CIRCUMSCRIPTIE s.f. Delimitare teritorial-administrativa in cadrul unui oras, judet, sector etc. ◊ Circumscriptie electorala = unitate administrativa constituita cu ocazia alegerilor; circumscriptie sanitara = unitate teritoriala de baza in sistemul de ocrotire a sanatatii. [Gen. -iei. / < lat. circumscriptio, fr. circonscription].

CIRCUMSCRIPTIE s. f. delimitare teritorial-administrativa in cadrul unui oras, judet, sector etc.; sectie, serviciu, institutie care se ocupa cu o anume activitate (financiara, medicala, de politie etc.). ♦ ~ electorala = unitate administrativa constituita cu ocazia alegerilor; ~ sanitara = unitate teritoriala de baza in sistemul de ocrotire a sanatatii. (< fr. circonscription, lat. circumscriptio)

STRATEGIE s. f. 1. demnitatea de strateg (1); unitate teritoriala supusa acestuia. 2. ramura a stiintei (artei) militare care studiaza problemele conducerii razboiului in ansamblu si a actiunilor militare de mare amploare. 3. determinare a directiei principale a actiunilor proletariatului intr-o anumita etapa a revolutiei, in stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective. 4. (inform.) comportament al omului sau al masinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict. 5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile in vederea asigurarii succesului intr-o lupta, intr-o activitate. (< fr. strategie)

CANTON, cantoane, s. n. 1. Cladire din imediata vecinatate a unei cai de comunicatie, inzestrata cu aparatele necesare pentru supravegherea si intretinerea acesteia si care serveste si ca locuinta pentru cantonier. 2. Cea mai mica unitate in administratia padurilor; locuinta padurarului. 3. unitate teritorial-administrativa in unele tari. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederatia Elvetiana. – Din fr. canton.

GUBERNIE (GUBERNIE), gubernii, s. f. unitate teritorial-administrativa in vechea Rusie. – Din rus. guberniia.

GUVERNAMANT, (2) guvernaminte, s. n. 1. (In sintagma) Forma de guvernamant = forma de conducere politica a unui stat. 2. (In unele state) unitate teritorial-administrativa condusa de un imputernicit al sefului statului. – Din fr. gouvernement.

ARONDISMENT, arondismente, s. n. unitate teritorial-administrativa din Franta, mai mica decat departamentul. – Din fr. arrondissement.

CIRCUMSCRIPTIE, circumscriptii, s. f. Subdiviziune a unei unitati teritorial-administrative, organizata in vederea desfasurarii in bune conditii a unei activitati (financiare, sanitare, de alegeri etc.) in cadrul statului; institutie, serviciu etc. care asigura desfasurarea acestei activitati; circa. – Din lat. circumscriptio, fr. circonscription.

CONFEDERATIE, confederatii, s. f. 1. Uniune de state independente sau de unitati teritoriale autonome, infiintata pe baza unui acord international, prin care se determina conditiile de asociere a statelor si de functionare a acestora. 2. Denumire data unor asociatii de organizatii care au teluri social-politice fundamentale comune sau apropiate. [Var.: confederatiune s. f.] – Din fr. confederation, lat. confederatio, -onis.

MUDIR, mudiri, s. m. (Turcism inv.) Administrator al unei unitati teritoriale – Din tc. mudir.

RAION, raioane, s. n. 1. unitate teritorial-administrativa in Romania (intre 1950 si 1968) in cadrul unei regiuni sau a orasului Bucuresti. 2. Parte a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. [Pr.: ra-ion] – Din (1) rus. raion, (2) fr. rayon.

guvernamant s. n., (unitati teritorial administrative) pl. guvernaminte

GUBERNIE ~i f. unitate teritorial-administrativa in vechea Rusie. /<rus. gubernija

GUVERNATOR ~i m. (in unele state) 1) Conducator al unei mari unitati teritorial-administrative (provincie, tinut, colonie etc.). 2) Conducator al unei institutii bancare sau de credit, numit de guvern. /a guverna + suf. ~tor

GUVERNAMANT ~minte n. 1): Forma de ~ forma de conducere politica a unui stat. 2) (in unele state) unitate teritorial-administrativa condusa de un guvernator. /<fr. gouvernement

PROVINCIE ~i f. 1) (in unele tari) unitate teritoriala si administrativa. 2) Teritoriu al unei tari, situat in afara capitalei, avand anumite trasaturi specifice. 3) (in Roma antica) Tara cucerita de romani si administrata de un guvernator. [G.-D. provinciei; Sil. -ci-e] /<lat. provincia, fr. province

CANTON s.n. 1. Cladire construita langa o sosea sau langa o cale ferata, inzestrata cu aparate de semnalizare, de protectie si de supraveghere a drumurilor respective, servind si ca locuinta cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. unitate in administratia padurilor, in care activeaza padurarul; locuinta de padurar. 3. unitate teritorial-administrativa care se intalneste in unele tari (Elvetia, Franta etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o bolta in cruce. [< fr. canton].

GUVERNAMANT s.n. 1. (Rar) Puterea executiva a unui stat; guvern. ◊ Forma de guvernamant = forma de conducere politica a unui stat. 2. (In unele tari) unitate teritorial-administrativa condusa de un guvernator. [Pl. -minte. / cf. fr. gouvernement].

THEMA s.f. (Ist.) unitate teritorial-administrativa si militara a Imperiului bizantin, in care cele doua puteri – ostaseasca si civila – erau incredintate unui strateg, numit de imparat si dependent direct de acesta. [Cf. gr. thema].

nahia, nahiele, s.f. (inv.) unitate teritorial-administrativa; tinut.

scaunean, scauneni, s.m. (inv.) 1. membru al unui consiliu municipal, magistrat, consilier al unui scaun (unitate teritorial-administrativa veche). 2. locuitor al unui scaun; scaunas.

semt, semturi, s.n. (inv.) 1. tagma, breasla. 2. (in forma: sempt) unitate teritorial-administrativa a unui oras.

RAION s.n. 1. Suprafata, teritoriu limitat de o anumita raza in raport cu un centru. ♦ unitate teritorial-administrativa in care se imparte o regiune, un district sau un oras mare in unele tari. ♦ Fasie de teren pe care actioneaza o unitate militara in aparare. 2. Sectie a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. [Pron. ra-ion, pl. -oane. / < fr. rayon, rus. raion].

CANTON s. n. 1. cladire construita langa o sosea sau cale ferata, pentru semnalizare, protectie si supraveghere a drumurilor respective; locuinta cantonierului. 2. unitate de supraveghere, intretinere si urmarire a lucrarilor din cadrul unui sistem de desecare, irigatii, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate in administratia padurilor, in care activeaza padurarul; locuinta acestuia. 4. unitate teritorial-administrativa in unele tari (Elvetia, Franta). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o bolta in cruce. 6. (herald.) piesa de forma patrata, a noua parte dintr-un scut, intr-un colt al acestuia. (< fr. canton)

GUVERNAMANT s. n. 1. guvernare. ♦ forma de ~ = forma de conducere politica a unui stat. 2. (in unele tari) unitate teritorial-administrativa condusa de un guvernator. (< fr. gouvernement)

PREFECT s. m. 1. demnitar care conducea o prefectura la romani sau diverse unitati teritoriale in unele state feudale. 2. comandant al unei armate, al unei legiuni la romani. 3. sef administrativ si politic al unui judet (sau district). 4. preot sau calugar in institutele pedagogice ale iezuitilor, care conduce si supravegheaza cate un sector al activitatii elevilor. 5. (in trecut) elev, intr-un colegiu (religios), responsabil cu disciplina. (< lat. praefectus)

RAION s. n. 1. suprafata, teritoriu limitat de o anumita raza in raport cu un centru. ◊ unitate teritorial-administrativa in care se imparte o regiune, un district sau un oras mare. 2. (mil.) portiune de teren in care se dispun forte si mijloace in vederea indeplinirii unei misiuni de lupta. 3. sectie a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. (< /1/ rus. raion, fr. rayon)

CANTON, cantoane, s. n. 1. Cladire inzestrata cu aparatele necesare pentru supravegherea si intretinerea cailor de comunicatie (servind si ca locuinta pentru cantonier). 2. Cea mai mica unitate in administratia padurilor; locuinta padurarului. 3. unitate teritorial-administrativa in unele tari. – Fr. canton.

CAPITALA, capitale, s. f. 1. Oras de resedinta in care isi au sediul organele supreme ale puterii de stat. 2. Oras in care isi au sediul organele de conducere ale unei unitati administrative teritoriale. [Var.: (inv.) capitalie s. f.] – Din fr. capitale.

GUVERNATOR, guvernatori, s. m. 1. (In unele state) Persoana care conduce, in numele sefului statului, o unitate administrativ-teritoriala mai mare sau un teritoriu dependent, o colonie. 2. Persoana care conduce o institutie de credit depinzand de o autoritate centrala. – Guverna + suf. -tor.

JUDET, (I, 1, 2) judeti, s. m., (I, 3, 4, II) judete, s. n. I. 1. S. m. (In vechea organizare a Tarii Romanesti) Denumire data carmuitorului unui oras; primar. 2. S. m. (Invechit si regional) Judecator (1). 3. S. n. Judecata (3). 4. S. n. (Inv.; in religia crestina) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (In vechea organizare a Tarii Romanesti) Impartire administrativ-teritoriala, corespunzatoare tinutului in Moldova. 2. unitate administrativ-teritoriala, in Romania, in componenta careia intra mai multe orase si comune. – Lat. judicium.

FUNCIAR, -A, funciari, -e, adj. Care se refera la proprietatea particulara asupra pamantului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafetelor de teren aflate intre granitele unei tari, unei unitati administrativ-teritoriale sau ale unei unitati agricole. Impozit funciar = impozit pe care il plateste cineva pentru un teren care se afla in proprietatea sa. Carte funciara = registru oficial in care se inventariaza toate proprietatile de pamant individuale din cuprinsul unei regiuni, mentionandu-se numele proprietarului, suprafata terenului si vecinatatile; carte funduara. ◊ Fig. Care apartine naturii, firii cuiva; de baza. [Pr.: -ci-ar] – Dupa fr. foncier.

DISTRICT, districte, s. n. unitate administrativ-teritoriala din unele tari, care cuprinde fie capitala tarii si imprejurimile ei, fie un teritoriu care are o populatie cu compozitie nationala omogena. – Din fr. district, lat. districtus.

DEMA, deme, s. f. unitate administrativ-teritoriala in Grecia antica si in Imperiul Bizantin. – Din fr. deme.

DEPARTAMENT, departamente, s.n 1. Subdiviziune a unui minister. 2. (In unele state, de ex. in S.U.A.) Minister. 3. (In unele state, de ex. in Franta) unitate administrativ-teritoriala. – Din fr. departement.

COMITAT, comitate, s. n. unitate administrativ-teritoriala, in unele tari condusa de un comite² (sau conte); district. – Din germ. Komitat.

JUDECIE s. (IST.) parte, unghi. (~ era o unitate administrativ-teritoriala.)

judet (unitate administrativ-teritoriala, judecata) s. n., pl. judete

CANTON ~oane n. 1) Cladire inzestrata cu utilaj necesar pentru supravegherea si intretinerea unei cai de comunicatie si in care locuieste cantonierul. 2) Subdiviziune silvica condusa de un padurar. 3) Locuinta a padurarului aflata pe teritoriul acestei subdiviziuni. 4) (in unele tari) unitate administrativ-teritoriala. /<fr. canton

COMITAT ~e n. ist. (in unele tari) unitate administrativ-teritoriala condusa de un comite; district; tinut. /<germ. Komitat

DEPARTAMENT ~e n. 1) Sector administrativ care revine unui ministru. 2) Subdiviziune a unui minister. 3) (in unele state) unitate administrativ-teritoriala, condusa de un prefect. 4) (in unele tari) Ramura importanta a administratiei de stat. /<fr. departement

DISTRICT ~e n. unitate administrativ-teritoriala in unele state. /<fr. district, lat. districtus

JUDET ~e n. unitate administrativ-teritoriala de rang superior, avand in componenta mai multe orase si comune. /<lat. judicium

RAION ~ioane n. 1) unitate administrativ-teritoriala in unele regiuni sau in orasele mari. 2) fam. Portiune de teritoriu indicata de cineva. In ~ionul aeroportului. 3) Sectie intr-un magazin, unde se vand marfuri dintr-o anumita grupa. ~ionul de jucarii. [Sil. -ion] /< rus. raion, fr. rayon

REGIUNE ~i f. 1) Teritoriu de proportii mari, care are anumite caracteristici specifice (de clima, relief, resurse economice etc.); tinut; meleag. ~ alpina. 2) unitate administrativ-teritoriala constand din mai multe raioane si orase. 3) Portiune a corpului unei fiinte sau a unui obiect, determinata numai in linii generale. ~ cervicala. [G.-D. regiunii; Sil. -gi-u-] /<fr. region, lat. regio, ~onis

STAT² ~e n. 1) Institutie politico-administrativa a societatii in frunte cu un guvern si cu organele acestuia, cu ajutorul carora se asigura functionarea vietii sociale pe un anumit teritoriu; tara. ◊ De ~ a) care reprezinta interesele statului; b) care este condus de stat; c) care apartine statului. 2) (in unele tari) unitate administrativ-teritoriala autonoma. 3) : ~-major a) organ de conducere a fortelor armate (pe langa mari unitati militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. etat, it. stato, germ. Status

TINUT ~uri n. 1) Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; regiune. 2) unitate administrativ-teritoriala in cadrul unui stat. /v. a tine

DEPARTAMENT s.n. 1. Ramura importanta a administratiei de stat sau a unei institutii; departament de stat = denumirea oficiala a Ministerului Afacerilor Externe al S.U.A. 2. unitate administrativ-teritoriala in Franta, condusa de catre un prefect. [Pl. -te, -turi. / < fr. departement].

scaunime, scaunimi, s.f. (inv. si reg.) teritoriul unui scaun (unitate administrativ-teritoriala veche in Ardeal).

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

STAT¹ s.n. 1. Organizatia politica a clasei economiceste dominante in societate, care are drept scop apararea ordinii economice si politice existente si reprimarea impotriva claselor opuse; tara. 2. unitate administrativ-teritoriala autonoma in unele republici din America si in Australia. 3. (La pl.; in oranduirea feudala) Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. etat].

TRUST s.n. 1. (In economia capitalista) Forma de monopol in care intreprinderile care s-au contopit isi pierd independenta comerciala, de productie si juridica, fiind subordonate unei administratii unice. 2. (In economia socialista) Forma de organizare a intreprinderilor in care se unesc unitatile unei anumite ramuri sau din ramuri diferite, de obicei separate teritorial (uzine, unitati comerciale etc.). [< engl., fr. trust, cf. rus. trest].

BAROU s. n. organizatie profesionala a avocatilor dintr-o anumita unitate administrativ-teritoriala. (< fr. barreau)

COLEGIU s. n. 1. (in Roma antica) grup (de cel putin trei persoane) insarcinat cu o anumita functie publica. 2. organ de conducere colectiva si de indrumare a unui periodic, a unei lucrari, carti etc., a unei intreprinderi sau institutii. 3. corp sau asociatie a unor persoane care au aceeasi profesie sau aceeasi demnitate. ◊ (jur.; in unele tari) colectiv de judecatori in cadrul organizarii interne a instantei supreme sau cu atributii speciale pe langa unele organe de jurisdictie. ♦ ~ de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. 4. ~ de partid = organ care controleaza modul in care se respecta prevederile statutului cu privire la disciplina si morala de partid etc. 5. (in trecut) categorie electorala care ingloba cetatenii cu aceeasi avere sau cu acelasi rang social. 6. institutie de invatamant public asemanatoare liceului, cu o organizare speciala. 7. ~ de redactie = organ consultativ pe langa redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. (< lat. collegium, fr. college)

COMITAT s. n. (in evul mediu) unitate administrativ-teritoriala; district. (< germ. Komitat, lat. comitatus)

DEMA s. f. unitate administrativ-teritoriala in vechea Atica si in Imperiul Bizantin. (< fr. deme, cf. gr. demos, popor)

DEPARTAMENT s. n. 1. ramura importanta a administratiei de stat sau a unei institutii; (in unele tari) minister. ♦ ~ de stat = titulatura oficiala a Ministerului Afacerilor Externe al S. U. A. 2. unitate administrativ-teritoriala in Franta. (< fr. departement)

REGIUNE s. f. 1. mare intindere de pamant; teritoriu, zona. 2. portiune a unei organ(ism) etc. 3. unitate administrativ-teritoriala cu mai multe raioane. (< lat. register, fr. region, lat. regio)

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

CAPITALA, capitale, s. f. Oras de resedinta a organelor supreme ale puterii de stat; (in trecut) oras in care isi au resedinta organele de conducere ale unei unitati administrative teritoriale. [Var.: (inv.) capitalie s. f.] – Fr. [ville] capitale.

REGIUNE, regiuni, s. f. 1. Intindere mare de pamant mai mult sau mai putin omogena, dintr-o tara sau de pe glob, care prezinta caractere comune; tinut, zona. 2. unitate administrativa si teritoriala in Romania (intre 1950 si 1968) alcatuita din raioane si din unul sau mai multe orase importante. 3. Portiune determinata a unei fiinte sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. region, lat. regio, -onis.

REGIUNE s.f. 1. Mare intindere de pamant; tinut, zona. ♦ Portiune, parte a corpului. 2. unitate administrativa si teritoriala in Romania, intre 1950 si 1968, cuprinzand mai multe raioane. [Pron. -gi-u-. / < fr. region, it. regione, lat. regio].

OCOL¹ ocoale n. 1) Loc ingradit (pentru inchiderea vitelor); cosar; tarc. 2) Gard care inconjoara un loc; ingraditura; imprejmuire. 3) ist. unitate administrativa. ◊ ~ silvic diviziune teritoriala in gospodaria forestiera. /<bulg. okolu

COMUNA s. f. 1. oras medieval, care se bucura de o anumita autonomie politica. 2. unitate de baza administrativ-teritoriala compusa din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, cu nivelul scazut al fortelor de productie, proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si egalitatea in repartitia produselor. ◊ C-a din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate, prima incercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

DISPENSAR, dispensare, s. n. unitate medico-sanitara care asigura asistenta populatiei dintr-o anumita zona teritoriala, de obicei fara spitalizare. – Din fr. dispensaire.

SECTOR² ~oare n. 1) Subdiviziune administrativ-teritoriala intr-un oras. 2) Domeniu de activitate; compartiment. ~ economic. 3) Zona de actiune a unei unitati militare. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

TRUST ~uri n. unitate formata din mai multe intreprinderi din aceeasi ramura (de productie, de transport, de constructii etc.), dispersate teritorial. ~ de constructii. /<fr., engl. trust

ORGANIZATIA UNITATII AFRICANE (O.U.A.; in engl.: Organization of African Unity – O.A.U.), organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Addis Abeba (Ethiopia), creata la Conferinta din mai 1963 de catre 32 natiuni africane (atunci independente), in scopul promovarii unitatii si solidaritatii statelor africane, colaborarii politice si economice a statelor membre, intensificarea si coordonarea eforturilor pentru imbunatatirea standardului de viata in Africa, al apararii suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei statelor africane, desfiintarii oricaror forme de colonialism pe continentul african, al promovarii cooperarii internationale conform Cartei O.N.U. Are 53 de state membre (toate statele africane cu exceptia Marocului, care a parasit organizatia in 1984 in semn de protest pentru admiterea ca membru al Saharei Occidentale). Principalele organe ale O.U.A. sunt: Conferinta Sefilor de stat si guvern (care se reuneste anual intr-o tara membra), Consiliul Ministrilor de Externe, Comisia de Arbitraj, Comitetul de Coordonare pentru Eliberarea Africii, comitete si comisii specializate si Secretariatul permanent cu sediul la Addis Abeba. La 11 iul. 2001 O.U.A. s-a dizolvat si in iul. 2002 a fost inlocuita de Uniunea Africana.