CENTRAL, -A, centrali, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care se afla (aproximativ) in centru, in mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu in jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijeaza de la un centru. II. S. f. 1. Institutie, unitate economica care coordoneaza si controleaza activitatea si buna desfasurare a muncii intr-o anumita ramura de activitate. ♦ (Si in sintagma centrala industriala) = (iesit din uz) unitate industriala caracteristica sistemului economic centralizat, care reunea intreprinderi cu profil similar, institute de cercetare si proiectare si care coordona intreaga lor activitate. 2. Instalatie sau ansamblu de instalatii tehnice in care se produce, in mod centralizat, energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica centralizata etc. 3. Statie unde se efectueaza punerea in legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Din fr. central, lat. centralis.

COOPERATIVA, cooperative, s. f. 1. Organizatie economica formata prin asocierea liber consimtita a unui grup de persoane (mici producatori, meseriasi, consumatori), pentru producerea, cumpararea, desfacerea in comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (In trecut) Cooperativa Agricola de Productie = unitate economica socialista autonoma, realizata prin asocierea taranimii, bazata pe proprietatea cooperatista asupra mijloacelor de productie si a productiei. Cooperativa mestesugareasca = unitate economica autonoma, in care se uneste de bunavoie un grup de meseriasi pentru a lucra in comun cu mijloace aduse de ei in proprietate comuna sau cumparate in comun. 2. (Concr.) Magazin de desfacere al unei organizatii cooperatiste de consum sau de productie. – Din fr. cooperative

APORT² s. n. 1. contributie a unei persoane sau colectivitati la o intreprindere, la o actiune comuna. 2. bunuri (i)mobile, bani, valori pe care un asociat le aduce intr-o unitate economica. ◊ capital cu care un actionar contribuie la o societate pe actiuni. (< fr. apport)

CONSULTING [-SAL-] s. n. ansamblu de studii, consultatii, sugestii, informatii etc. pe care o unitate economica le poate solicita si primi in probleme de organizare. (< engl. consulting)

INTREPRINDERE s. f. 1. actiune pornita din initiativa personala; rezultat al unei activitati. 2. unitate economica de productie, de constructii, prestari de servicii sau de comert. (< intreprinde)

CENTRALIZARE, centralizari, s. f. Actiunea de a centraliza si rezultatul ei; centralizatie; spec. proces de unire a mai multor unitati economice (mai mici) in mari unitati economice. ♦ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

INTREPRINDERE, intreprinderi, s. f. 1. unitate economica de productie, de prestatii de servicii sau de comert. 2. Actiune pornita din initiativa personala. – V. intreprinde.

CASA¹ ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ◊ De ~ produs in conditii casnice. A avea ~ si masa a fi indestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Incapere cu destinatie speciala intr-o cladire. ~a ascensorului. ◊ ~a mare odaie in casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor inrudite care locuiesc impreuna; familie. ◊ A face ~ cu cineva a trai in intelegere; a trai cu cineva in casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; intreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

COMBINAT¹ ~e n. unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; com-plex. ~ metalurgic. ~ chimic. ~ de vinuri. /<rus. kombinat, fr. combinat

COMPLEX² ~e n. 1) unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; combinat. ◊ ~ agroindustrial unitate agricola care se ocupa cu producerea si prelucrarea industriala a materiei prime. 2) Ansamblu de constructii reunite in functie de utilitatea lor. ~ turistic. ~ sportiv. 3) Ansamblu de sentimente, de tendinte si de stari de spirit inconstiente, formate in copilarie, care conditioneaza comportamentul ulterior al unei persoane. ◊ A avea ~e a fi timid. Fara ~e care actioneaza in mod firesc; fara ezitare. ~ de inferioritate sentiment de neincredere in fortele proprii. ~ul Edip atasament e****c fata de un parinte de s*x opus. /<fr. complexe, lat. complexus

COOPERATIVA ~e f. 1) unitate economica constituita prin asocierea, pe baza liberului consimtamant, a unui grup de meseriasi, mici producatori etc. pentru producerea, cumpararea sau desfacerea in comun a unor produse, pentru prestarea unor servicii etc. 2) inv. Unitate comerciala in care marfurile se pastreaza, se expun si se vand direct consumatorilor; magazin. [Sil. co-o-] /<fr. cooperative

INTREPRINDERE ~i f. 1) unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale) care are o conducere unica. ~ de stat. 2) Actiune inceputa din initiativa proprie. [G.-D. intreprinderii] /v. a intreprinde

RESTAURATIE s.f. (In gastronomie) Cuvant recent, utilizat tot mai frecvent in literatura de specialitate in locul sintagmei alimentatie publica, pentru domeniul de activitate cuprinzand productia culinara (pregatirea preparatelor culinare, de patiserie si de cofetarie) si desfacerea acestora, precum si a bauturilor (servirea pentru consumul pe loc sau livrarea la comanda, in afara localului), activitate desfasurata in cadrul unor unitati economice specializate. – Din fr. restauration.

IMOBILIZARE s.f. Actiunea de a imobiliza si rezultatul ei. ♦ Metoda terapeutica prin care se imobilizeaza unul sau mai multe segmente ale corpului. ◊ (Ec.) Imobilizare de fonduri = scoatere din circuitul normal a unei parti din fondurile unitatilor economice printr-o gospodarire defectuoasa. [< imobiliza].

INTREPRINDERE s.f. 1. Actiune pornita din initiativa personala. 2. unitate economica de productie, de prestare de servicii sau de comert. [< intreprinde].

COOPERARE s. f. faptul de a coopera. ◊ conlucrare a unor persoane, unitati economice sau tari in producerea sau desfacerea anumitor produse, in cercetarea stiintifica si tehnica etc. (< coopera)

GRATIFICATIE s. f. 1. retributie suplimentara acordata de unele unitati economice lucratorilor care s-au distins in munca. 2. (psihiatr.) obiect, gest, cuvant destinat a satisface dorintele sau necesitatile bolnavului. (< fr. gratification, lat. gratificatio)

IMOBILIZARE s. f. actiunea de a imobiliza. ◊ metoda terapeutica prin care se imobilizeaza unul sau mai multe segmente ale corpului. ♦ (ec.) ~ de fonduri = scoatere din circuitul normal a unei parti din fondurile unitatilor economice printr-o gospodarire defectuoasa. (< imobiliza)

LICHIDITATE s. f. 1. insusirea de a fi lichid (II, 1). 2. situatie financiara a unei unitati economice care dispune de fonduri in casa sau in banca, putand sa faca platile in termen. ◊ capacitatea unei unitati economice de a transforma mijloacele materiale sau creantele de care dispune in mijloace lichide de plata. ◊ (pl.) bani lichizi (II, 1). (< fr. liquidite, lat. liquiditas)

PARAMETRU s. m. 1. (mat.) litera intr-o expresie sau ecuatie care, considerata in calcule, constanta, poate lua diferite valori. 2. marime proprie unui sistem fizic, tehnic, unui fenomen etc., o caracteristica constructiva sau functionala. ♦ ~ economic = unitate de masura a aspectelor cantitative si calitative ale proceselor si fenomenelor economice. 3. (stat.) marime masurabila care permite prezentarea mai simpla a caracteristicilor principale ale unui ansamblu statistic. ◊ (inform.) simbol care desemneaza datele preluate de catre o procedura. 4. element constant intr-un calcul, intr-o operatie intelectuala. (< fr. parametre)

RECUPERARE (‹recupera) s. f. 1. Actiunea de a recupera. ◊ R. a cheltuielilor = acoperirea cheltuielilor de productie si de circulatie ale unei unitati economice prin incasarea pretului marfurilor sau a tarifelor serviciilor prestate. ♦ (TEHN.) Folosirea partiala sau totala a deseurilor rezultate din prelucrari sau a energiei disipate intr-o instalatie de producere sau de transformare a acesteia, care altfel s-ar pierde (ex. r. caldurii din gazele de ardere). ♦ (Ind. Extr.) Extragere din gaura de sonda a unei cantitati de titei care a fost introdusa pentru „pornirea” unei sonde (prin metoda circulatiei de fluide). 2. (PSIH.) Sistem de masuri luate de societate pentru a normaliza personalitatea si a obtine o contributie fireasca de la un subiect deficient senzorial, intelectual sau moral.

FALANGA¹, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcatuiesc scheletul degetelor. 2. (In Grecia antica) Formatie de infanteristi inarmati cu lanci, dispusi in randuri compacte si avand centrul si una dintre aripi mai intarite. ◊ Fig. Grup compact si omogen de oameni care lupta impreuna pentru acelasi scop. 3. Grupare politica paramilitara de tip fascist din Spania. 4. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) unitate social-economica de baza formata din 1500-2000 de oameni cu pregatiri diverse. – Din fr. phalange.

SUBunitate, subunitati, s. f. Subimpartire a unei unitati militare, economice, administrative etc. – Sub¹- + unitate.

IERARHIE ~i f. Sistem de subordonare consecutiva a gradelor sau treptelor inferioare fata de cele superioare. ~ economica. ~a unitatilor lexicale. [G.-D. ierarhiei] /<fr. hierarchie

SUBunitate ~ati f. Subdiviziune a unei unitati (militare, administrative, economice etc.). /sub- + unitate

TINUT ~uri n. 1) Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; regiune. 2) unitate administrativ-teritoriala in cadrul unui stat. /v. a tine

SUBunitate s.f. Subdiviziune a unei unitati militare, administrative, economice, comerciale etc. [< sub- + unitate].

SUBunitate s. f. subdiviziune a unei unitati militare, administrative, economice, comerciale etc. (< sub- + unitate)

COMUNA, comune, s. f. 1. unitate de baza administrativ-economica, alcatuita din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. ♦ (In evul mediu) Asezare urbana in tarile din apusul Europei, dezvoltata in cadrul vechilor cetati asezate pe marile drumuri comerciale si posedand o anumita autonomie. 2. (In sintagma) Comuna primitiva = prima treapta de dezvoltare a societatii omenesti, caracterizata prin munca in comun si prin impartirea egala a bunurilor materiale. – Din fr. commune.

EUROPEISM s.n. 1. Caracter european. 2. Atitudine favorabila unitatii europene. ♦ Miscare care tinde sa formeze o unitate europeana (sociala, politica, economica si culturala). 3. (Lingv.) Forma lingvistica proprie limbilor europene. [Pron. e-u-ro-pe-ism. / cf. it. europeismo, fr. europeanisme].

INSTITUTIE s.f. 1. Forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care imbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamant. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].

INSTITUTIE s. f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfasoara o anumita activitate. ◊ asezamant. (< fr. institution, lat. institutio)

SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)

ETALON, etaloane, s. n. Marime, greutate etc. acceptata oficial in stiinta, in tehnica sau in relatiile economice si care serveste ca unitate de baza intr-un sistem de masurare. ◊ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al preturilor = preturi impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei masuri-tip, confectionat cu mare precizie si acceptat oficial spre a servi ca baza de comparatie. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. etalon.

INTREPRINDERE s. firma, obiectiv, unitate, (iesit din uz) stabiliment. (~ economica.)

REGIUNE ~i f. 1) Teritoriu de proportii mari, care are anumite caracteristici specifice (de clima, relief, resurse economice etc.); tinut; meleag. ~ alpina. 2) unitate administrativ-teritoriala constand din mai multe raioane si orase. 3) Portiune a corpului unei fiinte sau a unui obiect, determinata numai in linii generale. ~ cervicala. [G.-D. regiunii; Sil. -gi-u-] /<fr. region, lat. regio, ~onis

SECTOR s.n. 1. (Mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].

REGIONAL, -A, regionali, -e, adj. Care apartine unei regiuni dintr-o tara, privitor la o regiune; facut in cadrul unei regiuni. ♦ (Substantivat, f.; iesit din uz) unitate organizatorica a unei organizatii politice, economice etc.. corespunzatoare unei regiuni administrative. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. regional.

SECTOR² ~oare n. 1) Subdiviziune administrativ-teritoriala intr-un oras. 2) Domeniu de activitate; compartiment. ~ economic. 3) Zona de actiune a unei unitati militare. /<fr. secteur, lat. sector, germ. Sektor

REGIONAL, -A adj. referitor la o regiune. ◊ (s. f.) unitate organizatorica a unei organizatii politice, economice sau de masa, corespunzatoare unei regiuni administrative. (< fr. regional)

NATIUNE, natiuni, s. f. Comunitate stabila de oameni, istoriceste constituita ca stat, aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, care se manifesta in particularitati specifice ale culturii nationale si in constiinta originii si a sortii comune. [Pr.: -ti-u-] [Var.: (inv.) natie s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. natiia.

NATIUNE ~i f. Comunitate stabila de oameni constituita istoriceste si aparuta pe baza unitatii de limba, de teritoriu, de viata economica si de factura psihica, manifestate in particularitatile specifice ale culturii. [G.-D. natiunii; Sil. -ti-u-] /<lat. natio, ~onis, it. nazione, fr. nation

INSTITUTIE¹ ~i f. Organ sau unitate (de stat) care indeplineste anumite functii (administrative, economice, politice, cultural-educative etc.) sau cuprinde un anumit domeniu de activitate. [G.-D. institutiei; Sil. -ti-e] /<fr. institution, lat. institutio, ~onis

COLECTIVITATE s.f. 1. Comunitate umana, grup de oameni care duc o viata colectiva; (p. ext.) societate. 2. Colectivitate statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, numite caracteristici statistice, dar o marime variabila. [Cf. fr. collectivite].

COLECTIVITATE s. f. 1. grup mare de oameni care duc o viata colectiva. ◊ societate. 2. ~ statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, caracteristici statistice, dar o marime variabila. (< fr. collectivite)

ORGANIZATIA UNITATII AFRICANE (O.U.A.; in engl.: Organization of African Unity – O.A.U.), organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Addis Abeba (Ethiopia), creata la Conferinta din mai 1963 de catre 32 natiuni africane (atunci independente), in scopul promovarii unitatii si solidaritatii statelor africane, colaborarii politice si economice a statelor membre, intensificarea si coordonarea eforturilor pentru imbunatatirea standardului de viata in Africa, al apararii suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei statelor africane, desfiintarii oricaror forme de colonialism pe continentul african, al promovarii cooperarii internationale conform Cartei O.N.U. Are 53 de state membre (toate statele africane cu exceptia Marocului, care a parasit organizatia in 1984 in semn de protest pentru admiterea ca membru al Saharei Occidentale). Principalele organe ale O.U.A. sunt: Conferinta Sefilor de stat si guvern (care se reuneste anual intr-o tara membra), Consiliul Ministrilor de Externe, Comisia de Arbitraj, Comitetul de Coordonare pentru Eliberarea Africii, comitete si comisii specializate si Secretariatul permanent cu sediul la Addis Abeba. La 11 iul. 2001 O.U.A. s-a dizolvat si in iul. 2002 a fost inlocuita de Uniunea Africana.

CORPORATISM s.n. Curent de gandire si actiune social-economica si politica, axat pe ideea corporatiei, ca principiu si unitate de baza a organizarii si functionarii societatii. [< fr. corporatisme].

STAT¹ s.n. 1. Organizatia politica a clasei economiceste dominante in societate, care are drept scop apararea ordinii economice si politice existente si reprimarea impotriva claselor opuse; tara. 2. unitate administrativ-teritoriala autonoma in unele republici din America si in Australia. 3. (La pl.; in oranduirea feudala) Denumire a organelor reprezentative din anumite tari. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. etat].

CORPORATISM s. n. doctrina social-economica si politica axata pe ideea corporatiei, ca principiu si unitate de baza a organizarii si functionarii societatii. (< fr. corporatisme)

EXPANSIUNE s. f. 1. crestere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere (3), detenta (1). 2. extindere a dominatiei, a sferei de influenta politica si economica a unei tari asupra altei tari. 3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactica de nivel inferior este transformata intr-o unitate de nivel superior; transformare a unei parti de propozitie in propozitie subordonata. ◊ orice element adaugat unui enunt, care nu modifica raporturile si functia elementelor preexistente. 4. (fig.) expansivitate, exuberanta, vioiciune; comunicativitate. (< fr. expansion, lat. expansio)

MARGINALISM s.n. Teorie economica potrivit careia valoarea de schimb a unui produs este determinata de ultima unitate disponibila din acel produs. [< fr. marginalisme].

MARGINALISM s. n. Teorie economica ce considera valoarea de schimb a unui produs ca fiind determinata de ultima unitate disponibila din acel produs. – Din fr. marginalisme.

INTERNATIONALISM s.n. Solidaritate, cooperare intre natiuni, popoare, tari egale in drepturi, pe baza unor interese si vederi comune, in scopul sprijinului reciproc al dezvoltarii relatiilor politice si economice, al progresului si pacii. ◊ (In ideologia marxista) Internationalism proletar = principiu fundamental care exprima unitatea si solidaritatea de clasa, internationala a oamenilor muncii din toate tarile in lupta impotriva exploatarii si asupririi. [Pron. -ti-o-. / Cf. fr. internationalisme].

OBSERVATORIUL, ziar politic, national-economic si literar, editat de G. Baritiu, la Sibiu, intre anii 1878 si 1885. A militat pentru unitatea miscarii nationale, culturale si literare, pentru egalitatea politica si culturala a romanilor din monarhia austro-ungara cu celelalte natiuni ale imperiului, pentru tratarea obiectiva a chestiunilor politice, national-economice si literare. Colaboratori: I. Pop-Reteganul, S. Fl. Marian, H. Petra-Petrescu s.a.

PANAMERICANISM s.n. Ideologia „unitatii de interese” si a „solidaritatii” tarilor de pe continentul american, bazata pe o comunitate etnica, economica si culturala. [< fr. panamericanisme].

COMUNA s. f. 1. oras medieval, care se bucura de o anumita autonomie politica. 2. unitate de baza administrativ-teritoriala compusa din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, cu nivelul scazut al fortelor de productie, proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si egalitatea in repartitia produselor. ◊ C-a din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate, prima incercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)

EXPLOATATIE, exploatatii, s. f. 1. Intreprindere economica care exploateaza terenuri, paduri, mine etc.; exploatare. 2. Terenul, padurea, mina etc. care se afla in exploatarea unitatii de mai sus. – Din fr. exploitation.

PIATA s.f. I. 1. Loc, spatiu intins, descoperit, unde se intalnesc si se intretaie mai multe strazi intr-un oras. 2. Loc unde se vand si se cumpara marfuri cu amanuntul (mai ales alimente); targ. II. Categorie economica a productiei de marfuri in care isi gaseste expresie totalitatea actelor de vanzare-cumparare privita in unitate organica cu relatiile pe care le genereaza si in conexiune cu spatiul in care se desfasoara. [Pron. pia-ta, pl. piete. / < it. piazza].

FORTA s.f. I. 1. Putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

COMUNA s.f. 1. Oras medieval (dezvoltat in apusul Europei din vechile cetati situate pe caile de comunicatie comerciala), care se bucura de o anumita autonomie politica. ♦ Diviziune teritoriala, administrata de un primar si de un consiliu municipal. 2. unitate administrativa compusa din unul sau mai multe sate sau catune si condusa de un consiliu popular comunal. 3. Comuna primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, corespunzand unor forte de productie slab dezvoltate, bazata pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si pe relatii de colaborare si ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita in 1871 de masele muncitoare rasculate; Camera Comunelor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

unitate s. f. 1. numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ ~ astronomica = unitate pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, distanta medie de la Soare la Pamant. ◊ numerele mai mari decat zero. ◊ cantitate ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. 5. formatie militara, regiment. ♦ ~ de foc = cantitatea de munitie (numar de lovituri) pentru o gura de foc. 6. ~ furajera = unitate de masura pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unite, lat. unitas)

CLASA ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

METROLOGIE s. f. Parte a fizicii care se ocupa cu masurarile precise, cu stabilirea unitatilor si cu procedeele de masura etc. ♦ Totalitatea activitatilor (legale si administrative) privitoare la masurari, la etaloane, la aparate si instrumente de masura, precum si la supravegherea folosirii lor economice. – Din fr. metrologie.

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

FORMATIE ~i f. 1) Mod de aranjare, de organizare a unor fiinte sau a unor obiecte. 2) Mod de dispunere a unei unitati militare. ~ de mars. 3) Ansamblu artistic. ~ de dansuri. 4) Combinatie de cifre sau de figuri la unele jocuri. 5) Imbinare de elemente genetic legate intre ele (prin comunitatea conditiilor de aparitie). ◊ ~ social-economica treapta istorica a dezvoltarii societatii. ~ geologica complex de roci alcatuite intr-o anumita perioada geologica. [Art. formatia; G.-D. formatiei; Sil. -ti-e] /<fr. formation, lat. formatio, ~onis

BAZA s. f. 1. parte inferioara a unui corp, edificiu etc.; temelie, fundament. ◊ distanta intre difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare radiofonica. 2. electrod corespunzator zonei dintre doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (mat.) numar real, pozitiv si diferit de 1, la care se face logaritmarea. ♦ ~ a puterii (unui numar) = numar care se ridica la puterea indicata de exponent. ◊ latura a unui poligon sau fata a unui poliedru, in pozitia cea mai de jos. 4. element fundamental, esential a ceva (cuvant, combinatie chimica etc.). ♦ de ~ = principal, fundamental; a pune ~ ele = a intemeia, a infiinta. 5. totalitatea relatiilor de productie dintr-o etapa determinata a dezvoltarii sociale, economice, pe care se inalta suprastructura corespunzatoare. 6. loc de concentrare a unor oameni, trupe, mijloace materiale etc. pentru o activitate determinata. ♦ ~ militara = zona special amenajata si dotata cu instalatii, in care sunt concentrate unitati, mijloace si materiale de lupta. 7. ~ sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. 8. substanta chimica cu gust lesietic, care albastreste hartia de turnesol si care, in combinatie cu un acid, formeaza o sare; substanta care poate fixa protonii eliberati de un acid. (< fr. base, /5/ rus. baza)

CONVERSIUNE, conversiuni, s. f. 1.Schimbare a conditiilor unui imprumut. 2.Preschimbare a unei valori de natura economica in alta. 3. (Log., in sintagma) Conversiunea judecatilor = operatie de inversare a functiunii subiectului si predicatului in judecata, pastrandu-se calitatea judecatii. 4. (Chim.) Marime care exprima transformarea substantelor initiale dintr-o reactie chimica in unitatea de timp, exprimata de obicei in procente pe unitate de timp. – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis.

FORMATIE s.f. 1. Intocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare in vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].

ADDIS ABEBA (ADDIS-ABABA), cap. Ethiopiei, situata la 2.640 m alt. in Pod. Abisiniei: 1,5 mil. loc. (1985, cu suburbiile). Aeroport international. Pr. centru politic, economic si cultural al tarii. Ind. textila, incalt. si alim. Mobila, mase plastice. Universitate. Teatre. Muzee. Fundata de Menelik II in 1887, a devenit capitala tarii (din 1896). Prin tratatul de pace de la A. (1896), Italia a recunoscut independenta Ethiopiei. Sediul Organizatiei Unitatii Africane (din 1963).

unitate, unitati, s. f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. unitate de masura. ◊ (In sintagma) unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor in sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamant. 2. Insusirea a tot ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara in acelasi loc si intr-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un intreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unite, lat. unitas, -atis.

unitate s.f. 1. Numarul unu; fiecare dintre partile intregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decat zece. ♦ Cantitate care serveste ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. Insusirea a tot ceea ce constituie un intreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. ♦ Formatie militara, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unite].

FORMATIUNE s. f. 1. complex de straturi din scoarta Pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. ~ social-economica = categorie a materialismului istoric ce desemneaza o treapta istorica a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. asezare a militarilor (sau a subunitatilor militare) in cadrul unei unitati in vederea executarii unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)

CORESPONDENTA, corespondente, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute intr-o localitate, facuta de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene, organe, parti ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordanta, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propozitii subordonate si predicatul regentei. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al unei multimi este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta multime. 4. (In sintagma) Corespondenta conturilor = schimbul de scrisori, legatura reciproca dintre conturi care reflecta aceeasi operatie economica. [Var.: (inv.) corespondinta s. f.] – Din fr. correspondance.

PRESIUNE, presiuni, s. f. 1. Forta care apasa (uniform si perpendicular) pe unitatea de suprafata a unui corp; marime fizica egala cu raportul dintre valoarea acestei forte si aria suprafetei corpului respectiv; apasare. ◊ Presiune atmosferica = presiune pe care o exercita atmosfera asupra suprafetei pamantului si a corpurilor situate pe ea. 2. (In sintagma) Presiune arteriala = tensiune. 3. (Bot.; in sintagma) Presiune radiculara = presiune din celulele vii ale radacinii care impinge apa in radacina si tulpina. 4. Fig. Constrangere (morala, economica, politica, sociala) exercitata asupra cuiva. ♦ (Rar) Stare de apasare sufleteasca. [Pr.: -si-u-] – Din fr. pression.