SEMANTEM s. n. (lingv.) cea mai mica unitate semantica a unui cuvant, identificabila adesea cu radacina acestuia, care constituie suportul semnificatiei lexicale; lexem. (< fr. semanteme)

SEMEM s. n. (lingv.) unitate semantica avand drept corespondent formal lexemul, dintr-un ansamblu de seme. (< fr. sememe)

SINTAGMA, sintagme, s. f. unitate semantico-sintactica stabila, formata dintr-un grup de doua sau mai multe cuvinte intre care exista raporturi de subordonare; p. ext. locutiune; expresie. – Din fr. syntagme.

SEM s.n. (Lingv.) Semantem. ♦ unitate semantica minima care permite definirea unui sens. [< fr. seme, cf. gr. sema].

SINTAGMA s. f. unitate semantico-sintactica stabila, din doua sau mai multe cuvinte intre care exista raporturi de subordonare. (< fr. syntagme)

SEMASIOLOGIE f. Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sensurilor unitatilor de limba; semantica. [G.-D. semasiologiei] /<fr. semasiologie

SINONIMIE f. lingv. Fenomen de echivalenta semantico-functionala a unitatilor de limba (cuvinte, expresii, afixe sau constructii gramaticale) diferite ca aspect sonor. [G.-D. sinonimiei] /<fr. synonymie, germ. Synonymie

CLASEM, claseme, s. n. (Lingv.) Ansamblu al trasaturilor semantice minimale ale unei unitati lexicale. – Din fr. classeme.

CLASEM s. n. ansamblu de trasaturi semantice minimale ale unei unitati lexicale. (< fr. classeme)

CONTINUT ~uri n. 1) Substanta care se gaseste in interiorul unui recipient sau in alt spatiu limitat. ~ul sticlei. 2) filoz. Totalitate a elementelor care constituie esenta lucrurilor; fond. 3) Latura conceptuala a unei lucrari artistice. ~ul cartii. 4) lingv. Planul intern (semantic, conceptual, notional) la unele unitati lingvistice. /v. a contine

semantica f. 1) Ansamblu de sensuri proprii unitatilor unei limbi. 2) Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sensurilor unitatilor de limba; semasiologie. [G.-D. semanticii] /<fr. semantique

INVALUI, invalui, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu un val, cu o invelitoare; a (se) inveli, a (se) infasura. ♦ Tranz. Fig. A cuprinde ceva cu privirea. ♦ (Despre foc) A arde sau a face sa arda mocnit; a (se) micsora. 2. Tranz. A inconjura, a incercui o unitate inamica. [Prez. ind. si: invaluiesc] – In + val + suf. -ui (influentat semantic de val).