In sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea varfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, in timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. „L” este o consoana laterala. 3. (In sintagma) Gandire laterala = proces specific gandirii creatoare, avand ca scop obtinerea a cat mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. lateral, lat. lateralis.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.