Dex.Ro Mobile
Rezultate din textul definițiilor
ADJUTANT, adjutanti, s. m. 1. Ofiter atasat unui comandant sau unui sef militar intr-o unitate militara, indeplinind atributii similare unui secretar; ofiter care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Iesit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzator plutonierului; persoana avand acest grad ♦ Cel mai mare grad de subofiter; persoana avand acest grad. – Din fr. adjudant.

AGHIOTANT, aghiotanti, s. m. Ofiter atasat unui comandant sau unui sef militar intr-o unitate militara, indeplinind atributii similare unui secretar; adjutant.[Pr.: -ghi-o-] – Cf. rus. adiutant.

AVANGARDA, avangarzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militara care se deplaseaza in fata fortelor principale ca element de siguranta. ◊ Loc. adj. De avangarda = a) care merge in frunte, care conduce; b) care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate (in literatura si arta). ♦ Miscare literara, artistica etc. care joaca (prin noutatile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.

BRIGADA, brigazi, s. f. 1. Mare unitate militara, formata dintr-un numar variabil de regimente, batalioane si divizioane. 2. Formatie (stabila) de lucru, compusa din muncitori organizati adesea pe echipe si pe schimburi sau pe faze de operatie, in vederea indeplinirii unei sarcini de productie. 3. (In sintagma) Brigada silvica = subunitate silvica formata din unul sau din mai multe cantoane, si condusa de un brigadier silvic. 4. (Iesit din uz; in sintagma) Brigada artistica = colectiv in cadrul miscarii artistice de amatori, care prezenta programe artistice (scurte) inspirate din viata colectivului din care facea parte. – Din fr. brigade, rus. brigada.

INCARTIRUI, incartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuintele trupei si ofiterilor dintr-o unitate militara intr-o localitate; a cartirui. – In + cartirui.

INCORPORA, incorporez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a impreuna mai multe lucruri pentru a face un singur corp, un tot. ♦ A anexa, a subordona un tinut, o provincie la o tara. 2. A incadra recrutii intr-o unitate militara, pentru efectuarea stagiului militar. [Var.: incorpora vb. I] – Din fr. incorporer, lat. incorporare.

VANATOR, vanatori, s. m. 1. Persoana care vaneaza, care practica vanatoarea. ♦ Fig. (Peior.) Persoana care cauta sa obtina prin orice mijloace o situatie, un post (pe care nu-l merita), sa parvina. 2. Soldat dintr-o veche unitate militara (formata din pedestrasi si calarime). 3. (In sintagma) Vanator de munte = ostas infanterist special instruit, echipat si inzestrat pentru a lupta in regiuni muntoase. – Lat. venatorem.

STINGERE, stingeri, s. f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunta intr-o unitate militara trecerea la odihna de noapte; timpul cand se da acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge.

TRUP, trupuri, s. n. 1. (Pop.) Corp (al unei fiinte). ◊ Loc. adv. (Cu) trup si suflet = cu totul, in intregime, fara rezerve. ◊ Expr. (A fi) trup din trupul cuiva = a) (a fi) nascut din...; b) (a face) parte integranta din ceva. A fi trup si suflet cu cineva = a se identifica cu aspiratiile cuiva; a fi foarte strans legat de cineva. ♦ Corpul fara cap (si fara membre) al unei fiinte; trunchi (2). ♦ Cadavru. 2. Parte principala a unui obiect, a unei constructii etc.; p. gener. obiectul insusi. 3. (Inv.) Intindere mare de pamant care alcatuieste un singur lot. Trup de mosie. 4. (Inv.) Mare unitate militara. – Din sl. trupu.

FORMATIE, formatii, s. f. 1. Alcatuire, intocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format in anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. Fel in care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ Modul de dispunere (in coloana sau in linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.

ARMATA, armate s. f. 1. Totalitatea fortelor militare ale unui stat; oaste, ostire, armie. ♦ Mare unitate militara, compusa din cateva corpuri si unitati din diferite arme; p. gener. unitate militara. ♦ Serviciu militar; militarie, catanie. 2. Fig. Colectivitate care actioneaza in vederea unui scop comun. Armata pacii. ♦ Multime, ceata, card, sir. – Din it. armata.

ARMURIER, armurieri, s. m. Persoana care fabrica, repara sau vinde arme (de foc). ♦ Persoana insarcinata in trecut cu pastrarea si cu intretinerea armamentului intr-o unitate militara. [Pr.: -ri-er] – Din fr. armurier.

PLUTON1, plutoane, s. n. 1. Subunitate militara mai mica decat compania, alcatuita din trei sau patru grupe. ◊ Pluton de executie = unitate militara care executa prin impuscare pe cei osanditi la moarte. ♦ P. a**l. Grup de persoane cu preocupari sau ocupatii comune. ♦ P. ext. Stol, palc. 2. Grup compact si omogen de concurenti sportivi care se afla intr-o anumita pozitie pe parcursul unei curse de alergari, caiac-canoe, ciclism etc. [Var.: (pop.) ploton s. n.] – Dupa fr. peloton, it. plotone.

PRETORIAN, -A, pretorieni, -e, adj., s. m. 1. (La romani) Care apartine pretorului, privitor la pretor. ◊ Garda pretoriana = unitate militara care constituia garda personala a pretorului (mai tarziu a imparatilor romani). Provincie pretoriana = provincie administrata de un pretor. 2. S. m. Soldat roman din garda pretoriana. [Pr.: -ri-an] – Din lat. praetorianus, fr. pretorien.

FLOTILA, flotile, s. f. 1. Unitate de nave militare care actioneaza pe fluvii si pe lacuri, uneori si pe mari, in vecinatatea litoralului; mare unitate militara navala. 2. (Iesit din uz; adesea determinat prin „de aviatie”) Unitate in aviatia militara, corespunzand regimentului din armata de uscat. – Din fr. flottile.

LEGIUNE, legiuni, s. f. 1. Mare unitate militara romana; p. gener. denumire data unor formatii militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune straina = (in Franta si in Spania) formatie militara, compusa in cea mai mare parte din mercenari, cu garnizoana in colonii. 2. Fig. Multime; ceata, gloata. [Pr.: -gi-u-.Var.: (inv.) legioana s. f.] – Din fr. legion, lat. legio, -onis.

ESCADRA, escadre, s. f. Mare unitate de nave de lupta a fortelor maritime militare. ♦ Mare unitate militara de aviatie. – Din fr. escadre.

CONTRAATAC, contraatacuri, s. n. Riposta ofensiva desfasurata de o unitate militara aflata in aparare, cu scopul de a respinge un atac al inamicului patruns in dispozitivul ei si de a restabili pozitiile initiale. ♦ (Sport) Riposta. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. contre-attaque.

DIVIZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militara, constituita de obicei din mai multe regimente. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile principale in care sunt incadrate echipele ce participa la o competitie sportiva cu caracter national. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division.

REFACERE, refaceri, s. f. Actiunea de a (se) reface si rezultatul ei. ♦ Operatie prin care o unitate militara este retrasa in spatele liniei de lupta, pentru odihna trupelor si pentru completarea efectivelor si a armamentului. – V. reface.

COMANDANT, comandanti, s. m. Persoana care comanda o unitate militara, un vas, o garnizoana etc. ◊ Comandant suprem = a) functie de comandant al fortelor armate ale unui stat, indeplinita fie de ministrul fortelor armate, fie de catre seful statului; persoana care indeplineste aceasta functie; b) functie de comandant al fortelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales in timp de razboi; persoana care indeplineste aceasta functie. (Inv.) Comandant al pietei = ofiter care supraveghea desfasurarea activitatii intr-o garnizoana. – Din fr. commandant.

COMENDUIRE, comenduiri, s. f. Organ militar care supravegheaza indeplinirea corecta a serviciului de garda, pastrarea ordinii si a disciplinei intr-o localitate, intr-o unitate militara, intr-o statie de cale ferata etc. ♦ Local in care isi are sediul un asemenea organ militar. – Din comendui (iesit din uz „a comanda” < comendie < pol. komenda).

DECIMA2, decimez, vb. I. Tranz. 1. (In Roma antica si evul mediu) A pedepsi o unitate militara, executand pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre razboaie, epidemii etc.) A omori oameni in numar mare. – Din fr. decimer, lat. decimare.

DESPRESURA, despresor, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militara impresurata sau o cetate asediata, indepartand armata asediatoare. [Prez. ind. si: despresur] – Des1- + [im]presura.

roata (unitate militara) s. f., g.-d. art. roatei; pl. roate

COMENDUIRE ~i f. Organ militar care supravegheaza pastrarea ordinii si disciplinei intr-o unitate militara, intr-o localitate. [Sil. -du-i-] /v. a comendui (a comanda)

CONTRAMARS ~uri n. Mars sau manevra executata de o unitate militara, cand isi schimba directia sau frontul. /<fr. contremarche

COPIL ~i m. 1) Baiat (sau fata) in perioada de la nastere pana la adolescenta. ~ mic. ~ de scoala.De mic ~ din copilarie. A ajunge (sau a cadea) in mintea ~ilor a avea manifestari copilaresti. ~ de casa fecior de boier care slujea ca paj la curtea domneasca sau la un boier mare. ~ de trupa copil (orfan) crescut si educat de o unitate militara. 2) Persoana de orice varsta luata in raport cu parintii sai. 3) fig. Persoana matura care da dovada de naivitate si lipsa de experienta. /Cuv. autoht.

CORP1 ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ◊ ~ neinsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta in care adversarii se afla fata in fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei.~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a incalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, in tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus

DIVIZION ~oane n. Subunitate a unui regiment de artilerie constituita din mai multe baterii. ◊ ~ de nave unitate militara maritima constand din mai multe nave de acelasi tip. [Sil. -zi-on] /<rus. divizion, fr. division

EFECTIV2 ~e n. Numar reglementar de oameni care constituie o colectivitate, mai ales, o unitate militara. /<fr. effectif, lat. effectivus

A INROLA ~ez tranz. 1) A inscrie in efectivul armatei; a incadra intr-o unitate militara; a incorpora; a angaja. 2) A introduce intr-o grupare; a inregimenta. /<fr. enroler

MARS1 ~uri n. 1) Mers ordonat si cadentat. A merge in ~. 2) Miscare a unor unitati militare (intr-o anumita formatie). ◊ ~ fortat mars executat cu o viteza mai sporita decat cea obisnuita (de o unitate militara). 3) Compozitie muzicala cu ritm vioi, cadentat. 4) Poezie lirica patriotica. 5) sport Proba atletica caracterizata prin deplasarea la pas. /<fr. marche, germ. Marsch

MAZIL ~i m. ist. 1) Demnitar sau mare demnitar destituit din functie. 2) Boier mic (fara functie publica). 3) Cavalerist dintr-o unitate militara constituita din boieri scosi din functii publice. 4) Slujbas insarcinat cu strangerea birurilor. /<turc. mazul

PANTIR ~i m. inv. Soldat calare dintr-o unitate militara, insarcinat cu paza frontierei si cu transmiterea stirilor oficiale. /<pol. pancerz, sb. pancir

PRETORIAN1 ~ana (~eni, ~ene) (in Roma antica) Care este caracteristic pentru pretori; propriu pretorului. Fermitate ~ana. ◊ Garda ~ana unitate militara care era initial garda personala a unui pretor, iar, mai tarziu, a imparatilor romani. Provincie ~ana provincie aflata in administratia unui pretor. [Sil. -ri-an] /<lat. praetorianus, fr. pretorien

RAID ~uri n. 1) mil. Incursiune rapida, intreprinsa de o unitate militara pe teritoriul ocupat de inamic. 2) Actiune de control a activitatii unor intreprinderi sau a unor organe executive, efectuata de reprezentantii obstesti. / <fr. raid

RECRUT ~ti m. 1) Tanar incadrat de curand intr-o unitate militara. 2) fig. Persoana atrasa de curand intr-o activitate; incepator; novice; debutant. /<germ. Rekrut, rus. rekrut, ung. regruta

REGIMENT ~e n. 1) Subdiviziune militara din cadrul unei divizii constand din mai multe batalioane sau escadrile; unitate militara. 2) Efectiv al acestei unitati. /<fr. regiment, germ. Regiment

STEAG ~uri n. 1) Piesa de stofa atasata la un suport, purtand culorile, emblemele unei natiuni, ale unui stat, ale unei unitati militare sau ale unei organizatii servind ca semn distinctiv al acestora; drapel; stindard; flamura. ~ olimpic.A duce ~ul a fi fruntas. A tine sus (sau a inalta) ~ul a lupta activ pentru o cauza. ~ de lupta a) conceptie care calauzeste activitatea cuiva; b) cauza pentru care lupta cineva. A fi (sau a se gasi, a se afla) sub ~ a face armata. A cobori ~ul a renunta la lupta; a capitula. A ridica (sau a scoate) ~ alb a cere pace; a se preda. 2) (in Moldova medievala) Mica unitate militara, avand drapel propriu. [Monosilabic] /<sl. stegu

TRUPA ~e f. 1) Grup regulat si organizat de soldati dintr-o unitate militara. 2) Totalitate de soldati care formeaza o subdiviziune militara. 3) la pl. Totalitate de forte militare. 4) Colectiv de actori ai unui teatru sau ai unui circ. /<fr. troupe

VANATOR ~i m. Persoana care vaneaza; om care practica vanatoarea. 2) fig. Persoana care vaneaza posturi, avantaje nemeritate; om care cauta sa parvina cu orice pret. 3) inv. Soldat dintr-o unitate militara constituita din pedestrasi si calarasi. ◊ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta in conditii de munte. /<lat. venatoren

VESELAR ~i m. Persoana care are in pastrare vesela intr-o unitate militara, intr-o inchisoare etc. /vesela + suf. ~ar

ESCADRA s.f. 1. Mare unitate navala de razboi, care este comandata de un viceamiral. 2. Mare unitate militara de aviatie, comandata de un general. [< fr. escadre, cf. it. squadra – grup de patru corabii].

ESCUADA s.f. (Iesit din uz) Fractiune dintr-o unitate militara comandata de un caporal sau de un brigadier; caprarie. [Pron. -cu-a-. / < fr. escouade].

COMANDAMENT s. n. 1. organ de comanda (intr-o mare unitate militara etc.). 2. (fig.) sentinta, precept, norma, regula. 3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecatoresc, incepe executarea imobiliara, somand pe debitor sa plateasca datoria. (

COMBATANT, -A adj., s. m. f. (cel) care participa la o lupta, care face parte dintr-o unitate militara de lupta. ◊ (fig.) luptator activ (pentru o idee, un scop etc.). (

ARMATA s.f. 1. Totalitatea unitatilor militare si a serviciilor lor dintr-un stat; oaste. ♦ Mare unitate militara formata din mai multe corpuri de armata si din unitati din diferite arme. 2. (Fig.) Mare colectivitate de oameni (actionand pentru un scop comun); masa. ♦ Multime; ceata; sir. [Dupa it. armata, fr. armee].

CAMPAMENT s.n. Stationare intr-un loc (plat), in corturi, a unei unitati militare sau (p. ext.) a unor turisti, vanatori etc. ♦ Loc unde s-a instalat o unitate militara in corturi. ♦ Materiale folosite pentru o asemenea operatie militara. [< fr. campement].

COMBATANT, -A adj., s.m. si f. (Cel) care participa la o lupta, care face parte dintr-o unitate militara de lupta. ♦ (Fig.) Cel care lupta activ (pentru o idee, pentru un scop etc.). [< fr. combattant].

DECIMA vb. I. tr. 1. (La romani si in feudalism) A pedepsi o armata, o unitate militara, executand cate unul din zece soldati prin tragere la sorti. 2. A ucide, a omori in numar mare. [< lat. decimare, cf. fr. decimer].

ambuscada (ambuscade), s. f.1. Actiune de lupta in care inamicul este atacat prin surprindere. – 2. Loc amenajat de o unitate militara in scopul executarii unui atac prin surprindere impotriva dusmanului. Fr. embuscade.

DETASA vb. I. I. tr., refl. 1. A (se) desprinde, a (se) separa, a (se) desface (dintr-un intreg). 2. A (se) transfera temporar. ♦ tr. (Mil.) A lua o trupa, o unitate militara dintr-o armata pentru a-i da o misiune speciala. II. refl. (Sport) A iesi in evidenta; a se distanta, a intrece categoric. [P.i. 3,6 -seaza, ger. -sand. / < fr. detacher].

DIVIZIE s.f. 1. Mare unitate militara care are mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de razboi. ♦ Comandamentul unei asemenea unitati militare. 2. Categorie de calificare a echipelor sportive. [Gen. -iei. / < rus. diviziia, cf. fr. division].

EFECTIV, -A adj. Care are efect; real, adevarat. // s.n. Numarul real al indivizilor care alcatuiesc o unitate militara, o colectivitate organizata etc. // adv. Adevarat, real, de fapt. [Cf. fr. effectif, effectivement].

pihota, pihote, s.f. (inv. si reg.) 1. unitate militara de infanterie; pedestrime. 2. (reg.) armata. 3. (reg.) adunatura, multime mare de oameni.

INCADRA vb. I. tr. 1. A pune, a aseza intr-un cadru; a impresura. ♦ (Fig.) A cuprinde intr-un text de lege o infractiune etc. 2. A numi, a primi pe cineva intr-o functie, intr-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care ii revin de aici; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare. ♦ refl. A se integra, a urma linia unei miscari, a unui ritm de munca etc. [< fr. encadrer].

INCARTIRUI vb. IV. tr. A pregati instalarea si a instala o unitate militara intr-o localitate; a cartirui. [Pron. -ru-i., p.i. -iesc. / < in- + cartirui, cf. rus. kvartirovati].

MATRICOL, -A adj. Care face parte dintr-o matricola, al unei matricole; matricular. // s.f. Registru in care se inscriu numele si situatia scolara a elevilor, numele soldatilor dintr-o unitate militara, al persoanelor dintr-o institutie etc. ♦ Numar de ordine sub care sunt inscrisi soldatii in registrul unui regiment. ♦ Numar purtat (pe uniforma) de elevi. [Var. matricul, -a adj., matricula s.f. / < fr. matricule, it. matricola, cf. lat. matricula].

brigada (brigazi), s. f.1. Mare unitate militara. – 2. Formatie de lucru pe schimburi sau pe faze. – Fr. brigade.Der. brigadier (inv., brigadir, bragadir), s. m. (general de brigada; in armata, grad inferior), din fr. brigadier.

stupai interj., s.m. (inv.) 1. (interj.) mars!; (in expr.) a da stupai = a mana din urma. 2. (s.m.) unitate militara aflata in mars. 3. (s.m.) soldat. 4. (s.m.) cotropire a unui teritoriu strain, a unei localitati, de catre o armata.

siragut, siragute, s.n. 1. (inv.) armata mica, unitate militara mica. 2. (reg.) suma, multime mica.

POST s.n. 1. Functie, slujba. ♦ Loc in care se exercita o anumita activitate. 2. Loc in care se afla o unitate militara pentru executarea anumitor operatii. ♦ Loc unde sta sentinela in timpul garzii. 3. Instalatie cuprinzand aparatele necesare pentru executarea anumitor operatii tehnice. 4. Categorie in care sunt introduse intr-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc. [Cf. fr. poste, it. posto].

RAION s.n. 1. Suprafata, teritoriu limitat de o anumita raza in raport cu un centru. ♦ Unitate teritorial-administrativa in care se imparte o regiune, un district sau un oras mare in unele tari. ♦ Fasie de teren pe care actioneaza o unitate militara in aparare. 2. Sectie a unui magazin unde se gasesc marfuri de acelasi fel. [Pron. ra-ion, pl. -oane. / < fr. rayon, rus. raion].

RAID s.n. 1. Incursiune rapida executata de o unitate militara (in special de aviatie) pe teritoriul unui stat inamic. 2. Drum aerian parcurs de un avion. [Pron. raid. / < engl., fr. raid].

REFACERE s.f. Actiunea de a (se) reface si rezultatul ei. ♦ Operatie prin care o unitate militara este adusa in spatele frontului pentru odihna trupelor si pentru completarea efectivelor si a armamentului. [< reface].

dejurna, adv. – Care corespunde serviciului de zi, intr-o unitate militara. – Var. dejurstva, s. f. (sedere a unei unitati). Fr. de journee, prin intermediul rus. dezurni, rus., bg. dezurstvo (Cihac, II, 93; Sanzewitsch 202; Tiktin; Candrea; Scriban; Vasmer, I, 336).

ARIERGARDA s. f. (sub)unitate militara care se deplaseaza in urma unei alte unitati in mars, asigurandu-i spatele. (< fr. arriere-garde)

BANIERA s. f. 1. (in evul mediu) steag sub care se adunau vasele unui senior, pentru a merge la razboi. ◊ unitate militara feudala. 2. stindard trapezoidal, pe corabii. (< fr. banniere)

BRIGADA s. f. 1. formatiune (stabila) de lucru format din muncitori, organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ formatiune de politie intr-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistica = echipa de artisti amatori care prezinta programe scurte, inspirate din viata colectivului din care fac parte. 2. echipa de specialisti care controleaza si indruma activitatea unei institutii, intreprinderi etc. 3. mare unitate militara din doua sau trei regimente din aceeasi arma, mai mica decat divizia. ◊ mare unitate navala din sase-noua nave mijlocii (distrugatoare, submarine) sau doua-trei nave mici (vedete) ◊ ~azi internationale = mari unitati militare constituite in Spania din voluntari de diferite nationalitati in razboiul din 1936-1939. 4. subunitate silvica din mai multe cantoane (3) si supravegheata de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)

CENTURIE s. f. (in Roma antica) 1. unitate militara din o suta de soldati. 2. unitate politica si administrativa din o suta de cetateni. (< lat. centuria, fr. centurie)

DECIMA vb. tr. 1. (la romani si in evul mediu) a pedepsi o unitate militara executand cate unul din zece soldati, prin tragere la sorti. 2. a ucide, a omori in numar mare; a extermina, a masacra. (< fr. decimer, lat. decimare)

DIVIZIE s. f. 1. mare unitate militara din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de acelasi tip. ◊ comandamentul unei asemenea unitati militare. 2. categorie de calificare a echipelor sportive. 3. ansamblu de mai multe birouri sub directia unui sef; sectie, serviciu (la caile ferate). (< rus. diviziia)

ESCADRA s. f. 1. mare unitate navala de lupta, compusa din portavioane, crucisatoare, nave purtatoare de rachete etc. ◊ grupare navala din 4-8 nave de acelasi tip. 2. mare unitate militara de aviatie. (< fr. escadre)

INCADRA vb. I. tr. 1. a pune, a aseza intr-un cadru, intr-o rama. ◊ a inconjura; a impresura. ◊ a regla tirul de artilerie aducand loviturile din ce in ce mai aproape de obiectiv. ◊ (fig.) a cuprinde intr-un text de lege o infractiune etc.; a insera. 2. a numi, a primi pe cineva intr-o functie, intr-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care ii revin; a integra; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare; a inrola. II. refl. a se integra, a urma linia unei miscari a unui ritm de munca etc. (< fr. /s'/encadrer)

MATRICOL, -A I. adj. care face parte dintr-o matricola; matricular. II. s. f. registru de evidenta in care se inscriu numele si situatia scolara a elevilor, numele soldatilor dintr-o unitate militara, al persoanelor dintr-o institutie etc. ◊ numar de ordine sub care sunt inscrisi soldatii in registrul unui regiment. ◊ numar purtat pe uniforma de elevi. (< it. matricola, lat. matricula, fr. matricule)

MOTORIZAT, -A I. adj. echipat cu motor. II. s. n. pl. unitate militara dotata cu mijloace mecanizate de lupta (tancuri). (< fr. motorise)

POST2 s. n. 1. loc in care se exercita o anumita activitate; functie, slujba. 2. loc in care se gaseste un planton, o santinela (in timpul garzii), o unitate militara pentru executarea anumitor operatii. 3. instalatie cuprinzand aparatura necesara pentru executarea anumitor operatii tehnice. ♦ ~ sanitar (sau de prim ajutor) = ansamblu de incaperi, mijloace tehnico-sanitare si personal calificat pentru acordarea primelor ingrijiri accidentatilor si bolnavilor. 4. categorie in care sunt introduse intr-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc. (< fr. poste)

RAID s. n. 1. incursiune rapida in teritoriul inamic, executata de o mica unitate militara, in scop de recunoastere sau cercetare. 2. drum aerian parcurs de un avion. 3. ~ -ancheta = ancheta pe o anumita tema efectuata in diferite intreprinderi, localitati etc. (< fr., engl. raid)

REFACERE s. f. actiunea de a (se) reface. ◊ operatie prin care o unitate militara este adusa in spatele frontului pentru odihna trupelor si pentru completarea efectivelor si a armamentului. (< reface)

REGIMENT s. n. unitate militara din mai multe batalioane, divizionare, escadrile etc. (< fr. regiment, germ. Regiment)

TRIBUNAL s. n. 1. estrada amenajata intr-o bazilica romana sau intr-o unitate militara, pe care stateau magistratii si, respectiv, comandantii. 2. instanta judecatoreasca (care judeca procesele civile si penale). 3. local in care functioneaza o astfel de instanta. 4. complet care judeca o cauza, un proces. (< fr., lat. tribunal)

furier (furieri), s. m. – Ostas care indeplineste lucrari de birou intr-o unitate militara. Fr. fourrier. Unul din putinele cuvinte fr. introduse in rom. in prima jumatate a sec. XVIII (figureaza la N. Costin).

ARMATA, armate s. f. 1. Totalitatea fortelor militare ale unui stat; oaste. ◊ Expr. A face armata = a executa serviciul militar. ♦ Mare unitate militara compusa din cateva corpuri si unitati din diferite arme. 2. Fig. Colectivitate actionand in vederea unui scop comun. Armata pacii.Armata (industriala) de rezerva = (in oranduirea capitalista) populatie muncitoreasca ramasa fara lucru din pricina anarhiei modului de productie. ♦ Multime, ceata; card, sir. – It. armata.

ARMATURA, armaturi, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice care intaresc o constructie de beton armat. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalatii alcatuite din tevi sau conducte. ♦ Piesa sau dispozitiv folosit intr-o instalatie pentru realizarea unei legaturi mecanice. ♦ Constructie care sustine o galerie subterana. 2. (Inv.) Serviciu dintr-o unitate militara care se ocupa cu pastrarea, controlul si intretinerea armamentului. – Fr. armature (lat. lit. armatura).

ARMURIER, armurieri, s. m. Persoana care fabrica, repara sau vinde arme de foc. ♦ (Inv.) Persoana insarcinata cu pastrarea si intretinerea armamentului intr-o unitate militara. [Pr.: -ri-er] – Fr. armurier.

ARTILERIE, artilerii, s. f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta; unitate militara care manuieste acest material. – Fr. artillerie (rus. artilleriia).

FLANCGARDA, flancgarzi, s. f. Unitate sau subunitate militara care se deplaseaza de o parte sau de alta a fortelor principale, servind ca element de siguranta. – Din fr. flanc-garde.

AVANGARDA ~arzi f. Unitate sau subunitate militara care se deplaseaza inaintea fortelor principale pentru a le asigura securitatea. ◊ De ~ principal; de frunte. [G.-D. avangarzii] /<fr. avant-garde

FURIER, furieri, s. m. Ostas care indeplineste lucrari de birou intr-o unitate sau intr-o subunitate militara. [Pr.: -ri-er] – Din fr. fourrier.

GRUPA, grupe, s. f. 1. Colectiv restrans de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativa dintr-o intreprindere sau dintr-o institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mica subunitate militara de instructie si de lupta. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (in stiinte) care cuprinde elemente cu trasaturi comune. ◊ Grupa sangvina = fiecare dintre categoriile de clasificare a sangelui, intemeiata pe ansamblul de caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subimpartirile care rezulta din asezarea elementelor chimice in sistemul periodic, grupand elementele cu proprietati inrudite. – Din fr. groupe.

BAIRAC, bairace, s. n. (Inv.) 1. Steag de matase foarte lat. 2. unitate militara (de voluntari) care servea sub un drapel. [Pr.: ba-i-. Pl. si: bairacuri] – Din tc. bayrak.

BANDIERA, bandiere, s. f. (Inv.) Steag, drapel, stindard. ♦ Spec. Steag al unei unitati militare. [Pr.: -di-e-] – Din it. bandiera.

BANIERA, baniere, s. f. (Frantuzism inv.) Drapel militar feudal. ♦ unitate militara feudala. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. banniere.

BATALION, batalioane, s. n. unitate militara formata din mai multe companii. ♦ (Mai ales la pl.) Multime de fiinte (organizate, incolonate). [Pr.: -li-on] – Din pol. batalion, rus. batalion. Cf. it. battaglione, fr. bataillon.

BIVUACA, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unitati militare) A stationa in afara localitatilor, in corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. bivouaquer.

BLINDAT, -A, blindati, -te, adj. Prevazut cu un blindaj. ♦ (Substantivat, n.) Vehicul de lupta prevazut cu un blindaj (1). ♦ (Despre unitati militare) Care dispune de mijloace de lupta prevazute cu blindaje (1). – V. blinda.

BULUC, bulucuri, s. n. 1. Numar mare de oameni stransi la un loc; droaie, gloata. ♦ (Adverbial) In masa, in randuri stranse, cu gramada; unul peste altul, inghesuindu-se; repede, iute. 2. (In vechea organizare a armatei din tarile romanesti) unitate militara tactica formata din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbasie; p. ext. ceata de oameni inarmati. – Din tc. boluk.

CAMPAMENT, campamente, s. n. Instalare temporara a unei unitati militare sau, p. ext., a unui grup de turisti, de vanatori etc. pe un camp, in corturi; tabara (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalarii – Din fr. campement.

CANTINA, cantine, s. f. Local unde se serveste masa salariatilor dintr-o intreprindere, studentilor, elevilor etc. ♦ (Iesit din uz) incapere in interiorul unei unitati militare, de unde se puteau cumpara diferite alimente si obiecte. – Din fr. cantine.

CANTONAMENT, cantonamente, s. n. 1. Stationare vremelnica (a unor unitati militare) intr-o localitate, in afara cazarmei; loc unde sunt instalati cei cantonati. 2. Loc de cazare special amenajat si perioada de timp in care o echipa sau un lot de sportivi se pregatesc in comun (in vederea participarii la o competitie de amploare). – Din fr. cantonnement.

CAPTURA, capturez, vb. I. Tranz. A prinde unitati militare inamice; a lua pe cineva prizonier; a dobandi prin lupta bunuri materiale apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde (cu ajutorul capcanelor) un animal salbatic. – Din fr. capturer.

CEACAU, ceacaie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu militaresc, inalt si tare, pe care il purtau odinioara membrii unor unitati militare. – Din magh. csako.

CHIVARA, chivere, s. f. Acoperamant de cap in forma de chipiu inalt, folosit in trecut de ostasii unor unitati militare. ♦ Acoperamant de cap in forma triunghiulara, confectionat sumar din hartie si folosit pentru a feri capul de soare, in jocul copiilor de-a soldatii; coif. [Var.: chivera s. f.] – Din rus. kiver.

INDICATIV, -A, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care indruma. 2. Adj. (Gram.; in sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S. n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore in scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul programului (de radio si de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

JONCTIUNE, jonctiuni, s. f. Legatura, unire; (concr.) locul unde se realizeaza legatura, unirea unor parti, unor elemente etc. ♦ (Electron.) Zona de contact intre doua regiuni cu mecanisme diferite de conductie ale unui semiconductor, intre doi semiconductori sau intre un metal si un semiconductor. ♦ (Lingv.) Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propozitii sau fraze, care consta in legarea lor prin cuvinte ajutatoare. ♦ (Mil.) Loc unde se realizeaza legatura dintre flancurile dispozitivelor de lupta a doua unitati militare. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. jonction.

PIHOTA, pihote, s. f. (Inv. si reg.) (unitate militara de) infanterie. [Var.: piota s. f.] – Din pol. piechota, ucr. pihota, rus. pehota.

MANEVRA, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevra (2). 2. Intranz. (Despre unitati militare) A executa o manevra (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A manui bani. 4. Intranz. Fig. A intrebuinta diverse mijloace (incorecte) pentru a reusi intr-o actiune. – Din fr. manœuvrer.

MANEVRA, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizata si rapida a unor unitati militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. lupta. ♦ Pregatire tactica a unei armate sau a unei flote, in conditii asemanatoare cu cele de razboi. 2. Ansamblu de operatii executate pentru a alcatui sau a desface o garnitura de tren, pentru a deplasa vagoanele in directia voita etc. ♦ Ansamblu de operatii executate pentru deplasarea unei nave in directia voita, in special la acostare sau la iesirea din port. ♦ (Concr.) Parama folosita la legarea si la manuirea panzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea miscarilor executate, dupa un plan dinainte stabilit, in cursul unei interventii. Manevra obstetricala. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire intreprinsa de cineva pentru a-si atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.

COMBATANT, -A, combatanti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care ia (este apt sa ia) parte la lupte, care apartine unei unitati militare de lupta. ♦ Fig. Care lupta activ, care militeaza pentru triumful unor idei. – Din fr. combattant.

POLC, polcuri, s. n. unitate militara in tarile romane, la sfarsitul evului mediu, corespunzatoare regimentului. – Din ucr., rus. polk.

STEGAR, stegari, s. m. 1. Purtatorul steagului unei unitati militare; portdrapel. 2. Cel care poarta steagul la nunta, la jocul calusarilor etc. 3. Fig. Cel care se afla in frunte luptatorilor pentru o cauza; p. gener. conducator, indrumator. – Steag + suf. -ar.

FLANCA, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apara, a sprijini, a proteja flancul unei unitati militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A insoti pe cineva (pentru a-l pazi). 2. (Despre un grup de cladiri) A margini de o parte si de alta. – Din fr. flanquer.

FRATERNIZA, fraternizez, vb. I. Intranz. A manifesta sentimente fratesti fata de cineva; a intra in stransa prietenie cu cineva; a face cauza comuna cu cineva. ♦ (Despre militari sau despre unitati militare angajate in razboaie nedrepte) A face cauza comuna cu adversarul (ca protest impotriva razboiului). – Din fr. fraterniser.

PALC, palcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”, care arata felul, componenta) Grup mic si neorganizat de oameni: p. ext. grup de pasari, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊ Loc. adv. In palcuri sau palcuri-palcuri = in grup. ♦ Gramada mica, adunatura de lucruri. 2. (Inv.) unitate militara la sfarsitul evului mediu, in Moldova si in Tara Romaneasca. corespunzatoare unui regiment, formata dintr-un anumit numar de ostasi; stol, ceata. – Din sl. pluku.

ROATA2, roate, s. f. (Inv.) unitate militara cu un efectiv aproximativ egal cu cel al unei companii. – Din rus., pol. rota (dupa roata1).

POGHIAZ, poghiazuri, s. n. 1. (Inv. si reg.) unitate militara trimisa intr-o tara straina ca sa prade; ceata de jefuitori. ◊ Expr. A umbla in poghiazuri = a umbla fara rost, a hoinari. 2. (Reg.; la pl.) Rape, coclauri. [Var.: podghiaz s. n.] – Din pol. podjazd.

PORTDRAPEL, (1) s. m., (2) portdrapele, s. n. 1. S. m. Persoana care poarta drapelul unei unitati militare, al unei asociatii sportive etc. ♦ Fig. Persoana care sta in fruntea unui curent, a unei miscari; p. ext. idee calauzitoare. 2. S. n. Toc de piele prins de o curea petrecuta peste piept, in care se fixeaza coada drapelului pentru a putea fi purtat mai usor. – Port1- + drapel (1, dupa fr. porte-drapeau).

POZITIONA, pozitionez, vb. I. Tranz. 1. A aseza intr-o anumita pozitie. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (acro)nave, amplasamentul exact al unei masini, al unor unitati militare etc. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. positionner.

PRETOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu inalte atributii judiciare (si care adesea guverna o provincie romana). 2. (In vechea armata) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in politia administrativa si juridica in timp de razboi. 3. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sef al administratiei si al politiei intr-o plasa, care reprezenta aici puterea centrala. – Din lat. praetor, -oris.

SOC, socuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire brusca si violenta intre doua corpuri. ◊ Loc. adj. De soc = (despre unitati militare) destinat sa indeplineasca o misiune grea in lupta ofensiva. ♦ Soc termic = procedeu tehnologic in procesul de fabricatie a unor vase de laborator, a unor produse etc., care consta in racirea brusca a pieselor. 2. Tulburare generala, brusca si violenta, a functiilor organismului (provocata de o cauza exterioara variata), care se manifesta printr-un dezechilibru fizic si psihic; ictus. ♦ Spec. Forma particulara de dezechilibru acut al unor functii psihice, provocata de o emotie puternica. – Din fr. choc.

STAT1, state, s. n. 1. Teritoriul si populatia asupra carora isi exercita autoritatea aceasta organizatie; tara. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emana de la stat1; b) care e condus si controlat de stat1, care apartine statului1; c) care angajeaza statul1, care se refera la stat1. ♦ Om (sau barbat) de stat = persoana care are un rol important in conducerea treburilor tarii. 2. (La pl., in evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. 3. (Mil.; in sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofiteri, care functioneaza pe langa comandamentele marilor unitati militare sau la nivelul intregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri dupa fr. etat).

ORTA, ortale, s. f. (Inv.) 1. unitate militara corespunzatoare unui regiment; (in armata turceasca) regiment de ieniceri. 2. Trupa, ceata, banda; grupare. – Din tc. orta.

CONFLICT, conflicte, s. n. 1. Neintelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; cearta, diferend, discutie (violenta). ◊ Loc. vb. A intra in conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ◊ Conflict de frontiera = ciocnire intre unitati militare insarcinate cu paza frontierei intre doua state. ♦ Razboi. 2. Contradictie intre ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determina desfasurarea actiunii dintr-o opera epica sau dramatica. – Din lat. conflictus, fr. conflit.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

MOTORIZAT, -A, motorizati, -te, adj. Care utilizeaza tractiune mecanica; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) unitate militara care foloseste mijloace mecanizate de lupta, in special tancuri. – V. motoriza.

ESALON, esaloane, s. n. 1. Fiecare dintre elementele componente ale dispozitivului unei unitati militare, destinate sa indeplineasca o misiune de lupta; parte a unei coloane militare aflate in mars. 2. unitate de transport (tren, coloana de masini etc.). – Din fr. echelon.

DRAPEL, drapele, s. n. Bucata de panza sau de matase (intr-una sau in mai multe culori, adesea cu o emblema sau cu o stema) prinsa de un bat si reprezentand semnul distinctiv al unui stat, al unei unitati militare, al unei organizatii, asociatii etc.; steag. ◊ Expr. A fi sub drapel = a servi in armata. A lupta sub drapelul cuiva = a lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. A tine sus drapelul = a) a milita cu tarie pentru o idee, o cauza etc.; a ramane fidel unei cauze; b) a se comporta exemplar intr-o actiune, intr-o imprejurare. A ridica drapelul luptei pentru... = a incepe lupta sau actiunea pentru... – Din it. drappello. Cf. fr. drapeau.

TALAR, talare, s. n. (Inv.) Haina lunga, purtata in trecut ca uniforma de unele unitati militare si de membrii unor asociatii sau corpuri profesionale. – Din germ. Talar, lat. talaria.

TRIBUN, tribuni, s. m. Magistrat roman insarcinat cu functii militare si civile. ◊ Tribun militar = magistrat din Roma antica ce indeplinea prerogativele de consul sau care avea comanda unor mari unitati militare. ♦ Epitet dat unei persoane care lupta pentru cauza, drepturile poporului; spec. comandant de legiune in revolutia romanilor ardeleni de la 1848. – Din lat. tribunus.

REGIMENT, regimente, s. n. unitate militara de baza mai mica decat brigada, compusa din mai multe batalioane (sau divizioane, escadrile etc.) ♦ Oamenii care fac parte dintr-o astfel de unitate. [Var.: (inv.) reghiment s. n.] – Din fr. regiment, germ. Regiment.

REVISTA, reviste, s. f. 1. Publicatie periodica ce cuprinde articole, studii, dari de seama, note din domenii variate sau dintr-o anumita specialitate. 2. (In sintagme si expr.) Trecere in revista = solemnitate constand in trecerea unui comandant sau a unei persoane oficiale de-a lungul frontului unei subunitati sau unitati militare, care da onorul stand pe loc. A trece in revista = a examina pe rand, a cerceta succesiv elementele unui ansamblu. 3. Reprezentatie teatrala constand dintr-o succesiune variata de dansuri, cantece, scenete vesele cu subiecte din actualitate; spectacol de varietati. – Din it. rivista. Cf. fr. revue.

DESFASURA, desfasor, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect sa nu mai fie infasurat sau ghemuit, a desface, a intinde in toata lungimea sau suprafata. ◊ Refl. Un sul de hartie se desfasoara.Refl. (Despre unitati militare) A trece la o formatie de lupta. 2. Refl. si tranz. Fig. (Despre locuri si privelisti din natura) A (se) infatisa, a (se) arata treptat (in toata amploarea); a (se) intinde, a (se) asterne pana departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua in fazele sale succesive. 3. Tranz. A infaptui o actiune de durata, pe etape succesive si pe un plan larg. ◊ Refl. Ce viata trepidanta trebuie sa se desfasoare acolo! [Prez. ind. si: desfasur] – Lat. disfasciolare sau rom. des1- + [in]fasura.

DETASAMENT, detasamente, s. n. 1. Grup de subunitati sau de unitati militare reunite temporar sub o comanda unica pentru a indeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipa, grup. – Din fr. detachement.

DEZECHIPA, dezechipez, vb. I. Tranz. A lua inapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unitati militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de razboi. ♦ Refl. A-si scoate echipamentul; p. gener. a se dezbraca. – Dez- + echipa. Cf. fr. desequiper.

SECTOR, sectoare, s. n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.

SEDENTAR, -A, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Caruia nu-i place sa umble, sa faca miscare, care sta mai mult acasa; (despre indeletnicirile oamenilor) care se desfasoara intr-un spatiu inchis; care nu necesita miscare, lipsit de miscare. ♦ (Despre populatii) Stabil. ◊ Parte sedentara = parte a unitatilor militare care ramane in garnizoana in timp de razboi, avand misiunea de a completa efectivele partii operative, de a ingriji bunurile ramase in cazarma etc. Pasari sedentare = pasari care nu migreaza in timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar in galerii pe care si le fac singure. – Din fr. sedentaire, lat. sedentarius.

SUBunitate, subunitati, s. f. Subimpartire a unei unitati militare, economice, administrative etc. – Sub1- + unitate.

SUBZISTENTA s. f. Faptul de a subzista; (concr.) cea ce serveste la asigurarea existentei materiale; hrana. ◊ (Inv.) Serviciu de subzistenta = serviciu care se ingrijea de aprovizionarea cu alimente si cu mijloace de intretinere a unei unitati militare. – Dupa fr. subsistance.

CONCENTRA, concentrez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) strange, a (se) acumula intr-un singur loc; a (se) indrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic, sub arme, rezervisti, in timp de pace, pentru instructie, pentru ca acestia sa-si completeze pregatirea militara sau pentru alte motive. ♦ A strange mai multe unitati militare intr-o anumita zona. 3. Refl. A-si incorda intreaga atentie sau gandire intr-o singura directie; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mari continutul procentual al unui component intr-o solutie sau intr-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut partile bogate in minereuri utile de partile sterile. – Din fr. concentrer.

IMPREUNARE s. 1. v. asamblare. 2. v. imbinare. 3. jonctiune, unire. (~ a doua unitati militare.) 4. v. imperechere. 5. v. monta. 6. (BIOL.) bataie. (~ a unor animale salbatice.)

SEFIE s. 1. v. conducere. 2. (MIL.) comanda, condu-cere, (inv.) povata, povatuire. (unitatea militara se afla sub ~ lui.)

ARIERGARDA ~arzi f. unitate militara de siguranta care se deplaseaza in urma fortelor principale, pentru a le apara de un eventual atac de la spate. [G.-D. ariergarzii; Sil. -ri-er-] /<fr. arriere-garde

ARMAMENT ~e n. Totalitate a mijloacelor de lupta ale unei unitati militare, ale unei tari etc.; arme. /<fr. armament, lat. armamentum

ARTILERIE ~i f. 1) Totalitate a armelor de foc, care servesc la aruncarea proiectilelor grele la diferite distante. ~ grea. ~ antiaeriana. 2) unitate militara inzestrata cu aceste arme. [G.-D. artileriei; Sil. -ri-e] /<fr. artillerie, germ. Artillerie

BAIRAC ~ce n. 1) inv. Drapel de dimensiuni foarte mari, confectionat din matase. 2) (in Principatele Dunarene) unitate militara (de voluntari) care servea sub acest drapel. [Sil. bai-rac; Pl. si bairacuri] /<turc. bairak

A BIVUACA ~chez intranz. (despre unitati militare) A se afla in bivuac. [Sil. -vu-a-] /<fr. bivuaquer

BLINDAT ~ta (~ti, ~te) 1) Care are blindaj; acoperit cu blindaj. Tren ~. 2) (despre unitati militare) Care este dotat cu masini de lupta cu blindaj. /v. a blinda

BUCATARIE ~i f. 1) Incapere prevazuta cu toate cele necesare pentru gatitul bucatelor. ◊ ~ de campanie instalatie ambulanta, prevazuta cu toate cele necesare pentru pregatirea hranei calde unitatilor militare aflate in mars. 2) Arta de a pregati bucate. 3) fig. Totalitate a lucrarilor si problemelor marunte care preced realizarea unei lucrari de mari proportii. /bucatar + suf. ~ie

BULUC2 ~uri n. 1) Multime mare de oameni, stransi la un loc in dezordine; droaie; gloata. 2) (in evul mediu) unitate militara formata din mercenari, avand aproximativ efectivul unei companii. /<turc. boluk

A CAMPA pers. 3 se ~eaza intranz. rar (despre unitati militare, turisti) A se stabili intr-un campament. /<fr. camper

A CAPTURA ~ez tranz. 1) (unitati militare, militari) A face prizonier; a lua in prizonierat; a captiva. 2) (bunuri materiale apartinand inamicului) A lua in posesie prin lupta. 3) (persoane vinovate de o incalcare de lege) A retine, privand de libertate; a prinde. 4) (animale salbatice) A lua in stapanire folosind diferite mijloace; a prinde. /<fr. capturer

A CAZA ~ez tranz. 1) (persoane) A stabili intr-o locuinta. 2) (unitati militare sau militari) A instala temporar intr-o localitate; a incartirui; a cantona. /<fr. caser

CAZARMA cazarmi f. Cladire sau ansamblu de cladiri si instalatii in care sunt cazate unitatile militare. [G.-D. cazarmii] /<rus. kazarma

CEATA cete f. 1) Grup (mare) de oameni care urmaresc acelasi scop. O ~ de copii. 2) (in evul mediu) unitate militara cu efectiv redus; palc. [G.-D. cetei; Sil. cea-ta] /<sl. teta

CHIPIU ~e n. Acoperamant pentru cap, asemanator cu o sapca rotunda, prevazut cu cozoroc si purtat de ostasii anumitor unitati militare. [Sil. chi-piu; Pl. si chipiuri] /<fr. kepi

CHIVARA ~ere f. inv. Acoperamant pentru cap in forma de chipiu inalt, purtat de ostasii anumitor unitati militare. /<rus. kiver

COMANDANT ~ti m. 1) Persoana la post de comanda. 2) Conducator al unei unitati militare. /<fr. commandant

A DECIMA ~ez tranz. 1) (despre razboaie, epidemii etc.) A omori in proportii mari: a cosi; a zeciui. 2) (unitati militare din Roma antica si evul mediu) A pedepsi, executand pe fiecare al zecelea soldat. /<fr. decimer, lat. decimare

A SE DESFASURA se desfasoara intranz. 1) (despre gheme sau ata infasurata pe un ghem) A se desface intr-un fir lung si continuu; a se desira. 2) (despre unitati militare) A se aranja in vederea unei actiuni de lupta. 3) (despre evenimente, actiuni etc.) A avea loc (intr-un anumit mod); a-si urma cursul firesc; a decurge; a evolua. 4) fig. (despre privelisti, peisaj) A se intinde in fata ochilor; a se deschide. /<lat. disfasciolare

A DETASA ~ez tranz. 1) A face sa se detaseze. 2) (militari sau unitati militare) A trimite cu o misiune speciala. /<fr. detacher

DIVIZIE ~i f. 1) unitate militara constand din mai multe regimente. 2) Categorie de calificare a echipelor sportive, care participa la o competitie cu caracter national. [Art. divizia; G.-D. diviziei; Sil. -zi-e] /<rus. diviziia

FLAMURA ~i f. 1) Bucata de material textil atasata la un suport, purtand culorile si emblemele unei natiuni, ale unui stat, ale unei unitati militare sau ale unei organizatii si servind ca semn distinctiv sau simbol al acestora; steag; drapel; stindard. 2) Steag mic de forma triunghiulara reprezentand emblema marinei unui stat sau semnul distinctiv al unui stat. 3) Steag mic folosit pentru semnalizare; fanion. /< ngr. flammuron

A FLANCA ~chez tranz. 1) (unitati militare) A apara din flanc. 2) fig. (persoane) A insoti, mergand alaturi. 3) (cladiri, monumente etc.) A margini din flancuri. /<fr. flanguer

FLOTILA ~e f. 1) unitate militara navala care actioneaza pe fluvii, lacuri etc. 2) Grup de nave ce indeplinesc o sarcina comuna. ~ de pescuit. 3) rar unitate militara de aviatie. /<fr. flottile

FORMATIE ~i f. 1) Mod de aranjare, de organizare a unor fiinte sau a unor obiecte. 2) Mod de dispunere a unei unitati militare. ~ de mars. 3) Ansamblu artistic. ~ de dansuri. 4) Combinatie de cifre sau de figuri la unele jocuri. 5) Imbinare de elemente genetic legate intre ele (prin comunitatea conditiilor de aparitie). ◊ ~ social-economica treapta istorica a dezvoltarii societatii. ~ geologica complex de roci alcatuite intr-o anumita perioada geologica. [Art. formatia; G.-D. formatiei; Sil. -ti-e] /<fr. formation, lat. formatio, ~onis

A FRATERNIZA ~ez intranz. 1) (despre persoane sau colectivitati) A intra in relatii fraterne (unul cu altul); a face act de fraternitate (unul cu altul); a se infrati. 2) (despre militari sau unitati militare) A inceta ostilitatile (protestand impotriva unui razboi nedrept). Soldatii au fraternizat cu populatia. /<fr. fraterniser

A INCARTIRUI ~iesc tranz. (unitati militare sau militari) A instala temporar intr-un cantonament; a caza; a cantona. /in + rar a cartirui

A INCAZARMA ~ez tranz. (unitati militare sau militari) 1) A instala in cazarma. 2) A retine in cazarma (pentru un timp indelungat). /in + cazarma

LEGIUNE ~i f. (la vechii romani) unitate militara de baza constand din aproximativ 4000-6000 de oameni. [Sil. -gi-u-] /<lat. legio, ~onis, ngr. legheon, fr. legion

A OPERA ~ez 1. tranz. 1) A aduce la indeplinire (pentru atingerea unui scop); a transforma in fapt; a infaptui; a efectua; a executa; a realiza. ~ o substituire. 2) A supune unei interventii chirurgicale. ~ un bolnav. 3) A trece intr-un registru de evidenta contabila. ~ transferul unor marfuri. 4) (furturi, spargeri, crime etc.) A comite premeditat. 2. intranz. 1) A indeplini o anumita actiune (manipuland cu ceva). Savantul ~eaza cu date. 2) (despre unitati militare) A intreprinde manevre de natura strategica sau tactica. /<fr. operer, lat., it. operare

PALC ~uri n. 1) Grup mic, neorganizat (de oameni, de pasari, de plante etc.). 2) (in evul mediu) unitate militara cu efectiv redus. /<sl. pluku

PLUTON ~oane n. 1) unitate militara din componenta unei companii. 2) Grup compact de sportivi (ciclisti, calareti etc.) aflati intr-o cursa. /Din fr. peloton, it. plotone

POGHIAZ ~uri n. inv. reg. 1) Invazie facuta cu scopul de a jefui. 2) unitate militara care executa o astfel de invazie. 3): A umbla in ~uri a rataci fara rost; a hoinari. [Var. podghiaz] /<pol. podjazd

SECTOR2 ~oare n. 1) Subdiviziune administrativ-teritoriala intr-un oras. 2) Domeniu de activitate; compartiment. ~ economic. 3) Zona de actiune a unei unitati militare. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

STAT2 ~e n. 1) Institutie politico-administrativa a societatii in frunte cu un guvern si cu organele acestuia, cu ajutorul carora se asigura functionarea vietii sociale pe un anumit teritoriu; tara. ◊ De ~ a) care reprezinta interesele statului; b) care este condus de stat; c) care apartine statului. 2) (in unele tari) unitate administrativ-teritoriala autonoma. 3) : ~-major a) organ de conducere a fortelor armate (pe langa mari unitati militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. etat, it. stato, germ. Status

STINDARD ~e n. 1) inv. Piesa de stofa atasata la un suport, purtand culorile, emblemele unei natiuni, ale unui stat, ale unei unitati militare sau ale unei organizatii, servind ca semn distinctiv al acestora; steag; flamura; drapel. 2) fig. Simbol de lupta, de adeziune, de solidaritate, de infratire. ◊ A ridica ~ul luptei a porni la lupta. /<it. stendardo

SUBunitate ~ati f. Subdiviziune a unei unitati (militare, administrative, economice etc.). /sub- + unitate

ARMAMENT s.n. 1. Totalitatea mijloacelor tehnice de lupta ale unei unitati militare, ale unei tari etc. 2. Echipajul, proviziile si combustibilul necesar pe o nava. [Pl. -te. / < fr. armement, cf. lat. armamentum].

CAVALERIE2 (Mil.) Arma tactica si strategica folosind calul ca mijloc de lupta si de transport. ♦ unitate militara din aceasta arma. [Gen. -iei. / < rus. kavaleriia, it. cavalleria].

LEGIUNE s.f. 1. unitate militara romana compusa din aproximativ 6000 de oameni (infanteristi si cavaleristi). 2. Nume al unor formatii militare neregulate din diferite epoci. ◊ Legiunea de onoare = unul dintre cele mai inalte ordine, in Franta, care se acorda pentru distinctii militare si civile; legiunea straina = (in Franta si in Spania) corp de trupa format din mercenari, cu garnizoana in colonii si care era destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (Fig.) Multime mare, organizata; ceata. [Var. leghion s.n., leghiune s.f. / cf. fr. legion, it. legione, lat. legio].

ROND2 s.n. 1. Inspectie facuta in timpul noptii la diferite posturi de paza ale unei unitati militare pentru a observa daca totul este in ordine. ♦ Ansamblul celor care fac aceasta inspectie. ◊ Ofiter de rond = ofiter insarcinat cu controlul santinelelor din garnizoana; drum de rond = cale de-a lungul zidurilor unei cetati in spatele crenelurilor, care permitea miscarea aparatorilor. 2. (Muz.) Ronda. [< fr. ronde].

TRANSMISIUNE s.f. 1. Faptul de a transmite; transmitere. 2. Comunicare intre un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonie sau radiofonie; emisiune radiofonica. ♦ (la pl.) Ansamblul mijloacelor tehnice de legatura utilizate de unitatile militare in timpul operatiilor. ◊ Trupe de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (Jur.) Trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. [Pron. -si-u-, var. transmisie s.f. / cf. fr. transmission, lat. transmissio].

COMANDANT s. m. cel care detine comanda (unei unitati militare, expeditii, nave etc.). (

COMANDA s. f. 1. ordin, dispozitie, porunca. ◊ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unitati militare. ◊ post de ~ = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultana a unei miscari. 3. actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuarii ei. ◊ dubla ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloti sa actioneze comenzile. ♦ (inform.) instructiune, parte integranta a informatiei transmise calculatorului de catre utilizator. 4. cerere de marfa adresata unui furnizor, lucrare ceruta unui meserias, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandata. ◊ de ~ = executat dupa indicatiile clientului. 5. (mar.) suprastructura pe o nava in care se afla timoneria, camera hartilor, cabina comandantului etc. 6. parama subtire (saula) cu care se infasoara capatul unei parame groase, impiedicandu-i despletirea. (

ADJUTANT s.m. Ofiter de pe langa comandantul unei unitati militare insarcinat cu transmiterea ordinelor si conducerea lucrarilor de birou; ofiter dintr-un stat-major cu diferite sarcini. ♦ Gradul cel mai inalt de subofiter; militar avand acest grad. ♦ Aghiotant. [< fr. adjutant, cf. lat. adiutans].

ARIERGARDA s.f. unitate sau parte a unei unitati militare care se deplaseaza imediat in urma unei alte unitati in mars, asigurandu-i spatele. [Pron. -ri-er-. / < fr. arriere-garde].

BANIERA s.f. Flamura, steag in forma unui patrat sau dreptunghi inalt, care se purta de cavaleri la lance in evul mediu. ♦ unitate militara feudala. [Pron. -ni-e-. / < fr. banniere].

BLINDAT, -A adj. Care are un blindaj. ♦ (Despre unitati militare) Dotat cu mijloace de lupta prevazute cu blindaj. // s.n. Vehicul de lupta prevazut cu blindaj. [< blinda].

BRIGADA s.f. 1. Echipa organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ (Iesit din uz) Brigada artistica (de agitatie) = echipa artistica de amatori (care, in programe scurte, isi propuneau sa faca agitatie politica in jurul problemelor importante din viata unei colectivitati). 2. unitate militara compusa din doua sau trei regimente din aceeasi arma. 3. Subunitate silvica formata din mai multe cantoane (2) si supravegheata de un brigadier silvic. [Pl. -gazi, -gade. / < fr. brigade, rus. brigada].

CAMPA vb. I. intr. (Despre unitati militare; despre turisti) A sta o perioada de timp in corturi pe un camp, intr-o padure etc. [< fr. camper].

CANTINA s.f. 1. Local in care se serveste masa angajatilor dintr-o intreprindere, institutie etc. 2. Incapere in interiorul unei unitati militare, de unde se pot cumpara diferite alimente si obiecte. [< fr. cantine, it. cantina].

CARTIER s.n. 1. Diviziune sau parte a unui oras care are un caracter specific, propriu; populatia acestei parti a orasului. 2. (Mil.) Comandamentul unei mari unitati militare; loc unde se gaseste acest comandament. ♦ Loc unde este cantonata o armata; tabara. 3. (Herald.) Fiecare dintre diviziunile unui scut impartit in patru (sau mai multe) parti. [Pron. -ti-er. / < fr. quartier, cf. germ. Quartier].

COMANDA s.f. 1. Ordin, porunca. ◊ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale fara sa-si consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unitati militare. ◊ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuarii ei. 4. Cerere de marfa, de efectuare a unei lucrari etc., facuta unui meserias, unui negustor etc. ◊ De comanda = executat dupa indicatiile clientului. 5. (Mar.) Constructia cea mai inalta pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Parama de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].

COMANDANT s.m. Cel care detine comanda (unei unitati militare, a unei expeditii, a unei nave etc.) [Cf. fr. commandant, it. comandante].

CONTROL s.n. 1. Verificare, analiza permanenta sau periodica a unei activitati pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire. ♦ Putere de dirijare a propriilor gesturi si miscari. ◊ Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. 2. Institutie insarcinata cu supravegherea unor activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. [Pl. -oale, -oluri. / < fr. controle].

DEFILA vb. I. intr. (Despre coloane, convoiuri etc.) A trece in randuri, in sir. ♦ (Despre trupe, unitati militare) A trece prin fata unui comandant, a unui sef etc. pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. ♦ (Fig.) A se succeda. [< fr. defiler, lat. filum – fir].

DRAPEL s.n. Steag al unei unitati militare; (p. ext.) steag, flamura. [Cf. it. drapello, fr. drapeau].

FORMATIE s.f. 1. Intocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare in vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

GARNIZOANA s.f. 1. Trupa stabilita intr-un anumit loc pentru a-l intari, pentru a-l ocupa etc. ♦ Unitatile militare dintr-o localitate. ♦ Localitate unde sunt stabilite unitati militare. 2. Organele de conducere ale unei garnizoane (1). [< fr. garnison].

INDICATIV, -A adj. Care indica, indrumator. ◊ (Gram.) Modul indicativ (si s.n.) = mod care exprima o actiune reala. // s.n. 1. Denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre care serveste pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif].

batalion (batalioane), s. n.unitate militara formata din mai multe companii. It. battaglione, prin intermediul pol. batalion (sec. XVII).

MANEVRIER, -A adj. (Rar; despre unitati militare) Care executa manevre cu dibacie, usor. [Pron. -vri-er. / cf. fr. manoeuvrier].

MOTORIZAT, -A adj. Cu tractiune mecanica. // s.n.pl. unitate militara dotata cu mijloace mecanizate de lupta, in special cu tancuri. [Cf. fr. motorise1.

smotri, smotresc, vb. IV (inv.) 1. (despre unitati militare) a trece in revista, a inspecta. 2. (despre soldati) a instrui (cu asprime). 3. (reg. si fam.) a invata, a instrui sever (pe cineva). 4. (reg. si fam.) a mustra, a dojeni. 5. (reg.) a bate (pe cineva).

PRETOR s.m. 1. Inalt magistrat care avea un rang imediat inferior consulului in vechea Roma. 2. (In trecut) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in timp de razboi sau de mobilizare in politia administrativa si judiciara. 3. Seful administrativ al unei plasi. [< lat. praetor, cf. fr. preteur].

REGIMENT s.n. unitate militara compusa din mai multe batalioane, divizioane, escadrile etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. regiment, cf. germ. Regiment].

REGIMENTAR, -A adj. Care apartine unui regiment, de regiment. ♦ Tren regimentar = convoi de carute sau de masini care transporta pe front proviziile sau munitiile unei unitati militare. [Cf. fr. regimentaire].

ciorba (ciorbe), s. f. – Fel de mincare din zeama acrita. Mr., megl. ciorba. Tc. corba (Cihac, II, 566; Miklosich, Slaw. Elem., 52 si Fremdw., 82; Seineanu, II, 132; Lokotsch 440; Ronzevalle 78; Berneker 160), cuvint care provine din arab. sorba, sarab (› sp. jarabe, it. sorbetto, fr. sirop); cf. ngr. τσορβάς, alb. tsorbe, bg., sb. corba, mag. csorba. Der. ciorbagiu, s. m. (comandant al unui regiment de ieniceri; capetenie, sef), din tc. corbaci, datorita asocierii, obisnuite in organizarea militara turca, intre unitatea militara si bucataria sa proprie; ciorbalic, s. n. (polonic).

SUBunitate s.f. Subdiviziune a unei unitati militare, administrative, economice, comerciale etc. [< sub- + unitate].

ARMAMENT s. n. 1. totalitatea mijloacelor tehnice de lupta din dotarea unei unitati militare, a unei nave, tari etc. 2. tot ce exista la bordul unei nave gata de plecare. (< fr. armement, lat. armamentum)

BIVUACA vb. intr. (despre unitati militare, alpinisti, turisti) a se opri in bivuac. (< fr. bivouaquer)

CAMPA vb. I. intr. (despre unitati militare sau turisti) a se instala provizoriu in campament. II. refl. (fig.) a se tine intr-o atitudine mandra, provocatoare. (< fr. comper)

CAMPAMENT s. n. instalatie temporara in corturi, a unei unitati militare, a unor turisti etc. (< fr. campement)

CANTINA s. f. 1. local in care se serveste masa angajatilor dintr-o intreprindere, institutie etc. 2. incapere a unei unitati militare pentru cumparat diferite alimente si obiecte. (< fr. cantine)

CARTIER s. n. 1. parte a unui oras, deosebita de celelalte printr-un caracter specific, propriu; locuitorii respectivi. 2. comandament al unei mari unitati militare. ♦ marele ~ general = organul suprem de conducere a armatei in timp de razboi. ◊ loc unde este cantonata o armata; tabara. 3. portiune a unei nave in fiecare bord inapoia traversului, deasupra liniei de plutire. ◊ portiune a unei vergi, intre baza si capatul ei. 4. (herald.) fiecare din compartimentele unui scut. (< fr. quartier)

CONTROL s. n. 1. verificare a unei activitati pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ♦ cifra de ~ = exponent care indica limitele cantitative ale productiei; lucrare de ~ = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor si studentilor. ◊ urmarire a functionarii unui sistem tehnic, proces tehnologic etc. ◊ supraveghere continua (morala sau materiala). 2. stapanire. ◊ dirijare a propriilor miscari si manifestari. 3. institutie insarcinata cu supravegherea unor activitati. 4. (pl.) registru de evidenta a personalului (si a animalelor) unei unitati militare. (< fr. controle)

DEFILA vb. intr. 1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece in randuri, in sir. ◊ (despre trupe, unitati militare) a trece prin fata unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. 2. (p. ext.) a se succeda fara intrerupere. (< fr. defiler)

DISPERSA vb. I. tr., refl. a (se) imprastia, a (se) raspandi. ◊ (chim.) a realiza o dispersie, a se afla in stare de dispersie. II. tr. a imprastia organizat populatia, institutiile etc. in timp de razboi, pentru a nu constitui obiective vizibile. ◊ a dispune unitatile militare pe subunitati in raioane la distante mari, pentru a reduce posibilitatile inamicului de a le nimici. (< fr. disperser)

DRAPEL s. n. 1. steag al unei unitati militare; steag, flamura. ♦ a fi sub ~ = a servi in armata. 2. (cinem.) suprafata opaca dintr-o bucata de panza neagra intinsa pe o rama metalica, care se poate monta pe un stativ, permitand retinerea luminii pe anumite obiecte sau mascarea anumitor zone din cadrul unui film. 3. (av.) punere in ~ = fixare a palelor unei elice cu pas variabil intr-o pozitie care ofera o mai mica rezistenta in inaintare in caz de oprire a motorului. (< it. drappello)

ESALON s. n. 1. (mil.) element al unui dispozitiv de lupta sau de mars. ◊ treapta ierarhica in organizarea (sub)unitatilor si marilor unitati militare. 2. unitate de transport (tren, coloana de masini etc.). (< fr. echelon)

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

GARNIZOANA s. f. 1. trupa stabilita intr-un anumit loc pentru a-l intari, pentru a-l ocupa etc. ◊ unitatile militare dintr-o localitate; insasi localitatea. 2. organele de conducere ale unei garnizoane (1). (< fr. garnison)

INDICATIV, -A I. adj. care indica, face cunoscut. ♦ mod ~ (si s. n.) = mod verbal care exprima o actiune reala. I. s. n. 1. denumire conventionala pentru unitati militare, comandanti etc. 2. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la inceputul sau sfarsitul emisiunii. ♦ ~ de apel = apelativ conventional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic. (< fr. indicatif, lat. indicativus)

INCARTIRUI vb. tr. a pregati instalarea unei unitati militare intr-un cantonament; a cartirui. (< in- + cartirui)

MANEVRIER, -A I. adj. (despre unitati militare, avioane etc.) care executa manevre cu dibacie, usor. II. s. m. 1. (mar.) cel care executa corect manevrele cu nava. 2. cel care stie sa manevreze cu abilitate (in politica). (< fr. manoeuvrier)

PORTDRAPEL I. s. m. persoana care poarta drapelul unei unitati militare, al unei asociatii (sportive). ◊ (fig.) cel care sta in fruntea unui curent, a unei miscari. II. s. n. toc de piele in care se poarta drapelul; portstindard. (dupa fr. porte-drapeau)

PRETOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (in trecut) persoana pe langa marile unitati militare, cu atributii in timp de razboi sau de mobilizare in politia administrativa si judiciara. 3. reprezentant al puterii centrale intr-o plasa, cu atributii administrative si de politie. (< lat. praetor)

REGIMENTAR, -A adj. care apartine unui regiment. ♦ tren ~ = convoi de carute sau de masini care transporta pe front proviziile sau munitiile unei unitati militare. (< fr. regimentaire)

SEDENTAR, -A adj. (despre oameni) care sade tot timpul; care sta mai mult acasa; (despre indeletniciri) care se exercita sezand; lipsit de miscare. ♦ parte ~a = parte a unitatilor militare care nu participa la razboi, avand atributii administrative. ◊ (despre populatii) stabil; nemigrator. (< fr. sedentaire, lat. sedentarius)

SUBunitate s. f. subdiviziune a unei unitati militare, administrative, economice, comerciale etc. (< sub- + unitate)

BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativa constituita in 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului si o mica parte din V Olteniei, cu centrul in cetatea Severinului; conducatorul purta titlul de ban2. Feud al domnilor Tarii Romanesti, incepind din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a cazut, in sec. 16, sub dominatie turceasca.

ADJUTANT, adjutanti, s. m. 1. Ofiter atasat comandantului unei unitati militare; ofiter facand parte dintr-un stat-major. 2. (Iesit din uz) Grad pentru personalul aviatic, corespunzator plutonierului; persoana avand acest grad. ♦ Cel mai mare grad de subofiter; persoana avand acest grad. – Fr. adjudant.

BAIRAC, bairace, s. n. (Inv.) 1. Steag de matase foarte lat. 2. unitate militara (de voluntari) care servea sub un singur drapel. [Pr.: ba-i-.Pl. si: bairacuri] – Tc. bayrak.

BANIERA, baniere, s. f. (Frantuzism inv.) Drapel militar feudal. ♦ unitate militara feudala. [Pr.: -ni-e-] – Fr. banniere.

BIVUACA, bivuachez, vb. I. Intranz. (Despre unitati militare) A stationa in afara localitatilor, in corturi sau sub cerul liber. [Pr.: -vu-a-] – Fr. bivouaquer.

BLINDAT, -A, blindati, -te, adj. Prevazut cu un blindaj. ♦ (Substantivat, n. pl.) Nume dat vehiculelor de lupta prevazute cu blindaj (1). ♦ (Despre unitati militare) Care are in compunerea sa mijloace de lupta prevazute cu blindaje (1). – V. blinda.

CADRE s. n. pl. 1. Efectiv de baza al oamenilor muncii dintr-o intreprindere sau institutie, dintr-un sindicat sau dintr-o organizatie (de partid); p. ext. intregul efectiv al unei intreprinderi sau institutii. ◊ Directia (sau serviciul, sectia) cadrelor (sau, eliptic, cadre) = organul care se ocupa cu recrutarea, repartizarea, pregatirea si calificarea personalului unei intreprinderi, unei institutii etc. ◊ Expr. A creste (sau a ridica, a pregati) cadre = a forma cadre noi, a califica noi cadre. ♦ (Rar, la sg.) Persoana din efectivul unei intreprinderi sau institutii, dintr-o organizatie etc. 2. Elementele de conducere si de comanda ale subunitatilor si unitatilor militare. [Forma gramaticala: sg. cadru] – (1) Rus kadry, (2) fr. cadre.

CAMPA, campez, vb. I. Intranz. (Despre unitati militare) A poposi pe un camp, in corturi. – Fr. camper.

CAMPAMENT, campamente, s. n. Instalare temporara a unei unitati militare sau, p. ext., a unui grup de turisti, de vanatori etc. pe un camp, in corturi; (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalarii – Dupa fr. campement.

CANTINA, cantine, s. f. Local unde se serveste masa salariatilor dintr-o intreprindere, studentilor etc. ♦ Incapere in interiorul unei unitati militare, de unde se pot cumpara diferite alimente si obiecte. – Fr. cantine (< it.).

CANTONA, cantonez, vb. I. Intranz. (Despre unitati militare in trecere) A se opri si a se instala pentru un timp oarecare in casele locuitorilor. – Fr. cantonner.

CANTONAMENT, cantonamente, s. n. Stationare vremelnica (a unor unitati militare) intr-o localitate; loc unde sunt instalati cei cantonati. ♦ Loc special amenajat, in care un grup de sportivi se pregateste in vederea unei competitii. – Dupa fr. cantonnement.

CAPTURA, capturez, vb. I. Tranz. A prinde unitati militare inamice; a lua pe cineva prizonier; a lua materiale apartinand inamicului. ♦ A prinde un raufacator. ♦ A prinde in capcana un animal salbatic. – Fr. capturer.

CAZARMA, cazarmi, s. f. Ansamblu de cladiri construite special pentru instalarea unitatilor militare. – Rus kazarma.

CEACAU, ceacaie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu militaresc, inalt si tare, pe care il purtau odinioara unele unitati militare. – Magh. csako.

REGIMENTELE GRANICERESTI, unitatile militare de romani si de secui, infiintate in 1762 de Curtea imperiala de la Viena de-a lungul frontierei Transilvaniei. R.g. de romani cuprindeau oamenii liberi sau rascumparati din iobagie, de confesiune greco-catolica, scutiti de o serie de de sarcina de catre stat si iobagesti in schimbul satisfacerii obligatiilor militare. S-au infiintat doua r.g.: Regimentul I, cu sediul la Orlat, si Regimentul al II-lea, cu sediul la Nasaud; in 1768 s-a mai infiintat, in Banat, Batalionul I romanesc, cu sediul la Caransebes. Prin infiintarea r.g., care urmau, in conceptia organizatorilor. sa slujeasca intru totul interesele Habsburgilor, se largea cercul romanilor liberi si se intarea lupta de emancipare nationala a romanilor din Transilvania.

CAZAC ~ca (~ci, ~ce) m. si f. 1) Membru al comunitatii militare-agricole de colonisti privilegiati de la periferia statului rus, care participau activ la apararea hotarelor. 2) Taran urmas al acestor colonisti in unele regiuni din sudul Rusiei. 3) militar din unitatile de cavalerie formate din cetateni recrutati din aceste regiuni. /<rus. kazak

CURIE s.f. 1. (Ist.) unitate religioasa, militara si politica la romani, reprezentand o subdiviziune a triburilor primitive. ♦ Loc unde se aduna aceasta unitate. ♦ Cladire in care se aduna senatul roman. ♦ Senatul municipiilor. 2. (Bis.) Administratia pontificala a bisericii catolice. [Pron. cu-ri-e, gen. -iei. / < lat. curia, cf. it. curia, fr. curie].

FLOTILA s.f. 1. unitate navala militara care actioneaza pe fluvii sau pe langa litoral. 2. Veche denumire a regimentului de aviatie. [Cf. fr. flottille, it. flottiglia].

ARMATA s. f. 1. totalitatea fortelor militare ale unui stat; oaste. ◊ serviciu militar. ◊ mare unitate operativa formata din mai multe unitati de arme intrunite. 2. (fig.) mare colectivitate de oameni; multime, ceata. (< it. armata)

CURIE1 s. f. 1. unitate religioasa, militara si politica la romani, subdiviziune a triburilor primitive. ◊ loc unde se aduna aceasta unitate. 2. edificiu destinat sedintelor corpurilor constituite ale municipiilor romane. ◊ senatul municipiilor. 3. administratia pontificala a bisericii catolice. (< lat. curia)

FLOTILA s. f. 1. mare unitate navala militara pe fluvii sau pe langa litoral. 2. veche denumire a regimentului de aviatie. (< fr. flottille)

ROMANIA JUNA, societate academica studenteasca social-literara creata la Viena la 25 mart. 1871 prin fuziunea a doua organizatii studentesti „Societatea literara si stiintifica” si „Societatea literara-sociala Romania”. Militeaza pentru unitatea cultural-artistica si nationala a tuturor romanilor. Este condusa de un comitet in frunte cu Ioan Slavici (presedinte) si Mihai Eminescu (bibliotecar). A organizat la 14/26-15/27 aug. 1871 sarbatorirea (amanata din 1869) a 400 de ani de la tarnosirea manastirii Putna.

OBSERVATORIUL, ziar politic, national-economic si literar, editat de G. Baritiu, la Sibiu, intre anii 1878 si 1885. A militat pentru unitatea miscarii nationale, culturale si literare, pentru egalitatea politica si culturala a romanilor din monarhia austro-ungara cu celelalte natiuni ale imperiului, pentru tratarea obiectiva a chestiunilor politice, national-economice si literare. Colaboratori: I. Pop-Reteganul, S. Fl. Marian, H. Petra-Petrescu s.a.

DEPOZIT, depozite, s. n. 1. Loc, cladire in care se pastreaza materiale de constructie, marfuri etc., magazie. ♦ Formatie militara care aprovizioneaza unitatile armatei cu materiale, munitii etc. 2. Ceea ce se depune spre pastrare; (in special) bani sau hartii de valoare depuse in pastrare la o institutie bancara. ◊ Loc. adv. In depozit = in pastrare. ♦ Depozit legal = fond de carti constituit prin predarea obligatorie de catre tipografii si edituri a unui numar de exemplare din fiecare volum tiparit marilor biblioteci publice din tara. 3. Strat format prin sedimentarea substantelor solide dizolvate sau aflate in suspensie intr-un lichid; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri dupa fr. depot).

ARTILERIST, artileristi, s. m. militar dintr-o unitate de artilerie. – Din rus. artillerist, germ. Artillerist.

EFECTIV, -A, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real2, adevarat. 2. S. n. Numarul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formatie militara. – Din fr. effectif, lat. effectivus.

GARNIZOANA ~e f. 1) Totalitate a unitatilor si institutiilor militare stabilite intr-o localitate. 2) Localitate unde sunt instalate aceste unitati. 3) Organ de conducere al unor astfel de unitati. [G.-D. garnizoanei] /<fr. garnison

PONTONIER ~i m. 1) militar dintr-o unitate specializata in construirea pontoanelor. 2) Persoana care lucreaza la un ponton. [Sil. -ni-er] /<fr. pontonnier

unitate ~ati f. 1) Numarul si cifra unu. 2) Fiecare dintre numerele de la unu pana la noua inclusiv; unime. 3) mai ales la pl. Ultima cifra a unui compus. 4) Marime luata ca etalon pentru masurarea marimilor de acelasi fel. ~ de timp. 5) Caracter unitar. ~ dialectica. 6) Formatie care intra in componenta unui sistem superior si activeaza dupa un plan unic. ~ administrativa. ~ militara. [G.-D. unitatii] /<fr. unite, lat. unitas, ~atis

A VARSA vars tranz. 1) (lichide, materiale pulverulente) A face sa curga prin rasturnarea unui recipient; a turna. ~ un pahar cu apa. ◊ ~ lacrimi a plange. 2) (alimente) A da afara din stomac pe gura; a vomita; a deborda. 3) (sume de bani) A depune pe un cont oarecare. 4) (surse de lumina, caldura etc.) A raspandi in toate directiile; a imprastia; a risipi; a dispersa. 5) inv. A repartiza un militar la o unitate sau a-l transfera dintr-o unitate in alta. /<lat. versare

PIONIER s.m. si f. 1. militar dintr-o unitate de geniu care lucreaza la terasamente, la minari etc. 2. Persoana care desteleneste si cultiva un tinut v****n, punand bazele unei vieti civilizate in acea regiune. 3. (Fig.) militant pentru o cauza, pentru o idee noua, exponent al unei conceptii noi; deschizator de drumuri noi in stiinta, in tehnica etc. 4. (In trecut) Membru al organizatiei de masa a tineretului scolar care ingloba elevi intre 9 si 14 ani si ii educa in spiritul conceptiei marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].

DIVIZION s. n. 1. subunitate de artilerie sau de cavalerie din mai multe baterii sau escadroare. 2. unitate de nave militare cu aceeasi destinatie. (< rus. divizion, fr. division)

ECUSON s. n. 1. mica bucata de stofa sau de matase cusuta pe o uniforma militara indicand arma, unitatea etc. ◊ mica piesa de plastic, de metal sau tesatura, purtata ca legitimatie la locul de munca, la congrese etc. 2. stema blazon. 3. placa de metal sau alt material in forma de scut, care poarta anumite insemne. ◊ loc incadrat de decoratii si ornamente pe care se sculpteaza piese heraldice sau inscriptii. (< fr. ecusson)

RACHETIST1 s. m. militar dintr-o unitate de rachete1(1). (dupa fr. raquettier)

TANCHIST s. m. militar dintr-o unitate de tancuri. (< fr. tankiste, germ. Tankist)

tanc (tancuri), s. n.1. Rezervor. – 2. Car de lupta. Fr. (engl.) tank.Der. tanchist, s. m. (militar intr-o unitate de tancuri).

ARTILERIST, artileristi, s. m. militar dintr-o unitate de artilerie. – Rus. artillerist (germ. Artillerist).

DACIA VIITOARE, publicatie bilunara, editata la Paris (1/13 febr.-1/13 apr. 1883) si apoi la Bruxelles (15/27 apr.-15/27 aug. 1883) de studentii romani din Paris. A militat pentru desavarsirea unitatii politice a romanilor.

NEAMUL ROMANESC, ziar editat la Bucuresti (1906-1940, cu unele intreruperi) de N. Iorga. A militat pentru desavarsirea unitatii politice a poporului roman; in ultimii ani a avut o pronuntata atitudine antifascista. Ziarul a editat si un supliment, „Neamul romanesc literar”, condus tot de N. Iorga, care a aparut la Valenii de Munte, in doua serii (1908-1912 si 1925-1926). Printre colaboratori: G. Topirceanu, A. Cotrus, Elena Farago, V. Bogrea, I. Cioranescu, I.E. Toroutiu, N. Cartojan.

ROMANIA LIBERA 1. Ziar editat la Bucuresti (1877-1889). A militat pentru desavarsirea unitatii politice a poporului roman. 2. Ziar editat ilegal la Paris (1943-1944) de romani participanti la Rezistenta Franceza; concomitent a aparut si o editie in limba franceza. 3. Cotidian care apare la Bucuresti, incepand cu 28 ian. 1943, mai intai ilegal, apoi legal, de la 24 aug. 1944. Serie noua din 23 dec. 1989.

GARNIZOANA, garnizoane, s. f. 1. unitate sau ansamblu de unitati si de institutii militare stabilite intr-o localitate sau (in timp de razboi) intr-un loc intarit pentru a-l apara; p. ext. localitate in care sunt stabilite aceste unitati si institutii. 2. Conducere a unei garnizoane (1). – Din fr. garnison.

ESCADRA ~e f. Mare unitate navala a fortelor militare. [Sil. es-ca-dra] /<fr. escadre

THEMA s.f. (Ist.) unitate teritorial-administrativa si militara a Imperiului bizantin, in care cele doua puteri – ostaseasca si civila – erau incredintate unui strateg, numit de imparat si dependent direct de acesta. [Cf. gr. thema].

DIVIZION s.n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie cuprinzand mai multe baterii sau escadroane. ◊ Divizion de nave = unitate in fortele maritime militare, formata din mai multe nave de acelasi tip. [Pron. -zi-on. / cf. fr. division, rus. divizion].

FORMATIUNE s. f. 1. complex de straturi din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. ~ social-economica = categorie a materialismului istoric ce desemneaza o treapta istorica a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. asezare a militarilor (sau a subunitatilor militare) in cadrul unei unitati in vederea executarii unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)

INCORPORA vb. tr. 1. a absorbi, a ingloba, a cuprinde in sine. ◊ a anexa (un teritoriu). 2. a incadra intr-o unitate pentru efectuarea stagiului militar. (< fr. incorporer, lat. incorporare)

COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unitati sau a unei institutii militare. ◊ Comandament suprem = cel mai inalt organ de conducere a armatei sau unui stat sau unui grup de state in timp de razboi. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, porunca, regula, norma. 3. (Jur.) Act prin care incepe executarea silita imobiliara a unui debitor. – Din fr. commandement.

PRETORAT, pretorate, s. n. (In vechea armata) Autoritate militara creata pe langa marile unitati, in timp de mobilizare si de razboi, cu atributii in politia administrativa si judiciara; sediul acestei institutii. – Pretor + suf. -at.

TUNAR, tunari, s. m. militar care serveste intr-o unitate de artilerie; servant al unui tun; artilerist. ♦ Fig. Epitet dat unui sportiv care are un sut foarte puternic (si marcheaza multe goluri). – Tun + suf. -ar.

FURIER s.m. militar (subofiter sau soldat gradat) care indeplineste functia de secretar in cancelaria unei unitati sau a unei subunitati militare. [Pron. -ri-er. / < fr. fourrier].

PIONIER, -A, pionieri, -e, subst. 1. S. m. si f. (Iesit din uz) Membru al organizatiei de masa a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunista a elevilor. 2. S. m. si f. Persoana care face parte dintr-un grup (de colonisti sau de emigranti) care pune bazele unei vieti civilizate intr-un tinut nelocuit. ♦ Fig. Persoana care lucreaza cea dintai intr-un domeniu nou, inca necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activitati noi; deschizator de drumuri intr-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregatita special pentru a executa constructiile necesare operatiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er.Var.: (pop.) pioner, -a subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.

DEZERTA, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A parasi in mod nejustificat unitatea din care face parte, locul in care presteaza serviciul sau campul de lupta (trecand uneori la inamic). ♦ Fig. A-si parasi indatoririle, obligatiile, a se sustrage de la indeplinirea lor. – Din fr. deserter.

RACHETIST, rachetisti, s. m. militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (2). – Racheta1 + suf. -ist.

TANCHIST, -A, tanchisti, -ste, s. m. si f. militar care face parte dintr-o unitate de tancuri. – Din fr. tankiste, germ. Tankist.

COMISARIAT, comisariate, s. n. 1. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar (1). ♦ Localul acestei sectii. 2. (In sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (In U.R.S.S., pana in anul 1946; in sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.

ARMATA ~e f. 1) Totalitate a fortelor militare ale unui stat; oaste; ostire. ◊ A face ~a a executa serviciul militar. 2) Formatie militara operativa alcatuita din mai multe unitati tactice. 3) Colectivitate care actioneaza in vederea unui scop comun. 4) pop. Multime de indivizi; gramada. [G.-D. armatei] /<it. armata

COMISARIAT ~e f. 1) Organ de conducere social-politica, administrativa etc. ◊ ~ militar organ de conducere militara locala de pe langa fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si incorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. 2) Localul unui astfel de organ de conducere. 3) (in unele tari) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar. 4) Lo-calul sectiei orasenesti de politie. [Sil. -ri-at] /<fr. commissariat, rus. komissariat

ECUSON ~oane n. 1) Ornament impodobit cu inscriptii, semne heraldice etc. 2) Mica bucata de stofa cusuta pe o uniforma (in special militara), care indica apartenenta la o unitate sau la o organizatie. /<fr. ecusson

LOCOTENENT s.m. 1. Loctiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unitati din armata Romei antice. 2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofiter care are acest grad. ◊ Locotenent-major = grad de ofiter imediat superior locotenentului; locotenent-colonel = grad de ofiter imediat superior maiorului; (in trecut) locotenent-comandor = grad de ofiter din aviatie sau marina, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it. luogotenente, fr. lieutenant, lat. locum tenens].

RACHETIST, -A s.m. militar care face parte dintr-o unitate de rachete1 (1). // s.m. si f. Sportiv specializat in manuirea rachetelor2. [Et. incerta].

TANCHIST s.m. militar care face parte dintr-o unitate de tancuri. [< fr. tankiste, germ. Tankist].

DACIA LITERARA, revista aparuta la Iasi, in 1840 si in 1859, sub conducerea lui M. Kogalniceanu. Prima tribuna literara romaneasca de prestigiu, a influentat hotarator evolutia ulterioara a culturii romanesti, militand implicit pentru realizarea independentei, pentru unitatea culturala si nationala. Din 1990 apare o serie noua a revistei, tot la Iasi.

DETASAMENT s.n. 1. Grup de militari, de luptatori inarmati (separati momentan de unitatea lor) caruia i se incredinteaza o anumita misiune. 2. unitate; echipa, grup. [< fr. detachement].

GRADAT, -A adj. 1. Exprimat in grade. ♦ Care are o gradatie; care are marcate gradele, unitatile de masura. 2. (Mil.; si s.m.) (militar) care are un grad superior celui de soldat si inferior ofiterului. [< grada].

STRATEGIE s. f. 1. demnitatea de strateg (1); unitate teritoriala supusa acestuia. 2. ramura a stiintei (artei) militare care studiaza problemele conducerii razboiului in ansamblu si a actiunilor militare de mare amploare. 3. determinare a directiei principale a actiunilor proletariatului intr-o anumita etapa a revolutiei, in stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective. 4. (inform.) comportament al omului sau al masinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict. 5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile in vederea asigurarii succesului intr-o lupta, intr-o activitate. (< fr. strategie)

ALLENDE [aλende], GOSSENS, Salvador (1908-1973), om politic chilian. Presedintele Republicii Chile si sef al guvernului Unitatii Populare (1943-1973). A murit in cursul unui puci militar de dreapta.

GRADAT, -A adj. 1. exprimat in grade. ◊ care are o gradatie; care are marcate gradele, unitatile de masura. 2. treptat, progresiv, succesiv. 3. (si s. m.) (militar) care are un grad superior celui de soldat si inferior ofiterului. (< grada)

MUSCHETAR ~i m. ist. 1) Ostas din trupele de infanterie inarmat cu muscheta. 2) militar din randurile nobilimii franceze, care isi facea serviciul in unitatile speciale de cavalerie de la curtea regala. ◊ Manusi-~ manusi pentru femei cu manseta foarte lata. Palarie-~ palarie cu boruri mari si rasfrante. /<fr. mousquetaire

cazac (cazaci), s. m.1. Membru al unei comunitati militare autonome asezate la marginea statului rus. – 2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutata dintre cazaci. Tc. kazak „aventurier” (Cihac, II, 46: Seineanu, II, 97; Lokotsch 1143; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 361), cf., rus. kazak.Der. cazaceasca, s. f. (dans tipic); cazacesc, adj. (de cazac); cazaceste, adv. (in felul cazacilor); cazaci, vb. (a transforma in cazaci); cazacime, s. f. (multime de cazaci); cazacliu, s. m. (inv., negustor care facea trafic cu Rusia), din tc. kazacli „originar din tara cazacilor”; cazacliesc, adj. (provenind din schimburilor comerciale cu Rusia).

DETASAMENT s. n. 1. grup de militari, de luptatori inarmati caruia i se incredinteaza o anumita misiune. 2. unitate; echipa, grup. ◊ grupare temporara formata dintr-un numar variabil de nave. (< fr. detachement)

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

FURIER s. m. militar in termen care indeplineste functia de secretar in cancelaria unei (sub)unitati. (< fr. fourrier)

SAVOIA, Luigi Amedeo, duce de Abruzzi (1873-1933), militar si explorator italian. A efectuat ascensiuni in Alpi, Alaska si Ruwenzori. A comandat unitati navale in Primul Razboi Mondial.

unitate s. f. 1. numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ ~ astronomica = unitate pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, distanta medie de la Soare la Pamant. ◊ numerele mai mari decat zero. ◊ cantitate ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. 5. formatie militara, regiment. ♦ ~ de foc = cantitatea de munitie (numar de lovituri) pentru o gura de foc. 6. ~ furajera = unitate de masura pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unite, lat. unitas)

ARMA ~e f. 1) Unealta sau masina care serveste pentru atac, pentru aparare, la vanat sau in unele probe sportive. ~ atomica. ~ chimica. ◊ ~ alba arma destinata luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cutitul, pumnalul, sabia etc.). ~ de foc arma pentru incarcarea careia se foloseste pulbere exploziva (de exemplu: pusca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub ~e a face serviciul militar. A depune ~ele a) a se preda dusmanului; a se declara invins; b) a se lasa batut; a ceda. 2) unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de lupta. 3) fig. Mijloc pus in serviciul unui scop. ◊ A bate pe cineva cu propriile lui ~e a invinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, fr. arme

CARTIER ~e n. 1) Diviziune a unui oras care formeaza o unitate organica si se caracterizeaza prin anumite particularitati specifice. ~ muncitoresc. ◊ ~ satelit cartier mic, care depinde de altul mai mare. 2) Organ de conducere militara, care include personalul de deservire si mijloacele de transmisiuni. 3) Loc de cantonare a trupelor; cantonament. [Sil. -ti-er] /<fr. quartier

LEGIUNE s. f. 1. unitate de baza a armatei romane cu un efectiv intre 4200 si 6000 de oameni, in cohorte, manipule si centurii. 2. nume ale unor formatii militare neregulate din diferite epoci. ♦ ~ la de onoare = unul dintre cele mai inalte ordine, in Franta, care se acorda pentru merite militare si civile; L~ straina = (in Franta si Spania) corp de armata din mercenari, cu garnizoana in colonii, destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (fig.) multime organizata; ceata. (< fr. legion, lat. legio)

DRAPEL ~e n. Piesa de stofa atasata de un suport, purtand culorile, emblemele unui sat, ale unei unitati railitare sau ale unei organizatii, servind drept semn distinctiv al acestora; steag; stindard; flamura. ~ olimpic. ◊ A fi sub ~ a-si face serviciul militar. /<it. drapello

CAZAC, cazaci, s. m. 1. Membru al unei comunitati militare autonome care s-au asezat pe teritoriile de margine ale statelor rus si polono-lituanian, unde, in schimbul unor privilegii, era obligat sa apere tara impotriva invaziilor. 2. (In Rusia, incepand din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutata de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak.

MOBILIZA, mobilizez, vb. I. Tranz. 1. A chema sub arme, a convoca de urgenta la unitati (in vederea razboiului); a trece de la starea de pace la cea de razboi. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a pastra in timp de razboi (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupa, supunandu-l disciplinei militare impuse de starea de razboi. ♦ (Fam.) A chema intr-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a intruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o actiune sau la o activitate sustinuta, organizata si coordonata, de interes general. – Din fr. mobiliser.

unitate, unitati, s. f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. unitate de masura. ◊ (In sintagma) unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamant. 2. Insusirea a tot ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara in acelasi loc si intr-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un intreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unite, lat. unitas, -atis.

unitate s.f. 1. Numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decat zece. ♦ Cantitate care serveste ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. Insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. ♦ Formatie militara, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unite].